duminică, 31 mai 2009

DEATH FEMALES OF THRASH / Marloes şi Antonie, fetele care au "speriat” Estul


Live Metal Club a găzduit în weekend evenimentul "Death Females of Thrash", organizat de Metal Masters, un show cu trei recitaluri: Spoil Engine din Belgia, Diary About My Nightmares (Germania) şi "olandezii zburători", cum s-au descris cei de la Izegrim.

Va mai curge probabil multă apă pe Dâmboviţa până când spectatorul român se va îndura să-şi cumpere bilet. Pentru că trupele bune au început să calce pragul cluburilor bucureştene. În timp ce trei formaţii cu ani buni de experienţă în spate au cântat în Live Metal Club, numărul spectatorilor a fost invers proporţional cu valoarea muzicienilor. Dacă toamna trecută membrii trupei Izegrim - headlinerii "Death Females of Thrash" - au participat la "Metal Female Voices Fest", în Belgia, unde fanii au stat şi câte o oră la coadă să primească autografe, la noi "mişcarea de trupe" (a rockerilor spre sala de concert) a fost mult mai slabă. Dar măcar cei prezenţi au fost destul de entuziaşti... Cu toate acestea, a fost destulă agitaţie, şi la bar, şi la standul de merchandise, dar mai ales în faţa scenei.

Au deschis show-ul cei cinci belgieni de la Spoil Engine, care au comunicat aproape tot timpul cu publicul. Băieţii au anunţat că tocmai au semnat cu Roadrunner, casă de discuri prin intermediul căreia, speră ei, viitorul lor CD, "Antimatter", va ajunge şi în magazinele româneşti. Solistul Niek a cântat mai mult pe marginea scenei, în timp ce chitariştilor Steven şi Nick şi basistului Kristof părea să nu le mai ajungă spaţiul de desfăşurare, la cât de mult s-au agitat.

Nemţii, tot nemţi. Membrii D.A.M.N. şi-au reglat instrumentele ca la carte. Încă de la probele de sunet, solista Antonie i-a speriat pe cei care i-au văzut în premieră. Auzind ce sunete guturale poate scoate (aparent) fragila blondă, un spectator mai că era să scape berea din mână: "Ce-i asta, frate?", a exclamat acesta în cel mai admirativ mod posibil. Dar n-a fost singura dată când nemţoaica a impresionat audienţa: piesele au fost pe placul publicului, care a aplaudat-o îndelung. Chiar şi preferinţele ei în materie de băutură i-au lăsat pe români cu gura căscată: a refuzat berea ce i s-a oferit şi a spus că preferă vodca. Show-ul său a avut de toate: forţă, atitudine, imagine, dar mai ales voce şi talent. Şi le-a etalat pe deplin în piese ca "Hall of Fame", "Forbidden Anger" sau "Tränen der Einsamkeit". De altfel, D.A.M.N. nu a scăpat fără un bis, deşi în program nu era prevăzut.

Seara fetelor a fost încheiată de Marloes şi colegii săi de la Izegrim, care şi-au început recitalul cu "Warmonger". Flancată de chitariştii Bart şi Jeroen, blonda cu cosiţe până la brâu a fost la fel de agresivă pe tot parcursul show-ului, în piese precum "In The Name of Freedom", "Sword of Damocles", "Angel of Demise", "Point of No Return", "Deliverance", "Persona Non Grata", "Fuck Your Glorious Nation" şi "World Power Or Downfall". În recitalul lor s-au văzut cei 13 ani de experienţă, încununaţi de prezenţa la "Metal Female Voices Fest" 2008, dar şi de o nominalizare la secţiunea "Cea mai bună trupă" la ediţia din 2009 a acestui festival. După primul bis, înşişi organizatorii i-au invitat să cânte încă o piesă, "pentru acest public minunat".

Spectacolul s-a încheiat la câteva minute după miezul nopţii, iar formaţiile au plecat spre Ruse, unde urmau să susţină în seara imediat următoare un nou concert în cadrul turneului estic. În evenimentul intitulat "Legacy Open Air", celor trei trupe urmau să li se alăture bulgarii de la Claymore şi grupul românesc Kratos.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

MORE ANGER, MORE AGGRESSION / Diary About My Nightmares, death metal german pur


 Precis şi la obiect, aşa am putea rezuma interviul "nemţesc" pe care ni l-au acordat membrii trupei Diary About My Nightmares înainte de concertul susţinut în weekend, în Live Metal Club din Bucureşti. "ConD.A.M.N.aţi" la asemănarea cu alte formaţii, Antonie, Andre, Mat, Daniel şi Regi ne-au demonstrat că nu copiază pe nimeni, ci sunt ei înşişi şi au un stil distinct în peisajul death metal. 

V-aţi săturat, probabil, să fiţi comparaţi cu Arch Enemy. Ambele trupe au soliste blonde, germance, care abordează stilul growl. Cum contracaraţi această asociere făcută atât de frecvent?
D.A.M.N.: Ni se întâmplă tot timpul să auzim această comparaţie. Însă, când oamenii ne ascultă muzica îşi pot da seama că suntem D.A.M.N., nu altă trupă, pot realiza că suntem noi înşine. Dacă publicul vrea să ştie cine suntem, trebuie să ne asculte muzica. 

Care ar fi totuşi diferenţele?
Eu cânt de la 16 ani şi mi-am început cariera înainte ca Angela Gossow să ajungă în formaţia ei actuală. Când am debutat, nu ştiam că mai sunt şi alte vocaliste care merg pe acest stil, abia mai târziu am aflat de Holy Moses sau Arch Enemy. 

Într-un blog recent, aţi dezminţit zvonurile privind semnarea unui contract cu Pure Mind Records. Aţi găsit o casă de discuri sau încă mai căutaţi?
Încă nu avem o casă de discuri, negociem cu câteva şi sperăm să semnăm un contract cât de curând. Mai ales că avem deja gata piesele şi grafica pentru coperta CD-ului "Forbidden Anger". 

Aţi stabilit o dată pentru lansarea noului album?
Încă nu, dar estimăm că prin septembrie sau octombrie îl scoatem pe piaţă. 

Aţi postat două piese noi pe MySpace. Cum vor suna celelalte?
Va fi un pas înainte faţă de precedentul album, avem un tobar nou, pe Regi. Vom înregistra CD-ul în Danemarca, cu Ziggy şi Jacob Hansen. Am colaborat foarte bine cu ei, suntem foarte mulţumiţi. 

Ce ne puteţi spune despre versurile voastre? Care sunt sursele de inspiraţie şi ce subiecte abordaţi?
Piesa de titlu de la primul album, "Das Vermächtnis", are o poveste aparte. Am scris-o amintindu-mi de nişte casete horror pe care le-am văzut în copilărie. Poveşti cu zombie şi lucruri de genul ăsta. Deşi nu e în stilul meu, m-am gândit că e o sursă bună de inspiraţie pentru o piesă şi că pot transforma nişte imagini în versuri. La început scriam piese în germană deoarece îmi era mult mai uşor să mă exprim în limba maternă, să transform astfel toată bogăţia de idei. De altfel asta încerc, să creez imagini prin cuvinte. Acum, însă, încerc să fac acelaşi lucru în engleză, astfel încât mesajul nostru să ajungă la cât mai mulţi oameni. Ca subiecte abordăm problemele vieţii de zi cu zi, neînţelegerile care apar între oameni din cauza diferenţelor de mentalitate. 

Pe pagina de MySpace aveţi un banner ce promovează gruparea Metalfans Gegen Nazis (fanii metalului împotriva naziştilor - n.r.). De ce?
Venim din Germania, unde problema aceasta e încă vie. De multe ori trebuie să spunem că, chiar dacă suntem nemţi, nu avem legătură cu această mişcare. Chiar nu înţelegem de ce, dacă eşti trupă germană şi ai versuri în limba maternă, lumea te asociază cu această ideologie. Am pus acest banner şi pentru a contracara aceste posibile asocieri. Chiar fratele lui Andre a fost agresat la un moment dat de un fan al unei trupe din zona nazistă. Însă cu excepţia unor rare cazuri, ne ţinem departe de orice activism. Nazismul a lăsat la noi în ţară urme adânci, aşa cum la voi a lăsat comunismul. Personal, credem că fascismul şi comunismul sunt la fel de rele. 

Antonie, ai vreo tehnică anume pentru a-ţi proteja vocea?
E greu de explicat. Sunetele vin din stomac, nu-mi forţez coardele vocale foarte mult. Am învăţat câteva tehnici, mai mult de respiraţie decât propriu-zis de protejare a vocii. Ce-i drept, după două ore de cântat live mă simt cam obosită. La început repetam foarte mult, dar apoi am învăţat cum să-mi controlez muşchii. Tehnicile sunt similare cu cele ale cântăreţilor de muzică clasică. Andre a învăţat aceste tehnici din muzica clasică. Pe lângă asta, îţi menţine tonusul muscular în general, te menţine în formă. 

Concertaţi pentru prima dată în Est. Cum vi se pare zona?
Ne bucurăm să fim aici, să cunoaştem locuri noi, să vedem lucruri deosebite. Ce-i drept, nu am avut timp să vizităm mai nimic, am văzut doar Arcul de Triumf. Ne-am dus direct la hotel, dar am remarcat că oamenii sunt foarte prietenoşi. Şi alte trupe cu care am mai fost în turnee ne-au spus că sunt mulţi pasionaţi de metal în Est. Am fi vrut să vedem Casa Poporului, ştim că este a doua clădire din lume ca mărime şi mulţi prieteni ne-au spus că trebuie neapărat să o vizităm. Nu am ajuns încă, dar sperăm că mâine, în drum spre Ruse, vom trece cu maşina prin dreptul ei. Promotorul turneului este din Bulgaria, şi ne va duce cu autocarul până acolo.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

 

THRASH LA FEMININ / Schimbări de direcţie şi de atmosferă în Izegrim



Izegrim a cântat pentru prima dată în România, în weekend, în Live Metal Club din Bucureşti. Membrii formaţiei olandeze ne-au acordat un interviu înainte de concert, la terasa din faţa clubului. Marloes, Jeroen şi Bart ne-au invitat "în barca lor" (mai bine zis pe o bancă înconjurată de apă, fiindcă ploaia tocmai se oprise) şi ne-au vorbit despre proiectele formaţiei.  

Anul trecut aţi schimbat tobarul, iar solista Krisz a plecat din grup. Şi totuşi, noua formulă s-a sudat foarte repede, care a fost secretul?
Marloes: Joep a plecat din trupă pentru a se consacra altor proiecte şi a fost înlocuit de Ivo, care e un foarte bun tobar. Eu am trecut de la backing vocal la vocea principală. E bine că am scos EP-ul "Point of No Return" imediat după aceea, pentru că putem demonstra publicului cum sunăm acum. Schimbările de componenţă au adus şi schimbări de atmosferă în trupă, fiind un lucru bun şi din acest punct de vedere. 
Jeroen: În mod curios, i-a fost mai uşor tobarului Ivo să se adapteze decât pentru Marloes, care a venit din postura de backing vocal. În plus, Ivo e un baterist talentat, imediat ce-i prezentăm o linie melodică îşi dă seama ce vrem de la el şi cum trebuie să sune. Repetă în fiecare zi. 

Cine compune muzica?
Marloes: Cei doi chitarişti, Bart şi Jeroen. 

Dar versurile? Pe "Tribute to Totalitarianism" aţi folosit cuvinte destul de dure şi aţi abordat deseori subiecte tabu...
Marloes: Joep, fostul baterist, a scris textele, evident, cu excepţia ultimului EP, scos după plecarea lui din trupă. Eu devenind vocea principală, am preluat şi sarcina scrierii versurilor. Acest lucru înseamnă şi o schimbare de direcţie: abordarea nu va mai fi atât de dură ca pe primele noastre albume. Joep era mai înclinat spre subiecte istorice, războaie, situaţia din America. Acum însă am renunţat la această linie, nu vrem să predicăm un mesaj, nu asta înseamnă muzica pentru noi. Ne vom ocupa mai mult de realitate. "Tribute to Totalitarianism" a fost un album conceptual, scris în contextul politic mondial de dinaintea schimbărilor politice din SUA. Şi totuşi, a fost un album mai mult ficţional, şi nu unul bazat pe fapte concrete. Cât despre actualitatea americană, credem că după încheierea regimului Bush cetăţenii şi-au recăpătat zâmbetul, iar lumea va deveni un loc mai bun. 

Comparaţia cu Arch Enemy este inevitabilă, dat fiind că aveţi o solistă blondă, care abordează stilul death growl...
Jeroen: Am fost deseori comparaţi cu Arch Enemy, dar noi ne considerăm mai aproape de stilul Bolt Thrower sau Carcass. Asocierea cu Angela Gossow şi trupa sa vine mai mult din faptul că avem o femeie vocal, cu părul blond. Şi totuşi, am avut voce feminină încă de la înfiinţare, din 1996, cu patru ani înainte ca Angela să se alăture Arch Enemy. Ca atare, faptul că avem ca vocal o fată e o pură coincidenţă. Când formaţia a fost fondată, am vrut să venim cu ceva diferit, iar moda ca trupele să ia fete drept voce principală a venit mult după aceea. În Olanda, în 1996, nu era decât un singur grup care se baza pe o voce feminină. 

De ce growling şi nu "voce curată"?
Marloes: Prefer acest stil, e mult mai agresiv. Stilul nostru e mult mai dur decât al altor trupe care merg pe clean vocals.  

După EP veţi scoate un album? Cum staţi cu lucrul?
Jeroen: Scriem deja piese noi, iar anul viitor sperăm să lansăm noul CD. În două săptămâni vom începe filmările pentru un nou clip, la "Point of No Return", piesă care dă şi titlul EP-ului lansat recent.  

În 2008, aţi cântat în Belgia, la Metal Females Voices Fest, cel mai cunoscut festival destinat trupelor cu fete drept voce principală, iar anul acesta aţi fost nominalizaţi la categoria "Best Band". Ce ne puteţi spune?
Marloes: A fost cel mai mare eveniment la care am participat după schimbările de componenţă. A fost excelent pentru noi. Ne-am simţit minunat. Oamenii au stat la coadă chiar şi o oră pentru a primi autografe de la trupe, iar asta a fost o experienţă cu totul nouă pentru noi. Cât despre nominalizarea la premii, ne onorează, dar ştim că nu avem nici o şansă... 

Ei, nu se ştie niciodată... Acum cântaţi în Est, sunteţi în România pentru prima dată, cum vi se pare partea aceasta de lume?
Jeroen: Nu avem aşteptări ieşite din comun, vrem să ne simţim bine împreună, atât aici, cât şi la Ruse, unde urmează să cântăm apoi. Vrem să ajungem cu muzica noastră la sufletul cât mai multor oameni. E o premieră pentru noi să cântăm aici. 

Aţi apucat să vizitaţi ceva în Bucureşti?
Jeroen: N-am reuşit să vedem foarte mult. Am sosit cu avionul şi am mers direct la hotel. Am remarcat însă infernul din trafic. Însă oamenii sunt foarte drăguţi şi amabili cu noi. Sperăm să fie un show pe cinste!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

sâmbătă, 30 mai 2009

CONCERT MELODIC DEATH METAL ÎN BUDAPESTA / Apocalipsa după Arch Enemy

 
Turneul Summer Tyranny a ajuns marţi, 26 mai, în Diesel Club din Budapesta. Arch Enemy - cu trupa daneză Mercenary în deschidere - a concertat pentru prima dată în capitala Ungariei, după ce, cu două zile înainte, cântase, tot în premieră, la Zagreb. România mai are de aşteptat...

