Luna Amară şi Coma, în deschidere la Ozzy

Formaţiile Luna Amară şi Coma vor cânta în deschiderea concertului lui Ozzy Osbourne de la Bucu reşti. Show-ul pe care celebrul ro cker îl va susţine în România va avea loc la 2 octombrie la Zone Arena. Evenimentul va începe la ora 20:30 şi se va încheia la ora 22:00, "pentru a nu tulbura ordinea şi liniştea publică", a declarat Dorian Ciubuc pentru Mediafax.

Concertul face parte din turneul mondial de promovare a noului al bum al lui Ozzy Osbourne, "Scream", care a fost lansat la 15 iu nie. Produs chiar de renumitul ar tist şi de Kevin Churko, acesta este primul material discografic pe care apare Gus G., noul chitarist al trupei lui Osbourne.

Interpretul piesei "Mr. Crowley" este, fără îndoială, o figură... legendară a rockului. În cariera sa de patru decenii a fost model pentru nenu măraţi muzicieni. Este primul rockstar internaţional care a părăsit o trupă cu un succes uriaş - Black Sabbath - pentru a îm brăţişa o carieră solo la fel de strălucită.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"Ichtys”, Artworks by Niklas Sundin, la Sibiu

Deşi a mai avut numeroase oferte pentru a-şi expune lucrările, celebrul chitarist Niklas Sundin din Dark Tranquillity a ales să-şi deschidă prima expoziţie în România, la Sibiu, în cadrul Artmania. Într-un interviu pe care ni l-a acordat chiar la vernisaj, artistul suedez ne-a vorbit despre cealaltă pasiune a sa, cea de graphic designer, şi, bineînţeles despre lucrările ce pot fi văzute în această perioadă la Bohemian Flow.

Ai mai avut alte expoziţii până acum?
De fapt, aceasta este prima, chiar dacă lucrez ca graphic designer de circa 15 ani. Am mai avut o mulţime de propuneri de a-mi expune lucrările, dar până acum nu am simţit că este momentul. Am lucrat făcând grafica pentru albume ale unor trupe de metal, însă a fost o muncă plătită: am avut un client, care mi-a oferit bani pentru un produs. Aşadar am aşteptat până ce am putut expune ceva făcut de mine pentru mine, şi nu legat de muzică. Cei de la Artmania s-au arătat interesaţi în a expune unele dintre desene, aşa că m-am gândit că e ceva bun pentru mine.

Cum au reuşit să te convingă să organizezi această expoziţie la Sibiu?
Să expun aici, în colaborare cu un festival, nu a mai implicat atâta presiune, cum ar fi fost în alte cazuri, de exemplu dacă aş fi expus la o galerie din Goteborg.

Ce ne poţi spune despre lucrările tale?
Sunt desene în creion. Întotdeauna îmi iau planşele cu mine, aşa îmi place să-mi omor timpul în călătorii. E ceva similar meditaţiei. Fac desenele, le scanez, uneori adaug culori cu ajutorul softului şi le asamblez. Este un mediu tradiţional, în sensul că toate desenele sunt făcute cu mâna, şi doar ajutat ulterior de computer.

Spuneai că există un fir călăuzitor, din punct de vedere conceptual şi estetic. Care este acela?
Mediul acvatic, de când eram mic desenam folosind peştii ca temă, e doar o preferinţă de-a mea. Aceasta ar fi legătura între lucrări, nu este vorba de o poveste, de un mesaj, de o afirmaţie sau ceva de genul acesta.

Privind desenele, te simţi ca în lumea descrisă de H.P. Lovecraft, creată de acesta în nuvelele sale.
E de înţeles că vizitatorii expoziţiei fac o astfel de conexiune, văzând în imagini creaturile oceanului. Nu am avut în vedere o astfel de legătură atunci când am creat desenele, dar într-adevăr, ele pot trezi astfel de idei în mintea privitorului.

Cu ani în urmă, ai fondat Cabin Fever Media, companie sub egida căreia ai creat coperţi pentru albumele mai multor trupe. Care au fost cele mai mari provocări pentru tine ca grafician?
Fiecare proiect a fost diferit, fiecare a implicat provocarea de a face ceva ce nu ai mai făcut până atunci. Cred că proiectul cel mai amplu, implicit unul dintre cele mai dificile, a fost cel pentru CD-ul "Rise Of The Tyrant" al trupei Arch Enemy. Bookletul a avut în final 28 de pagini, au folosit layout-uri diferite pentru ediţii diferite, precum cea pentru Europa sau cea pentru Japonia sau America. A trebuit să creez o atmosferă foarte întunecată şi tulburătoare, destul de apropiată de cea a desenelor din expoziţia aceasta. Îl cunosc de multă vreme pe Michael Amott, liderul Arch Enemy, iar el îmi cunoaşte stilul, şi m-a întrebat dacă pot să-i fac un booklet diferit de cele de dinainte, majoritatea realizate în Photoshop. A fost o mare provocare pentru mine, dar şi cel mai mare motiv de mândrie când vine vorba de grafica pentru trupe metal.

Cabin Fever a realizat circa 200 de coperţi de albume, cu ce trupe importante ai lucrat? Ai menţionat deja Arch Enemy...
Am mai lucrat cu In Flames, cu Sentenced... însă nu dau atâta importanţă greutăţii trupei pentru care realizez grafica. Orice formaţie e la fel de importantă, fie că e vorba de una care îşi scoate primul demo sau dacă e unul dintre numele mari din metal. Bineînţeles, pentru grupurile mari lucrez într-un timp mai îndelungat, am un buget mai mare. Ca să-ţi răspund la întrebare, aş spune că In Flames, Arch Enemy şi, evident, Dark Tranquillity ar fi astfel de trupe.

Cât de uşor este să îmbini propriile idei grafice cu mesajul pe care albumul în cauză îl transmite?
Sunt două faţete ale unui singur lucru. Ambele idei au de-a face cu creativitatea, cu expresia, dar şi cu munca susţinută. Ai o anume idee pe care apoi o transformi într-un act artistic. Aşadar e o asemănare destul de mare între crearea muzicii şi cea a designului. Bineînţeles, diferă calea de exprimare şi genul de talent, dar pentru mine e acelaşi lucru, îmi place să fiu creativ, şi mă consider norocos că mă pot exprima atât muzical, într-o trupă, dar şi ca designer.

Luna trecută ai anunţat pe website că vei reedita cele două volume "Gadus Morhua", ce ne poţi spune?
Cărţile în cauză sunt colecţii ale desenelor mele. Nu e ceva ce intenţionam, cel puţin la început, să promovez, să scot în tiraj mare. Mereu mi-am luat blocul de desen în turnee, la concerte, cam peste tot de fapt, cam de când aveam 15 ani. Oamenii mă priveau în aeroport, de exemplu, şi aruncau un ochi pe ce desenam, apoi îşi exprimau admiraţia. Acum câţiva ani chiar am primit cereri de a publica aceste desene, aşa că mi s-a părut interesant să le scot în forma acestor volume. Am scanat vreo 3-400 de imagini şi le-am reunit în cele două cărţi. Le-am scos în ediţie limitată, pentru că am intenţionat să le dedic doar colecţionarilor. Dar tirajul iniţial s-a vândut repede şi am primit noi cereri de a le reedita. Aşa că m-am gândit că ediţia a fost prea limitată şi că e o onoare pentru mine ca oamenii să aibă volumele în cauză. Aşa că am găsit un nou editor cu care să colaborez, iar rezultatul e reprezentat de cele două cărţi, "Vol. 1" şi "Vol. 2", care pot fi cumpărate online.

Niklas Sundin este un muzician care are ca pasiune desenul sau un grafician care are ca pasiune muzica?
Am început să fiu pasionat de desen şi pictură cu mult timp înainte de a fi interesat de muzică, aşa că se poate spune că sunt în primul rând un grafician. Dar asta contează foarte puţin, cât timp pun acelaşi suflet în amândouă activităţile. Arta grafică m-a pasionat de când eram foarte mic, în timp ce muzica - în special metalul - am descoperit-o pe la 13-14 ani.

Eşti un la fel de pasionat fotograf, să ne aşteptăm în viitor şi la o expoziţie de fotografie?
Încă mă consider un începător în acest domeniu, încă mai am multe de învăţat, iar timpul îmi este şi aşa limitat. Îmi iau însă camera cu mine peste tot, iar Sibiul e frumos şi mă inspiră, am găsit multe lucruri care merită fotografiate. Am făcut tone de poze cu aproape orice. Mi-au plăcut şi străduţele înguste din apropierea centrului oraşului. Dar aş face o expoziţie doar în cazul în care aş considera că aş avea de oferit ceva cu adevărat bun şi diferit. Nu le-aş expune doar de dragul publicităţii. Peste doi ani, poate voi avea o colecţie de fotografii din toată lumea şi aş avea material suficient de bun.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Mayhem a speriat ultrareligioşii din Lituania

Conform comunicatului emis recent de organizatorii festivalului Devilstone din Lituania, evenimentul care a avut loc la Anyksciai între 16 şi 18 iulie a stârnit controverse în localitatea amintită. Comunitatea ultrareligioasă locală, în frunte cu parohul, a fost ultragiată de concerte, în special de recitalul trupei Mayhem.

