Când spui Lenţi Chiriac spui automat rock. Spui Heavy Metal Magazine, spui calitate, nu cantitate. La 15 ani de la lansarea HMM aniversaţi luna aceasta, cititorii fideli ai revistei primesc cadou un site de cultură rock pe aceleaşi coordonate: metal pur, fără compromisuri.
Heavy Metal Magazine sărbătoreşte 15 ani la sfârşitul acestei luni. Cum vi se pare: e mult, e puţin?
Pentru ţara în care trăim, pentru vremurile pe care le trăim acum e enorm. Câte reviste muzicale au trăit în România 15 ani? Ca să nu mai spun de reviste în general.
Cum va arăta noua faţă a revistei?
Vor fi ceva modificări. Numărul aniversar este format din două reviste distincte. Una rezervată interviurilor, cronicilor etc., alta rezervată concertelor şi festivalurilor. Plus, ca de fiecare dată, nu lipseşte CD-ul cu noutăţi discografice.
Cum va arăta site-ul? Ce rubrici va conţine?
În primul rând, va fi un site de cultură rock. Nu o să aibă un forum, de exemplu, pentru că pe mine nu mă interesează să am accesări în urma scandalurilor şi a înjurăturilor. Mai multe nu pot să-ţi spun, pentru că vreau să fie ceva surprize.
Cu cine aţi colaborat la realizarea site-ului? Cine mai face parte din echipă?
Echipa HMM, plus câţiva colaboratori noi.
Întotdeauna aţi pus accentul pe calitate, nu pe cantitate. Cât de greu este să ţineţi steagul sus, în condiţiile în care audienţa şi traficul vin din scandaluri, nu din ştiri serioase?
E greu. Normal. E grav însă că şi publicul rock este acum mai interesat de scandaluri decât de informaţie. Practic, manelismul i-a atins şi pe rockeri.
Heavy Metal Magazine n-a mai fost de găsit o perioadă. Ce s-a întâmplat? Probleme cu RODIPET-ul, ca toată presa, ori criza a lovit şi rockul?
A fost de găsit, dar nu prin RODIPET, care are să ne dea mulţi bani.
Şi tot referitor la criză, vedeţi destul de... în negru viitorul rockului românesc...
Oarecum. Nu ştiu dacă chiar negru, dar gri sigur.
Spuneaţi într-un interviu că nu mai mergeţi la festivaluri din România. De ce?
Am mai fost, dar rar. Înainte nu ratam nici unul, dar acum n-am ce să mai vad. Trupele româneşti sunt din ce în ce mai slabe, trupele care vin de "afară" le-am văzut de "n" ori.
Aţi realizat cam tot ce se putea în materie de rock: radio, tv, revista, acum atacaţi puternic şi domeniul online. Vă e dor de televiziune?
Nu prea mă mai interesează tv-ul. Pe de altă parte, ţin să menţionez că atacul la internet l-am făcut încă din 1998, când aveam online site-ul HMM69.ro. Pe atunci însă, toţi cei care au site-uri rock acum aveau treabă cu rockul cum am eu cu agricultura.
După ce că sunt puţine concerte rock, se mai şi interzic unele dintre ele (exemplul consilierului local Dan Octavian de la Oradea, care a tras sforile pentru anularea concertului God Dethroned, pe motiv că ar fi satanişti). Cum vedeţi această problemă?
Nu mă miră. Încă mai sunt specimene de tip comunist în toate structurile, iar ideile fixe sunt încă la mare preţ.
Ce părere aveţi despre revistele online?
Despre copy/paste magazines n-am ce să comentez.
Cum se împacă rockul cu pescuitul?
Bine. Chiar mai bine decât credeam. La pescuit totul este mai relaxant.
Aţi adus o serie de trupe în România. Dacă ar fi să organizaţi concerte, ce formaţii aţi vrea să aduceţi?
Black Sabbath, AC/DC şi multe, multe altele.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
duminică, 20 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu