Deşi uşile ar fi trebuit să se deschidă la ora 18.30, publicul a trebuit să aştepte la uşă timp de două ore, plus încă una în holul clubului, până ce muzicienii au terminat probele de sunet. Au circulat mai multe variante: autocarul care venea de la Budapesta a întârziat cinci ore, au spus organizatorii, însă au fost şi câteva probleme tehnice. În plus, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au fost riguroşi în ce priveşte sound-ul, ca orice trupă cu peste două decenii de existenţă.
În aşteptarea evenimentului, fanii au cumpărat aproape toate CD-urile puse la vânzare şi s-au aşezat la un pahar de vorbă la mesele din faţa barului. Holul s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea rockerilor dornici de a revedea cele două formaţii - Opeth a concertat la Sibiu în 2009, iar Von Hertzen Brothers, în octombrie anul trecut.
Toate problemele au fost date însă uitării o dată cu începutul show-ului. Ce-i drept, programul s-a „comprimat", astfel că finlandezii s-au rezumat la un setlist de şase piese, dintre care până la urmă au rămas doar cinci - „Brother", „River", „Freedom Fighter", „Angel's Eyes" şi „Let Thy Will Be Done". Însă asta nu i-a oprit să ofere un program variat, cuprinzând cel puţin câte o melodie de pe fiecare dintre cele patru albume pe care le-au lansat până acum.
Nu numai Von Hertzen Brothers şi-au început recitalul cerând scuze fanilor pentru întârziere, ci şi headlinerii. „A fost ceva ce nu a depins de noi", a precizat, elegant, Akerfeldt, evitând să acuze pe cineva anume. De altfel, solistul Opeth a comunicat frecvent cu admiratorii. El a abordat deseori un ton glumeţ, destinzând atmosfera.
În turneul care a cuprins şi concertul din Bucureşti, suedezii au promovat cel mai recent album al lor, „Heritage", patru dintre piesele existente pe acest material discografic fiind prezentate live în România: „The Devil's Orchard", „I Feel The Dark", „Folklore" şi „Slither". Aceasta din urmă a fost scrisă în memoria marelui Ronnie James Dio, care s-a stins din viaţă în perioada în care a fost compus CD-ul amintit.
Cum pe „Heritage" elementele metalului extrem, care i-au caracterizat la începutul carierei, aproape că au dispărut, fanii le-au cerut cântece mai „evil". Vocalul a precizat că această tentă există încă în piesele lor, chiar dacă sound-ul trupei s-a modificat.
Ce-i drept, pe final au compensat prin melodii mai vechi, care au electrizat sala. Setlistul a acoperit toate etapele din existenţa formaţiei, incluzând „Face of Melinda", „Credence", „To Rid The Disease", „Heir Apparent" şi „The Grand Conjuration".
Înaintea acesteia din urmă, Akerfeldt şi-a chemat colegii pentru o „şedinţă", după cum a afirmat el, prilej pentru cei doi chitarişti, plus basistul, de a se fotografia cu publicul în spate. De asemenea, a filosofat pe tema instalaţiei de fum, „nelipsită de la concertele rock". „Creează o atmosferă de iad", a observat vocalul, „însă basistul nostru arată mult mai bine privit prin această ceaţă", a glumit solistul.
„De obicei, la spectacole, noi anunţăm: «Aceasta va fi ultima piesă», apoi ne retragem în culise. Dar cum e cam înghesuială acolo, vă propun un joc. Rămânem aici, lângă tobe, iar voi vă prefaceţi că noi am fi în spate, bând bere, şi strigaţi: «One more song!». Aşadar, acesta este ultimul cântec al serii", a introdus suedezul piesa „The Drapery Falls", în râsetele celor prezenţi. După care jocul a continuat: publicul a scandat în timp ce cei cinci membri ai trupei s-au odihnit preţ de câteva momente în întunericul care a cuprins scena.
Pentru bis, Opeth a păstrat „Deliverance", după care Mikael Akerfeldt (voce, chitară), Martin Mendez (bass), Fredrik Akesson (chitară), Joakim Svalberg (clape) şi Martin Axenrot (baterie) şi-au luat rămas bun de la fanii români. „E curios că am ajuns aici doar pentru a doua oară, ar trebui să venim mai des", a constatat solistul, impresionat de atmosfera creată de publicul bucureştean. O ninsoare ca-n poveşti, coborâtă parcă din nordul scandinav, îi aştepta pe spectatori la ieşirea din club.
Paul Iancu (Adevărul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu