Deşi festivalul Dark Bombastic Evening rămâne cu o singură ediţie pe an, conceptul s-a extins cu o nouă serie de evenimente: Kruna, the music bible. Prima dintre serile speciale va avea loc sâmbătă, 31 martie, la Braşov, iar pe afiş vor figura Atoma, Dirty Granny Tales şi Slumber.
Cu toate că este un gen de nişă, publicul este unul stabil, iar cei de la Donis Art îi oferă anul acesta încă trei ocazii de a asculta muzică de calitate, fără compromisuri sau condiţionări. Cele trei evenimente, intitulate Marta (31 martie), Pratar (5 mai) şi Neios (8 decembrie), vor avea loc în Centrul Cultural Reduta din Braşov şi se doresc o completare a festivalului amintit. Cea de-a patra ediţie a Dark Bombastic Evening va avea loc la Alba Iulia, pe 17 şi 18 august.
Trei dintre formaţiile care vor participa la Kruna vor reveni în România cu noi reprezentaţii, trei vor susţine primul concert din carieră, iar alte două au inclus ţara noastră, în premieră, în turneele lor.
În cadrul celor trei seri speciale vor evolua Arcturus (Norvegia, avantgarde black metal), Atoma (Suedia, experimental metal rock), Dirty Granny Tales (Grecia, dark theatrical music and dance puppets theatre), Cecilia Eyes (Belgia, instrumental post-rock), Every Silver Lining Has a Cloud (Franţa, romantic post-rock), Rome (Luxemburg, melodramatic neofolk), Syven (Finlanda, shamanic ambient waves) şi Slumber (Suedia, melodic doom death metal).
Deşi la finalul acestei săptămâni vor susţine primul concert, membrii trupei Atoma au o bogată experienţă, majoritatea provenind din formaţia Slumber. De altfel, şi aceasta din urmă va concerta în cadrul Kruna Marta. Pe afiş va mai fi prezent grupul Dirty Granny Tales, o mai veche cunoştinţă a publicului din România. Grecii au fost prezenţi la două dintre ediţiile DBE, cele din 2010 şi 2011, din Bucureşti, respectiv Alba Iulia.
Elenii vor veni cu un nou concept, intitulat „Rejection". Formaţiile suedeze vor prezenta cele două faţete ale exprimării lor artistice: sub titulatura Slumber vor interpreta exclusiv piesele de pe albumul „Fallout", lansat în 2004, urcând apoi din nou pe scenă, sub numele de Atoma, unde vor prezenta noua lor dimensiune muzicală, exprimată prin discul de debut, intitulat „Skylight".
Biletele pentru fiecare eveniment în parte se vor găsi numai în seara concertului, însă publicul poate face rezervări în avans, pe mail, la adresa krunafest@gmail.com. Pentru ediţia din 31 martie, tichetele costă 60 de lei.
Accesul în sală va fi permis începând cu ora 18.30, pentru cei care au făcut rezervare, apoi vor fi puse în vânzare şi restul biletelor, în limita locurilor disponibile. După terminarea reprezentaţiilor, publicul este invitat la un after party, unde fanii genului vor putea sta până dimineaţă în compania artiştilor, la un pahar de vorbă.
Sonya Scarlet şi colegii săi vor reveni în România, după recitalul din martie anul trecut. De data aceasta, grupul italian Theatres des Vampires va susţine două show-uri, unul în Capitală, pe 19 aprilie, şi altul la Cluj, o zi mai târziu.
În afara headlinerilor, în evenimentul din Bucureşti vor mai urca pe scenă formaţiile Lunocode, Tiarra şi Eufobia. Prima dintre acestea, care provine tot din Italia, a fost fondată în 2004. Grupul va promova în România cel mai recent album, „Celestial Harmonies", lansat la începutul acestui an. Printre temele predilecte care apar în versurile Lunocode se numără universul, filosofia şi explorarea necunoscutului. Solista Daphne Romano s-a alăturat formaţiei în urmă cu doi ani, după ce predecesoarea sa s-a retras din motive personale.
Tot din 2004 activează şi Tiarra, formaţie din Bucureşti care a scos, în ianuarie 2012, EP-ul „Le Monde des Tenebres". La formula de opt membri s-a ajuns după o lungă serie de modificări de componenţă, dar şi de stil, în cele din urmă îndreptându-se spre zona gothic. Tema predilectă a melodiilor lor este reprezentată de dualitatea şi antagonismul sentimentelor umane.
Eufobia va însoţi Theatres des Vampires pe o parte a turneului european al acestora, începând din Bulgaria, ţara de origine a grupului, şi până în Cehia. Deşi s-a înfiinţat acum şase ani, istoria trupei începe cu adevărat din 2008, după cum afirmă cei patru membri pe site-ul oficial. Ei au la activ două albume, „Insemination" şi „Cup of Mud", dar şi o serie de turnee şi prezenţe la festivaluri.
Dacă pe scena metal sunt deja de 18 ani, şi cei de la Theatres des Vampires se pregătesc de o premieră. Ei vor colabora din nou cu David Bracci, cel care a regizat două dintre videoclipuri: „Lilith Mater Inferorum" şi „Carmilla". Sonya Scarlet va schimba scena cu marele ecran, primind un rol în pelicula „The Cult of Lamia", ce va fi lansat în cursul acestui an.
Printre ceilalţi actori se numără şi protagonistul clipului „Carmilla", Abraam Fontana, în timp ce din coloana sonoră vor face parte melodii compuse de Fabio Varesi (clape). Bineînţeles, filmul regizat de David Bracci are ca temă vampirii. Şi tot în 2012 italienii vor scoate pe piaţă un nou DVD, ce va conţine înregistrări video din turneul european susţinut în 2011, an în care grupul a cântat şi în România.
Până şi pentru artiştii nordici care au concertat pe 29 februarie în Jukebox Venue din Capitală, ultima zi de iarnă calendaristică a fost prea rece. Însă Opeth şi Von Hertzen Brothers au încălzit atmosfera din clubul bucureştean, chiar de la primele acorduri.
Deşi uşile ar fi trebuit să se deschidă la ora 18.30, publicul a trebuit să aştepte la uşă timp de două ore, plus încă una în holul clubului, până ce muzicienii au terminat probele de sunet. Au circulat mai multe variante: autocarul care venea de la Budapesta a întârziat cinci ore, au spus organizatorii, însă au fost şi câteva probleme tehnice. În plus, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au fost riguroşi în ce priveşte sound-ul, ca orice trupă cu peste două decenii de existenţă.
În aşteptarea evenimentului, fanii au cumpărat aproape toate CD-urile puse la vânzare şi s-au aşezat la un pahar de vorbă la mesele din faţa barului. Holul s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea rockerilor dornici de a revedea cele două formaţii - Opeth a concertat la Sibiu în 2009, iar Von Hertzen Brothers, în octombrie anul trecut.
Toate problemele au fost date însă uitării o dată cu începutul show-ului. Ce-i drept, programul s-a „comprimat", astfel că finlandezii s-au rezumat la un setlist de şase piese, dintre care până la urmă au rămas doar cinci - „Brother", „River", „Freedom Fighter", „Angel's Eyes" şi „Let Thy Will Be Done". Însă asta nu i-a oprit să ofere un program variat, cuprinzând cel puţin câte o melodie de pe fiecare dintre cele patru albume pe care le-au lansat până acum.
Nu numai Von Hertzen Brothers şi-au început recitalul cerând scuze fanilor pentru întârziere, ci şi headlinerii. „A fost ceva ce nu a depins de noi", a precizat, elegant, Akerfeldt, evitând să acuze pe cineva anume. De altfel, solistul Opeth a comunicat frecvent cu admiratorii. El a abordat deseori un ton glumeţ, destinzând atmosfera.
În turneul care a cuprins şi concertul din Bucureşti, suedezii au promovat cel mai recent album al lor, „Heritage", patru dintre piesele existente pe acest material discografic fiind prezentate live în România: „The Devil's Orchard", „I Feel The Dark", „Folklore" şi „Slither". Aceasta din urmă a fost scrisă în memoria marelui Ronnie James Dio, care s-a stins din viaţă în perioada în care a fost compus CD-ul amintit.
Cum pe „Heritage" elementele metalului extrem, care i-au caracterizat la începutul carierei, aproape că au dispărut, fanii le-au cerut cântece mai „evil". Vocalul a precizat că această tentă există încă în piesele lor, chiar dacă sound-ul trupei s-a modificat.
Ce-i drept, pe final au compensat prin melodii mai vechi, care au electrizat sala. Setlistul a acoperit toate etapele din existenţa formaţiei, incluzând „Face of Melinda", „Credence", „To Rid The Disease", „Heir Apparent" şi „The Grand Conjuration".
