Theatres des Vampires au bântuit prin Transilvania

După ce, anul trecut, au cântat în premieră în România, Sonya Scarlet şi colegii săi au revenit pentru încă două spectacole, în Bucureşti, dar şi în Cluj.

Theatres des Vampires au demarat turneul european pe 13 aprilie, cu un show în Slovenia. După Maribor au urmat Zagreb (Croaţia), Ankara şi Istanbul (Turcia), iar pe teritoriu românesc au intrat pe 19 aprilie. Ei au venit însoţiţi de conaţionalii de la JTR Sickert şi Lunocode.

În viziunea multora, viaţa de artist pare o continuă distracţie - muzicienii vin, cântă, se distrează, apoi pornesc către următoarea destinaţie. Însă aceasta este doar partea frumoasă a lucrurilor: reporterii adevarul.ro au simţit pe pielea lor ce înseamnă un turneu. Cele două zile - dintre cele 18 ale periplului european - au fost extrem de solicitante.

Indiferent cât de confortabil şi de stabil ar fi autocarul - lung de douăzeci de metri şi înalt de patru, plus o remorcă destinată instrumentelor -, pentru cei care nu sunt deprinşi să doarmă în maşină este un adevărat calvar. „După o vreme te obişnuieşti, te simţi ca un prunc în leagăn", a încercat să glumească unul dintre cei 19 membri ai „caravanei vampirilor".

Însă nu este chiar aşa, mai ales dacă străbaţi şoseaua sinuoasă de pe Valea Prahovei atunci când e somnul mai dulce. Artiştii spun că bioritmul le este dat peste cap. Unii nu se pot odihni aşa cum ar trebui, şi aceasta nu este singura lor problemă.

O oprire în parcarea unei benzinării nu este benefică doar pentru şoferul care conduce şi câte 11 ore, ci şi pentru trupeţi, care profită de popas pentru un spălat pe dinţi şi pe faţă. Iar întârzierile din motive neprevăzute le pot da peste cap întregul program, făcut de altfel foarte riguros.

Un mic-dejun frugal luat la măsuţele din autocar nu este întotdeauna suficient pentru a le asigura caloriile necesare. „Avem asigurată doar o masă pe zi, însă uneori suntem nevoiţi ca din lipsă de timp să alegem între cină şi duş, câtă vreme probele de sunet nu pot fi tăiate de pe listă", ne-a mărturisit Sonya Scarlet. Şi la aceste activităţi se adaugă nelipsitele interviuri şi alte activităţi de protocol.

Şi în drum spre Bucureşti s-a întâmplat ceva neprevăzut: un control de rutină al poliţiei din Bulgaria i-a ţinut în loc mai bine de două ore, astfel că programul din clubul Wings a trebuit să fie comprimat la maximum. Însă, cum trupa Eufobia, iniţial anunţată pe afiş, nu s-a mai alăturat turneului, desfăşurătorul nu a suferit modificări majore.

La 19.30, pe scenă a urcat Lunocode, trupă înfiinţată în 2004 de fraţii Perseo şi Paride Mazzoni (tobe, respectiv chitară), lor alăturându-li-se Giordano Boncompagni (chitară) şi Francesco Rossi (bass). După ce au activat iniţial sub titulatura Anima, italienii şi-au schimbat numele în 2010, după semnarea contractului cu Spider Rock Promotion. Lunocode este un joc de cuvinte între Lunokhod (cuvânt care în rusă înseamnă „care păşeşte pe Lună") şi termenul „code" din limba engleză.

În acelaşi an au schimbat şi solista, Daphne Romano devenind noua voce a formaţiei. Roşcata a încălzit atmosfera în clubul bucureştean, strângând fanii în faţa scenei. Muzicienii au constituit o surpriză plăcută pentru publicul român. Ei au prezentat piese de pe albumul „Celestial Harmonies", apărut anul acesta. O veste bună ne-a dat-o chiar Daphne: „Lucrăm la un nou produs discografic, avem gata câteva piese", ne-a dezvăluit interpreta.

Din motive tehnice, Tiarra a cântat mai devreme decât era prevăzut: cât timp celelalte două grupuri de pe afiş au folosit setări de sunet similare, s-a impus această modificare de program. Şi grupul român a avut aproape o oră la dispoziţie, încântându-şi admiratorii şi surprinzându-i plăcut pe „oaspeţii" din Peninsulă.

O apariţie mai mult decât plăcută a fost JTR Sickert. Trupa din Modena, înfiinţată în 2005, a avut o ascensiune rapidă, iar stilul industrial gothic i-a propulsat în rândul formaţiilor care şi-au căpătat deja succesul.

Concertul lor de la Viadana, unde au împărţit scena cu Dark Tranquillity, dar şi cu Theatres des Vampires, a convins-o pe Sonya Scarlet să-i includă în turneul actual. De altfel, între cele două formaţii italiene există o strânsă prietenie, aşa cum am putut observa în cele două zile petrecute alături de ei.

Delicata solistă Emy Zona şi energicul Tiziano Panini, alias Billy T Cooper (foto), s-au completat perfect. În timp ce vocea ei suavă a punctat părţile mai lente, el a oferit dinamism show-ului, dansând pe tot parcursul recitalului. Vocalul n-a stat o clipă locului, agitând deseori stativul microfonului ornat cu leduri, pe deasupra capetelor celor din primele rânduri.

Contrar altor trupe, în care prezenţa feminină este cea care îşi schimbă ţinutele, la JTR Sickert lucrurile au stat exact pe dos: peste bluza de plasă, Billy T Cooper a îmbrăcat jachete negre, asortate la un joben ce amintea de Slash. Cu un machiaj a la Lord Vampyr şi cu o atitudine ce te ducea cu gândul la Valor Kand, solistul grupului din Modena a reuşit să rămână original, fiind o apariţie inedită, cu mult potenţial.

Însă cei mai aşteptaţi au fost headlinerii, cu o Sonya Scarlet în mare vervă. Puţini au fost cei care au ştiut că interpreta nu se simţea deloc bine atunci când autocarul a tras în faţa clubului Wings. Însă până la ora recitalului ea a reuşit să-şi revină şi a dat maximum posibil. Intrarea în atmosfera de spectacol a remontat-o: părea că-şi trage energia, precum vampirii, din entuziasmul celor din sală.

Şi la Bucureşti, dar şi la Cluj, ei au optat pentru acelaşi setlist: „Keeper of Secrets", „Lilith Mater Inferorum", „Bring Me Back", „Angel of Lust", „Blood Addiction", „Le Grand Guignol", „Unspoken Words", „Moonlight Waltz", „Apart", „Anno Dracula", „Medousa", „Rain", „Wherever You Are", „Sangue", „La Danse Macabre du Vampire", iar pentru bis au păstrat „Carmilla" şi „Blut Divine". 

„Vampiriţa" şi-a etalat caninii ascuţiţi şi a regurgitat „sânge" la piesa „Sangue". Spre regretul multora, a lipsit momentul în care solista deschidea Necronomiconul din care ţâşneau flăcări. Însă din piesele cerute insistent - dar zadarnic - de public s-ar fi putut forma un setlist de încă 17 melodii, cu nimic mai prejos decât cel prezentat în cele două seri.

Ca noutate a apărut însă "Apart", una dintre cele trei piese compuse de formaţia italiană pentru coloana sonoră a filmului "The Cult of Lamia". În pelicula care va fi lansată în curând, Sonya Scarlet a primit un rol, ocazie de a colabora din nou cu David Bracci şi cu Abraam Fontana, regizorul, respectiv interpretul personajului principal masculin în videoclipul piesei "Carmilla".

Solista a schimbat trei costume chiar pe scenă, în dosul unui paravan improvizat. Astfel că, spre deosebire de concertul de anul trecut, a putut să-şi afişeze vestimentaţia extravagantă, descompusă de fiecare dată până când a rămas în ţinute extrem de sexy.

Nu au lipsit accesoriile purtate pe cap, unul dintre acestea făcând-o să semene cu legendara „Medousa", la melodia cu acelaşi nume. Dacă la primul costum domina culoarea roşie, cel de-al doilea a fost complet negru, în timp ce la final a apărut într-o rochie albă. Fanii nu au părăsit clubul până ce nu şi-au primit porţia de autografe şi fotografii alături de artişti, astfel că muzicienii au rămas în Wings până mult după miezul nopţii.

În jurul orei 3 dimineaţa, caravana a plecat spre Transilvania, având doi pasageri în plus la bord. Jurnaliştii adevarul.ro au profitat de locurile rămase libere după ce trupa bulgară Eufobia „a sărit din schemă". Muzicienii au mai rămas ceva vreme la măsuţele din autocar, înainte de a urca în „dormitorul" de la etaj.

Am putut schimba impresii la cald cu artiştii, care au fost impresionaţi şi de această dată de căldura cu care i-au primit admiratorii lor din România. Un singur regret au avut: „Ne-am fi dorit foarte mult să vizităm castelul Bran, asociat cu numele lui Dracula", ne-a spus cu regret bateristul Gabriel Valerio. Însă timpul şi aşa scurt nu a permis nici o oprire suplimentară, astfel că obiectivul turistic a rămas pentru o dată viitoare.

Dacă există o sarcină mai ingrată decât cea de a păzi o turmă de iepuri, este aceea de a coordona un grup de 19 persoane, fiecare cu propriile necesităţi, de la alcătuirea meniului pentru vegetarieni la programarea ordinii la duş. Plus negociatul cu organizatorii locali şi rezolvarea situaţiilor neprevăzute. Tour managerul Francesco Grieco s-a ocupat de toate acestea, în plus înlocuindu-l şi pe şofer în ultima oră a drumului.

Lui i-a revenit şi misiunea delicată de a conduce imensul vehicul pe străzile Clujului şi de a coordona descărcarea cutiilor voluminoase în care erau ambalate sculele, în cel mai scurt timp posibil. Astfel că şi el are o parte din meritul că show-ul din Irish & Music Pub, organizat de Welcome2Cluj, a ieşit la fel de bine ca şi cel pus la cale de Stay Metal Forever, în Bucureşti.

După ce au pus umărul la dusul bagajelor prin labirintul din clubul clujean, artiştii s-au răspândit care încotro: unii la duşuri, alţii la masă, alţii la probele de sunet. Responsabilă cu aranjatul standului de merchandise a fost Katia „Diktator", cea pe care fanii înrăiţi au recunoscut-o în persoana celei care îi realizează de obicei impunătoarele ţinute Sonyei Scarlet. S-ar putea spune că grupul formează o adevărată familie, şi la figurat, dar uneori şi la propriu: Katia este soţia inginerului de sunet Christian Ice, aflat la butoane pe întreg turneul.

Produsele cu logoul trupelor au fost pentru toate buzunarele: de la DVD-ul „Moonlight Waltz Tour 2011" (80 de lei), care urmează a fi lansat oficial abia la finalul acestei luni, până la insignele de 4 lei. Nu au lipsit tricourile, afişele, pandantivele, CD-urile şi alte suveniruri.

Show-ul a fost deschis de o formaţie locală: pentru clujenii de la The Hourglass a fost primul concert important sub această titulatură. Alma Vomastek şi colegii săi au pregătit publicul pentru festinul ce avea să urmeze.

Deşi setlisturile au fost similare cu cele de la Bucureşti, cei mai mulţi dintre muzicieni au optat pentru alte costume decât în Capitală. Mai ales că în Wings cei de la Lunocode au fost nevoiţi să cânte în „ţinuta de lucru", din cauza decalării programului, după cum a dezvăluit unul dintre trupeţi. Daphne i-a cucerit şi pe clujeni, cu privirea sa seducătoare - efectul fiind amplificat de conturul negru ce-i punea în evidenţă ochii -, dar mai ales cu talentul său muzical.

În faţa scenei s-a strâns un grup compact care nu s-a clintit de pe poziţiile strategice până la final. Şi solistul JTR Sickert i-a entuziasmat pe spectatori, unii cunoscându-i deja piesele de pe Internet. „Sunt pentru prima dată în România, dar cu siguranţă nu şi ultima", avea să ne spună Tiziano după spectacol.

Aşa cum era de aşteptat, headlinerii au fost la înălţime, cu Fabian Varesi la clape, Stephan Benfante la chitară, Zimon Lijoi la bass şi Gabriel Valerio la tobe. „Ne-am întors acasă, în Transilvania", i-a salutat Sonya Scarlet pe cei din sală. Poate că şi o astfel de declaraţie i-a făcut pe clujeni să fie mai zgomotoşi decât rockerii din Bucureşti. Alte trei vestimentaţii, de data aceasta două negre şi una albă, au fost etalate de „contesa" italiană, şi, bineînţeles, un altfel de machiaj, dar la fel de spectaculos.

De la un asemenea concert nu puteau lipsi artiştii locali, printre care s-a numărat şi Andy Ghost, care a profitat de o zi liberă în programul trupei Altar, al cărei solist este, pentru a asista la show. Nici el nu a ratat ocazia de a se fotografia cu muzicienii italieni.

După sesiunea de autografe, „vampirii" au bântuit noaptea prin Cluj, dar nu în căutare de victime, ci pentru a ajunge la hotelul unde urmau să facă un duş înainte de a pleca spre Budapesta. Pe drum, au admirat arhitectura specifică Transilvaniei şi s-au fotografiat în Piaţa Unirii, cu Biserica Sfântul Mihail pe fundal.

Dacă pentru reporteri această experienţă interesantă, dar obositoare s-a încheiat o dată cu recitalurile din club, turneul Theatres des Vampires ajungea abia la jumătate. Artiştii urmau să mai cânte în Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Czestochowa, Varşovia şi Poznan (Polonia), Torgau (Germania) şi Praga (Cehia).

Sonya Scarlet ne-a mai dezvăluit cum rezistă unui asemenea ritm infernal: „Duc o viaţă sportivă şi sănătoasă, nu beau alcool. Desfac o bere mai mult de complezenţă, dar aproape niciodată nu reuşesc să o termin. Am făcut balet, iar de trei ori pe săptămână merg la bazinul de înot. Am acest stil de viaţă de la cinci ani". Într-un ritm la fel de echilibrat, abordat de la o vârstă la fel de fragedă, trăieşte şi Tiziano de la JTR Sickert, ne-a declarat ea. Păcat că efortul lor este răsplătit de prea puţini plătitori de bilete, aşa cum se întâmplă în ultimii ani în România la tot mai multe concerte ale unor trupe de metal.

Multe ar mai fi de spus, dar, aşa cum spunea un rockstar internaţional, ce se întâmpă în turneu e mai bine să rămână în turneu.

Paul Iancu (Adevărul) 

Kruna Marta: Underground-ul a cucerit Reduta din Braşov

Conceptul Kruna se doreşte o extensie a Dark Bombastic Evening. Festivalul organizat de DonisArt se va desfăşura doar o dată pe an, dar este completat de o serie de evenimente reunite sub titulatura „Kruna, the music bible". Prima dintre acestea, Marta, a avut loc la Braşov, în Centrul Cultural Reduta, în ultimul weekend al lunii martie. Următoarele două, Pratar şi Neios, sunt programate pe 5 mai, respectiv 8 decembrie.

Ca o avanpremieră la festivalul Dark Bombastic Evening, ajuns la a patra ediţie, care va avea loc pe 17 şi 18 august la Alba Iulia, organizatorii au oferit publicului român un show în care au reunit trei trupe aparţinând unor stiluri diferite. Deşi genurile abordate sunt considerate a fi de nişă, concertele au stârnit interesul publicului, iar sala a fost plină.

În timp ce grecii de la Dirty Granny Tales au revenit pentru a treia oară în România, Slumber s-a reunit pentru o ultimă reprezentaţie sub această titulatură. Muzicienii suedezi au prezentat la Braşov şi noua abordare muzicală, trupa AtomA susţinându-şi primul concert din carieră. Albumul grupului condus de Ehsan Kalantarpour va fi lansat în curând, la casa de discuri Napalm Records.

După ce, la precedentele reprezentaţii, au prezentat „Jealous", ultima parte a trilogiei a cărei protagonistă este marioneta Didi, grecii au venit la Braşov cu un nou spectacol, intitulat „Rejection". Scenariul este inspirat de povestea criminalului Edward Theodore „Ed" Gein, ale cărui acte macabre au îngrozit America anilor 1950.

Departe de a fi o relatare a evenimentelor, show-ul Dirty Granny Tales a transpus povestea în planul fantastic. Grecii au accentuat o latură mai puţin exploatată a subiectului: dependenţa lui Gein de mama sa, Augusta, şi implicaţiile psihologice ale acestui fapt.

Pe parcursul a 14 scene, reprezentate de tot atâtea piese, muzicienii au prezentat un spectacol complex, care a inclus muzică, dans, animaţie şi teatru de marionete. Vocea lui Stavros, care acoperă o gamă largă de tonalităţi, dar şi sonorităţile întunecate ale cântecelor lor, au fost apreciate de spectatori, unii deja cuceriţi de evoluţiile anterioare, alţii descoperindu-i abia atunci. Publicul i-a aplaudat în picioare, iar artiştii au revenit cu încă două piese, în cadrul bisului prezentând două dintre melodiile de pe albumul anterior.

Cea de-a doua parte a evenimentului a reprezentat un capăt de drum, dar şi un nou început: muzicienii suedezi au interpretat, pentru o ultimă oară, albumul „Fallout", sub titulatura Slumber, şi au continuat sub noua denumire, cea de AtomA. Artiştii au susţinut la Braşov primul show din cariera noului grup, anticipând lansarea CD-ului „Skylight".

Jumătatea amatoare de melodic doom death metal a sălii s-a delectat cu piese precum „Rapture", „Conflict", „Where Nothing Was Left", „Fallout", „Distress", „Dreamscape", „A Wonderer's Star". După o scurtă pauză, în care instrumentele au fost rearanjate pe scenă, suedezii au schimbat stilul, abordând sonorităţi experimental metal rock. Muzicienii au invitat publicul într-o călătorie atmosferică prin Univers, ghid fiind Ehsan Kalantarpour (voce, clape). Dintre cele zece piese ale albumului „Skylight", ce va fi lansat curând, au lipsit doar două. În setlistul oferit în Braşov au figurat „Cloud Nine", „Rainmen", „Highway", „Resonance", „Hole In The Sky", „Skylight", „Bermuda Riviera" şi „Atoma".

La final, artiştii şi publicul s-au reunit la un afterparty desfăşurat în sala Arcadia a Centrului Cultural Reduta, schimbând impresii până târziu în noapte. Organizatorii promit noi surprize în cadrul serilor speciale Kruna Pratar şi Neios, pentru 5 mai fiind deja anunţat un alt concert de excepţie, avându-i ca protagonişti pe norvegienii de la Arcturus, o trupă cu peste două decenii de activitate. În 8 decembrie, la Braşov vor evolua formaţiile Cecilia Eyes (Belgia, instrumental post-rock), Every Silver Lining Has a Cloud (Franţa, romantic post-rock), Rome (Luxemburg, melodramatic neofolk) şi Syven (Finlanda, shamanic ambient waves).

