Începând din 1 decembrie, organizatorii festivalului din Dinkelsbühl numără zilele până la Crăciun. 24 de trupe de pe afiş vor fi anunţate între 1 şi 24 decembrie pe pagina oficială a Summer Breeze. Astfel că metaliştii sunt invitaţi să stea cu ochii pe site-ul evenimentului, pentru că surprizele vor veni la fiecare 24 de ore.
Prima formaţie anunţată în cadrul “Advent Calendar” face parte dintre acele grupuri pe care orice festival şi le-ar dori. Angela Gossow şi colegii săi din Arch Enemy sunt headlinerii dezvăluiţi la 1 decembrie.
Frumoasa nemţoaică a apărut pe numeroase coperte ale marilor reviste de rock ale lumii, iar vocea ei, combinată cu talentul lui Michael Amott şi al celorlalţi membri ai trupei, a dus Arch Enemy în vârful topurilor de specialitate.
Cum de la precedentul album, “Rise of the Tyrant”, au trecut deja trei ani, trupa suedeză intră în studio în această lună pentru a realiza un nou CD. Anul trecut, Arch Enemy a scos compilaţia “The Root Of All Evil”, un disc care a reunit piese de pe primele trei albume ale lor.
În 2010, grupul a concertat la mari festivaluri, precum Wacken Open Air, dar şi în locuri exotice, unde puţine trupe metal au ajuns până acum, cum ar fi de exemplu Maldive.
Aşadar, luna august 2011 se anunţă a fi plină de veşti bune pentru fanii Arch Enemy: prognozata lansare a noului album, dar şi concertul pe scena de la Dinkelsbühl.
Înfiinţat în 1997, Summer Breeze Open Air va avea loc, anul viitor, între 18 şi 20 august. Biletele sunt puse deja în vânzare şi costă 72 euro plus taxe. Primele 10.000 de abonamente includ un DVD cu cele mai fierbinţi momente ale ediţiei din 2009.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
miercuri, 1 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu