duminică, 26 iulie 2009

Peter "Pain"


Trupa Pain, în frunte cu Peter Tagtgren, a cântat pentru prima dată în România. Suedezii au susţinut recent un supershow pe scena amplasată în Piaţa Mare din Sibiu. Dacă la întâlnirile noastre anterioare l-am întrebat pe Peter exclusiv despre muzică, versuri, piese, sounduri, riffuri şi alte asemenea, de data aceasta Peter "Pain", Michael Bohlin şi David Wallin ne-au dezvăluit nu doar lucruri care se întâmplă pe scenă, ci şi în spatele ei, în studio sau în viaţa personală.

Iniţial în Pain au cântat două nemţoaice. Ele au declarat ulterior că "celor doi vikingi bărboşi care ne-au înlocuit nu le-ar sta bine în fishnets".
Michael: N-ai de unde şti că nu ne stă bine! (râsete)

Cine se ocupă de blogul trupei?
Peter: David are în grijă blogul şi site-ul oficial. Dar şi Michael contribuie destul de mult pe MySpace postând diverse noutăţi.

În ceea ce priveşte muzica şi versurile, sunteţi inspiraţi. De unde vă vin însă atâtea idei trăsnite dincolo de scenă?
Michael: De aici! (arătând înspre capul lui Peter)
Peter: Ceee? Nu, nu de la mine... Nu ştiu de unde ne vin ideile astea, cert este că vin pur şi simplu. Totul ţine de moment.


Care a fost povestea tortului pe care l-aţi făcut praf?
David: Tortul a fost pentru un set de poze promoţionale, iar la sfârşit am rămas cu el pe cap. Aşa că a trebuit să-i găsim o întrebuinţare.

Dar poza cu Buddha în care ai fost personaj principal?
Michael: De fapt, Buddha a fost personajul principal, nu eu.

Soarta v-a jucat vreun renghi?
Peter: Întotdeauna ne joacă renghiuri.
Michael: Sunt foarte rare situaţiile în care poantele sunt plănuite de noi, cum a fost cazul la un festival din Suedia, la ziua de naştere a lui Peter. Cineva i-a pus tortul pe faţă. David s-a ocupat de poantă, ştiam cu toţii ce urma să se întâmple. Toţi, cu excepţia lui Peter. Toate celelalte farse vin de la sine.

Dacă David are un băiat de 6 luni, Michael are două fete. Cum se împacă ele cu ideea că tatăl lor e rockstar internaţional?
Michael: Una are 16 ani şi cealaltă 20. Sunt două faţete ale acestui fapt: evident, pe de o parte, sunt mândre de activitatea mea profesională, dar le-am dat şi motive să nu fie chiar atât de mândre. Înţelegi ce vreau să spun... (râde). Amândouă au moştenit pasiunea pentru metal. Acum două săptămâni, cea mare ne-a însoţit la Festivalul Metal Town din Göteborg.

Aţi apucat să vedeţi ceva prin România?
Michael: Nu prea. Am remarcat însă că sunt o grămadă de bise­rici în Sibiu. E un oraş frumos, dar n-am înţeles de ce are atâtea bise­rici? Am numărat vreo 5-6 numai în centru, fiecare de altă confesiune. 

Peter, eşti proprietarul unui sat. Care e povestea?
Peter: E o localitate foarte mică, situată pe malul unui lac. Mi-am făcut întâi studioul acolo, mi-am luat o casă, apoi alte câteva imobile.

La ce mai lucrezi?
Peter: Noul album Hypocrisy e încă în lucru, mai avem de finisat câteva piese. Când vom termina şi cea de a 13-a piesă vom putea şti care rămâne şi care nu. Cât despre Pain, mai facem câteva concerte în care promovăm albumul "Cynic Paradise" (2009) şi apoi vom începe să compunem noi piese. Sper ca într-un an să scoatem ceva nou pe piaţă, dar totul depinde de cât de repede voi putea scrie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 22 iulie 2009

Michael Bohlin povesteşte impresiile sale din România


Sub titlul "Prima dată în România", Michael Bohlin, chitaristul de la Pain, şi unul dintre cei doi bloggeri ai trupei, scrie pe pagina de MySpace impresiile sale de pe meleaguri româneşti. Suedezii au cântat recent la Sibiu, la festivalul care a avut loc în Piaţa Mare.

Dacă vii dintr-o ţară precum Suedia, e imposibil ca România să nu te surprindă. Mai ales dacă faci parte dintr-o trupă de prestigiu. "A fost prima dată când am venit în România. Trebuie să spun că am fost oarecum surprins de această ţară, nu într-un mod negativ, ce-i drept. Unele legi şi reglementări, clima, multele biserici din localitate şi alte chestii m-au mirat. A fost al naibii de cald când am ajuns vineri în Sibiu, după ce am călătorit toată ziua, de la Stockholm prin Munchen. Ne-am petrecut seara la un restaurant din oraş pe strada principală şi am fost serviţi de un ospătar care ne-a spus clar cât îşi urăşte meseria... Un start numai bun pentru vizita noastră de trei zile în România", povesteşte Michael.

"Sâmbătă, eu şi David am plecat pentru o plimbare lungă prin Sibiu. A fost prea cald să ne desfăşuram o activitate culturală ca aceasta, dar am luat-o totuşi la picior. Am văzut, cred, vreo zece biserici în acest oraş mic, şi fiecare era diferită. Majoritatea erau minunate, arătau chiar cool, dar n-am înţeles: de ce chiar atât de multe?" Alt lucru care l-a mirat pe Michael Bohlin a fost "numărul de nunţi pe care le-am văzut în timpul plimbării, era ca şi cum nu exista loc unde să nu fie vreuna. Nici asta n-am înţeles-o... Am vrut să merg să văd şi nişte castele, dar numai eu am fost interesat de aşa ceva, ceea ce m-a cam dezamăgit. Am văzut multe poze cu castele frumoase din România, şi, la urma urmei, Transilvania este un loc gotic din multe puncte de vedere, şi cred că trebuie cunoscută pe viu!".

Nu numai conaţionalii de la Opeth au fost uimiţi de faptul că evenimentul a avut loc în Piaţa Mare a Sibiului, ci şi Michael şi colegii săi: "Scena se afla în piaţa centrală, şi de pe acolo se vedea super! Show-ul a mers bine şi publicul a fost minunat, chiar dacă am cântat în România prima dată. Au fost extrem de mulţi painheads în public şi mulţi ne ştiau versurile... Respect! Le-am oferit celor din Sibiu o plăcută surpriză când i-am cerut Anettei Olzon să cânte cu noi "Follow Me", lucru apreciat de spectatori. A fost cred cel mai fierbinte show pe care l-am făcut vreodată, mai fierbinte decât vara sibiană! Mă simţeam de parcă umezeala mă făcea să leşin".