Dacă o trupă se poate lăuda că are fani în toate colţurile lumii, aceasta este cu siguranţă Arch Enemy. Suedezii au fost adoptaţi de japonezi, dar au cucerit şi mari teritorii din America de Sud. Şi, evident, Europa. De data aceasta, bucuria a fost de partea ungurilor, care i-au putut vedea chiar la ei acasă. Dar de oprirea în Budapesta au profitat şi rockeri din ţările din jur. "Am făcut 60 de kilometri din Slovacia până aici", ne-a mărturisit un împătimit al genului, venit încă de la 9 dimineaţa în faţa clubului. A ajuns înaintea caravanei metalice, sosită în jurul prânzului. Iar aşteptarea i-a fost răsplătită: Angela Gossow s-a oprit pentru a acorda autografe şi a face fotografii cu admiratorii. "Sper că asta îţi va face viaţa mai frumoasă", i-a spus solista unui fan după ce au făcut o poză împreună şi după ce i-a semnat o mapă întreagă de postere şi coperţi de CD-uri. Timpul însă a trecut repede pentru oamenii în negru, care au schimbat impresii, în timp ce artiştii au făcut vocalize şi probe de sunet. Când s-au deschis porţile, mulţimea s-a grăbit spre cele trei "puncte fierbinţi" ale sălii: un loc "strategic" în faţa scenei, cele două baruri cu bere de la gheaţă, respectiv standul de merchandising. Dacă Mercenary a înşirat pe tarabă aproape toată discografia, Arch Enemy a oferit la vânzare doar DVD-ul "Tyrants of The Rising Sun", dar şi vreo şase modele de tricouri. 

REVOLUTION BEGINS. Show-ul a început "nemţeşte", la ora stabilită, pe acordurile "Nessun dorma" din "Turandot". Iar finalul grandios al ariei, "Vincero", a fost pe deplin justificat: Mercenary a cucerit inimile publicului, deşi n-a cântat decât şapte melodii, majoritatea de pe ultimul album, "Architect of Lies", scos anul trecut: "Black and Hollow", "Bloodsong", "The Endless Fall", "Black and Endless Never", "Execution Style". Celor cinci li s-au adăugat piesele de rezistenţă "Soul Decision" (de pe "The Hours That Remain") şi "Firesoul" (de pe "11 Dreams"). Deşi aflaţi a patra oară în Ungaria, danezii s-au simţit la fel de bine şi de data aceasta. În schimb, colegii lor de la Century Media au concertat în Budapesta în premieră. Şi acest lucru s-a văzut: fanii au scandat "Arch Enemy!" pe tot parcursul "predării de ştafetă" de pe scenă. Pentru un loc cât mai în faţă au dat lupte grele băieţi şi fete deopotrivă, mai ceva ca la urcarea într-un autobuz la o oră de vârf. Iar hiturile au început să curgă: "Ravenous", "Taking Back My Soul", "Dead Eyes See No Future", "My Apocalypse". 

"DIVA SATANICA". Angela, care a lăsat în culise fusta scurtă în favoarea unor blugi sfâşiaţi, a fost impresionată de reacţia publicului: "Deşi sunteţi o mână de oameni comparativ cu publicul de la marile festivaluri, sunteţi mult mai zgomotoşi! Iar piesa care urmează va spori, cred, şi mai mult această frumoasă nebunie", a spus vocalista introducând melodia "Revolution Begins". După "Burning Angel" a urmat momentul lui Daniel Erlandsson, care şi-a făcut numărul la tobe. "The Last Enemy" şi "I Will Live Again" au ridicat din nou pulsul sălii, înaintea altor două solo-uri, dar de chitară, care i-au avut ca protagonişti pe fraţii Amott. Mezinul Christopher a deschis pentru "big brother" Michael, care a interpretat inclusiv "Intermezzo Liberte". După "Dear Bury Their Dead", "Diva Satanica" şi "We Will Rise", trupa s-a retras în culise, însă de la un asemenea show nu putea lipsi bisul. "We want more!", s-a scandat în continuu, iar Arch Enemy a răsplătit publicul cu "Snowbound", "Nemesis" şi "Fields of Desolation". Angela Gossow, cea mai cunoscută voce feminină a metalului, a fost la înălţime, deşi, vorba ei, nu măsoară decât 1,60 m. Solista care a revoluţionat death metalul melodic şi a dărâmat mitul conform căruia growl-ul este apanajul băieţilor i-a dat pe spate pe toţi cei care s-au înghesuit în faţa scenei. La 18 ani de la debut şi la nouă ani de la intrarea în Arch Enemy, nemţoaica se dovedeşte a fi într-o continuă creştere de formă, fiind un adevărat model pentru noua generaţie de soliste.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"FIGHTING FOR FREEDOM / UNITED WE STAND” / Michael Amott: "Îmi place să fiu ocupat până peste cap”


Michael Amott ar fi oricând îndreptăţit să spună despre sine, citând titlul unei piese, "I Am Legend". A fondat Arch Enemy, dar a făcut parte şi din formula de aur a trupei Carcass, la a cărei reînfiinţare a participat alături de Bill Steer şi Jeff Walker. Înaintea recitalului Arch Enemy din Budapesta, ne-a vorbit despre proiectele ambelor trupe, dar şi despre concertele susţinute în destinaţii exotice. 

În ultimul an şi jumătate aţi avut concerte în locuri deosebite: în Japonia, în America de Sud sau chiar în Dubai. Ne poţi împărtăşi câteva impresii?
Michael Amott: A trecut, într-adevăr, mult de când am scos "Rise of the Tyrant", în septembrie 2007. Am plecat în turneu chiar înainte de a-l lansa şi am cântat cu foarte scurte pauze. A fost extraordinar să ajungem în locuri unde n-am mai fost niciodată: în Dubai, dar şi în Sankt Petersburg sau Moscova. În Japonia am fost de foarte multe ori până acum. Ne place să mergem în locuri unde n-am mai ajuns. De exemplu, venim din Zagreb, unde am avut un show pe 24 mai, şi tot în premieră cântăm şi la Budapesta. E interesant să lărgim aria geografică unde reuşim să concertăm. După Budapesta urmează trei spectacole în Italia - în Roma, Roncade şi Pinarella di Cervia, iar apoi vor fi festivalurile de vară: Kvinesdal (Norvegia), Rock Harz (Germania), Masters of Rock (Cehia), Kiev Open Air (Ucraina) şi Zwarte Cross (Olanda). 

Japonia e un loc special pentru voi...
Exact. Japonezii au reprezentat primul public care ne-a adoptat, chiar înaintea europenilor, aşa că rămâne mereu o destinaţie specială pentru noi. 

DVD-ul "Tyrants of the Rising Sun" a reprezentat o răsplată pentru fidelitatea publicului nipon?
Da, l-am înregistrat acolo şi din acest motiv, dar şi pentru că mulţi oameni ne-au întrebat cum e să cânţi în Ţara Soarelui Răsare, cum e publicul acolo. Japonia e inaccesibilă multora, geografic vorbind, nu e una dintre destinaţiile clasice de vacanţă. Acum însă, privind DVD-ul, pot vedea cu ochii lor cum e primit Arch Enemy de publicul de acolo. Le oferim fanilor din toată lumea această posibilitate. 

Dar în Dubai? Acest loc te face să te gândeşti mai mult la şeici, nisip, petrol decât la metal şi fani ai genului.
Există un festival care se ţine anual acolo (Desert Rock - n.n.). N-am avut foarte mult timp să vedem locurile. Am sosit cu o seară înainte de concert şi am plecat în dimineaţa următoare show-ului. Ne-am simţit însă bine, fanii au fost minunaţi, a fost o reacţie puternică din partea lor. 

Ai spus că intenţionezi să reeditezi 12 piese de pe primele trei albume, dar înregistrate în formula actuală, cu Angela ca vocal. În ce stadiu se află acest proiect?
Am încheiat lucrul, albumul e deja mixat şi urmează masterizarea. Îl vom scoate pe piaţă în septembrie sau octombrie anul acesta. Nu doresc să dezvălui încă numele acestui produs discografic, însă voi face în curând un anunţ oficial în care îl voi divulga. Avem în lucru şi piese noi, nu mă opresc niciodată din compus, fie că e vorba de câte un riff. Înaintea următoarei părţi a turneului vom repeta câteva piese, poate după aceea vom include în setlistul viitoarelor show-uri şi câteva melodii noi. Avem câteva bucăţi deja înregistrate din timpul repetiţiilor anterioare, dar acum pot spune doar că e vorba de părţi disparate, şi nu piese finisate. Când vom avea o pauză mai lungă şi vom scăpa de nebunia turneelor vom avea mai mult timp de repetiţii şi vom avea vreme să le punem cap la cap. Fiindcă în turneu trebuie să te concentrezi mai mult pe show şi nu prea avem timp pentru a finisa melodii noi. În turnee trebuie să faci o mulţime de lucruri, e o altă faţetă a trupei, dar acasă te poţi în fine elibera de stres şi poţi crea lucruri noi. 

În 2007 ai reformat Carcass, alături de Bill Steer şi Jeff Walker. Ce ne poţi spune?
Da, reunirea Carcass a fost un lucru extrem de plăcut. Chiar de anul trecut am cântat în Japonia, în Europa, am avut două turnee în SUA. A fost foarte interesant, foarte intens şi-mi face plăcere să cântăm din nou piesele de rezistenţă. Ca tobar l-am luat pe Daniel Erlandsson din Arch Enemy. 

Cum vă descurcaţi cu un program atât de încărcat, mai ales tu, care eşti implicat pe două fronturi?
Îmi place să fiu ocupat până peste cap, îmi place să trec de la una la alta, altfel mă apucă plictiseala. 

Vă veţi limita la reeditări ale vechilor hituri Carcass sau veţi compune şi piese noi?
Nu ne-am pus problema unor melodii noi, până acum. Mai mult sărbătorim momentele de glorie. Vom reedita vechile albume şi vom aduce vechile piese în faţa publicului. 

Fiindcă tot a venit vorba despre trecut, cum priveşti acum cooptarea Angelei în Arch Enemy? Ai demontat atunci mitul conform căruia o fată în trupă nu e foarte bine venită... Au trecut nouă ani de atunci şi s-a demonstrat că formula actuală e cea mai bună.
Am primit de la ea o înregistrare video a unui concert susţinut de trupa în care evolua atunci, Mistress. Cânta într-un club mic, mi-aduc aminte că eu şi fratele meu Chris am urmărit filmarea respectivă şi am rămas uimiţi de charisma şi de vocea Angelei. Din toată formaţia, ea ieşea în evidenţă şi, chiar dacă evolua în faţa a vreo 50 de fani, dovedea o putere deosebită. Când Johan Liiva a plecat, am căutat un vocal nou, la vreo şase luni după ce o întâlnisem, şi ni s-a părut o idee extrem de bună să o cooptăm în trupă. N-am vrut să luăm un muzician de împrumut, ci pe cineva complet diferit de artiştii consacraţi pe scena suedeză, un chip complet nou. Şi, într-adevăr, a fost o persoană total necunoscută, care a devenit între timp extrem de populară.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

SPIRITE LIBERE / Andy Ghost "învaţă gratuit supravieţuirea”

Liderul trupei clujene Altar lucrează pe mai multe fronturi: duminică, 31 mai, lansează Masterpiece - Metallica Tribute band, pregăteşte un nou album şi un videoclip nou, la piesa "Under Control". Andy Ghost ne-a vorbit despre starea naţiunii rock şi despre supravieţuirea trupelor metal în România.  

De ce nu se vede Altar la tv şi de ce nu se mai aude la radio?
Într-adevăr e ciudat să avem 19 ani de existenţă şi, practic, să rămânem tot în underground. Altfel ar fi dacă piesele Altar ar fi pe radio şi pe tv, dacă ar exista emisiuni specializate pe aşa ceva, fiindcă public care gustă muzica rock/metal este din belşug - vezi concertele Iron Maiden sau Metallica! Însă doar cei care ne caută ne găsesc. Am avut un contract cu Roton pentru albumul "Atitudine" (2006), de altfel ei au scos şi "Respect", în '95. Foarte greu am semnat cu ei, dar, în afară de faptul că ne-au făcut un videoclip, cu altceva nu ne-am ales. Nu ne-au făcut o promovare cum ar fi trebuit. Clipul "Născut învingător" de exemplu - care atunci ar fi avut un impact şi un succes - nu a fost difuzat pe MTV. Ne-au spus ceva de genul "ne pare rău, dar este prea dur soundul şi nu e pe targetul nostru". Deci vă daţi seama: dacă un clip de calitate precum "Născut învingător", cu Ionuţ Iftimoaie ca invitat, la investiţia respectivă, cu un producător de calitate, unul dintre primii trei de calitate în România nu ajunge pe MTV, vă daţi seama ce şanse au alte trupe? Dacă o trupă gen Altar, care e destul de cunoscută de atâta vreme tot nu ajunge să fie difuzată, gândiţi-vă ce şanse au alte trupe! Eu mă bucur când vin prieteni şi spun: "vrem să scoatem album, vrem să scoatem videoclip", îi susţin şi mă bucur de toată mişcarea asta, dar când mă gândesc ce greu va fi să facă ceva în ţara asta... E bine să crezi, e bine să visezi la lucruri mari, ceva se va întâmpla, dar şansele sunt foarte, foarte mici. Asta este nenorocirea rockului din România şi aşa stau lucrurile. 

S-a mai schimbat ceva din '89 încoace?
Până în '95-'96 a fost o perioadă extraordinar de frumoasă pentru România în ceea ce priveşte rockul. Noi am avut şansa să prindem perioada aceea, oamenii veneau în număr extraordinar de mare, câte 10.000, cumpărau bilete la festivaluri şi noi aveam multe concerte, aveam public plătitor, dar după aceea... S-a întâmplat în felul următor: sunt oameni care setează trendurile, oameni în anumite poziţii, în funcţii-cheie, care blochează înaintarea unor genuri muzicale. Până în '96 când au intrat dance-ul şi hip-hop-ul, muzica rock era la nivelul la care trebuia să fie. Şi ar fi avut şansa să explodeze în România, fiindcă atunci s-au pregătit şi au existat pe piaţă nişte trupe de calitate, trupe din multe subgenuri ale rockului care în timp au dispărut fiindcă n-au mai avut susţinere sau şi-au schimbat stilul. Alin Oprea, de exemplu. Omul care a cântat în SIN, trupa din Turda: mare intrumentist, solo-uri geniale. La un moment dat a scos o baladă - "Singur", şi-a dat seama că ar prinde, a folosit momentul şi s-a dus în direcţia aceea. Nu-i de condamnat, foarte ok dacă el este fericit - nota 10. Dacă a făcut câţiva fericiţi care poate habar n-aveau ce făcea el înainte, iar e super ok. Un artist rămâne un artist în continuare, posibilitatea de a te exprima depinde doar de tine, pe ce paletă vrei să fii, cu ce culori vrei să-ţi desenezi hârtia şi ce vrei să vezi la final. 

Te-a bătut gândul schimbării?
Îmi place să lucrez pe multe genuri muzicale. Faptul că sunt sau am fost în mare parte cunoscut prin thrash, death, hardcore, power thrash sau speed metal, prin ce am făcut cu Altar este doar o parte din mine. Acum, de exemplu, lucrez cu Nimrod, fostul chitarist de la Altar, la un fel de solo album al lui, care este total altceva decât am făcut noi cu Altar. Merge mai mult pe linia "Born again" - sound rock cu chitări, este melodic şi e mai accesibil. Asta nu înseamnă că eu devin comercial sau cel puţin eu nu consider acest lucru. Poate alţii vor considera, nu ştiu. Dar întotdeauna am simţit că pot să mă exprim mult mai larg. Îmi place să cânt Guns'n Roses, îmi place să cânt Metallica, ascult muzică de toate genurile, dacă aş vrea aş putea să cânt şi blues sau orice altceva, chiar şi operă dacă aş investi în domeniul acela. 

Mai nou, aţi înfiinţat Masterpiece.
Da, am făcut o trupă Metallica tribute, împreună cu Nimrod, la chitară, Szabi - VOS (chitară), Liviu - CUG (bass) şi Levi - Outline (tobe). Primul concert va avea loc duminică, 31 mai, de la ora 21.00, în Remember Pub (fostul Fire) din Cluj Napoca. Vom cânta capodopere ale trupei Metallica. Cu cât te poţi exprima pe o paletă mai largă, cu atât găseşti lumea din jurul tău. Bineînţeles că e foarte greu ca aceia care te-au cunoscut într-un fel sau altul să te accepte şi într-un alt mod. Să nu uităm de proiectul pe care l-am avut, Shekinah. Ca trupă nu există acum, deşi eu am insistat să meargă mai departe. Cu Shekinah căutam producător, le-am dat personal materialul şi efectiv n-au fost interesaţi. Foarte, foarte greu au acceptat până la urmă să semneze cu Altar. Şi-am zis ok, mai bine aleg Altar, fiindcă am ştiut că mai avem nişte lucruri de experimentat împreună şi că ceea ce am început încă nu era terminat. 

Care e explicaţia?
La noi e o politică imbecilă: nu acceptă ca un vocalist să fie în două trupe, deşi sunt cazuri - uită-te la Corey Taylor, cântă extraordinar şi în Slipknot, şi în Stone Sour. Sau un exemplu românesc. Octavian Horvath de la Implant pentru Refuz cântă şi în Blazzaj, îşi face treaba foarte bine, şi nu poţi să zici că nu-l reprezintă, sau o parte dintre băieţii din Cargo au o trupă de coveruri, se numeşte Narval, sună foarte bine. Sau mulţi alţii care cântă cu o trupă consacrată şi "în timpul liber" îşi exprimă şi o altă latură a creativităţii şi a fiinţei lor. Prin asta ne îmbogăţim cu toţii, şi aici nu mă refer la partea financiară. Aşa cum am mai zis, sunt oameni-cheie care impun şi trasează nişte reguli, reguli pe care publicul nu le vede şi nu-şi dă seama cum s-a ajuns aici, cum de muzica rock/metal nu există pe radio, nu există la tv. Eu nu am nici o problemă nici cu manelele, nici cu altceva, deşi toată lumea spune că dacă eşti rocker trebuie să fii anti-manele, că altfel nu eşti rocker adevărat. Asta-i o tâmpenie. Dar aşa şi noi perpetuăm la rândul nostru aceeaşi tâmpenie. Cu alte genuri muzicale, cu alţi artişti, cu alţi oameni. Dacă am trăit pe pielea noastră nedreptatea asta, noi de ce o mai perpetuăm? Din prigoniţi am ajuns să devenim la rândul nostru prigonitori. Se pare că nu am învăţat nimic din ce am trăit. Asta nu-mi place mie, dar asta e doar o părere personală. Aşa a fost pe vremuri cu lupta dintre "depeşari" şi metalişti, până când Dave Gahan, vocalul de la Depeche Mode, şi-a lăsat plete, a declarat că-i place rockul, s-a tatuat şi a început să arate mai degrabă ca un "fuckin' rockstar". De atunci multi "depeşari" au început să asculte şi rock, şi mulţi rockeri au început să asculte, la rându-le, Depeche şi alte genuri asemănătoare. Indiferent ce muzică interpretează celălalt, ce face, trebuie să-l respecţi pentru munca pe care el a depus-o. Nu fac o pledoarie pentru alte genuri muzicale, dar să ne înţelegem foarte bine. Violonistul sau "clăparul" acela, indiferent ce gen cântă, acel om şi-a investit tinereţea, banii, energia, poate în copilărie taică-său, maică-sa nu-l lăsau să se joace, mergea şi exersa la vioară, la pian, la ţambal, nu e important la ce instrument. Ideea e să-l respecţi. Nu neapărat să-l iubeşti sau să-ţi placă, dar ca om, ca artist, indiferent ce-a făcut, e bine să-l respecţi, aşa ar fi normal. Aşa cum au alţii prejudecăţi faţă de noi şi noi ne mirăm de ce rockerii nu sunt acceptaţi în marea parte a societăţii, de ce suntem numiţi nişte pletoşi, jegoşi, satanişti, paria societăţii, de ce suntem priviţi întotdeauna ciudat pe autobuz, în taxi când urci, "oare plăteşte, nu plăteşte?" Este o ură, o neînţelegere, o prejudecată foarte mare împotriva rockerilor. Era înainte, acum s-au mai obişnuit oamenii, vremurile s-au mai schimbat. Dar tot se zice despre multe formaţii rock că promovează ideea de satanism, de exemplu. Asta e un text imbecil şi mă enervează să vorbesc despre asta, fiindcă în foarte multe interviuri am fost întrebat: "care e legătura între muzica rock şi satanism?" Mi se pare aşa de deplasată toată treaba asta cu satanismul, no, că mă şi enervez! (Râde) Oare dacă porţi haine negre, piele, lanţuri şi mergi s-o faci în cimitir, sau te îmbeţi cu gaşca ta în centrul oraşului, sau ieşi în excursie cu pletoşii şi îţi exprimi personalitatea în mod liber, asta înseamnă să fii satanist? Eu cred că mai degrabă pe adevăraţii satanişti o să-i găsim la costum, zâmbind frumos în diferite posturi din guverne, în maşinile lor luxoase cumpărate din bani publici. Sau marii bancheri şi cei care născocesc războaie şi revoluţii, manipulând şi ucigând milioane de oameni, semeni de-ai lor, pentru profitul lor personal, stând în spatele sistemelor care limitează şi obstrucţionează libertatea şi liberul arbitru al omului. - vezi filmele "Zeitgeist", "Zeitgeist Addendum" sau "End Game". Satanismul este, pentru mine, tot ceea ce contravine legilor naturale, libertăţii şi vieţii. Dar dacă ar fi să vedem lucrurile în mod holistic, în mod universal, ne-am da seama că, de fapt, nu există satanism, că nu există bine şi rău, că totul este aşa cum trebuie să fie, şi cel mai important fapt de ştiut, de crezut, de aplicat şi experimentat este că noi CU TOŢII suntem Dumnezeu. Că în afară de Supremul Spirit Universal nu există altceva, sau altcineva, şi ca El/Ea este în TOT şi în TOATE. Vezi cartea lui Neale Donald Walsch, "Conversaţii cu Dumnezeu". 

Cel mai recent album al vostru, "Atitudine", a apărut acum vreo trei. E mult, e puţin?
Nu e mult. Având în vedere că trăim în România, şi cântăm ce cântăm, nu aşa-numita muzică comercială, mi se pare ok. Nu e normal, e doar ok, e acceptabil. Foarte, foarte greu poţi să scoţi anual câte ceva, aşa cum fac majoritatea trupelor din străinătate, să scoată un album şi acela să fie unul bun, care să te reprezinte şi care să fie un pas înainte. Doar de dragul de a scoate un album n-ar fi o problemă să compunem piese astfel încât să scoatem o dată pe an câte unul. Ideea e cum am mai zis: fiind ocupaţi atât de mult timp şi cu alte lucruri, nu mai ai timp să faci ceva de calitate, să zici că merită. Dacă am trăi numai din chestia asta, să mergem câteva luni în turnee, să facem un album în fiecare an, ar fi extraordinar. Dar nu este aşa. În România nu este deloc aşa. Poate vorbim de trupe precum Iris, Cargo, ca să ne mai apropiem un pic, ei sunt la nivelul la care pot trăi numai din muzică. Cred că au cel puţin patru concerte pe lună, asta minim, şi preţul cu care cântă ei e aproape dublu, mă refer la Cargo, şi cel puţin triplu la Iris, deci asta înseamnă că ei ar putea să se descurce. Asta ar fi un început bun pentru trupe, pentru Altar, dar, neavând susţinerea mass-media, e foarte greu să aduni nu neapărat public, ci foarte greu să aduci bani de la producător ca să susţii aşa-numita maşinărie să funcţioneze (bani pentru un studio bun, pentru album, promoţie, un sponsor, turneu naţional şi internaţional etc.).

Au apărut reviste de rock online. Vă ajută? Ajută pentru supravieţuire. Îmi pare rău că trebuie să folosec cuvântul acesta, dar asta e. Ajută la supravieţuirea genului, a rockului în general. Dar există şi o parte mai puţin plăcută. De exemplu am intrat pe YouTube la clipul nostru "Atitudine" şi am citit comentariile. Mi-am dat seama că sunt o droaie de oameni care n-au nici o treabă cu rockul. Se iau la ceartă între ei. Foarte rar o să răspund, fiindcă e dreptul lor să scrie, nu numai criticii profesionişti au dreptul să scrie. Exact pentru asta au fost create astfel de site-uri, pentru ca oamenii să se poată exprima, dar din nefericire aduce şi foarte mult rău, căci unii oameni au tupeul, să zicem aşa, să dea în tine, iar tu nu ştii cine este acel om. Eu nu-mi aduc aminte să fi venit cineva la mine după concert şi să zică: "Măi, voi aţi fost aşa, acuma sunteţi aşa" şi să te facă cu ou şi cu oţet pe faţă. Dar acolo toţi sunt megacurajoşi (fiindcă se ascund după identităţi virtuale multiple), de multe ori habar n-au, poate or fi auzit şi ei o piesă, piesa respectivă, dar ei habar n-au, se iau la ceartă între ei, dar discuţia n-are nimic în sine cu trupa sau cu clipul respectiv. Şi atunci te gândeşti: pentru cine faci tu clipurile astea? Pentru cine încerci să dai calitate şi să te ridici la nivel cât de cât - să zicem - internaţional, să încerci să cânţi bine, să faci show pe scenă? Crezi că eu n-aş aduce pirotehniştii lui Rammstein în concert? Cu mare drag, dar aş face chiar mai mult: aş face clip pe Marte! Nu ştiu, aş lua legătura cu OZN-urile şi le-aş comanda să mă răpească, să facem o fază barosană! Aş chema flota intergalactică! Glumesc, evident. Ne-am dori să facem multe lucruri, dar din păcate nu avem susţinerea necesară. 

