WGT - Gothici din toate ţările, (re)uniţi-vă!

Festivalul german Wave Gotik Treffen strânge cel mai consistent lineup de până acum. Printre cele peste 170 de trupe care au confirmat participarea se numără Paradise Lost, Lake of Tears, Tristania, Christian Death, Jesus on Extasy, Tiamat sau Tarja Turunen. 

Între 9 şi 12 mai, Leipzigul va găzdui întâlnirea ("Treffen") fanilor dark cu idolii lor. Evenimentul nu se limitează doar la muzică, ci mai cuprinde expoziţii şi târguri de suveniruri etc. Neoficial, aproape 30.000 de participanţi vizitează an de an oraşul german, fapt care face din WGT cel mai frecventat festival de gen din Europa. Prima încercare de "întâlnire" a avut loc în 1987, la Potsdam, însă "psihoza" comunistă a făcut ca evenimentul să se desfăşoare la limita legii, astfel că au venit doar câteva sute de tineri. Căderea Cortinei de fier a favorizat însă permanentizarea WGT. Pornit din Clubul Eiskeller, din Leipzig, festivalul a avut ca "vârf" ediţia din 2000, cu peste 300 de trupe şi peste 27.000 de participanţi. Cu timpul, s-a format un public fidel, care revine an de an. Şi trupele se întorc cu plăcere în Leipzig: Moonspell a cântat la trei ediţii, Haggard - la cinci, recordul fiind deţinut de Subway to Sally, cu nu mai puţin de şapte prezenţe.

2008. Şi în acest an, manifestările vor începe în joia de dinainte de Rusalii (Pfingsten). Mai mult de 20 de locaţii răspândite în tot oraşul vor găzdui desfăşurarea de forţe: de la trupe de folk acustic şi ambiental la deathrock şi electro/industrial, de la târguri de obiecte de inspiraţie medievală sau vikingă la lansări de CD-uri şi filme, de la teatru neconvenţional şi muzică clasică la petreceri în cluburi. Complexul Markkleeberg (10.000 de locuri), cu expoziţia pe care o găzduieşte pe toată durata WGT, este probabil cel mai cunoscut loc de întâlnire din lume pentru "marea familie dark". Preţurile biletelor variază între 58 şi 94 de euro şi includ diverse facilităţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul evenimentului, www.wave-gotik-treffen.de.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

S-a rupt Therion!

Prietenia n-a murit, dar trupa s-a scindat. "Avem de făcut un anunţ care vă va şoca pe mulţi. Am avut o discuţie din care a rezultat că avem viziuni diferite în privinţa viitorului nostru. Aşadar, e mai bine pentru trupă, pentru noi şi pentru fani să mergem pe căi separate", au anunţat cei patru membri permanenţi ai trupei Therion. 

Aşadar, Christopher Johnsson va continua sub titulatura Therion, în timp ce fraţii Niemann ­ - chitaristul Kristian şi basistul Johan ­-, precum şi bateristul Petter Karlsson vor pleca pe propriile drumuri muzicale. "Prietenia noastră nu a murit, iar proiectele deja demarate (cum ar fi editarea materialelor pentru DVD-urile viitoare) le vom finaliza împreună. Salutări tuturor şi mulţumim pentru susţinerea pe care aţi oferit-o trupei în tot timpul cât am fost în această formulă", au spus cei patru. Anunţul a căzut ca un trăsnet pe pagina oficială a formaţiei. Evident, toată lumea se întreabă ce va fi cu Therion în continuare.

CLARIFICĂRI. Anticipând lamentările fanilor, Christopher a ţinut să facă şi câteva precizări, pe care le-a numit chiar aşa: gânduri şi clarificări ale evenimentelor recente. "Pentru mulţi poate părea greu de înţeles cum de s-a întâmplat aşa ceva. Dacă m-aţi fi întrebat acum un an, aş fi zis că e formula care va rezista mulţi ani de acum înainte, poate chiar pentru totdeauna. Dar viaţa se schimbă, iar persoanele, de asemenea, inclusiv eu însumi. Şi, ce e cel mai important, chiar şi viaţa trupei se schimbă." Artistul mai spune că fanii nu văd decât produsul final al muncii lor: prestaţia live sau sound-ul albumelor, dar nu au de unde şti CUM fac muzicienii ceea ce fac. "În multe trupe membrii discută asupra sound-ului, dar cred că una dintre cele mai importante teme în Therion este CUM facem când vine vorba despre înregistrări şi turnee. Pentru noi, asta e mai important chiar şi decât cum va suna viitorul album." De asemenea, Johnsson a ţinut să clarifice un lucru pentru a evita viitoarele speculaţii: nimeni nu a fost concediat din trupă! A observat însă că viziunile lor evoluează în direcţii diferite.