Nu numai de pe scenă s-a văzut super, ci şi reciproca a fost valabilă. Câţiva admiratori spuneau că "Poţi să vezi Pain şi apoi să mori", parafrazând o cunoscută sintagmă. "Am văzut show-ul Nightwish, care a fost la înălţime, ca întotdeauna. Am mers în turnee cu ei şi i-am urmărit de multe ori, mereu au recitaluri bune şi niciodată nu au o zi aiurea. La final, majoritatea ne-am strâns la un afterparty în maniera obişnuită, şi am fost ca de obicei mai tăcuţi în a treia zi, pe aeroport, aşteptând să plecăm spre casă".

Blogul lui Michael se încheie cu un mesaj pentru fanii din Finlanda, unde Pain urmează să susţină viitorul concert. România a ajuns şi ea pe lista de cuceriri a scandinavilor, însă apetitul painheads-ilor de la noi abia ce s-a deschis, prin urmare, aceştia îi aşteaptă să revină cât de curând.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 20 iulie 2009

HOLD THE HEATHEN HAMMER HIGH! / Tyr spune povestea noului lor videoclip


 Cea mai ascultată piesă de pe noul album Tyr, potrivit statisticilor de pe pagina lor de MySpace, are de câteva zile şi un videoclip, în cel mai pur stil viking. Venind de la Leipzig, unde au cântat în cadrul Wave Gothic Treffen, feroezii au făcut o escală în Danemarca, pentru a filma clipul piesei "Hold the Heathen Hammer High", de pe recent lansatul album "By The Light Of The Northern Star". Weekendul acesta, casa de discuri Napalm Records a postat pe YouTube videoclipul piesei Tyr. L-am abordat pe liderul trupei, Heri Joensen, care ne-a dezvăluit câte ceva din culisele filmărilor, dar şi despre ideile pe care s-a bazat scenariul. 

Când şi unde au avut loc filmările?
Heri Joensen:
Ne-am oprit într-un sat din Danemarca, Lyndby, lângă Roskilde Fjord. Veneam de la Leipzig, unde am participat la cel mai mare festival de gothic, Wave Gothic Treffen. În Lyndby e un grup de pasionaţi de istorie, al căror hobby e să reconstituie bărci vikinge, şi ne-au împrumutat una pentru filmări. Au reconstruit-o foarte aproape de cele care navigau în acele vremuri, evident, respectând regulile actuale privind navigaţia. Am avut parte de vreme bună, ba mai mult, cerul era prea senin pentru un clip despre vikingi, aşa că am mai întunecat imaginile la montaj. Tot acolo am adăugat şi ploaia.

Cui îi aparţine scenariul?
Lui Silvan Büge, cel care semnează şi regia.

Aţi rămas la ţărm sau v-aţi aventurat în larg? Am ridicat ancora, ne-am plimbat o vreme în zonă, căutând atât condiţii de vânt prielnice, dar şi un peisaj adecvat şi un loc unde să coborâm la ţărm. De altfel, această plimbare a fost inclusă în videoclip. Bineînţeles, am făcut totul urmând instrucţiunile proprietarilor ambarcaţiunii.

Cum a fost să încărcaţi toate echipamentele? Aţi filmat şi în vreun studio?
Nu, toate filmările au avut loc în aer liber. Ce-i drept, am redus la minimum sculele luate pe vas. De exemplu, am luat tobele, dar am renunţat la amplificatoare.

Cine s-a descurcat cel mai bine la vâsle?
Terji, probabil. El le-a manevrat cel mai energic, pentru că voia să scape cât mai repede de muncă.

Ce-a fost mai uşor, să vâsliţi, să cântaţi sau să dărâmaţi "stâlpul" cu topoarele?
Ultima parte, evident. A fost şi cea mai uşoară, şi cea mai plăcută.

Cine a dat lovitura de graţie?
Greu de spus. Toţi loveam furios până am tăiat tot lemnul. Asta da muncă de echipă!

Cine s-a descurcat cel mai bine?
Cred că Gunnar. Nu numai că e un tip puternic, dar a beneficiat şi de ajutorul vechii mele săbii, care e destul de masivă, aşa că şi loviturile au fost puternice. Eu am folosit-o pe cea nouă, pe care am şi rupt-o în cele din urmă.

De obicei, la filmări se întâmplă tot felul de chestii, plăcute sau dimpotrivă. Voi de ce aventuri aţi avut parte?
Urma să fim cazaţi într-un complex de căsuţe. Am sosit însă foarte târziu şi nu am mai găsit pe nimeni la recepţie. De fapt, am ajuns puţin înainte să răsară soarele. Cum nu a avut cine să ne dea cheile cabanei, ne-am plimbat prin zonă, căutând un loc unde să dormim. Am găsit o căsuţă neocupată, care avea şi un geam deschis, aşa că ne-am strecurat înăuntru, unde am şi adormit. Echipa video a mers mai mult la nimereală, aşa că am aflat abia în ultima clipă ce urma să facem. Ce-i drept, asta nu se reflectă şi în rezultatul final - totul s-a legat până la urmă excelent. Când am dezlegat nava de la ţărm, ne-am spus, ştiind ce se poate întâmpla de obicei: "Nu sărim în apă de data aceasta, cel puţin nu până la final". Dar Gunnar nu s-a mai putut abţine şi a sărit peste bord imediat ce ne-am apropiat din nou de mal şi, înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, ne-am trezit toţi în apă până la brâu. Dar totul a fost uitat la final, când ne-am amuzat şi am ciocnit câte un pahar.

Piesa are un ritm foarte rapid, iar versurile pun probleme oricărei persoane care n-are engleza ca limbă maternă. Cum de te-ai descurcat atât de bine? Sunt un maniac al jocurilor lingvistice bazate pe dicţie, deseori practic, mai ales în limbi străine. În top se află o frază în germană şi una în poloneză. Încearcă să zici măcar de trei ori "blaukraut bleibt blaukraut und brautkleid bleibt brautkleid" sau "W szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

FESTIVAL ÎN PIAŢA MARE / Nebunie la Sibiu, cu Pain şi Nightwish


Sibiul a reunit în week-end metalişti din toată ţara, ba chiar şi de la vecini. Pe scena din Piaţa Mare au concertat vineri, în prima seară de festival, Tristania, My Dying Bride şi Opeth, iar în cea de-a doua, sâmbătă, Subscribe, Pain şi Nightwish.

În ediţia 2009 a Festivalului Artmania, organizatorii au renunţat la cortul de anul trecut şi au aşezat tabăra metalistă în Piaţa Mare. A fost vremea rockerilor şi la propriu, şi la figurat, evenimentul desfăşurat în aer liber bucurându-se de timp favorabil. Formula de atac a fost trei în unu, mai precis trei formaţii pe fiecare seară. A deschis balul Tristania, sosită pentru prima dată în România, o premieră fiind şi componenţa grupului norvegian, cu două achiziţii noi: vocalul Kjetil Nordhus şi chitarista Gyri Losnegaard. Mariangela Demurtas şi colegii de trupă au inclus în setlist "World of Glass", "The Emerald Piper", "Mercy Side", "Shadowman", "Beyond The Veil", "The Wretched", "Angellore", "Libre", "Sacrilege" şi "Down".

Au urmat englezii de la My Dying Bride. Britanicii, familiarizaţi cu scena din Sibiu, unde au mai cântat în urmă cu doi ani, au reşit să "hipnotizeze" şi de această dată audienţa. Piese mai noi - de pe ultimul album, "For Lies I Sire", "Fall With Me", "Bring Me Victory", "Santuario di Sangue", "My Body, A Funeral" - sau mai vechi, "From Darkest Skies", "And I Walk With Them", "Turn Loose The Swans", "She Is The Dark", "The Cry Of Mankind", au fost savurate de fanii în extaz.

STEAGUL SUEDIEI A FLUTURAT LA SIBIU. Opeth, headlinerii din prima seară, au crezut iniţial că vor cânta la Bucureşti. S-au declarat însă plăcut impresionaţi de capitala europeană a culturii din inima Transilvaniei. Suedezii, în frunte cu solistul Mikael Akerfeldt, au dialogat cu publicul pe tot parcursul recitalului. Acesta le-a promis admiratorilor că va reveni în România, dar nu la ediţia de anul viitor, aşa cum i s-a strigat, deoarece, conform spuselor sale, îşi zugrăveşte casa, îşi tunde peluza şi curând vor înregistra şi un nou album - a glumit vocalistul. "Heir Apparent", "Ghost of Perdition", "The Leper Affinity", "Godhead's Lament", "Closure", "The Lotus Eater", "Deliverance", "Demon Of The Fall" au fost câteva dintre piesele cu care Opeth a ridicat pulsul pieţei, scandinavii fiind susţinuţi inclusiv cu un steag al Suediei fluturat în timpul concertului.

VIKINGII BĂRBOŞI. Cea de-a doua seară i-a adus pe scena din Piaţa Mare pe vecinii maghiari de la Subscribe, care au încins atmosfera încă de la primele acorduri. Cei trei muzicieni cu codiţe afro şi colegii lor s-au dezlănţuit, angrenând şi publicul, care a trăit la maximum momentele, alături de ei. Însă era doar un aperitiv pentru festinul care urma să vină. La Pain a fost... durere! Aflaţi şi ei pentru prima dată pe meleaguri româneşti, Peter Tagtgren şi vikingii lui bărboşi au avut parte de-o primire ca la carte, drept dovadă că au fost aşteptaţi şi ei de foarte multă vreme. Chiar dacă ne-a lăsat fără... "Silicon tits and silicon lips", vorba uneia dintre piesele sale de rezistenţă ("Clouds of Ecstasy"), şi fără "Dancing with the dead", Peter a interpretat mortal sau magistral, cum doriţi, piese de pe cel mai nou album - "Cynic Paradise" - "I'm Going In", "Monkey business", "Don't Care", dar şi piese mai vechi precum "Suicide Machine", "Zombie Slam", "End of the Line", "Nailed to the Gound", "Just Hate Me", "It's Only Them", "On and On". În timp ce publicul ţipa din toţi plămânii "On and on, and on, and on...", "Peter Pain" a păstrat pentru bis "Same Old Song", "Shut Your Mouth", dar şi surpriza ghicită de fani, "Follow Me", pe care a cântat-o în duet cu Anette Olzon.

Dacă a existat vreun "minus", acesta a fost: prea puţin Pain (doar 60 de minute) şi destul de mult Nigthwish (100 de minute). Însă şi finlandezii au fost la înălţime, Emppu Vuorinen & Co. dovedindu-şi încă o dată clasa, dacă mai era nevoie. Marco, Tuomas şi Jukka au confirmat că Nigthwish se află într-o nouă etapă, iar Anette face parte fără doar şi poate din această sudată structură. Focuri de artificii, confetti şi lasere au colorat scena la recitalul nordicilor, maratonul headlinerilor încheindu-se aproape de miezul nopţii.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

duminică, 19 iulie 2009

Cu Pain şi Nightwish, “«prea mult» nu e niciodată de ajuns”


După ce în prima seară a festivalului sibian au cântat Tristania, My Dying Bride şi Opeth, sâmbătă Artmania a continuat cu alte trei show-uri: Subscribe, Pain şi Nightwish. 

Pentru mulţi o confirmare, pentru şi mai mulţi o plăcută surpriză, trupa maghiară Subscribe a dat tonul concertului din Piaţa Mare. Interpretând un hardcore cu influenţe folk, jazz, reggae şi funk, vecinii de la vest au cântat şi i-au încântat pe cei strânşi în faţa scenei. Publicul a fost şi mai numeros decât în ziua precedentă şi a avut ce vedea. Cei doi solişti, dovedind o energie inepuizabilă, s-au agitat pe scenă, s-au jucat cu microfoanele învârtindu-le deasupra capului, ba unul dintre ei a coborât în public şi a interpretat o piesă cocoţat pe gardul de protecţie. Cei doi chitarişti (dar şi unul dintre vocali) au afişat coafuri până la brâu, împletite în stil afro. “Kiss and kill your boyfriend” şi “Friendship” au fost doar două dintre melodiile oferite de trupa din Ungaria. 



Cele 55 de minute rezervate pentru Subscribe au trecut repede, dar şi mai repede au trecut cele 60 alocate suedezilor de la Pain. Deşi au avut un recital “dureros” de scurt, Peter Tagtgren şi colegii săi au reuşit să cucerească publicul. Cum încă promovează albumul lansat anul acesta, “Cynic Paradise”, Pain şi-a început show-ul cu “I’m Going In” şi “Monkey Business”, dar nu au lipsit nici “Don’t Care” sau “Follow Me”, aceasta din urmă fiind cântată în duet cu Anette Olzon de la Nightwish. De altfel, solista a contribuit la înregistrarea piesei şi pe CD, dar a şi apărut în videoclipul acestei melodii. A fost timp şi pentru câteva dintre cântecele care i-au consacrat pe Peter&Co: “Suicide Machine”, “End of the Line”, “Nailed to the Ground”, “Just Hate Me”, “It’s Only Them” sau “On and On”. Pe lângă amintita “Follow Me”, bisul a mai cuprins “Same Old Song” şi “Shut Your Mouth”. La cea din urmă, Tagtgren a lăsat publicul să interpreteze prima strofă, surprins şi el de faptul că, deşi se afla la primul concert în România, muzica lui a pătruns în ţara noastră cu mult timp înainte. Intermezzo-ul muzical ce a urmat recitalului Pain (Sinatra, cu al său hit răsunând din boxe) n-a făcut decât să sporească impresia lăsată de “extraterestrul metalului”: “I did it my way...” La final, fanii au întocmit o listă ad-hoc a pieselor care n-au încăput în varianta pre(a)scurtată a show-ului, cu melodii la fel de multe ca şi cele incluse în recitalul sibian. Dar chiar şi fără “Dancing With The Dead”, “Clouds of Ecstasy”, “Bitch”, “Stay Away” sau “Bye/Die”, concertul Pain a impresionat. Poate data viitoare când vor veni, suedezii vor avea timp să cânte mult mai mult, poate chiar 20-22 de piese, cum s-a întâmplat pe parcursul “Cynic Campaign”, turneul de promovare a albumului lor din 2009... 



Finalul serii de sâmbătă a aparţinut finlandezilor de la Nightwish. Dacă fanii Tarjei Turunen şi-au exprimat nemulţumirea că fosta solistă a părăsit grupul, iar cei ai Anettei au ţinut morţiş să-i contrazică, “neutrii” au savurat, pur şi simplu, muzica. “Romanticide” şi “Wishmaster” au fost doar două dintre piesele care au încăput în cele nu mai puţin de 100 de minute ce le-au fost rezervate. Efectele pirotehnice care au amplificat intensitatea show-ului n-ar fi fost câtuşi de puţin posibile în cortul Artmania 2008, acesta fiind încă un motiv de bucurie pentru fani că s-a renunţat la acoperişul de la ediţia trecută. Emppu Vuorinen a fost “argintul viu” al formaţiei, micuţul chitarist nelăsând neacoperit nici un centimetru pătrat de scenă, spre deliciul unui grup de admiratoare care-l aclamau de fiecare dată când se oprea în dreptul acestora, iar Tuomas, Marco şi Jukka şi-au luat partea lor de aplauze. Anette s-a eliberat, măcar parţial, de “povara” umbrei Tarjei, chiar dacă pentru unii vocea brunetei soprane va rămâne un reper greu de egalat.



Condiţiile meteo au ţinut din nou cu amatorii de muzică de calitate, organizatorii având norocul că “fereastra” de vreme bună a coincis cu perioada festivalului. Renunţarea la sufocantul cort s-a dovedit o idee inspirată şi un pariu câştigat, la fel ca şi alegerea trupelor care au cântat în Piaţa Mare în această vară. Deşi timpul alocat a necesitat setlisturi mult prea scurte faţă de gusturile fanilor, piesele interpretate au astâmpărat, măcar în parte, foamea de metal a spectatorilor. Deşi, aşa cum spune “Peter Pain”: “Too much is never enough...”

Paul Iancu (Cotidianul)

sâmbătă, 18 iulie 2009

Sibiu, capitală europeană a metal-ului


În acest weekend, Sibiul a redevenit capitală europeană, dar de data aceasta una a metal-ului. Vineri, pe scena din Piaţa Mare au urcat Tristania, My Dying Bride şi Opeth, urmând ca sâmbătă, în cea de-a doua zi a festivalului, să concerteze Subscribe, Pain şi Nightwish. 

Circa 6.000 de spectatori s-au strâns vineri seară în Piaţa Mare din Sibiu, pentru a urmări concertele din prima zi a Artmania Festival 2009. În ciuda vremii capricioase din ultima perioadă, organizatorii au preferat să renunţe la cortul în care s-a desfăşurat evenimentul de anul trecut. Din fericire, condiţiile meteo au fost ideale pentru un show în aer liber, norii strânşi deasupra pieţei risipindu-se încă de la primele acorduri de chitară. Şi numărul trupelor a fost micşorat faţă de ediţia precedentă, rezultând un format „compact”, redus la esenţă: şase formaţii de cea mai bună calitate, din genuri diferite, fiecare cu un număr consistent de fani. De asemenea, programul a fost respectat aproape la minut, chiar dacă trupelor le-au fost permise să-şi adauge la setlist şi câte un bis constând în una sau două piese.



Tristania a cântat în România pentru prima dată, dar premieră a fost şi componenţa grupului norvegian. Osten a rămas alături de familie, prietena sa urmând a-i dărui doi gemeni în foarte scurt timp. Blondul solist a fost înlocuit de Kjetil Nordhus, un vocal aproape la fel de charismatic. Tristania şi-a prezentat şi noua „achiziţie”, chitarista Gyri Losnegaard (ex-Octavia Sperati), astfel că a rezultat un lineup inedit. Ce-i drept, Gyri şi Kjetil au luat parte şi la show-urile de acum o lună din Norvegia, însă la concertele scandinave au participat (ca guest musicians) atât Osten, cât şi bateristul Kenneth, încă aflat în convalescenţă după un accident la picior. Aflată în nemeritata postură de opening act, formaţia a început spectacolul din Piaţa Mare cu „World of Glass”, setlistul mai conţinând piese ca „The Emerald Piper”, „Mercy Side”, „Shadowman”, „Beyond The Veil”, „The Wretched”, „Angellore”, „Libre”, „Sacrilege” şi „Down”. Anders Hoyvik Hidle a dialogat cu publicul între melodii, smulgându-le fanilor promisiunea de a trăi muzica la intensitate maximă, alături de membrii trupei. Şi, cum publicul a fost la înălţime, „pretenţiosul” chitarist a ridicat standardele înaintea fiecărei piese de rezistenţă. Mariangela a mulţumit audienţei în limba română, iar reacţia fanilor i-a făcut pe muzicieni să promită o revenire în România. 



Britanicii de la My Dying Bride au revenit la festivalul de la Sibiu, unde au mai cântat în urmă cu doi ani. Cum nu a trecut foarte mult de la lansarea ultimului lor produs discografic, „For Lies I Sire”, setlistul lor s-a concentrat pe piese de pe acest album, precum „Fall With Me”, „Bring Me Victory”, „Santuario di Sangue” sau „My Body, A Funeral”. Acestora li s-au adăugat, în recital, melodii de pe albumele anterioare, spre deliciul fanilor mai vechi ai MDB: „From Darkest Skies”, „And I Walk With Them”, „Turn Loose The Swans” „She Is The Dark”, „The Cry Of Mankind”. Cum My Dying Bride se numără printre trupele favorite ale muzicienilor de la Tristania (aşa cum Hidle însuşi a spus pe scenă la finalul concertului, atunci când i-a anunţat), norvegienii (dar şi italianca Mariangela Demurtas) au venit în zona de protecţie din faţa scenei pentru a-i urmări pe britanici. Prilej pentru rockerii din primul rând de a se alege cu câte o fotografie sau un autograf de la artişti. De altfel, Mariangela şi colegii săi au revenit, ca spectatori, şi la recitalul Opeth. 



„Când am aflat că vom cânta în România, am crezut iniţial că vom merge la Bucureşti. Am fost însă surprins să descopăr acest minunat oraş, Sibiul... Surpriză a fost şi faptul că putem cânta chiar în centrul localităţii - aşa ceva n-ar fi fost posibil în Suedia... Cu atâtea fete frumoase, aproape că ne pare rău că fiecare dintre noi are o soţie sau o logodnică acasă” au fost doar câteva dintre complimentele făcute de Mikael Akerfeldt Sibiului pe parcursul concertului. Solistul de la Opeth a promis şi el că va reveni în România, dar „nu la anul, pentru că îmi zugrăvesc casa, plus că îmi tund peluza, şi curând vom înregistra şi un nou album” - a replicat el, glumind, celor care îi strigau din public să revină la ediţia din 2010 a festivalului. Dar, când vine vorba de muzică, scandinavii îşi iau treaba foarte în serios, iar Opeth nu a făcut excepţie. „Heir Apparent”, „Ghost of Perdition”, „The Leper Affinity”, „Godhead’s Lament”, „Closure”, „The Lotus Eater”, „Deliverance”, „Demon Of The Fall” - sunt doar câteva dintre piesele prin care Akerfeldt şi compania au încins atmosfera din Piaţa Mare. În public a fost desfăşurat la un moment dat un imens drapel al Suediei, crucea galbenă pe fond albastru făcându-i pe artişti să se simtă ca acasă.



Sâmbătă dimineaţă, fanii cu simţ artistic au profitat de orele rămase până la show-ul din ziua a doua pentru a vizita două expoziţii legate tematic de festival. Colecţia de fotografii a lui Aaron Stainthorpe, vocalul de la My Dying Bride, şi-a deschis porţile încă de vineri, rockerii putând să-i cunoască astfel şi o altă latură decât aceea de muzician. Imaginile surprinse de Aaron, reunite sub titlul „From a Dark Mind”, au putut fi văzute în Galeria Centrului Cultural Habitus din Piaţa Mică. Dar muzicienii pot fi şi surse de inspiraţie, aşa cum ne demonstrează picturile Andei Cofaru prin tablourile strânse sub genericul „LIVE on Canvas”. Lucrările ilustrează modul în care un artist plastic simte un concert Nightwish, iar muzica devine mişcare, trăire şi culoare.

Paul Iancu (Cotidianul)

marți, 14 iulie 2009

Mariangela Demurtas - Tristania: “Să lăsăm prejudecăţile acasă”

În acest weekend, trupa norvegiană Tristania va cânta pentru prima dată în România. Cu aproape o săptămână înainte de concertul pe care îl vor susţine vineri la Sibiu, în cadrul ARTmania, liderul trupei, Osten Bergoy, şi solista de origine italiană Mariangela Demurtas ne-au răspuns la câteva întrebări.

Mariangela, cum priveşti scena metal italiană acum, la aproape doi ani după ce te-ai mutat în Norvegia?
Italia nu are o scenă metal puternică. Diferenţa dintre ţara mea natală şi Norvegia este imensă, atât din punct de vedere cultural, cât şi în ceea ce priveşte susţinerea muzicienilor. În Peninsulă, nici trupele nu se sprijină între ele, nu au nici suportul autorităţilor. În Scandinavia e mai uşor să te concentrezi asupra proiectelor pe care le ai, pentru că viaţa e mai puţin stresantă, iar oamenii respectă cu adevărat opiniile celorlalţi. În plus, în Italia, influenţa clericilor afectează viziunea omului de rând asupra acestui gen muzical, ba chiar asupra rock’n’roll-ului. Sunt încă destui care consideră metalul drept o muzică satanică, promovând idei malefice. Aşa că, din acest punct de vedere, mulţi sunt cu adevărat ignoranţi în ceea ce priveşte rolul şi rostul unei scene metal.

Cum şi când ai luat decizia de a te muta în Norvegia?
Hotărârea am luat-o atunci când m-am alăturat trupei. Mi se pare o idee excelentă câtă vreme astfel îi pot cunoaşte mai bine, putem empatiza mai bine, iar asta e un lucru extrem de important într-o formaţie. În plus, aşa îmi este mult mai uşor să colaborez la realizarea albumului şi să lucrez direct cu băieţii. Un alt motiv determinant a fost pasiunea mea de a descoperi noi culturi şi de a învăţa limbi străine. Filozofia mea de viaţă se bazează pe acumularea de experienţe, viaţa mea se învârte în jurul acestei idei. Maturizarea este parte a acestui proces, care nu întotdeauna este unul neapărat plăcut, dar cu cât te adaptezi mai repede, cu atât mai repede poţi oferi la rându-ţi, cu atât eşti o persoană mai bună. Pentru mine, întotdeauna “carpe diem” a fost un principiu în viaţă, nu mi-a fost niciodată greu să mă motivez, să-mi spun: “Haide, Mary!” şi să încerc ceva nou. Cât timp sunt pe acest pământ vor exista pentru mine noi provocări şi aventuri.

Cât de greu ţi-a fost să te adaptezi? Duci dorul a ceva din ce-ai lăsat în urmă?
Bineînţeles că mi-a fost greu, mereu apar momente când ţi-e greu să exprimi exact ce simţi, momente mai grele, momente când n-ai bani şi trebuie să faci rost de ei, momente când simţi că nu ai o casă, că nu aparţii nici unui loc, că singurii care ţin la tine sunt rudele tale, că trebuie să-ţi laşi în urmă vechii prieteni şi să-ţi faci alţii noi. E mai uşor să fii înţeleasă de oameni care deja te cunosc şi e la fel de uşor să fii greşit înţeleasă de oameni care n-au habar ce înseamnă să vii dintr-o altă cultură. Îmi lipsesc familia, plajele, marea, vara, mirosul vechilor lucruri. Nu-mi place frigul din nord, dar încerc să mă adaptez.

În timp ce noi, latinii, suntem mai deschişi, nordicii sunt mult mai reticenţi, mai reci în relaţiile interumane. Te-ai obişnuit cu stilul scandinav? Dar ei cu al tău?
Sunt lucruri pe care le ador la nordici. De exemplu, îşi văd de treabă şi nu-şi bagă nasul peste tot, precum cei născuţi pe malurile Mediteranei. În plus, te respectă la fel de mult indiferent dacă eşti bogat sau sărac, alb sau negru. Nu sunt superficiali când vine vorba de a cunoaşte pe cineva. Îţi trebuie multă răbdare până să-ţi faci prieteni în nord, dar, odată ce ai reuşit, îţi vor fi prieteni pe viaţă. Noi avem alt gen de a ne exprima, avem sângele fierbinte, în timp ce scandinavii îşi pot controla sentimentele. Sunt obişnuită cu asta şi îi respect. Şi ei mă respectă, deşi uneori poate mă cred mai nebună, în sensul bun al cuvântului.

Ce concert Tristania te-a impresionat cel mai mult până acum?
Nu i-am văzut live înainte de a intra în trupă. În noua formulă pot spune că ultimele două show-uri, din Norvegia, au fost superbe, s-a creat o atmosferă minunată între mine şi restul colegilor.

Deşi a trecut destul timp de când eşti în Tristania, unii fani încă nu s-au obişnuit cu ideea că Vibeke a fost înlocuită de tine. Pe de altă parte, trebuie să fii tu însăţi, şi nu o copie a lui Vibeke. Te deranjează ideile preconcepute ale unora dintre vechii fani ai trupei?
Cred că fiecare trupă este conştientă că există şi oameni cărora nu le place muzica pe care o face acea formaţie. Noi compunem ceea ce ne place nouă, pentru noi, pentru cei care ne apreciază munca şi nu ne batem prea mult capul cu ce cred unii sau alţii. Cei care preferă mixul între metal şi vocea de soprană trebuie să îşi lase ideile preconcepute acasă şi să asculte noul nostru album!

Kjetil şi Gyri vi s-au alăturat, pentru a aminti doar două dintre cele mai recente modificări de componenţă. Cum vă descurcaţi cu atâtea schimbări?
Nu este o problemă foarte mare. Eram deja prietenă cu Gyri şi mă bucur că, după venirea noii chitariste, nu mai sunt singura fată din trupă. Kjetil este un vocal foarte bun şi cred că ne vom simţi foarte bine împreună.

Anders spunea într-un blog că ai contribuit foarte mult la piesa “Protection” de pe viitorul vostru album. În ce măsură te implici? Îţi scrii singură versurile?
Pe “Protection” mi-am scris singură linia melodică, pornind de la o idee pe care Osten a dezvoltat-o în versurile întregii piese. Mereu mi-am dorit să contribui. Având propria personalitate muzicală, nu-mi e întotdeauna uşor să colaborez cu întreaga trupă, atât în ceea ce priveşte versurile, cât şi linia melodică. Dar am reuşit să ajungem cu toţii la un sentiment comun, iar asta e cel mai important aspect.

Osten, ai de gând să reînregistraţi în noua formulă o parte a pieselor vechi, pentru a lega trecutul cu prezentul şi viitorul?
Ce-i drept, a trebuit să rearanjăm câteva piese de dinainte de Mariangela (precum “Libre” sau “Beyond the Veil”), pentru a le putea include în setlistul viitoarelor concerte. Ne-am gândit să reînregistrăm “Down”, dar până una-alta prezentul înseamnă pentru noi lucrul la viitorul album.

Că veni vorba, cum merge treaba? Câte piese aveţi gata? V-aţi gândit şi la un titlu al albumului?
Majoritatea pieselor, adică vreo nouă deja, sunt gata, cu versuri, cu părţi vocale etc. Mai sunt câteva încă în lucru. Ba mai mult, deja am inclus “Protection” şi “The Emerald Piper” în setlistul câtorva concerte susţinute până acum. Nu ne-am hotărât încă asupra titlului viitorului album, dar vă mai pot spune două melodii deja finalizate: “Sirens” şi “Patriot Games”.

Veţi lucra, din nou, cu Waldemar Sorychta, un nume extrem de cunoscut în lumea metalului, un foarte bun producător, dar şi un foarte bun muzician. Cum colaboraţi cu el?
Este plin de idei muzicale, aşa că am colaborat cu el încă din fazele primare ale procesului creativ, iar el şi-a pus deja amprenta pe sound şi pe structura pieselor. Sorychta este primul producător “adevărat” cu care am lucrat vreodată. Când vine vorba de procesul de creaţie, deja ştim cum vor suna piesele.

Când vorbesc despre un album în lucru, mulţi muzicieni încep prin a spune că acel produs discografic “va purta amprenta” acelei trupe. La voi, “amprenta” înseamnă o continuă schimbare, o evoluţie perpetuă. Fiecare album al vostru e diferit de toate cele care l-au precedat. Cum este de data aceasta?
Aşa este, “amprenta Tristania” este reprezentată de diversitate şi de dezvoltare. Părerea mea este că toate albumele noastre trebuie văzute într-un context. Ele reflectă, fiecare în parte, în ce punct al vieţii se află membrii trupei - şi trupa în ansamblu. Reflectă de asemenea personalităţile muzicienilor, sursele de inspiraţie ale fiecăruia, şi toate acestea la un loc adaugă un parfum specific muzicii. Dar, pe de altă parte, trebuie să fim permanent fideli rădăcinilor noastre. Dacă am scoate pe bandă albume care să sune toate la fel, asta ar fi din partea noastră un semn de creativitate scăzută. Ole, basistul nostru, a fost foarte implicat în procesul de creaţie al noului album, aducând un suflu nou pieselor. Mariangela a contribuit cu linia melodică, un lucru pe care, de exemplu, Vibeke îl făcea rareori. Bineînţeles, vocea solistei actuale va suna diferit de cea a predecesoarei sale.

Spuneaţi pe pagina voastră de MySpace că aveţi intenţia de a compune circa 15-16 piese; câte vor ajunge până la urmă pe CD? Spuneaţi şi că sunt cazuri în care folosiţi idei muzicale cărora nu le-aţi găsit locul pe albumele precedente, dar acum se potrivesc - e cazul şi de data aceasta?
În condiţiile actuale, cred că albumul va avea circa 12 piese. Cât despre a doua parte a întrebării, îţi pot spune că da, sunt unele idei pe care le reluăm după câţiva ani. Totuşi, nu eu sunt cel în măsură să-ţi dau un răspuns complet în acest caz.

Pe albumul “Illumination”, lucrul asupra pieselor a ţinut până în ultimul moment, cum va fi de data aceasta?
Suntem mai bine pregătiţi acum, s-au dus vremurile când stăteam în studio câte două-trei luni pentru un CD. Şi la “World of Glass”, şi la “Ashes” au fost cazuri când am creat o parte dintre bucăţile muzicale chiar în studio. Ce-i drept, asupra detaliilor vom mai lucra, dar atât. Noul album va fi repetat “live”, astfel încât să intrăm în atmosferă înainte de a începe înregistrările.