Există "fani" care au o singură idee, dar fixă: "de ce nu mai sunaţi ca acum zece ani"?
Ceea ce face Altar face pe momentul respectiv, ceea ce simte în momentul respectiv, chiar dacă acest lucru e diferit de ceea ce am simţit cu doi-trei ani înainte. Fiindcă noi ne tot schimbăm. De la o secundă la alta nu mai suntem la fel. Corpul uman, se spune, se schimbă în totalitate în şapte ani şi tu nu mai eşti acelaşi, deşi eşti aproape la fel, dar celulele din organismul tău nu mai sunt aceleaşi, sunt altele. Şi asta se întâmplă şi cu personalitatea: te schimbi, te maturizezi, eşti bombardat non-stop, zilnic cu informaţii pe care le consideri necesare să le aplici în viaţa ta, altele le scoţi şi unele te transformă fără să-ţi dai seama şi devii alt om, alt muzician, altfel creezi versurile, altfel vezi lumea. Acum văd astfel. Probabil peste zece ani voi vedea altfel. Aşa e şi cu versurile noastre: câteodată când cântăm sau când ascult piese mai vechi de-ale noastre, îmi dau seama că acum le pot da şi eu o altă interpretare şi e foarte interesantă chestia asta. 

Ce le-ai spune celor care îşi dau cu părerea fără să ştie despre ce-i vorba în industria asta?
Credeţi că noi nu am vrea să sunăm ca şi afară? Dar ideea este că nu poţi să faci ceea ce fac ei. Că te întrebi: măi, eu am bani să-mi achit cheltuielile la bloc? Nu să te gândeşti "ce ţoale o să-mi iau ca să arăt ca ăia de afară", că ăia au zeci de magazine specializate şi o întreagă industrie care funcţionează bine de zeci de ani... Pantalonii ăia de piele, bocancii ăia la care toţi rockerii visează, tricourile alea superfaine costă! Nu mai zic de instrumente, care costă, frate, cât salariul tău pe zece ani! Trupele de afară vin cu o echipă de cărăuşi, de sunetişti şi de tot ce trebuie pentru o trupă şi te miri că e diferenţă foarte mare între trupe. În plus, există o grămadă reguli nescrise şi alte secrete ştiute sau neştiute de public.  

Ca de exemplu?
Când am cântat în deschidere la Sepultura, am făcut probele de sunet şi s-a auzit foarte bine. Însă sunetistul lor a venit la al nostru şi i-a zis "I'm sorry, it's too loud". Şi a dat jos - până la sub jumătate - sunetul. Asta e politica peste tot. Nu ai voie să foloseşti echipamentul la maximum pentru că nu poţi "fura" showul lor, indiferent cine eşti. De obicei cânţi "pe zi", fără să beneficiezi de sistemul de lumini, fum etc. Jumătate din public încă nici nu este prezent în faţa scenei, mulţi nici măcar nu au intrat. Sunt nişte chestii pe care publicul nu le prea ştie şi zice: "măi, ăştia de ce nu arată ca ăia? La ăştia nu mă mai duc!". Păi stai, măi, ca să mă duc să-mi cumpăr ţoalele alea poate-mi trebuie, frate, un salariu astronomic sau un concert gigantic, nu unul, îmi trebuie un concert mondial ca să-mi cumpăr tot ce-mi trebuie! Nu suntem la nivelul acela şi atunci facem pas cu pas drumul să ajungem cât mai sus. Când văd pe MTV - deşi nu mă mai uit la MTV că mă enervează, nu mă mai uit la televizor de fapt decât foarte rar - şi văd oameni care habar n-am cine sunt, dar ei au megamaşini, megavile şi tu abia îţi plăteşti pâinea de zi cu zi. Păi unde vrei tu să fii megastar? Numai în minţile noastre supradimensionate există chestia asta! În România extrem de greu se poate face ceva. Dimpotrivă, se va face din ce în ce mai greu, cred eu. Numai dacă tu singur te produci, distribui singur şi faci tu tot ce trebuie să facă alţii. Dar noi nu suntem făcuţi să facem şi muzica, şi versurile, să şi distribuim şi toate celelalte. Dacă unul îşi face bine partea lui, atunci lucrurile funcţionează. Tu trebuie să-ţi faci partea ta şi numai partea ta, dar pe aceea să o faci excelent. Nu poţi să faci partea tuturor. De aceea lucrurile nu merg bine. Fiindcă toţi facem partea tuturor. Fă-ţi doar partea la care eşti expert. Şi fă-o excelent. Asociază-te cu altul care îşi face treaba excelent şi atunci există şanse să iasă ceva de calitate. 

Ce urmează să mai faceţi?
Urmează să mai compunem, idei sunt din belşug, nu aceasta ar fi problema. Problema este că fiecare e ocupat acum cu alte lucruri în viaţa privată. Şi eu sunt nevoit să lucrez, şi asta îmi ia foarte mult timp. Şi asta nu e normal, n-ar trebui să facă asta nici un artist, nici un om care creează nu ar trebui să se implice în alte lucrări care îi distrag atenţia energia şi creativitatea. Dar sunt nevoit, fiindcă din muzică nu am cum să trăiesc. Şi ceilalţi colegi ai mei lucrează, şi de aceea foarte greu ne adunăm. 

Practic, înveţi tu însuţi "gratuit supravieţuirea", cum spuneai în piesa "La noi"?
Cam aşa ceva. În România muzica rock nu este susţinută nici măcar de public în măsura în care ar trebui. Şi aici nu aduc nici o condamnare nimănui, dar foarte greu scoţi oamenii din casă, să mai vină la concerte şi să mai şi plătească un bilet. Daca pui mai mult de 10-15 lei noi, omul zice că mai pune încă pe-atât şi achită factura la Internet, şi timp de-o lună vede toate concertele şi le şi downlodează gratis! Mai mult nu se poate cere pe bilet. Aşa-numita criză loveşte pe unii şi pe alţii. Oamenii se gândesc de două ori pe ce dau banii, cum să-i împartă. Şi este trist. Asta îngreunează şi mai mult supravieţuirea. Nu trăirea, ci chiar supravieţuirea trupelor rock. Învingătorii, nu sunt cei care nu întâmpină nici o piedică în viaţă, ci sunt cei care depăşesc cu multă credinţă şi curaj toate obstacolele, deschid şi bătătoresc drumul pentru cei ce vin din urmă.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 18 mai 2009

TRUPĂ NOUĂ / Masterpiece, Metallica Tribute band!

Cinci muzicieni cu nume de renume au pus la cale, de curând, proiectul Masterpiece. Andy Ghost - Altar (voce), Nimrod ­ - ex Altar (chitară), Szabi - VOS (chitară), Liviu ­ - CUG (bass), Levi - ­ Outline (tobe) debutează în această componenţă şi lansează Masterpiece, un tribute band Metallica.

Primul concert va avea loc duminică, 31 mai, de la ora 21:00, în Remember Pub (fostul Fire) din Cluj-Napoca. Artiştii vor cânta piese precum: "Enter Sandman", "Sad But True", "Whiskey In The Jar" (cover ea însăşi, fiind cântată, înainte de Metallica, şi de formaţii ca The Dubliners şi Thin Lizzy), "Master of Puppets", "Seek and Destroy", "Until It Sleeps", "For Whom The Bell Tolls", "Wherever I May Roam", "Fade To Black", "Harvester Of Sorrow" şi multe alte surprize!

Iată ce ne-a declarat solistul Andy Ghost: "Întotdeauna am simţit că pot să mă exprim printr-o paletă mult mai largă. Îmi place să cânt Guns'n Roses, îmi place să cânt Metallica. Am făcut această trupă cu muzicieni foarte buni şi vom interpreta capodopere ale trupei Metallica. Dacă formaţia va merge bine, vom face multe alte lucruri. Poate la un moment dat vom compune pentru Masterpiece şi piese de-ale noastre, mai melodice, mai lejere, dar totuşi în domeniul rock metal, să nu se înţeleagă altceva".

Vocalul ne-a explicat de ce a ales melodiile lui Hetfield & Co.: "Metallica e o trupă supercomplexă. Acum, că ne ocupăm de piesele lor, îmi dau seama ce versuri profunde au! Eu am crescut cu piesele Metallica, ascultam când eram adolescent, şi-atunci n-am dat o prea mare importanţă la înţelegerea textelor. Dar acum am intrat adânc în tainele versurilor lor. Probabil are de-a face şi cu experienţele mele, dar şi cu multe alte lucruri. Îmi dau seama că sunt nişte versuri geniale, sunt «masterpieces»!". În ceea ce priveşte această nouă latură pe care vrea să şi-o exprime, Andy a completat: "Îmi place să cred că voi fi înţeles în această postură. Nu sunt doar vocalistul de la Altar, care poate nu şi-a arătat toate posibilităţile, aşa că aştept reacţiile la această nouă provocare".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

duminică, 17 mai 2009

METALLSVENSKAN / Muzică, fotbal şi distracţie

Lumea bună a metalului suedez s-a reunit recent la Orebro, pe Behrn Arena. In Flames, Tiamat, Dark Tranquillity, Sabaton, The Haunted şi alte trupe şi-au trimis reprezentanţii pentru a se lupta în MetaLiga de fotbal.

Elita metalului suedez s-a strâns în păr pentru a arăta că se descurcă la fel de bine atât cu instrumentele, cât şi cu balonul rotund. Opt echipe, formate din cei mai buni muzicieni pe care competiţia i-a prins pe meleagurile natale, s-au luptat pentru prima cupă de metal, la propriu şi la figurat. Din grupa A au făcut parte Bullet FC (trupa Bullet venind cu tot lineup-ul), FC Glenn (o combinată In Flames, Tiamat, Evergrey, Engel, Hardcore Superstar), Orebro United (Path of No Return, Millencolin, Witchcraft, The Spitts, The Peepshows) şi selecţionata ziariştilor de la CloseUp Magazine (condusă - şi pe teren, şi în redacţie - de Robban Becirovic).


Grupa B a avut în componenţă pe Sabaton (întărită cu transferuri de la Krux şi Leksand Superstars), HEAT, The Haunted / Dark Traquillity, plus vecinii de la Illdisposed (Danemarca). Bullet părea descinsă direct de la un concert, rockerii purtând un echipament format din blugi strâmţi şi geacă de motor, în timp ce Sabaton (cu Mats Leven, ex-Therion, în componenţă) a optat pentru tricourile echipei de hochei Leksand IF şi pantaloni de camuflaj. Ceilalţi au ales echipamente clasice, dar au surprins prin alegerea numerelor "tematice". Astfel că a fost mare bătaie pe tricoul cu 666, dar şi cele inscripţionate cu 6 sau 13 au fost la fel de disputate.


Grupa A a fost una dezechilibrată: pe de o parte Orebro Utd şi FC Glenn s-au pus pe treabă încă din primul meci, cel direct, în timp ce jurnaliştii au venit mai mult pentru subiect, fără să arate prea multe în teren, iar Bullet au jucat mai mult la derută, singura lor tactică fiind să ţipe şi să alerge în jurul adversarului cu mingea. Aşa încât nu e de mirare că fotbaliştii în blugi şi geacă au fost ciuca bătăilor: au încasat 20 de goluri, iar unica lor reuşită, în ultimul meci, contra lui Glenn, au sărbătorit-o îndelung.


Rezultatele au fost mult mai strânse în cealaltă grupă: trei victorii la un gol diferenţă, un scor de 3-1 şi două egaluri. Până la urmă, The Haunted/Dark Tranquillity a obţinut primul loc, a doua poziţie revenind celor de la HEAT. În semifinale, Orebro şi Glenn şi-au continuat victoriile la scor, urmând ca finala să fie o reeditare a meciului lor din grupă. Orebro şi-a luat revanşa pentru înfrângerea cu 0-2, câştigând cu un categoric 7-2.


La campioni a jucat şi Martin Bengtsson, fotbalist care acum cinci ani era legitimat la Inter Milano, în timp ce finaliştii au resimţit absenţe cu greutate: Peter Iwers a declarat forfait în chiar ziua turneului, la fel şi colegul de trupă Niclas Engelin. Astfel, perechea de fraţi Peter (bass, In Flames) şi Anders Iwers (tot bass, dar în Tiamat) a avut doar un reprezentant în echipă, în persoana celui din urmă. Pe de altă parte, chitaristul Bjorn Gelotte de la In Flames a jucat alături de fratele său, Adam, "legitimat" la FC Glenn în ultimul moment.

Dacă pe scenă seriozitatea primează, pe dreptunghiul verde băieţii şi-au dat în petec, spre deliciul celor 3.000 de spectatori plătitori. Trupa Bullet a renunţat la stretching, făcându-şi încălzirea cu bere, iar Robban Becirovic şi-a împletit cozile afro în formă de turban. Amfitrionii Orvar Säfström (fost vocal în Entombed) şi Marika Eriksson (de la TV4 Sport) au prezentat show-ul şi au intervievat rockstarurile la cald, după fiecare meci. Fanii au făcut mii de poze, zeci de filmuleţe şi s-au ales cu autografe de la toate formaţiile. Unii au venit chiar şi cu bebeluşii, cei mici urmărind meciurile din landourile parcate în zona zero.


Ziua s-a încheiat cu un concert în Conventum Arena, susţinut de Wolf, Sabaton şi Hammerfall. Aceştia din urmă, veniţi după un turneu european istovitor, n-au mai avut energia să evolueze şi pe gazon, ci doar au oferit un recital pe scena sălii din Orebro. Evenimentul a avut şi o latură umanitară: organizatorii au pus la cale un concurs la finalul căruia au oferit o chitară Les Paul, câştigată de o mamă singură, care nu-şi permitea să cumpere pentru fiul ei, din ajutorul de şomaj, un instrument de calitate cu care acesta să studieze muzica. Fiindcă prima ediţie a Metallsvenskan a fost încununată de succes, MetaLiga suedeză de fotbal va continua şi anul viitor, organizatorii punând deja la cale detaliile campionatului din 2010.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Fotografii: FramedNoise.com, via flickr

miercuri, 13 mai 2009

UN NOU LINEUP / Thomas Vikstrom, membru permanent al Therion

În februarie anul trecut, formula Therion "ce părea a rezista pentru totdeauna" s-a destrămat, atunci când Petter Karlsson şi fraţii Kristian şi Johan Niemann au părăsit trupa. Iată că acum, la un an şi ceva după acel moment, suedezii şi-au definitivat un nou lineup.

Aşa cum anunţă pagina de MySpace a formaţiei, Christofer Johnsson a găsit chiar şi un vocal "cu normă întreagă", în persoana lui Thomas Vikstrom. Acesta din urmă a mai colaborat, printre alţii, cu Candlemass şi Stormwind şi este fiul unui cunoscut cântăreţ de operă, Sven-Erik Vikstrom. "Thomas este nu numai un om deosebit, ci şi un cântăreţ şi compozitor incredibil de talentat. Având studii de tenor clasic, se potriveşte cu atât mai mult în trupă", a declarat Christofer. După câteva săptămâni de discuţii, cei doi au hotărât: Vikstrom va fi de acum înainte, membru cu drepturi depline al grupului suedez. "Sunt mândru şi fericit că sunt membru în Therion. Sper şi cred că vom coopera o lungă şi fructuoasă perioadă", a declarat noul solist. În afară de Christofer - membru fondator şi lider al Therion - şi Thomas, lineup-ul actual îi mai include pe basistul Nalle "Grizzly" Pahlsson şi pe bateristul Johan Kolberg.

