Pian versus violoncel, un duet Con pasion

În aştep­tarea unei ocazii de a concerta în ţara natală, pia­nis­ta Carmen Ştefănescu îi încîntă pe nemţi, fiindcă, la fel ca alţi artişti, este mai cunoscută în Germania, acolo unde locuieşte, decît în patria de origine.

Estul şi implicit România au dat mulţi muzicieni de va­loa­re Occidentului. În aştep­tarea unei ocazii de a concerta în ţara natală, pia­nis­ta Carmen Ştefănescu îi încântă pe nemţi, fiindcă, la fel ca alţi artişti, este mai cunoscută în Germania, acolo unde locuieşte, decât în patria de origine. Am cunoscut-o în Leipzig cu ocazia concertului pe care l-a susţinut în cadrul WGT.

De când aţi plecat din Ro­mânia?
Carmen Ştefănescu: Din 1970 am venit împreună cu părinţii mei. Am fugit în timpul lui Ceauşescu, am călătorit prin Viena, Israel, Italia până am ajuns în RFG definitiv. În Germania am trăit în Aachen, unde am studiat şi pianul. L-am cunoscut pe soţul meu, care este violoncelistul grupului Con Pasion. Cum el are mai mult de lucru în regiunea asta, m-am hotărât şi eu să vin în Leipzig şi trăiesc aici de cinci ani.

Când aţi început să studiaţi muzica?
Prima lecţie de pian am avut-o în România la 4 ani şi jumătate, primii doi ani de lecţii i-am făcut în Bucureşti, şi unde pui temelia acolo este de fapt rădăcina. Am început la liceul de muzică, şi apoi am studiat în Germania. Mi-am luat diploma. Am avut o perioadă în care n-am mai făcut muzică clasică, am făcut zece ani de muzică rock şi pop, şi apoi m-am întors la clasică, pentru că mi-am dat seama că totuşi clasica e mai aproape de inima mea.

De când n-aţi mai fost în ţară?
Am fost acum doi ani pentru o săptămână, să mai văd cum s-a schimbat, cum s-a mai transformat Bucureştiul. De-atunci n-am mai fost. Nici înainte nu mai fu­sesem de foarte mulţi ani.

Aţi venit pentru un concert sau în vacanţă?
În vacanţă. Concerte n-am avut deloc în România.

Se poate trăi în Germania numai din muzică?
Da, se poate. Eu predau foarte mult şi la o şcoală de muzică, dar şi particular. Avem şi concerte, dar numai din spectacole n-aş putea să trăiesc.

Ca româncă v-a fost greu să vă adaptaţi în Vest?
M-am obişnuit să trăiesc aici. Nu-mi dau seama cum ar fi să trăiesc într-o altă regiune, pentru că mereu când plec din Germania mă întreb de ce mă întorc. Deoarece căldura care se găseşte în alte locuri nu e chiar aşa ca aici. Numai că, pe de altă parte, am prietenii, cercul meu social, părinţii mei trăiesc şi ei aici. Acestea sunt motivele pentru care mă întorc de fiecare dată în Germania, chiar dacă nu este ţara care te primeşte cu braţele deschise şi plină de căldură ca alte ţări. Mentalitatea e - în regiunea Leipzig - puţin distantă, ceva de genul “nu vreau să arăt prea mult, nu vreau să vorbesc prea mult despre mine”, şi, cu felul meu de-a fi foarte deschis, la început am avut ceva probleme, am avut impresia că nu pot să trăiesc aici. Dar între timp am găsit prieteni, grupa cu care să fac muzică, am găsit elevi, am găsit oameni care îmi sunt foarte apropiaţi şi pot să spun că aici sunt acasă.

Aveţi copii?
Nu. Doar pe cei pe care-i pregătesc, aşa este. Am avut acum un elev care a câştigat un concurs mare în Sachsen şi îmi face foarte mare plăcere să văd că elevii mei sunt talentaţi. Mă bucur când reuşesc să-i duc la un punct foarte bun, asta îmi dă o motivaţie în plus.

