După succesul înregistrat alături de colegii din Altar în Cage Club, ca headlineri ai show-ului din 13 noiembrie, Andy Ghost revine în clubul bucureştean, de data aceasta cu proiectul Masterpiece.
La 11 decembrie, în Capitală, în cadrul unui nou eveniment marca Stay Metal Forever, hituri Metallica vor răsuna pe scena din Bdul Titulescu, interpretate de Andy şi colegii săi Dorin (chitară, Vespera, Voices of Silence), Szabi (chitară, Voices of Silence), Liviu (bass, ex-SheWolf, ex-CUG) şi Adi (baterie, A.L.E., Vespera, Voices of Silence).
Clujenii vor fi precedaţi de trei trupe din Bucureşti, respectiv Graven, Monarchy şi Silver Bullet. Prima dintre acestea se pregăteşte să revină cu un nou album, la opt ani de la “Master of the Sky”. Fanii pot deja asculta două piese pe site-ul oficial Graven, iar în decembrie le vor putea auzi şi live, în Cage. Monarchy este un alt grup ce revine în forţă: format în 1990, şi-a întrerupt activitatea din 1998 timp de zece ani. Reuniţi în 2008 într-o formulă nouă, băieţii au scos un EP anul trecut, iar reacţia pozitivă a criticilor şi a fanilor le-a arătat că sunt pe drumul cel bun şi le-a dat energie pentru a lucra la noi piese. În fine, Silver Bullet reprezintă una dintre trupele în plină ascensiune. Deşi relativ nouă, formaţia amintită a susţinut concerte alături de nume precum Cargo, Antract, M.S. sau Trooper.
Andy Ghost va lăsa pentru o seară stilul Altar pentru a celebra, alături de patru buni prieteni, legenda numită Metallica. Şi vor face asta, bineînţeles, în cel mai bun mod posibil: interpretând hiturile lansate de Hetfield & Co.: de la “Harvester of Sorrow” la “Until It Sleeps”, de la “For Whom the Bell Tolls” la “Enter Sandman”, trecând prin “Fade To Black” şi “Seek And Destroy”. “Master of Puppets” nu putea lipsi din setlistul Masterpiece.
Aşadar, sâmbătă, 11 decembrie, rockerii au toate motivele să fie prezenţi în Cage Club. Show-ul începe la ora 20:00, iar accesul în club este permis de la ora 19:00. Biletele, costând 12 lei, pot fi achiziţionate în seara concertului, de la intrare.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
marți, 23 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu