Heri Joensen, Tyr: "Nu poţi pretinde că eşti ceea ce nu eşti"

O trupă mare venită dintr-un teritoriu mic a cucerit lumea: Tyr din Feroe sînt într-o continuă creştere de formă. Vocalul Heri Joensen ne-a acordat, recent, un interviu la Metalshow.lv, desfăşurat în Blome, Letonia.

Se spune că oamenii au creat zeii şi nu invers. Se poate spune acelaşi lucru şi despre simboluri?
Heri Joensen: Da, bineînţeles. Toţi zeii sunt părţi ale miturilor, care au fost create de oameni.

Care e puterea simbolurilor? E cea pe care le-o dau oamenii?
Oamenii dau putere simbolurilor, evident, iar simbolurile pot fi foarte puternice. Totuşi, un simbol puternic într-o cultură poate deveni lipsit de putere dacă îl mutăm într-o alta.

Aţi avut probleme cu grafia runică a denumirii trupei. Ce crezi despre asocierea runelor cu simboluri "sensibile” în anumite zone ale lumii?
Germanii au foarte mari probleme cu unele simboluri păgâne folosite şi de Al Treilea Reich. În Scandinavia, aceste confuzii nu există. E drept că nemţii provin din aceeaşi rădăcină cu popoarele nordice, dar ei au avut ghinionul unui trecut tulbure, în care simbolurilor le-au fost ataşate alte sensuri.

Cânţi în feroeză, norvegiană, islandeză, daneză şi engleză. Dacă prin engleză oferi lumii o privire asupra folclorului feroez, ce ne poţi spune despre interpretarea în limba natală?
Majoritatea textelor în feroeză sunt cele preluate din baladele locale, ar fi aproape imposibil să le traducem în engleză, deoarece nu s-ar mai potrivi cu linia melodică tradiţională. Am scris eu însumi texte în feroeză, dar doar la câteva piese. În engleză scriu pentru ca oamenii să înţeleagă melodiile pe care le cântăm. Dar am văzut cu surprindere că publicul savurează la fel de bine şi melodii cu versuri feroeze, chiar dacă nu le înţeleg. Nu scriu atât de mult în feroeză pentru că a devenit dificil pentru mine, deoarece majoritatea muzicii metal este în engleză, heavy metalul sună mult mai natural astfel. Pe "Wings of Time” partea feroeză provine dintr-o baladă locală şi doar partea în engleză îmi aparţine.

Baladele feroeze au chiar şi mai mult de 80 de stofe...
Da, cea mai lungă piesă pe care am făcut-o este o baladă la finalul albumului "How Far to Asgaard”, are peste 20 de minute, dar aceasta este o excepţie în discografia noastră.

La prima vedere, Feroe pare o zonă izolată geografic. V-a ajutat asta să vă menţineţi cultura nealterată?
Într-adevăr, influenţele culturale au fost minime. Cea mai mare parte a culturii provine de la strămoşii noştri norvegieni sosiţi aici încă înainte de secolul IX. Chiar dacă pe hartă ţi s-ar părea că suntem undeva departe, noi ne simţim în mijlocul lumii.

De ce aţi ales zeul Tyr şi nu un altul?
Pe de o parte din cauza albumului cu acest nume scos de Black Sabbath, dar am fost şi fascinat de miturile despre zeul Tyr. A fost la origine cel mai important zeu din pantheonul nordic. În mitul despre legarea lupului Fenrir şi-a sacrificat o mână, iar pentru un zeu al războiului acest sacrificiu este un gest total necaracteristic. De asemenea, Tyr este şi zeul diplomaţiei.

"Hail to the Hammer” a devenit un fel de imn al trupei. De ce aţi simţit nevoia să-l includeţi şi pe ultimul album, "Land”?
Am vrut să le oferim fanilor o înregistrare a acestei piese de o calitate mai bună decât cele două versiuni precedente. De altfel, primele variante au fost înregistrate cu vocalul anterior. Acum sunt mulţumit şi cu siguranţă pe viitoarele albume nu va mai fi reluată.

În acest an aţi făcut în premieră un turneu în America de Nord, cum ţi s-a părut?
Nu numai că fanii au venit în număr mai mare decât ne aşteptam, dar ne-au întâmpinat cu foarte multă căldură. Cele două concerte din Canada le-aş considera cele mai bune pe care le-am avut până acum. Abia aştept să mă întorc peste Ocean pentru un nou turneu.

Cum a fost episodul din Polonia, când un fan a vrut să te strângă de gât, iar altul a ţinut morţiş să cânte cu voi? Ţi s-au mai întâmplat astfel de episoade?
A fost singura dată când a încercat cineva să mă omoare pe scenă (râde). Dar au mai fost cazuri când fanii au venit lângă noi, fie pentru a cânta, fie pentru a face stagediving. Dar asta au făcut-o din entuziasm. S-a întâmplat chiar ca muzicieni din alte trupe să ne facă surprize. La turneul cu Amon Amarth în 2006, în timpul ultimului spectacol, basistul de la Wintersun s-a îmbrăcat cu un costum ridicol, şi-a pus o mască şi a venit cu o oaie de pluş în vârful unei undiţe. A urcat pe scenă, iar bodyguarzii crezând că e un fan nebun au încercat să-l imobilizeze. Jukka şi-a scos masca şi a început să strige că e de la o altă trupă. E o tradiţie ca la ultimul spectacol din turneu să se ne facem farse unii altora.

Şi vremea v-a jucat farse în Feroe...
Da, în 2007. Întâi ne-a fost amânată cursa, din cauza vremii nefavorabile, iar după un zbor teribil am aflat că festivalul la care urma să cântăm a fost anulat. Corturile au fost luate de vânt, a fost un adevărat uragan. Interesant de menţionat este că în ziua precedentă Scorpions cântase piesa "Rock you like a hurricane”.

Vă începeţi show-urile de obicei cu "Gandkvaedi Trondar”. Pe albumul "Land” aţi inclus această piesă. Cum l-ai convins pe Hanus G. Johansen să recite versurile?
Plănuisem asta de multă vreme. Am vorbit cu el şi, pentru că îi place muzica noastră, a acceptat.

Viziunea ta asupra lumii este destul de greu de acceptat de tradiţionalişti. Respingi dogmele, dar eviţi să cazi într-un dogmatism antidogmatic. Ţi-ai botezat copilul, Torur, deşi te declari păgân. Ce ne poţi spune?
Pe de o parte nu e bine să rupi legăturile cu comunitatea din care faci parte. Nu poţi schimba starea de fapt decât dacă acţionezi pe cale politică. Mi-am botezat copilul într-un ritual creştin, dar dacă ar fi existat un ritual similar budist sau hinduist n-aş fi ezitat să îl botez în această religie, chiar dacă nici budismul nu consider că mă reprezintă. În ciuda semnificaţiei aparent religioase a acestui botez, pentru mine a fost mai mult un ritual social decât unul religios. Nu există ritual în afara religiei.

Spuneai cândva că dacă Feroe şi-ar cîştiga independenţa ar elimina şi o parte din influenţa religioasă a Danemarcei.
Cât timp suntem doar o provincie daneză, resimţim influenţa metropolei. În marile oraşe nu mai găseşti fanatici, ci oameni cu mintea deschisă. Conservatorismul se manifestă atât în plan religios, cât şi politic. Astfel că rezolvând problema politică vom scăpa de conservatorismul din ambele domenii.

La început aţi vrut să fiţi americani şi v-aţi numit Cruiser, apoi nemţi - Wolfgang, când v-aţi descoperit identitatea feroeză şi ce înseamnă asta pentru voi?
Când am fost în Danemarca, mi-am dat seama că nu are sens să pretind că sunt ceva ce nu sunt, că aparţin de fapt unei naţiuni bine definite. Te simţi bine doar fiind ceea ce eşti. Dar când ai 17 ani nu poţi vedea lucrurile astfel, mai ales când în jurul tău auzi doar muzică americană sau britanică, nu poţi crede că poţi cânta într-adevăr metal feroez.

Ce înseamnă păgânismul în secolul 21?E greu să ştergi 1000 de ani de creştinism din Feroe, dar poţi schimba viitorul. Problema nu ţine de religie în sine. Pentru mine păgânismul înseamnă întoarcerea la rădăcini.

Spuneai că speri ca după ce scoţi "Land” membrii trupei să poată trăi doar din muzică. Cât de aproape eşti de acest vis?
Din aprilie suntem în turneu, astfel că nici unul dintre muzicieni nu şi-a mai putut păstra o slujbă stabilă. Când se va termina turneul, membrii trupei se vor întoarce la serviciu. Dar asta doar din august până în octombrie, când vom pleca din nou în turneu. Atunci vor trebui să-şi părăsească din nou slujbele.

Ce părere ai despre grupa de la Campionatul Mondial? Feroe va întâlni România, dar şi Austria.
Nu urmăresc îndeaproape fenomenul fotbalistic, dar nu pot să nu fiu mândru că am învins Austria în 1990. Ştiu sigur că austriecii nu ne vor mai lăsa niciodată să-i batem. Franţa ne va zdrobi ca de fiecare dată, n-avem şanse nici cu Serbia sau România, iar un rezultat pozitiv n-am putea obţine decât cu Lituania, dar nici aici nu pot spune că avem mari speranţe. Însă de fiecare dată cînd cântăm în Austria nu uit să menţionez de victoria noastră din urmă cu 18 ani. Portarul de atunci al naţionalei, Jens Martin Knudsen, trăieşte în aceeaşi localitate cu mine.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Skyforger - “Membrii trupei lucrează, dar de obicei au slujbe prost plătite”

Trupa letonă de pagan/folk metal Skyforger şi-a încheiat turneul în Europa Centrală şi de Est cu un concert în ţara natală, la Blome. După show, l-am abordat pe vocalul Peter pentru o scurtă discuţie despre muzică, simboluri şi filosofie.  

Aţi cântat în România, dar întâmplarea face să realizăm acest interviu în Letonia, ţara voastră natală. Cum a fost pentru voi concertul de la Cluj?  
Chiar dacă nu au fost atât de mulţi oameni ca la Blome, publicul a fost senzaţional. Deşi am cântat în premieră în România, am remarcat cu surprindere că oamenii ne cunoşteau piesele.  

Cum vi s-a părut show-ul din seara aceasta? 
Am avut câteva probleme, s-a rupt o coardă, dar, oricum, reacţia fanilor ne-a făcut să uităm de toate problemele. N-am cuvinte să descriu felul în care publicul ne-a făcut să ne simţim.  

De ce l-aţi ales pe Perkons şi nu un alt zeu din pantheonul leton? 
Perkons (zeul tunetului, numit şi “făurarul cerului”, the Sky Forger - n.r.) este patronul spiritual al războinicilor, iar metalul este foarte apropiat de această atitudine. Deci ar fi fost nepotrivit pentru o trupă metal să-şi aleagă drept simbol un zeu al recoltei, de exemplu.  

Dacă ar fi să alegeţi un singur episod din istoria naţională, fie ea şi cea mitologică, asupra căruia v-aţi opri? 
Îmi sunt mai aproape de suflet evenimentele reale decât cele mitologice. Bătălii, lupta pentru libertate, toate acestea sunt datate. Mitologia nu are o sursă credibilă, fiind deseori compusă doar din povestiri care au circulat pe cale orală. Dacă ar fi să aleg doar un episod, m-aş rezuma la evenimentele din Primul Război Mondial, când letonii au rezistat trupelor germane, deşi erau depăşite numeric. Pentru mulţi astăzi aceste bătălii par desprinse direct din legendă.  

Vă definiţi a fi o trupă păgână, ce înseamnă păgânismul în secolul XXI? 
Nu e vorba de păgânism în stilul triburilor din Africa sau din Brazilia, ci mai curând ţine de filosofie. E vorba de relaţia cu puterile naturii, cu lucrurile pe care oamenii nu le pot percepe. Conform filosofiei pe care o îmbrăţişez, totul e o parte a naturii, oameni şi animale deopotrivă. Curios este că oamenii pe care îi considerăm înapoiaţi, de exemplu triburile din Africa, trăiesc în armonie cu natura, în timp ce cei pe care îi numim civilizaţi folosesc excesiv lucrurile pe care natura le poate oferi. Aborigenii au rămas legaţi de natură - îşi extrag leacurile tot din interiorul naturii, şi nu folosesc atâtea chimicale ca europenii. 

În ce stadiu vă aflaţi cu viitorul album? 
Avem mare parte din instrumentaţie deja compusă, momentan lucrăm la versuri, ca atare nu ne-am hotărât nici la un nume pentru viitorul CD. Va continua linia melodică a ultimului album, “Thunderforge”, îmbinând diverse genuri: heavy metal, thrash... Da, va suna deci tot în stilul nostru.  

Mai lucraţi pentru a vă asigura traiul de zi cu zi? 
 Membrii trupei lucrează, dar de obicei au slujbe prost plătite. Avantajul este însă că avem posibilitatea de a pleca în turneu atunci când e nevoie. Iar pentru noi mai important e să avem timp să concertăm, decât să ne asigurăm o stare materială foarte bună. Avem însă familii de întreţinut.  

Veţi reveni în România? 
Ne-a plăcut mult, aşa că ne-ar face mare plăcere să revenim.

Paul Iancu (Cotidianul)

Metale grele în Letonia

25 de trupe din zece ţări au evoluat în weekendul trecut pe estrada din apropiere de Blome, la ediţia 2008 a festivalului din Letonia. Micuţa localitate - situată la aproape 150 kilometri nord-est de Riga, într-un decor pitoresc - a găzduit evenimentul pentru a patra oară. 

An de an, Metalshow.lv ia amploare: în 2008, bătrâna estradă din lemn, construită în stil rustic, a fost dublată de o scenă ultramodernă, ridicată ad-hoc. Dacă anul trecut s-au vândut în total 2.000 de bilete, acum această cotă s-a atins încă din presale. Berea rece s-a vândut ca pâinea caldă, însă căutare au avut şi lichiorul, şi vodca (evident, rusească), iar carnea a sfârâit pe grătare până în ultima zi. Trupele, mai ales cele baltice, au preferat să-şi întindă corturile aproape de fani, doar headlinerii optând pentru vila din vecinătate sau pentru o cameră de hotel în Riga.  

În fiecare dintre cele două zile, primul recital (Lassie the Cat, vineri, respectiv Sandtrout, sâmbătă) a aparţinut formaţiilor noi, alese prin votul publicului în urma celor trei faze preliminare (plus o finală). Vineri, în deschidere, au evoluat cinci trupe letone, alternativ, pe SWH Rock Stage (scena veche) şi pe Metalshow.lv Stage: Lassie the Cat, Ocularis Infernum, Enhet, Invasion şi Heaven Grey, după care au urmat “greii”. Suedezii de la In Mourning au precedat două formaţii letone “cu nume”. Preternatural a bifat a patra ediţie a festivalului, din tot atâtea desfăşurate până acum, iar veteranii Skyforger, reveniţi în faţa conaţionalilor după un turneu ce a inclus şi un recital la Cluj, au cântat despre vremurile de demult, când triburile păgâne ţineau piept cavalerilor cruciaţi, apărându-şi pământurile. Prima seară a fost încheiată de Agnostic Front (SUA) şi Cradle of Filth (Marea Britanie), care i-au ţinut pe metalişti lipiţi de scenă până la ora 2 noaptea. 

Poate şi datorită faptului că vara în Letonia se întunecă foarte târziu, ziua de vineri a trecut extrem de repede, iar rockerii s-au retras în corturi pentru a se reface pentru concertele de sâmbătă. O cafea tare, o farfurie generos umplută cu câteva bucăţi de carne aburindă, asortate cu cartofi şi salată, plus nelipsita “blondă” sau “brună” la pahar de 500 ml, i-au ajutat pe fani să-şi recapete energia consumată cu o zi înainte. La două după-amiază s-a dat startul maratonului de 12 ore şi 15 trupe. Din nou cinci grupuri letone au deschis balul: Sandtrout, Cult of Destruction, The Blackout, Nicticorax, Relicseed, după care a venit rândul estonienilor de la Nihilistikrypt. Concertele formaţiilor “din vecini” au continuat cu lituanienii de la Thundertale, întâmpinaţi de tunete şi trăsnete. Perkons (zeul tunetului la vechile popoare baltice) şi-a făcut de cap însă doar vreo jumătate de oră, după care soarele a început din nou să strălucească. Anj (Rusia) au făcut uitată scurta repriză de ploaie, iar Dead Shape Figure (Finlanda) au ridicat şi mai mult temperatura. Mai ales la figurat: chitariştii Juhani şi Kride au venit până la gard, basistul Neissu a cântat printre spectatori, iar Galzi, vocalul, s-a lăsat purtat pe braţe de public. După concert, cei patru, plus bateristul Mohkis au plonjat în lacul din apropiere, iar seara au asistat, ca fani, la recitalurile headlinerilor serii a doua. 

Trendkill Method şi Frailty au fost ultimele trupe letone din program, cea de-a doua făcând un show în stilul propriu, cu piese întunecate, inspirate din H.P. Lovecraft. De altfel, deasupra scenei se legănau două manechine spânzurate, mişcate din când în când de vocalul Martins. Frailty a cântat atât melodii de pe proaspăt-lansatul album de debut (“Lost Lifeless Lights”), cât şi cântece în premieră absolută, de pe viitorul EP. Olandezii de la Sinister şi cei patru feroezi reuniţi sub numele Tyr au pregătit terenul pentru “capetele de afiş“ ale serii. Vikingii, conduşi de un energic Heri Joensen, au oferit o privire asupra culturii micului arhipelag, prin melodiile locale culese şi prelucrate în stil metal: “Regin Smidur”, “Gatu Rima”, dar din playlist nu au lipsit nici baladele norvegiene (“Ramund hin Unge”) sau irlandeze (“The Wild Rover”). Concertul lor nu putea să nu includă “Hail to the Hammer” sau “Wings of Time”, cea din urmă fiind piesa lor preferată de pe albumul “Ragnarok”. 

Seara a continuat în stil scandinav, cu Pain, proiectul de suflet al lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy, devenită cu timpul o trupă de sine stătătoare, cu un lineup neschimbat de vreo doi ani şi cu cinci albume la activ. Pain a cântat atât “Same Old Song”, cât şi piese noi, suedezii oferind publicului o melodie (“Follow Me”) de pe viitorul album. Un moment inedit s-a petrecut la “Clouds of Extasy”. “Este o piesă despre sâni. Şi despre silicoane”, a anunţat Peter. Imediat, o fană din primele rânduri a ţinut morţiş să-i arate că ai ei sunt naturali, astfel că şi i-a etalat până la sfârşitul piesei. Tagtgren şi-a păstrat cumpătul, dar la final nu s-a putut abţine: “Mulţumesc - şi mulţumesc şi pentru sâni”, a spus el, cu umoru-i caracteristic. O altă “veche piesă” a fost păstrată pentru bis: “Greed”, de pe primul lor album. 

Metalshow.lv s-a încheiat cu o trupă britanică de primă mână: punkerii de la The Exploited. Scoţienii, deloc zgârciţi, au cântat circa două ore. Şi aceasta deşi la un moment dat unul dintre generatoare a căzut, lăsând scena în întuneric vreme de câteva minute. A urmat o ultimă noapte în cort, duminică dimineaţă metaliştii pornind spre case, la fel cum au venit: cu autocarele puse la dispoziţie de organizatori, cu maşinile personale sau făcând autostopul.

Paul Iancu (Cotidianul)

Nopţi "albe" la Blome

Două nopţi albe la propriu şi întunecate la figurat au trăit fani din mai multe ţări, care s-au adunat zilele trecute în Letonia, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Metalshow.lv, de la Blome.

La aproape 150 de kilometri nord-est de Riga, în "sălbatica" Letonie, aşa cum le place localnicilor să spună, se desfăşoară, de patru ani încoace, Metalshow.lv. Într-un decor de poveste, cu o pădure şi lacul aferent, departe de forfota oraşului, aici vine lumea "dezlănţuită"... să-şi vadă artiştii preferaţi. La Blome se întunecă târziu şi se luminează devreme, aşa că sintagma "nopţi albe" se potriveşte de minune, mai ales pentru cei care stau până la ziuă în jurul focului de tabără, la un pahar de vorbă şi la mai multe de bere.

VECHEA ESTRADĂ. Festivalul a crescut de la an la an. Dacă la ediţia trecută toate formaţiile au evoluat pe Rock Stage, de data aceasta a mai răsărit o scenă, Metalshow.lv Stage, s-au dublat toate cele, de la cantităţile de băutură şi mâncare la numărul biletelor vândute. Campingul s-a mutat pe o suprafaţă mai mare, s-a trecut de la budele turceşti la toalete ecologice, iar corturile au crescut precum ciupercile după ploaia care a venit în cea de-a doua zi a festivalului. Noroc că n-a ţinut mult, ci doar cât pentru un concurs ad-hoc de tricouri ude. La ediţia 2008, pe scenă s-au scuturat plete letone, suedeze, engleze, olandeze, estone şi chiar feroeze, iar în public au fost inclusiv români şi italieni. Mai mult de 2.000 de fani au venit să vadă cele 25 de trupe din zece ţări. Lassie The Cat, Ocularis Infernum, Enhet, Invasion, Heaven Grey, In Morning, SkyForger, Preternatural şi Agnostic Front şi Cradle of Filth au cântat în prima zi. Iar în cea de-a doua, Sandtrout, Cult of Distruction, The Blackout, Nycticorax, Relicseed, Nihilistikrypt, Thundertale, Anj, Dead Shape Figure, Trendkill Method, Frailty, Sinister. La Tyr însă s-a scandat minute în şir: "We want more!". Şi tot n-a fost de-ajuns bis-ul, fanii mai voiau încă să-i asculte, până când le-a spus Heri că pe scena cealaltă aşteaptă Pain.

PAIN! PAIN! PAIN! Trupele letone au trecut de partea publicului şi au rămas să-l vadă pe Peter Tagtgren. "Peter Pain" s-a bucurat de un succes enorm, toată suflarea de la Blome a dansat... cu cine s-a nimerit, ca-n reclama cu fotbalul care ne uneşte pe toţi. Asta când Peter cânta "Dancing with the Dead". Pain a adus şi "Same Old Song"(s), dar şi piese nou-nouţe de pe viitorul album, "Follow Me" fiind una dintre ele. La piesa "Clouds of Ecstasy", surpriză-surpriză: când a auzit "Silicon tits and silicon lips", una dintre admiratoare, cocoţată în cârca partenerului, a vrut să demonstreze că n-are silicoane, aşa că şi-a scos tricoul, lăsând în văzul tuturor un bust generos. Ceea ce l-a făcut pe solist să mulţumească la finalul piesei: "Thanx for the tits", a spus Peter zâmbind, însă vizibil surprins de "cadoul" oferit. Apoi, nebunie de nedescris la "Shut Your Mouth" şi "Zombie Slam". Fanii ar mai fi vrut, vorba cântecului, "On And On", însă îşi aştepta rândul The Exploited, care a încheiat maratonul letal-metal-leton-beton.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Metalshow.lv - Folk, rock şi punk

Dacă vecinii noştri bulgari vin să vadă Metallica la Bucureşti, şi românii se pregătesc pentru festivaluri de peste graniţă.

În weekend-ul ce urmează, la Blome, în Letonia, toată suflarea metalistă se va prezenta cu sacii de dormit şi corturile aferente, deoarece evenimentul are loc departe de lumea dezlănţuită, într-o zonă pitorească. Capete de afiş sunt Cradle of Filth, Exploited, Pain şi Tyr. Pentru prima oară festivalul se desfăşoară pe două scene, pe care vor alterna trupele participante. La 11 iulie, balul va fi deschis de trupele locale, în timp ce invitaţii speciali vor cânta aproape de miezul nopţii.

MARATON. Zece trupe vor evolua pe scenele Metalshow.lv, respectiv SWHrock, printre acestea numărându-se şi formaţia de folk/pagan metal Skyforger, proaspăt revenită în ţara natală după un turneu ce a inclus şi un concert în România, la Cluj. Agnostic Front şi Cradle of Filth vor încheia prima seară, la 2:00 noaptea urmând să fie aprinse focurile de tabără. A doua zi, după prânz, va urma "festinul": 12 ore de metale, cu alte 15 trupe. Printre acestea, Frailty, o trupă de-a casei, care şi-a lansat recent albumul de debut, "Lost Lifeless Lights". Finalul va aparţine "greilor": feroezii de la Tyr, cunoscuţi deja în toată lumea, Pain - proiectul lui Peter Tagtgren (workaholicul lider al trupei Hypocrisy) şi veteranii The Exploited. Aşadar, viking metal feroez, industrial suedez şi punk made in UK, plus metal leton vor fi ingredientele unui festival care creşte de la an la an.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Pian versus violoncel, un duet Con pasion

În aştep­tarea unei ocazii de a concerta în ţara natală, pia­nis­ta Carmen Ştefănescu îi încîntă pe nemţi, fiindcă, la fel ca alţi artişti, este mai cunoscută în Germania, acolo unde locuieşte, decît în patria de origine.

Estul şi implicit România au dat mulţi muzicieni de va­loa­re Occidentului. În aştep­tarea unei ocazii de a concerta în ţara natală, pia­nis­ta Carmen Ştefănescu îi încântă pe nemţi, fiindcă, la fel ca alţi artişti, este mai cunoscută în Germania, acolo unde locuieşte, decât în patria de origine. Am cunoscut-o în Leipzig cu ocazia concertului pe care l-a susţinut în cadrul WGT.

De când aţi plecat din Ro­mânia?
Carmen Ştefănescu: Din 1970 am venit împreună cu părinţii mei. Am fugit în timpul lui Ceauşescu, am călătorit prin Viena, Israel, Italia până am ajuns în RFG definitiv. În Germania am trăit în Aachen, unde am studiat şi pianul. L-am cunoscut pe soţul meu, care este violoncelistul grupului Con Pasion. Cum el are mai mult de lucru în regiunea asta, m-am hotărât şi eu să vin în Leipzig şi trăiesc aici de cinci ani.

Când aţi început să studiaţi muzica?
Prima lecţie de pian am avut-o în România la 4 ani şi jumătate, primii doi ani de lecţii i-am făcut în Bucureşti, şi unde pui temelia acolo este de fapt rădăcina. Am început la liceul de muzică, şi apoi am studiat în Germania. Mi-am luat diploma. Am avut o perioadă în care n-am mai făcut muzică clasică, am făcut zece ani de muzică rock şi pop, şi apoi m-am întors la clasică, pentru că mi-am dat seama că totuşi clasica e mai aproape de inima mea.

De când n-aţi mai fost în ţară?
Am fost acum doi ani pentru o săptămână, să mai văd cum s-a schimbat, cum s-a mai transformat Bucureştiul. De-atunci n-am mai fost. Nici înainte nu mai fu­sesem de foarte mulţi ani.

Aţi venit pentru un concert sau în vacanţă?
În vacanţă. Concerte n-am avut deloc în România.

Se poate trăi în Germania numai din muzică?
Da, se poate. Eu predau foarte mult şi la o şcoală de muzică, dar şi particular. Avem şi concerte, dar numai din spectacole n-aş putea să trăiesc.