Pentru Kruna Pratar, se pot face rezervări online, trimiţând o cerere de rezervare pe adresa krunafest@gmail.com. Biletele, în valoare de 100 lei, se vor achita în seara spectacolului, însă vor putea fi achiziţionate şi la eveniment, în limita locurilor care vor rămâne disponibile.

Paul Iancu (Adevărul) 

Teatru, muzică şi dans cu Dirty Granny Tales: «Nu ne plac poveştile cu happy end»

După ce a oferit publicului român spectacolul „Jealous", la Bucureşti (2010) şi Alba Iulia (2011), Dirty Granny Tales a revenit cu un al doilea show, intitulat „Rejection". De data aceasta, trupa elenă a evoluat la Braşov, în cadrul Kruna Marta, organizat în weekend de DonisArt. După reprezentaţie, artiştii au vorbit despre povestea care a stat la baza show-ului „Rejection", un spectacol întunecat, în stilul deja consacrat al formaţiei din Grecia.

Sunteţi pentru a treia oară în România. Cum vi s-au părut aceste experienţe?
Este un public foarte călduros, organizatorii şi-au făcut foarte bine treaba, mai ales că noi nu suntem o trupă de concerte, ci oferim un spectacol de teatru. Este dificil să organizezi o manifestare în care să evolueze trupe care au concepte atât de diferite. Şi totuşi cei de la DonisArt au reuşit să îmbine cele două stiluri în cadrul aceluiaşi eveniment.

Unde vă situaţi pe scena din Grecia, sunteţi tot în underground?
În Atena avem spectacole destul de frecvent şi deja ne-am creat un public destul de numeros. Evoluăm în teatre mari, iar anul trecut am ajuns pe scena celui mai mare dintre ele, Badminton Theater. Însă în afara Greciei este mai greu să oferim un astfel de show - ba chiar în afara Atenei, am zice. Mai ales pentru că spectacolul nostru se pretează mai bine într-un teatru şi nu într-o sală de concerte live. Este puţin mai dificil, pentru că nu ni se poate pune la dispoziţie o scenă potrivită. Situaţia în Grecia este destul de complicată din acest punct de vedere.

În România v-aţi câştigat deja un public, într-un timp foarte scurt.
Am răspuns cu plăcere de fiecare dată când ni s-a propus să venim. Iar dacă am cânta mai des, cred că publicul s-ar plictisi. Nu considerăm că este bine să evoluăm de prea multe ori în acelaşi loc. Am vrea ca spectatorii să rămână cu amintirea unui show bun, să fie pentru ei ceva deosebit şi nu o obişnuinţă. Şi „Jealous" l-am oferit de două ori publicului român pentru că am cântat în două oraşe diferite. Nu am mai veni încă o dată la Bucureşti, de exemplu, cu acelaşi spectacol. În Atena am obişnuit publicul cu o prestaţie elaborată, folosind toate resursele pe care le avem la dispoziţie. În afara Greciei este mai greu să transportăm toate echipamentele.

Cine joacă rolul „bunicii" care ţese firul poveştilor? Altfel spus, cum iau naştere istorioarele pe care le prezintă Dirty Granny Tales?
Stavros este compozitorul, el este şi creatorul poveştilor. După aceea, unii dintre noi realizează păpuşile, dansatorii îşi concep coregrafiile, pe baza scenariului pe care el îl proiectează. Tot Stavros se ocupă şi de animaţii. Versurile sunt scrise de membrii grupului, sub îndrumarea lui, pentru a se potrivi conceptului.