Cum se face că aţi cîntat la un festival gothic, Wave Gotik Treffen?
Am o mare atracţie pentru textele lui Charles Baudelaire şi pentru muzica franceză şi m-am gândit să facem o combinaţie între poezia lui Baudelaire şi muzica lui Faure, care, pe de o parte, contrastează, dar, pe de alta, parcă sunt făcute una pentru cealaltă. Şi de asta m-a fascinat ideea ca grupul Con Pasion să facă parte din WGT, fiind vorba despre un autor pe placul gothicilor. Nu sunt atrasă neapărat de acest curent, adică mă îmbrac în culori vii, dar textele astea şi sensibilitatea lor mă fascinează... Îmi lipsesc cuvintele româneşti ca să explic... Ideea este că tot acest întreg este ceva înălţător, peste lucrurile de toată ziua. Te ridică într-un fel, e o atmosferă care nu e aşa grea ca viaţa de toate zilele.

A fost de vină natura politică a acelor vremuri că mulţi muzicieni români de valoare s-au afirmat în Vest?
Da, probabil. Acum, după schimbarea regimului, foarte mulţi revin, participă la Festivalul Enescu, de exemplu.

Veţi concerta în România?
Nu avem contacte deloc, pentru că eu am plecat când eram co­pil, aveam vreo şapte ani pe-atunci. Am colaborat cu români care cân­tă în străinătate, dar care nu mai au nici ei legături cu ţara, şi-au făcut propriile grupuri mu­zicale în străinătate.

Masterat în muzică de cameră

Carmen Ştefănescu s-a născut în Bucureşti. După ce familia sa a părăsit România, ea şi-a continuat studiile de pian, fiind un elev eminent al profesoarei Ulla Graf, la Universitatea de Muzică din Aachen. La un moment dat şi-a întrerupt cariera cântând la clape în diverse grupuri de pop şi rock ca muzician de turneu şi de studio. Astfel a cunoscut diverse lumi muzicale. Ulterior, pianista şi-a terminat studiile cu Ulla Graf, primind diploma de absolvire. A urmat masteratul în muzica de cameră cu dr Rudolf Neumann şi cu Bruno Canino. În mai multe rânduri a fost lector invitat la clasele de master de la Campus Internationale Sermoneta. Puncte de referinţă în cariera sa artistică sunt colaborările cu nume de prestigiu precum Stephan Picard, Ann Smith şi Mariana Sârbu. Uşurinţa în abordarea diverselor stiluri şi-a demonstrat-o prin numeroasele apariţii alături de partenerul său, violoncelistul Lukas Dreyer, de solista Iane Reisenauer şi în recitaluri alături de mezzosoprana Elvira Dressen şi de soprana Christine Maria Rembeck.

Combinaţii muzicale neobişnuite

Violoncelistul Lukas Dreyer şi pianista Carmen Ştefănescu s-au cunoscut în timpul studiilor pe care le urmau la Aachen. Au format duetul Con Pasion pentru a explora muzica dincolo de repertoriul obişnuit de sonate. Fie că e vorba de Spania sau de America Latină, fantezia în materie de muzică nu are limite. Dar un lucru este comun: ei încearcă diverse combinaţii neobişnuite. Muzica lor nu poate fi abordată la un nivel raţional, trebuie cucerită prin sentiment şi pasiune, “con passion”. Lukas şi Carmen au cântat în Germania şi în alte ţări europene şi şi-au scos primul CD, “Alma y musica”, ce conţine piese de inspiraţie latino-americană. Cei doi au participat, alături de violonistul Sonke Reger, la WGT 2008, la Seara Franceză, care a avut loc la Mendelssohn-Haus din Leipzig. Concertul s-a desfăşurat cu uşile larg deschise, iar publicul, mult mai numeros decât capacitatea sălii, a stat chiar şi pe scări. Probabil că ar face săli pline şi în România, dacă s-ar găsi cine s-o invite… Deocamdată, o puteţi asculta doar pe site-ul www.con-pasion.de.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Metal…funny: Interviu cu copy-uţe de la fani

După principiul “Bune bucate, da’ rău aşezate”, primim comunicate cel puţin ciudat formulate. 