Festivalul, care în 2010 a avut a doua ediţie, a fost văzut cu ochi buni atât de către public, cât şi de majoritatea societăţii. Numai un grup de catolici, în frunte cu preotul paroh, şi-a exprimat indignarea faţă de Devilstone, iniţiind un protest şi înaintând o petiţie organelor în drept, pe motiv că Mayhem „ar fi provocat disensiuni religioase" prin concertul susţinut.

Apelul a avut ca rezultat declanşarea unei investigaţii conduse de instituţiile locale din Anyksciai. Cercetarea este în curs, urmând ca săptămâna viitoare să fie audiaţi organizatorii evenimentului.

Între timp, cazul a fost prezentat cu lux de amănunte de presa lituaniană şi întors pe toate feţele. În timp ce majoritatea publicului s-a solidarizat cu promoterii Devilstone, considerând că o astfel de reacţie din partea catolicilor „pare desprinsă din povestirile despre Evul Mediu şi Inchiziţie", au existat şi unele persoane care au luat partea parohului, apreciind că „festivalul ar dăuna moralei creştine".

ALT events, organizatorii Devilstone, au declarat în nenumărate rânduri că evenimentul nu are ca scop crearea de disensiuni religioase, naţionale, rasiale, etnice sau de altă natură, ba dimpotrivă. Ei susţin că, oricât de „extreme" ar părea recitalurile, acestea sunt pur şi simplu spectacol, iar libertatea de exprimare artistică nu trebuie restrânsă în nici un fel, fie că e vorba de black metal sau de arta contemporană.

Alături de Mayhem, anul acesta au mai concertat la Anyksciai trupe ca Grave (Suedia) şi Tankard (Germania), circa 20 de trupe urcând pe scena Devilstone în 2010.

Promoterii se aşteaptă ca nici acest apel al parohului să aibă vreun rezultat, mai ales că preotul a încercat şi anul trecut să împiedice organizarea Devilstone, invocând, printre motive, prezenţa trupei Sepultura. Însă fără succes: deja două ediţii ale festivalului s-au desfăşurat, atrăgând tot mai mult public cu mintea deschisă: 1.500 de spectatori au fost prezenţi la Anyksciai pentru a se bucura de show.

Situaţia are un corespondent şi în România, unde un concert al trupei olandeze God Dethroned, ce urma să aibă loc la Oradea, în iulie 2009, a fost anulat în urma unei iniţiative a consilierului local Dan Octavian, căruia muzica formaţiei amintite i s-a părut a fi „neortodoxă". Grupul olandez a concertat bine-mersi la Bucureşti, la doar o zi distanţă, fără a se înregistra nici cel mai mic incident.

Paul Iancu (Cotidianul)
Foto: devilstone.net

Biletele VIP, sold out pentru concertul Guns N' Roses

Concertul Guns N’ Roses de la Bucureşti, ce va avea loc la 21 septembrie, la Romexpo, este unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale ale anului: o categorie de bilete este sold out.

Cu o lună înainte de concert, biletele VIP sunt deja epuizate. Organizatorii, D&D East Entertainment, estimează că şi biletele Golden Circle (în faţa scenei) se vor termina în scurt timp. În acest moment, mai mult de jumătate dintre biletele disponibile sunt deja vândute. Se mai pot achiziţiona următoarele tipuri de tichete, exclusiv prin Reţeaua Eventim: Golden Circle - 191,7 lei şi Normal Circle - 127,8 lei.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Katana se impune prin heavy metal în oraşul death-ului melodic

Deşi s-au format în Göteborg, oraş care a dat lumii muzicale formaţii ca Dark Tranquillity, In Flames sau At The Gates, Johan şi colegii săi de la Katana au ales să urmeze linia impusă de trupele rock ale anilor '80.

Grupul din Metaltown, cum este supranumită localitatea suedeză, a reuşit să se impună la faza naţională a W:O:A Metal Battle şi, în consecinţă, a primit şansa de a concerta la Wacken Open Air. Au evoluat, ca şi clujenii de la Altar, pe WET Stage, în cea de-a doua zi a fazei finale a competiţiei, şi au reuşit să impresioneze publicul strâns în faţa scenei. La puţin timp după show, suedezii ne-au acordat un interviu.


