Teatru, muzică şi dans cu Dirty Granny Tales: «Nu ne plac poveştile cu happy end»

După ce a oferit publicului român spectacolul „Jealous", la Bucureşti (2010) şi Alba Iulia (2011), Dirty Granny Tales a revenit cu un al doilea show, intitulat „Rejection". De data aceasta, trupa elenă a evoluat la Braşov, în cadrul Kruna Marta, organizat în weekend de DonisArt. După reprezentaţie, artiştii au vorbit despre povestea care a stat la baza show-ului „Rejection", un spectacol întunecat, în stilul deja consacrat al formaţiei din Grecia.

Sunteţi pentru a treia oară în România. Cum vi s-au părut aceste experienţe?
Este un public foarte călduros, organizatorii şi-au făcut foarte bine treaba, mai ales că noi nu suntem o trupă de concerte, ci oferim un spectacol de teatru. Este dificil să organizezi o manifestare în care să evolueze trupe care au concepte atât de diferite. Şi totuşi cei de la DonisArt au reuşit să îmbine cele două stiluri în cadrul aceluiaşi eveniment.

Unde vă situaţi pe scena din Grecia, sunteţi tot în underground?
În Atena avem spectacole destul de frecvent şi deja ne-am creat un public destul de numeros. Evoluăm în teatre mari, iar anul trecut am ajuns pe scena celui mai mare dintre ele, Badminton Theater. Însă în afara Greciei este mai greu să oferim un astfel de show - ba chiar în afara Atenei, am zice. Mai ales pentru că spectacolul nostru se pretează mai bine într-un teatru şi nu într-o sală de concerte live. Este puţin mai dificil, pentru că nu ni se poate pune la dispoziţie o scenă potrivită. Situaţia în Grecia este destul de complicată din acest punct de vedere.

În România v-aţi câştigat deja un public, într-un timp foarte scurt.
Am răspuns cu plăcere de fiecare dată când ni s-a propus să venim. Iar dacă am cânta mai des, cred că publicul s-ar plictisi. Nu considerăm că este bine să evoluăm de prea multe ori în acelaşi loc. Am vrea ca spectatorii să rămână cu amintirea unui show bun, să fie pentru ei ceva deosebit şi nu o obişnuinţă. Şi „Jealous" l-am oferit de două ori publicului român pentru că am cântat în două oraşe diferite. Nu am mai veni încă o dată la Bucureşti, de exemplu, cu acelaşi spectacol. În Atena am obişnuit publicul cu o prestaţie elaborată, folosind toate resursele pe care le avem la dispoziţie. În afara Greciei este mai greu să transportăm toate echipamentele.

Cine joacă rolul „bunicii" care ţese firul poveştilor? Altfel spus, cum iau naştere istorioarele pe care le prezintă Dirty Granny Tales?
Stavros este compozitorul, el este şi creatorul poveştilor. După aceea, unii dintre noi realizează păpuşile, dansatorii îşi concep coregrafiile, pe baza scenariului pe care el îl proiectează. Tot Stavros se ocupă şi de animaţii. Versurile sunt scrise de membrii grupului, sub îndrumarea lui, pentru a se potrivi conceptului.

Care sunt principalele voastre surse de inspiraţie?
Dintre muzicieni i-aş numi pe Diamanda Galas, Tiger Lilies, Dimmu Borgir, The Residence, Danny Elfman, compozitorul grec Hatzidakis. Iar pentru show în general ne inspiră teatrul gotic japonez, regizori precum Guillermo del Toro, Tim Burton, Jan Svankmajer, acesta din urmă fiind un cineast ceh, care realizează filme de scurt metraj... şi mulţi alţii.

Aţi colaborat cu membrii trupei de metal Rotting Christ, conaţionalii voştri.
Da, Stavros a luat parte la turneul din 1993 al acestei formaţii. De asemenea, pentru albumul „Aealo", din 2010, a făcut câteva părţi vocale.

Pentru „Rejection", spectacolul pe care l-aţi prezentat de data aceasta, aţi folosit ca punct de plecare povestea criminalului american Ed Gein. De ce v-aţi oprit tocmai asupra lui?
Deoarece Ed Gein era foarte dependent de mama sa. Iar acest lucru s-a reflectat asupra actelor pe care el le-a comis. Am vrut să prezentăm acest lucru. Am vrut să arătăm faptul că felul în care el a crescut l-a afectat mental pentru totdeauna. Mama lui a încercat să-l protejeze o bună parte din viaţă, iar dorinţa ei de a-l feri de pericole l-a izolat ca într-o închisoare. Însă în cele din urmă tocmai din acest motiv el a comis toate acele lucruri îngrozitoare.

A fost, până la urmă, el însuşi o victimă?
Atunci când încerci să îţi protejezi excesiv copilul în faţa pericolelor lumii exterioare, îl expui tocmai acestor pericole, îi creezi exact reacţia opusă. În cele din urmă, cea vinovată pentru actele sale este de fapt mama sa. Orice părinte care face acest lucru poartă o mare vină. Dacă îşi protejează excesiv copilul, poate să-i imprime un astfel de caracter. Iar cei proveniţi din astfel de familii pot cădea foarte uşor pradă drogurilor sau altor lucruri rele.

Până la ultima piesă, publicul a sperat, poate, că Ed Gein se va salva, datorită felului în care evolua povestea. Ba chiar s-ar fi potrivit pentru spectacolul vostru un titlu mai optimist, precum „Redemption". Însă ultimul episod a dat din nou totul peste cap: eroul nu se poate elibera de sub influenţa mamei sale nici măcar după moarte.
Într-un astfel de caz, din punct de vedere realist, nu există salvare. Dacă eşti crescut în acest fel, nu poţi schimba mersul lucrurilor. În plus, Stavros detestă poveştile cu happy end. În prea multe filme americane „totul se termină cu bine", iar după un astfel de scenariu te poţi duce relaxat la o bere. În schimb, unul care nu are happy end te pune pe gânduri.

La începuturile carierei, aţi cântat într-un teatru micuţ, care, spuneaţi voi, semăna cu o peşteră. Mai mult, aţi afirmat că locul ideal pentru un show Dirty Granny Tales ar fi o peşteră, un vechi castel sau o clădire abandonată. Aţi găsit vreun astfel de spaţiu, care măcar să semene cu decorul visat de voi?
Am găsit multe săli care seamănă cu acel teatru, mici şi destul de întunecoase. Dar într-o peşteră adevărată, aşa cum ne-am imaginat-o, nu am evoluat încă, deşi ne-am dori. Am cântat însă în teatre care iniţial au fost fabrici vechi şi au fost transformate în săli de spectacole.

Există vreun loc în lume unde v-aţi dori să evoluaţi şi nu aţi ajuns încă?
Sunt foarte multe, am dori să cântăm pe tot globul. Dat fiind că trăim în Grecia, unde situaţia este atât de dificilă, ne este greu să promovăm ceea ce ne-am dori. Era greu înainte, dar acum este şi mai greu. Ne-am dori să plecăm într-un turneu european, poate şi în Statele Unite, apoi peste tot în lume. Dacă ni s-ar oferi această şansă, am accepta-o fără să stăm pe gânduri.

Paul Iancu (Adevărul) 

Conceptul Dark Bombastic Evening capătă o nouă dimensiune

Deşi festivalul Dark Bombastic Evening rămâne cu o singură ediţie pe an, conceptul s-a extins cu o nouă serie de evenimente: Kruna, the music bible. Prima dintre serile speciale va avea loc sâmbătă, 31 martie, la Braşov, iar pe afiş vor figura Atoma, Dirty Granny Tales şi Slumber.

Cu toate că este un gen de nişă, publicul este unul stabil, iar cei de la Donis Art îi oferă anul acesta încă trei ocazii de a asculta muzică de calitate, fără compromisuri sau condiţionări. Cele trei evenimente, intitulate Marta (31 martie), Pratar (5 mai) şi Neios (8 decembrie), vor avea loc în Centrul Cultural Reduta din Braşov şi se doresc o completare a festivalului amintit. Cea de-a patra ediţie a Dark Bombastic Evening va avea loc la Alba Iulia, pe 17 şi 18 august.

Trei dintre formaţiile care vor participa la Kruna vor reveni în România cu noi reprezentaţii, trei vor susţine primul concert din carieră, iar alte două au inclus ţara noastră, în premieră, în turneele lor.

În cadrul celor trei seri speciale vor evolua Arcturus (Norvegia, avantgarde black metal), Atoma (Suedia, experimental metal rock), Dirty Granny Tales (Grecia, dark theatrical music and dance puppets theatre), Cecilia Eyes (Belgia, instrumental post-rock), Every Silver Lining Has a Cloud (Franţa, romantic post-rock), Rome (Luxemburg, melodramatic neofolk), Syven (Finlanda, shamanic ambient waves) şi Slumber (Suedia, melodic doom death metal).

Deşi la finalul acestei săptămâni vor susţine primul concert, membrii trupei Atoma au o bogată experienţă, majoritatea provenind din formaţia Slumber. De altfel, şi aceasta din urmă va concerta în cadrul Kruna Marta. Pe afiş va mai fi prezent grupul Dirty Granny Tales, o mai veche cunoştinţă a publicului din România. Grecii au fost prezenţi la două dintre ediţiile DBE, cele din 2010 şi 2011, din Bucureşti, respectiv Alba Iulia.

Elenii vor veni cu un nou concept, intitulat „Rejection". Formaţiile suedeze vor prezenta cele două faţete ale exprimării lor artistice: sub titulatura Slumber vor interpreta exclusiv piesele de pe albumul „Fallout", lansat în 2004, urcând apoi din nou pe scenă, sub numele de Atoma, unde vor prezenta noua lor dimensiune muzicală, exprimată prin discul de debut, intitulat „Skylight".

Biletele pentru fiecare eveniment în parte se vor găsi numai în seara concertului, însă publicul poate face rezervări în avans, pe mail, la adresa krunafest@gmail.com. Pentru ediţia din 31 martie, tichetele costă 60 de lei.

Accesul în sală va fi permis începând cu ora 18.30, pentru cei care au făcut rezervare, apoi vor fi puse în vânzare şi restul biletelor, în limita locurilor disponibile. După terminarea reprezentaţiilor, publicul este invitat la un after party, unde fanii genului vor putea sta până dimineaţă în compania artiştilor, la un pahar de vorbă.

Paul Iancu (Adevărul) 

Lunocode, Tiarra şi Eufobia vor deschide concertul Theatres des Vampires din Bucureşti

Sonya Scarlet şi colegii săi vor reveni în România, după recitalul din martie anul trecut. De data aceasta, grupul italian Theatres des Vampires va susţine două show-uri, unul în Capitală, pe 19 aprilie, şi altul la Cluj, o zi mai târziu.

În afara headlinerilor, în evenimentul din Bucureşti vor mai urca pe scenă formaţiile Lunocode, Tiarra şi Eufobia. Prima dintre acestea, care provine tot din Italia, a fost fondată în 2004. Grupul va promova în România cel mai recent album, „Celestial Harmonies", lansat la începutul acestui an. Printre temele predilecte care apar în versurile Lunocode se numără universul, filosofia şi explorarea necunoscutului. Solista Daphne Romano s-a alăturat formaţiei în urmă cu doi ani, după ce predecesoarea sa s-a retras din motive personale.

Tot din 2004 activează şi Tiarra, formaţie din Bucureşti care a scos, în ianuarie 2012, EP-ul „Le Monde des Tenebres". La formula de opt membri s-a ajuns după o lungă serie de modificări de componenţă, dar şi de stil, în cele din urmă îndreptându-se spre zona gothic. Tema predilectă a melodiilor lor este reprezentată de dualitatea şi antagonismul sentimentelor umane.

Eufobia va însoţi Theatres des Vampires pe o parte a turneului european al acestora, începând din Bulgaria, ţara de origine a grupului, şi până în Cehia. Deşi s-a înfiinţat acum şase ani, istoria trupei începe cu adevărat din 2008, după cum afirmă cei patru membri pe site-ul oficial. Ei au la activ două albume, „Insemination" şi „Cup of Mud", dar şi o serie de turnee şi prezenţe la festivaluri.

Dacă pe scena metal sunt deja de 18 ani, şi cei de la Theatres des Vampires se pregătesc de o premieră. Ei vor colabora din nou cu David Bracci, cel care a regizat două dintre videoclipuri: „Lilith Mater Inferorum" şi „Carmilla". Sonya Scarlet va schimba scena cu marele ecran, primind un rol în pelicula „The Cult of Lamia", ce va fi lansat în cursul acestui an.

Printre ceilalţi actori se numără şi protagonistul clipului „Carmilla", Abraam Fontana, în timp ce din coloana sonoră vor face parte melodii compuse de Fabio Varesi (clape). Bineînţeles, filmul regizat de David Bracci are ca temă vampirii. Şi tot în 2012 italienii vor scoate pe piaţă un nou DVD, ce va conţine înregistrări video din turneul european susţinut în 2011, an în care grupul a cântat şi în România.

Paul Iancu (Adevărul) 

Opeth, visul unei nopţi de iarnă

Până şi pentru artiştii nordici care au concertat pe 29 februarie în Jukebox Venue din Capitală, ultima zi de iarnă calendaristică a fost prea rece. Însă Opeth şi Von Hertzen Brothers au încălzit atmosfera din clubul bucureştean, chiar de la primele acorduri.

Deşi uşile ar fi trebuit să se deschidă la ora 18.30, publicul a trebuit să aştepte la uşă timp de două ore, plus încă una în holul clubului, până ce muzicienii au terminat probele de sunet. Au circulat mai multe variante: autocarul care venea de la Budapesta a întârziat cinci ore, au spus organizatorii, însă au fost şi câteva probleme tehnice. În plus, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au fost riguroşi în ce priveşte sound-ul, ca orice trupă cu peste două decenii de existenţă.

În aşteptarea evenimentului, fanii au cumpărat aproape toate CD-urile puse la vânzare şi s-au aşezat la un pahar de vorbă la mesele din faţa barului. Holul s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea rockerilor dornici de a revedea cele două formaţii - Opeth a concertat la Sibiu în 2009, iar Von Hertzen Brothers, în octombrie anul trecut.

Toate problemele au fost date însă uitării o dată cu începutul show-ului. Ce-i drept, programul s-a „comprimat", astfel că finlandezii s-au rezumat la un setlist de şase piese, dintre care până la urmă au rămas doar cinci - „Brother", „River", „Freedom Fighter", „Angel's Eyes" şi „Let Thy Will Be Done". Însă asta nu i-a oprit să ofere un program variat, cuprinzând cel puţin câte o melodie de pe fiecare dintre cele patru albume pe care le-au lansat până acum.

Nu numai Von Hertzen Brothers şi-au început recitalul cerând scuze fanilor pentru întârziere, ci şi headlinerii. „A fost ceva ce nu a depins de noi", a precizat, elegant, Akerfeldt, evitând să acuze pe cineva anume. De altfel, solistul Opeth a comunicat frecvent cu admiratorii. El a abordat deseori un ton glumeţ, destinzând atmosfera.

În turneul care a cuprins şi concertul din Bucureşti, suedezii au promovat cel mai recent album al lor, „Heritage", patru dintre piesele existente pe acest material discografic fiind prezentate live în România: „The Devil's Orchard", „I Feel The Dark", „Folklore" şi „Slither". Aceasta din urmă a fost scrisă în memoria marelui Ronnie James Dio, care s-a stins din viaţă în perioada în care a fost compus CD-ul amintit.

Cum pe „Heritage" elementele metalului extrem, care i-au caracterizat la începutul carierei, aproape că au dispărut, fanii le-au cerut cântece mai „evil". Vocalul a precizat că această tentă există încă în piesele lor, chiar dacă sound-ul trupei s-a modificat.

Ce-i drept, pe final au compensat prin melodii mai vechi, care au electrizat sala. Setlistul a acoperit toate etapele din existenţa formaţiei, incluzând „Face of Melinda", „Credence", „To Rid The Disease", „Heir Apparent" şi „The Grand Conjuration".

Înaintea acesteia din urmă, Akerfeldt şi-a chemat colegii pentru o „şedinţă", după cum a afirmat el, prilej pentru cei doi chitarişti, plus basistul, de a se fotografia cu publicul în spate. De asemenea, a filosofat pe tema instalaţiei de fum, „nelipsită de la concertele rock". „Creează o atmosferă de iad", a observat vocalul, „însă basistul nostru arată mult mai bine privit prin această ceaţă", a glumit solistul.

„De obicei, la spectacole, noi anunţăm: «Aceasta va fi ultima piesă», apoi ne retragem în culise. Dar cum e cam înghesuială acolo, vă propun un joc. Rămânem aici, lângă tobe, iar voi vă prefaceţi că noi am fi în spate, bând bere, şi strigaţi: «One more song!». Aşadar, acesta este ultimul cântec al serii", a introdus suedezul piesa „The Drapery Falls", în râsetele celor prezenţi. După care jocul a continuat: publicul a scandat în timp ce cei cinci membri ai trupei s-au odihnit preţ de câteva momente în întunericul care a cuprins scena.

Pentru bis, Opeth a păstrat „Deliverance", după care Mikael Akerfeldt (voce, chitară), Martin Mendez (bass), Fredrik Akesson (chitară), Joakim Svalberg (clape) şi Martin Axenrot (baterie) şi-au luat rămas bun de la fanii români. „E curios că am ajuns aici doar pentru a doua oară, ar trebui să venim mai des", a constatat solistul, impresionat de atmosfera creată de publicul bucureştean. O ninsoare ca-n poveşti, coborâtă parcă din nordul scandinav, îi aştepta pe spectatori la ieşirea din club.

Paul Iancu (Adevărul) 

Concertul Opeth din Bucureşti, pe ultima sută de metri

Trupa suedeză va reveni în România, după ce a concertat în Sibiu, la Artmania, în 2009. Opeth va susţine un recital pe 29 februarie, în Jukebox Venue din Capitală.

Show-ul de la Bucureşti face parte din a doua etapă a turneului „Heritage Tour", în care îşi promovează cel mai recent produs discografic. După o serie de spectacole susţinute în toamna trecută, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au reluat seria concertelor în primăvara acestui an.

„Heritage" este cel de-al zecelea album de studio al grupului fondat în Stockholm, în 1990. Discul, lansat în septembrie 2011, a fost bine primit de critici, dar şi de fani, fiind nominalizat la câteva prestigioase distincţii în ţara natală, precum Grammis sau P3 Guld. „Heritage" marchează o desprindere de stilul muzical abordat pe ultimele albume, fiind al doilea de pe care lipsesc elementele specifice metalului extrem, după „Damnation" (2003).

Solistul Mikael Akerfeldt este singurul rămas din componenţa originală a Opeth. Alături de el, pe scenă vor urca Martin Mendez (bass), Martin Axenrot (baterie), Fredrik Akesson (chitară) şi Joakim Svalberg (clape), acesta din urmă alăturându-se trupei anul trecut.

În deschiderea concertului din Bucureşti va evolua trupa finlandeză Von Hertzen Brothers. Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi costă 85 de lei până pe 28 februarie, iar în ziua concertului pot fi achiziţionate de la intrarea în club, cu 95 de lei.

Paul Iancu (Adevărul) 

Iron Butterfly a dus publicul român «In the Garden of Eden»

Trupa americană a fost fondată în 1966. Urma să cânte la Woodstock, în 1969, însă nu a putut ajunge în timp util pentru a participa la legendarul festival. În România au ajuns, în premieră, în weekendul trecut.

Duminică seară, trei bătrânei simpatici împărţeau o masă în Hard Rock Cafe din Capitală, în timp ce un al patrulea a preferat să rămână în culise. Puţini dintre cei care ar fi intrat atunci în club şi-ar fi putut imagina că, doar cu câteva zeci de minute mai devreme, aceştia entuziasmaseră publicul român cu piese care, chiar şi acum, sună la fel de proaspăt ca în urmă cu patru decenii.

Seara de muzică bună a fost deschisă de trupa Raygun Rebels (Germania/SUA), care a interpretat opt piese, printre acestea numărându-se „Goodbye", „Financial Distress Blues" şi „Bring Me Home". "Sunteţi gata pentru Iron Butterfly?", i-a întrebat vocalul pe cei prezenţi, intuind cu câtă nerăbdare era aşteptat momentul în care headlinerii urmau să cânte în clubul bucureştean.

Lee Dorman a intrat pe scenă sprijinindu-se de umărul unui membru al staffului, aşezându-se cu greu pe scaunul din dreptul microfonului. Însă, în momentul în care mâinile sale au atins bass-ul, vocalul s-a transformat ca printr-o magie, părând că întinereşte cu patruzeci de ani. El a cântat fără pană, dar şi-a protejat degetele mâinii drepte cu bandaje.

După ce pozarii au ieşit din „zona zero", s-a creat un gol destul de mare între spectatori şi artişti, astfel că aceştia din urmă i-au îndemnat să se apropie: „O cutumă cere ca, la concertele noastre în cluburi, să avem publicul aproape de noi, deci vă invit să veniţi lângă scenă. Nu vă mâncăm!", le-a spus Dorman celor prezenţi.

De altfel, el a menţinut legătura cu fanii pe tot parcursul concertului. „Într-o vreme era suficient să respiri atmosfera plină de fum din bar ca să te droghezi", a introdus el piesa „Stone Believer". Melodia „Flowers And Beads" a fost dedicată reprezentantelor sexului frumos.

Şi ceilalţi membri ai trupei şi-au făcut propriile numere prin care au ieşit în evidenţă: Charlie Marinkovich a dat o scurtă lecţie de chitară unui copil, îndemnându-l să atingă coardele instrumentului. La un moment dat a zbughit-o de pe scenă şi s-a cocoţat pe bar, cântând astfel câteva minute, timp în care publicul l-a aplaudat încontinuu. Doar finalul a fost cu probleme: când a sărit de acolo, înălţimea fiind destul de mare, şi-a luxat piciorul stâng şi a şchiopătat preţ de câteva minute.

Cea mai aşteptată piesă a recitalului a fost „In-A-Gadda-Da-Vida", care a durat nu mai puţin de 19.57 minute. Partea vocală i-a revenit clăparului Martin Gerschwitz, ovaţionat îndelung.

Tobarul şi-a primit, la rândul său, porţia de aplauze. „Ne ştim de mai bine de 42 de ani, dar prin natura meseriei sale trebuie să stea mereu în spate", a spus Lee Dorman despre Ron Bushy. Nu a existat pauză înainte de bis, dar colegii l-au lăsat pe Ron să susţină un solo de baterie: în timp ce Martin şi Charlie au ieşit, Lee Dorman s-a retras într-un colţ al scenei, stând pe un scaun.

Deşi spuneau că vor întrerupe concertul dacă se mai pozează sau filmează după primele trei piese, artiştii au fost mai indulgenţi şi au închis ochii atunci când cei care şi-au mai dorit să mai tragă câteva cadre şi-au scos din nou aparatele foto.

Din setlistul unui recital care a durat mai bine de o oră au mai făcut parte melodiile „Iron Butterfly Theme", „Unconscious Power", „Time of Our Lives", „Butterfly Blue", „Are You Happy?", dar şi „Easy Rider", un omagiu adus motocicletelor Harley Davidson, devenite un simbol al spiritului veşnic liber. După concert, unul dintre admiratori i-a făcut cadou claparului o cravată cu motociclete, pe care acesta şi-a agăţat-o la gât, peste maioul pe care trona sigla celebrului constructor de vehicule pe două roţi.

După concert, trei dintre membrii Iron Butterfly au acordat autografe şi s-au pozat cu fanii, rămânând în sală, printre admiratori, şi după încheierea sesiunii propriu-zise. Doar Lee Dorman a preferat să nu revină din culise.

Paul Iancu (Adevărul) 

Arch Enemy la Bucureşti: "Legiunile haosului" s-au dezlănţuit la Arenele Romane

Trupa suedeză a cântat în premieră în România. Arch Enemy, fondată în 1996 de chitaristul Michael Amott, a evoluat pe 18 ianuarie la Arenele Romane. Concertul a deschis partea a doua a turneului european de promovare a albumului "Khaos Legions".

De la ora 19.30, pe scenă a urcat formaţia Aria. Deşi membrii acesteia au activat în alte grupuri, pentru muzicieni recitalul a fost primul sub această titulatură. Cosmin Lupu, Cezar Popescu, Robert Ursache şi Andrei Ilie au avut în setlist opt piese. Cu toate că au fost la primul show şi, în plus, abordează un cu totul alt stil decât headlinerii, băieţii s-au descurcat onorabil. Spre finalul recitalului lor, publicul a devenit însă nerăbdător, astfel că, după ultima melodie, artiştii români au lăsat repede locul echipei tehnice care a pregătit scena pentru mult aşteptata formaţie suedeză.

Cum Angela Gossow a dorit să-şi protejeze vocea, organizatorii au făcut apel ca spectatorii să nu fumeze în cort, pe toată durata show-ului, rugăminte pe care aproape toţi cei prezenţi au respectat-o. Solista germană i-a răsplătit printr-o evoluţie în stilu-i caracteristic, una plină de energie. Angela n-a stat o clipă locului, iar piesele au curs aproape fără întrerupere.

"Yesterday is Dead and Gone", deşi aparţinând celui mai recent album, este deja un hit, aceasta şi datorită promovării prin intermediul unui clip cu multe vizualizări pe YouTube. Melodia a fost urmată de clasicele "Revolution Begins", "Ravenous", "Enemy Within" şi "My Apocalypse".

"Genul metal îşi are rădăcinile în punk, şi la începuturi avea un mesaj politic mult mai puternic. Cred că este momentul să ne întoarcem la aceste rădăcini şi să devenim din nou critici la adresa problemelor sociale", spunea Angela Gossow într-un recent interviu. Astfel că mesaje de acest gen au servit drept introduceri la unele dintre melodii.

„Dacă urâţi religiile de orice fel la fel de mult ca şi noi, această piesă vă este dedicată. Să violezi copii nu este un lucru de joacă", a spus ea înainte de „Bloodstained Cross", cu referire la scandalul declanşat recent în ţara sa natală, unde cazurile preoţilor pedofili au făcut mii de germani să declare că renunţă la religie.

„Taking Back My Soul" a fost urmat de un electrizant solo de baterie oferit de Daniel Erlandsson. Apoi Angela a pus mâna pe „steagul negru al revoltei", pe care era desenată sigla Arch Enemy şi pe care l-a fluturat pe toată durata piesei „Under Black Flags We March".

La curent cu ultimele evenimente din Romania, solista a luat şi ea atitudine, condamnând incidentele violente din ultima vreme. „Dead eyes see no future!", a atras ea atenţia în cele cateva cuvinte prin care a introdus melodia cu acest nume.

Cei doi fraţi Amott şi-au demonstrat măiestria. După soloul „mezinului" Christopher, a preluat ştafeta celălalt chitarist, Michael Amott. După piesa „Burning Angel", Angela a transmis un alt mesaj al trupei: oamenii trebuie să înţeleagă ca sunt propriii lor stăpâni. „No Gods, No Masters!", a strigat nemţoaica introducând piesa amintită, al cărei titlu era inscripţionat şi pe tobele lui Daniel Erlandsson.

„Dead Will Bury Their Dead" şi „We Will Rise" au electrizat şi mai mult atmosfera. Fanii au scandat, minute în şir, numele trupei şi al solistei. După scurta pauză de dinainte de bis, primii au intrat tot fraţii Amott, cu un nou moment de virtuozitate. În afară de piesa instrumentală „Snow Bound", au mai fost păstrate pentru final „Nemesis" şi „Fields of Desolation".

În afară de concertul organizat la Bucureşti de Phoenix Entertainment, turneul Arch Enemy mai cuprinde recitaluri în Atena, Salonic, Tel Aviv, Istanbul, Rusia, Sankt Petersburg şi Helsinki.

Paul Iancu (Adevărul)