vineri, 18 iulie 2008

Nopţi "albe" la Blome


Două nopţi albe la propriu şi întunecate la figurat au trăit fani din mai multe ţări, care s-au adunat zilele trecute în Letonia, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Metalshow.lv, de la Blome.

La aproape 150 de kilometri nord-est de Riga, în "sălbatica" Letonie, aşa cum le place localnicilor să spună, se desfăşoară, de patru ani încoace, Metalshow.lv. Într-un decor de poveste, cu o pădure şi lacul aferent, departe de forfota oraşului, aici vine lumea "dezlănţuită"... să-şi vadă artiştii preferaţi. La Blome se întunecă târziu şi se luminează devreme, aşa că sintagma "nopţi albe" se potriveşte de minune, mai ales pentru cei care stau până la ziuă în jurul focului de tabără, la un pahar de vorbă şi la mai multe de bere.

VECHEA ESTRADĂ. Festivalul a crescut de la an la an. Dacă la ediţia trecută toate formaţiile au evoluat pe Rock Stage, de data aceasta a mai răsărit o scenă, Metalshow.lv Stage, s-au dublat toate cele, de la cantităţile de băutură şi mâncare la numărul biletelor vândute. Campingul s-a mutat pe o suprafaţă mai mare, s-a trecut de la budele turceşti la toalete ecologice, iar corturile au crescut precum ciupercile după ploaia care a venit în cea de-a doua zi a festivalului. Noroc că n-a ţinut mult, ci doar cât pentru un concurs ad-hoc de tricouri ude. La ediţia 2008, pe scenă s-au scuturat plete letone, suedeze, engleze, olandeze, estone şi chiar feroeze, iar în public au fost inclusiv români şi italieni. Mai mult de 2.000 de fani au venit să vadă cele 25 de trupe din zece ţări. Lassie The Cat, Ocularis Infernum, Enhet, Invasion, Heaven Grey, In Morning, SkyForger, Preternatural şi Agnostic Front şi Cradle of Filth au cântat în prima zi. Iar în cea de-a doua, Sandtrout, Cult of Distruction, The Blackout, Nycticorax, Relicseed, Nihilistikrypt, Thundertale, Anj, Dead Shape Figure, Trendkill Method, Frailty, Sinister. La Tyr însă s-a scandat minute în şir: "We want more!". Şi tot n-a fost de-ajuns bis-ul, fanii mai voiau încă să-i asculte, până când le-a spus Heri că pe scena cealaltă aşteaptă Pain.

PAIN! PAIN! PAIN! Trupele letone au trecut de partea publicului şi au rămas să-l vadă pe Peter Tagtgren. "Peter Pain" s-a bucurat de un succes enorm, toată suflarea de la Blome a dansat... cu cine s-a nimerit, ca-n reclama cu fotbalul care ne uneşte pe toţi. Asta când Peter cânta "Dancing with the Dead". Pain a adus şi "Same Old Song"(s), dar şi piese nou-nouţe de pe viitorul album, "Follow Me" fiind una dintre ele. La piesa "Clouds of Ecstasy", surpriză-surpriză: când a auzit "Silicon tits and silicon lips", una dintre admiratoare, cocoţată în cârca partenerului, a vrut să demonstreze că n-are silicoane, aşa că şi-a scos tricoul, lăsând în văzul tuturor un bust generos. Ceea ce l-a făcut pe solist să mulţumească la finalul piesei: "Thanx for the tits", a spus Peter zâmbind, însă vizibil surprins de "cadoul" oferit. Apoi, nebunie de nedescris la "Shut Your Mouth" şi "Zombie Slam". Fanii ar mai fi vrut, vorba cântecului, "On And On", însă îşi aştepta rândul The Exploited, care a încheiat maratonul letal-metal-leton-beton.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu