JoE, dincolo de imagine

La jumătate de an de la lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", membrii trupei germane Jesus on Extasy au avut primul turneu ca headlineri. Dorian & Co. ne-au acordat un interviu la Berlin, înaintea show-ului susţinut în Clubul Knaack.

Faptul că v-aţi format în Valea Ruhrului, zona cea mai industrializată a Germaniei, se simte în muzica voastră?
JoE: Da, am încercat să transpunem atmosfera industrială în muzica noastră. Mai mult, primul videoclip, cel pentru piesa "Assassinate Me", l-am filmat într-o hală.

Acum asistăm la o altă revoluţie, cea a tehnologiei informaţiei. Şi asta se vede şi în versurile voastre, în piese ca "Holy Beauty", de exemplu...
Piesa am compus-o după ce am văzut un film, "Simone", cu Al Pacino, în care un inventator creează o "actriţă" pe computer, care îi entuziasmează pe toţi, însă nimeni nu-şi dă seama că e doar o imagine, că nu e reală. Dar nu e numai asta, tehnologia devine din ce în ce mai importantă. Totuşi, nu aceasta este principala sursă de inspiraţie pentru piesele noastre, ci lucrurile pe care le trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem -­ oameni.

În "Assasinate Me" spuneţi: "Suntem produsul minţii voastre". În ziua de azi, cât din imaginea unei trupe este "produsul minţii" fanilor?
De multe ori o trupă este un astfel de produs, pentru că managerii, casele de discuri manipulează această imagine, pentru ca trupa să vândă cât mai bine. Astfel că formaţiile trebuie să fie aşa cum îşi doresc fanii. Însă şi fanii obişnuiesc să te includă în anumite categorii. Mai ales în cazul trupelor metal, ei se aşteaptă ca muzicienii să fie răi şi în afara scenei, să ucidă animale, de exemplu.

Publicul copiază această imagine prin mimetism?
Uneori, da. E trist că unii iau prea în serios anumite lucruri. E drept, nu e cazul trupei noastre, fiindcă noi nu avem legătură cu extremismul sau violenţa, dar sunt formaţii care cântă despre violenţă. E în special cazul unor trupe metal, iar fanii lor iau în serios aceste versuri, adoptă această imagine, ajungând la profanări, în cazuri extreme. Nu mi-aş dori să văd adolescenţi începând să se drogheze din cauza unor versuri. Şi trupele ar trebui să fie mai responsabile.

Andrea, ai cântat în Pain, trupa-proiect a lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy. A fost dureros (engl. "painful") să pleci din Pain?
A fost o perioadă superbă cea alături de Peter, dar era doar un proiect al lui, astfel că pe fiecare album folosea o altă componenţă, iar noi cântam doar în concerte. Sunt tristă, pentru că ne-am simţit foarte bine, dar tot răul spre bine: acum sunt într-o trupă cu o componenţă stabilă, astfel că nu am de ce să mă plâng.

Dacă Andrea a avut legături muzicale cu Suedia, Ophelia vine din Belarus. Cum ai ajuns în Germania şi cum te-ai adaptat?Sunt născută în Minsk, iar atunci când am ajuns aici nu ştiam limba. Dar cântam deja de mult la pian clasic, aşa că aceasta a fost limba în care am putut comunica, cea a muzicii. A fost uşor să găsesc o trupă, chiar dacă a fost mai greu să găsesc o trupă cu adevărat bună.

Ce ne poţi spune despre proiectul tău, numit Leandra? Colaborezi cu membri din Jesus on Extasy?Chai a făcut deja un remix pentru o piesă, "Lie to Me", şi se ocupă deja de o a doua. De altfel, Chai a colaborat şi cu o altă trupă aflată sub contract cu Drakkar, şi anume cu Xandria. El va face chitara în concerte pentru Leandra, care de puţin timp a semnat cu Drakkar. Acum lucrez la primul album, e aproape gata. Iniţial, nu mă gândisem să scot un album, ci pur şi simplu scrisesem câteva piese pentru a le asculta eu însămi. Am căutat astfel de melodii în repertoriul altor trupe, dar nu am găsit nici una care să sune astfel. Aşa că le-am şi înregistrat, iar apoi m-am gândit că n-ar fi o idee rea să le şi scot pe un disc.

Dorian, ai ales drept citat favorit un fragment din "Faust" de Goethe. Te pasionează astfel de literatură?
M-a pasionat dintotdeauna literatura in general. Şi cea germană, dar şi cea engleză sau americană. Însă în ultima vreme nu mai am atât timp cât mi-aş dori pentru a mă afunda într-o carte. Aşa că acum citesc mai mult scrisorile de la fani şi facturile (râde).

Ophelia, în schimb, se declară o fană a lui Carlos Castaneda. Romanele sale sunt destul de controversate, unii considerându-le ficţiune, alţii dimpotrivă...
Indiferent dacă e sau nu o ficţiune, e OK. Dacă e doar ficţiune, e una foarte inteligent scrisă. Avem extrem de multe de învăţat din operele lui Castaneda. Unii spun şi despre Biblie că e doar ficţiune, dar nu asta e important, ci ceea ce putem să învăţăm din ea.

O întrebare pe care şi-o pun toţi când aud de voi: de ce Jesus on Extasy? Care e povestea?
Povestea se petrece când încă ne căutam un nume pentru trupă. Ştiu că mulţi caută diverse sensuri ale acestui nume. Dar e mult mai simplu: eram cu Chai la o petrecere şi stăteam sub o lustră, iar lumina cădea într-un mod aparte. Purtam amândoi barbă pe vremea aceea, astfel că el s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Omule, arăţi de parcă ai fi Jesus on Extasy".

Multe dintre piese par a izvorî din experienţe personale profunde: "Drowning", "Alone"...Pot spune că toate sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Multe astfel de lucruri pe care mi le amintesc le transpun în versurile pieselor.

Cum aţi traduce mesajul piesei "Assassinate Me" ("puteţi să ne ucideţi, dar nu puteţi amuţi şi vocea din mintea voastră")?
Piesa e dedicată tuturor celor cărora li se spune întruna că nu pot realiza nimic, că nu pot obţine nimic. Mesajul nostru este că, indiferent câţi le-ar repeta că nu pot face nimic cu viaţa lor, ei trebuie să creadă în ei înşişi şi să meargă mai departe.

Sound din Valea Ruhrului

Vocalul Dorian Devereaux s-a născut în "citadela voodoo, New Orleans". Alături de Chai (chitară), a înfiinţat trupa Jesus on Extasy. La sfârşitul anului trecut, băieţilor li s-au alăturat chitarista Andrea Odendahl (ex-Pain, aka Alicia Vayne) şi Ophelia Dax (clape, ex-Rya). Trupa a fost completată de BJ (baterie), care a devenit membru permanent la scurt timp după lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", în martie 2007. După ce a participat la câteva festivaluri de prestigiu, precum M'era Luna şi Woodstage, JoE a avut primul turneu ca headliner în octombrie, urmând ca în decembrie să cânte alături de Nightwish în Austria şi Germania. Piesa "Nuclear Bitch" a dominat clasamentele din ţara de origine, unde a ajuns în top 3 alternativ. De altfel, melodii ca "Reach Out", "Second Skin" sau "Puppet" au cucerit admiratori din toată lumea. Chiar dacă este o trupă tănără, JoE are fan-cluburi în America Latină, Franţa, Anglia, SUA, Olanda etc.

EXPERIENŢE PERSONALE. "Piesele noastre sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Transpun în versurile pieselor ceea ce trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem - oameni" (Dorian Devereaux, vocal Jesus on Extasy) 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"Abbey of Thelema" - O comedie neagră despre "cel mai rău om de pe planetă"

Filmul "Abbey of Thelema" prezintă viaţa versatului şi controversatului Aleister Crowley. Producătorul şi regizorul Vince Jennings ne-a dezvăluit câteva secrete din culisele producţiei. Premiera oficială va avea loc la 15 octombrie, în Teatrul Tivoli din St. Louis (Missouri), oraş din care provin majoritatea celor care au colaborat la această producţie. Lansarea mondială este programată la 1 decembrie, când se împlinesc 60 de ani de la moartea scriitorului şi ocultistului englez. Din distribuţie fac parte: Mike Ketcher (Aleister Crowley), Lynn Mastio-Rice (Leah), Blandine Fromont (Ninette), Erin Marie Hogan (Mary Butts), Lena Ketorah (Betty May), Natalie Nicole (Francesca), Ron Jeremy (Father Pacianus) şi alţii.

Cum v-a venit ideea acestui film?
Vince Jennings: Aş zice mai degrabă cum a venit universul cu ideea de a-l folosi pe Vincent Jennings pentru a face un film despre Crowley. Din prima zi m-am simţit ca şi cum mă purta curentul 93. A fost un proces gradual, o culme a experienţelor mele de la naştere încoace. Dacă ar fi să găsesc un moment când am luat decizia de a face acest film, aş spune că acesta a fost vizionarea, pe 1 ianuarie 2007, a unui film despre The Doors... Jim Morrison este aşadar responsabil de "scânteia" producerii acestui film - haha! Serios vorbind, am ascultat muzica trupei The Doors şi scenele privind viaţa lui Crowley au început să mi se succeadă în minte. Şi m-am gândit... wow, ar fi super să fac un film despre Crowley cu The Doors ca muzică de fundal. M-am interesat şi am aflat că îmi cereau 20.000 de dolari pe melodie ca drepturi de autor - aşa că am renunţat şi am ales ceva şi mai potrivit: The Devil (Devlin John Andersen - n.r.) şi alţi cinci muzicieni au fost atraşi de idee şi au colaborat din acest punct de vedere. De aici, cu paşi de copil, am avansat deschizând uşă după uşă (n.r. - în engleză "door"), aşa că legătura cu The Doors s-a păstrat. Orice mintea concepe, omul poate realiza. Am făcut în acest film lucruri pe care unii le considerau iniţial imposibile.

Cum ar fi?
Unii ziceau că nu putem filma toate scenele în zece zile şi au avut dreptate, ne-a luat doar nouă! Ideea unui film despre Crowley e veche, prima dată a apărut în 1914. Dar noi am fost primii care am pus-o în practică. Chiar dacă acum câţiva ani a fost făcut un film numit "Perdurabo", dar în care Crowley nu apare. "Abbey of Thelema" este o comedie neagră, este un film foarte, foarte nostim. Şi, cu cât ştii mai multe despre Crowley şi despre Thelema, cu atât mai nostim devine filmul. Există niveluri care pot fi savurate doar dacă ai anumite cunoştinte. Am strecurat multe idei thelemice. Am folosit mult lumina şi umbra. Şi am lucrat mult cu diferite culori, fiecare dintre ele având un sens propriu. Ba chiar şi umbra are sensul ei aparte. Producţia este o călătorie în timp. Vezi filmul, care are vreo 90 de minute, şi ţi se pare că vizionarea abia dacă a durat cinci minute. Este ca un râu care curge, nu are momente de întrerupere.

Câţi actori au dat probe şi cum l-aţi ales pe Mike Ketcher pentru rolul principal?
Am audiat 80 de oameni şi, dacă ar fi fost nevoie, încă 3.000 de actori se înscriseseră deja pentru audiţii în Los Angeles. Însă nu a fost nevoie, găsind oamenii potriviţi în Missouri. Doar patru dintre interpreţi au fost nevoiţi să călătorească, venind cu avionul. Mike Ketcher ni s-a părut omul potrivit pentru acest rol.

Aţi menţionat folosirea unor "filmări în Cefalu", locul unde are loc acţiunea şi unde a existat Abaţia Thelema. Aţi filmat şi clădirea?
Am avut câţiva fotografi şi operatori care ne-au pus la dispoziţie imagini ale Abaţiei. Însă pentru film am reconstruit clădirea în mod digital.

Veţi folosi imagini ale lui Crowley însuşi?
Aici există o problemă: deşi am intrat în posesia unor astfel de imagini filmate în Londra, în care Crowley se urcă într-un taxi, nu suntem siguri că filmarea este autentică. Totuşi este posibil să folosim fotografii ale sale în prolog sau în epilog, dar asta vom vedea în momentul editării finale.

Când va apărea filmul pe marile şi micile ecrane?
Vom folosi cele două date importante din viaţa lui Crowley: 12 octombrie, ziua naşterii sale, va fi aniversată prin difuzarea în premieră a producţiei, în timp ce lansarea propriu-zisă va avea loc pe 1 decembrie, la exact 60 de ani de la moartea sa. Din păcate, n-am putut rezerva sala decât pe 15 octombrie, astfel că premiera a trebuit amânată cu trei zile.

Aţi semnat deja cu vreun distribuitor?
Deja contăm pe Netflix şi am semnat contracte cu câteva firme de distribuţie a DVD-urilor. Imediat ce vom avea produsul finit, vom aborda marile case de distribuţie. Avem în vedere şi participarea la o serie de festivaluri de film. Nu puteam rata Sundance, cel mai mare festival al filmului independent, un eveniment la care anual participă în jur de 45.000 de persoane din toată lumea. De asemenea, pelicula va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi la cel de la Santa Barbara. Vom ajunge şi la antipozi, mai precis la Sydney, în Australia, în cadrul Mardi Gras Film Festival.

Aleister Crowley: Beast or Genius?
La 60 de ani de la moartea sa, scriitorul şi ocultistul englez Aleister Crowley rămâne o personalitate controversată. De la Beatles (care l-au plasat pe coperta albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", alături de alte personalităţi care au marcat secolul XX) şi Led Zeppelin până la Ozzy Osbourne şi Tiamat, trupele rock n-au putut rămâne indiferente. Numeroase biografii au fost scrise, dintre care cea a lui Lawrence Sutin rămâne de referinţă, fiind cea mai documentată şi obiectivă. Numai cetatea filmului a rămas necucerită, dacă facem abstracţie de documentarul lui Kenneth Anger, "Thelema Abbey" (1955). Iată însă că, în 2007, producătorul, scenaristul şi regizorul Vincent Jennings îşi prezintă propria viziune, într-o comedie neagră intitulată "Abbey of Thelema". Jennings abordează perioada cea mai controversată a vieţii lui Crowley, începând din perioada newyorkeză, când artistul era nevoit să-şi câştige existenţa din pictură, continuând cu înfiinţarea Thelema Abbey la Cefalu şi încheind cu expulzarea scriitorului din Italia, în vremea lui Mussolini. Abaţia înfiinţată în 1920 în Sicilia a fost o precursoare a comunităţilor hippie din America anilor '60, stârnind însă un scandal în ultraconservatoarea Anglie victoriană din cauza experimentării nelimitate în domeniul drogurilor şi al sexualităţii. Campania media susţinută de câteva tabloide londoneze, pentru care scriitorul devenise "englezul pe care am dori să-l vedem spânzurat" şi "cel mai netrebnic om de pe pământ", dar şi dorinţa lui Mussolini de a desfiinţa toate organizaţiile închise, de la Mafia siciliană până la cele oculte, pentru a-şi consolida dictatura au fost doar două dintre motivele pentru care Crowley a devenit persona non grata pentru autorităţile de la Roma, în 1923 fiind nevoit să părăsească definitiv Italia. Şi totuşi, pentru multă lume, cei trei ani petrecuţi in Cefalu au devenit evenimentul central al vieţii unei personalităţi cu multiple faţete, trecute însă sub tăcere de detractorii săi. Cele două expediţii in Himalaya, pe Chogo Ri (K2) şi Kangchenjunga, deşi au eşuat, au deschis drumul spre cucerirea acestor vârfuri, lucru care s-a întâmplat însă abia jumătate de secol mai târziu. Exploratorii au ajuns însă în vârf folosind aproximativ aceleaşi trasee pe care urcase şi Crowley. Aleister a călătorit în toată lumea, ajungând până în Extremul Orient şi fiind unul dintre primii occidentali care au studiat yoga şi budismul, cu decenii înainte ca fascinaţia faţă de aceste religii să se răspândească în Vest. Creaţia sa lirică, atât de ignorată azi, a deschis noi drumuri şi a influenţat numeroşi poeţi. Romanele sale de ficţiune au fost deseori comparate cu cele ale unor mari nume, precum contemporanul său de peste Ocean H.P. Lovecraft. Arta plastică a fost un alt domeniu abordat de Crowley -­ de altfel, întâlnirea cu Leah Hirsig, cea care i-a fost alături timp de un deceniu, a avut loc în atelierul său de pictură din New York. Ca ocultist, este definit de Lawrence Sutin drept "un scriitor mistic de o rară sofisticaţie şi originalitate... Crowley a fost unul dintre puţinii oameni care au îndrăznit să promoveze un sistem de gândire nou şi distinct şi să se dedice el însuşi promovării acestuia".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)