Înaintea acesteia din urmă, Akerfeldt şi-a chemat colegii pentru o „şedinţă", după cum a afirmat el, prilej pentru cei doi chitarişti, plus basistul, de a se fotografia cu publicul în spate. De asemenea, a filosofat pe tema instalaţiei de fum, „nelipsită de la concertele rock". „Creează o atmosferă de iad", a observat vocalul, „însă basistul nostru arată mult mai bine privit prin această ceaţă", a glumit solistul.
„De obicei, la spectacole, noi anunţăm: «Aceasta va fi ultima piesă», apoi ne retragem în culise. Dar cum e cam înghesuială acolo, vă propun un joc. Rămânem aici, lângă tobe, iar voi vă prefaceţi că noi am fi în spate, bând bere, şi strigaţi: «One more song!». Aşadar, acesta este ultimul cântec al serii", a introdus suedezul piesa „The Drapery Falls", în râsetele celor prezenţi. După care jocul a continuat: publicul a scandat în timp ce cei cinci membri ai trupei s-au odihnit preţ de câteva momente în întunericul care a cuprins scena.
Pentru bis, Opeth a păstrat „Deliverance", după care Mikael Akerfeldt (voce, chitară), Martin Mendez (bass), Fredrik Akesson (chitară), Joakim Svalberg (clape) şi Martin Axenrot (baterie) şi-au luat rămas bun de la fanii români. „E curios că am ajuns aici doar pentru a doua oară, ar trebui să venim mai des", a constatat solistul, impresionat de atmosfera creată de publicul bucureştean. O ninsoare ca-n poveşti, coborâtă parcă din nordul scandinav, îi aştepta pe spectatori la ieşirea din club.
Trupa suedeză va reveni în România, după ce a concertat în Sibiu, la Artmania, în 2009. Opeth va susţine un recital pe 29 februarie, în Jukebox Venue din Capitală.
Show-ul de la Bucureşti face parte din a doua etapă a turneului „Heritage Tour", în care îşi promovează cel mai recent produs discografic. După o serie de spectacole susţinute în toamna trecută, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au reluat seria concertelor în primăvara acestui an.
„Heritage" este cel de-al zecelea album de studio al grupului fondat în Stockholm, în 1990. Discul, lansat în septembrie 2011, a fost bine primit de critici, dar şi de fani, fiind nominalizat la câteva prestigioase distincţii în ţara natală, precum Grammis sau P3 Guld. „Heritage" marchează o desprindere de stilul muzical abordat pe ultimele albume, fiind al doilea de pe care lipsesc elementele specifice metalului extrem, după „Damnation" (2003).
Solistul Mikael Akerfeldt este singurul rămas din componenţa originală a Opeth. Alături de el, pe scenă vor urca Martin Mendez (bass), Martin Axenrot (baterie), Fredrik Akesson (chitară) şi Joakim Svalberg (clape), acesta din urmă alăturându-se trupei anul trecut.
În deschiderea concertului din Bucureşti va evolua trupa finlandeză Von Hertzen Brothers. Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi costă 85 de lei până pe 28 februarie, iar în ziua concertului pot fi achiziţionate de la intrarea în club, cu 95 de lei.
Trupa americană a fost fondată în 1966. Urma să cânte la Woodstock, în 1969, însă nu a putut ajunge în timp util pentru a participa la legendarul festival. În România au ajuns, în premieră, în weekendul trecut.
Duminică seară, trei bătrânei simpatici împărţeau o masă în Hard Rock Cafe din Capitală, în timp ce un al patrulea a preferat să rămână în culise. Puţini dintre cei care ar fi intrat atunci în club şi-ar fi putut imagina că, doar cu câteva zeci de minute mai devreme, aceştia entuziasmaseră publicul român cu piese care, chiar şi acum, sună la fel de proaspăt ca în urmă cu patru decenii.
Seara de muzică bună a fost deschisă de trupa Raygun Rebels (Germania/SUA), care a interpretat opt piese, printre acestea numărându-se „Goodbye", „Financial Distress Blues" şi „Bring Me Home". "Sunteţi gata pentru Iron Butterfly?", i-a întrebat vocalul pe cei prezenţi, intuind cu câtă nerăbdare era aşteptat momentul în care headlinerii urmau să cânte în clubul bucureştean.
Lee Dorman a intrat pe scenă sprijinindu-se de umărul unui membru al staffului, aşezându-se cu greu pe scaunul din dreptul microfonului. Însă, în momentul în care mâinile sale au atins bass-ul, vocalul s-a transformat ca printr-o magie, părând că întinereşte cu patruzeci de ani. El a cântat fără pană, dar şi-a protejat degetele mâinii drepte cu bandaje.
După ce pozarii au ieşit din „zona zero", s-a creat un gol destul de mare între spectatori şi artişti, astfel că aceştia din urmă i-au îndemnat să se apropie: „O cutumă cere ca, la concertele noastre în cluburi, să avem publicul aproape de noi, deci vă invit să veniţi lângă scenă. Nu vă mâncăm!", le-a spus Dorman celor prezenţi.
De altfel, el a menţinut legătura cu fanii pe tot parcursul concertului. „Într-o vreme era suficient să respiri atmosfera plină de fum din bar ca să te droghezi", a introdus el piesa „Stone Believer". Melodia „Flowers And Beads" a fost dedicată reprezentantelor sexului frumos.
Şi ceilalţi membri ai trupei şi-au făcut propriile numere prin care au ieşit în evidenţă: Charlie Marinkovich a dat o scurtă lecţie de chitară unui copil, îndemnându-l să atingă coardele instrumentului. La un moment dat a zbughit-o de pe scenă şi s-a cocoţat pe bar, cântând astfel câteva minute, timp în care publicul l-a aplaudat încontinuu. Doar finalul a fost cu probleme: când a sărit de acolo, înălţimea fiind destul de mare, şi-a luxat piciorul stâng şi a şchiopătat preţ de câteva minute.
Cea mai aşteptată piesă a recitalului a fost „In-A-Gadda-Da-Vida", care a durat nu mai puţin de 19.57 minute. Partea vocală i-a revenit clăparului Martin Gerschwitz, ovaţionat îndelung.
Tobarul şi-a primit, la rândul său, porţia de aplauze. „Ne ştim de mai bine de 42 de ani, dar prin natura meseriei sale trebuie să stea mereu în spate", a spus Lee Dorman despre Ron Bushy. Nu a existat pauză înainte de bis, dar colegii l-au lăsat pe Ron să susţină un solo de baterie: în timp ce Martin şi Charlie au ieşit, Lee Dorman s-a retras într-un colţ al scenei, stând pe un scaun.
Deşi spuneau că vor întrerupe concertul dacă se mai pozează sau filmează după primele trei piese, artiştii au fost mai indulgenţi şi au închis ochii atunci când cei care şi-au mai dorit să mai tragă câteva cadre şi-au scos din nou aparatele foto.
Din setlistul unui recital care a durat mai bine de o oră au mai făcut parte melodiile „Iron Butterfly Theme", „Unconscious Power", „Time of Our Lives", „Butterfly Blue", „Are You Happy?", dar şi „Easy Rider", un omagiu adus motocicletelor Harley Davidson, devenite un simbol al spiritului veşnic liber. După concert, unul dintre admiratori i-a făcut cadou claparului o cravată cu motociclete, pe care acesta şi-a agăţat-o la gât, peste maioul pe care trona sigla celebrului constructor de vehicule pe două roţi.
După concert, trei dintre membrii Iron Butterfly au acordat autografe şi s-au pozat cu fanii, rămânând în sală, printre admiratori, şi după încheierea sesiunii propriu-zise. Doar Lee Dorman a preferat să nu revină din culise.
Trupa suedeză a cântat în premieră în România. Arch Enemy, fondată în 1996 de chitaristul Michael Amott, a evoluat pe 18 ianuarie la Arenele Romane. Concertul a deschis partea a doua a turneului european de promovare a albumului "Khaos Legions".
De la ora 19.30, pe scenă a urcat formaţia Aria. Deşi membrii acesteia au activat în alte grupuri, pentru muzicieni recitalul a fost primul sub această titulatură. Cosmin Lupu, Cezar Popescu, Robert Ursache şi Andrei Ilie au avut în setlist opt piese. Cu toate că au fost la primul show şi, în plus, abordează un cu totul alt stil decât headlinerii, băieţii s-au descurcat onorabil. Spre finalul recitalului lor, publicul a devenit însă nerăbdător, astfel că, după ultima melodie, artiştii români au lăsat repede locul echipei tehnice care a pregătit scena pentru mult aşteptata formaţie suedeză.
Cum Angela Gossow a dorit să-şi protejeze vocea, organizatorii au făcut apel ca spectatorii să nu fumeze în cort, pe toată durata show-ului, rugăminte pe care aproape toţi cei prezenţi au respectat-o. Solista germană i-a răsplătit printr-o evoluţie în stilu-i caracteristic, una plină de energie. Angela n-a stat o clipă locului, iar piesele au curs aproape fără întrerupere.
"Yesterday is Dead and Gone", deşi aparţinând celui mai recent album, este deja un hit, aceasta şi datorită promovării prin intermediul unui clip cu multe vizualizări pe YouTube. Melodia a fost urmată de clasicele "Revolution Begins", "Ravenous", "Enemy Within" şi "My Apocalypse".
"Genul metal îşi are rădăcinile în punk, şi la începuturi avea un mesaj politic mult mai puternic. Cred că este momentul să ne întoarcem la aceste rădăcini şi să devenim din nou critici la adresa problemelor sociale", spunea Angela Gossow într-un recent interviu. Astfel că mesaje de acest gen au servit drept introduceri la unele dintre melodii.
„Dacă urâţi religiile de orice fel la fel de mult ca şi noi, această piesă vă este dedicată. Să violezi copii nu este un lucru de joacă", a spus ea înainte de „Bloodstained Cross", cu referire la scandalul declanşat recent în ţara sa natală, unde cazurile preoţilor pedofili au făcut mii de germani să declare că renunţă la religie.
„Taking Back My Soul" a fost urmat de un electrizant solo de baterie oferit de Daniel Erlandsson. Apoi Angela a pus mâna pe „steagul negru al revoltei", pe care era desenată sigla Arch Enemy şi pe care l-a fluturat pe toată durata piesei „Under Black Flags We March".
La curent cu ultimele evenimente din Romania, solista a luat şi ea atitudine, condamnând incidentele violente din ultima vreme. „Dead eyes see no future!", a atras ea atenţia în cele cateva cuvinte prin care a introdus melodia cu acest nume.
Cei doi fraţi Amott şi-au demonstrat măiestria. După soloul „mezinului" Christopher, a preluat ştafeta celălalt chitarist, Michael Amott. După piesa „Burning Angel", Angela a transmis un alt mesaj al trupei: oamenii trebuie să înţeleagă ca sunt propriii lor stăpâni. „No Gods, No Masters!", a strigat nemţoaica introducând piesa amintită, al cărei titlu era inscripţionat şi pe tobele lui Daniel Erlandsson.
„Dead Will Bury Their Dead" şi „We Will Rise" au electrizat şi mai mult atmosfera. Fanii au scandat, minute în şir, numele trupei şi al solistei. După scurta pauză de dinainte de bis, primii au intrat tot fraţii Amott, cu un nou moment de virtuozitate. În afară de piesa instrumentală „Snow Bound", au mai fost păstrate pentru final „Nemesis" şi „Fields of Desolation".
În afară de concertul organizat la Bucureşti de Phoenix Entertainment, turneul Arch Enemy mai cuprinde recitaluri în Atena, Salonic, Tel Aviv, Istanbul, Rusia, Sankt Petersburg şi Helsinki.
Trupa suedeză Arch Enemy va cânta în premieră în România pe 18 ianuarie, la Arenele Romane. Cu doar câteva zile înainte de concertul din Bucureşti, solista şi managerul formaţiei, Angela Gossow, a vorbit despre cel mai recent album, unul extrem de divers, în care se reflectă toate temele importante abordate în piesele grupului. Expresii ale concepţiei sale despre viaţă, libertatea, ateismul, respectul pentru drepturile celuilalt se regăsesc, poate mai radical decât oricând, în versurile melodiilor de pe "Khaos Legions".
„Khaos Legions” este un album care, pe de o parte, sintetizează esenţa Arch Enemy, dar, pe de alta, este extrem de variat. Este aceasta una dintre consecinţele faptului că a apărut la patru ani după precedentul disc de studio, “Rise of the Tyrant”?
Da, am avut o perioadă mult mai lungă decât în cazul “Rise of the Tyrant”, în care am strâns riff-uri, melodii şi idei de piese. Bineînţeles, am avut o arie mult mai largă de sonorităţi în momentul în care am intrat în studio pentru a înregistra “Khaos Legions”.
În multe piese abordaţi subiectul ateismului. De ce credeţi că oamenii au nevoie de o “entitate superioară”, fie că aceasta este denumită Dumnezeu sau altfel?
O mulţime de oameni se tem de responsabilităţi, se tem să-şi ia viaţa în propriile mâini. Preferă să creadă într-un basm, într-o zeitate superioară care să aibă grijă de ei, de problemele şi de dificultăţile lor. Am ales să las în urmă credinţele din copilărie şi să înfrunt realitatea aşa cum este ea. Sunt stăpâna propriului destin. Cred în ştiinţă, nu în ficţiune.
În special de la începutul crizei economice, care se manifestă şi în plan social şi spiritual, oamenii aşteaptă un ajutor „de sus”, fie că acest „de sus” desemnează un zeu sau guvernul. Vor înţelege oamenii vreodată că ei sunt de fapt singurii care au puterea de a schimba ceva, vor înţelege că ei sunt cei care trebuie să acţioneze în loc să aştepte ca altcineva să le rezolve problemele?
Sper că da, dar mă tem că nu va fi aşa. Mulţi oameni sunt slabi şi laşi. Se tem de schimbare, se tem să lupte pentru a-şi croi un viitor mai bun. Ei vor ca o putere superioară, fie că e guvernul sau vreun zeu, să aibă grijă de ei şi de problemele lor. Astfel că nu vor putea fi liberi, ci doar sclavii religiei, ai politicii, ai băncilor şi ai corporaţiilor. Dar nu sunt singură în lupta mea: există puternice mişcări ateiste şi revoluţionare în rândul tinerilor. Sper ca aceste noi generaţii să poată schimba ceva. Dar se pare că superstiţiile şi credinţa oarbă deţin încă puterea. Stilul meu este cel de a găsi găurile din acest sistem şi să-mi trăiesc viaţa în această societate în cel mai pur stil anarhic ateist. Fiind un muzician care petrece mult timp în turnee, aceasta este cea mai bună evadare.
În multe ţări - Egipt, Libia, Siria, oamenii au început lupta pentru schimbare. Aceste evenimente au fost una dintre sursele voastre de inspiraţie pentru realizarea videoclipului piesei „Yesterday is Dead and Gone”. Dar, dacă schimbarea care se va realiza nu va fi una în sensul dorit de cei din stradă, vor avea oamenii puterea să continue lupta?
Nu ştiu, dar sper din toată inima că o vor avea. Altfel toate sacrificiile ar fi inutile. Însă este greu să trăieşti într-un permanent climat de ameninţare şi de violenţă. Am cel mai profund respect pentru aceşti oameni care îşi riscă viaţa demonstrând împotriva unor guverne violente, nedrepte şi corupte. Unii tirani cad, alţii sunt ucişi. Astfel că schimbările se petrec. Lucrul care mă înspăimântă cel mai mult este însă faptul că partidele religioase conservatoare obţin încă majoritatea voturilor. Religia este rădăcina tuturor relelor; cât timp în aceste ţări nu se va separa puterea seculară de religie, vieţile acestor oameni nu se vor schimba în bine.
Haosul conţine sămânţa unei noi creaţii. Crezi că este nevoie de acest nou haos, pentru ca din el să se nască o lume nouă, mai bună?
Corect, cuvântul grec „kaos” înseamnă crearea a ceva nou din - evident - haos. Acum avem „haos” în multe părţi ale lumii. Este nevoie de măsuri extreme pentru a produce mari schimbări. Haosul social este o stare extremă, dar are potenţialul de a distruge vechiul sistem plin de disfuncţii şi de a construi unul nou. Depinde foarte mult de cine va prelua conducerea: rebelii tineri, adepţi ai progresului, sau bătrâna elită bogată care va perpetua vechiul sistem.
Eşti un avocat al „totalei libertăţi personale”. Ce înseamnă pentru tine „libertatea”?
Libertatea înseamnă că pot colinda pământul fără a fi hărţuită pentru culoarea pielii, pentru rasa sau sexul pe care îl am. Înseamnă că pot alege dacă vreau să beau alcool sau să fumez iarbă. Libertatea înseamnă de asemenea un sistem de taxe care să încurajeze o clasă de mijloc sănătoasă, taxe mari pentru cei bogaţi şi reduse pentru cei săraci. Libertatea înseamnă ca fiecare să-şi poată permite un standard de viaţă acceptabil, o educaţie corespunzătoare, să aibă acces la servicii de sănătate şi să-şi poată alege activităţile din timpul liber după cum doreşte, cât timp nu interferează cu drepturile altora. Libertatea înseamnă o intervenţie redusă a statului sau a guvernului - iar oamenii să-şi obţină înapoi responsabilităţile.
Pentru turneul european de toamnă, aţi încheiat un parteneriat cu Amnesty International, dar şi cu PETA2. Una dintre piesele de pe albumul „Khaos Legions”, mai precis „Cruelty Without Beauty”, are ca temă drepturile animalelor. Ne poţi spune mai multe despre mesajul vostru pe această temă?
Milităm pentru drepturile oamenilor, pentru drepturile animalelor şi pentru protecţia mediului. Amnesty International îndeplineşte o sarcină foarte importantă, este „câinele de pază” în ceea ce priveşte drepturile omului, iar în astfel de vremuri are extrem de multe de făcut! Genul metal îşi are rădăcinile în punk, şi la începuturi avea un mesaj politic mult mai puternic. Cred că este momentul să ne întoarcem la aceste rădăcini şi să devenim din nou critici la adresa problemelor sociale. Este timpul să ieşim din apatie! Sunt vegan pentru că animalele sunt tratate oribil de către noi, oamenii; producţia şi consumul masiv de carne duc la o mulţime de probleme de sănătate costisitoare şi la o distrugere severă a mediului. Nu vreau să contribui la aşa ceva! Nu vreau să fac rău altei creaturi de pe această planetă şi sper ca din ce în ce mai mulţi oameni să adopte un stil de viaţă „verde”.
Trageţi un semnal de alarmă prin mesajul vostru, dar credeţi că este perceput suficient de clar? Sau sunt mulţi cei care vin la spectacole doar pentru distracţie?
Oamenii pot alege dacă vor să vină să se bucure de un show metal sau dacă vin pentru a primi un impuls care să-i schimbe în bine. Le las această libertate fanilor, pentru că libertatea de a alege este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă! Vorbesc mult despre lucrurile în care cred - cei care au vrut să audă au auzit până acum. De asemenea, ofer o mulţime de sfaturi celor care vor să înceapă să se schimbe, le spun unde să găsească informaţii şi cum să fie motivaţi. Puteţi accepta sau respinge, totul depinde de fiecare în parte.
Ai afirmat că „tot ce nu te omoară te face mai puternic”. Ce experienţe te-au făcut mai puternică?
A trebuit să depăşesc o mulţime de prejudecăţi, ca să încep cu asta. Fiind privită cu suspiciune, am fost nevoită să lucrez de două ori mai intens. În plus, un muzician care pleacă în turnee nu-şi permite să se îmbolnăvească, este expus deseori unor situaţii ameninţătoare, fiecare nouă zi este diferită de precedenta. Au fost multe dăţi când am crezut că nu mă pot ridica din pat, darămite să susţin un concert. Dar de fiecare dată am urcat pe scenă. Indiferent cât de bolnavă, de obosită sau de deprimată aş fi fost. Am învăţat într-adevăr cum să depăşesc durerea fizică sau mentală. Sunt o luptătoare, am căpătat multă energie şi disciplină graţie numeroaselor situaţii dificile cu care m-am confruntat.
Unii te percep drept „frumoasa Angela”, drept „hot chick”, uneori ajung chiar să uite de „artistul Gossow”. Ce mesaj ai avea pentru aceştia?
Nu-mi pasă ce gândesc oamenii despre mine. Acţiunile şi succesul meu vorbesc mult mai puternic decât cuvintele lor ignorante.
Eşti un model pentru multe artiste din metal. Cum priveşti acest lucru? Care ar fi cel mai important sfat pe care le-ai da?
Acest lucru mă face să mă simt fericită şi mândră. Scena metal s-a schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani, iar femeile joacă un rol mult mai important astăzi. Îmi plac echilibrul, yin şi yang, tipii şi tipele. Şi le iubesc pe fetele din metal! Sfatul meu ar fi: fiţi voi înşivă, nu vă pretindeţi ce nu sunteţi. Bucuraţi-vă de viaţă, nu vă luaţi în serios mai mult decât trebuie. Nu faceţi niciodată discriminări, fiţi unite şi celebraţi acest stil de muzică, ce vă oferă atâta putere şi tărie. Rămânem uniţi. Nu contează ce sex avem.