Ştiţi cum era concursul ăla: n-ai cameră foto? Trimite-ne o poză făcută de tine şi poţi câştiga o digitală! Cam aşa ne zic şi organizatorii Artmania: “Ştim cât de enervant e să ai un aparat foto bun, dar să faci poze din spate la toate concertele. Îi urăşti sincer pe norocoşii care stau în faţa scenei, cu tunurile lor şi fac poze trupelor, deşi unii dintre ei n-au mare habar cine sunt oamenii pe care-i fotografiază”. Să recapitulăm şi să disecăm: Nu e deloc enervant să ai un aparat bun, ba dimpotrivă! Enervant este să nu poţi intra cu el la concert, aşa cum se practică pe la noi. Regula este ca fanii să nu intre cu aparate profi. Da’ nici nu zice nimeni care e profi şi care nu. Cel mult te controlează la mărime. La cea a obiectivului, evident. Dar să zicem că ai scăpat de vigilenţa celor de la pază şi reuşeşti să intri cu un aparat bun. Deci, dacă e bun, poţi face poze şi din avion, nu numai din fundul sălii. Nu-i urăşti pe cei care stau în faţă, fiindcă, dacă eşti suficient de înfipt, te poziţionezi tu însuţi în faţa scenei, ca-n imaginea alăturată. Cei mai mulţi dintre fotoreporteri chiar au mare habar cine sunt oamenii pe care îi pozează. Că doar de asta vin la concert. S-a întâmplat să nu prea aibă habar cine cântă pe scenă unii organizatori, care au trimis comunicate cu componenţa unor trupe de-acum câţiva ani! Dar asta e altă poveste…

COPY-PASTE. Gazdele evenimentului de la Sibiu (care va avea loc în perioada 18-20 iulie) ne lovesc cu un nou concurs, de data aceasta împreună cu Metalfan: “Ai bilet la ARTmania Festival 2008? Cum ar fi să-ţi întâlneşti formaţia preferată? Tipii ăia cu care ai avut sau ai poster pe perete, despre care ştii absolut tot, începând de la ce (alte) trupe ascultă până la ce bere beau? Îţi oferim ocazia de a-ţi cunoaşte idolii! Trimite 10 întrebări pentru o formaţie din cele care participă la festival şi poţi câştiga un backstage pass şi dreptul de a-l însoţi pe redactorul Metalfan la interviul pe care-l va face cu respectiva formaţie. Cele mai inspirate întrebări ale tale vor fi incluse în interviu şi vei avea ocazia să le pui chiar tu!” Să lămurim lucrurile: în primul rând, “sufleurul” cu întrebările inspirate primeşte un backstage pass doar dacă şi-a cumpărat bilet în prealabil. Să citiţi bine: dacă n-aveţi bilet, nici n-o să primiţi! Dacă aţi avut poster pe perete şi nu-l mai aveţi, înseamnă că nu prea mai sunt preferaţii voştri (mai ales dacă trupa nu mai sună ca acum zece ani). În caz că, totuşi, a rămas formaţia voastră preferată, e aproape imposibil să n-o fi întâlnit până acum. Ştiţi ce fel de bere beau, ba ştiţi chiar şi faptul că unii preferă vodca sau absintul în detrimentul berii. Deci cum vă oferă ocazia de a-i cunoaşte, dacă ştiţi absolut totul despre ei? Ba mai mult, i-aţi putea învăţa chiar voi pe intervievatori câte ceva. De altfel, se pare că asta e şi ideea: Voi, fanii care ştiţi totul, veniţi cu cele mai interesante întrebări. Din care îşi vor face probabil copiuţe şi Metalfanii. “Ca să nu mai rămâie repetenţi şi anul acesta”, vorba lui Caragiale... Că prea au mers până acum pe principiul “De ce să-i întrebe presa centrală tâmpenii pe artişti? Las’ că-i întrebăm noi!”  

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)