JoE, dincolo de imagine

La jumătate de an de la lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", membrii trupei germane Jesus on Extasy au avut primul turneu ca headlineri. Dorian & Co. ne-au acordat un interviu la Berlin, înaintea show-ului susţinut în Clubul Knaack.

Faptul că v-aţi format în Valea Ruhrului, zona cea mai industrializată a Germaniei, se simte în muzica voastră?
JoE: Da, am încercat să transpunem atmosfera industrială în muzica noastră. Mai mult, primul videoclip, cel pentru piesa "Assassinate Me", l-am filmat într-o hală.

Acum asistăm la o altă revoluţie, cea a tehnologiei informaţiei. Şi asta se vede şi în versurile voastre, în piese ca "Holy Beauty", de exemplu...
Piesa am compus-o după ce am văzut un film, "Simone", cu Al Pacino, în care un inventator creează o "actriţă" pe computer, care îi entuziasmează pe toţi, însă nimeni nu-şi dă seama că e doar o imagine, că nu e reală. Dar nu e numai asta, tehnologia devine din ce în ce mai importantă. Totuşi, nu aceasta este principala sursă de inspiraţie pentru piesele noastre, ci lucrurile pe care le trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem -­ oameni.

În "Assasinate Me" spuneţi: "Suntem produsul minţii voastre". În ziua de azi, cât din imaginea unei trupe este "produsul minţii" fanilor?
De multe ori o trupă este un astfel de produs, pentru că managerii, casele de discuri manipulează această imagine, pentru ca trupa să vândă cât mai bine. Astfel că formaţiile trebuie să fie aşa cum îşi doresc fanii. Însă şi fanii obişnuiesc să te includă în anumite categorii. Mai ales în cazul trupelor metal, ei se aşteaptă ca muzicienii să fie răi şi în afara scenei, să ucidă animale, de exemplu.

Publicul copiază această imagine prin mimetism?
Uneori, da. E trist că unii iau prea în serios anumite lucruri. E drept, nu e cazul trupei noastre, fiindcă noi nu avem legătură cu extremismul sau violenţa, dar sunt formaţii care cântă despre violenţă. E în special cazul unor trupe metal, iar fanii lor iau în serios aceste versuri, adoptă această imagine, ajungând la profanări, în cazuri extreme. Nu mi-aş dori să văd adolescenţi începând să se drogheze din cauza unor versuri. Şi trupele ar trebui să fie mai responsabile.

Andrea, ai cântat în Pain, trupa-proiect a lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy. A fost dureros (engl. "painful") să pleci din Pain?
A fost o perioadă superbă cea alături de Peter, dar era doar un proiect al lui, astfel că pe fiecare album folosea o altă componenţă, iar noi cântam doar în concerte. Sunt tristă, pentru că ne-am simţit foarte bine, dar tot răul spre bine: acum sunt într-o trupă cu o componenţă stabilă, astfel că nu am de ce să mă plâng.

Dacă Andrea a avut legături muzicale cu Suedia, Ophelia vine din Belarus. Cum ai ajuns în Germania şi cum te-ai adaptat?Sunt născută în Minsk, iar atunci când am ajuns aici nu ştiam limba. Dar cântam deja de mult la pian clasic, aşa că aceasta a fost limba în care am putut comunica, cea a muzicii. A fost uşor să găsesc o trupă, chiar dacă a fost mai greu să găsesc o trupă cu adevărat bună.

Ce ne poţi spune despre proiectul tău, numit Leandra? Colaborezi cu membri din Jesus on Extasy?Chai a făcut deja un remix pentru o piesă, "Lie to Me", şi se ocupă deja de o a doua. De altfel, Chai a colaborat şi cu o altă trupă aflată sub contract cu Drakkar, şi anume cu Xandria. El va face chitara în concerte pentru Leandra, care de puţin timp a semnat cu Drakkar. Acum lucrez la primul album, e aproape gata. Iniţial, nu mă gândisem să scot un album, ci pur şi simplu scrisesem câteva piese pentru a le asculta eu însămi. Am căutat astfel de melodii în repertoriul altor trupe, dar nu am găsit nici una care să sune astfel. Aşa că le-am şi înregistrat, iar apoi m-am gândit că n-ar fi o idee rea să le şi scot pe un disc.

Dorian, ai ales drept citat favorit un fragment din "Faust" de Goethe. Te pasionează astfel de literatură?
M-a pasionat dintotdeauna literatura in general. Şi cea germană, dar şi cea engleză sau americană. Însă în ultima vreme nu mai am atât timp cât mi-aş dori pentru a mă afunda într-o carte. Aşa că acum citesc mai mult scrisorile de la fani şi facturile (râde).

Ophelia, în schimb, se declară o fană a lui Carlos Castaneda. Romanele sale sunt destul de controversate, unii considerându-le ficţiune, alţii dimpotrivă...
Indiferent dacă e sau nu o ficţiune, e OK. Dacă e doar ficţiune, e una foarte inteligent scrisă. Avem extrem de multe de învăţat din operele lui Castaneda. Unii spun şi despre Biblie că e doar ficţiune, dar nu asta e important, ci ceea ce putem să învăţăm din ea.

O întrebare pe care şi-o pun toţi când aud de voi: de ce Jesus on Extasy? Care e povestea?
Povestea se petrece când încă ne căutam un nume pentru trupă. Ştiu că mulţi caută diverse sensuri ale acestui nume. Dar e mult mai simplu: eram cu Chai la o petrecere şi stăteam sub o lustră, iar lumina cădea într-un mod aparte. Purtam amândoi barbă pe vremea aceea, astfel că el s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Omule, arăţi de parcă ai fi Jesus on Extasy".

Multe dintre piese par a izvorî din experienţe personale profunde: "Drowning", "Alone"...Pot spune că toate sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Multe astfel de lucruri pe care mi le amintesc le transpun în versurile pieselor.

Cum aţi traduce mesajul piesei "Assassinate Me" ("puteţi să ne ucideţi, dar nu puteţi amuţi şi vocea din mintea voastră")?
Piesa e dedicată tuturor celor cărora li se spune întruna că nu pot realiza nimic, că nu pot obţine nimic. Mesajul nostru este că, indiferent câţi le-ar repeta că nu pot face nimic cu viaţa lor, ei trebuie să creadă în ei înşişi şi să meargă mai departe.

