joi, 25 august 2011

Corvus Corax, invitat special la festivalul Cetăţi Transilvane

La doar două săptămâni după Artmania, Sibiul va găzdui un nou festival. Piaţa Mare va fi invadată de data aceasta de acorduri medievale. Trupa germană Corvus Corax, aflată pentru prima dată în România, este capul de afiş al manifestării Cetăţi Transilvane, care va avea loc între 26 şi 28 august.

În zilele de sărbătoare a fost pus la cale un program... de poveste. "Când porţile Cetăţii se vor fi deschis, personaje de ev mediu în paşi de paradă vor intra-n cetate: negustori, ţărani, artizani şi artişti de soi, cavaleri şi tinere domniţe, cu toţii timp de trei zile, în strai de mândră sărbătoare medievală, vor da culoare centrului istoric al Sibiului", au dat de veste organizatorii. Parada de deschidere va porni vineri, 26 august, ora 21.00, de pe Podul Minciunilor.

Iarmarocul, amplasat în Piaţa Mare, va fi deschis pe toată durata manifestării, la fel şi Atelierele de artă medievală, ce vor putea fi vizitate la Turnul Sfatului. În fiecare dintre cele trei zile de festival, între orele 12.00 şi 14.00, vor avea loc, la Casa Altemberger (Sala cu Coloane), Conferinţele de Medievistică, susţinute de conferenţiar prof. univ. dr. Zeno Pinter. Vor mai avea loc spectacole de dansuri medievale, teatru, animaţie stradală, demonstraţii ale meşteşugarilor, dar şi două spectacole pirotehnice asigurate de Crispus - The Art of Fire.

Atracţia festivalului va fi grupul german Corvus Corax, programat să cânte duminică, de la ora 22.00, în Piaţa Mare. Formată în Berlin în 1989, cu puţin timp înainte de căderea Zidului, este acum una dintre cele mai cunoscute trupe care abordează stilul medieval. Până să devină „Die Könige der Spielleute" („regii menestrelilor"), aşa cum se autodefinesc, şi nu fără acoperire, germanii au pornit „de la munca de jos". Cu timpul, au trecut de la concertele în stradă la cele pe scena festivalurilor, ajungând ca în prezent să aibă la activ prezenţe la cele mai cunoscute manifestări de gen: anul trecut au participat pentru a treia oară la Wacken Open Air, iar înainte de a cânta la Cetăţi Transilvane au bifat o nouă prezenţă şi la Summer Breeze.

Sosirea lor la Sibiu anul acesta va fi prima vizită în ţara lui Dracula. Legendarul conte-vampir este evocat în piesa lor "Mille Anni Passi Sunt", melodie interpretată în română şi latină. "Cântăm în diverse limbi, precum menestrelii medievali, care călătoreau şi, din locurile unde ajungeau, culegeau piesele care le plăceau cel mai mult", au spus artiştii atunci când au fost întrebaţi cum de au ales să folosească româna pentru a povesti cât mai veridic istoria celebrului personaj. Corvus Corax a realizat până acum două albume cu versuri preluate din colecţia de poeme "Carmina Burana", cea care l-a inspirat şi pe Carl Orff. Şi pe albumele din seria "Cantus Buranus", dar şi în concerte, ei au cântat alături de orchestre de muzică clasică. La Sibiu însă vor veni în formula care i-a consacrat. Mai multe detalii despre festival pot fi găsite la www.cetatitransilvane.eu.

Program 

Vineri, 26 august
10:00 - 23:00 Iarmaroc medieval - Piaţa Mare
11:00 - 14:00 Ateliere de Artă Medievală - Turnul Sfatului
12:00 - 14:00 Conferinţele de Medievistică
21:00 Parada festivalului
23:00 Spectacol pirotehic Crispus - The Art of Fire - Piaţa Mare

Sâmbătă, 27 august
14:00 - 14:30 Dansuri medievale - formaţia Nosa (Bistriţa) - Piaţa Mare
15:00 - 15:30 Concert Corvinia (Hunedoara) - Piaţa Mare
19:00 - 20:00 Recital Novosadski Karmeni Hor, Serbia - Piaţa Mare
20:00 - 21:00 Concert Drachenmond, Germania - Piaţa Mare
22:00 - 23:00 Concert Cimpoierii din Transilvania (Hunedoara) - Piaţa Mare

Duminică, 28 august
14:00 - 15:00 Spectacol Cavalerul Hartmann, Germania - Piaţa Mare
17:00 - 18:00 Ateliere traditionale - Ordinul Muşatinilor (Rădăuţi) - Piaţa Mare
19:30 - 20:30 Teatru Compania Commedia (Târgu Mureş) - Piaţa Mare
21:00 - 21:30 Concert Nomen est Omen (Bucureşti) - Piaţa Mare
22:00 - 23:30 Concert Corvus Corax, Germania, Piaţa Mare

Cătălina Iancu (Adevărul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu