duminică, 26 aprilie 2009

FILTHFEST - TREI CAPETE DE AFIŞ. Battle metal, thrash şi dark la Cluj


"Pachetul ucigător", cu Turisas, Moonspell şi Cradle of Filth, plus Dead Shape Figure în deschidere, a venit direct de la Bratislava şi a poposit la Cluj, joi seară, la Sala Sporturilor "Horia Demian".

Practic, a fost un show cu trei headlineri, dacă putem spune aşa. Fiecare dintre formaţiile prezente având fanii săi - e drept, cei veniţi special pentru Moonspell fiind cei mai mulţi dintre ei. De altfel, şi coada la interviuri a fost mai mare la Fernando & Co. decât la capul de afiş propriu-zis. Publicul a avut aşadar de unde alege - între thrash-ul finlandez, battle metal-ul "varangilor", dark-ul portughez şi cel englez. Nu numai stilurile au fost variate, ci şi spectatorii, care au vorbit limbi diferite, de la maghiară şi bulgară până la română şi engleză.

ONE MORE! Despre trupe, numai de bine. Balul a fost deschis de două formaţii finlandeze. Dead Shape Figure, prima dintre ele, a "încălzit" audienţa, iar Turisas a ridicat şi mai mult temperatura din Sala Sporturilor. Chiar dacă puţin cam scurt, din cauza programului condensat, "varangii" lui Warlord au reuşit să creeze o atmosferă de poveste... nordică. Explozia de energie numită Mathias Nygard i-a entuziasmat pe fani încă de la prima piesă. După "To Holmgard and Beyond", finlandezii au inclus în playlist "A Portage to the Unknown" şi "One More", după care a urmat nelipsitul "moment rusesc", ce include "In the Court of Jarisleif", bonusul "Ochi Chornye" şi coverul "Rasputin". Pentru final a fost păstrat "imnul" trupei, "Battle Metal". Cu câteva minute înainte de a urca pe scenă, Warlord şi războinicii săi ne-au declarat: "Suntem bucuroşi că vom cânta în România peste doar câteva clipe, pentru prima oară în cei peste 10 ani de existenţă a formaţiei. Auzim încă de aici, din culise, entuziasmul fanilor. Sperăm ca după acest show să revenim în România cât de curând va fi posibil". De pe scenă s-a văzut încă şi mai bine cât au fost de aşteptaţi: "It's f*cking beautiful", a fost reacţia vocalului constatând că fanii au venit nu numai cu versurile învăţate, ci chiar şi cu un steag finlandez.


VAMPIRIA. Moonspell nu e o trupă cu o singură natură, ci scoate de fiecare dată la iveală noi valenţe, ceva între furie şi frumuseţe, încărcat de o atmosferă întunecată. Fernando Ribeiro nu este numai poet electric, aşa cum s-a autodefinit. Am putea spune că şi ca interpret este la fel de electric. Langsuyar a reuşit să creeze o atmosferă fantastică, alături de colegii de trupă. Moonspell a inclus în playlist "At Tragic Heights", "Night Eternal", "Finisterra", "The Southern Deathstyle", "Opium", "Scorpion Flower", "Luna", "Vampiria", "Alma Mater", "Full Moon Madness". Într-o (mult prea) scurtă discuţie pe care am purtat-o cu Fernando înainte de show, liderul Moonspell ne-a mărturisit că şi de data aceasta a venit în România "pe întuneric, ca vârcolacii". "Ideea de vârcolac se păstrează şi în sensul că într-o seară «vânăm» într-un oraş, urmând ca peste noapte să plecăm spre alt loc de vânătoare. În România m-aş întoarce oricând, mă bucur să văd această ţară crescând din punct de vedere muzical. E foarte important pentru trupe să aibă un suport aici din partea fanilor. Rock on!"

SHOW CU SCÂNTEI. La Cradle of Filth chiar că a fost un show în care au ieşit scântei. La propriu, căci muzicienii au avut pe scenă un personaj întunecat, care s-a pilit în direct. La trei dintre piese, folosind un polizor adevărat, acesta a aruncat în stânga şi-n dreapta cu scântei din placa metalică pe care o avea fixată pe abdomen. Un manechin înalt de câţiva metri a completat tabloul dark creat de Dani Filth şi compania. Cradle of Filth a inclus în recital atât melodii de pe albumul "Godspeed on the Devil's Thunder", lansat chiar anul trecut, cât şi hituri mai vechi: "Shat out of Hell", "Gilded Cunt", "Dusk And Her Embrace", "The 13th Caesar", "The Principle of Evil Made Flesh", "Honey And Sulphur" şi "Under Huntress Moon". Cum publicul din Sala Sporturilor nu i-a lăsat să plece prea repede, englezii au revenit pentru încă trei piese: "Cthulhu Dawn", "Cruelty Brought Thee Orchids" şi "From the Cradle to Enslave". Echipa incendiară a plecat imediat spre următoarea destinaţie: Belgrad, în Serbia, unde aveau programat un show vineri seară.