Care sunt principalele voastre surse de inspiraţie?
Dintre muzicieni i-aş numi pe Diamanda Galas, Tiger Lilies, Dimmu Borgir, The Residence, Danny Elfman, compozitorul grec Hatzidakis. Iar pentru show în general ne inspiră teatrul gotic japonez, regizori precum Guillermo del Toro, Tim Burton, Jan Svankmajer, acesta din urmă fiind un cineast ceh, care realizează filme de scurt metraj... şi mulţi alţii.

Aţi colaborat cu membrii trupei de metal Rotting Christ, conaţionalii voştri.
Da, Stavros a luat parte la turneul din 1993 al acestei formaţii. De asemenea, pentru albumul „Aealo", din 2010, a făcut câteva părţi vocale.

Pentru „Rejection", spectacolul pe care l-aţi prezentat de data aceasta, aţi folosit ca punct de plecare povestea criminalului american Ed Gein. De ce v-aţi oprit tocmai asupra lui?
Deoarece Ed Gein era foarte dependent de mama sa. Iar acest lucru s-a reflectat asupra actelor pe care el le-a comis. Am vrut să prezentăm acest lucru. Am vrut să arătăm faptul că felul în care el a crescut l-a afectat mental pentru totdeauna. Mama lui a încercat să-l protejeze o bună parte din viaţă, iar dorinţa ei de a-l feri de pericole l-a izolat ca într-o închisoare. Însă în cele din urmă tocmai din acest motiv el a comis toate acele lucruri îngrozitoare.

A fost, până la urmă, el însuşi o victimă?
Atunci când încerci să îţi protejezi excesiv copilul în faţa pericolelor lumii exterioare, îl expui tocmai acestor pericole, îi creezi exact reacţia opusă. În cele din urmă, cea vinovată pentru actele sale este de fapt mama sa. Orice părinte care face acest lucru poartă o mare vină. Dacă îşi protejează excesiv copilul, poate să-i imprime un astfel de caracter. Iar cei proveniţi din astfel de familii pot cădea foarte uşor pradă drogurilor sau altor lucruri rele.

Până la ultima piesă, publicul a sperat, poate, că Ed Gein se va salva, datorită felului în care evolua povestea. Ba chiar s-ar fi potrivit pentru spectacolul vostru un titlu mai optimist, precum „Redemption". Însă ultimul episod a dat din nou totul peste cap: eroul nu se poate elibera de sub influenţa mamei sale nici măcar după moarte.
Într-un astfel de caz, din punct de vedere realist, nu există salvare. Dacă eşti crescut în acest fel, nu poţi schimba mersul lucrurilor. În plus, Stavros detestă poveştile cu happy end. În prea multe filme americane „totul se termină cu bine", iar după un astfel de scenariu te poţi duce relaxat la o bere. În schimb, unul care nu are happy end te pune pe gânduri.

La începuturile carierei, aţi cântat într-un teatru micuţ, care, spuneaţi voi, semăna cu o peşteră. Mai mult, aţi afirmat că locul ideal pentru un show Dirty Granny Tales ar fi o peşteră, un vechi castel sau o clădire abandonată. Aţi găsit vreun astfel de spaţiu, care măcar să semene cu decorul visat de voi?
Am găsit multe săli care seamănă cu acel teatru, mici şi destul de întunecoase. Dar într-o peşteră adevărată, aşa cum ne-am imaginat-o, nu am evoluat încă, deşi ne-am dori. Am cântat însă în teatre care iniţial au fost fabrici vechi şi au fost transformate în săli de spectacole.

Există vreun loc în lume unde v-aţi dori să evoluaţi şi nu aţi ajuns încă?
Sunt foarte multe, am dori să cântăm pe tot globul. Dat fiind că trăim în Grecia, unde situaţia este atât de dificilă, ne este greu să promovăm ceea ce ne-am dori. Era greu înainte, dar acum este şi mai greu. Ne-am dori să plecăm într-un turneu european, poate şi în Statele Unite, apoi peste tot în lume. Dacă ni s-ar oferi această şansă, am accepta-o fără să stăm pe gânduri.

Paul Iancu (Adevărul)