Sound din Valea Ruhrului

Vocalul Dorian Devereaux s-a născut în "citadela voodoo, New Orleans". Alături de Chai (chitară), a înfiinţat trupa Jesus on Extasy. La sfârşitul anului trecut, băieţilor li s-au alăturat chitarista Andrea Odendahl (ex-Pain, aka Alicia Vayne) şi Ophelia Dax (clape, ex-Rya). Trupa a fost completată de BJ (baterie), care a devenit membru permanent la scurt timp după lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", în martie 2007. După ce a participat la câteva festivaluri de prestigiu, precum M'era Luna şi Woodstage, JoE a avut primul turneu ca headliner în octombrie, urmând ca în decembrie să cânte alături de Nightwish în Austria şi Germania. Piesa "Nuclear Bitch" a dominat clasamentele din ţara de origine, unde a ajuns în top 3 alternativ. De altfel, melodii ca "Reach Out", "Second Skin" sau "Puppet" au cucerit admiratori din toată lumea. Chiar dacă este o trupă tănără, JoE are fan-cluburi în America Latină, Franţa, Anglia, SUA, Olanda etc.

EXPERIENŢE PERSONALE. "Piesele noastre sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Transpun în versurile pieselor ceea ce trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem - oameni" (Dorian Devereaux, vocal Jesus on Extasy) 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"Abbey of Thelema" - O comedie neagră despre "cel mai rău om de pe planetă"

Filmul "Abbey of Thelema" prezintă viaţa versatului şi controversatului Aleister Crowley. Producătorul şi regizorul Vince Jennings ne-a dezvăluit câteva secrete din culisele producţiei. Premiera oficială va avea loc la 15 octombrie, în Teatrul Tivoli din St. Louis (Missouri), oraş din care provin majoritatea celor care au colaborat la această producţie. Lansarea mondială este programată la 1 decembrie, când se împlinesc 60 de ani de la moartea scriitorului şi ocultistului englez. Din distribuţie fac parte: Mike Ketcher (Aleister Crowley), Lynn Mastio-Rice (Leah), Blandine Fromont (Ninette), Erin Marie Hogan (Mary Butts), Lena Ketorah (Betty May), Natalie Nicole (Francesca), Ron Jeremy (Father Pacianus) şi alţii.

Cum v-a venit ideea acestui film?
Vince Jennings: Aş zice mai degrabă cum a venit universul cu ideea de a-l folosi pe Vincent Jennings pentru a face un film despre Crowley. Din prima zi m-am simţit ca şi cum mă purta curentul 93. A fost un proces gradual, o culme a experienţelor mele de la naştere încoace. Dacă ar fi să găsesc un moment când am luat decizia de a face acest film, aş spune că acesta a fost vizionarea, pe 1 ianuarie 2007, a unui film despre The Doors... Jim Morrison este aşadar responsabil de "scânteia" producerii acestui film - haha! Serios vorbind, am ascultat muzica trupei The Doors şi scenele privind viaţa lui Crowley au început să mi se succeadă în minte. Şi m-am gândit... wow, ar fi super să fac un film despre Crowley cu The Doors ca muzică de fundal. M-am interesat şi am aflat că îmi cereau 20.000 de dolari pe melodie ca drepturi de autor - aşa că am renunţat şi am ales ceva şi mai potrivit: The Devil (Devlin John Andersen - n.r.) şi alţi cinci muzicieni au fost atraşi de idee şi au colaborat din acest punct de vedere. De aici, cu paşi de copil, am avansat deschizând uşă după uşă (n.r. - în engleză "door"), aşa că legătura cu The Doors s-a păstrat. Orice mintea concepe, omul poate realiza. Am făcut în acest film lucruri pe care unii le considerau iniţial imposibile.

Cum ar fi?
Unii ziceau că nu putem filma toate scenele în zece zile şi au avut dreptate, ne-a luat doar nouă! Ideea unui film despre Crowley e veche, prima dată a apărut în 1914. Dar noi am fost primii care am pus-o în practică. Chiar dacă acum câţiva ani a fost făcut un film numit "Perdurabo", dar în care Crowley nu apare. "Abbey of Thelema" este o comedie neagră, este un film foarte, foarte nostim. Şi, cu cât ştii mai multe despre Crowley şi despre Thelema, cu atât mai nostim devine filmul. Există niveluri care pot fi savurate doar dacă ai anumite cunoştinte. Am strecurat multe idei thelemice. Am folosit mult lumina şi umbra. Şi am lucrat mult cu diferite culori, fiecare dintre ele având un sens propriu. Ba chiar şi umbra are sensul ei aparte. Producţia este o călătorie în timp. Vezi filmul, care are vreo 90 de minute, şi ţi se pare că vizionarea abia dacă a durat cinci minute. Este ca un râu care curge, nu are momente de întrerupere.

Câţi actori au dat probe şi cum l-aţi ales pe Mike Ketcher pentru rolul principal?
Am audiat 80 de oameni şi, dacă ar fi fost nevoie, încă 3.000 de actori se înscriseseră deja pentru audiţii în Los Angeles. Însă nu a fost nevoie, găsind oamenii potriviţi în Missouri. Doar patru dintre interpreţi au fost nevoiţi să călătorească, venind cu avionul. Mike Ketcher ni s-a părut omul potrivit pentru acest rol.

Aţi menţionat folosirea unor "filmări în Cefalu", locul unde are loc acţiunea şi unde a existat Abaţia Thelema. Aţi filmat şi clădirea?
Am avut câţiva fotografi şi operatori care ne-au pus la dispoziţie imagini ale Abaţiei. Însă pentru film am reconstruit clădirea în mod digital.

Veţi folosi imagini ale lui Crowley însuşi?
Aici există o problemă: deşi am intrat în posesia unor astfel de imagini filmate în Londra, în care Crowley se urcă într-un taxi, nu suntem siguri că filmarea este autentică. Totuşi este posibil să folosim fotografii ale sale în prolog sau în epilog, dar asta vom vedea în momentul editării finale.

Când va apărea filmul pe marile şi micile ecrane?
Vom folosi cele două date importante din viaţa lui Crowley: 12 octombrie, ziua naşterii sale, va fi aniversată prin difuzarea în premieră a producţiei, în timp ce lansarea propriu-zisă va avea loc pe 1 decembrie, la exact 60 de ani de la moartea sa. Din păcate, n-am putut rezerva sala decât pe 15 octombrie, astfel că premiera a trebuit amânată cu trei zile.

Aţi semnat deja cu vreun distribuitor?
Deja contăm pe Netflix şi am semnat contracte cu câteva firme de distribuţie a DVD-urilor. Imediat ce vom avea produsul finit, vom aborda marile case de distribuţie. Avem în vedere şi participarea la o serie de festivaluri de film. Nu puteam rata Sundance, cel mai mare festival al filmului independent, un eveniment la care anual participă în jur de 45.000 de persoane din toată lumea. De asemenea, pelicula va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi la cel de la Santa Barbara. Vom ajunge şi la antipozi, mai precis la Sydney, în Australia, în cadrul Mardi Gras Film Festival.

Aleister Crowley: Beast or Genius?
La 60 de ani de la moartea sa, scriitorul şi ocultistul englez Aleister Crowley rămâne o personalitate controversată. De la Beatles (care l-au plasat pe coperta albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", alături de alte personalităţi care au marcat secolul XX) şi Led Zeppelin până la Ozzy Osbourne şi Tiamat, trupele rock n-au putut rămâne indiferente. Numeroase biografii au fost scrise, dintre care cea a lui Lawrence Sutin rămâne de referinţă, fiind cea mai documentată şi obiectivă. Numai cetatea filmului a rămas necucerită, dacă facem abstracţie de documentarul lui Kenneth Anger, "Thelema Abbey" (1955). Iată însă că, în 2007, producătorul, scenaristul şi regizorul Vincent Jennings îşi prezintă propria viziune, într-o comedie neagră intitulată "Abbey of Thelema". Jennings abordează perioada cea mai controversată a vieţii lui Crowley, începând din perioada newyorkeză, când artistul era nevoit să-şi câştige existenţa din pictură, continuând cu înfiinţarea Thelema Abbey la Cefalu şi încheind cu expulzarea scriitorului din Italia, în vremea lui Mussolini. Abaţia înfiinţată în 1920 în Sicilia a fost o precursoare a comunităţilor hippie din America anilor '60, stârnind însă un scandal în ultraconservatoarea Anglie victoriană din cauza experimentării nelimitate în domeniul drogurilor şi al sexualităţii. Campania media susţinută de câteva tabloide londoneze, pentru care scriitorul devenise "englezul pe care am dori să-l vedem spânzurat" şi "cel mai netrebnic om de pe pământ", dar şi dorinţa lui Mussolini de a desfiinţa toate organizaţiile închise, de la Mafia siciliană până la cele oculte, pentru a-şi consolida dictatura au fost doar două dintre motivele pentru care Crowley a devenit persona non grata pentru autorităţile de la Roma, în 1923 fiind nevoit să părăsească definitiv Italia. Şi totuşi, pentru multă lume, cei trei ani petrecuţi in Cefalu au devenit evenimentul central al vieţii unei personalităţi cu multiple faţete, trecute însă sub tăcere de detractorii săi. Cele două expediţii in Himalaya, pe Chogo Ri (K2) şi Kangchenjunga, deşi au eşuat, au deschis drumul spre cucerirea acestor vârfuri, lucru care s-a întâmplat însă abia jumătate de secol mai târziu. Exploratorii au ajuns însă în vârf folosind aproximativ aceleaşi trasee pe care urcase şi Crowley. Aleister a călătorit în toată lumea, ajungând până în Extremul Orient şi fiind unul dintre primii occidentali care au studiat yoga şi budismul, cu decenii înainte ca fascinaţia faţă de aceste religii să se răspândească în Vest. Creaţia sa lirică, atât de ignorată azi, a deschis noi drumuri şi a influenţat numeroşi poeţi. Romanele sale de ficţiune au fost deseori comparate cu cele ale unor mari nume, precum contemporanul său de peste Ocean H.P. Lovecraft. Arta plastică a fost un alt domeniu abordat de Crowley -­ de altfel, întâlnirea cu Leah Hirsig, cea care i-a fost alături timp de un deceniu, a avut loc în atelierul său de pictură din New York. Ca ocultist, este definit de Lawrence Sutin drept "un scriitor mistic de o rară sofisticaţie şi originalitate... Crowley a fost unul dintre puţinii oameni care au îndrăznit să promoveze un sistem de gândire nou şi distinct şi să se dedice el însuşi promovării acestuia".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Cristi Minculescu: "Mi-a dispărut umbra!"

Cristi Minculescu & Co. pregătesc un dublu CD cu piese noi, cu invitaţi speciali, pe care-l vor lansa luna viitoare atunci când vor serba 30 de ani de Iris. Acest album este un modest omagiu adus publicului. Ne-a făcut să zâmbim, l-am făcut să lăcrimeze. Aşa a decurs interviul cu Cristi Minculescu. Am râs când ne-a povestit despre bunicuţele care stăteau lângă el la concertul Rolling Stones. Şi s-a întristat până la disperare când ne-a povestit despre Moţu Pittiş. Căci, inevitabil, a venit vorba şi despre el.

Anul acesta Iris împlineşte 30 de ani. Ce îţi doreşti la această aniversare?
Cristi Minculescu: Vreme bună, să nu plouă! Câteodată şi eu mă întreb ce mi-aş mai putea dori după ce am cântat în deschidere la Uriah Heep, la White Snake şi la Rolling Stones!? Acesta din urmă a fost cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi la aniversarea celor 30 de ani de carieră: să cântăm pe aceeaşi scenă cu Rolling Stones! Singurul regret este că ai mei n-au mai apucat să vadă acest spectacol. Mama ar fi avut 77, iar tata 80 de ani.

I-ai mai văzut în vreun spectacol sau a fost prima dată? 
A fost prima dată când i-am văzut. Până în 1989 nu am putut ieşi din ţară. Apoi am fost prinşi cu tot felul de lucruri... În momentul în care au înaintat cu scena mobilă am avut impresia că plutesc peste public, că vin dintr-o altă dimensiune. Regal a fost puţin spus! Lângă mine erau două bătrânele îmbrăcate în tricouri cu numele trupei. La finalul spectacolului le-am auzit spunând: "I-am văzut pe Rolling Stones! Acum pot să şi mor!" 