Aţi ajuns la Wacken Open Air după ce aţi câştigat W:O:A Metal Battle, faza naţională, în Suedia. Ce ne puteţi spune?
Pentru noi a fost ceva aproape suprarealist, mai ales că suntem din Göteborg, iar concursul a avut loc în Stockholm. A fost prima dată când am cântat în „oraşul rival". Juriul însă ne-a plăcut, iar la final am simţit că am obţinut în fine ceea ce meritam, după ani de eforturi.

Care au fost, în opinia voastră, principalele atuuri care au determinat juriul să vă aleagă?
Costumaţia (nu glumesc!), plus că am „vrăjit" publicul, iar pe scenă am arătat că facem totul din plăcere.

Ce ne puteţi spune despre trupă? Când v-aţi format, cum s-a cristalizat componenţa...
Eu (solistul Johan, n.r.) sunt al treilea membru al trupei, ca vechime. Susanna, basista, a rămas cea mai veche din actualul lineup. Ea face parte din Katana din 2004. Am cântat diverse stiluri de-a lungul anilor, fapt care i-a determinat pe unii dintre membrii formaţiei să plece. Unii au preferat să mergem pe linia heavy metal, în timp ce alţii optau pentru un gen mai „soft". Cei din urmă au plecat şi a trebuit să le găsim înlocuitori.


Cea mai nouă dintre piesele pe care le-aţi încărcat pe pagina voastră de MySpace, şi pe care le-aţi cântat şi la Wacken, se intitulează „Heart of Tokyo". Cum de „v-aţi găsit sufletul" în Japonia?
Japonia, samuraii, katana, Tokyo... sunt lucruri care ne atrag. Vorbim despre a-ţi realiza visul, de a-l transpune în realitate. De a-ţi găsi sufletul „in the heart of Tokyo".

Deşi proveniţi din zona vikingă, v-aţi ales drept nume Katana. De ce aţi optat pentru denumirea unei săbii japoneze?
În primul rând pentru că e o sabie, iar pentru noi reprezintă ideea de heavy metal. Avem şi o piesă intitulată chiar „Blade of Katana". Ne fascinează civilizaţia Extremului Orient, cu valorile sale, precum dreptatea, justiţia etc.

Cum e să aveţi rădăcinile într-o cultură, cea scandinavă, dar să vă găsiţi inspiraţia în alta, cea niponă? Preferaţi o cultură exotică uneia, poate, ultrapromovate, peste tot în jurul vostru?
Cei care au promovat printre primii (şi încă foarte mult) cultura scandinavă în metal au fost... americanii de la Manowar. Ei au abordat mitologia nordică şi alte subiecte similare. Însă în prezent, într-adevăr, multe trupe suedeze vorbesc despre zeii vikingilor, însă marea parte a lor preferă să cânte în limba maternă şi nu în engleză. Le-ar fi greu în aceste condiţii să se afirme la nivel internaţional. În Suedia am crescut înconjuraţi de toate aceste simboluri şi ar fi fost destul de uşor să le includem în piesele noastre.

Fanii japonezi sunt foarte avizi de metal european, iar destule trupe suedeze au fost deja „adoptate" acolo. Cel mai la îndemână exemplu este Arch Enemy, o formaţie pentru care Japonia a devenit aproape a doua ţară. Visaţi ca într-o bună zi să le călcaţi pe urme din acest punct de vedere?
Primul pas ar fi să ne găsim un prim concert acolo, iar asta depinde în primul rând de promoteri. O altă problemă este bariera lingvistică, sunt destui în Japonia, ca şi în Germania, care nu vorbesc engleza. Apoi se pune problema ca aceşti promoteri să ne descopere şi să vrea să ne găsească un concert acolo. Cu fanii ne va fi uşor, pentru că metalul este un „limbaj" familiar publicului nipon.


„Quest For Hades" este diferită de restul melodiilor voastre: este o piesă epică, de circa 7 minute. Ce ne puteţi spune despre ea?
Linia melodică mi-a venit în minte de-a lungul timpului, puţin câte puţin, până ce s-a conturat. Bineînţeles, principala sursă de inspiraţie pentru „Quest For Hades" a fost stilul Iron Maiden. Cât despre versuri, povestea lor e partea cea mai interesantă. Nu mai ştiu iniţial ce poveste am considerat că poate fi spusă de această piesă, dar cert e că versurile nu se potriveau, aşa că le-am abandonat cu totul. Atunci am început să mă gândesc ce pot istorisi acordurile melodiei şi am plecat din acest punct. Am ajuns astfel la o poveste ce devine obsedantă, a unei fete care porneşte într-o călătorie iniţiatică, ce devine în cele din urmă un coşmar.