Aţi semnat deja cu o nouă casă de discuri?
Încă nu, dar avem câteva oferte dintre care vom alege.

Veţi avea vreun bonus track de data asta?
E prea devreme să răspund, dar este foarte posibil să avem.

În timpul înregistrărilor precedentului album aţi produs un scurt film, “Illuminated”. Ce ne poţi spune despre el? Unde îl vom putea găsi - pe site-ul vostru sau pe vreun viitor DVD, ca bonus material?
Într-adevăr, e un film despre înregistrarea discului “Illumination”. A ieşit bine, cred. Planul A este să-l postăm pe site-ul trupei; cât despre includerea sa pe un disc video digital, şi asta este posibil.

Cu atâtea schimbări de componenţă, dar şi cu atâtea probleme (cum ar fi accidentarea suferită de tobarul vostru), în ce formulă vă putem vedea la Sibiu?
Într-adevăr, eu voi absenta de la show-ul din România. Prietena mea este însărcinată, va avea gemeni, şi ne aşteptăm să-i aducă pe lume foarte curând. Ca atare, a trebuit să-i rămân alături. În locul meu îl veţi asculta pe Kjetil Nordhus (ex-Green Carnation, ex-Trail of Tears). De asemenea, de foarte scurtă vreme ni s-a alăturat chitarista Gyri Losnegaard, de la Octavia Sperati. Kenneth încă se reface după accidentarea suferită la un meci de fotbal, deci vom continua cu Tarald “Taraldinho” Lie la tobe. În rest, formula este cea consacrată: Mariangela Demurtas (voce feminină), Anders Hoyvik Hidle (chitară şi growls) şi Ole Vistnes (bass şi backing vocals).

La final, un mesaj pentru fanii români.
În primul rând, îmi pare rău ca nu pot fi pe scena din Sibiu, sper că veţi înţelege că a trebuit să rămân alături de familie. Sper să vă întâlnesc însă cu prima ocazie ce se va ivi. Membrii trupei Tristania abia aşteaptă să vă ofere un super show! Respect şi salutări tuturor!

Paul Iancu (Cotidianul)

marți, 7 iulie 2009

AFTERSHOCK / Discursul lui DeMaio


Lungul discurs în limba română al lui Joey DeMaio i-a extaziat pe fanii Manowar.

"Noi nu suntem una dintre acele trupe de doi bani care nu ştiu de unde vin, nu ştiu nici unde au ajuns şi din păcate nici încotro se îndreaptă. Pentru noi, voi sunteţi cei care contează. Pentru că voi sunteţi cei mai buni fani din lume. Suntem pentru prima dată aici şi am aşteptat acestă zi. Probabil ştiţi că în SUA cele mai cunoscute lucruri despre ţara voastră sunt legate de contele Dracula. Nu am avut ocazia să-l întâlnesc, dar am avut plăcerea să o cunosc pe fiica sa. Şi pot să spun că, atunci când e vorba de supt, sunt sigur că îşi depăşeşte tatăl. Acum am avut ocazia să cunoaştem şi alte lucruri despre România şi despre fanii de aici. Ne bucurăm mult că am ajuns în sfârşit să cântăm în faţa voastră şi să arătăm oamenilor din restul Europei că heavy metalul nu a murit, din contră este tot mai puternic şi acest lucru se întâmplă datorită vouă (...). Ştim cât de lungă a fost aşteptarea voastră şi vrem să vă mulţumim că nu v-aţi pierdut încrederea că într-o zi vom zăbovi pe pământ românesc. Ziua aceea este azi".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 6 iulie 2009

DE COLECŢIE / Pain scoate un nou DVD: Cynic Paradise Deluxe Edition


La un an de la apariţia albumului cu acelaşi nume şi la patru de la DVD-ul "Live is Overrated", Peter Tagtgren şi colegii săi din Pain vor lansa un nou disc video digital: "Cynic Paradise Deluxe Edition".

Potrivit lui Michael Bohlin (chitară), "În ultimii doi ani şi jumătate s-a adunat mult material din locurile unde am fost, de la concertele şi festivalurile la care am participat". Astfel că, după aproape un an în care suedezii au selectat tot ce era mai bun din vastul material, acum sunt gata să ofere fanilor un nou produs de colecţie.
"Nu vor lipsi ultimele patru clipuri, filmate de la ultimul DVD încoace", a completat Bohlin. O surpriză plăcută va fi un filmuleţ care reuneşte momente amuzante din culise. Videoclipul, care a fost, de altfel difuzat în sălile unde Pain a concertat ca fundal pentru "Have a Drink on Me", va avea o nouă coloană sonoră: piesa "Feed Us". "Alegerea materialului pentru acest clip ne-a luat cel mai mult timp, având o grămadă de filmări făcute cu diferite ocazii", a mai spus chitaristul.

Rezultatul acestei munci de selecţie este DVD-ul "Cynic Paradise", care va fi inclus, alături de CD-ul omonim, într-un pachet "deluxe edition" care nu trebuie să lipsească din colecţia fanilor lui Peter Tagtgren şi ai trupelor sale: Pain şi Hypocrisy. Din păcate pentru admiratorii săi din România, lansarea a fost programată pentru 24 iulie, la mai puţin de o săptămână după concertul pe care suedezii îl vor susţine la Sibiu în această vară.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

INEDIT / Beto Vasquez Infinity, CD cu featuring-uri

"Vampirii" Johan Edlund şi Sonya Scarlet vor apărea pe acelaşi CD. Pe lângă ei, cunoscuţi artişti rock solişti şi instrumentişti ­ vor fi reuniţi de Beto Vasquez în acelaşi proiect.

Beto Vasquez a anunţat că a început lucrul la un nou album, care va apărea în 2010. Celebrând aniversarea a 10 ani de la demararea proiectului Beto Vasquez Infinity, basistul şi compozitorul argentinian a invitat din nou muzicieni de pe toate meridianele. Zilele acestea, Vasquez a făcut cunoscută lista celor care vor colabora la viitorul lui album, printre aceştia numărându-se Johan Edlund (Tiamat) şi Sonya Scarlet (Theatres des Vampires). Pe solista italiană o puteţi vedea şi în România, în august, la Rock Open Air, alături de trupa sa.

Proiectul argentinianului îşi are originile în anul 1999, când, terminând de compus un demo, a fost remarcat imediat de casa de discuri Nems Enterprises. Cu piesele gata şi cu un contract în buzunar, Beto a pornit în căutare de artişti care să se ridice la nivelul standardelor pe care şi le-a impus pentru acest CD.
La sugestia casei de discuri, care prefera ca albumul să fie înregistrat în engleză, Vasquez s-a orientat spre vedete ale scenei internaţionale de metal. "O mare provocare pentru un muzician argentinian, dificilă, dar nu imposibilă", aşa cum recunoaşte el însuşi. Rezultatul a fost CD-ul "Beto Velasquez Infinity", primul dintre cele trei scoase până acum.