MISKOLC EXPERIENCE. Fanii lui Christofer & Co. au mai primit o veste bună: în iunie va fi lansat în Europa noul produs discografic al Therion. Însă DVD-ul "Miskolc Experience" se adresează mai mult publicului care gustă în egală măsură muzica clasică. Înregistrate în 2007, la festivalul internaţional de operă din Miskolc, Ungaria, piesele ce compun cele două părţi ale albumului sunt fie arii din opere celebre ("Classical Adventures"), fie melodii Therion cântate cu orchestră şi cor ("Therion Songs"). "Aventurile clasice" şi "Piesele Therion" vor fi editate şi pe CD. Celor două părţi li se adaugă (însă numai pe DVD) un documentar care oferă o privire în culisele organizării şi punerii în scenă a acestui concert, dar şi un rezumat de 16 minute al evenimentului "Therion Goes Classic" de la Bucureşti, de la 9 decembrie 2006. "Acest album este o mărturie din excepţionala perioadă pe care o încheie - era Johnsson/Niemann/Niemann/Karlsson. Acest episod s-a terminat, dar o nouă epocă va începe, iar Therion va scrie curând un nou capitol!", se mai spune pe pagina de MySpace a trupei.

Partea 1 - Classical Adventures (44 min.) cuprinde: "Clavicula Nox"; Dvorak: "Simfonia a 9-a", extras; Verdi: "Vedi! le fosche notturne spotigle", din "Il Trovatore"; Mozart: "Dies Irae", din "Requiem"; Saint-Saens: "Simfonia a 3-a", extras; Wagner: "Notung! Notung! Niedliches Schwert!", din "The Ring"; Wagner: "Uvertura" din "Rienzi", extras; Wagner: partea a 2-a "Der Tag ist da", din "Rienzi"; Wagner: prima parte a "Herbei! Herbei!", din "Rienzi". Partea a 2-a - Therion Songs (66 min.) include: "Blood Of Kingu"; "Sirius B"; "Lemuria"; "Eternal Return"; "Draconian Trilogy"; "Schwartsalbenheim"; "Via Nocturna"; "The Rise Of Sodom And Gomorrah" şi "Grand Finale". Bonus pe DVD - Documentar (20 min.) şi Therion Goes Classic Bucharest (16 min.).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 11 mai 2009

Tarja confirmă concertul în Mexic

Solista finlandeză Tarja Turunen confirmă pe site-ul personal show-ul din Mexic, dată fiind evoluţia situaţiei sanitare din această ţară.

"Barurile, restaurantele, cinematografele, teatrele şi stadioanele îşi vor redeschide porţile fără a restricţiona accesul în funcţie de numărul de participanţi la evenimente. Se menţine însă recomandarea ca persoanele să poarte măşti de protecţie. Această decizie se bazează pe măsura luată de Comité Científico de Vigilancia Sanitaria y Epidemiológica din Mexico City, de schimbare a codului de alertă sanitară, de la portocaliu la galben, în ceea ce priveşte gradul de periculozitate epidemiologică". Două măsuri rămân însă în vigoare în Mexico City: o "curăţenie amănunţită" înainte de deschiderea localurilor şi obligativitatea efectuării de dezinfecţii ale toaletelor la fiecare oră.

Tarja va cânta în capitală, la Circo Volador, pe data de 16 mai, în cadrul Storm Returns to the Americas Tour 2009. "Mai mult, fanilor mexicani li s-au pregătit şi câteva surprize în privinţa setlistului", anunţă Tarja pe site-ul ei. După alte cinci concerte, în Venezuela şi Argentina, finlandeza va reveni în Europa pentru turneul Summer Storm, care va trece şi prin Bucureşti. Fanii români o pot vedea live la 22 iunie, la Sala Palatului.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

sâmbătă, 9 mai 2009

Gripa porcină amână concertul Arch Enemy în Mexic

Turneul trupei suedeze Arch Enemy în America Latină s-a încheiat mai repede decât şi-ar fi dorit muzicienii: cel de-al şaselea concert, prevăzut să aibă loc în Ciudad de Mexico, a trebuit anulat, din cauza epidemiei de gripă.

Potrivit chitaristului Michael Amott, "spectacolul din 8 mai, din Mexic, a trebuit anulat din cauza haosului şi restricţiilor cauzate de gripă. Nu ne pare deloc bine, dar nu avem ce face. Singura măsură pe care am putut-o lua în favoarea fanilor noştri de acolo a fost să găsim repede în programul nostru o dată la care să mergem să cântăm în Mexic. Aşadar, la 20 august vom fi în Ciudad de Mexico, iar cele 2.500 de bilete vândute la concertul din 8 mai vor rămâne valabile pentru acea dată".

Chiar şi cu un turneu scurtat de gripa porcină, cei de la Arch Enemy au fost încântaţi de primirea ce le-a fost făcută în America Latină: "Am cântat în Venezuela şi Columbia pentru prima dată în carieră, iar fanii au fost senzaţionali. Acei oameni trăiesc şi respiră metal... Şi întoarcerea în Brazilia şi Argentina a fost plăcută, la fel ca şi oprirea în Santiago de Chile. Păcat că acest din urmă show a fost şi ultimul al turneului..." Suedezii vor reveni în Europa, pentru o nouă serie de concerte. Turneul va include şi un show la Diesel Club din Budapesta, această oprire fiind cea mai accesibilă pentru fanii români.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 7 mai 2009

Noi confirmări la Rock City Open Air


Metal Masters anunţă noi confirmări la Rock City Open Air 2009. Acestea sunt Edguy (Germania), Overkill (SUA), Asphyx (Olanda) şi Skyclad (Marea Britanie). De asemenea, organizatorii au stabilit programul aproximativ pe zile şi, în plus, vin cu o surpriză pentru metalişti.

La cererea publicului (repetată şi insistentă), Metal Masters şi Eventim.ro pun în vânzare bilete pe zile la Rock City Open Air 2009. Pentru că fanii anumitor trupe au dorit să aibă posibilitatea de a veni special pentru formaţia favorită, organizatorii au rezolvat problemele de ordin logistic. Astfel, de la 11 mai se pot achiziţiona bilete pentru zilele de 21, 22 sau 23 august la festivalul de lângă Feteşti, care se va desfăşura în comuna Borcea, chiar pe malul Dunării. Numărul biletelor pe zile este limitat: 1.000 de bucăţi pe zi! Vânzarea acestora începe cu o perioadă de promoţie de două săptămâni.

Biletele pot fi rezervate începând de la data de 6 mai 2009 pe www.eventim.ro. De luni, 11 mai, când se pun în vânzare şi până la data de 22 mai, preţul este următorul: 21 august - 110 lei, 22 august - 130 lei, 23 august - 100 lei. De la data de 23 mai şi până la epuizarea lor, preţul biletelor pe zi va fi de 130 lei pentru data de 21.08, 150 lei pentru 22.08, respectiv 120 lei pentru 23.08. Tichetele pentru data de 20 august nu sunt încă disponibile. Preţul lor urmează a fi anunţat ulterior.

Programul festivalului

S-a stabilit şi programul pe zile. Aşadar, joi, 20 august, concertează Ancient Rites, Hanzel und Gretyl, Hollenthon, Macbeth, Primal Fear, Sinner şi Sirenia. Vineri, 21 august ­ Belphegor, Blood Red Throne, Mayhem, Onslaught, Overkill, Skyclad, Solitude Aeturnus şi Vendetta. Sâmbătă, 22 august ­ Amon Amarth, Asphyx, Brainstorm, Dew Scented, Einherjer, Immortal, Lake of Tears şi Trail of Tears. Iar duminică, 23 August ­ Agathodaimon, Blaze Bailey, Candlemass, Edguy, Lacrimas Profundere, Paul di Anno + Trooper, Stormlord şi Theatres des Vampires. Metal Masters anunţă că, pe lângă headlinerii menţionaţi, numeroase alte trupe vor susţine concerte în cele patru zile de festival, în intervalul orar 10:00-3:00. Este posibil ca programul să mai sufere mici modificări: vor fi anunţate noi trupe, unele trupe pot fi mutate/decalate, dar nu şi headlinerii.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)