duminică, 28 iunie 2009

INEDIT / Underground Catwalk, cu rockeri la modă!


Intraţi în underground (sub pământ) şi experimentaţi cel mai freaky show din săptămâna modei berlineze! O dată pe an, metroul din Berlin devine punctul de întâlnire al scenei modei inovative.

Tineri creatori independenţi, dar şi consacraţi îşi prezintă colecţiile într-un metrou în mişcare. Stilurile pe care se pune accentul sunt rock'n'roll, punk, gothic şi urban street. Marea manifestare va avea loc la data de 2 iulie. Trenul pleacă din gara de metrou Alexanderplatz, iar călătoria se încheie în staţia Heinrich Heine Strasse, exact sub clubul unde urmează să aibă loc petrecerea de după. Programul este unul "nemţesc": deschiderea la ora 20:00, la 20:30 urcarea în metrou, la 20:45 plecarea metroului din staţie, iar after-party în Clubul Sage, la 21:30, ora locală. Participanţii trebuie să aibă peste 18 ani.

Biletele costă 15 euro standard şi 45 euro la categoria VIP, însă au fost deja epuizate! Modelele aparţin agenţiei Rockstar Models, unde manechin este şi Dorian Devereaux, solistul trupei Jesus on Extasy. "Voi participa ca model pentru creatoarea mea preferată, Alex im Wunderland, la Underground Catwalk din Berlin la 2 iulie. E o pre-zentare de modă într-un metrou în mers, o idee super, m-aş bucura să vă întâlnesc acolo sau la after-party în Clubul Sage", declară Dorian.

Inedita prezentare subterană are loc în cadrul Săptămânii Modei Berlineze, ediţia de vară, care se desfăşoară între 1 şi 5 iulie (cea de iarnă ţinându-se la finalul lunii ianuarie). În cadrul Berlin Fashion Week, cumpărători, experţi în modă şi media se întâlnesc pentru a participa la prezentări atractive şi concerte, pentru a vizita târguri şi a se bucura de o varietate de expoziţii şi evenimente în tot oraşul.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
 

SPIRITE LIBERE. ANDY GHOST VORBEŞTE DESPRE NOUL ALBUM / "I’m a dreamer, but I’m not the only one!"

"Am vrea să atacăm şi dacă se poate să invadăm piaţa internaţională", ne-a spus Andy Ghost într-un interviu în care ne-a vorbit despre "Under Control", albumul pe care-l pregăteşte cu trupa Altar.

Totul este "Under Control"?
Andy Ghost: Da, lucrăm la noul album. Este vorba despre un material cu versuri numai în limba engleză. Ne întoarcem la origini, aşa cum am şi început de altfel, şi aşa cum mi-am imaginat că va merge trupa. Unul dintre scopurile primordiale ale Altar a fost să ieşim pe piaţa internaţională şi să reuşim să fim o formaţie care merge în turneu în lume. am înregistrat două cântece în studioul Godmode, la Paul Opriş: "Under Control" şi "Make Yourself Heard" pe care le-am prezentat şi în câteva concerte. Aceste două piese vor reprezenta stilul şi linia pe care vom merge pe noul album. Am lansat şi EP-ul cu acelaşi nume, care conţine şi nişte înregistrări video cu Altar în concert, înregistrări care nu au mai apărut altundeva. Cu ocazia acelei lansări am pus în vânzare un număr limitat de EP-uri, 150. Lansarea a fost numai pentru Cluj, dar ne-am gândit că dacă va merge bine, am putea face aceeaşi mişcare în Timişoara, Bucureşti şi-n alte oraşe, unde, dacă sunt organizatori interesaţi de un astfel de eveniment, vom merge cu mare drag şi atunci am putea să mai scoatem pentru fiecare concert 100-150 de bucăţi. Primii 150 de plătitori de bilete au primit gratuit acest EP, deci nu a fost cu scop comercial, ci dimpotrivă, a fost un cadou din partea noastră, un fel de preview a ceea ce facem şi ce vom face. Toată producţia a fost susţinută de nişte prieteni de-ai noştri, nu a fost scos de nici un producător, ci doar de trupă şi de amicii noştri, care ne-au ajutat fără nici un interes financiar. 

Câte piese vor fi pe noul CD?
Vor fi cel puţin 10 piese. Sunt destul de scurte, nu depăşesc trei-patru minute fiecare, aşa cum am obişnuit până acum publicul. Vrem să fim concişi, scurt şi la obiect, având în vedere că noi nu mai folosim foarte mult obiectul solo, mergem mai mult pe sunet şi pe atmosferă, decât pe tehnic. Piesele sunt făcute astfel încât să nu plictisească, să nu intre în monotonie, să fie mai mult calitate decât cantitate. Deci ne-am gândit la 10-12 piese. Deja sunt finalizate cinci dintre ele.

Aveţi în plan şi un videoclip?
Da, vom face în curând un videoclip pentru "Under Control". Vrem să upgradăm şi pagina de MySpace, am făcut şi nişte poze noi foarte bune. Am făcut vreo trei sesiuni foto, avem aşadar şi fotografii care ne reprezintă. Vrem să introducem pe MySpace poze, noul sound şi noul videoclip. Va fi o surpriză clipul. De fapt, locaţia va fi una specială, dar nu pot divulga secretul fiindcă... e un secret de stat (râde). Cu materialul acesta încercăm să atacăm şi dacă se poate să invadăm piaţa internaţională!

Care va fi strategia de atac?
Vom trimite linkuri la producători, management, organizatori de concerte şi aşteptăm reacţia. Acum îţi dai seama, noi, în mintea noastră, ne imaginăm că suntem foarte buni! E un lucru normal să crezi despre tine că ceea ce faci, faci bine. Şi e bine să ai această convingere. Că dacă tu nu crezi că ceea ce faci, faci bine, e foarte greu, aproape imposibil să-i convingi şi pe alţii. E o regulă pe care am învăţat-o de mult şi pe care am aplicat-o întotdeauna.

Despre ce vor fi versurile de pe acest nou album?
Versurile conţin ce simţim acum. Vorbim despre ce am fost influenţat eu, dar şi colegii mei în ultima vreme şi anume: vom scrie despre globalizare, francmasonerie, anumite societăţi secrete, despre justiţia americană, având chiar un caz în familia colegului nostru. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu Teo Peter Sr, tatăl lui Teo. Efectiv s-a făcut o nedreptate la nivel mondial. De faţă cu toată lumea, România a fost batjocorită şi tot sistemul, chiar şi preşedintele a vorbit cu Bush şi nu s-a întâmplat nimic care să aducă cât de cât o linişte. Să se recunoască faptul că cineva a greşit acolo! Nimeni nu-l mai poate aduce înapoi, dar să se recunoască această greşeală, vinovatul trebuie să plătească. Măcar atâta cinste, respect şi bunăvoinţă să fie. Dacă un astfel de caz n-a fost finalizat, dacă nu s-a luat o măsură să se liniştească o ţară întreagă, gândiţi-vă ce se întâmplă cu un om de rând! Dacă la un om cunoscut şi iubit de public se muşamalizează lucrurile, că până la urmă a fost un caz public, un om public, iubit, un artist care a influenţat mii de oameni, dacă acest caz nu s-a rezolvat, gândiţi-vă ce putere de decizie are România, cine suntem noi. Nu mai trebuie să dau eu răspunsul. Şi atunci, în urma acestor lucruri, am început să scriem aceste versuri.

În ultima vreme vorbeşti tot mai mult despre spiritualitate.
Eu, personal, am început să fiu atras mai mult de spiritualitate, de spiritualiatea universală şi am început să studiez. Poate unii dintre cunoscători ştiu că la un moment dat, trupa Altar vorbea despre Dumnezeu din punct de vedere al creştinismului, destul de evident. În special în albumul "Born Again" am folosit versuri aproape 90% versete creştine, adică Biblia. Totul este Dumnezeu, toţi facem parte din Dumnezeu. Nu există nimic în afară de Dumnezeu. Şi Satana este în Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu nu ar exista. Dumnezeu este conştient şi se exprimă prin el. Dumnezeu îşi exprimă o altă latură, o altă extremă. Dumnezeu este infinit. Este în toate şi în tot. Acum văd lucrurile mult mai larg, universal, şi creşterea mea spirituală nu se mai îndreaptă pe o singură direcţie, ci în toate direcţiile. Sunt precum un glob. Nu mai urmez un singur drum, ci merg pe toate drumurile. Bineînţeles că exagerez puţin, dar asta e ideea, către asta mă îndrept...

Ce te-a mai influenţat în ultima vreme?
M-am uitat de exemplu la filmul "Zeitgeist". Este cel mai vizionat film de pe internet, expresia este în limba germană, înseamnă "Spiritul acestor vremuri", şi vorbeşte despre cum suntem manipulaţi de religie, prin finanţe, ce minciuni ni se spun, inclusiv de guvernarea mondială, de controlul total asupra oamenilor, cipurile care vor fi introduse, aşa cum vedem că încet-încet se întâmplă. Probabil nu va mai fi mult până se va ajunge ca cipurile să fie introduse sub pielea indivizilor. Deja s-a discutat despre paşapoartele biometrice, suntem urmăriţi nonstop de mii de camere video... O să se ajungă probabil să fie mai multe camere video decât locuitori ai planetei. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu urmărirea informaţiilor de pe internet, cu e-mail-urile, messenger, cu telefoanele mobile, SMS-urile, totul este urmărit şi stocat undeva. Deja nu mai ai viaţă privată, nu mai ai cum să te exprimi liber, fiindca cineva, de undeva te urmăreşte. Unii spun că, dacă n-au făcut nici un rău, n-au de ce să le fie frică. Păi, tot aşa nici evreii n-au făcut nici un rău... Dar şi cu ei tot aşa s-a început: prima dată li s-a zis să poarte un semn. Ca după aceea să li se ia bunurile, să fie expulzaţi, torturaţi, gazaţi etc. Toată tehnologia asta ar putea cădea la un moment dat în mâinile unui om sau a unei guvernări care va hotărî cine trebuie să fie păstrat şi cine să fie eliminat. Oricum, se ştie că există un guvern care stăpâneşte din umbră, în spatele guvernelor vizibile, care are ca scop decimarea umanităţii, şi să păstreze doar o mică parte dintre oameni. Dacă cauţi pe net, pe YouTube de exemplu, găseşti mii de informaţii, clipuri documentate şi argumentate. Un mic exemplu: ştiaţi că virusul HIV a fost creat de oameni de "ştiinţă", în laboratoare secrete şi a fost introdus prin vaccinări în rândul anumitori categorii de oameni, pe care au vrut să le elimine în prima fază? Tot aşa şi restul metodelor, cum ar fi mâncarea, care este plină de E-uri şi substanţe cancerigene, aerul, apa este "tratată", animalele hrănite cu tot felul de hormoni, plantele sunt modificate genetic etc. Totul se duce de râpă dacă oamenii de bine nu fac nimic!

Care este mesajul?
Mesajul este acesta: milităm pentru libertate. Muzica rock în general militează pentru libertate, dacă se poate dusă până la capăt şi câteodată şi-a exprimat-o chiar în defavoarea sa. Rockul şi filosofia rockului întotdeauna au vorbit despre lucruri adânci, profunde, care au de-a face cu sensul vieţii, cu marile întrebări la care căutăm răspunsurile: Cine suntem noi? De unde venim? Există viaţă după moarte? Există spirite? Alte civiliaţii? Toate trupele rock vorbesc de lucruri superserioase. Există şi un verset care spune: "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi". Şi acesta este adevărul, nu doar informaţia, nu doar cunoaşterea. Într-un text am scris: "Istoria e scrisă doar de învingători". Asta nu înseamnă că istoria pe care o ştim noi este adevărată. Dimpotrivă, ar putea fi subiectivă. După ce au căzut anumite regimuri totalitare, după aceea s-au aflat adevăruri care nu erau cunoscute, fiindcă ne erau spuse alte aşa-zise adevăruri. Ideea este: cu cât cunoşti adevărul, acel adevăr te va face liber, iar acest adevăr, această cunoaştere a adevărului pe care încerc s-o trăiesc, s-o exprim, s-o experimentez, prin muzică, prin versuri, prin atitudinea pe scenă, doresc s-o transmit şi altora ca şi ei să prindă o bucăţică din lumina respectivă şi ei pe urmă s-o dea mai departe. Nu este vorba strict despre religie, în acest album, dar va fi vorba despre lucruri spirituale. Spiritualitatea nu trebuie să ne sperie. Ea a fost întotdeauna prezentă. Spiritualitatea e centrul fiinţei noastre. Suntem spirite. Avem spirit şi trăim în trup. Faptul că, la un moment dat trupurile noastre îmbătrânesc şi mor, asta nu însemnă că fiinţa noastră nu se va exprima în alte dimensiuni sau în alte moduri. De aceea lucrurile spirituale sunt foarte importante, de acolo pleacă, dinlăuntrul tău. "Under Control" se termină aşa: "Everything is under control/ I always listen to my inner voice/ And I know, everything is under control/ You cannot get me anymore". Deci temele acestea de manipulare, de control, încă mai pot fi schimbate. Când tu îţi asculţi propria voce interioară, adică vocea spiritului tău, a entităţii tale, cine eşti tu, parte din aşa-numitul Dumnezeu sau cum vrei să-l numeşti spiritul originar, originea vieţii, izvorul înţelepciunii acea parte din tine îţi vorbeşte, acea parte vreau eu s-o exprim. Trebuie să exprimi lucruri concrete. Nu lucruri care te distrează doar, ci lucruri care te iluminează. Lumea nu are nevoie de "distracţie". Cuvântul "distracţie" de aici vine. Să fim "distraşI". Distraşi de la ce? De la realitate! De la a percepe lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Asta face aproape toată mass-media asta coruptă, care a ajuns unde a ajuns. Asta nu înseamnă că nu există şi ziarişti buni, oameni care ştiu ce trebuie să facă, încearcă să dea mesajul ok. Dar în mare parte, mass-media asta încearcă să facă: să distragă atenţia. Să trăieşti într-o lume a telenovelelor şi a jocurilor tâmpite de la televizor, unde râde toată lumea la comandă fiindcă scrie pe prompter: "Aplauze acum!". "Râdeţi!". "Hahaha"! Asta e o tâmpenie mai gravă decât spălarea de creiere! Şi totuşi foarte mulţi oameni stau în faţa televizorului. De aceea, dacă tot facem ceva, să mai trezim nişte oameni, să le mai dăm o dorinţă de a căuta şi de a afla adevărul, adevărul care îi va face liberi. Despre asta încercăm să vorbim în versurile noastre. Şi acum am zis, despre o spiritualitate universală. Şi mai încercăm să vorbim despre sistemul care urmează să implementeze guvernul mondial şi mai ales despre modul în care noi vrem să rămânem liberi. Vom putea să eludăm acest sistem şi să rămânem liberi, să fim acei rebeli care am fost şi rămânem ca rockeri. Căci rockul despre asta vorbeşte. De o revoltă împotriva lanţurilor, a limitării pe care aceste sisteme le impun. Rockerii întotdeauna au fost spirite libere, care erau conştienţi de acest lucru şi care îşi exprimau în toate formele posibile revolta şi revoluţia lor. Şi cred că rockul n-a murit. Şi mai cred că, vorba lui John Lennon, "I'm a dreamer, but I'm not the only one". Ştiu că mai sunt şi alţii care vor acelaşi lucru, dar poate nu au vocea. Vocea înregistrată, cum o am eu pe suporturi magnetice sau digitale. Dar ei au poate vocea lor. În sensul că scriu o carte, îşi fac un blog, îşi imprimă un tricou... Mare parte a versurilor sunt scrise de mine, fiind vocalistul, ştiu mai bine cum mă pot exprima şi aşa e şi normal. Bineînţeles, întotdeauna aduc în faţa colegilor ideile versurilor şi le discutăm, le transformăm, astfel încât să fie în numitorul comun al tuturor, fiindcă până la urmă nu e albumul meu solo sau al unuia dintre colegi, este o trupă, trupa Altar şi unde hotărâm cu toţii de comun acord ceea ce ne reprezintă pe toţi. Şi de aceea multe dintre perceptele mele nu sunt introduse în Altar şi de aceea am nevoie să mă exprim şi prin alte proiecte şi în alte domenii.

Aşa a fost şi cu Shekinah...
Aşa a fost, iar acum, de exemplu, lucrez cu Nimrod, fostul chitarist de la Altar, la un fel de solo album al lui, care este total altceva decât am făcut noi cu Altar. Apoi, am făcut o trupă de tribute Metallica, tot cu Nimrod la chitară, Szabi de la VOS (chitară), Liviu CUG (bass) şi Levi Outline (tobe). Am făcut acest proiect, Masterpiece, cu muzicieni foarte buni şi vom cânta capodopere ale trupei Metallica.

Ce alte planuri mai aveţi?
Acum lucrăm la un alt proiect: să facem o sală de repetiţii. Până acum lucram cu un prieten care ne închiria sala, dar acum am găsit o sală tot prin bunăvoinţa unui alt prieten, cel care ne-a ajutat şi cu EP-ul. Vom plăti doar câteva costuri minore şi, împreună cu alte trupe vom avea sala noastră, unde să mergem de câte ori vrem. Să nu mai depindem de programul mai multor formaţii şi să putem lucra la acest album, să-l putem finaliza. Cam prin toamna acestui an ne-am dori să fie gata.

Albumul se va numi tot "Under Control", ca şi EP-ul? Şi cine îl va produce?
Deocamdată cam ăsta ar fi titlul, dar până nu avem toate piesele nu ştim exact. Se va lansa spre toamnă. În România nu cred că poate să susţină cineva ceea ce vrem noi să facem. În condiţiile actuale este extrem de greu... Sperăm ca materialul acesta să ajungă în străinătate. Dacă cei de-afară vor considera că merită acest proiect, să facem un turneu, cred că suntem pregătiţi pentru asta. Cred că n-am aduce ruşine României, ba dimpotrivă, pe orice scenă, pe lângă orice trupă am cântat cu Sepultura, Uriah Heep, Prodigy, cu trupe mari din Ungaria am putut să stăm lângă ei fără să ne fie ruşine, fără să ne simţim inferiori, ba dimpotrivă, am simţit că şi noi am putea face ce fac ei, dacă am avea aceleaşi condiţii.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 25 iunie 2009

Arch Enemy se întoarce la "Rădăcina răului"


 Conform paginii oficiale a trupei Arch Enemy, la 28 septembrie va fi lansat în Europa albumul "The Root of All Evil".

CD-ul va conţine piese alese de pe primele discuri ale formaţiei suedeze: "Black Earth", "Stigmata" şi "Burning Bridges". Melodiile vor fi complet reorchestrate, iar de mixarea şi masterizarea lor s-a ocupat Andy Sneap, care a mai colaborat cu Megadeth, Testament, Exodus etc. Aşa cum ne declara Michael Amott într-un interviu realizat recent la Budapesta, Arch Enemy pregăteşte o surpriză pentru fanii mai vechi, dar şi pentru cei noi: piese lansate pe când vocal era Johan Liiva au fost reînregistrate în formula actuală, cu solista Angela Gossow.

Pe pagina trupei, Michael revine cu noutăţi despre acest subiect: "A luat ceva vreme să realizăm acest proiect, în ciuda faptului că piesele erau deja scrise de ani buni. Înregistrările au avut loc în diferite locuri din Suedia, iar bateristul Daniel Erlandsson s-a ocupat de partea de sunet. Materialul i-a fost trimis în Anglia lui Andy Sneap, care s-a ocupat de mixare şi masterizare, iar rezultatul a depăşit chiar şi aşteptările mele!". Cum numărul fanilor a crescut mai ales după albumul din 2002, "Wages of Sin", reeditarea discurilor de la începuturile formaţiei a fost o decizie normală, mai ales că şi tehnica a evoluat în ultimii ani.

Amott a mai adăugat: "Ne-am întors în studio, ne-am reobişnuit cu piesele, le-am ales pe cele care ne-au plăcut cel mai mult şi le-am insuflat o nouă viaţă, în ideea de a le putea include în setlistul concertelor viitoare. Îmi place sound-ul proaspăt pe care l-am oferit acestor melodii, iar toţi membrii trupei s-au autodepăşit ­ în special vocea Angelei este extrem de intensă şi brutală. Nu pot să nu remarc şi partea de bass realizată de Sharlee, chiar dacă nici el nu era în trupă în vremea înregistrării pieselor originale. Dacă adăugăm mixarea şi producţia, ambele foarte heavy, putem spune că am dat o nouă strălucire vechilor noastre melodii, care sună atât de proaspăt de parcă ar fi fost compuse ieri".

După pauza luată pentru finisarea noului lor produs discografic, suedezii se pregătesc de noi concerte: atât festivaluri de vară, cât şi turnee în Orientul Îndepărtat şi Australia. Arch Enemy îşi va ţine promisiunea făcută admiratorilor din Mexic, cărora le vor oferi în august două concerte, reprogramate în urma restricţiilor impuse în urma gripei porcine. Pentru rockerii români, cele mai "accesibile" concerte sunt cele din Grecia (Rockwave Festival, 29 iunie), Turcia (Uni Rock Festival, 17 iulie) şi Ucraina (ProRock Festival, 18 iulie).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 23 iunie 2009

TARJA, LA SALA PALATULUI / Furtună de vară finlandeză


Tarja Turunen a adus la Bucureşti furtuna de vară, şi la propriu, şi la figurat. Desfăşurat pe o ploaie torenţială, concertul susţinut de soprană luni seară, la Sala Palatului, a făcut parte din turneul "Summer Storm".

Venită direct de la Budapesta, artista s-a aflat pentru a patra oară în România. Soprana finlandeză a concertat de data aceasta cu noua trupă din care fac parte Mike Terrana (tobe, care a cântat cu Gamma Ray, Rage, Axel Rudi Pell, Roland Grapow ­ fost membru al Helloween), Max Lilja (violoncel ­ fost membru al trupei Apocalyptica până în 2002), Doug Wimbish (bas), Maria Ilmoniemi (clape) şi Kiko Loureiro (chitară ­ brazilianul cântând pentru prima dată în Europa ca membru al formaţiei Tarjei). De altfel, Terrana şi-a arătat clasa de baterist susţinând un număr îndelung aplaudat de public.

Pe lângă melodiile consacrate, Tarja a interpretat şi o piesă în premieră absolută, "If you believe", o baladă la care s-a acompaniat singură la clape. Dacă fanii mai vechi sau mai noi au savurat "I walk alone" sau "Sleeping sun", "Poison", coverul după Alice Cooper, n-a fost întocmai pe gustul nostalgicilor. Voce incontestabilă, Tarja a cam schimbat macazul după despărţirea de Nightwish. Aşa cum a mai declarat, ca artist solo nu-i este nici mai greu, nici mai uşor, ci pur şi simplu este diferit.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Ştiri

ROCK CITY OPEN AIR.
Atenţiune, atenţiune! Se pregăteşte cel mai mare festival de rock în aer liber, din România! Între 20 şi 23 august, în comuna Borcea, vor concerta la Rock City Open Air peste 100 de trupe din ţară şi din străinătate. Publicul va putea primi, în afară de muzică bună, autografe de la trupele favorite şi tricouri branduite RCOA. Metal Masters, organizatorul evenimentului, oferă tricourile oficiale tuturor celor care înscriu pe site-ul oficial www.rockcity.ro seria unui abonament (de 270 sau de 300 de lei), până la data de 15 iulie. Biletele şi abonamentele pentru festival se distribuie exclusiv prin Eventim.ro.

UNDERGROUND.
Potrivit organizatorilor, Rock River Festival, care va avea loc la Cernavodă, în perioada 10-11-12 iulie, "a luat-o razna". În sensul că proiectul a fost conceput la un nivel mai mic, însă tot mai mulţi rockeri s-au arătat interesaţi de eveniment. Comisia de organizare a selectat pentru participare urmatoarele trupe: Toy Machines (Suceava), A.L.E. (Cluj Napoca), 9,7 Richter (Bucureşti), Era Decay (Suceava), True Mind (Braşov), Magica (Constanţa ­ headliner ziua 1). Ziua a doua: Bucium (Bucureşti), Inopia (Bucureşti), L.O.S.T. (Bucureşti), Akral Necrosis (Bucureşti), N.O.X. (Constanţa), Truda (Cluj Napoca ­ headliner). Ziua a treia: Hush (Bucureşti), Apocalips (Timişoara), Old No.7 (Constanţa), Highlight Kenosis (Bucureşti), Cadavrul (Constanţa), Hathor (Galaţi ­ headliner). Evenimentul este dedicat exclusiv trupelor rock din underground-ul românesc, festivalul urmărind "să promoveze formaţiile non-comerciale care merită să fie cunoscute şi apreciate".

100% LIVE.
Festivalul concurs "Maximum Rock ­ Suport Pentru Underground" pune la bătaie un premiu special de 10.000 RON. Pe lângă Act, Hightlight Kenosis, Inopia, Spitfire şi Tarantula, încă trei trupe s-au înscris în preselecţia pentru MR-SPU 2009, în încercarea de a câştiga marele premiu: Redox, Nox şi Apocalips. Festivalul se va desfăşura în Bucureşti, la 24 octombrie 2009, şi are ca obiectiv promovarea formaţiilor tinere care cântă 100% live, indiferent de stilul rock abordat. Clasamentul va fi alcătuit de un juriu, dar şi de votul publicului, acestea contând în proporţii egale. Concursul este deschis grupurilor tinere, care nu au mai mult de un album, autoprodus sau scos la o casă de discuri. Formaţiile ce doresc să se înscrie o mai pot face până la 15 septembrie 2009. Trupele trebuie să trimită un e-mail la adresa promo@promusicprod.ro care să conţină două piese audio (în format mp3) şi o poză de grup. În perioada 20-30 septembrie, juriul va alege opt formaţii pentru marea finală.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)