Ai visat, pe vremuri, la un astfel de regal?Nici nu îndrăzneai pe atunci să visezi că-i poţi vedea. Am dat filmul înapoi şi mi-am amintit de perioada în care îi vedeam doar în fotografii. Eram în stare să vorbim o lună numai despre o poză! Căci nu puteai să-i admiri altfel decât în afişe. Mai târziu i-am văzut şi la video, la Moţu Pittiş acasă. Ne chema de câte ori primea câte ceva nou. Îmi spunea: "Cristache, hai repede că am ceva!" Nici acum nu-mi vine să cred că a plecat Moţu. Mulţi îmi spun: "Înţeleg ce simţi". Iar eu le spun: nu, nu înţelegi. Şi îţi doresc să nu simţi ceea ce simt eu, sau, dacă vei simţi vreodată, îţi doresc să fie cât mai târziu! Aş fi stat acolo să-l aplaud o oră sau chiar şi o noapte întreagă pe Moţu şi tot cred că n-ar fi fost de-ajuns pentru câte a făcut pentru noi. Ne-a fost alături în cea mai neagră perioadă a vieţii noastre artistice: atunci când am fost interzişi. Ne întâlneam acasă la el şi îl întrebam: "Ce ne facem, Moţule?" Iar el îmi răspundea: "Rezistaţi, Cristache, rezistaţi!".

Şi aţi rezistat...
Da, mai ales datorită lui. Ne spunea tot timpul: "Ne vedem la centenar!" "Care centenar, Moţule - îl întrebam - că tu parcă îţi serbezi majoratul! Şi asta în fiecare zi!" N-am putut să vorbesc atunci... Nu ştiam ce să spun, simţeam că orice aş spune este prea puţin pentru cât ar fi meritat Moţu. Tot respectul din lume e puţin spus! A spus-o cineva - nu ştiu cine - dar a spus bine: de când a plecat Moţu parcă mi-a dispărut umbra. Un copil mai mare, cu sufletul cristal, ca apa de munte, aşa era Moţu Pittiş. Mai trist este că într-un timp atât de scurt au plecat artişti pe care i-am cunoscut foarte bine: Teo Peter, Laura Stoica, Adrian Pintea... Adi ar fi trebuit să colaboreze la noul proiect Iris...

Despre ce proiect este vorba?
Pregătim un dublu CD cu piese noi Iris, cu invitaţi speciali, pe care-l vom lansa probabil luna viitoare, atunci când vom serba şi împlinirea a 30 de ani. "Iris Eterna", "Stele în păr" sau "Lacrimi de rouă" sunt doar câteva dintre titlurile noi. Acest album este un modest omagiu adus publicului. Sunt balade clasice pentru care a fost nevoie de foarte multă muncă.

Ce a fost cel mai greu?
Marea problemă e la versuri. Pe care le scriu eu împreună cu Mihai Godoroja. De altfel, în această formulă am semnat textele de la "Lună plină" (1996) încoace. Este greu, fiindcă rişti să te repeţi.

Ai uitat vreodată versurile?
Recunosc că mi s-a întâmplat! În 2003, la Braşov, la piesa "Pe ape". Dar ştii cum? Nu un cuvânt, nu un vers. Tot! Nu-mi venea nimic in minte! Colegii mei începuseră deja să cânte cu instrumentele, iar eu... pauză. Blank - cum spunem noi.

Şi? 
Şi... M-a ajutat publicul. A început să cânte în locul meu! Se poate întâmpla, iar ei au fost drăguţi şi au înţeles. Mi-au făcut semn să merg înainte. Întotdeauna am avut sprijinul publicului şi pe cel al presei. Am spus-o şi o voi spune întotdeauna: fără public şi fără mass-media n-am fi existat. 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Festivaluri din vecini

Sătui de organizarea mioritică, pe care o critică la aproape fiecare concert, rockerii români îşi iau rucsacul în spate (şi uneori chiar şi cortul) şi se duc prin vecini să-şi vadă trupele favorite. 

Printre cele mai recente s-a numărat Metalfest Open Air Festival, la Blome (Letonia), unde headlineri au fost Dark Tranquillity şi Tiamat, ambele din Suedia, Impaled Nazarene (Finlanda), plus "toată floarea cea vestită" a metalului leton. Metalcamp (Slovenia) şi-a închis şi el porţile duminica trecută. Pe afiş, numai nume unul şi unul: Sepultura, Motorhead, Blind Guardian, Kreator, Cradle of Filth, Immortal, Pain etc. Într-adevăr, Hell over Paradise, aşa cum s-a subintitulat show-ul maraton de la Tolmin!

VIVA LA POLA! Un weekend metalic a trecut, un altul urmează. Croaţii se laudă şi ei cu ce au. Respectiv cu Summer Revolution Rock Festival. Mai pe scurt, Monumenti Pula (27-28 iulie). Fanii gothicului îi vor vedea pe finlandezii The 69 Eyes, pe italienii de la Theatres des Vampires şi încă vreo 50 de trupe repartizate pe două scene.

Nemţii, tot nemţi! Wacken Open Air a avut prima ediţie în 1990. Germanii îşi respectă tradiţia, invitând nume grele: Blind Guardian, In Flames, Iced Earth, Therion, Moonspell, Lacuna Coil, Napalm Death, Samael, Cannibal Corpse... Între 2 şi 4 august, pe cele patru scene se vor succeda formaţii care ar fi oricând headlineri la est de fosta Cortină de Fier. "Doar" la a zecea ediţie a ajuns Summer Breeze. Evenimentul din Dinkelsbuehl strânge, între 16 şi 18 august, formaţii ca Tankard, Soulfly, Dark Tranquillity, Bolt Thrower, Amon Amarth, Necrophobic, The Black Dahlia Murder. Care pe Main Stage, care pe Pain Stage. Aceasta din urmă va găzdui trupa... omonimă, Pain, "copilul de suflet" al lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy.