MOTIVAŢIE. "Cel mai rău lucru care se putea întâmpla în viaţa Therion ar fi fost să-şi piardă dinamismul şi să devină o simplă «obligaţie de serviciu» pentru cei implicaţi, aşa că le-am cerut deschis tuturor să se gândească asupra viitorului lor alături de Therion din 2009 încolo. În urma unei întâlniri a rezultat că n-ar fi corect faţă de ei, de mine şi de fani să se implice într-un nou album şi un nou turneu mondial. Therion nu este un simplu proiect. Ca atare, am estimat că înregistrările ar dura un an, iar turneul, ­ încă unul. Aşadar, am vrut ca oamenii să fie 100% motivaţi şi să n-o facă doar pentru a mai câştiga un ban, în loc să-şi urmeze chemarea muzicală." Christopher a mai spus că se bucură că a luat această decizie acum, "când flacăra încă nu a apucat să se stingă".

PE DRUMURI SEPARATE. Cât despre viitorul Therion, liderul spune că nu trebuie să ne facem griji: Therion a fost mereu "un organism viu", nu doar o simplă trupă. "Cu toţii sunteţi ataşaţi de Therion din diferite etape şi veţi avea mereu nostalgia unei anume componenţe a trupei, unui anume album sau turneu etc. Şi e firesc să fie aşa. Întotdeauna filosofia mea în privinţa membrilor trupei a fost că «toţi sunt extrem de importanţi, dar nimeni nu e de neînlocuit»". Chiar dacă Johnsson admite că "nu-i uşor să înlocuieşti trei muzicieni incredibil de talentaţi, şi pe toţi trei o dată", ca acum, "cel puţin până la festivalul din septembrie aceasta nu e o problemă, fiţi liniştiţi". Christopher recunoaşte că va fi greu fără fraţii Niemann, care erau de opt ani în trupă, şi cu siguranţă îi vor lipsi toţi cei trei foşti colegi. "Le voi urmări însă cariera cu interes, mai ales că toţi au stiluri interesante ­ noul album al trupei Demonoid (proiectul fraţilor Niemann, ­ n.r.) cu siguranţă va sparge topurile. Johan sigur mă va uimi cu ce va compune. Iar Petter va fi ocupat cu proiectele sale în zona progressive metal."

SHOW UNIC. "Am văzut multe reacţii de genul «de-acum n-o să-i mai văd live». Asta e însă situaţia la Therion: nu trebuie să iei nimic de-a gata. Dacă chiar vrei să vezi ce are de oferit Therion, vino la concert sau vei pierde această şansă. E drept, uneori puteţi cumpăra DVD-ul înregistrat în timpul turneului, dar nu e acelaşi lucru. Therion live e precum o floare: o poţi privi şi îi poţi simţi parfumul numai fiind ACOLO. Un album nu poate decât să-ţi dea o impresie, dar nu-ţi poate oferi pe deplin această senzaţie. Therion este o trupă ce trebuie redescoperită o dată cu fiecare turneu, la fel cum fiecare album e o schimbare de percepţie asupra a ce este (şi a ce nu este) Therion", a concluzionat Christopher Johnsson.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

JoE, dincolo de imagine

La jumătate de an de la lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", membrii trupei germane Jesus on Extasy au avut primul turneu ca headlineri. Dorian & Co. ne-au acordat un interviu la Berlin, înaintea show-ului susţinut în Clubul Knaack.

Faptul că v-aţi format în Valea Ruhrului, zona cea mai industrializată a Germaniei, se simte în muzica voastră?
JoE: Da, am încercat să transpunem atmosfera industrială în muzica noastră. Mai mult, primul videoclip, cel pentru piesa "Assassinate Me", l-am filmat într-o hală.

Acum asistăm la o altă revoluţie, cea a tehnologiei informaţiei. Şi asta se vede şi în versurile voastre, în piese ca "Holy Beauty", de exemplu...
Piesa am compus-o după ce am văzut un film, "Simone", cu Al Pacino, în care un inventator creează o "actriţă" pe computer, care îi entuziasmează pe toţi, însă nimeni nu-şi dă seama că e doar o imagine, că nu e reală. Dar nu e numai asta, tehnologia devine din ce în ce mai importantă. Totuşi, nu aceasta este principala sursă de inspiraţie pentru piesele noastre, ci lucrurile pe care le trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem -­ oameni.

În "Assasinate Me" spuneţi: "Suntem produsul minţii voastre". În ziua de azi, cât din imaginea unei trupe este "produsul minţii" fanilor?
De multe ori o trupă este un astfel de produs, pentru că managerii, casele de discuri manipulează această imagine, pentru ca trupa să vândă cât mai bine. Astfel că formaţiile trebuie să fie aşa cum îşi doresc fanii. Însă şi fanii obişnuiesc să te includă în anumite categorii. Mai ales în cazul trupelor metal, ei se aşteaptă ca muzicienii să fie răi şi în afara scenei, să ucidă animale, de exemplu.

Publicul copiază această imagine prin mimetism?
Uneori, da. E trist că unii iau prea în serios anumite lucruri. E drept, nu e cazul trupei noastre, fiindcă noi nu avem legătură cu extremismul sau violenţa, dar sunt formaţii care cântă despre violenţă. E în special cazul unor trupe metal, iar fanii lor iau în serios aceste versuri, adoptă această imagine, ajungând la profanări, în cazuri extreme. Nu mi-aş dori să văd adolescenţi începând să se drogheze din cauza unor versuri. Şi trupele ar trebui să fie mai responsabile.

Andrea, ai cântat în Pain, trupa-proiect a lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy. A fost dureros (engl. "painful") să pleci din Pain?
A fost o perioadă superbă cea alături de Peter, dar era doar un proiect al lui, astfel că pe fiecare album folosea o altă componenţă, iar noi cântam doar în concerte. Sunt tristă, pentru că ne-am simţit foarte bine, dar tot răul spre bine: acum sunt într-o trupă cu o componenţă stabilă, astfel că nu am de ce să mă plâng.

Dacă Andrea a avut legături muzicale cu Suedia, Ophelia vine din Belarus. Cum ai ajuns în Germania şi cum te-ai adaptat?Sunt născută în Minsk, iar atunci când am ajuns aici nu ştiam limba. Dar cântam deja de mult la pian clasic, aşa că aceasta a fost limba în care am putut comunica, cea a muzicii. A fost uşor să găsesc o trupă, chiar dacă a fost mai greu să găsesc o trupă cu adevărat bună.

Ce ne poţi spune despre proiectul tău, numit Leandra? Colaborezi cu membri din Jesus on Extasy?Chai a făcut deja un remix pentru o piesă, "Lie to Me", şi se ocupă deja de o a doua. De altfel, Chai a colaborat şi cu o altă trupă aflată sub contract cu Drakkar, şi anume cu Xandria. El va face chitara în concerte pentru Leandra, care de puţin timp a semnat cu Drakkar. Acum lucrez la primul album, e aproape gata. Iniţial, nu mă gândisem să scot un album, ci pur şi simplu scrisesem câteva piese pentru a le asculta eu însămi. Am căutat astfel de melodii în repertoriul altor trupe, dar nu am găsit nici una care să sune astfel. Aşa că le-am şi înregistrat, iar apoi m-am gândit că n-ar fi o idee rea să le şi scot pe un disc.

Dorian, ai ales drept citat favorit un fragment din "Faust" de Goethe. Te pasionează astfel de literatură?
M-a pasionat dintotdeauna literatura in general. Şi cea germană, dar şi cea engleză sau americană. Însă în ultima vreme nu mai am atât timp cât mi-aş dori pentru a mă afunda într-o carte. Aşa că acum citesc mai mult scrisorile de la fani şi facturile (râde).

Ophelia, în schimb, se declară o fană a lui Carlos Castaneda. Romanele sale sunt destul de controversate, unii considerându-le ficţiune, alţii dimpotrivă...
Indiferent dacă e sau nu o ficţiune, e OK. Dacă e doar ficţiune, e una foarte inteligent scrisă. Avem extrem de multe de învăţat din operele lui Castaneda. Unii spun şi despre Biblie că e doar ficţiune, dar nu asta e important, ci ceea ce putem să învăţăm din ea.

O întrebare pe care şi-o pun toţi când aud de voi: de ce Jesus on Extasy? Care e povestea?
Povestea se petrece când încă ne căutam un nume pentru trupă. Ştiu că mulţi caută diverse sensuri ale acestui nume. Dar e mult mai simplu: eram cu Chai la o petrecere şi stăteam sub o lustră, iar lumina cădea într-un mod aparte. Purtam amândoi barbă pe vremea aceea, astfel că el s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Omule, arăţi de parcă ai fi Jesus on Extasy".

Multe dintre piese par a izvorî din experienţe personale profunde: "Drowning", "Alone"...Pot spune că toate sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Multe astfel de lucruri pe care mi le amintesc le transpun în versurile pieselor.

Cum aţi traduce mesajul piesei "Assassinate Me" ("puteţi să ne ucideţi, dar nu puteţi amuţi şi vocea din mintea voastră")?
Piesa e dedicată tuturor celor cărora li se spune întruna că nu pot realiza nimic, că nu pot obţine nimic. Mesajul nostru este că, indiferent câţi le-ar repeta că nu pot face nimic cu viaţa lor, ei trebuie să creadă în ei înşişi şi să meargă mai departe.

Sound din Valea Ruhrului

Vocalul Dorian Devereaux s-a născut în "citadela voodoo, New Orleans". Alături de Chai (chitară), a înfiinţat trupa Jesus on Extasy. La sfârşitul anului trecut, băieţilor li s-au alăturat chitarista Andrea Odendahl (ex-Pain, aka Alicia Vayne) şi Ophelia Dax (clape, ex-Rya). Trupa a fost completată de BJ (baterie), care a devenit membru permanent la scurt timp după lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", în martie 2007. După ce a participat la câteva festivaluri de prestigiu, precum M'era Luna şi Woodstage, JoE a avut primul turneu ca headliner în octombrie, urmând ca în decembrie să cânte alături de Nightwish în Austria şi Germania. Piesa "Nuclear Bitch" a dominat clasamentele din ţara de origine, unde a ajuns în top 3 alternativ. De altfel, melodii ca "Reach Out", "Second Skin" sau "Puppet" au cucerit admiratori din toată lumea. Chiar dacă este o trupă tănără, JoE are fan-cluburi în America Latină, Franţa, Anglia, SUA, Olanda etc.

EXPERIENŢE PERSONALE. "Piesele noastre sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Transpun în versurile pieselor ceea ce trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem - oameni" (Dorian Devereaux, vocal Jesus on Extasy) 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"Abbey of Thelema" - O comedie neagră despre "cel mai rău om de pe planetă"

Filmul "Abbey of Thelema" prezintă viaţa versatului şi controversatului Aleister Crowley. Producătorul şi regizorul Vince Jennings ne-a dezvăluit câteva secrete din culisele producţiei. Premiera oficială va avea loc la 15 octombrie, în Teatrul Tivoli din St. Louis (Missouri), oraş din care provin majoritatea celor care au colaborat la această producţie. Lansarea mondială este programată la 1 decembrie, când se împlinesc 60 de ani de la moartea scriitorului şi ocultistului englez. Din distribuţie fac parte: Mike Ketcher (Aleister Crowley), Lynn Mastio-Rice (Leah), Blandine Fromont (Ninette), Erin Marie Hogan (Mary Butts), Lena Ketorah (Betty May), Natalie Nicole (Francesca), Ron Jeremy (Father Pacianus) şi alţii.

Cum v-a venit ideea acestui film?
Vince Jennings: Aş zice mai degrabă cum a venit universul cu ideea de a-l folosi pe Vincent Jennings pentru a face un film despre Crowley. Din prima zi m-am simţit ca şi cum mă purta curentul 93. A fost un proces gradual, o culme a experienţelor mele de la naştere încoace. Dacă ar fi să găsesc un moment când am luat decizia de a face acest film, aş spune că acesta a fost vizionarea, pe 1 ianuarie 2007, a unui film despre The Doors... Jim Morrison este aşadar responsabil de "scânteia" producerii acestui film - haha! Serios vorbind, am ascultat muzica trupei The Doors şi scenele privind viaţa lui Crowley au început să mi se succeadă în minte. Şi m-am gândit... wow, ar fi super să fac un film despre Crowley cu The Doors ca muzică de fundal. M-am interesat şi am aflat că îmi cereau 20.000 de dolari pe melodie ca drepturi de autor - aşa că am renunţat şi am ales ceva şi mai potrivit: The Devil (Devlin John Andersen - n.r.) şi alţi cinci muzicieni au fost atraşi de idee şi au colaborat din acest punct de vedere. De aici, cu paşi de copil, am avansat deschizând uşă după uşă (n.r. - în engleză "door"), aşa că legătura cu The Doors s-a păstrat. Orice mintea concepe, omul poate realiza. Am făcut în acest film lucruri pe care unii le considerau iniţial imposibile.

Cum ar fi?
Unii ziceau că nu putem filma toate scenele în zece zile şi au avut dreptate, ne-a luat doar nouă! Ideea unui film despre Crowley e veche, prima dată a apărut în 1914. Dar noi am fost primii care am pus-o în practică. Chiar dacă acum câţiva ani a fost făcut un film numit "Perdurabo", dar în care Crowley nu apare. "Abbey of Thelema" este o comedie neagră, este un film foarte, foarte nostim. Şi, cu cât ştii mai multe despre Crowley şi despre Thelema, cu atât mai nostim devine filmul. Există niveluri care pot fi savurate doar dacă ai anumite cunoştinte. Am strecurat multe idei thelemice. Am folosit mult lumina şi umbra. Şi am lucrat mult cu diferite culori, fiecare dintre ele având un sens propriu. Ba chiar şi umbra are sensul ei aparte. Producţia este o călătorie în timp. Vezi filmul, care are vreo 90 de minute, şi ţi se pare că vizionarea abia dacă a durat cinci minute. Este ca un râu care curge, nu are momente de întrerupere.

Câţi actori au dat probe şi cum l-aţi ales pe Mike Ketcher pentru rolul principal?
Am audiat 80 de oameni şi, dacă ar fi fost nevoie, încă 3.000 de actori se înscriseseră deja pentru audiţii în Los Angeles. Însă nu a fost nevoie, găsind oamenii potriviţi în Missouri. Doar patru dintre interpreţi au fost nevoiţi să călătorească, venind cu avionul. Mike Ketcher ni s-a părut omul potrivit pentru acest rol.

Aţi menţionat folosirea unor "filmări în Cefalu", locul unde are loc acţiunea şi unde a existat Abaţia Thelema. Aţi filmat şi clădirea?
Am avut câţiva fotografi şi operatori care ne-au pus la dispoziţie imagini ale Abaţiei. Însă pentru film am reconstruit clădirea în mod digital.

Veţi folosi imagini ale lui Crowley însuşi?
Aici există o problemă: deşi am intrat în posesia unor astfel de imagini filmate în Londra, în care Crowley se urcă într-un taxi, nu suntem siguri că filmarea este autentică. Totuşi este posibil să folosim fotografii ale sale în prolog sau în epilog, dar asta vom vedea în momentul editării finale.

Când va apărea filmul pe marile şi micile ecrane?
Vom folosi cele două date importante din viaţa lui Crowley: 12 octombrie, ziua naşterii sale, va fi aniversată prin difuzarea în premieră a producţiei, în timp ce lansarea propriu-zisă va avea loc pe 1 decembrie, la exact 60 de ani de la moartea sa. Din păcate, n-am putut rezerva sala decât pe 15 octombrie, astfel că premiera a trebuit amânată cu trei zile.

Aţi semnat deja cu vreun distribuitor?
Deja contăm pe Netflix şi am semnat contracte cu câteva firme de distribuţie a DVD-urilor. Imediat ce vom avea produsul finit, vom aborda marile case de distribuţie. Avem în vedere şi participarea la o serie de festivaluri de film. Nu puteam rata Sundance, cel mai mare festival al filmului independent, un eveniment la care anual participă în jur de 45.000 de persoane din toată lumea. De asemenea, pelicula va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi la cel de la Santa Barbara. Vom ajunge şi la antipozi, mai precis la Sydney, în Australia, în cadrul Mardi Gras Film Festival.

Aleister Crowley: Beast or Genius?
La 60 de ani de la moartea sa, scriitorul şi ocultistul englez Aleister Crowley rămâne o personalitate controversată. De la Beatles (care l-au plasat pe coperta albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", alături de alte personalităţi care au marcat secolul XX) şi Led Zeppelin până la Ozzy Osbourne şi Tiamat, trupele rock n-au putut rămâne indiferente. Numeroase biografii au fost scrise, dintre care cea a lui Lawrence Sutin rămâne de referinţă, fiind cea mai documentată şi obiectivă. Numai cetatea filmului a rămas necucerită, dacă facem abstracţie de documentarul lui Kenneth Anger, "Thelema Abbey" (1955). Iată însă că, în 2007, producătorul, scenaristul şi regizorul Vincent Jennings îşi prezintă propria viziune, într-o comedie neagră intitulată "Abbey of Thelema". Jennings abordează perioada cea mai controversată a vieţii lui Crowley, începând din perioada newyorkeză, când artistul era nevoit să-şi câştige existenţa din pictură, continuând cu înfiinţarea Thelema Abbey la Cefalu şi încheind cu expulzarea scriitorului din Italia, în vremea lui Mussolini. Abaţia înfiinţată în 1920 în Sicilia a fost o precursoare a comunităţilor hippie din America anilor '60, stârnind însă un scandal în ultraconservatoarea Anglie victoriană din cauza experimentării nelimitate în domeniul drogurilor şi al sexualităţii. Campania media susţinută de câteva tabloide londoneze, pentru care scriitorul devenise "englezul pe care am dori să-l vedem spânzurat" şi "cel mai netrebnic om de pe pământ", dar şi dorinţa lui Mussolini de a desfiinţa toate organizaţiile închise, de la Mafia siciliană până la cele oculte, pentru a-şi consolida dictatura au fost doar două dintre motivele pentru care Crowley a devenit persona non grata pentru autorităţile de la Roma, în 1923 fiind nevoit să părăsească definitiv Italia. Şi totuşi, pentru multă lume, cei trei ani petrecuţi in Cefalu au devenit evenimentul central al vieţii unei personalităţi cu multiple faţete, trecute însă sub tăcere de detractorii săi. Cele două expediţii in Himalaya, pe Chogo Ri (K2) şi Kangchenjunga, deşi au eşuat, au deschis drumul spre cucerirea acestor vârfuri, lucru care s-a întâmplat însă abia jumătate de secol mai târziu. Exploratorii au ajuns însă în vârf folosind aproximativ aceleaşi trasee pe care urcase şi Crowley. Aleister a călătorit în toată lumea, ajungând până în Extremul Orient şi fiind unul dintre primii occidentali care au studiat yoga şi budismul, cu decenii înainte ca fascinaţia faţă de aceste religii să se răspândească în Vest. Creaţia sa lirică, atât de ignorată azi, a deschis noi drumuri şi a influenţat numeroşi poeţi. Romanele sale de ficţiune au fost deseori comparate cu cele ale unor mari nume, precum contemporanul său de peste Ocean H.P. Lovecraft. Arta plastică a fost un alt domeniu abordat de Crowley -­ de altfel, întâlnirea cu Leah Hirsig, cea care i-a fost alături timp de un deceniu, a avut loc în atelierul său de pictură din New York. Ca ocultist, este definit de Lawrence Sutin drept "un scriitor mistic de o rară sofisticaţie şi originalitate... Crowley a fost unul dintre puţinii oameni care au îndrăznit să promoveze un sistem de gândire nou şi distinct şi să se dedice el însuşi promovării acestuia".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Cristi Minculescu: "Mi-a dispărut umbra!"

Cristi Minculescu & Co. pregătesc un dublu CD cu piese noi, cu invitaţi speciali, pe care-l vor lansa luna viitoare atunci când vor serba 30 de ani de Iris. Acest album este un modest omagiu adus publicului. Ne-a făcut să zâmbim, l-am făcut să lăcrimeze. Aşa a decurs interviul cu Cristi Minculescu. Am râs când ne-a povestit despre bunicuţele care stăteau lângă el la concertul Rolling Stones. Şi s-a întristat până la disperare când ne-a povestit despre Moţu Pittiş. Căci, inevitabil, a venit vorba şi despre el.

Anul acesta Iris împlineşte 30 de ani. Ce îţi doreşti la această aniversare?
Cristi Minculescu: Vreme bună, să nu plouă! Câteodată şi eu mă întreb ce mi-aş mai putea dori după ce am cântat în deschidere la Uriah Heep, la White Snake şi la Rolling Stones!? Acesta din urmă a fost cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi la aniversarea celor 30 de ani de carieră: să cântăm pe aceeaşi scenă cu Rolling Stones! Singurul regret este că ai mei n-au mai apucat să vadă acest spectacol. Mama ar fi avut 77, iar tata 80 de ani.

I-ai mai văzut în vreun spectacol sau a fost prima dată? 
A fost prima dată când i-am văzut. Până în 1989 nu am putut ieşi din ţară. Apoi am fost prinşi cu tot felul de lucruri... În momentul în care au înaintat cu scena mobilă am avut impresia că plutesc peste public, că vin dintr-o altă dimensiune. Regal a fost puţin spus! Lângă mine erau două bătrânele îmbrăcate în tricouri cu numele trupei. La finalul spectacolului le-am auzit spunând: "I-am văzut pe Rolling Stones! Acum pot să şi mor!" 

Ai visat, pe vremuri, la un astfel de regal?Nici nu îndrăzneai pe atunci să visezi că-i poţi vedea. Am dat filmul înapoi şi mi-am amintit de perioada în care îi vedeam doar în fotografii. Eram în stare să vorbim o lună numai despre o poză! Căci nu puteai să-i admiri altfel decât în afişe. Mai târziu i-am văzut şi la video, la Moţu Pittiş acasă. Ne chema de câte ori primea câte ceva nou. Îmi spunea: "Cristache, hai repede că am ceva!" Nici acum nu-mi vine să cred că a plecat Moţu. Mulţi îmi spun: "Înţeleg ce simţi". Iar eu le spun: nu, nu înţelegi. Şi îţi doresc să nu simţi ceea ce simt eu, sau, dacă vei simţi vreodată, îţi doresc să fie cât mai târziu! Aş fi stat acolo să-l aplaud o oră sau chiar şi o noapte întreagă pe Moţu şi tot cred că n-ar fi fost de-ajuns pentru câte a făcut pentru noi. Ne-a fost alături în cea mai neagră perioadă a vieţii noastre artistice: atunci când am fost interzişi. Ne întâlneam acasă la el şi îl întrebam: "Ce ne facem, Moţule?" Iar el îmi răspundea: "Rezistaţi, Cristache, rezistaţi!".