După un aşa pachet ucigător, clujenii au mai puţin de o lună să-şi revină, căci la 15 mai în oraşul de pe Someş va sosi trupa Circle II Circle, pentru un concert în Irish & Music Pub. Formaţia amintită va cânta în ziua imediat următoare şi în Club Fabrica din Bucureşti.

"Suntem bucuroşi că vom cânta în România peste doar câteva clipe, pentru prima oară în cei peste 10 ani de existenţă a formaţiei. Auzim încă de aici, din culise, entuziasmul fanilor. Sperăm ca după acest show să revenim în România cât de curând" (Mathias "Warlord" Nygard, Turisas)

"Ideea de vârcolac se păstrează şi în sensul că într-o seară «vânăm» într-un oraş, urmând ca peste noapte să plecăm spre alt loc de vânătoare. În România m-aş întoarce oricând, mă bucur să văd această ţară crescând din punct de vedere muzical. Rock on!" (Fernando "Langsuyar" Ribeiro, Moonspell)

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

FilthFest European Tour, la Cluj


Trei trupe care oricând ar fi umplut o sală de concert de la noi - Cradle of Filth, Moonspell şi Turisas -, cărora li s-a adăugat ca opening act Dead Shape Figure, şi-au unit forţele pentru a lua cu asalt Europa. The Darkest Tour a trecut şi prin România, pe 23 aprilie, în Sala Sporturilor din Cluj-Napoca.

Între Bratislava şi Belgrad, în programul părţii europene a FilthFest - The Darkest Tour şi-a făcut loc şi o oprire în oraşul de pe Someş. Dar, pe lângă clujeni, show-ul a atras fani ai metalului din tot Ardealul şi nu numai. Ba chiar şi din afara României: metalişti de dincolo de Tisa, dar şi un grup de rockeri de peste Dunăre au venit în Transilvania pentru a vedea un “killer package” care, de data aceasta, a ocolit şi Ungaria, şi Bulgaria. Şi “pachetul” de trupe a fost cu adevărat “ucigător”.

Deşi ora de deschidere a porţilor a fost respectată, accesul în sală a trebuit amânat pentru ultimele reglaje ale Cradle of Filth. Pretenţioşii headlineri - riguroşi ca orice britanici - au vrut ca decorurile şi sunetul să fie aşa cum trebuie, timp în care spectatorii au fost nevoiţi să aştepte în hol, între două standuri cu “tentaţii” - dozatoarele de bere, respectiv masa cu merchandising. Şi totuşi, nerăbdarea de a intra în sală s-a dovedit mai puternică şi decât proverbialul calm ardelenesc, mai ales când pe afiş erau nume precum Moonspell, Cradle of Filth sau Turisas. Întârzierea a fost însă recuperată din mers, astfel că n-au trecut multe minute între deschiderea uşilor şi primele acorduri metalice de pe scenă. Începutul recitalului a aparţinut finlandezilor, reprezentaţi de două trupe din stiluri diferite: Dead Shape Figure (thrash metal) şi Turisas (folk/viking metal). Primii au reprezentat un bine venit aperitiv pentru foamea de rock a românilor. Show-ul lor a fost precum o cafea de calitate: concentrat, dar cât să le ofere celor prezenţi energia de a rezista în picioare până la finalul evenimentului.


“Varangii” conduşi de inepuizabilul Warlord au urcat pe scenă pictaţi ca de bătălie. Şi din nou vopseaua roşie şi neagră aplicată pe feţe i-a transformat pe simpaticii finlandezi în războinici demni de strămoşii lor nordici. Deşi ne aflam puţin cam departe de istorica “varangian way”, piesele de pe albumul cu acest nume au cucerit audienţa: “To Holmgard and Beyond” şi “A Portage to the Unknown” i-au făcut pe fani să-şi dorească “One More”. Acordurile de la “curtea lui Jarisleif” au fost la fel de gustate şi în Cluj, la fel şi intermezzoul “Ochi Chornye”. Cu al lor “Rasputin”, Turisas aproape că a făcut uitată varianta disco a acestei melodii, iar “Battle Metal” a pus capăt unui recital mult prea scurt. Dar admiratorii lor au primit asigurări de la Mathias “Warlord” Nygard însuşi. “Vom reveni în România cât putem de curând”, a promis acesta la final. 


Dacă Turisas ne-a vizitat în premieră, Fernando Ribeiro şi colegii săi cunosc deja publicul român, după concertele din anii trecuţi, de la Timişoara şi Bucureşti. Şi de data aceasta, show-ul oferit de Moonspell a fost la fel de întunecat ca un roman de Bram Stoker. Sentimentul dark din piese precum “Luna”, “Full Moon Madness”, “Vampiria” sau “Night Eternal” a fost amplificat de imaginile proiectate pe fundal. Pe lângă melodiile amintite, setlistul a mai inclus “At Tragic Heights”, “Finisterra”, “The Southern Deathstyle”, “Opium”, “Scorpion Flower” şi nelipsita “Alma Mater”. Nici portughezii nu au scăpat fără promisiunea unei revederi, mai ales că, aşa cum ne-a declarat Fernando înainte de spectacol, “publicul român e foarte entuziast, răspunde cu căldură, trupele care vin aici se simt atât de bine încât vor dori să revină cât de curând”.  


După Moonspell a căzut cortina - cea care ascundea privirilor decorurile deja instalate pentru Cradle of Filth. Un stativ de microfon ornat cu oase, un schelet răstignit pe o cruce, un coşciug transformat în “iron maiden” (sinistrul instrument de tortură medieval), “făclii” acţionate electric au făcut parte din spectacol, la fel ca şi personajele-simbol care s-au perindat pe scenă: un demon ce scotea scântei cu polizorul dintr-o bucată din metal încorporată în costumul de piele, dar şi o marionetă imensă, de trei ori cât vocalul Dani Filth. Spectatorii - “urmaşi ai vampirilor”, cum i-a denumit liderul trupei - au fost trataţi cu “Honey and Sulphur”, dar şi cu alte melodii, precum “Shat out of Hell”, “Gilded Cunt”, “Dusk And Her Embrace”, “The 13th Caesar”, “The Principle of Evil Made Flesh” şi “Under Huntress Moon”. Singurii cărora timpul le-a permis un bis, englezii au păstrat pentru final “Cthulhu Dawn”, “Cruelty Brought Thee Orchids” şi “From the Cradle to Enslave”.

Paul Iancu (Cotidianul)

miercuri, 22 aprilie 2009

PETER TAGTGREN LA SIBIU / Pain în România!


Pain! Pain! Pain! Aşa se scandează de fiecare dată înainte de apariţia lui Peter Tagtgren pe scenă. "Pentru prima oară şi întâia dată”, trupa suedeză vine şi în Romania, urmând să concerteze la Sibiu, în cadrul Artmania.

Peter & Co anunţă pe pagina de MySpace a trupei lista show-urilor la care şi-au confirmat participarea, între care includ şi oprirea la Sibiu. Vara acestui an va fi, conform suedezilor, "a killer summer"! Pain va avea, aşadar următoarea agendă: 4 iunie - Sweden Rock Festival, Norje/Sweden, 5 iunie - Rock im Park, Nurnberg/Germany, 7 iunie - Rock am Ring, Nurnberg/Germany, 20 iunie Hellfest, Clisson/France, 26 iunie - Metaltown, Gothenburg/Sweden, 27 iunie - Peace & Love, Borlange/Sweden, 6 iulie - Helsinki Ice Hall, Helsinki/Finland, 18 iulie - ArtMania Festival, Sibiu/România, 24 iulie - Q-Stock Festival, Oulu/Finland, 25 iulie - Sandels Rock, Iisalmi/Finland, 30 iulie - Wacken Open Air, 5 septembrie - Luzhniki Hall, Moscow/Russia şi 12 septembrie - Raismes Festival, Raismes /France.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 15 aprilie 2009

ROCK CITY OPEN AIR / Maraton rock la Feteşti, pentru întreaga Europă

Rock City Open Air se anunţă a fi cel mai mare festival de rock din România. Evenimentul se va desfăşura în aer liber, şi este, totodată primul festival de gen ale cărui bilete se vor vinde în întreaga Europă.

Festivalul organizat de Metal Masters va avea loc în perioada 20-23 august în comuna Borcea, lângă Feteşti, pe Dunăre şi va reuni peste 100 de trupe în recital. Printre artiştii confirmaţi până în prezent la Rock City Open Air se numără Agathodaimon (Germania), Amon Amarth (Suedia), Ancient Rites (Belgia), Belphegor (Austria), Betrayer (România), Blaze Bailey (ex-vocal Iron Maiden) (Marea Britanie), Blood Red Throne (Norvegia), Brainstorm (Germania), Bucovina (România), Candlemass (Suedia), Cirith Gorgor (Olanda), Claymore (Bulgaria), Crossover (Grecia), Dawn Of Destiny (Germania), De Profundis (Marea Britanie), Dew-Scented (Germania), Eastern Front (Marea Britanie), Einherjer (Norvegia), Euphobia (Bulgaria), Ghamorean (Suedia), Hanzel Und Gretyl (SUA), Hollenthon (Austria), Immortal (Norvegia), Infected Rain (Republica Moldova), Lacrimas Profundere (Germania), Lake Of Tears (Suedia), Macbeth (Italia), Moribund Oblivion (Anglia), Nothnegal (Insulele Maldive), Onslaught (Marea Britanie), Overgarven (Grecia), Paul Di Anno (ex-vocal Iron Maiden) (Marea Britanie), Primal Fear (Germania), Sinner (Germania), Sirenia (Norvegia), Solitude Aeturnus (USA), Stormlord (Italia), Symbolic (Bulgaria), The Cold Existence (Suedia), The Revenge Project (Bulgaria), Theatres Des Vampires (Italia), Trail Of Tears (Norvegia), Trooper (România), Vendetta (Germania). 

SPECIAL PENTRU FESTIVAL. Atât amploarea, cât şi trupele, l-au convins pe directorul executiv Eventim.ro, Valentin Vasiloiu, să distribuie biletele prin reţeaua internaţională, iar ofertele n-au întârziat să apară: "Ne aşteptăm la un aflux de turişti veniţi special pentru festival. Din Bulgaria primim deja feedback pozitiv în legatură cu intenţia de participare. Este normal, bulgarii sunt deja recunoscuţi ca mari amatori de rock şi, în plus, distanţa este foarte convenabilă pentru ei. La oferta în sine a festivalului se adaugă ca un mare plus şi locul ales: pe malul Dunării, într-o zonă atractivă din punct de vedere turistic." Preţul biletelor porneşte de la 270 de lei (până la 30 aprilie), creşte apoi la 300 (1 mai - 31 iulie), 350 de lei (1-19 august) şi va ajunge la 400 la intrare. Banii plătiţi acoperă (pe lângă biletul de concert) şi accesul în spaţiul de campare, la duşuri şi la toaletele ecologice.

Oferta festivalului va include pe lângă recitaluri şi evenimente conexe, camping, concursuri, terase şi baruri, o piaţă unde trupele participante îşi pot vinde merchandise-ul etc. Locul exact este pe malul braţului Borcea, rockerii având acces la plajă, pădure sau pescuit. Aşadar, în cele patru zile de festival se anunţă activitate, nu glumă! Mai mult decât atât, în urma dorinţei manifestate de numeroase trupe de a participa la RCOA, programul concertelor pentru cele patru zile se va extinde cu 7 ore, aşadar program de muzică de la 10.00 la 03.00. Ultimele confirmări (dar nu cele din urmă) anunţate de Metal Masters sunt Solitude Aeturnus (Texas - SUA), Candlemass (Suedia) şi Belphegor (Austria). Organizatorii ne-au declarat că peste aproximativ o săptămână mai urmează să fie anunţate încă o serie de trupe care sunt în vizorul Rock City Open Air. Aşadar, lista rămâne deschisă.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 13 aprilie 2009

PROIECT INEDIT / Manowar, piesă în 15 limbi diferite!

"Fani Manowar! Încă o premieră din partea regilor metalului! Pentru a-şi satisface admiratorii, cei mai buni din toată lumea, Manowar va continua să facă istorie, căutând noi căi pentru ca războinicii din toate colţurile lumii să se bucure de metal în cea mai pură formă a sa", anunţă artiştii.

Iată despre ce este vorba: Manowar înregistrează în prezent o piesă de pe noul album în 15 limbi diferite! Şi, foarte posibil, numărul acestora va creşte. Niciodată o trupă metal n-a mai încercat un asemenea proiect. În curând vor fi postate videoclipurile, câte unul pentru fiecare traducere în parte; acestea vor surprinde şi odiseea solistului Eric Adams în universul multilingvistic. Piesa va fi prezentată în premieră, împreună cu alte melodii de pe viitorul album, la Magic Circle Festival III, Germania, la 18 iulie 2009.

Cea mai cunoscută dintre piesele Manowar cântate în altă limbă decât engleza este "Herz Aus Stahl", varianta germană pentru "Heart Of Steel" (de pe albumul "Kings of Metal, 1988"). Prima dată, "Herz Aus Stahl" a apărut ca single, numai în Germania. Ulterior, versiunea live a fost inclusă pe un maxi single, "Live in Germany", care a însoţit ediţiile germană şi internaţională a albumului "Hell On Stage". Legendara formaţie va putea fi văzută în această vară şi în România, la B'ESTFEST Aftershock, la 5 iulie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)