Pictaţi de război şi "îmblăniţi”, finlandezii de la Turisas au luat cu asalt vineri seară clubul Szene din Viena. Folosind ca "arme” chitări, tobe, o vioară şi-un acordeon, trupa a declanşat o atmosferă explozivă. Cu acest prilej, Warlord, liderul formaţiei, ne-a acordat un interviu, în care ne-a vorbit despre turneul lor european, dar şi despre viitorul album.
Sunteţi în plin turneu, cum se desfăşoară "ostilităţile”?
Mathias "Warlord” Nygard: Bine. Chiar mult mai bine decât ne aşteptam. Am pornit la drum alături de DragonForce, practic, din septembrie, deci de luni bune. Am fost în Anglia, Irlanda, vreo opt săptămâni în SUA, apoi am făcut pauză de sărbători şi am luat-o de la capăt. Nu ne aşteptam la o reacţie atât de bună în Europa, mai ales că DragonForce îşi are majoritatea fanilor dincolo de Ocean. Şi totuşi această parte a turneului e cea mai bună de până acum.
Machiajul vostru e destul de elaborat. Cât vă ia să-l realizaţi?
Cred că ne-am bătut recordul de viteză, de 30 de minute, deoarece tot timpul suntem pe fugă. Ne ia vreo 45 de minute, dar cu tot cu ultimele probe. Deci începem să ne pregătim cam cu vreo oră înainte de a urca pe scenă. De obicei, fiecare îşi realizează propriul machiaj, doar la echipament, unde am câteva curele de piele, sunt nevoit să solicit ajutorul colegilor.
Cum întreţineţi costumele, având în vedere că sunt făcute din blană naturală? Aveţi vreo tehnică specială?
Sunt unele accesorii care se pot curăţa în timpul turneului, dar dacă am spăla tot echipamentul seara, după concert, până a doua zi n-ar reuşi să se usuce. Părţile din piele au nevoie să fie unse periodic, altfel s-ar usca şi s-ar rupe. Avem pe cineva în Finlanda căruia i le dăm pachet după fiecare turneu. Cu această ocazie, ne şi repară şi ne înlocuieşte părţile uzate.
Lui Olli i s-a furat, într-un alt turneu, costumul de scenă. Atunci l-aţi "blestemat” pe hoţ să leşine de cald în costum şi să i se prelingă machiajul pe toată faţa...
Da, aşa a fost. Olli şi-a lăsat lucrurile nepăzite şi au dispărut. Totuşi nu înţeleg de ce cineva ar vrea să fure nişte blănuri purtate vreo câteva săptămâni la rând. E singura dată când ni s-a întâmplat aşa ceva. De multe ori suntem nevoiţi să ne lăsăm lucrurile în zone circulate şi de alte persoane. Bine că nu ne-a dispărut vreun laptop sau alt echipament scump...
Janne "Lisko” Makinen, fostul acordeonist, v-a părăsit fără nici o explicaţie, aţi mai vorbit cu el de atunci?
Nu mi-a spus nici în ziua de azi care a fost motivul. N-a existat nici un conflict între noi, care să-l fi determinat să plece. Dar, dacă de la altcineva nu mă aşteptam să ne lase chiar înaintea unui turneu, la Lisko nu m-a surprins aşa tare acest gest. E drept, am fost mai mult plecaţi de atunci încoace şi n-am mai avut ocazia să ne întâlnim. După ce am luat-o pe Netta, nu ne-am mai pus problema explicaţiilor. Ea s-a dovedit a fi o bună alegere, s-a integrat foarte bine de la început. E ciudat ca într-o echipă de băieţi să te trezeşti cu o fată în turneu. Dar a devenit şi ea "unul dintre băieţi”. N-avem vestiare sau duşuri separate pentru ea, ne e ca o soră, e un membru al familiei Turisas.
Aveţi printre cei mai trăsniţi fani din lumea metalului şi nu numai. Ce "nebunii” mai fac?
Când cântăm "In the Court of Jarisleif”, sunt foarte entuziaşti, mai sunt şi câte unii care îşi dau în petic, iar noi pe scenă stăm mereu cu grija ca lucrurile să nu degenereze. Cât priveşte partea amuzantă a lucrurilor, în Anglia, pe oriunde ne duceam, ne trezeam cu raţe... Turisas. Ştii, acele jucării de plastic făcute să plutească în cadă... Erau pictate de război, ba chiar şi îmbrăcate în blănuri. În orice loc cântam, apărea de nicăieri câte o raţă. Era lipsit de orice sens, dar era nostim.
Le-aţi pus fanilor creativitatea la încercare, iar rezultatul a fost un videoclip la piesa "Battle Metal”, "fan version 2008”. Aţi primit multe materiale filmate?
Nu pot spune exact câte clipuri au venit, deoarece adresa la care trebuiau trimise aparţinea casei de discuri. Oricum, timpul a fost scurt, ideea ne-a venit cam pe ultima sută de metri. Ar fi fost bine ca fanii să aibă la dispoziţie vreo şase luni, dar nu le-am putut acorda decât câteva săptămâni pentru a-şi trimite creaţiile. Totuşi au fost mult mai mulţi decât ne aşteptam.
Pentru albumul "Varangian Way” te-ai documentat inclusiv în Miklagard, cum îi spuneau vikingii actualului Istanbul. Cât de schimbat l-ai găsit faţă de felul în care ţi l-ai imaginat?
Evident că în ziua de azi Istanbulul te duce cu gândul la o localitate aparţinând lumii orientale. Îţi vine în minte un oraş turcesc, dar, înainte ca otomanii să se aşeze în Constantinopol, acesta era centrul lumii elenistice. Era un punct de intersectare a influenţelor culturale. Lumea îl vede azi drept un oraş islamic, dar eu îl percep cu toată istoria şi cultura sa grecească de până în secolul XV. Am petrecut câteva săptămâni în Istanbul, am vizitat câteva locuri, dar m-am gândit şi la câte obiective deosebite au existat acolo de-a lungul timpului, dar au fost demolate în secolele de dominaţie musulmană. E trist că multe clădiri au dispărut, iar piatra a fost refolosită pentru a ridica moschei şi alte construcţii.
Ai mai cercetat şi în alte oraşe din "drumul varangilor”?
Am fost în Ucraina, în Kiev, în Crimeea. Am căutat mai mult locuri şi imagini. Chiar dacă păşind azi pe străzile din Kiev sau din Istanbul nu te poţi simţi ca vikingii din secolul XI, tot te alegi cu un simţ al perspectivei, mai simţi ceva din atmosfera vechilor locuri, chiar dacă totul s-a schimbat în jur.
V-aţi gândit să plecaţi în turneu "Spre Holmgard şi dincolo de el”? Adică să cântaţi în oraşele amintite pe albumul "Varangian Way”?
Da, dar au apărut diverse impedimente şi nu am reuşit să realizăm până acum acest proiect.
Pe lângă piesa "In the Court of Jarisleif”, aveţi două cover-uri, după "Rasputin” şi după o melodie populară rusească, "Those Were The Days”. Ba mai mult, în concerte includeţi acorduri din "Ochi Chornye”. De unde fascinaţia voastră pentru Rusia?
La noi, în Finlanda, se intersectează mai multe culturi. Şi cea scandinavă, dar şi cea baltică şi slavonă. Iar această din urmă influenţă am simţit-o atunci când am scris ultimul album, chiar şi muzical. Acea melancolie slavă mi s-a părut interesant de folosit. Mă simt acasă, cultural vorbind, atât în zona scandinavă, cât şi în estul Europei. Mi s-a părut interesant să includem în concerte o parte din "Ochi Chornye”. Oamenilor le place.
Spuneaţi că veţi lansa în toamnă un nou album. Va fi tot unul conceptual?
Planificarea a rămas, dar întâi să terminăm turneele din această primăvară. În restul anului ne-am propus să refuzăm orice ofertă, cu excepţia câtorva mari festivaluri, Wacken Open Air (ajuns la a 20-a ediţie) sau Brutal Assault (Cehia), astfel încât să ne putem concentra pe scrierea noului material. Există tentaţia de a ne umple iar programul cu show-uri, dar aşa n-am mai ajunge niciodată în studio! Încă de când am început "Varangian Way” am avut o imagine mai largă în minte, o poveste de proporţii mai mari decât am fi putut include pe un singur album. Aşa că, în loc să rezumăm firul narativ sau să prezentăm disparate ale sale, am preferat ca discul să se concentreze pe călătoria varangilor, iar restul să păstrăm pentru albume viitoare. Aşadar noul album e foarte posibil să continue povestea, sau cel puţin aşa ne-am propus iniţial.
Aţi lansat "Varangian Way” la trei ani după "Battle Metal”, iar până la următorul album trec, iată, alţi trei ani. E o perioadă lungă sau scurtă?
Din punctul de vedere al industriei muzicale, ritmul ideal este de un album la un an, un an şi jumătate. Dar vrem să ne lăsăm timp şi pentru turnee, şi pentru ca trupa să crească. Vrem ca fiecare produs discografic să fie un pas înainte. Chiar dacă toate CD-urile vor suna a Turisas, nu vrem să ne repetăm. Sunt trupe care la debut rup gura târgului aducând ceva nou, dar fac şi următoarele albume după aceeaşi reţetă, astfel că fanii se plictisesc. Pentru noi, trei ani nu e mult, mai ales că doi ani i-am dedicat turneelor. Acum ne-au venit idei noi şi avem doza de inspiraţie care să ne permită să intrăm din nou în studio.
Spuneai că bugetul îţi limitează posibilităţile de a te exprima la adevăratul potenţial. Dar spuneai totodată că obişnuieşti să te arunci la a face lucruri dincolo de propriile limite.
Cu bugetul cam aşa e, un fond limitat te împinge să lucrezi din greu, iar când termenul-limită e apropiat e şi mai greu. Dar să nu uităm că toate marile capodopere au fost realizate în aceleaşi condiţii, de la compozitorii clasici (care trebuiau să livreze curţilor regale o anumită creaţie la un anume moment) şi până la marile albume ale anilor ’60. În studio îţi poţi da seama de greşeli sau de lucruri pe care le puteai face mult mai bine, iar experienţa aceasta îţi foloseşte pentru următorul album. În plus, sunt tentat să încerc mereu lucruri noi - dacă n-ar exista astfel de provocări mi-aş pierde interesul pentru a compune sau a produce. De aici ambiţia de a mă arunca la lucruri care îmi depăşesc posibilităţile.
Cinci vikingi şi-o şcolăriţă
Turisas este formată din Mathias "Warlord” Nygard - vocal, Jussi Wickstrom - chitară, Tuomas "Tude” Lehtonen - tobe, Hannes "Hanu” Horma - bas, Olli Vanska - vioară (încă studiază muzicologia) şi liceeana Netta Skog - acordeon, câştigătoare a "Acordeonului de Aur” în Finlanda. Au la activ două albume ("Battle Metal” şi "Varangian Way”) şi un DVD, "A Finnish Summer With Turisas”.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