Între cei doi "titani" îşi fac loc fraţii mai mici din Slovenia (Metal Mania Open Air, Komen, 10-11 august) şi Polonia (Metal Hammer Festival, Katowice, 12 august). Dar şi un alt festival în Germania: M'era Luna (11-12 august, la Hildesheim), care din 2000 încoace atrage anual circa 25.000 de amatori de gothic-dark. Printre alţii vor fi prezenţi The LoveCrave, Jesus on Extasy, Pain, My Dying Bride şi Nosferatu. În Norvegia va avea loc, între 16 şi 18 august, Metal Heart Festival. Şi acesta cu o distribuţie selectă: Queensryche, Testament, Blind Guardian, Dimmu Borgir, Therion, Sirenia şi multe altele.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Gothic / Anders Iwers ar vrea să revină în România

Colegii din Tiamat îi spun "chipeşul nostru basist”. După un superconcert din Suedia în care a dat totul (inclusiv tricoul de pe el), Anders Iwers ne-a acordat un interviu la after-partyul care a avut loc în Clubul Rocks din Stockholm.

Tiamat pregăteşte un nou album. În ce stadiu sunteţi? 
Anders Iwers: Încă lucrăm. Am înregistrat câteva piese şi suntem în negocieri avansate cu o casă de discuri. În ceea ce priveşte structura, în principiu ne-am gândit la 13 piese.

Va fi un album conceptual?
Urăsc termenul "conceptual”, dar piesele cu siguranţă vor avea un numitor comun. Dacă în cazul "Prey” cântecele au un fir călăuzitor, melodiile de pe viitorul album ar putea fi incluse într-o ramă. Dar cu siguranţă nu va fi un album care să spună o poveste. Aşadar, va fi oarecum opusul "Prey” din acest punct de vedere.

"Familia” Tiamat colaborează şi la proiectul Lucyfire: Johan Edlund semnează muzica şi versurile, Lars Skold este producătorul, tu ce rol vei avea?
Aşa cum ai spus, Lucyfire nu este o trupă în adevăratul sens al cuvântului, deci nu va avea membri permanenţi. Dar dacă vor fi concerte live, voi prelua chitara, aşa cum va face şi Thomas Wyreson.

De-a lungul timpului ai abordat ambele instrumente. Ce le atrage mai mult pe fete: bassul sau chitara?
O să-ţi răspund tot cu întrebări: ce instrument dai mai tare când asculţi un CD? Când dansezi, ce te aprinde mai tare? Ce te face să-ţi simţi pulsul mai ridicat? La ce instrument cânt eu? La ce instrument cântă fratele meu? Deci vezi? Bass-ul atrage mai mult. E un instrument sexy!

Există dispute aprinse când vine vorba despre încadrarea muzicii voastre: unii spun că e metal, alţii gothic, alţii doom.
Aş spune că… da! E gluma mea preferată. Nu-mi plac încadrările şi etichetele. Aşa că fiecare poate crede ce vrea. Eu n-aş eticheta trupa.

Aţi fost în România. Cum v-aţi simţit?
Asta apare într-un mare ziar? (râde) Romania rocks! It’s f**king great! Dacă ne referim doar la concert, ne-a plăcut foarte mult. Publicul a fost super, la cote maxime. Ne-a depăşit aşteptările şi ne-am întoarce oricând. Am rămas însă cu regretul că nu am vizitat prea multe. Mi-ar plăcea să vin în Romania ca turist, dar nu prea am timp de vacanţe. Programul meu e destul de încărcat: full time band, full time job, full time daddy... (Anders are o fetiţă, Leia Elora, în vârstă de doi ani).

Dacă Church of Tiamat ar fi o religie, care ar fi aceea?
Cu siguranţă nu ar fi o religie în sensul celor deja existente, ci un amestec de idei. Şi în politică, la partide găseşti părţi bune, dar şi o grămadă de părţi negative. La fel e şi în cazul religiilor. Dacă luăm ideea de iubire frăţească, de respect pentru aproape, atunci e bine. Şi islamul are părţi bune, şi creştinismul, şi mai ales budismul. Dar ca întreg, nici una nu cred că mi s-ar potrivi. Aş lua ideile bune de la fiecare religie, le-aş pune într-un creuzet şi le-aş distila. Dacă Church of Tiamat ar fi o religie, astfel s-ar obţine baza: luând ce-i mai bun de peste tot. Religia în sine nu are nimic rău, dar a dat naştere multor dispute. Chiar şi în ziua de azi se moare din motive religioase, şi asta îmi repugnă cel mai mult. O idee simplă ar fi o regulă de bun simţ: nu lăsa pe altul să-ţi spună ce să gândeşti.

Cânţi în Tiamat, iar fratele tău cântă în In Flames. Unii spun "Anders, fratele lui Peter”, alţii "Peter, fratele lui Anders”. Cine este adevărata vedetă a familiei Iwers?
O să-ţi spun o poveste. Nu demult era un tip, cu trei ani mai mic decât mine, care îmi acorda bass-ul, mi-l ducea de colo-colo, într-un cuvânt făcea treburile de rutină. Acea persoană era fratele meu. Dacă îl întrebi pe el, îţi va spune aceeaşi poveste, numai că va inversa personajele! De fapt, adevăratul star al familiei este mama noastră. 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Thomas Karlsson - Eminenţa cenuşie din spatele trupei Therion

Scrie versurile trupei Therion. Cântă în Shadowseeds. A fondat ordinul Dragon Rouge. A studiat istoria religiilor şi a ideilor, runologie şi filosofie. Este cercetător şi scriitor suedez. Thomas Karlsson ne-a acordat, la Stockholm, un interviu în exclusivitate. 

Sunteţi principalul autor al versurilor Therion. Cum a început colaborarea cu trupa?

Eu şi Christofer Johnsson (liderul Therion) ne cunoaştem de când aveam 18 ani. Aveam interese comune şi asta ne-a apropiat: mitologia, religia, magia, filosofia. La primele două albume Therion, Christofer a scris el însuşi versurile. Dar şi-a dat seama că, dat fiind subiectul pe care îl aborda, şi anume mitologia, eu eram persoana cea mai indicată pentru a compune textele. Aşa se face că am colaborat la "Vovin", iar de la "Theli" încolo am fost singurul autor al versurilor Therion.

Potrivit lui Christofer, muzica e compusă întotdeauna înaintea textului. Vă cere o temă anume sau alegerea vă aparţine?

