duminică, 28 septembrie 2008

Floare de Iris la Sinaia Forever


Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului “Sinaia Forever” a debutat vineri seară cu tradiţionala paradă a costumelor, urmată de trei concerte în Parcul Ghica: Benone Sinulescu, Andreea Bănică şi trupa Iris. În ciuda vremii capricioase, publicul a venit în număr mare la o “porţie” zdravănă de muzică şi distracţie. Scena festivalului a găzduit vineri trei recitaluri diferite ca gen: Benone Sinulescu în deschidere, Andreea Bănică şi băieţii de la Iris. Printre spectatori s-au numărat şi soţii Băsescu, aflaţi în trecere prin Sinaia.

ÎMBRĂŢIŞAREA PREZIDENŢIALĂ. Celebra “baie de mulţime” a fost de data aceasta un “duş rece”, pe de o parte, din pricina ploii, pe de alta, din cauza unui admirator turmentat. Acesta, din prea mult entuziasm şi câteva pahare în plus, s-a repezit să-l ia în braţe pe preşedinte, dar a fost oprit la timp de forţele de ordine. Îmbrăţişarea prezidenţială l-a “costat” 100 de lei plătiţi ca amendă. Băsescu a declarat că a venit să-i vadă pe Andreea Bănică şi pe Iris. Cântăreaţa blondă, proaspăt măritată, i-a delectat pe cei prezenţi cu melodiile cunoscute şi cu cele două dansatoare, iar înainte de show s-a încălzit în holul hotelului situat în spatele scenei. Tot acolo s-a adăpostit de frig şi Alina Sorescu, aleasă să prezinte anul acesta Festivalul “Sinaia Forever”. Andreea a fost norocoasă să aibă în faţă un public venit în mare parte pentru Cristi Minculescu&Co. Microbist convins, vocalul Iris a urmărit meciul CFR - Steaua atât înainte de recital, cât şi după. Băieţii au intrat în forţă pe scenă, iar din setlist au făcut parte piese noi şi mai vechi: “Casino”, “Baby”, “Vino pentru totdeauna”, “Eu şi cu tine”, “Pe ape”, “Floare de Iris”, “Strada ta” şi “Lady în Black”, celebrul cover Uriah Heep. Minculescu a fost în permanenţă în legătură directă cu publicul, pe care l-a invitat să cânte împreună. De altfel, înainte de “Iris Eterna”, Cristi a spus că piesa este “un modest omagiu” adus fanilor care au fost tot timpul alături de trupă. La final, artistul a dat autografe şi a primit un trandafir alb.

DRUMUL TRECĂTORILOR. Deşi în program erau anunţate seri tematice - pop-dance, rock şi folk - concertele s-au transformat într-un cocteil de stiluri. Ar fi mers mai bine Iris şi Cargo într-una dintre seri, iar Andreea Bănică şi Anna Lesko în alta. Totuşi, organizatorii le-au “cuplat” pe fete cu rockerii, doar-doar or avea şi ele un succes răsunător. Astfel că Annei Lesko a fost programat să-i cânte CD-ul sâmbătă, în deschiderea lui Mărgineanu şi a celor de la Cargo. Ce altceva le-a mai mirosit turiştilor şi sinăienilor deopotrivă?! Micii şi fripturile care au sfârâit “la foc continuu” pe grătare pe Bulevardul Carol I (locul unde s-a desfăşurat şi parada de deschidere), care a fost împărţit în patru segmente: “Drumul Vechi”, “Drumul Castelului”, “Drumul Tinerilor” şi “Drumul Trecătorilor”. Prezent tot timpul alături de sinăieni, primarul Vlad Oprea a declarat: “Vă invit să petreceţi aceste zile frumoase de toamnă la Sinaia, oraş care are privilegiul de a fi aşezat într-un cadru natural deosebit, străjuit de Munţii Bucegi. Acum 15 ani, festivalul începea timid, acum iată că a luat-o pe o pantă ascendentă. Anul trecut am avut 40.000 de turişti, sper ca şi anul acesta să fie la fel. Muntele înseamnă pentru Sinaia tradiţie, regalitate, mod de viaţă şi cărări ştiute doar de ciute”. Pentru că oraşul este un reper esenţial al culturii şi geografiei româneşti, “Sinaia Forever” poate fi considerat un adevărat ghid live la faţa locului.

“Te uită cum ninge... septembre”

Mai în glumă, mai în serios, “treaba” cu ninsoarea chiar a funcţionat, însă numai pe creste, mai precis la altitudini de peste 1.500 de metri. Aşa că am putea să-l parafrazăm pe Bacovia şi să spunem: “Te uită cum ninge... septembre”, un lucru nu tocmai confortabil pentru unii dintre delegaţii străini (cum ar fi turcii din Kusadasi). Aceştia, veniţi din oraşele înfrăţite cu Sinaia, au avut un program destul de încărcat, care a inclus o vizită la Peleş şi o plimbare cu telegondola până la Cota 1.400, unde s-au încălzit cu un ceai. De asemenea, ieri s-a semnat un nou protocol de înfrăţire între Sinaia şi staţiunea montană Cetinje (Muntenegru), aceasta din urmă fiind, ca şi “Perla Carpaţilor”, o fostă reşedinţă regală. Celelalte oraşe “gemene” sunt Dimona (Israel), Athis Mons (Franţa), Aosta (Italia), Illicevsk (Ucraina), Kusadasi (Turcia), Ohrid (Macedonia), Gainsville (Texas, SUA), în timp ce cu Melissia (Grecia) există doar o colaborare.

“În numele muntelui”

Reunite anul acesta sub tema “În numele muntelui”, evenimentele au fost dintre cele mai diverse. Pe scena Tineretului au urcat grupul Anita, folkiştii de la N.E.G.A.T.I.V., rockerii de la Metalthrone, Teatrul “Oglinzi” de la Colegiul “M. Cantacuzino”, DJ Pin-Pin & Uny. Pe Drumul Castelului a fost amplasată scena muzicii de promenadă, unde a evoluat cvartetul Anima. Pe Scena Populară au venit Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti, Grupul “Teleajenul” din Vălenii de Munte şi Ansamblul Folcloric “Chindia” din Ploieşti. Pentru copii a fost amenajat “Tărâmul Cercetaşilor” şi chiar un spaţiu pentru echitaţie. Nici teatrul n-a fost uitat. La Casino Sinaia au stat “Doi pe o bancă” - Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu de la “Nottara”. La Centrul Cultural “Carmen Sylva” au avut loc concursuri de şah şi table, expoziţii de pictură, goblenuri şi costume populare româneşti.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 16 septembrie 2008

S-a stins o legendă - A murit Richard Wright


Clăparul Richard Wright de la Pink Floyd, membru fondator al trupei, a murit de cancer ieri la vârsta de 65 de ani. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Wright, citat de Reuters, “familia lui Richard a solicitat ca în acest moment dificil să le fie respectată intimitatea”. Wright a pus bazele legendarei formaţii alături de chitaristul, vocalul şi compozitorul Syd Barrett, de chitaristul Roger Waters şi de toboşarul Nick Mason în 1965, pe când erau studenţi, pe atunci trupa numindu-se The Pink Floyd Sound. Wright i-a cunoscut pe Waters şi Mason la Regent Street Polytechnic College of Architecture. Wright a apărut pe primul album, “The Piper at the Gates of Dawn” ­ 1967, alături de Barrett, Waters şi Mason. Dave Gilmour s-a alăturat formaţiei în 1968, în timp ce Barrett a părăsit Floyd la puţin timp după aceea. “Nimeni nu l-ar putea înlocui pe Wright. Era un coleg foarte bun şi un la fel de bun prieten”, scrie Dave Gilmour pe site-ul său.

Wright a fost coautor la câteva piese de pe “Dark Side of the Moon”, album scos în 1973 şi care a rezistat 14 ani printre cele mai bune 200 de albume în clasamentul întocmit de Billboard. Discul a prins şi la public, fiind printre cele mai bine vândute. Wright a părăsit o vreme formaţia, după o ceartă cu Waters pe când trupa lucra la albumul “The Wall”, însă a revenit în Pink Floyd în 1987. După ce Waters a părăsit grupul în 1981, după concertul de la London’s Earls Court, Pink Floyd a continuat să activeze în format de trio în anii ’80 şi ’90, scoţând ultimul album, “The Division Bell”, în 1994. În 2005, trupa s-a reunit în formulă completă, pentru prima dată în 24 de ani, pentru concertul din cadrul Live 8, desfăşurat în Hyde Park, Londra. Wright a colaborat ca vocal şi clăpar la albumul solo “On An Island” al lui Gilmour.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 27 august 2008

DVD Lacuna Coil


Trupa italiană va scoate un nou album anul viitor, însă pînă atunci Lacuna Coil le oferă fanilor un nou produs discografic: primul DVD pe care formaţia milaneză l-a editat în cei 14 ani de existenţă. 

Discul dublu, intitulat "Visual Karma (Body, Mind and Soul)", vine la doi ani după producerea ultimului album de studio, "Karmacode", şi urmăreşte concertele susţinute în această perioadă de Cristina Scabbia & Co. Zece filme realizate de fani, alese de membrii trupei în urma unui concurs online, imagini înregistrate în culise, dar şi alte cîteva surprize vor completa albumul. "Visual Karma" va avea şi o ediţie limitată, în care vor mai fi incluse un DVD audio "Karmacode" şi un CD bonus, cu înregistrări live de la concertul din cadrul Wacken Open Air.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Negură Bunget, din nou în turneu


Fără îndoială, Negură Bunget este cea mai valoroasă formaţie black metal din România. De altfel, Negură a "bifat" în ultimii ani cele mai importante festivaluri de gen, performanţă cu care nu se poate lăuda vreo altă trupă de la noi.  

MARATON. Acum, timişorenii pregătesc un foarte lung turneu de toamnă. În octombrie-noiembrie nu-i veţi mai prinde pe-acasă, întrucât vor străbate Europa, după cum urmează: 13 octombrie, Ljubljana (Slovenia) - Orto Bar, 14 octombrie, Bratislava (Slovacia) - Randal Club, 17 octombrie, Praga (Cehia) - Exit Chmelnice, 21 octombrie, Barcelona (Spania) - Apolo 2, 22 octombrie, Madrid (Spania) - Ritmo y Compas, 23 octombrie, Sevilla - (Q), 24 octombrie, Salamanca (Spania) - Irish Rover, 25 octombrie Lisabona/ Benavente (Portugalia) - B-Side, 26 octombrie, Guimaraes (Portugalia) - Vimaranes MF - Trovadores do Cano, 27 octombrie,Vigo (Spania) - La Fabrica de Chocolate, 28 octombrie, Leon (Spania) - Scanner, 29 octombrie, Oviedo (Spania) - Blade, 30 octombrie, Bilbao (Spania) - Santana 27, 2 noiembrie, Paris (Franţa) - Pena Festayre, 3 noiembrie, Gent (Belgia) - Frontline, 5 noiembrie, Hengelo (Olanda) - Metropool, 6 noiembrie, Rotterdam (Olanda) - Baroeg, 7 noiembrie, Berlin (Germania) - K7, 8 noiembrie, Bitterfeld, (Germania) - Festung, 11 noiembrie, Hamburg (Germania) - Marx, 12 noiembrie, Rostok (Germania) - Alte Zuckerfabrik, 13 noiembrie, Essen (Germania) - Turock Club, 16 noiembrie, Ravenna (Italia) - Bronson Club, 21 noiembrie, Glasgow (UK) - Soundhaus, 26 noiembrie, Exeter (UK) - The Hub, 27 noiembrie, Londra (UK) - The Purple Turtle, Camden, 28 noiembrie, Cork (Irlanda) - An Cruiscin Lan, 29 noiembrie, Dublin (Irlanda) - Fibber Magees TBC, 30 noiembrie, Belfast (Irlanda) - Auntie Annies.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Travel with the Devil! Rockstarul Fernando Ribeiro vă arată Lisabona natală


Dacă aţi ratat concertul Moonspell din România, veţi avea ocazia să vă întâlniţi cu solistul Fernando Ribeiro chiar la el acasă: Langsuyar vă aşteaptă în Lisabona natală. 

Despre ce este vorba? Agenţia Rock-Voyager.com a avut ideea de a-l face pe rockstarul portughez ghid pentru o zi prin capitala lusitană. Iată cum o descrie vocalul: "Lisabona este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa şi, evident, din lume. Se spune că numele i-a fost dat în urma călătoriei făcute de Odysseus (sau Ulise), care a vizitat Lisabona în drumul său neîntrerupt prin lumea sa magică. Ce vă ofer este o călătorie pe urmele regelui din Ithaca; veniţi şi descoperiţi minunile unui oraş mare, dar puţin schimbat de-a lungul timpului, pentru a-i afla istoria, dar şi multe dintre secretele sale (puţini ghizi vă vor arăta locurile incluse în acest tur al oraşului), pentru a vă bucura de lumină, soare, mâncare, aer, de frumuseţea şi pulsul oraşului. De asemenea, vom vedea şi Sintra, locul favorit al Lordului Byron, aflat la circa 40 de minute de Lisabona. O privire în adâncurile inimii sale, departe de protocolul turistic obişnuit şi mai aproape de natura umană a călătoriei, a descoperirilor. Ne întâlnim aşadar în Lisabona!", spune Fernando Ribeiro.

"FOR A TASTE OF ETERNITY". Excursia se desfăşoară în perioada 15-18 septembrie. Grupul se va reuni la Frankfurt pe Main sau la Hamburg şi va călători cu avionul până la Lisabona, unde gazdele au rezervat camere la Hostal Residencial Florescente, situat aproape de centrul comercial istoric al oraşului. Chiar de a doua zi dimineaţă, Fernando vă va conduce într-un tur al oraşului. Primul obiectiv: Torre de Belem, construit în 1515 din ordinul regelui Portugaliei, punct central al comerţului şi călătoriilor maritime ale portughezilor. Până în secolul al XIX-lea a fost folosit ca închisoare şi ca arsenal. În 1943, Torre de Belem a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Apoi, Padrao dos Descobrimentos, ridicat în onoarea marilor descoperitori, printre care da Gama, Magellan, Dias. În apropiere se află Mosteiro Dos Jeronimos, mănăstire în care sunt îngropaţi o parte dintre regii Portugaliei, dar care adăposteşte şi osemintele lui Vasco da Gama. Prânzul va fi un bun pretext pentru a descoperi ce oferă Lisabona în materie de gastronomie. Veţi merge cu Langsuyar la un restaurant din cartierul Sao Paulo, aproape de gara Cais do Sodre, unde veţi servi specialităţile casei, preparate din fructe de mare. După prânz veţi merge la castelul Sao Jorge, apoi veţi traversa oraşul până la Bairro Alto, unul dintre puţinele cartiere care au scăpat aproape intacte în urma cutremurului din 1755 - pentru mulţi ani, pe străzile sale înguste s-au aflat sediile principalelor ziare şi tipografii din Lisabona. Seara se va încheia cu "A Walk on the Darkside" alături de Fernando prin parcul Miradouro Sao Pedro de Alcantara.

OBIECTIVE. În a treia zi, solistul de la Moonspell vă va însoţi prin oraşul Sintra. Quinta de Regaleira va fi primul castel vizitat. Grădinile luxuriante, lacurile şi grotele din jur nu fac decât să-i sporească farmecul. După un prânz la malul mării, urmează Palacio da Pena. Construit în 1840, din ordinul Regelui Ferdinand II, este numit Neuschwanstein-ul Portugaliei. După o plimbare prin grădinile ce-l înconjoară, vă veţi delecta cu dulciuri tradiţionale portugheze servite alături de o ceaşcă de ceai. Aceasta este ultima ocazie de a-i adresa întrebări ghidului-vedetă, pentru că în următoarea zi sejurul portughez se va încheia. Preţul, de 436 de euro, include zborul din Frankfurt pe Main sau Hamburg spre Lisabona, trei nopţi de cazare la Hostal Residencial Florescente şi taxele de intrare în Lisabona şi Sintra.

TUR DE FORŢĂ. "Lisabona ne-a influenţat în mare măsură muzica, dar şi versurile, datorită peisajelor şi clădirilor ce-ţi taie răsuflarea, datorită respiraţiei sale nocturne. Voi fi cu voi, pentru a vă răspunde întrebărilor, dar şi pentru a vă conduce printr-un oraş cum puţine sunt în lume, clasic ca nici un altul şi de care vă veţi îndrăgosti iremediabil" (Fernando Ribeiro)

Alte oferte

Dacă mai doriţi să călătoriţi cu... Dracul, Rock Voyager vă înlesneşte întâlnirea şi cu alte vedete: Dark Tranquillity, Poisonblack şi Fear My Thoughts, toate trei într-un pachet intitulat "Where Death Is Most Alive" (în Berlin, Koln sau Stuttgart), trupa irlandeză de pagan metal Primordial (al cărei solist vă va prezenta oraşul natal, Dublin), formaţia grecească Firewind, aflată în turneu în Germania, dar şi o călătorie de două săptămâni, pe motocicletă, prin sud-vestul SUA. Turul include opriri în Las Vegas şi în Santa Fe şi vă oferă "visul american": autostrăzi nesfârşite, aventură, libertate şi peisaje ce te lasă mut de uimire.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 25 august 2008

Tiamat, în ediţie de colecţie


Century Media a emis un comunicat oficial în replică la seria de anunţuri incomplete sau incorecte cu privire la colecţia Tiamat ce va fi lansată în vara aceasta de casa de discuri germană. Box-setul intitulat "The Ark Of The Covenant ­ - The Complete Century Media Years" va conţine 12 CD-uri şi un DVD şi va fi dedicat colecţionarilor, incluzând, alături de melodiile celebre ale suedezilor, şi o serie de înregistrări inedite. 

De la începuturile doom/death ale Tiamat şi până la momentul în care a devenit una dintre cele mai renumite şi respectate formaţii de atmospheric gothic rock/metal, această ediţie limitată oferă o viziune asupra istoriei colaborării dintre Tiamat şi Century Media. Scos în numai 3.000 de exemplare, fiecare box-set va conţine un certificat de autenticitate înseriat, două CD-uri audio exclusive, dar şi un booklet de 74 de pagini, cu toate versurile pieselor, grafică de excepţie, fotografii rare şi comentarii scrise de însuşi Anders Iwers, basistul trupei.

Potrivit Century Media, lista completă a produselor audio-video incluse în box-setul "The Ark Of The Covenant -­ The Complete Century Media Years" este următoarea: CD-urile "The Astral Sleep", "Clouds", "Live In Israel", "Wildhoney", "Wildlife", "Gaia", "A Deeper Kind Of Slumber", "Skeleton Skeletron", "Judas Christ", "Prey", "The Church Of Tiamat" (un CD audio editat în premieră în acest format, disponibil numai în cadrul box-setului), "Panopticon" (o colecţie de piese rare şi b-sides, reunite pe CD cu ocazia alcătuirii colecţiei Century Media). De asemenea, din serie nu putea lipsi DVD-ul "The Church Of Tiamat". "The Ark Of The Covenant" va ajunge în magazinele din Germania, Austria, Elveţia şi Benelux pe 15 august, urmând a fi lansat succesiv şi în alte ţări europene între 18 august şi 5 septembrie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Michael Nicklasson pleacă din Dark Tranquillity după 10 ani


Sâmbată, Dark Tranquillity a anunţat, atât pe site-ul oficial, cât şi pe pagina de MySpace a trupei, despărţirea de basistul Michael Nicklasson, şi aceasta cu doar câteva luni înainte de începutul turneului european din octombrie-noiembrie 2008.  

Şi totuşi, concertele vor avea loc, basul fiind preluat de un muzician de turneu. Anunţul include şi o declaraţie a lui Michael, care încheie lăsând o portiţă pentru o posibilă revenire. "După aproape zece ani şi o grămadă de turnee şi festivaluri, am ales să părăsesc trupa din motive personale. A fost extraordinar să cunosc atâta lume şi să văd zecile de mii de fani din toată lumea, dar şi să leg atâtea prietenii, fie că a fost vorba de colegii de trupă, de cei din jurul formaţiei sau de fani. Nu-i pot numi aici pe toţi, pentru că lista ar ocupa întregul website, dar îmi va fi dor de toţi cei alături de care am lucrat, ca şi de cei care ne-au susţinut în aceşti ani. Însă aveam mare nevoie de o pauză. Rămân în relaţii bune cu restul trupei, cu toţii am ajuns la concluzia că acesta este cel mai bun lucru pentru noi. Voi rămâne deoparte pentru o vreme, urmând ca apoi să văd ce-mi mai oferă viitorul. Le urez toate cele bune colegilor din vechea echipă, iar pentru toţi am un singur mesaj: mă voi întoarce, într-un fel sau altul. Mulţumiri tuturor." Anunţul basistului de la Dark Tranquillity vine la doar câteva săptămâni după ce chitaristul Thomas Wyreson de la Tiamat a părăsit la rându-i trupa, invocând nevoia unei pauze, în care să se ocupe mai mult timp de familie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)