Şi aţi rezistat...
Da, mai ales datorită lui. Ne spunea tot timpul: "Ne vedem la centenar!" "Care centenar, Moţule - îl întrebam - că tu parcă îţi serbezi majoratul! Şi asta în fiecare zi!" N-am putut să vorbesc atunci... Nu ştiam ce să spun, simţeam că orice aş spune este prea puţin pentru cât ar fi meritat Moţu. Tot respectul din lume e puţin spus! A spus-o cineva - nu ştiu cine - dar a spus bine: de când a plecat Moţu parcă mi-a dispărut umbra. Un copil mai mare, cu sufletul cristal, ca apa de munte, aşa era Moţu Pittiş. Mai trist este că într-un timp atât de scurt au plecat artişti pe care i-am cunoscut foarte bine: Teo Peter, Laura Stoica, Adrian Pintea... Adi ar fi trebuit să colaboreze la noul proiect Iris...

Despre ce proiect este vorba?
Pregătim un dublu CD cu piese noi Iris, cu invitaţi speciali, pe care-l vom lansa probabil luna viitoare, atunci când vom serba şi împlinirea a 30 de ani. "Iris Eterna", "Stele în păr" sau "Lacrimi de rouă" sunt doar câteva dintre titlurile noi. Acest album este un modest omagiu adus publicului. Sunt balade clasice pentru care a fost nevoie de foarte multă muncă.

Ce a fost cel mai greu?
Marea problemă e la versuri. Pe care le scriu eu împreună cu Mihai Godoroja. De altfel, în această formulă am semnat textele de la "Lună plină" (1996) încoace. Este greu, fiindcă rişti să te repeţi.

Ai uitat vreodată versurile?
Recunosc că mi s-a întâmplat! În 2003, la Braşov, la piesa "Pe ape". Dar ştii cum? Nu un cuvânt, nu un vers. Tot! Nu-mi venea nimic in minte! Colegii mei începuseră deja să cânte cu instrumentele, iar eu... pauză. Blank - cum spunem noi.

Şi? 
Şi... M-a ajutat publicul. A început să cânte în locul meu! Se poate întâmpla, iar ei au fost drăguţi şi au înţeles. Mi-au făcut semn să merg înainte. Întotdeauna am avut sprijinul publicului şi pe cel al presei. Am spus-o şi o voi spune întotdeauna: fără public şi fără mass-media n-am fi existat. 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Festivaluri din vecini

Sătui de organizarea mioritică, pe care o critică la aproape fiecare concert, rockerii români îşi iau rucsacul în spate (şi uneori chiar şi cortul) şi se duc prin vecini să-şi vadă trupele favorite. 

Printre cele mai recente s-a numărat Metalfest Open Air Festival, la Blome (Letonia), unde headlineri au fost Dark Tranquillity şi Tiamat, ambele din Suedia, Impaled Nazarene (Finlanda), plus "toată floarea cea vestită" a metalului leton. Metalcamp (Slovenia) şi-a închis şi el porţile duminica trecută. Pe afiş, numai nume unul şi unul: Sepultura, Motorhead, Blind Guardian, Kreator, Cradle of Filth, Immortal, Pain etc. Într-adevăr, Hell over Paradise, aşa cum s-a subintitulat show-ul maraton de la Tolmin!

VIVA LA POLA! Un weekend metalic a trecut, un altul urmează. Croaţii se laudă şi ei cu ce au. Respectiv cu Summer Revolution Rock Festival. Mai pe scurt, Monumenti Pula (27-28 iulie). Fanii gothicului îi vor vedea pe finlandezii The 69 Eyes, pe italienii de la Theatres des Vampires şi încă vreo 50 de trupe repartizate pe două scene.

Nemţii, tot nemţi! Wacken Open Air a avut prima ediţie în 1990. Germanii îşi respectă tradiţia, invitând nume grele: Blind Guardian, In Flames, Iced Earth, Therion, Moonspell, Lacuna Coil, Napalm Death, Samael, Cannibal Corpse... Între 2 şi 4 august, pe cele patru scene se vor succeda formaţii care ar fi oricând headlineri la est de fosta Cortină de Fier. "Doar" la a zecea ediţie a ajuns Summer Breeze. Evenimentul din Dinkelsbuehl strânge, între 16 şi 18 august, formaţii ca Tankard, Soulfly, Dark Tranquillity, Bolt Thrower, Amon Amarth, Necrophobic, The Black Dahlia Murder. Care pe Main Stage, care pe Pain Stage. Aceasta din urmă va găzdui trupa... omonimă, Pain, "copilul de suflet" al lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy.

Între cei doi "titani" îşi fac loc fraţii mai mici din Slovenia (Metal Mania Open Air, Komen, 10-11 august) şi Polonia (Metal Hammer Festival, Katowice, 12 august). Dar şi un alt festival în Germania: M'era Luna (11-12 august, la Hildesheim), care din 2000 încoace atrage anual circa 25.000 de amatori de gothic-dark. Printre alţii vor fi prezenţi The LoveCrave, Jesus on Extasy, Pain, My Dying Bride şi Nosferatu. În Norvegia va avea loc, între 16 şi 18 august, Metal Heart Festival. Şi acesta cu o distribuţie selectă: Queensryche, Testament, Blind Guardian, Dimmu Borgir, Therion, Sirenia şi multe altele.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Gothic / Anders Iwers ar vrea să revină în România

Colegii din Tiamat îi spun "chipeşul nostru basist”. După un superconcert din Suedia în care a dat totul (inclusiv tricoul de pe el), Anders Iwers ne-a acordat un interviu la after-partyul care a avut loc în Clubul Rocks din Stockholm.

Tiamat pregăteşte un nou album. În ce stadiu sunteţi? 
Anders Iwers: Încă lucrăm. Am înregistrat câteva piese şi suntem în negocieri avansate cu o casă de discuri. În ceea ce priveşte structura, în principiu ne-am gândit la 13 piese.

Va fi un album conceptual?
Urăsc termenul "conceptual”, dar piesele cu siguranţă vor avea un numitor comun. Dacă în cazul "Prey” cântecele au un fir călăuzitor, melodiile de pe viitorul album ar putea fi incluse într-o ramă. Dar cu siguranţă nu va fi un album care să spună o poveste. Aşadar, va fi oarecum opusul "Prey” din acest punct de vedere.

"Familia” Tiamat colaborează şi la proiectul Lucyfire: Johan Edlund semnează muzica şi versurile, Lars Skold este producătorul, tu ce rol vei avea?
Aşa cum ai spus, Lucyfire nu este o trupă în adevăratul sens al cuvântului, deci nu va avea membri permanenţi. Dar dacă vor fi concerte live, voi prelua chitara, aşa cum va face şi Thomas Wyreson.

De-a lungul timpului ai abordat ambele instrumente. Ce le atrage mai mult pe fete: bassul sau chitara?
O să-ţi răspund tot cu întrebări: ce instrument dai mai tare când asculţi un CD? Când dansezi, ce te aprinde mai tare? Ce te face să-ţi simţi pulsul mai ridicat? La ce instrument cânt eu? La ce instrument cântă fratele meu? Deci vezi? Bass-ul atrage mai mult. E un instrument sexy!

Există dispute aprinse când vine vorba despre încadrarea muzicii voastre: unii spun că e metal, alţii gothic, alţii doom.
Aş spune că… da! E gluma mea preferată. Nu-mi plac încadrările şi etichetele. Aşa că fiecare poate crede ce vrea. Eu n-aş eticheta trupa.

Aţi fost în România. Cum v-aţi simţit?
Asta apare într-un mare ziar? (râde) Romania rocks! It’s f**king great! Dacă ne referim doar la concert, ne-a plăcut foarte mult. Publicul a fost super, la cote maxime. Ne-a depăşit aşteptările şi ne-am întoarce oricând. Am rămas însă cu regretul că nu am vizitat prea multe. Mi-ar plăcea să vin în Romania ca turist, dar nu prea am timp de vacanţe. Programul meu e destul de încărcat: full time band, full time job, full time daddy... (Anders are o fetiţă, Leia Elora, în vârstă de doi ani).

Dacă Church of Tiamat ar fi o religie, care ar fi aceea?
Cu siguranţă nu ar fi o religie în sensul celor deja existente, ci un amestec de idei. Şi în politică, la partide găseşti părţi bune, dar şi o grămadă de părţi negative. La fel e şi în cazul religiilor. Dacă luăm ideea de iubire frăţească, de respect pentru aproape, atunci e bine. Şi islamul are părţi bune, şi creştinismul, şi mai ales budismul. Dar ca întreg, nici una nu cred că mi s-ar potrivi. Aş lua ideile bune de la fiecare religie, le-aş pune într-un creuzet şi le-aş distila. Dacă Church of Tiamat ar fi o religie, astfel s-ar obţine baza: luând ce-i mai bun de peste tot. Religia în sine nu are nimic rău, dar a dat naştere multor dispute. Chiar şi în ziua de azi se moare din motive religioase, şi asta îmi repugnă cel mai mult. O idee simplă ar fi o regulă de bun simţ: nu lăsa pe altul să-ţi spună ce să gândeşti.

Cânţi în Tiamat, iar fratele tău cântă în In Flames. Unii spun "Anders, fratele lui Peter”, alţii "Peter, fratele lui Anders”. Cine este adevărata vedetă a familiei Iwers?
O să-ţi spun o poveste. Nu demult era un tip, cu trei ani mai mic decât mine, care îmi acorda bass-ul, mi-l ducea de colo-colo, într-un cuvânt făcea treburile de rutină. Acea persoană era fratele meu. Dacă îl întrebi pe el, îţi va spune aceeaşi poveste, numai că va inversa personajele! De fapt, adevăratul star al familiei este mama noastră. 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)