Deseori în discuţiile noastre subiectele vin oarecum de la sine, fiindcă avem aceleaşi subiecte de interes. Astfel, o temă care ne preocupă pe amândoi poate deveni sursă de inspiraţie pentru o piesă sau chiar pentru un disc întreg. De exemplu, ultimul album, "Gothic Kaballah", s-a născut din studiul nostru aprofundat al teoriilor lui Johannes Bureus, un ocultist suedez din secolul 17. Christofer a devenit şi el interesat de operele acestuia şi ne-am gândit că asta ar fi o temă interesantă pentru următoarea producţie Therion. Deseori se întâmplă astfel: eu vin cu o idee, sau Christofer vine cu o idee, pe care o discutăm împreună.

Aţi scris patru cărţi: "Uthark - Nightside of the Runes", "Astrala resor ut ur kroppen", "Kabbala, Kliffot och den Goetiska Magin" şi "Adulrunan och den Götiska Kabbalan". Volumele şi albumele apărute în acelaşi timp tratează teme similare. Se poate spune că albumele sunt o extensie a cărţilor?

Aş spune că atât albumele, cât şi cărţile sunt la rândul lor extensii ale temelor şi preocupărilor noastre din cadrul Dragon Rouge. De exemplu, "Secret of the Runes" şi, implicit, "Uthark - Nightside of the Runes" sunt rezultatul unui studiu intens de circa doi ani asupra runelor şi mitologiei scandinave.

Cărţile dvs. se adresează începătorilor sau avansaţilor?

Pot fi abordate şi de începători, dar nu sunt pentru omul de pe stradă. Trebuie ca cititorul să fie într-adevăr interesat de subiect. Totuşi, ultima apariţie, "Adulrunan…", se adresează deja celor avansaţi.

"Uthark" a fost tradusă în engleză, şi există câteva traduceri în germană. Vom avea şansa să vă citim şi în română?

Sper că în viitor acest lucru va fi posibil. Însă este nevoie să găsesc un traducător pe măsură. M-ar bucura extrem de mult să fiu tradus şi în română. De asemenea, sunt în tratative avansate pentru a-mi apărea unul sau două volume în spaniolă şi poloneză. Dar asta se va întâmpla probabil anul viitor.

Pe lângă colaborarea cu Therion, aveţi propria trupă. Shadowseeds a scos un album, după ceva vreme a realizat un concert tematic, apoi proiectul a "îngheţat". Îl veţi relua?

Da, este foarte probabil. Mai ales că prietenii mei cei mai buni sunt Christofer şi Tommie Eriksson, amândoi fiind şi fraţi în Dragon Rouge. Shadowseeds va scoate un album care va conţine probabil şi mai multe elemente oculte, va fi şi mai esoteric decât primul. Va fi ceva dark ambiental sau industrial. Dacă Therion se adresează unui public larg, trupa mea vizează o audienţă restrânsă.

Aţi fost la Bucureşti alături de Therion toamna trecută, când trupa a susţinut un concert caritabil. Ce impresie v-aţi făcut despre România?

Am stat doar două zile şi n-am reuşit să văd prea multe. N-am putut însă rata Casa Poporului, ridicată în timpul lui Ceauşescu, şi am vizitat câteva biserici. Aş vrea să revin în România. Ca romantic, evident că Transilvania va fi unul dintre obiective.

Aţi studiat istoria religiilor. Unde aţi plasa opera lui Eliade şi a discipolului său, Culianu?

Academicianul român Eliade este una dintre cele mai importante surse de inspiraţie pentru mine. În ceea ce-l priveşte pe Culianu, am citit excelenta sa carte "Eros şi magie în Renaştere. 1484" şi mi se pare de asemenea un autor foarte bun.

Ce alţi scriitori, ocultişti, filosofi etc. v-au inspirat?

Ar fi o listă foarte lungă. Din perioada modernă nu-l pot omite pe Kenneth Grant, iar dintre cei din vechime i-aş aminti pe Agrippa, John Dee, filosofii din perioada romantică. De asemenea Novalis, care era numit un idealist al magiei şi care combina filosofia platoniciană cu magia.

Într-o lume plină de materialism şi dominată de maşini, mai este loc pentru G.O.T.A.?

Aş spune că acum, mai mult ca oricând, e şi loc, şi nevoie. Din secolul 17 încoace omul a devenit din ce în ce mai dependent de maşini şi de curând şi de computere. Omul a pierdut legătura cu acele forţe care-l fac să fie spiritual şi impredictibil aşa cum maşina nu va fi niciodată. GOTA e o cale de întoarcere la apariţia acelui haos care l-a făcut pe om mai viu şi mai puternic, mai capabil să-şi controleze propria viaţă.

Christofer afirma că Aleister Crowley a revoluţionat ocultismul la începutul secolului 20, dar influenţa sa a scăzut considerabil. Împărtăşiţi această opinie?

Da, Crowley a făcut într-adevăr o astfel de revoluţie şi continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru mine şi pentru Dragon Rouge. Totuşi, este doar una dintre aceste surse şi nu cea mai importantă. Mai mult, a făcut şi multe lucruri numai pentru a ieşi în evidenţă. La fel ca şi LaVey, dar într-un mod mult mai intelectual decât acesta.

Bureus - profesor si consilier al regelui Gustav II Adolf - se considera un urmas al filosofilor din vechime: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora sau Platon. Mai are influenta astazi? Exista un continuator al sau?

Bureus a fost pe nedrept uitat vreme de 400 de ani. E vremea ca azi să-l redescoperim. Cartea mea, "Adulrunan", ca şi ultimul album Therion au ca sursă teoriile sale. El a fost un om născut într-o epocă nepotrivită. Nu atât sistemul pe care l-a creat, cât atitudinea lui s-ar potrivi mai bine vremurilor de astăzi. El a combinat diverse tradiţii: cabala, magia Renaşterii, ermetismul, tradiţia runelor, mitologia nordică. Astăzi avem posibilitatea de a compara tradiţii separate de distanţe mari în timp şi spaţiu (yoga tantrică, filosofia greacă, esoterică, ideea de "Chi" a chinezilor) şi putem înţelege că sursa tradiţiei mistice a rămas aceeaşi.

Conform profeţiei lui Paracelsus, un leu din nord se va ridica, iar Bureus se considera întruchiparea acestuia. Va fi leul nordului un profet în mijlocul lumii oarbe?

Se poate spune că da, însă leul nordului este doar un simbol, un instrument de lucru, nu o persoană în sine. E drept, însă, că au fost şi persoane care s-au considerat întruparea unor simboluri.

Aţi pus bazele Dragon Rouge. De ce acest ordin şi ce aduce el nou faţă de altele?

Nu ne pretindem singura cale. Suntem mai degrabă aidoma şcolilor de arte marţiale din Orient, în sensul că încercăm să fim cei mai buni, cea mai bună cale pentru un adept pentru a se dezvolta spiritual. Ne concentrăm atenţia pe îndelung uitata tradiţie nocturnă. În ultimele două milenii ideologiile s-au focalizat pe "zona luminii", sub influenţa simbolismului platonician, dar şi sub cea a iudeo-creştinismului. Însă în tradiţiile şamanice, dimpotrivă, zona întunecată era cea mai importantă parte a universului care trebuia explorat, iar iniţierile însele aveau loc în întuneric. Dragon Rouge încearcă să învie atitudinea vechilor şamani şi s-o adapteze tradiţiei esoterice occidentale, explorând zone ca lumile demonice din cabala, simbolismul infernului ş.a. Suntem interesaţi în mare parte de zona nocturnă în scopul iniţierii.

Există condiţii pentru ca cineva să fie iniţiat?

Depinde de la caz la caz. Trebuie ca persoana să ne contacteze şi să ne ofere date despre ea. Dat fiind obiectul activităţii noastre, evităm să-i acceptăm ca membri pe cei care nu pot colabora cu ceilalţi şi evident pe cei cu probleme psihologice.

Şi cei mai buni fac greşeli. Vi s-a întâmplat vreodată?

Greşelile sunt inevitabile. Le facem tot timpul. Eu însumi am făcut o grămadă. De exemplu, când lucrez cu forţe precum Kundalini, poate fi extrem de periculos. Dacă nu canalizezi forţa spre un scop potrivit, în loc să te ridice, te aruncă la pământ. Dar, folosite corect, aceste explozii de energie te pot ajuta să le controlezi.

În mitologii depărtate în timp şi spaţiu găsim elemente similare, precum Ymer la nordici şi omologul său babilonian Kingu. Cum se explică?

În opera sa, Eliade a insistat asupra acestui subiect. Cred că explicaţia are de-a face cu ideea de-a fi uman, de-a trăi pe această planetă. Experienţele celor care au consemnat aceste mituri au fost ele însele similare. În Dragon Rouge considerăm asta un limbaj universal, care nu este legat de un loc sau de un timp anume, ci de specia umană ca atare. Însuşi numele ordinului nostru este cel al unui simbol recurent şi universal. Etimologic, cuvintele desemnând "a colora în roşu" şi "putere" au o rădăcină comună. E o parte a tradiţiei indo-europene.

Numărul 11 are valoare simbolică atât la Crowley, cât şi pentru Therion. Pentru primul, 11 este echivalent, simbolic, cu litera "k", în timp ce Therion foloseşte steaua cu 11 colţuri. Există similitudini din acest punct de vedere?

E greu de spus dacă e doar o coincidenţă sau există o legătură. Unele sensuri sunt create de mintea umană, altele sunt preexistente. E interesantă această similitudine, indiferent dacă ea vine din interiorul sau din exteriorul nostru. Am ales să nu folosim termenul "magick", deşi litera "k" ar fi avut o justificare, pentru că noi folosim atât numărul 11, cât şi noţiunea de Kliffot. Dacă am fi împrumutat termenul englezesc, am fi fost asociaţi cu Thelema, or, nu este aşa. Astfel că am optat pentru grafia tradiţională suedeză, "magie".

Ca şi Carlos Castaneda, folosiţi termenul "aliat".

Da, am luat cuvântul de la Castaneda, dar ideea de aliat apare în lumea magiei în numeroase culturi. Aşa că a fost normal să-l folosesc şi eu.

Atât în iniţierea prin care a trecut Castaneda, cât şi în şamanism, substanţele psihotrope erau prezente. Pot fi aceste substanţe un aliat?

În sens cultural, există un suport al tradiţiei pentru folosirea lor, iar sub o supraveghere strictă pot fi obţinute rezultate notabile cu ajutorul lor. În Europa nu putem însă vorbi de o asemenea tradiţie: nu sunt folosite în iniţiere, mai ales că e o linie subţire între folosirea lor în scop iniţiatic şi utilizarea lor pur şi simplu. Am întâlnit persoane care foloseau religia drept pretext pentru a le folosi. În India şi America de Sud, pot ajuta la obţinerea unor rezultate importante.

În lumea creştină, moartea e văzută ca un sfârşit inevitabil. Câtă vreme tradiţia nordică nu vede timpul în mod linear, poate fi moartea doar un început?

În Dragon Rouge, da. Eu personal sunt de părere că e nu e vorba de cicluri în sens de cerc, ci mai degrabă în sens de spirală. Totuşi, omul ar trebui să trăiască din plin, ca şi cum moartea ar veni să pună punct vieţii. Oamenii ar trebui să valorifice cât pot de mult fiecare moment al vieţii lor. Viaţa trebuie trăită gândindu-te că ai putea muri în momentul următor, dar văzută şi în contextul larg al filosofiei. Acum şi aici nu sunt singurul timp şi singurul loc care există.

Termenul "întuneric" pe care îl folosiţi poate avea conotaţii negative pentru cititorul neavizat…

În Dragon Rouge, întunericul nu este văzut în sensul de "malefic", "demonic". "Întuneric", pentru noi, are sensul de "haos", similar celui dat de Eliade "zonei de dincolo de graniţă", ca opus noţiunii de "centru". Haosul e plin de potenţial comparativ cu viaţa pe care noi o cunoaştem. Haosul şi întunericul sunt forţe ale distrugerii, dar poartă în ele şi germenii creaţiei, pe cei ai eliberării. În urma iniţierii, cineva poate învăţa să folosească aceste forţe pentru a se elibera, poate deveni asemenea zeilor.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Silja Festival - Concert titanic pe Metal Boat

"Orice vas pe care cântăm noi devine un vas al dragostei", a spus Anders Iwers de la Tiamat. Şi într-adevăr, sub pretexul Sfântului Valentin, rockeri din toate colţurile lumii au luat drumul Stockholmului pentru a se îmbarca la bordul vasului Silja. 

Evenimentul "Metal Boat - Silja Festival" a fost organizat de revista suedeză CloseUp, care, la aniversarea a 15 ani de la înfiinţare, le-a oferit rockerilor o croazieră între Stockholm (Suedia) şi Turku (Finlanda). În timp ce vasul înainta printre sloiuri, a spart gheaţa Dimension Zero. Trupa, înfiinţată în Göteborg în 1996 de Jesper Strömblad (ex-In Flames), a declanşat ostiliăţtile. Pentru ei a fost primul concert în care basistul Jesper a preluat chitara, alăturându-i-se lui Daniel Antonsson, în timp ce instrumentul cu patru coarde a trecut în mâinile lui Niclas Pepa Andersson, de la Lord Belial. Dimension Zero a profitat de ocazie pentru a cânta piese de pe viitorul album, ce urmează să apară în cursul acestui an.  

VOTE FOR LOVE. A urmat un recital în binecunoscutul stil hipnotic. Tiamat şi-a început recitalul cu mesajul "Vote for Love". "Children of the Underworld" au reînviat mitul lui "Cain", iar în setlist au mai figurat "To Have and Have Not", "Brighter Than the Sun", "In a Dream", "Whatever that Hurts", "I Am in Love With Myself", "Clovenhoof", "Cold Seed", "Wings of Heaven". "Phantasma Deluxe", Johan Edlund, şi-a introdus guest starul anunţând că şi-a luat un ucenic, cu care publicul trebuie să fie îngăduitor, pentru că încă nu ştie toate versurile. Spre surpriza generală, pe scenă a urcat însuşi Peter Tagtgren, care a cântat în duet cu Johan. Peter a fost "Sleeping Beauty" şi la propriu, şi la figurat. După cele 13 piese ale trupei, bisul nu putea fi decât mult cerutul "Gaia". Hardcore Superstar a pus capăt primei seri de concerte. Şi ei sunt aproape de finalizarea viitorului album, câteva dintre piese urmând a apărea luna viitoare pe un single care va prefaţa CD-ul ce va ieşi pe piaţă în cursul verii. Mulţi au preferat să facă noapte albă, chiar dacă a doua zi îi aştepta o nouă porţie de rock. Câtă vreme pasagerii au fost furaţi de muzică, "popasul" în portul finlandez a trecut aproape neobservat.

Sala de spectacol a fost din nou inundată de tricouri negre şi de membrii "clubului celor cu părul lung" o dată cu intrarea în scenă a greilor de la Necrophobic. Aceştia au pus accentul pe piese de pe albumul "Hrimthursum" (cuvânt islandez însemnând "Uriaşii de gheaţă"), recent lansat pe piaţă. Ca în toţi cei 14 ani de activitate, Necrophobic nu a făcut nici un compromis în ceea ce priveşte latura comercială, mergând pe linia death-metal-ului pur. O cafea neagră şi un sound la fel de întunecat i-a trezit pe cei mai mulţi dintre pasageri, la fix pentru a prinde recitalul Pain. Când pe scenă a urcat Peter Tagtgren a fost durere..., şi asta în adevăratul sens al cuvântului. Celor din primul rând li s-a imprimat pe corp modelul barei de protecţie, care a rezistat în ciuda presiunii enorme la care a fost supusă. Proiectul de suflet al solistului de la Hypocrisy a revenit în concerte după mai bine de jumătate de an, timp pe care Peter Pa(i)n l-a dedicat trupei permanente. Pain a apărut într-o nouă formulă, cu doi "vikingi bărboşi" în locul frumoaselor germance Andrea Odendahl şi Alla Fedynitch. După reţeta consacrată, 2007 va fi anul Pain, urmând ca în 2008 Hypocrisy să apară live. Ultimii pe listă, dar nicidecum cei din urmă, au fost Dark Tranquillity, pionierii death-metal-ului melodic. Trupa revine cu albumul "Fiction", care va fi lansat în aprilie. Piesa "Focus Shift", cea mai mediatizată de pe CD, nu putea fi omisă din maratonul rock.

DIN PROGRAM. Toate cele 23 de ore în care nava a plutit pe marea îngheţată au fost acoperite de cel puţin un eveniment, fie că a fost vorba de concerte, de concursuri, de karaoke, ca să nu mai vorbim de programul de masă, de voie sau chiar de shopping. "Oraşul plutitor" a oferit pasagerilor centre de distracţie pe nouă etaje: un cinema, baruri, restaurante, magazine, loc de joacă pentru copii, plus sala de concerte. Zece DJ au întreţinut atmosfera pe tot parcursul croazierei. Cei mai îndrăzneţi şi-au arătat talentul la chitară şi şi-au etalat calităţile vocale într-un concurs pentru amatori. Trupele au avut propriile standuri, alături de cel al gazdelor de la CloseUp. În numărul din decembrie-ianuarie al revistei suedeze de metale i-am descoperit menţionaţi pe copertă, printre alţii, pe cei de la Negură Bunget, care i-au acordat un interviu lui Lars Martinsson. De altfel, redactorul-şef Robban Becirovic ne-a declarat că formaţia românească sus-amintită este "o trupă excelentă". Tot el ne-a dezvăluit amănunte din culisele evenimentului. Astfel, am aflat că Metal Boat este prima aniversare "plutitoare" a CloseUp, dar gazdele au de gând să-şi plimbe cititorii în fiecare an de-acum înainte. 

AFTER PARTY. Evenimentul nu s-a terminat o dată cu aruncarea ancorei în Stockholm. Din port, rockerimea a luat drumul metroului pentru a ajunge la clubul Rocks, din centrul vechi al oraşului. Într-o atmosferă tipic nordică, oamenii în negru au stat la coadă pentru a putea intra la petrecere. Membrii trupelor au fost în fine în afara serviciului, alăturându-se admiratorilor, dar şi grupurilor de prieteni de la alte formaţii. Party-ul a ţinut până la 3 dimineaţa, suedezii desfiinţând mitul nordicilor reci şi distanţi. O altă legendă spune că la bere subiecte de conversaţie sunt doar fotbalul şi femeile. Myth busted! La această reuniune s-a vorbit despre muzici şi faze.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional) - Corespondenţă din Stockholm