Ca româncă v-a fost greu să vă adaptaţi în Vest?
M-am obişnuit să trăiesc aici. Nu-mi dau seama cum ar fi să trăiesc într-o altă regiune, pentru că mereu când plec din Germania mă întreb de ce mă întorc. Deoarece căldura care se găseşte în alte locuri nu e chiar aşa ca aici. Numai că, pe de altă parte, am prietenii, cercul meu social, părinţii mei trăiesc şi ei aici. Acestea sunt motivele pentru care mă întorc de fiecare dată în Germania, chiar dacă nu este ţara care te primeşte cu braţele deschise şi plină de căldură ca alte ţări. Mentalitatea e - în regiunea Leipzig - puţin distantă, ceva de genul “nu vreau să arăt prea mult, nu vreau să vorbesc prea mult despre mine”, şi, cu felul meu de-a fi foarte deschis, la început am avut ceva probleme, am avut impresia că nu pot să trăiesc aici. Dar între timp am găsit prieteni, grupa cu care să fac muzică, am găsit elevi, am găsit oameni care îmi sunt foarte apropiaţi şi pot să spun că aici sunt acasă.

Aveţi copii?
Nu. Doar pe cei pe care-i pregătesc, aşa este. Am avut acum un elev care a câştigat un concurs mare în Sachsen şi îmi face foarte mare plăcere să văd că elevii mei sunt talentaţi. Mă bucur când reuşesc să-i duc la un punct foarte bun, asta îmi dă o motivaţie în plus.

Cum se face că aţi cîntat la un festival gothic, Wave Gotik Treffen?
Am o mare atracţie pentru textele lui Charles Baudelaire şi pentru muzica franceză şi m-am gândit să facem o combinaţie între poezia lui Baudelaire şi muzica lui Faure, care, pe de o parte, contrastează, dar, pe de alta, parcă sunt făcute una pentru cealaltă. Şi de asta m-a fascinat ideea ca grupul Con Pasion să facă parte din WGT, fiind vorba despre un autor pe placul gothicilor. Nu sunt atrasă neapărat de acest curent, adică mă îmbrac în culori vii, dar textele astea şi sensibilitatea lor mă fascinează... Îmi lipsesc cuvintele româneşti ca să explic... Ideea este că tot acest întreg este ceva înălţător, peste lucrurile de toată ziua. Te ridică într-un fel, e o atmosferă care nu e aşa grea ca viaţa de toate zilele.

A fost de vină natura politică a acelor vremuri că mulţi muzicieni români de valoare s-au afirmat în Vest?
Da, probabil. Acum, după schimbarea regimului, foarte mulţi revin, participă la Festivalul Enescu, de exemplu.

Veţi concerta în România?
Nu avem contacte deloc, pentru că eu am plecat când eram co­pil, aveam vreo şapte ani pe-atunci. Am colaborat cu români care cân­tă în străinătate, dar care nu mai au nici ei legături cu ţara, şi-au făcut propriile grupuri mu­zicale în străinătate.

Masterat în muzică de cameră

Carmen Ştefănescu s-a născut în Bucureşti. După ce familia sa a părăsit România, ea şi-a continuat studiile de pian, fiind un elev eminent al profesoarei Ulla Graf, la Universitatea de Muzică din Aachen. La un moment dat şi-a întrerupt cariera cântând la clape în diverse grupuri de pop şi rock ca muzician de turneu şi de studio. Astfel a cunoscut diverse lumi muzicale. Ulterior, pianista şi-a terminat studiile cu Ulla Graf, primind diploma de absolvire. A urmat masteratul în muzica de cameră cu dr Rudolf Neumann şi cu Bruno Canino. În mai multe rânduri a fost lector invitat la clasele de master de la Campus Internationale Sermoneta. Puncte de referinţă în cariera sa artistică sunt colaborările cu nume de prestigiu precum Stephan Picard, Ann Smith şi Mariana Sârbu. Uşurinţa în abordarea diverselor stiluri şi-a demonstrat-o prin numeroasele apariţii alături de partenerul său, violoncelistul Lukas Dreyer, de solista Iane Reisenauer şi în recitaluri alături de mezzosoprana Elvira Dressen şi de soprana Christine Maria Rembeck.

Combinaţii muzicale neobişnuite

Violoncelistul Lukas Dreyer şi pianista Carmen Ştefănescu s-au cunoscut în timpul studiilor pe care le urmau la Aachen. Au format duetul Con Pasion pentru a explora muzica dincolo de repertoriul obişnuit de sonate. Fie că e vorba de Spania sau de America Latină, fantezia în materie de muzică nu are limite. Dar un lucru este comun: ei încearcă diverse combinaţii neobişnuite. Muzica lor nu poate fi abordată la un nivel raţional, trebuie cucerită prin sentiment şi pasiune, “con passion”. Lukas şi Carmen au cântat în Germania şi în alte ţări europene şi şi-au scos primul CD, “Alma y musica”, ce conţine piese de inspiraţie latino-americană. Cei doi au participat, alături de violonistul Sonke Reger, la WGT 2008, la Seara Franceză, care a avut loc la Mendelssohn-Haus din Leipzig. Concertul s-a desfăşurat cu uşile larg deschise, iar publicul, mult mai numeros decât capacitatea sălii, a stat chiar şi pe scări. Probabil că ar face săli pline şi în România, dacă s-ar găsi cine s-o invite… Deocamdată, o puteţi asculta doar pe site-ul www.con-pasion.de.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Metal…funny: Interviu cu copy-uţe de la fani

După principiul “Bune bucate, da’ rău aşezate”, primim comunicate cel puţin ciudat formulate. 

Ştiţi cum era concursul ăla: n-ai cameră foto? Trimite-ne o poză făcută de tine şi poţi câştiga o digitală! Cam aşa ne zic şi organizatorii Artmania: “Ştim cât de enervant e să ai un aparat foto bun, dar să faci poze din spate la toate concertele. Îi urăşti sincer pe norocoşii care stau în faţa scenei, cu tunurile lor şi fac poze trupelor, deşi unii dintre ei n-au mare habar cine sunt oamenii pe care-i fotografiază”. Să recapitulăm şi să disecăm: Nu e deloc enervant să ai un aparat bun, ba dimpotrivă! Enervant este să nu poţi intra cu el la concert, aşa cum se practică pe la noi. Regula este ca fanii să nu intre cu aparate profi. Da’ nici nu zice nimeni care e profi şi care nu. Cel mult te controlează la mărime. La cea a obiectivului, evident. Dar să zicem că ai scăpat de vigilenţa celor de la pază şi reuşeşti să intri cu un aparat bun. Deci, dacă e bun, poţi face poze şi din avion, nu numai din fundul sălii. Nu-i urăşti pe cei care stau în faţă, fiindcă, dacă eşti suficient de înfipt, te poziţionezi tu însuţi în faţa scenei, ca-n imaginea alăturată. Cei mai mulţi dintre fotoreporteri chiar au mare habar cine sunt oamenii pe care îi pozează. Că doar de asta vin la concert. S-a întâmplat să nu prea aibă habar cine cântă pe scenă unii organizatori, care au trimis comunicate cu componenţa unor trupe de-acum câţiva ani! Dar asta e altă poveste…

COPY-PASTE. Gazdele evenimentului de la Sibiu (care va avea loc în perioada 18-20 iulie) ne lovesc cu un nou concurs, de data aceasta împreună cu Metalfan: “Ai bilet la ARTmania Festival 2008? Cum ar fi să-ţi întâlneşti formaţia preferată? Tipii ăia cu care ai avut sau ai poster pe perete, despre care ştii absolut tot, începând de la ce (alte) trupe ascultă până la ce bere beau? Îţi oferim ocazia de a-ţi cunoaşte idolii! Trimite 10 întrebări pentru o formaţie din cele care participă la festival şi poţi câştiga un backstage pass şi dreptul de a-l însoţi pe redactorul Metalfan la interviul pe care-l va face cu respectiva formaţie. Cele mai inspirate întrebări ale tale vor fi incluse în interviu şi vei avea ocazia să le pui chiar tu!” Să lămurim lucrurile: în primul rând, “sufleurul” cu întrebările inspirate primeşte un backstage pass doar dacă şi-a cumpărat bilet în prealabil. Să citiţi bine: dacă n-aveţi bilet, nici n-o să primiţi! Dacă aţi avut poster pe perete şi nu-l mai aveţi, înseamnă că nu prea mai sunt preferaţii voştri (mai ales dacă trupa nu mai sună ca acum zece ani). În caz că, totuşi, a rămas formaţia voastră preferată, e aproape imposibil să n-o fi întâlnit până acum. Ştiţi ce fel de bere beau, ba ştiţi chiar şi faptul că unii preferă vodca sau absintul în detrimentul berii. Deci cum vă oferă ocazia de a-i cunoaşte, dacă ştiţi absolut totul despre ei? Ba mai mult, i-aţi putea învăţa chiar voi pe intervievatori câte ceva. De altfel, se pare că asta e şi ideea: Voi, fanii care ştiţi totul, veniţi cu cele mai interesante întrebări. Din care îşi vor face probabil copiuţe şi Metalfanii. “Ca să nu mai rămâie repetenţi şi anul acesta”, vorba lui Caragiale... Că prea au mers până acum pe principiul “De ce să-i întrebe presa centrală tâmpenii pe artişti? Las’ că-i întrebăm noi!”  

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)