joi, 30 decembrie 2010

Te uită cum ninge, December...

Nu ştiu alţii cum sunt, dar nordicii se bucură, cu siguranţă, de spiritul sărbătorilor, iar petrecerile lor sunt ani­­mate de modele răpitoare. Una din­tre acestea poartă nume... de iarnă: December Wiklund este una dintre cele mai cunoscute frumuseţi ale Suediei: blondă, înaltă, cu măsuri apropiate de perfecţiune (89-60-91, cupa D, 56 kg, 1,72 m), modelul scandinav a devenit un fel de cetăţean universal, care circulă peste tot prin lume, astfel că n-ar fi exclus să sosească şi pe la noi la un moment dat.

Frumuseţi scandaloase. Se­ducătoarea din Göteborg, inclusă în categoria frumuseţilor „scandaloase”, este supranumită Prinţesa de gheaţă, poreclă ce se datorează numelui pe care-l poartă. Însă, este oarecum o contradicţie în termeni, fiindcă December încălzeşte imediat atmosfera, ba chiar o înfierbântă, atunci când apare la un eveniment. Şi dacă tot am amintit de sânge rece, să precizăm că senzuala nordică se bucură de compania a doi pitoni adorabili, pe care îi ţine în casă, alături de două pisici de rasă. „Crăiasa zăpezii”, „Prinţesa par­ty-urilor”, „Badgirl Glamour”, toate nickname-urile i se potrivesc mănuşă. „Mă simt confortabil în pielea mea. Mă bucur de fiecare provocare din viaţă”, declara renumitul model. 

Swedish Badgirl Glamour. Ce poate fi mai agreabil decât să îm­pleteşti utilul cu plăcutul? December îmbină cariera de model profesionist cu cele mai tari petreceri. Una dintre cele mai recente a fost în Dubai. Îi plac provocările şi poate lucra uşor cu oa­meni noi. Chiar dacă are un program de lucru destul de agitat, îi place stilul acesta de viaţă. „Ar trebui să te bucuri de viaţă astăzi, mâine poate fi prea târziu”, spune ea. Ce adoră? Evident, Su­edia! Îi plac călătoriile, distrac­ţia, aventura, petrecerile. De altfel, aproa­pe că nu există zi în care în agenda ei să nu figureze vreun party. Însă, De­cember este cunoscută mai ales în zona metal/rock/electro. A apă­rut pe coper­te­le unor renumite publicaţii, iar fo­to­grafiile ei alături de rockstaruri internaţionale sunt binecunos­cute. De ase­me­nea, ea a apărut în câteva videocli­puri, dintre care cel mai cunoscut este „Cain”, al trupei suedeze Tiamat.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 27 decembrie 2010

Wacken şi Summer Breeze se duelează în headlineri


Atât pe site-ul W:O:A, cât şi pe cel al Summer Breeze, primele 24 de zile ale lui decembrie au fost "încălzite", conform tradiţiei, de anunţarea câte unui headliner al ediţiei de la anul. De la 1 şi până în Ajunul Crăciunului, marile nume ale scenei metal au completat calendarul afişat pe pagina oficială. Câştigătorii acestui duel au fost, bineînţeles, fanii, care au acum de unde alege, indiferent dacă au optat pentru Wacken sau Dinkelsbuhl... sau pentru amândouă.

Summer Breeze a început în forţă, cu Arch Enemy şi Tyr. Pe afişul Festivalului de la Dinkelsbuhl au mai apărut Suicidal Tendencies, Bolt Thrower, J.B.O, Corvus Corax, Hammerfall, Kampfar, Turisas, Marduk, Tarja Turunen, Moonsorrow, Sodom. Aceştia se adaugă numelor anunţate încă din octombrie - Saltatio Mortis, Caliban, Primordial, The Haunted şi Vomitory.

Ca şi în anii precedenţi, W:O:A a organizat în decembrie un concurs cu premii, care a constat în 24 de întrebări legate de ediţia 2010 a festivalului, fiecare dintre soluţii conţinând câte o literă a parolei finale. Pe lângă premiile "de etapă", oferite zi de zi şi constând în merchandise, descoperirea răspunsului final aduce, prin tragere la sorţi, unul dintre cele cinci mari premii: o chitară cu logoul Wacken, un bass Epiphone Thunderbird, o excursie într-un oraş european la alegere şi două seturi de căşti profesionale, toate acestea fiind însoţite de câte un pachet AC/DC. Soluţia, formată din 24 de litere, trebuie trimisă prin e-mail organizatorilor până la 3 ianuarie.

Wacken Open Air dezvăluise deja şapte nume înainte de începerea "Advent Calendar": Airbourne, Apocalyptica, Avantasia, Blind Guardian, Mayhem, Suicidal Tendencies şi Ozzy Osbourne. După Excrementory Grindfuckers (anunţaţi la 1 decembrie), au urmat Warrant şi Khold, după care numele mari au început să curgă: Sepultura, Judas Priest (care au ales W:O:A drept ultima oprire a Epitaph Tour), Sodom, Primal Fear, Subway To Sally, Heaven Shall Burn, Motorhead, Children of Bodom, The Haunted, Cradle of Filth, Morbid Angel, Iced Earth, Morgoth, Sirenia şi Exodus, în ultima zi fiind dezvăluite Kreator şi As I Lay Dying.

La ambele evenimente, lista capetelor de afiş rămâne deschisă, astfel că noi surprize sunt aşteptate să apară. Cum cele două festivaluri sunt plasate la începutul, respectiv spre sfârşitul lui august, rockerii pot participa la amândouă. Totul e să aibă suficientă energie pentru a rezista toate zilele de festival, dar şi bani pentru a călători până la Wacken, respectiv Dinkelsbuhl. W:O:A va avea loc între 4 şi 6 august 2011, iar biletele costă 120 de euro plus taxe. Summer Breeze va ţine de la 18 la 20 august, iar abonamentele pe trei zile pot fi achiziţionate contra 72 de euro plus taxe şi includ gratuit un DVD cu filmări de la ediţia 2009.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Theatres des Vampires, pentru prima dată în România

Vampirii italieni ajung în fine şi la noi. Theatres des Vampires au anticipat acest moment în cel mai recent clip al lor, "Carmilla", în care trăsura se îndreaptă spre România. Sonya Scarlet şi colegii săi nu vor sosi însă în Transilvania, ci chiar în Bucureşti, unde vor concerta în Clubul Cage (fost Live Metal Club) la 19 martie.

Recent, Sonya a acordat un interviu pentru Jurnalul Naţional: "Ne gândim să venim în Europa de Est, să vedem, deci, dacă putem ajunge şi în România. Vampirii răspund la chemarea vampirilor... veţi vedea cât de curând dacă vom veni sau nu!", ne spunea atunci solista.

Între timp, şi ultimele detalii au fost puse la punct, iar concertul din Bucureşti a fost confirmat atât printr-un anunţ pe pagina oficială a grupului, cât şi de organizatorii români. În deschiderea evenimentului pus la punct de Stay Metal Forever şi Cage vor evolua Tiarra, Inopia şi Fortress of Faith.

Accesul publicului se va face începând cu ora 19:00, iar recitalurile vor începe de la ora 20:00. Biletele costă 25 de lei dacă le cumpăraţi până la data de 31 ianuarie şi 35 de lei începând cu 1 februarie (inclusiv în seara concertului, la intrarea în club). Acestea pot fi achiziţionate online (www.biletoo.ro) şi din magazinele partenere.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

duminică, 19 decembrie 2010

Muzica Irfan, din inimă către inimă

Participantă la festivaluri de prestigiu precum Wave Gotik Treffen sau M'era Luna, trupa bulgară Irfan a susţinut un concert la Bucureşti, în cadrul celei de-a doua ediţii Dark Bombastic Evening, ce a avut loc recent la Kulturhaus. Înainte de recital, Kalin Yordanov (voce, daf, bendir, darbouka) ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre muzica, influenţele şi esenţa Irfan, dar şi despre cel de-al treilea album al lor, la care lucrează în prezent.

Irfan e un termen sufit însemnând “gnosis”. Ce înseamnă asta pentru voi? Care e “gnosis”, “revelation” al trupei?
Sensul literal exact este cel de cunoaştere mistică. Fiecare ascultător filtrează muzica prin propriul suflet.

Veniţi din diverse domenii, precum arheologia. Le continuaţi sau aţi rămas numai la arheologia culturală, săpând în cultură, în mentalul colectiv?
Eu, unul, am urmat studiile medievale, şi asta m-a ajutat să obţin inspiraţia şi să fiu mai creativ în zona pe care am ales-o pentru muzica noastră. Şi ceilalţi membri ai trupei îşi concentrează activitatea în domeniul muzical. Unii dintre noi au continuat cu arheologia până anul trecut, când şi-au terminat studiile în acest domeniu.

Prima voastră solistă, Denitza, cu care aţi colaborat o lungă perioadă (2002-2006, 2009-2010 - n.r.), a cântat imnuri ortodoxe, cum a făcut trecerea spre world music, goth etc.?
Într-adevăr, de câteva luni avem o nouă solistă, Hristina. Cât despre Denitza, stilul pe care îl interpreta înainte de Irfan avea legătură cu o altă sursă de inspiraţie a formaţiei, şi anume muzica şi tradiţia ortodoxă. La începuturi, experimentam mult în privinţa stilurilor, le combinam, cream o fuziune a diferitelor culturi.

Aţi amestecat ca într-un creuzet tot felul de genuri muzicale, influenţe, instrumente. Cum aţi defini totuşi muzica voastră?
Muzica noastră este, într-adevăr, o fuziune între mai multe genuri muzicale, iar per ansamblu se încadrează mai mult sau mai puţin în stilul world music.

Cât din muzica voastră mai cuprinde folclor bulgar, balcanic, date fiind toate aceste influenţe?
Folclorul bulgar şi cel balcanic în general reprezintă parte a influenţelor, a inspiraţiei noastre. Nu este însă centrul sau esenţa Irfan, cât timp nu se poate spune că există un astfel de centru. Vorbind în termeni etnico-geografici, am fost inspiraţi de muzica orientală, balcanică, de tradiţia din zona estică a bazinului mediteranean.

Balcanii au fost o intersecţie a culturilor şi religiilor, cultura bizantină, dar şi cea otomană şi-au lăsat influenţele aici. Cum reconciliaţi vechile duşmănii prin muzică?
Asta încercăm să facem prin muzica noastră - prin intermediul compoziţiilor noastre originale, să creăm o legătură între aceste tradiţii diferite, care se întâlnesc într-un anume punct. Folclorul balcanic şi cel est-mediteranean, dar şi tradiţiile zonei, păstrează încă toate aceste influenţe.

Aţi cântat la festivaluri de goth, dar şi de folk music. Aţi primit reacţii diferite din partea amatorilor diferitelor genuri sau i-aţi unit prin muzica voastră?
Nu am făcut niciodată diferenţieri între fanii diferitelor stiluri, iar publicul - indiferent că preferă stiluri ca ethnic sau folk, respectiv gothic - ne-a primit întotdeauna călduros muzica.

Aţi cântat la mari festivaluri, precum Wave Gotik Treffen sau M’era Luna. Cum a fost să participaţi la ele? Cum aţi perceput această experienţă?
La astfel de festivaluri, precum WGT sau M’era Luna, atmosfera este unică. A fost o experienţă deosebită să luăm parte la astfel de evenimente, care în doar câteva zile adună zeci de mii de oameni, care sunt atraşi de un anume stil cultural. Este minunat să luăm parte la astfel de reuniuni.

Muzica e limbajul zeilor, spunea o altă trupă. E limbajul inimii, spuneţi voi. Este unul dintre motivele pentru care folosiţi cuvintele cât de puţin se poate? Într-adevăr. Am vrut ca muzica noastră să aibă un mesaj universal, să nu fie constrânsă în limitele unei limbi anume, unei culturi anume, unei scene anume. Bineînţeles, fiecare percepe muzica diferit, vibrează la un alt stimul, dar credem că legătura directă realizată prin intermediul acestui gen de muzică este dinspre inimă către inimă.

Cum reconciliaţi influenţe atât de diverse - indiene, orientale, bizantine, persane?
Încercăm să găsim un punct comun al tuturor acestora, noi toţi suntem interesaţi în diferite tradiţii muzicale şi culturale din diferite părţi ale lumii şi încercăm să reunim toate aceste influenţe.

Cum găsiţi instrumentele pe care le introduceţi, după ce criterii le alegeţi pentru a le folosi în Irfan? Care a fost cel mai dificil instrument?
Fiecare dintre noi cântăm la un anume grup de instrumente - percuţie, instrumente cu coarde sau de suflat. Este o provocare să înveţi să cânţi la fiecare dintre acestea, care provin deseori din zone complet diferite de aria balcanică sau de Bulgaria. Şi noi acceptăm aceste provocări. Toate ne dau bătăi de cap, pentru că instrumentele tradiţionale sunt specifice culturii respective, nu sunt precum cele clasice sau cele folosite în rock. Fiecare dintre ele necesită o anume atitudine.

Ce artişti v-au inspirat? Dar poeţi, filosofi?
Generaţia din care noi, cei din Irfan, facem parte a fost crescut cu muzica unor trupe precum Dead Can Dance, deci cred că această formaţie este una dintre cele mai mari influenţe. În zona muzicii pe care o abordăm sunt, de asemenea, o mulţime de alţi artişti talentaţi. Cât despre idei, suntem interesaţi de filosofiile orientale, dar şi în cele occidentale, dar cred că asta ţine mai mult de domeniul personal. N-aş spune însă că nu se reflectă şi în muzică; la un anume punct, poate că au de-a face şi cu muzica, însă, aşa cum am mai spus, nu încercăm să ne concentrăm mesajul pe vreun punct anume, precum o anume limbă, un anume poem, un anume text.

Aţi contribuit cu muzica Irfan la documentarul “The Great Heresy”, cum v-au ales realizatorii?
Documentarul a fost produs de televiziunea bulgară. Producătorii ne-au contactat, cu ideea că muzica noastră s-ar potrivi cel mai bine pe coloana sonoră. “The Great Heresy” este un documentar în trei părţi având ca temă ereziile medievale şi mişcarea lor dinspre estul către vestul Europei.

Cum priviţi subiectul documentarului (dat fiind că bogomilismul s-a manifestat în Balcani)? V-a atras ca muzicieni, ca artişti, sau mai mult la nivel personal, date fiind studiile voastre în domeniul culturii medievale?
Din ambele, cred. Pentru a putea crea muzica adecvată care să însoţească imaginile documentarului, a trebuit să studiem noi înşine, să cercetăm, pentru a şti mai multe despre istoria din spatele acestui fenomen. A fost un proces foarte interesant pentru noi. 

Lucraţi la un al treilea album, ce ne puteţi spune despre el?
Pentru moment, compunem încă piese. Este un proces de durată, mai avem încă multe de făcut. Pentru publicul bucureştean am pregătit o surpriză: în setlistul pentru Dark Bombastic Evening II am inclus două dintre melodiile noi - “Burana” (nume ce provine de la “buran”, numele unuia dintre vânturile puternice care se manifestă în zona montană) şi “The Golden Horn”.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 14 decembrie 2010

Dark Bombastic Evening II, la Kulturhaus

Clubul bucureştean Kulturhaus a devenit dark. Dark Bombastic Evening, mai precis. Ediţia a doua a evenimentului amintit a avut loc în weekend şi a reunit genuri precum neofolk, ethereal, neoclassical, post-punk, dark ambient, post-rock, gothic acoustic, cabaret macabre.

În cele două seri au evoluat artişti din underground, dar care ar putea fi oricând pe afişul marilor festivaluri. Şi unii chiar au în palmares prezenţe la Wave Gotik Treffen sau M’era Luna. Din păcate, marii absenţi au fost cei de la Sol Invictus, care şi-au anulat participarea pe ultima sută de metri, din cauza problemelor de sănătate ale liderului trupei.

Prima seară a fost deschisă de suedezul Johan Levin, care a mixat muzica dark ambient cu filmul. Imaginile din clasicul “Metropolis” al lui Fritz Lang s-au îmbinat cu sound-ul Desiderii Marginis. Aducerea în prim-plan a artistului ce realizează coloana sonoră, în timp ce pelicula rămâne în fundal este concept tot mai folosit, care prinde la public. A urmat trupa grecească Dirty Granny Tales, membrii acesteia spunându-şi povestea întunecată cu ajutorul muzicii, dar şi a marionetelor. Interpreţii au fost pe rând muzicieni, păpuşari şi dansatori, într-un cuvânt, artişti compleţi.

De la sud de Dunăre a venit “revelaţia” Irfan (numele trupei, în terminologia sufită, are sensuri precum gnoză, revelaţie, cunoaştere mistică). Bulgarii au prezentat piese de pe cele două albume deja lansate - “Peregrinatio”, “Hagia Sofia”, “Return to Outremer”, “Salome”, “Otkrovenie”, dar şi de pe cel de-al treilea, la care lucrează în prezent - “The Golden Horn” şi “Burana”. În finalul primei seri, pe scenă a urcat italianul Simone Salvatori, liderul formaţiei Spiritual Front, venit însă la Bucureşti doar cu chitara, fără a fi acompaniat de colegii de trupă.

Seventh Armonic a deschis seara a doua. Chiar dacă grupul de neoclassical a evoluat doar instrumental, audienţa a savurat recitalul formaţiei amintite. Deşi s-au aflat la al treilea concert în România, Arcana a ajuns, în fine, şi în Bucureşti. Lineup-ul a fost completat de Johan de la Desiderii Marginis.

Ataraxia, cea de-a treia trupă a serii, şi-a împărţit concertul în două părţi, distincte şi din punct de vedere al stilului. Dacă în prima parte au abordat ethereal folk, după pauză au trecut la dark cabaret, şi în ambele cazuri au fost la fel de aplaudaţi. Pentru final a fost păstrat grupul Naevus, mai bine spus “ce a mai rămas din el”, după cum a glumit vocalul Lloyd James, pentru că trupa a anunţat recent că îşi încetează existenţa.

DonisArt pregăteşte deja cea de-a treia ediţie Dark Bombastic Evening, eveniment ce se va desfăşura în perioada 19-20 august, 2011, şi care va avea loc într-o cetate din inima Transilvaniei.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 8 decembrie 2010

Dark Bombastic Evening, la a II-a ediţie

DonisArt organizează Dark Bombastic Evening, 2nd Edition. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile 10 şi 11 decembrie, în clu­bul Kulturhaus, începând cu ora 19:00.

În prima zi vor evolua cinci tru­pe diferite ca abordare muzicală: suedezii de la Desiderii Marginis, grup format în 93, la Mjolby, ca proiect al lui Johan Levin. Îi vor suc­ceda grecii de la Dirty Granny Tales, un proiect dark atmosphe­ric acoustic gothic ce împleteşte mai multe arte: muzică, dans, teatru de păpuşi. Vor urma vecinii noştri bulgari, o formaţie pe care chiar nu trebuie s-o rataţi: Irfan. Din Italia va veni Simone „Hellvis” Salvatori, liderul trupei Spiritual Front, cu un solo set inedit.

Cea de-a doua zi de eveniment reuneşte alte cinci formaţii. Se­venth Harmonic, o „combinaţie” sue­dezo-britanică, Ataraxia din Ita­lia (pentru a doua oară în România), Ar­ca­na din Suedia (pentru a treia oară) în componenţă de şapte. Vor urma britanicii de la Naevus şi conaţiona­lii lor de la Sol Invictus. În plus, atmosfera va fi întreţinută de DJ-ii olandezi Richard and Myrtho.

De reţinut: Grupul Irfan a cântat în 2008 la cel mai mare festival Goth din lume, WGT din Leipzig, iar la ediţia din acest an au participat trupele Sol Invictus, Ataraxia, Seventh Harmonic şi Arcana. Biletele costă 90 lei pentru fie­ca­re seară şi 170 lei abonament pentru două zile şi se pot achiziţiona prin Even­tim şi parte­nerii săi oficiali. Mai multe detalii despre trupe şi eveniment se găsesc la www.darkbombasticevening.com, inclusiv un forum bilingv dedicat comunităţii interesate.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 1 decembrie 2010

Calendarul de Crăciun al Wacken Open Air, plin de surprize pentru rockeri

A devenit deja o tradiţie pentru organizatorii Wacken Open Air ca, înaintea Crăciunului, să-i ţină pe fani în priză, oferindu-le ştiri fierbinţi şi cadouri.

Sub sloganul “Moşu’ nu vine de la Pol, ci de la Wacken”, pe site-ul oficial al W:O:A este organizat un concurs cu premii. De asemenea, la final sunt puse în joc două trofee râvnite de orice metalist (o chitară de firmă sau o călătorie la unul dintre festivalurile viitoare). În plus, în fiecare zi va fi anunţat câte un cap de afiş de la W:O:A 2011.

Între 1 şi 24 decembrie, pe pagina Wacken Open Air va fi adresată câte o întrebare şi va fi menţionat trofeul pus în joc. Acesta urmează a fi acordat în urma tragerii la sorţi ce va avea loc la un minut după miezul nopţii următoare, ocazie cu care se lansează şi concursul zilei care începe. Bineînţeles, noile facilităţi oferite de site-ul Wacken Open Air au fost introduse şi ele în cadrul competiţiei, unele soluţii putând fi descoperite numai cu ajutorul Panorama Tool sau al editorului Photobook.

Pentru marile premii, trebuie urmărit întregul concurs. Din cuvântul-soluţie al fiecărei zile, o literă va trebui folosită pentru a descifra răspunsul la întrebarea finală. Soluţia este aşadar formată din 24 de litere, una pentru fiecare zi a “Calendarului de Crăciun al Wacken Open Air”.

Tot între 1 şi 24 decembrie vor fi anunţate noi trupe confirmate pentru ediţia cu numărul 22 a W:O:A, ce va avea loc între 4 şi 6 august 2011. Acestea se vor alătura formaţiilor anunţate până acum, respectiv Airbourne, Apocalyptica, Avantasia, Blind Guardian, Mayhem şi Suicidal Tendencies. De asemenea, pentru prima dată de la înfiinţarea festivalului, pe scena de la Wacken va cânta legendarul Ozzy Osbourne.

Astăzi sunt puse la bătaie cinci premii constând în suveniruri W:O:A 2010, plus un premiu special compus din materiale promoţionale AC/DC. Primul grup anunţat este formaţia germană de grindcore Excrementory Grindfuckers.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Summer Breeze începe numărătoarea inversă cu Arch Enemy

Începând din 1 decembrie, organizatorii festivalului din Dinkelsbühl numără zilele până la Crăciun. 24 de trupe de pe afiş vor fi anunţate între 1 şi 24 decembrie pe pagina oficială a Summer Breeze. Astfel că metaliştii sunt invitaţi să stea cu ochii pe site-ul evenimentului, pentru că surprizele vor veni la fiecare 24 de ore.

Prima formaţie anunţată în cadrul “Advent Calendar” face parte dintre acele grupuri pe care orice festival şi le-ar dori. Angela Gossow şi colegii săi din Arch Enemy sunt headlinerii dezvăluiţi la 1 decembrie.

Frumoasa nemţoaică a apărut pe numeroase coperte ale marilor reviste de rock ale lumii, iar vocea ei, combinată cu talentul lui Michael Amott şi al celorlalţi membri ai trupei, a dus Arch Enemy în vârful topurilor de specialitate.

Cum de la precedentul album, “Rise of the Tyrant”, au trecut deja trei ani, trupa suedeză intră în studio în această lună pentru a realiza un nou CD. Anul trecut, Arch Enemy a scos compilaţia “The Root Of All Evil”, un disc care a reunit piese de pe primele trei albume ale lor.

În 2010, grupul a concertat la mari festivaluri, precum Wacken Open Air, dar şi în locuri exotice, unde puţine trupe metal au ajuns până acum, cum ar fi de exemplu Maldive.

Aşadar, luna august 2011 se anunţă a fi plină de veşti bune pentru fanii Arch Enemy: prognozata lansare a noului album, dar şi concertul pe scena de la Dinkelsbühl.

Înfiinţat în 1997, Summer Breeze Open Air va avea loc, anul viitor, între 18 şi 20 august. Biletele sunt puse deja în vânzare şi costă 72 euro plus taxe. Primele 10.000 de abonamente includ un DVD cu cele mai fierbinţi momente ale ediţiei din 2009.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 29 noiembrie 2010

Sonya Scarlet: “Vampirii răspund la chemarea vampirilor”

“Moonlight Waltz”, noul album Theatres des Vampires, va apărea în curând. În avanpremieră, trupa italiană a lansat videoclipul piesei “Carmilla”, inspirat după romanul cu acelaşi nume al lui Joseph Sheridan LeFanu. Cu această ocazie, Sonya Scarlet, conducătoarea “clanului vampirilor”, ne-a acordat un interviu despre noile materiale.

David Bracci a colaborat cu Dario Argento la mai multe filme, a fost acesta unul dintre motivele pentru care l-aţi ales ca regizor pentru clipurile “Lilith Mater Inferorum” şi, acum, “Carmilla”?
David Bracci este regizorul ideal pentru clipurile noastre. Are o lungă experienţă în domeniul filmelor horror, adoră tărâmul întunecat al nopţii şi înţelege perfect atmosfera gotică pe care noi încercăm s-o creăm. E un prieten apropiat al nostru încă de la începuturile Theatres des Vampires şi ne-a urmărit pas cu pas. Prin “Carmilla”, şi-a exprimat punctul personal de vedere asupra poveştii şi muzicii, cadrul este uimitor, cu siguranţă, şi a avut ideea ca eu să cânt într-un coşciug vechi şi să mă filmeze de aproape, mereu ascunzând mai mult decât dezvăluind - momentul sângeros nu este prezentat, nici alte imagini pe care oamenii se aşteptau să le vadă într-un asemenea clip; mi-au plăcut toate aceste idei. Am vrut să păstrăm atmosfera misterioasă a acestui frumos şi vechi roman.

Cum l-aţi ales pe Abraam Fontana, interpretul rolului masculin? Abraam a colaborat cu David Bracci, el vi l-a recomandat sau îl cunoşteaţi dinainte?
David a decis ca Abraam să fie “vânătorul” meu după ce au colaborat la câteva pelicule. Şi a făcut cea mai bună decizie alegându-l pentru “Carmilla”! Abraam este un actor excelent, îmi place stilul lui şi e perfect pentru un clip al Theatres des Vampires. “Se implică întotdeauna în rolurile pe care le face, încât câteodată îmi lasă impresia că s-a născut în secolul greşit”, aşa cum îmi mărturisea David Bracci în perioada filmării clipului. “Abraam e minunat în a interpreta personaje din trecut”.

Abraam a făcut parte din distribuţia “Passion of Christ”, cum a fost să treacă de la povestea lui Iisus la un clip având ca temă vampirii?
Presupun că el ar fi cel mai în măsură să răspundă la această întrebare. Cred că un actor de valoarea lui nu are probleme în a intra în pielea oricărui gen de personaj, în special dacă rolurile sunt atât de interesante. Oricum, cred că e precum un poet damnat al imaginii… poate că e el însuşi un vampir, mai ştii?

De ce aţi ales romanul lui Joseph Sheridan LeFanu ca subiect pentru clipul vostru? Chiar dacă LeFanu a scris “Carmilla” înainte ca Stoker să înceapă să lucreze la “Dracula”, povestea Carmillei este mult mai puţin cunoscută publicului larg.
Pentru că m-am îndrăgostit de acest roman cu ani în urmă. E un castel, o pădure, un cimitir străvechi, o trăsură, un trecut misterios… nimic nu este dezvăluit complet, totul e în ceaţă la început, există o iubire magică între cele două personaje feminine, o prietenie stranie, un secret demult pierdut în amintirile familiei… şi totul e pecetluit cu sânge… ce altceva aş fi putut cere mai mult de la o poveste?

Unde aţi filmat clipul?
În Ceccano, un mic orăşel din apropiere de Roma, folosind două locaţii diferite. Primăria din Ceccano ne-a lăsat să filmăm în două castele de pe raza localităţii. În primul am înregistrat trupa cântând, iar la al doilea am făcut filmările de exterior, pădurea, vânătoarea şi cripta. Îmi place acesta din urmă pentru că este complet în ruină, iar pădurea şi-a recucerit teritoriul. Mi-ar plăcea să-l pot cumpăra într-o bună zi…

Pasiunea ta pentru designul vestimentar e binecunoscută. Ai contribuit la crearea rochiilor pe care le porţi în clip?
Costumele au fost create de Dictator Fashion Lab, iar designerul, Katia, este o bună prietenă de-a mea, aşa că a fost minunat şi totodată distractiv să lucrăm împreună, având şansa să vorbim despre fiecare detaliu în parte, ascultându-i sugestiile şi ideile. Am vorbit despre clip înainte de a începe lucrul, am vorbit despre poveste şi despre cum e cel mai bine să interpretez rolul, cu atitudinea mea, concentrându-mă asupra imaginii Carmillei. Am decis pentru două atitudini diferite: prima, pentru părţile în care apar cântând, cu o rochie neagră haute couture, elegantă, sexy până la fetiş, eclectică… e uimitor. A doua imagine este preluată, în parte, din picturile datând din secolele trecute, nu dintr-o perioadă anume, ci pierdute în negura timpului… ca o imagine din filmele clasice cu vampiri, ca o apariţie fantomatică… albă precum cea mai pură dintre flori, dar roşie ca sângele… O reprezentare a inocenţei răului.

Ne puteţi împărtăşi vreo întâmplare inedită sau amuzantă de la filmări?
Ne-am distrat teribil, astfel că am avut o mulţime de momente frumoase. Dar vă lăsăm să le descoperiţi singuri, cât timp un “making of” va fi inclus pe “Moonlight Waltz”.

Cine a scris versurile pentru “Carmilla”? Dar pentru celelalte piese de pe album?
De la “Pleasure and Pain” încoace, mă ocup aproape în întregime de scrierea versurilor, aşadar şi “Carmilla” îmi aparţine. Ce-i drept, ultima parte este luată din romanul lui LeFanu. De asemenea, versurile piesei “Fly Away” au fost scrise de Luca Bellanova.

“Carmilla” este prima piesă de pe “Moonlight Waltz” care beneficiază de un videoclip. Planificaţi să realizaţi şi altele?
Da, o altă piesă va fi transpusă într-un clip în cursul anului viitor, cel puţin aşa avem de gând.

Albumul “Moonlight Waltz”, cel de-al nouălea din discografia Theatres des Vampires, va apărea în câteva luni. Cum l-aţi descrie?
Este rezultatul unei lungi şi grele perioade de lucru, începută acum aproape doi ani. Este evoluţia ideală a sound-ului nostru, cu un echilibru perfect între melodiile gothice şi o atitudine puternică. Este plin de melancolie şi de orchestraţii bine structurate, conduse de un suflet întunecat, dar pătat de câteva raze de lumină şi de câteva picături de sânge. “Moonlight Waltz” este o coborâre în infern - uneori dureroasă, alteori dulce, dar inexorabilă, însoţită de acordurile minunate şi triste ale unei viori. În unele părţi, veţi putea redescoperi vechea atmosferă a Theatres des Vampires, dar într-un nou context şi într-o nouă interpretare. E cu siguranţă albumul cel mai matur şi complet din cariera noastră şi suntem extrem de satisfăcuţi de ce-a ieşit.

Pe “Moonlight Waltz” aţi cooperat cu Cadaveria, Snowy Shaw, Eva Breznikar, dar şi cu Luca Bellanova şi Academia de Muzică Clasică din Roma. Şi-au lăsat amprenta asupra sound-ului vostru, şi nu numai?
Mulţi dintre ei ne sunt prieteni buni în viaţa de zi cu zi, aşa că a fost minunat să avem această experienţă împreună, să-i lăsăm să-şi pună amprenta pe piese ale Theatres des Vampires. Bellanova este umbra întunecată din spatele “Moonlight Waltz”, a urmărit realizarea albumului contribuind cu întreaga orchestraţie şi aducându-i pe interpreţii de la Academia de Muzică Clasică să o pună în practică. Luca este un artist, un muzician profesionist, cu o minunată voce profundă - el a contribuit ca backing vocal atât pe “Moonlight Waltz”, cât şi pe “Anima Noir”. Snowy Shaw, aşa cum am spus mereu, este un nume important în muzica gothic metal. Snowy a lucrat din greu alături de toate proiectele sale în aceşti ani şi a contribuit la albume excelente alături de diferite trupe. E un artist adevărat şi ador stilul de interpretare de pe “Keeper of Secret”, piesa ce deschide noul album al Theatres des Vampires. Toţi muzicienii cu care am colaborat au lucrat profesionist şi într-un mod interesant şi a fost o plăcere să cooperăm cu fiecare în parte.

În această lună a fost lansat un alt album la care ai colaborat - Existence”, al lui Beto Vasquez. Te putem asculta pe piesa “Council of my Dreams”, la care ţi-ai adus contribuţia şi la versuri. Cum a fost?
A fost o experienţă interesantă să lucrez cu Beto, mai ales că am făcut-o “la distanţă”. Îmi place proiectul său, pentru că ţine muzica metal în viaţă, răspândind-o peste tot şi lucrând cu artişti excelenţi de pe tot globul. Astfel că am fost cu siguranţă fericită că am putut fi parte din acest proiect. “Council of my Dreams” este o piesă “epică” şi a fost plăcut să pot cânta într-un stil diferit, folosindu-mi vocea “de operă” drept backing vocal şi urmând linia melodică. Fanii au apreciat rezultatul, şi acesta e lucrul cel mai important.

Revenind la clipul “Carmilla”, în primele imagini trăsura călătoreşte spre Transilvania. De ce aţi ales această destinaţie?
Pentru că adorăm vechile legende şi folclorul despre vampiri ce provin din Transilvania, atât de vechi şi atât de frumoase. Videoclipul nostru este un tribut adus vechii imagini clasice a vampirului par excellence - coşciug, rochie albă, sânge, pădure, castele… Imagini eterne ale răului şi ale fricii; nici un vampir contemporan nu poate fi atât de minunat şi de seducător.

Şi totuşi, Sonya Scarlet nu a vizitat niciodată Transilvania. Putem lua acest clip drept o premoniţie pentru viitorul apropiat? Altfel spus, că veţi veni curând în Transilvania pentru un concert sau măcar ca turişti?
Mi-ar plăcea să vin în Transilvania cât se poate de curând, să stau acolo o vreme şi să am ocazia să cânt pentru fanii români, dar şi să vizitez păduri şi castele în ruină… dar şi câteva oraşe. Ne gândim să venim în turneu în Europa de Est, să vedem deci dacă putem ajunge şi în România. Vampirii răspund la chemarea vampirilor… veţi vedea cât de curând dacă vom veni sau nu!

Conform informaţiilor de pe pagina voastră, planificaţi un turneu european şi unul în America de Sud, pentru a promova albumul. Ce detalii ne puteţi oferi în acest sens?
În scurt timp vom cânta în Spania, în ianuarie vom ajunge în Portugalia, în Istanbul avem un show în februarie, apoi în mai vom porni în “Moonlight East European Tour”, în care probabil vom include şi Germania. Avem în plan un turneu în America de Sud, probabil la sfârşitul verii, dar şi concerte în Rusia şi prezenţa la câteva festivaluri. Imediat ce se concretizează aceste proiecte, vom posta detalii pe MySpace, pe Facebook, dar şi pe paginile întreţinute de fan cluburi, deci staţi cu ochii pe aceste site-uri!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 24 noiembrie 2010

Mega Therion, în formulă magică la Bucureşti

Alchimistul Christofer Johnsson le-a dezvăluit românilor Sitra Ahra! Marea Fiară s-a dezlănţuit din nou în România, luni seară, la Arenele Romane. Trupa condusă de peste 20 de ani de mastermind-ul Chris a revenit în Bucureşti la patru ani după experimentul “Therion Goes Classic”. De data aceasta, concertul a fost parte a turneului mondial de promovare a celui mai recent album, “Sitra Ahra”, lansat cu câteva luni în urmă.

În deschidere au evoluat alte două grupuri nordice. De la ora 19:00 au urcat pe scenă suedezii de la Loch Vostok, urmaţi de norvegienii de la Leprous. Însă, aşa cum au spus inclusiv vocalii trupelor amintite, Therion a fost motivul pentru care fanii metal s-au strâns în cortul de la Arene.

Cu un lineup mereu în schimbare, Therion a venit la Bucureşti cu o selecţionată multinaţională, incluzându-i pe chitaristul argentinian Christian Vidal, soprana americană Lori Lewis şi basistul de origine poloneză Waldemar Sorychta, ultimul alăturându-se formaţiei doar pentru “Sitra Ahra Tour”. Lor li s-a adăugat legiunea suedeză, avându-i în prim-plan pe întunecatul Thomas Vikstrom şi pe inimitabilul Snowy Shaw. Soprana Katarina Lilja şi bateristul Johan Koleberg au completat formula magică. “Alchimistul” Christofer Johnsson, singurul membru constant al grupului, a (co)ordonat “haosul” (Ginnungagap) celor opt individualităţi, din care a creat o trupă care a oferit un show total.

Din setlist au făcut parte nu mai puţin de 21 de piese, reprezentând mai toate perioadele grupului: “Sitra Ahra” (intro-ul albumului cu acelaşi nume), “Wine of Aluqah”, “Typhon”, “Perennial Sophia”, “Hellequin” (Thomas Vikstrom întruchipând perfect întunecatul personaj cu a sa mască pictată în roşu şi negru), “Nifelheim”, “Siren of the Woods”, “Voyage of Gurdjieff”, “Ljusalfheim”, “Dies Irae” (“un cover după W.A. Mozart”, indiciul dat de Katarina Lilja, fiind suficient pentru ca fanii trupei să-şi dea seama despre ce piesă este vorba), “Ginnungagap”, “Kali Yuga Part 3”, “Call of Dagon”, “Clavicula Nox”, “Enter Vril-Ya”, “Blood of Kingu”, “Lemuria”, “Abraxas”, “Unguentum Sabbati”. Pentru bis au păstrat “Rise of Sodom & Gomorrah” ­ în timpul căreia Snowy Shaw a purtat stindardul dacic Dracones ­ şi “To Mega Therion”, piesă care a încheiat megashow-ul din Bucureşti.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 23 noiembrie 2010

Andy Ghost (Altar), concert în Bucureşti în decembrie

După succesul înregistrat alături de colegii din Altar în Cage Club, ca headlineri ai show-ului din 13 noiembrie, Andy Ghost revine în clubul bucureştean, de data aceasta cu proiectul Masterpiece. 

La 11 decembrie, în Capitală, în cadrul unui nou eveniment marca Stay Metal Forever, hituri Metallica vor răsuna pe scena din Bdul Titulescu, interpretate de Andy şi colegii săi ­ Dorin (chitară, Vespera, Voices of Silence), Szabi (chitară, Voices of Silence), Liviu (bass, ex-SheWolf, ex-CUG) şi Adi (baterie, A.L.E., Vespera, Voices of Silence).

Clujenii vor fi precedaţi de trei trupe din Bucureşti, respectiv Graven, Monarchy şi Silver Bullet. Prima dintre acestea se pregăteşte să revină cu un nou album, la opt ani de la “Master of the Sky”. Fanii pot deja asculta două piese pe site-ul oficial Graven, iar în decembrie le vor putea auzi şi live, în Cage. Monarchy este un alt grup ce revine în forţă: format în 1990, şi-a întrerupt activitatea din 1998 timp de zece ani. Reuniţi în 2008 într-o formulă nouă, băieţii au scos un EP anul trecut, iar reacţia pozitivă a criticilor şi a fanilor le-a arătat că sunt pe drumul cel bun şi le-a dat energie pentru a lucra la noi piese. În fine, Silver Bullet reprezintă una dintre trupele în plină ascensiune. Deşi relativ nouă, formaţia amintită a susţinut concerte alături de nume precum Cargo, Antract, M.S. sau Trooper.

Andy Ghost va lăsa pentru o seară stilul Altar pentru a celebra, alături de patru buni prieteni, legenda numită Metallica. Şi vor face asta, bineînţeles, în cel mai bun mod posibil: interpretând hiturile lansate de Hetfield & Co.: de la “Harvester of Sorrow” la “Until It Sleeps”, de la “For Whom the Bell Tolls” la “Enter Sandman”, trecând prin “Fade To Black” şi “Seek And Destroy”. “Master of Puppets” nu putea lipsi din setlistul Masterpiece.

Aşadar, sâmbătă, 11 decembrie, rockerii au toate motivele să fie prezenţi în Cage Club. Show-ul începe la ora 20:00, iar accesul în club este permis de la ora 19:00. Biletele, costând 12 lei, pot fi achiziţionate în seara concertului, de la intrare.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 22 noiembrie 2010

Therion aduce vechiul stindard dacic Dracones

Christofer Johnsson şi colegii săi de trupă revin astăzi în România. După “Therion Goes Classic”, e vremea ca muzica suedezilor să răsune din nou în Capitală, în cortul instalat la Arenele Romane. Concertul, care face parte din “Sitra Ahra Tour 2010”, va fi deschis de conaţionalii de la Loch Vostok şi de norvegienii de la Leprous. Din lineup-ul live al Therion fac parte celebrii Snowy Shaw şi Waldemar Sorychta.

Una dintre surprizele concertului a fost deja dezvăluită de organizatorii Promusic Prod şi revista Maximum Rock: Therion va aduce pe scena de la Bucureşti un element inedit: integrarea în scenografie a vechiului stindard dacic Dracones! Este vorba despre o copie fidelă a steagului dacic, realizat de Asociaţia Terra Dacica Aeterna pe baza descrierilor istorice şi frescelor de pe Columna lui Traian.

Preocuparea formaţiei Therion pentru mitologiile diverselor popoare nu mai este de mult un secret pentru ascultătorii săi, iar simbolistica dragonului este o temă centrală pentru grupul suedez ale cărui versuri au fost scrise în cea mai mare parte de Thomas Karlsson. După concertul clasic de la Bucureşti din 2006, care a fost o premieră europeană, Therion prezintă “Sitra Ahra Tour” în Romania, turneul de promovare a celui mai nou material discografic. “Sitra Ahra” a fost lansat în acest an, piesele având teme inspirate în mare parte din Cabala, lucru puţin surprinzător, dată fiind îndelungata colaborare dintre Christofer Johnsson şi liderul Dragon Rouge.

Accesul este permis de la ora 18:30, între 19:30 şi 19:45 va fi Meet & Greet – doar pentru posesorii de bilete VIP, Loch Vostok vor urca pe scenă la 19:30, cei de la Leprous la 20:20, iar headlinerii la 21:25.

Cum două categorii de bilete sunt sold out, inclusiv cele VIP, mai puteţi achiziţiona bilete numai la intrare, la preţul de 110 lei. Mai multe amănunte puteţi găsi pe www.promusicprod.ro/therion.

De asemenea, după concert, fanii Therion sunt aşteptaţi în Club Cage, pentru a sărbători împreună întoarcerea suedezilor în România cu muzică bună şi multe surprize. Intrarea este liberă!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Foto: Fernando Aceves

joi, 18 noiembrie 2010

Show nebun cu Sabaton şi Alestorm

“Demenţial - este singurul cuvânt care poate descrie ceea ce s-a întâmplat la Silver Church din Bucureşti, miercuri, 17 noiembrie, în cadrul concertului Sabaton - Alestorm - Steelwing - Bolthard”, au spus organizatorii, iar cei care-au fost prezenţi pot confirma acest lucru.

“World War Tour 2010” a avut parte de o primire în stil mare în România. Seara a fost deschisă de trupa bucureşteană Bolthard, care s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, apoi suedezii de la Steelwing au zguduit Silver Church mai ales la piesele “The Illusion” sau “Sentinel Hill”, ambele de pe albumul “Lord of the Wasteland”, lansat în aprilie 2010.

Alestorm, piraţii scoţieni, au ţinut publicul “în priză” pe tot parcursul show-ului. Nici nu puteai să-ţi tragi bine răsuflarea, că “lupii mării”începeau noi acorduri şi mai alerte. Chris şi colegii săi au interpretat la foc continuu “Heavy Metal Pirates”, “Wenches & Mead”, “Wolves Of The Sea”, “That Famous Ol' Spiced”, “Nancy The Tavern Wench”, “Over The Seas”, “Black Sails At Midnight”, “Captain Morgan's Revenge” sau “Keelhauled”.

Iar la headlineri a fost curată nebunie: pe tot parcursul recitalului, suedezii şi-au ţinut fanii cu mâinile în aer. Cei de la Sabaton şi-au prefaţat concertul cu “The Final Countdown”, aducând un omagiu legendarilor lor conaţionali de la Europe. Trupa formată în oraşul Falun şi-a atârnat de tobe steagul suedez, în schimb, solistul Joakim Brodén a cântat cu un steag românesc (ce i-a fost aruncat din public) ataşat de microfon sau înfăşurat în jurul gâtului. Joakim a fost impresionat de primirea făcută, dar şi de cât de gălăgioşi sunt fanii în Bucureşti. “E ca şi cum aş avea 2000 de oameni în faţă”, a exclamat vocalul, care şi-a afirmat dorinţa de a reveni cât mai curând în România - totul e ca şi promoterii să-l audă şi să-i mai aducă.... Nordicii au inclus în setlist “Ghost Division”, “Uprising”, “Into the fire”, “Cliffs of Gallipoli”, “Final Solution”, “Attero Dominatus”, “Rise of evil”, “Saboteurs”, “Price of a mile” şi au încheiat apoteotic cu “Coat of Arms”, “Primo Victoria” şi “Metal Medley”.

“Mulţumim publicului care a demonstrat încă o dată că organizatorii de concerte merită să depună toate eforturile pentru a aduce în România formaţiile lor favorite. Mulţumim publicului pentru atitudinea din timpul concertului!”, au declarat organizatorii, Promusic Prod. & Events şi Revista Maximum Rock.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 17 noiembrie 2010

Sabaton, Alestorm, Steelwing şi Bolthard, în Silver Church

“World War Tour 2010” ajunge astăzi în România. Fanii formaţiilor Sabaton, Alestorm, Steelwing şi Bolthard s-au pregătit deja pentru o demonstraţie veritabilă de metal. Evenimentul organizat de Promusic Prod. & Events şi Revista Maximum Rock are loc în această seară, la The Silver Church Club din Bucureşti, începând cu ora 19:00.

Noul album al headlinerilor, “Coat of Arms”, a fost lansat de Nuclear Blast la 21 mai 2010, ocazie cu care Sabaton a pornit, încă din 27 august, în acest lung turneu european ce cuprinde peste 60 de concerte, în 23 de ţări. Despre sosirea în România, Joakim Brodén (voce, claviaturi) a declarat: “World War Tour 2010 este unul dintre cele mai bune turnee în care am fost angrenaţi până în acest moment, şi asta se vede şi din numărul mare de concerte sold-out de până acum. Ajungem pentru prima dată în capitala României, şi asta înseamnă foarte mult pentru noi. Ştim că avem mulţi fani acolo şi îi aşteptăm, la concert, să cântăm piesele împreună şi să ne distrăm. Va fi un concert demenţial, din care nu vor lipsi efectele pirotehnice şi alte surprize”.

Alături de Sabaton vor mai urca pe scenă scoţienii de la Alestorm. Muzica lor, caracterizată de tema piraţilor, i-a făcut pe critici să îi definească drept pirate metal. Cel mai recent CD al “lupilor mării” a fost lansat anul trecut şi se numeşte “Black Sails at Midnight”. Înaintea lor va evolua grupul suedez Steelwing, ce se încadrează în zona heavy/power metal, iar în deschidere, trupa bucureşteană Bolthard.

După ora 23:30, va avea loc un after party, la care însă nu au acces decât cei care au optat pentru achiziţionarea tichetelor speciale. Fiecare cumpărător de bilet achitat în avans va primi câte un poster color şi o revistă Maximum Rock. Acestea vor fi primite la ieşirea din sală. În ziua concertului, biletele costă 65 de lei şi se achiziţionează numai la intrarea în sala de spectacol. Amănunte puteţi găsi pe www.promusicprod.ro/sabaton.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 15 noiembrie 2010

Noul album Turisas va fi lansat în ianuarie 2011

“Stand Up And Fight” se va numi noul album al finlandezilor de la Turisas. Europenii îl vor găsi în magazine începând din 31 ianuarie 2011, în timp ce pe continentul nord-american va apărea la 8 februarie.

Turisas va promova noul produs discografic prin două turnee. Întâi vor traversa Atlanticul, pentru a concerta alături de Cradle of Filth, Nachtmystium şi Daniel Lioneye, între 29 ianuarie (Mexico City) şi 13 martie (Atlanta). Apoi vor reveni pe Bătrânul Continent pentru o serie de recitaluri, între 24 martie şi 17 aprilie, împreună cu Die Apokalyptischen Reiter. Chiar dacă pentru un nou show în România (după cel din aprilie 2009) mai avem de aşteptat, Mathias "Warlord" Nygard şi colegii săi vor putea fi văzuţi la Budapesta la 3 aprilie.

Despre turneul european şi despre trupa cu care vor face echipă, Olli Vanska (vioară) a declarat: "În 2005 aveam doar puţine show-uri la activ, cât despre turnee, eram complet începători. Însă am avut o serie de concerte foarte reuşite şi am fost foarte fericiţi de cum ne-au tratat cei de la Die Reiter pe noi, «juniorii». Acum, când ne-au întrebat dacă vrem să călătorim din nou alături de ei, ne-am gândit: «De ce n-am face-o?». Va fi o combinaţie interesantă, care va garanta distracţia". Cele două turnee, primele după o pauză de 16 luni, au fost precedate de trei show-uri susţinute de Turisas în tot atâtea cluburi din ţara natală, în preajma Halloweenului.

Mathias Nygard a declarat recent: "Am rămas fideli ideologiei noastre, de a lansa CD-uri numai când putem aduce ceva nou, fără a ne repeta sau a copia ce-am făcut în trecut pentru a fi prezenţi pe piaţă". "Stand Up And Fight" a fost înregistrat între martie şi septembrie, la Sound Supreme Studio, şi a fost mixat de Jens Bogren (care a mai lucrat cu Opeth, Paradise Lost etc.) în Suedia, la Fascination Street. Albumul, produs de "Warlord", vocalul şi principalul autor al versurilor, va ieşi sub sigla Century Media.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Dublă aniversare şi dublă lansare în Cage

Clubul bucureştean Cage a găzduit sâmbătă un cvadruplu eveniment. Stay Metal Forever a sărbătorit doi ani de când organizează concerte, iar Blackhawk Security - un an de existenţă. Două trupe şi-au lansat cele mai recente produse discografice: “Agro-Cultura”, albumul formaţiei Truda, şi “Duh”, EP-ul celor de la Bucovina. Două grupuri de deschidere (Negative Core Project şi Abigail), plus un headliner cu greutate (Altar) au completat seara aniversară.

Negative Core Project au început la opt fix şi au cântat aproape o oră, incluzând în setlist piese precum "Blood God", "Unholy", dar şi cunoscuta "Roots Bloody Roots", cover Sepultura. După o lungă absenţă din cluburile bucureştene, Abigail a susţinut un nou concert în Capitală. Trupa de doom a cântat cu bateristul pe ecran: deşi Mirel a fost absent motivat, el a dorit să fie prezent măcar prin intermediul tehnologiei. Printre melodiile lor s-au numărat "Mirror", "Astral Sleep", "Sweet Cruelty", "Moon Cathedral", dar şi consacratele "Kogaion" şi "Sonet", ultimele datând din perioada lor de început.

O nouă schimbare de gen, un nou val de fani în faţa scenei: de data aceasta, cei ai Truda, nerăbdători să-şi vadă favoriţii. În mare parte liceeni, admiratorii au făcut atmosferă înainte de concertul propriu-zis, strigând împotriva politicienilor de toate culorile, dar şi împotriva manelelor şi cocalarilor, în ton cu mesajul pieselor trupei. "Deşi tot mai mulţi români pleacă din ţară, noi vom rămâne aici, iar motivul sunteţi voi", i-a asigurat vocalul. În stilul care i-a consacrat, Truda a cântat piese precum "P...a-n c... şi bani de drum", "La arme", "Violu' de la ora 5" şi au încheiat cu "Ţara pupătorilor de moaşte".

A urmat Bucovina, ieşenii având în setlist "Mestecăniş", "Bucovina inima mea", "Valea plângerii", "Sunt munţi şi păduri", "Luna preste vârfuri", "Vuiet de negru izvor", "Straşnic neamul meu", "Vinterdoden", "Năprasnica goană", "Straja", "Duh", "Sub piatra doamnei", reluând la bis trei dintre acestea. La final au prezentat o fantezie metal, transpunând "Corul vânătorilor" în variantă pentru chitare şi baterie, "Corul băutorilor".

Aproape de ora 2 dimineaţa a intrat în scenă Altar. Clujenii, "născuţi învingători", au luat "atitudine", interpretând "Make Yourself Heard", "Protest", "Stop the Silence", "Singur împotriva tuturor", "Necenzurat", "Under Control", "Never Back Down" şi "Invasion". Deşi este una dintre primele lor compoziţii, "Prison of Death" nu a lipsit nici de această dată, fiind deschisă, ca de obicei, de "Words". Andy Ghost a cântat şi "o piesă de suflet", cum a denumit melodia "Mum". "La noi" i-a fost dedicată organizatorului Sorin Turcu. În nebunia creată, Andy a fost la înălţime, cântând urcat pe boxe sau purtat pe braţe pe deasupra capetelor tuturor, de la scenă spre bar şi retur. Negative Core Project şi Truda au revenit pe scenă, iar petrecerea a ţinut până în zori.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

vineri, 12 noiembrie 2010

Concert cu patru sărbătoriţi în Cage Club

Sâmbătă, 13 noiembrie, clubul Cage din Capitală va găzdui unul dintre cele mai aşteptate evenimente underground ale anului. 

Party-ul va începe de la ora 20:00 şi va ţine până în zorii zilei următoare. Stay Metal Forever, marcă ce s-a impus deja în zona concertelor de club, sărbătoreşte doi ani de activitate sub această titulatură. De asemenea, Blackhawk Security împlineşte un an de existenţă. Cele două companii organizează cu această ocazie un show cu două lansări: EP-ul "Duh"al trupei Bucovina şi albumul "Agro-Cultura" al formaţiei Truda. Au fost invitaţi să sufle-n lumânările de pe tort trei grupuri româneşti: Altar, Abigail şi Negative Core Project.

Biletele se pot achiziţiona prin www.biletoo.ro şi magazinele partenere din Bucureşti, dar şi de la intrarea în Cage Club, în seara show-ului. Rămân valabile şi tichetele cumpărate înainte de schimbarea datei şi locaţiei. Primii 100 de spectatori vor primi gratuit ambele CD-uri lansate în seara recitalurilor. Organizatorii le rezervă fanilor genului şi alte surprize, pe care le vor dezvălui la faţa locului.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 11 noiembrie 2010

Anathema se mută în Silver Church

Concertul Anathema programat la Bucureşti, la 19 noiembrie, a fost mutat de la Arenele Romane în clubul The Silver Church, informează ARTmania. 

Vineri, Anathema va urca pe scenă la ora 20:00, seara fiind deschisă la ora 19:00 de Petter Carlsen, care va fi acompaniat de o parte a membrilor celebrei formaţii. Ultimele bilete costă 85 de lei în avans şi 90 de lei în ziua evenimentului şi sunt disponibile în reţeaua librăriilor Cărtureşti, a magazinelor Germanos şi online, pe shop.artmania.ro, eventim.ro şi myticket.ro.

 Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 8 noiembrie 2010

Nox Aurea: "Vrem să-i facem pe oameni să reflecteze"

Trupa suedeză Nox Aurea şi-a promovat în România noul album, "Ascending in Triumph", lansat în 2010, printr-un miniturneu, care a inclus şi Bucureştiul. Înaintea concertului pe care l-au susţinut de Halloween în Cage Club din Capitală (fostul Live Metal Club), artiştii ne-au acordat un interviu în care ne-au vorbit de muzica lor, dar şi despre filosofia care stă în spatele versurilor lor.

Muzica, spuneaţi, este "limbajul zeilor". Înţeleg mulţi oameni acest limbaj, în opinia voastră?
Poate fi înţeleasă, dar la niveluri diferite. Toată lumea, cred, o poate înţelege, cel puţin anumite aspecte ale sale, iar câţiva pot s-o pătrundă până la esenţă.

Care sunt principalele influenţe în muzica voastră?
Din muzica clasică, prefer compozitorii ruşi, precum Mussorgski şi Ceaikovski, dar şi muzica lui Edvard Grieg şi a altora. În general, ascult diverse genuri, black, death, heavy metal, de la Black Sabbath, chiar şi blues. Dar influenţele nu provin numai din muzică.

Fosta trupă în care aţi activat doi dintre voi, Urgginthul, aborda genul death metal, însă cu Nox Aurea v-aţi orientat spre doom. Ce a determinat această schimbare de stil?
Sunt pur şi simplu două căi diferite de a te exprima în muzică, iar eu nu vreau să mă limitez la un singur gen. Îmi plac deopotrivă stilurile death şi black, prin care pot exprima latura intensă a minţii umane, dar îmi plac şi sonorităţile atmosferice, care te îndeamnă la reflecţie. Cu Nox Aurea, vrem să-i facem pe oameni să reflecteze.

Şi voi, ca şi multe trupe tinere din doom (de exemplu Frailty din Lituania), aţi ales să lansaţi albumul de debut, "Via Gnosis", la Solitude Production. Cum aţi ajuns să colaboraţi cu această casă de discuri din Rusia?
Am corespondat prin e-mail, le-am trimis câteva mostre... nu-mi aduc aminte prea multe detalii acum. Mai ales că tipul care a ţinut legătura cu ei nu ne-a însoţit în acest turneu, el v-ar fi putut spune mai multe.

Pentru al doilea album, aţi schimbat label-ul, scoţând "Ascending in Triumph" la Napalm Records. Ce v-a determinat să faceţi acest pas?
Pe scurt... aveam nevoie de mai mulţi bani, de condiţiile pentru a crea un album superior calitativ. La Solitude, timpul pe care îl puteam petrece în studio era limitat, la fel şi bugetul pentru producţia albumului. Detestăm lucrul pe grabă, aşa că am ales o altă casă de discuri.

Paradoxal, sau nu, există o mulţime de trupe în Suedia, din toate generaţiile, dar casele de discuri specializate pe metal sunt foarte puţine în ţara voastră. Care ar fi explicaţia voastră?
Poate că toată lumea vrea să cânte şi nu să facă munca de birou (râde). Sunt câteva case de discuri, totuşi, şi poate că e prea greu pentru un nou label să pătrundă pe piaţă, să înceapă de la zero.

În piesa ce dă titlul celui de-al doilea album, "Acending in Triumph", aţi inclus un citat din Nietzsche, "The higher we soar, the smaller we appear to those who cannot fly" ("Cu cât ne avântăm mai sus, cu atât le părem mai mici celor ce nu pot zbura"). Care este sensul acestui dicton pentru voi?
Oamenilor le e greu să perceapă conceptele pe care le promovăm. De-a lungul istoriei, sunt o mulţime de exemple de indivizi care au mers pe drumul lor, gloata luându-i peste picior pentru simplul motiv că nu i-au putut înţelege.

Versurile voastre vorbesc despre eliberare, iluminare, reîncarnare, materie cosmică, divinitate şi adevăr (pe care îl teoretizaţi folosind grecescul Aletheia). Ce scriitori şi filosofi v-au inspirat?
Pe lângă Nietzsche, ar fi o lungă listă. Aş aminti filosofii gnostici, de exemplu.

Conceptele de gnosticism şi teoria haosului acoperă o paletă largă, de la anticii Valentinus şi Marcion până la gânditorii moderni. Pe de altă parte, mitologia nordică foloseşte, ca şi gnosticismul, ideea de evoluţie circulară a universului, care porneşte din Ginnungagap. Cum aţi defini conceptul de chaos-gnosticism?
Elementul principal pentru noi este libertatea, nevoia de libertate, de eliberare. Bineînţeles, sunt o mulţime de tradiţii subscrise acestui termen, dar esenţa, cel puţin în viziunea noastră, este nevoia de libertate. Chiar dacă, privindu-l din perspectivă academică, este un concept vast, pentru mine este ceva foarte punctual.

Vorbiţi-ne despre coperta celui de-al doilea album, unde apar arborele lumii (care poate reprezenta deopotrivă conceptul de Yggdrasil din mitologia nordică sau simbolul similar din alte mitologii), soarele şi dragonul (ambele, simboluri ale cunoaşterii). Ce alte simboluri aţi mai inclus?
Am folosit multe, aşa cum ai spus. Arborele, simbolul ochiului, dragonul, acesta din urmă reprezentând viziunea, un echivalent spiritual al ochiului, din punctul meu de vedere. La baza copacului se află abisul, originea. Nu-mi aduc aminte acum absolut toate detaliile, mai ales că sunt obosit de pe drum. Ar mai fi soarele, focul, focul spiritual, bineînţeles, şi chipul zeiţei Aletheia în focul spiritual. Arderea copacului în acest foc e un simbol al iluminării.

Spuneaţi că inspiraţia vă vine deseori în urma plimbărilor prelungi prin pădurile suedeze, prin spaţiile neexplorate.
Chiar dacă acestea sunt văzute drept arhetipuri ale necunoscutului, ale increatului, ale haosului, pentru mine aceste plimbări au un sens mult mai larg. Pur şi simplu îmi place să fiu în liniştea pădurii, să meditez, îmi place ambianţa întunecată a pădurii.

Cât de înclinaţi mai sunt oamenii din ziua de azi să "stea cu ochii deschişi", să se autocunoască, aşa cum îi îndemnaţi? Azi, când sunt atâtea surse de distracţie/distragere?
Bineînţeles că este posibil. Însă, într-adevăr, trebuie să treci peste aceste distrageri. Trebuie să alegi să faci acel pas ultim. Dar cel mai important e să te eliberezi de teamă, să priveşti prin ea, dincolo de ea.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 1 noiembrie 2010

Vrăjitoarele au venit la doom de Halloween

Sâmbătă seară, în clubul Cage din Capitală, Halloweenul s-a celebrat în stil doom metal. Veteranii acestui stil din România, trupa Gothic din Petroşani, şi suedezii de la Nox Aurea, aflaţi într-un miniturneu ce a inclus Deva, Petroşani, Bucureşti şi Iaşi, au onorat sărbătoarea tuturor sfinţilor printr-un concert de circa cinci ore. În deschidere au evoluat Apa Sâmbetii şi Whispering Woods.

Rockerii veniţi începând cu ora 19:00 au fost întâmpinaţi cu platouri cu plăcinte cu dovleac şi câte un shot din partea casei, iar clubul a fost deco­rat în ton cu Halloweenul, cu Jack-o'-lanterns, pânze de păianjen şi desene tematice. Primii care au urcat pe scenă au fost cei de la Apa Sâmbetii. Cu un recital de circa o oră, ei au dat tonul petrecerii metalice. Au urmat clujenii de la Whispering Woods, solista Ale­xan­dra impresionând cu vo­cea sa puternică. Dacă fetelor (Cătălina - flaut şi Cora - clape) le-a revenit partea soft a soundului, băieţii (Alex - tobe, Norbert - bass şi Doru - chitară) au asigurat so­no­ri­tă­­ţile dure.

Cu Gothic, show-ul a fost ridicat la un nou nivel. În cazul petro­şă­nenilor, s-a văzut experienţa celor opt ani de carieră. Ei au interpretat piese precum "Eternity", "Memorial Winter", "In Blood We Trust", "Anthem of Hate" şi mult ceruta "Re­grets", cu care i-au strâns în faţa scenei pe cei prezenţi. Bateristul Alin Moi­se a impresionat de asemenea audienţa printr-un susţinut solo la tobe. Da­du, Taly şi "creierul" Gothic, Alin Petruţ, au fost îndelung aplaudaţi la fi­nalul recitalului. 

Nox Aurea şi-a început show-ul aproape de miezul nopţii. Suedezii, deşi obosiţi de lunga călătorie prin România, şi-au intrat în ritm de cum au păşit pe scenă. Setlistul lor a inclus melodiile "Suffer", "Delight Of Autumn Passion", "Opium Divinum", "Emendare", "The Loss and Endeavor of Divinity", "Mother Aletheia" (Chapter II), iar pentru final au păstrat piesa ce dă titlul celui de-al doilea album, scos anul acesta, "Ascending in Triumph." După concerte, au fost premiaţi purtătorii a trei costume de Halloween, pentru originalitatea ţinutei. "Diavoliţa", "ţiganca" şi "vrăjitoarea cu pălărie" au primit sticle de băutură. Un alt participant a câştigat o invitaţie la următorul eveniment din Cage Club.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 28 octombrie 2010

Impaled Nazarene, în premieră în România

Noul album „Road To The Octagon", care va fi lansat în această toamnă, va fi promovat de Impaled Nazarene printr-un turneu european. Pentru prima dată, finlandezii vor ajunge în România, dar vor include printre opriri şi alte ţări est-europene. Premiere vor fi şi concertele din Turcia şi Bulgaria.

Anunţul a apărut pe pagina de MySpace a trupei din Helsinki, o dată cu actualizarea listei de concerte. Conform acesteia, între 30 ianuarie şi 1 februarie, ei vor concerta în Oradea (Vault 42), Iaşi (Club Hand), respectiv Bucureşti (Silver Church Club) înainte de a se îndrepta spre Sofia. Turneul est-european începe la 29 ianuarie în Slovenia şi mai cuprinde un concert în Bulgaria (2 februarie), unul în Turcia (3 februarie) şi două în Grecia (4-5 februarie).

Trupa s-a format în 1990, iar în cei 20 de ani de existenţă s-a remarcat prin tematica versurilor, prin titlurile pieselor (pe fiecare album e cel puţin o melodie care conţine termenul Goat), dar mai ales prin abordarea directă a multor subiecte sensibile, de la religie la politică, deseori în ton satiric.

„Road To The Octagon" va fi lansat la 20 noiembrie, cu ocazia sărbătoririi a două decenii de existenţă a formaţiei, şi conţine 13 piese. Al 11-lea album de studio a fost înregistrat în Hellhole Studio, iar trupa îl consideră „cel mai violent din ultima perioadă". Acest CD apare la trei ani după „Manifest", un disc ce a stârnit multe valuri în momentul apariţiei. Impaled Nazarene îi are ca membri pe Mika Luttinen (voce, singurul rămas din componenţa iniţială), Reima Kellokoski (baterie), Mikael Arnkil (bass) şi Tomi UG Ullgren (chitară).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 26 octombrie 2010

Ozzy, primul concert la Wacken Open Air, în 2011

Numărul 7 a fost cu noroc pentru organizatorii W:O:A, ediţia 2011. Cu peste 280 de zile înainte ca recitalurile să înceapă la Wacken, lista capetelor de afiş s-a îmbogăţit cu un nume de legendă: Ozzy Osbourne, anunţat la 25 octombrie pe site-ul oficial al evenimentului.

În mod surprinzător, abia anul viitor artistul va debuta la cel mai mare festival german. Şi nu oricum, ci a fost inclus în seara de gală, intitulată "Night To Remember", a W:O:A 2011. Britanicul, născut în 1948, se alătură astfel celor şase trupe deja anunţate până acum: Airbourne, Apocalyptica, Avantasia, Blind Guardian, Mayhem şi Suicidal Tendencies.

"The Godfather of Heavy Metal", aşa cum a fost supranumit, a lansat în 2010 cel de-al zecelea album din cariera solo, intitulat "Scream". Noul produs discografic a fost promovat în toamna aceasta printr-un turneu ce a inclus şi concertul de la Zone Arena din Bucureşti.

Wacken Open Air va ajunge în 2011 la cea de-a 22-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 4-6 august. Din 1990 încoace, evenimentul a devenit cel mai important festival de metal din lume. Anul acesta, W:O:A a inclus pe afiş 107 trupe, cele peste 70.000 de bilete s-au vândut cu mult înainte de deschiderea porţilor, iar seara de gală i-a adus în faţa fanilor pe Alice Cooper, Motley Crue şi Iron Maiden. În afara acestora, la Wacken 2010 au mai concertat Arch Enemy, Grave Digger, Atrocity, Tiamat, Anvil, Corvus Corax, U.D.O, Tyr şi alţii. Singurii reprezentanţi ai României au fost clujenii de la Altar, la secţiunea "Metal Battle".

Pentru 2011, deja biletele se pot cumpăra online, iar organizatorii se aşteaptă la o nouă ediţie sold out, pentru al şaselea an la rând. Deja primele 10.000 pachete s-au vândut la cinci ore de la punerea în vânzare pe site-ul oficial. Iar anunţul că Ozzy va concerta în Wacken, "în singurul recital de pe pământ german" al verii care urmează, nu poate decât să dea un nou impuls achiziţionării de abonamente pentru W:O:A.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 11 octombrie 2010

Concerte rock, colecţia toamnă-iarnă

După o vară fierbinte, cu AC/DC, Iron Maiden şi Aerosmith plus The Big Four, sezonul toamnă-iarnă ne aşteaptă cu oferte dintre cele mai diverse în materie de rock. Colecţia conţine piese vintage, clasice sau moderne, de inspiraţie nordică, orientală ori românească.

La 21 septembrie, Guns n'Roses a cântat la Romexpo. Luna octombrie a început cu mult aşteptatul Ozzy Osbourne, care a susţinut un show spu­­mos la Zone Arena, sâmbătă, 2 oc­tombrie, ora 19:00. Celebrul interpret al unor piese precum "Suicide So­lution", "Diary of a Madman", "Pa­ranoid", "No More Tears", "Mama, I'm Coming Home" sau "Mr. Crowley" a urcat pe scenă în cadrul unui eveniment organizat de Dorian Ciubuc, în deschidere evoluând trupele Coma şi Luna Amară.

În continuare ne vor trece pragul... scenelor artişti din Suedia şi nu numai. Turneul european Watain va include două opriri în România. "La pachet" cu suedezii vor veni cei de la Destroyer666. Băimărenii îi pot vedea în Sala Tineretului, la 11 octombrie, iar bucureştenii - la 12 octombrie, în clubul Silver Church.

Tot din Suedia, şi tot în Silver Church, vin şi cei de la Shining, alături de conaţionalii lor de la Nightingale şi norvegienii de la Vulture Industries. Afişul este completat de The Vision Bleak (Germania) şi de două grupuri româneşti - Indian Fall şi Kistvaen. Evenimentul, care va avea loc la 16 octombrie, este intitulat Labyrinthic Metal Evening.

Stay Metal Forever aduce la Bu­cu­reşti trupa suedeză Nox Aurea, care va concerta în Cage Club alături de una dintre cele mai lon­ge­vi­ve for­ma­ţii româneşti de doom me­tal, Go­thic din Petroşani. Nox Aurea are pro­gramat în România un miniturneu, care va include şi concertele din Bucureşti (30 octombrie) şi Iaşi (o zi mai târziu). În Capitală îi puteţi ve­dea în noul club Cage, deschis pe ve­chiul amplasament al Live Metal Club, în timp ce în Iaşi vor fi prezenţi în Bar Hand Club. Muzicienii pre­zin­tă o abordare abstractă a sentimentelor întunecate ale minţii şi sufletului uman şi extinde căutările dincolo de limitele lumii fizice, spre tă­râmul teoreticienilor haosului şi spre cel al gnosticilor.

La 22 şi 23 oc­tom­brie, trupe româneşti vor încerca, în clubul Fabrica din Bucureşti, să ajun­gă pe afişul ediţiei a doua a OST Moun­tain Fest. Câştigătorii prese­lec­ţiei vor fi prezenţi la Buşteni, în vara viitoare, alături de grupuri consacrate care vor fi anunţate ulterior. Din seria Metal Under Moonlight face parte concertul ce va avea loc la 4 noiembrie. Cadaveria (Italia), Eastern Front (Anglia) şi românii de la Bolthard şi Akral Necrosis vor concerta în Silver Church, urmând a susţine un recital la Cluj, în aceeaşi formulă, la o zi după aceea, în Flying Circus Pub. Sub genericul Doomed Souls Evening va avea loc un show, în acelaşi Silver Church. Danezii de la Saturnus, suedezii de la October Tide şi italienii de la Forgotten Tomb vor concerta în clubul din Calea Plevnei la 7 noiembrie. După doar o săptă­mâ­nă, tot aici va avea loc o dublă lan­sare: noul EP Buco­vina, intitulat "Duh", şi albumul "Agro-Cultura" semnat de Truda vor fi prezentate într-un eveniment care va mai cuprinde recitaluri Krepuskul, Abigail, Negative Core Project, plus primul show pe care Altar îl va susţine în Capitală după prezenţa trupei clujene la Wacken Open Air.

Suedezii de la Sabaton şi scoţienii de la Alestorm vor veni şi ei în Bucureşti în această toamnă. La 17 noiembrie, în Silver Church, cele două trupe vor evolua într-un concert deschis de Steelwing şi Bolthard. După numai o zi, în acelaşi club, Trooper vor lansa primul album live din carieră, intitulat "15".

Anathema revine în Bucureşti, la 19 noiembrie, pentru un nou concert de excepţie, la Arenele Romane, în ca­drul turneului "We're Here Be­cause We're Here", după numele al­bu­mului lansat de englezi în acest an. Seria trupelor legendare continuă cu longeviva formaţie românească Iris, care va susţine un concert la Sala Pa­la­tului, la 21 noiembrie, cu ocazia lan­sării albumului "12 Porţi", al 15-lea din cariera de 33 de ani a lui Cristi Mi­n­culescu & Co. 22 noiembrie va mar­ca revenirea lui Christofer Johnsson şi a trupei sale.

După "Therion Goes Classic", e vremea ca muzica suedezilor să răsune din nou în Bu­cu­reşti, la 22 noiembrie. Concertul, care face parte din "Sitra Ahra Tour 2010", va fi deschis de conaţionalii de la Loch Vostok şi de norvegienii de la Leprous. Din lineup-ul live al Therion fac parte celebrii Snowy Shaw şi Waldemar Sorychta, cel din urmă fiind cunoscut pentru colaborările sale, în calitate de producător, cu formaţii ca Tiamat, Moonspell, Lacuna Coil sau Tristania.

La 8 decembrie, renumitul chitarist Steve Vai va cânta la Sala Polivalentă. Ultimul pe listă, dar nu cel din ur­mă, este evenimentul intitulat Dark Bombastic Evening (ajuns la ediţia a doua), din 10 şi 11 decembrie. Astfel, în clubul bucureştean Kulturhaus sunt programate formaţii ca Irfan (Bul­garia), Sol Invictus (Marea Brita­nie), Seventh Harmonic (Sue­dia/An­glia) etc.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Foto: Fernando Aceves

marți, 5 octombrie 2010

In Flames începe lucrul la al zecelea album

Conform anunţului de pe pagina de MySpace a trupei din Goteborg, de săptămâna viitoare In Flames va intra în studio pentru a înregistra un nou CD. Viitorul lor album va apărea în 2011, la trei ani de la "A Sense Of Purpose", lansat în aprilie 2008.

Rămaşi în formula de patru, după ce chitaristul Jesper Stromblad a părăsit oficial formaţia în februarie, suedezii au decis ca acest an să fie unul mai "liniştit", incluzând, în vară, doar prezenţa la trei festivaluri scandinave: Metaltown (Goteborg), Oslo Live şi Arvika Festival. Conform unui anunţ pe pagina oficială, urmau să-şi petreacă timpul "alături de familie", dar şi scriind piese pentru viitorul album.

Pauza se apropie de final, conform comunicatului postat la 5 octombrie: "Săptămâna viitoare vom începe lucrul la noul nostru disc. Vom intra în IF Studios şi vom petrece restul acestui an, dar şi o parte din 2011 creând şi înregistrând CD-ul ce va urma după A Sense Of Purpose".

Mai multe detalii vor fi oferite în perioada următoare, au mai anunţat Anders, Bjorn, Daniel şi Peter, care îşi invită fanii să viziteze frecvent pagina de MySpace, pentru a rămane la curent cu activitatea In Flames.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 21 septembrie 2010

Rockul îşi face loc în eter


Iată şi o veste bună în media. Muzica rock şi-a găsit locul: va avea propriul post de radio unde va fi difuzată.

Grupul de media SBS Broadcasting (din care fac parte televiziunea Prima TV, radiourile Magic FM şi Kiss FM) va închide One FM, post de nişă bazat pe muzică electronică şi dance şi va face o transformare spectaculoasă. Va lansa pe aceeaşi frecvenţă un nou radio de nişă, ce vizează însă un cu totul alt target: admiratorii de muzică rock. One FM va mai emite o perioadă doar în online însă, în curând va veni rândul heavy metalului să se facă auzit. Multitudinea de concerte metal/rock din ultima vreme, de foarte bună calitate, dar şi faptul că există un real interes al fanilor genului pentru astfel de evenimente a fost probabil ideea care a stat la baza schimbării macazului de SBS.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

duminică, 19 septembrie 2010

Wacken Open... Altar!


Trupa Altar a ajuns în această vară acolo unde îi era locul de multă vreme, şi anume la cel mai mare festival de metal din lume, Wacken Open Air. E drept, la secţiunea Metal Battle, dar ce mai contează?

Contează că au reprezentat cu succes România la W:O:A, spaţiul din faţa W.E.T Stage s-a umplut, fanii le-au strigat numele, recitalul susţinut de clujeni a fost extraordinar, iar admiratorii au aşteptat după concert aproape o oră pentru a se fotografia cu Andy, Teo, Damian şi Levi şi pentru a obţine autografe de la artiştii români.

La ce atmosferă au făcut muzicienii noştri, nemţi, spanioli, elveţieni, brazilieni şi alte naţii aparţinând "poporului metalist" au cântat şi-au sărit pe melodiile pe care membrii Altar le-au inclus în setlist. "Foarte tare că am ajuns să cântăm la Wacken, la concursul Metal Battle şi reprezentăm România/ Clujul/Transilvania. Cred că am făcut o prezentare foarte bună a trupei ca imagine, dar ca şi sound, şi publicul a reacţionat extraordinar de bine. I-am îndemnat să cânte cu noi, au cântat cu noi, efectiv s-a văzut că toată lumea s-a simţit bine, inclusiv noi ne-am simţit extraordinar de bine şi cred că locul trupei va fi la festivaluri de genul acesta şi în continuare. Indiferent cine e câştigătorul Metal Battle, (învingătorii au fost Battle Beast din Finlanda - n.r.) eu cred din toată inima că suntem câştigaţi într-un fel sau altul", ne-a declarat imediat după show-ul incendiar Andy Ghost.


"Ştim că nimic nu ne poate opri din calea noastră şi din destinul pe care-l avem. Le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să ajungem într-un fel sau altul la acest concurs. Publicul a fost genial, oamenii - iubitori şi amabili, berea a fost foarte bună, ne-am simţit extraordinar de bine şi eu cred că vom reveni în acest loc cel puţin o dată, de două ori, de zece ori, şi de-aici încolo eu cred că destinul pe care urmează să-l parcurgem cu formaţia Altar va fi un drum din ce în ce mai bun şi vom reuşi să ajungem în locuri în care n-am mai ajuns până acum. Sper să prindem producători care ne-au văzut şi care ştiu cum să investească într-o trupă ca noi, credem în inteligenţa managerilor care au urmărit show-ul şi ştiu ce înseamnă o trupă de calibrul nostru. Mulţumim celor care credeţi în noi şi susţineţi mişcarea. Rock you!", a mai spus Andy.

"După 20 de ani am ajuns acolo unde ne doream să ajungem, atunci când am început să cântăm. Nu ştiu dacă se poate compara cu vreun alt moment pe care noi l-am trăit, dar sper ca tot ce s-a întâmplat la Wacken să fie o nouă eră în istoria formaţiei Altar", a completat Teo Peter Jr.

"Dincolo de experienţa aproape «suprarealistă» care a constituit-o W:O:A 2010 din toate punctele de vedere, dincolo de ce a însemnat participarea noastră la un asemenea eveniment, ne-am întors acasă cu o tonă de amintiri minunate pentru întreaga viaţă. În rândul publicului am trezit un real interes şi putem spune că playlistul şi show-ul nostru au avut un mare succes la sutele de persoane din faţa scenei. Una peste alta, Wacken 2010 rămâne o experienţă indescriptibilă, unică şi irepetabilă şi..., cine ştie, poate într-o zi se va dovedi şi «fructuoasă», în sensul în care sperăm noi", ne-a declarat Damian.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 31 august 2010

Guns & Ozzy, cele mai aşteptate spectacole


Suntem pe drumul bun în ceea ce priveşte domeniul muzical. Astfel, Mişcarea de Rezistenţă se dovedeşte a fi eficientă.

În top 10 al celor mai aşteptate concerte realizate de www.eventim.ro, rockul e fruntea, urmat de muzica clasică. Având în vedere că Eventim (cu partenerii aferenţi) este cea mai mare reţea de distribuţie în ceea ce priveşte vânzările de bilete pentru spectacole, îl putem considera un etalon de selecţie pentru muzica bună.

Pe primul loc în clasament se situează, bineînţeles, un megaeveniment: Guns'N Roses, pentru prima dată în România. După ce anul acesta la Bucureşti au evoluat câţiva dintre cei mai mari artişti din lume - The Big Four reuniţi la Sonisphere (Metallica, Megadeth, Slayer şi Anthrax), dar şi AC/DC sau Eric Clapton& Steve Winwood - D&D East Entertainment organizează Guns'N Roses, concert ce va avea loc marţi, 21 septembrie, ora 17:00, la Romexpo. Aşadar, după ani întregi de aşteptare, fanii vor putea vedea live o trupă legendară şi vor avea parte de întâlnirea cu unul dintre cei mai admiraţi vocalişti rock din toate timpurile: Axl Rose.

Pe locul al doilea găsim un alt rocker celebru, aşteptat de-o viaţă în România: Ozzy Osbourne. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 2 octombrie, ora 19:30, la Zone Arena. În deschidere vor evolua Luna Amară şi Coma. Concertul lui Ozzy face parte din turneul mondial de promovare a noului său album, "Scream", ce a fost lansat la 15 iunie.


După rock vine muzica clasică. "Celebrating Chopin", organizat de fundaţia Art Production, se situează pe locul al treilea în top. "Colecţia" toamnă-iarnă aduce la Ateneu trei recitaluri extraordinare, reunite sub genericul amintit, ce vor fi susţinute de Ivo Pogorelich - sâmbătă, 17 octombrie, ora 19:00, Jean Marc Luisada - marţi, 9 noiembrie, ora 19:00, şi Elisabeth Leonskaja - marţi, 14 decembrie, ora 19:00.

Apoi, tot Chopin, şi tot la Ateneu. "Cruciada Culturii", pusă la cale de Agenţia de Vise şi Fundaţia artEst, organizează "Chopin trăieşte?", la Ateneu, trei concerte vibrante cu Sam Haywood, la 25 septembrie, surorile Katia şi Marielle Labeque, la 27 octombrie, şi Sarah Chang, la 28 noiembrie. "Little Nightmare Music", eveniment produs de fundaţia Art Production, va avea loc marţi, 21 decembrie, ora 19:00, la Ateneu. Protagoniştii Aleksey şi Hyung-ki împletesc muzica şi comedia într-un spectacol plin de virtuozitate şi umor.

În clasamentul celor mai dorite concerte urmează "copilul-minune al Regatului Unit", acum un adevărat sex-simbol, celebra violonistă Vanessa Mae, într-un show incitant, ce va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, ora 19:30, la Sala Palatului. Dar nu numai muzica este la loc de cinste. S-au interpus şi alte domenii în clasamentul evenimentelor aşteptate de bucureşteni. De exemplu, Întâlnirile JTI, eveniment ajuns la cea de-a 11-a ediţie, prezintă spectacolul "Push", avându-i ca protagonişti pe Sylvie Guillem, un simbol pentru dansul contemporan, şi Russell Maliphant, celebrul coregraf şi dansator. Evenimentul, organizat de Art Production, va avea loc vineri, 22 octombrie, ora 19:00, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale, la Sala Mare.

Şi sportul este de cele mai multe ori un spectacol, prin urmare, nu e de mirare că şi Cupa Davis se află la rândul său în top. Echipa de tenis a României va întâlni Ecuadorul în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis. Partidele vor avea loc în perioada 17-19 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis, Str. Pierre de Couberin nr. 11 - în spatele Stadionului "Lia Manoliu". Programul meciurilor: vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 12:00, accesul în locaţie fiind permis începând cu ora 10:00.

La 3 octombrie, ora 18:00, Sala Palatului găzduieşte o dublă manifestare: proiecţia musicalului "Mamma mia", urmată de concertul unei trupe care reînvie legenda: ABBA Generation. Ultima în clasamentul muzicii de calitate, dar nu cea din urmă, Cezaria Evora ne-a încântat în mai multe rânduri. De data aceasta, celebra cântăreaţă din Insulele Capului Verde va susţine două concerte: primul în Braşov, la Sala Sporturilor, la 15 octombrie, iar cel de-al doilea în Bucureşti, la Sala Palatului, la 18 octombrie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)