Eşti şi manager al trupei, iar în această calitate ai trasat un program ferm pentru următorii doi ani. La ce să ne aşteptăm din partea Arch Enemy după aceste turnee şi după sezonul festivalurilor de vară?
Vom încheia ciclul turneelor de promovare a „Khaos Legions” în 2012, iar anul viitor vom avea doar câteva alte spectacole dedicate acestui album, apoi ne vom sufleca mânecile şi vom începe lucrul la un nou album Arch Enemy. Am înregistrat deja, în condiţii profesionale, concertul din cadrul festivalului Loudpark din Japonia, dar şi cel din oraşul meu natal, Koln, şi vom mai înregistra câteva alte concerte din acest an pentru un DVD „World Khaos”. Acesta va fi lansat undeva în 2013. Un nou album Arch Enemy va apărea în 2014, iar apoi vom relua ciclul turneelor. Cercuri şi cicluri de nebunie metal!
Cu toate aceste turnee în toată lumea, unele deja încheiate, altele care vor urma, îţi permiţi să-ţi rezervi un timp numai pentru tine, în care să-ţi încarci bateriile, între perioada în care promovaţi „Khaos Legions” şi momentul în care veţi începe lucrul la un nou album?
Îmi voi încărca bateriile în 2013. Nu am cum să mă opresc din lucru: am nevoie să mă întreţin, dar pe de altă parte aş fi teribil de plictisită dacă aş sta departe de muzică. Sunt workaholică, ador să muncesc şi să-mi îndeplinesc planurile cu precizie şi succes. Viaţa e prea scurtă ca să stai degeaba. Nu mi-ar plăcea să lenevesc.
Înainte de a te alătura Arch Enemy, ai lucrat tu însăţi ca jurnalistă. Ce părere ai despre interviurile pe care le-ai acordat de-a lungul timpului?
Mi-au fost puse toate întrebările pe care şi le poate imagina cineva. Unele de-a dreptul idioate. Detest faptul că unii oameni încearcă să-şi vâre nasul în viaţa ta personală.
Ai cântat în multe locuri în care lumea nici nu-şi imaginează că există o scenă metal, precum Dubai sau Maldive. Ce ne poţi spune despre aceste experienţe?
A fost o experienţă suprarealistă. Deseori luăm de-a gata multe lucruri pe care cei de acolo nu le au. În Dubai am întâlnit mulţi oameni din Iran, Irak etc. şi am aflat că în aceste ţări încă sunt condamnaţi la închisoare cei care poartă părul lung sau tricouri metal. Au atât de multă pasiune pentru această muzică, pentru ei metalul reprezintă cu adevărat un imn al rebeliunii lor, reprezintă cântecele lor de luptă. Şi nu doar un fundal pentru petreceri. În Maldive, au existat demonstraţii ale unor grupuri musulmane radicale în apropierea zonei unde am cântat. Când ştii că nu te afli în siguranţă, că oricând se poate întâmpla ceva rău, ajungi să apreciezi şi mai mult faptul că trăieşti într-o ţară sigură. Fanii din acele locuri sunt fericiţi şi recunoscători pentru fiecare artist care are curajul să cânte acolo. Suntem mândri că avem astfel de fani şi ne bucurăm că putem să aducem o rază de lumină în viaţa lor.
Acesta va fi primul show Arch Enemy în România. Ce aşteptări aveţi de la concertul pe care îl veţi susţine în Bucureşti?
Cred că va fi o nebunie... La fel cum este acum pe străzile Bucureştiului, unde românii demonstrează în aceste zile. Muzica noastră este fundalul perfect pentru asta. Veniţi şi canalizaţi-vă furia alături de noi, pe 18 ianuarie, la Arenele Romane. Unul pentru toţi şi toţi pentru unul! We are one! Nemesis!
De-a lungul timpului am publicat, în Jurnalul Naţional şi Adevărul, o serie de articole şi interviuri cu şi despre trupe. Cum paginile online ale ziarelor au suferit modificări, unele subiecte fiind arhivate, altele dispărând cu totul, am creat acest blog ca o arhivă a textelor mele. De asemenea, am adăugat şi opera "concurenţei loiale", texte publicate de soţul meu, Paul Iancu, în Cotidianul.
