miercuri, 16 martie 2011

Alice Cooper şi Neil Diamond, în Rock and Roll Hall of Fame

În cadrul ceremoniei care a avut loc luni noapte la New York, Rock and Roll Hall of Fame s-a îmbogăţit cu şase noi membri. Alice Cooper, Neil Diamond, Tom Waits, Darlene Love, Dr. John şi Leon Russell se adaugă marilor nume deja acceptate până acum, precum The Beatles, Queen, Elvis Presley, Bob Dylan, The Doors, Led Zeppelin, Janis Joplin, AC/DC sau Pink Floyd.

Neil Diamond a venit la New York direct din Australia, întrerupându-şi turneul şi călătorind timp de 25 de ore pentru a participa la ceremonia ce s-a desfăşurat la Waldorf-Astoria. De altfel, hotelul new-yorkez găzduieşte în mod tradiţional această festivitate, a cărei primă ediţie a avut loc în 1986.

Dacă despre Neil Diamond a vorbit Paul Simon, Alice Cooper a fost prezentat de Rob Zombie, un mare admirator al său încă din copilărie. Nonconformistul muzician, pe numele său adevărat Vincent Furnier, şi-a ţinut discursul de mulţumire având un şarpe boa înfăşurat în jurul gâtului. Alături de trupa sa, Cooper a interpretat trei dintre piesele care l-au făcut celebru.

Tom Waits se alătură, în Rock and Roll Hall of Fame, unora dintre artiştii care i-au interpretat compoziţiile: Ramones (“I Don’t Want to Grow Up”), Bruce Springsteen (“Jersey Girl”), Rod Stewart (“Downtown Train”) etc.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Concert Ragnarok şi Nervochaos la Bucureşti

Norvegienii de la Ragnarok vor concerta pentru prima dată în Bucureşti, vineri, 18 martie, în Waldo's Pub. Show-ul face parte din cadrul turneului european “Occult Rituals Over Europe Tour 2011”, pe care trupa îl intreprinde luna aceasta alături de brazilienii de la Nervochaos.

De la înfiinţare (1994) şi până acum, componenţa Ragnarok a suferit mai multe modificări, singurul component stabil rămânând Jontho (tobe). Membrii actuali sunt, în afara acestuia, Decepticon (voce, bas), HansFyrste (voce) şi Brigge (chitară).

În 2001 trupa a semnat un contract cu casa de discuri Regain Records din Suedia, iar anul trecut a lansat cel mai recent album, “Collectors of The King”. La rândul său, Nervochaos este alcătuită din Daniel Blasphemoon (voce), Guiller (chitară), Quinho (chitară), Felipe Freitas (bass) şi Edu Lane (tobe).

Recitalurile vor începe la ora 20:00. Biletele costă 20 RON şi pot fi achiziţionate în seara concertului, la intrarea în club. Fanii vor găsi, de asemenea şi un stand cu merchandise oficial al trupelor participante.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 15 martie 2011

Apotheosis, Fortress of Faith şi Inopia deschid pentru Theatres des Vampires

După cum probabil ştiţi, sâmbătă, 19 martie, îi veţi vedea live pe scena de la Wings Club din Bucureşti pe italienii de la Theatres des Vampires. 

Organizatorii au anunţat o modificare în program: Tiarra nu va mai participa, deoarece tobarul a părăsit formaţia, iar membrii acesteia nu au reuşit să găsească un nou coleg care să se ridice la nivelul aşteptărilor. În locul lor va evolua grupul Apotheosis.

Gazdele au dezvăluit şi programul pe ore al evenimentului: Apotheosis (19:00 - 19:40), Fortress of Faith (19:55 - 20:40), Inopia (20:55 - 21:45) şi Theatres des Vampires (22:15 - 23:30). Publicul va avea acces în sală de la ora 18.00. Biletele costă 35 lei şi vor fi disponibile inclusiv în seara concertului, la intrarea în club.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 10 martie 2011

Lansare Rockzone.ro


Noul post de radio online Rockzo­ne.ro se lansează în acest week-end, oca­zie cu care îi invită pe amatorii de „muzici adevărate” la un maraton de rock.

Între 11 şi 13 martie, la Grill Pub, într-un eveniment pre­zen­tat de IQ Event şi Stay Metal Fo­rever, vor concerta 20 de trupe, prin­tre care Metrock, Progeria, Ve­pres, Negative Core Project, Utopia, Dark Fusion, Stonebox, Stillborn, No Antidote, N.E.G.A.T.I.V, Arkham, Interzis, Silver Bullet etc.

Începând cu jumătatea lunii martie, Rockzone va avea şi o grilă de programe, cu emisiuni de profil şi cu ştiri din lumea rockului. Prin­tre realizatorii şi moderatorii postului se numără Andrea Billig, Alexandru Gheorghiaş, Cristi Dicianu şi Mihai Pahonţu. Vor fi trei emisiuni ce vor dezbate muzica rock ro­mâ­neas­că, de la trupele mari la under­groun­dul autohton, cărora li se ada­u­­­gă „Monsters of Rock”, una dintre cele mai vechi emisiuni de gen.

Mihai Pahonţu, în dubla sa cali­tate de acţionar şi de realizator, defineşte noul post de radio ca fiind „easy listening” - accesibil celor ca­re cunosc şi iubesc muzica rock, de la The Rolling Stones, Led Zeppe­lin, Metallica, Iron Maiden până la Kreator, Slayer sau Obituary.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 8 martie 2011

Bolthard şi Abstract Rapture, în Club Wings

MIG Management şi Stay Metal Forever deschid sezonul concertelor Bolthard 2011 în Club Wings din Bucureşti. Evenimentul va avea loc la 27 martie, ora 19.00. Alături de Bolthard va evolua trupa Abstract Rapture din Luxemburg, prezentă pentru prima dată în România, dar şi formaţia Negativist din Râmnicu Vâlcea.

Abstract Rapture a fost înfiinţată în 2001 de Drittt (Vocals), Nol (Guitars), Stephen E. (Bass) şi Steve R. (Drums). Trupa a avut nenumărate concerte în Luxemburg şi Belgia. În 2007 a câştigat W: O:A Metal Battle in tara natala, participand apoi la Wacken Open Air, festival la care au avut şansa să prezinte unei audienţe largi sound-ul lor puternic şi unic. În august acelaşi an, Abstract Rapture a semnat cu casa de discuri Maddening Media, care le-a înlesnit înregistrarea primului album full-length la Tidal Wave Studios, "Democadencia” (thrash metal). Grupul soseşte pentru prima oară la Bucureşti pentru a-şi prezenta noul album.

Negativist din Râmnicu Vâlcea şi-a început activitatea în octombrie 2008 şi are în componenţa sa membri cunoscuţi din grupuri precum Mentor, Gruesome Fate, Cronos, Post Sincron, Megatrend. Genul muzical abordat este death metal, influenţat de trupe precum Death, Dream Theater, Coroner sau Dark Tranquillity.

După ce, anul trecut, au împărţit scena cu Sabaton şi Cadaveria, în 2011 Bolthard va evolua alături de Blind Guardian (Arenele Romane, 1 Mai), dar şi la alte festivaluri din ţară şi completează primele prezenţe în străinătate - Gahlen Mosht Festival, Dresden & Kulturfabrik, Lux.

Biletele pentru evenimentul din 27 martie costă 15 lei şi pot fi achiziţionate prin intermediul www.biletoo.ro şi magazinele partenere.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Ava Inferi, la Bucureşti!

Axa Valahă Productions prezintă în exclusivitate în România primul concert de club al trupei portugheze Ava Inferi. Este vorba despre formaţia în care activează celebrul Rune Eriksen dar şi talentata solistă Carmen Simoes, una dintre cele mai interesante voci feminine ale scenei metal europene, cunoscută şi datorită colaborărilor cu nu mai puţin celebrii conaţionali de la Moonspell.

Ava Inferi va însoţi grupul My Dying Bride de-a lungul întregului turneu britanic programat pentru luna mai, fiind de asemenea confirmată în line-upul faimosului eveniment scandinav, Inferno Festival. La 7 mai 2011, în avanpremiera turneului britanic, Ava Inferi va sosi la Bucureşti pentru un concert exclusiv, un eveniment cu totul special, care se va desfăşura în Wings Club din Bucureşti.

Trupa a ales România pentru a lansa noul album de studio în estul Europei datorită legăturii speciale pe care o are cu ţara noastră, de la apariţia ca headliner în cadrul Ost Mountain Fest din 2010, până la producţia ultimului lor single care promovează albumul "Onyx”, clipul piesei "Majesty” fiind realizat în totalitate în România, de către Costin Chioreanu. Detaliile despre modul de achiziţionare a biletelor şi preţul acestora vor fi anunţate în curând.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

vineri, 4 martie 2011

Theatres des Vampires

Aşa cum ne spunea Sonya Scarlet într-un interviu, „Vampirii răspund la chemarea vampirilor”. Iar chemarea a fost făcută de Stay Metal Forever. 

Nu numai fanii români abia aşteaptă să vadă un concert al Theatres des Vampires, ci şi trupa italiană îşi dorea de multă vreme să vină în ţara lui Dracula. Aşadar, sâmbătă, 19 martie 2011, aveţi întâlnire cu „vampirii”: îi veţi pu­tea vedea, pentru prima dată în Capitală, pe Sonya Scarlet (voce), Stephan Ben­fante (chitară), Fabian Varesi (clape), Zimon Lijoi (bass) şi Gabriel Va­lerio (tobe).

Show-ul va avea loc în Wings Club din Bucureşti şi face parte din turneul european prilejuit de lansarea noului album „Moonlight Waltz”. La noul material au contribuit artişti precum Snowy Shaw, Cadaveria, Eva Brez­ni­kar şi Luca Bella­nova. Moonlight Waltz conţine 13 piese: Keeper of Secrets, Carmilla, Moonlight Waltz, Fly Away, Sangue, Figlio della Luna, An Illusion, Black Madonna, Le Grand Guignol, Obsession, The Secret Gates of Ha­des, Medousa şi Carmilla (Radio edit).

„Este rezultatul unei lungi şi grele perioade de lucru, începută acum aproape doi ani. Este evoluţia ideală a sound-ului nostru, cu un echilibru perfect între melo­dii­le gothice şi o atitudine pu­ter­nică. Este plin de me­lan­colie şi de orchestraţii bine structurate, conduse de un suflet întunecat, dar pătat de câteva raze de lumină şi de câ­teva picături de sânge. „Moon­­light Waltz” este o co­bo­râre în infern – uneori du­re­­roasă, alteori dulce, dar ine­xorabilă, însoţită de acordurile minunate şi triste ale unei viori. În unele părţi, veţi pu­tea redescoperi vechea atmosferă a Theatres des Vampires, dar într-un nou context şi într-o nouă interpretare. E cu siguranţă albumul cel mai matur şi complet din cariera noastră şi suntem extrem de satisfăcuţi de ce-a ieşit”, ne-a declarat Sonya.

În avanpremieră, formaţia din Roma a lansat videoclipul piesei „Carmilla”, inspirat după romanul cu acelaşi nume al lui Joseph Sheridan LeFanu. Regia este semnată David Bracci, eroul principal masculin e actorul italian Abraam Fontana, iar interpreta Carmillei este, evident, Sonya Scarlet. În des­chiderea concertului din Wings Club, începând cu ora 19.00, pe scenă vor urca Tiarra, Inopia şi Fortress of Faith. Accesul publicului se va face începând cu ora 18.00. Biletele costă 35 lei, inclusiv în seara concertului, la intrarea în club.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)