Din 1999 şi până astăzi, argentinianul a colaborat şi cu alţi solişti de excepţie, precum Tarja Turunen (ex-Nightwish), Quinn Weng (Seraphim), Liv Kristine (Leaves' Eyes), dar şi cu instrumentişti renumiţi, cum ar fi Emppu Vuorinen (Nightwish, ­ chitară) sau Jorg Michael (Stratovarius, tobe).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

duminică, 5 iulie 2009

GOTHENBURG METAL / Nou album Dark Tranquillity în 2010

Potrivit paginii de MySpace a formaţiei Dark Tranquillity, anul viitor va începe cum nu se poate mai bine pentru fanii death metal-ului melodic: la începutul lui 2010, Century Media va scoate cel de-al nouălea album de studio al trupei suedeze.

Iniţiatori, alături de In Flames şi At The Gates, ai aşa-numitului „Gothenburg metal“, Mikael Stanne şi colegii săi vor înregistra noul CD (al cărui nume nu a fost încă stabilit) în septembrie şi octombrie. „Vom lucra «în regie proprie» de data aceasta ­ tobele vor fi «trase» în studioul basistului Daniel Antonsson, în timp ce restul instrumentelor vor fi înregistrate în proaspăt renovatul Rogue (al lui Martin Brändström). De mixing se va ocupa, din nou, Tue Madsen, în Antfarm studio din Danemarca“ sunt primele detalii dezvăluite de trupă despre noul produs discografic.

Cât despre muzica în sine, „e prea devreme să intrăm în detalii, dar materialul pe care îl avem deja e divers şi acoperă toate faţetele sound-ului Dark Tranquillity. Cei care ne cunosc stilul ştiu deja că vom rearanja şi experimenta până în ultima clipă. Cât timp avem deja liniile de bază pentru vreo zece piese, multe lucruri rămân încă deschise“. Suedezii au oferit şi câteva titluri de melodii: „I am the Void“, „Zero Distance“, „The Burden of Love Alive“, „Archangelsk“ şi „Memories in Reverse“, „dar şi acestea sunt provizorii“.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 1 iulie 2009

MESAJE EMOŢIONANTE / Reacţii din toată lumea, la piesa "Father" a trupei Manowar

Manowar a primit reacţii din toată lumea la piesa "Father". "Răspunsul primit la melodia amintită a fost fenomenal!", spun artiştii. Ei au adunat cele mai emoţionante mesaje şi le-au postat pe pagina de MySpace a trupei. Printre ele şi cel al unui român, care şi-a "convertit" bunicul la muzica rock, cu ajutorul sentimentelor pe care metalul de calitate le poate exprima.

Prima piesă lansată de pe noul EP Manowar "Thunder in the Sky" a fost interpretată în 16 limbi şi a fost inclusă ca bonus CD. Imediat ce fanii au ascultat-o în limba maternă a fiecăruia, email-urile au început să curgă: "Numele meu e Ayten Karasakal şi sunt din Turcia. Am 15 ani şi ador piesa Baba (Father în turcă). Îmi place Manowar foarte mult. Sunteţi cei mai buni. Veţi purta mereu steagul metal-ului. Vrem să vă vedem în Turcia! Vă rog, vă rog, vă rog, veniţi în ţara noastră! Multumim pentru piesa în turcă", spune un tânăr admirator.

"Nu am cuvinte să exprim tot ce simt când ascult piesa în limba mea maternă. A fost o idee minunată să o înregistraţi în atâtea limbi. Le-aţi oferit, cred, astfel un sentiment fanilor că fiecare în parte e special. Cel puţin în cazul meu, aşa e. Felicitări lui Eric pentru felul în care cântă în poloneză, pentru că e o limbă dificilă pentru toţi cei născuţi în altă ţară", scrie un polonez. "Ai fost foarte bun, Eric! Prietena mea a spus că le va interpreta această piesă părinţilor ei la nunta noastră. De fapt o vom cânta împreună, mai ales că fac parte dintr-o trupă şi ar fi minunat să o interpretăm pe două voci. Un cântec Manowar la petrecerea nunţii noastre - doar ce mă gândesc şi mă apucă fiorii! Hail to you all!", continuă admiratorul.

"Vreau să vă mulţumesc pentru minunatul concert din Finlanda, la Provinssi Rock. Am văzut un documentar despre realizarea piesei «Father» pe pagina fanilor finlandezi ai Manowar, iar voi vorbeaţi despre piesă şi cum îi atinge pe mulţi prin mesajul ei. Versurile au acest dar, într-adevăr, nu ştiu dacă Eric s-a inspirat dintr-o experienţă proprie sau nu, dar piesa e foarte profundă. Pentru mine, melodia e importantă pentru că nu sunt atât de apropiat de tatăl meu, deci versurile nu reflectă adevărata relaţie dintre mine şi părintele meu, dar vocea lui Eric şi sound-ul mă fac să mă simt bucuros că am totuşi un tată. Aş vrea să vă spun că piesele voastre îmi ating sufletul la un nivel profund şi mă ajută să merg mai departe", mărturiseşte un fan finlandez.

"Hail din România! Mă numesc Mihai Popescu şi am 16 ani. Sunteţi cu adevărat the Kings of Metal (regii metalului). Piesa Father (Tata), wow, este... nu ştiu cum să spun, dar bunicul meu a ascultat-o şi îi place. El nu ascultă metal, dar şi-a pierdut tatăl în al doilea război mondial. Oricum... sunteţi prima trupă care face un astfel de gest... şi este absolut minunat!".

"Father" este disponibilă la toate festivalurile din turneul "Death to Infidels" 2009, înregistrată în germană, italiană, maghiară, română, bulgară, norvegiană, spaniolă, franceză, greacă, turcă, poloneză, japoneză, croată, portugheză, finlandeză şi, bineînţeles, engleză. Alături de "Thunder in the Sky", noul EP. Doritorii o pot achiziţiona şi de la un magazin online, de unde poate fi descărcată, contra cost, o variantă cu acelaşi conţinut ca şi cea vândută la standurile de merchandise pe perioada turneului: "Thunder in the Sky", "God or Man", "Let The Gods Decide", "Father", "Die With Honor", "The Crown and The Ring (2008)" şi celelalte versiuni ale melodiei "Father". "Hail and Kill!", încheie Eric Adams & Co.

Cel mai probabil, Manowar va intrepreta melodia amintită şi în cadrul concertului pe care-l va susţine la Bucureşti, la BestFest Aftershock, ce va avea loc duminică, 5 iulie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)