V-aţi format în 2003, dar primul album urmează să-l scoateţi anul acesta. De ce aşa târziu? În prezent, lucraţi la vreun material nou?
Sperăm ca al doilea album să nu ne ia atât de mult ca primul. În cei şapte ani de existenţă, aşa cum spuneam, am avut în primul rând probleme legate de lineup, şi stilul s-a cristalizat abia când componenţa trupei a fost una stabilă. Pentru primul disc am avut discuţii legate de piesele care să intre, unii le voiau, alţii voiau altele. La primul album am lucrat cam trei ani, iar acum, că e aproape gata, va trebui să treacă ceva vreme până ce îl vom „epuiza" în concerte, suntem foarte satisfăcuţi de muzică, de felul în care a ieşit. L-am înregistrat într-un studio din Göteborg. Prima noastră grijă în prezent este să-l vedem lansat. Abia apoi ne vom gândi la următorul CD.

Fiind la început, din ce vă întreţineţi? Aveţi joburi?
Avem slujbe diverse. Johan e angajat într-o fabrică, la linia de ambalat. Patrik e mecanic, Susanna lucrează în industria tutunului, se ocupă de producerea snus-ului.


Scena suedeză în general şi cea din Göteborg în special sunt pline de trupe bune, din diverse generaţii. Credeţi că vă puteţi croi propriul drum folosind katana drept armă?
Da, cred asta. Muncim din greu, punem suflet în ceea ce facem, deci cred că da. Să-ţi spun ceva despre katana: este o sabie cu un singur tăiş. Atunci când loveşti cu ea, taie şi nu-ţi vine înapoi.

Paul Iancu (Cotidianul)

Atrocity: "Pentru noi este ceva natural să căutăm mereu noi provocări"

Trupa Atrocity s-a numărat printre sărbătoriţii celei de-a 21-a ediţii a prestigiosului Festival Wacken Open Air. Cu această ocazie, Thorsten Bauer ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre cea de-a 25-a aniversare, despre cariera lor, precum şi despre impresiile pe care şi le-au făcut despre România.

Concertul Atrocity de la Wacken Open Air marchează cea de-a 25-a aniversare a trupei. Ce gânduri aveţi?
"A 25-a aniversare" îmi lasă impresia că suntem bătrâni, dar, gândindu-mă la situaţia noastră de acum, nu ne simţim deloc aşa, ne bucurăm în continuare de compunerea a noi piese, de scrierea unui nou album, de concertele pe care le avem. La Wacken e unul dintre cele mai mari show-uri ale noastre, dar şi unul dintre cele mai intense, pentru că interpretăm un mix din ani diferiţi, în care am compus o mulţime de piese pe care nu le-am mai prezentat live de multă vreme. De exemplu, melodii de pe "Hallucinations", din 1990, sau de pe "Todessehnsucht", din 1992. Astfel că este un moment deosebit pentru noi.

Ediţia 2010 a Wacken Open Air este marcată de multe show-uri speciale. De exemplu, Corvus Corax cântă sub genericul "Wacken Burns", Grave Digger celebrează 30 de ani de carieră, axându-se pe albumul "Tunes of War", în timp ce Tiamat interpretează integral CD-ul "Wildhoney", la aniversarea a 20 de ani de activitate. Cum e să vă număraţi printre sărbătoriţii W:O:A 2010?
În cazul nostru este puţin diferit. Noi am crescut o dată cu acest festival, am cântat aici prima dată în 1994, în faţa a vreo 4.000 de spectatori, apoi am revenit în 1996, când publicul crescuse la 10.000, ajungând la 20.000 în 1998 şi 1999, când am urcat din nou pe scena W:O:A. Am progresat simultan cu acest festival, între Atrocity şi Wacken Open Air a existat o oarecare legătură. În afară de aniversarea celor 25 de ani, pentru noi show-ul nu va avea o încărcătură deosebită. Îi întâlnim din nou pe cei care se ocupă de organizarea W:O:A, care sunt pasionaţi de muzică la fel ca şi noi şi cu care ne avem foarte bine.

Aţi cântat la Wacken deja de patru ori. Totuşi, ultimul concert Atrocity la W:O:A a avut loc acum 11 ani. Cum e să reveniţi aici după o atât de lungă absenţă? Şi cum aţi explica-o?
Deşi Atrocity a lipsit de pe afiş 11 ani, aşa cum ai spus, această perioadă a fost întreruptă în 2008 de concertul Leaves' Eyes (trupă cu un lineup aproximativ identic cu cel al Atrocity - n.r.). În plus, eu, personal, am revenit şi ca spectator. Însă pentru Atrocity nu a fost momentul să revină până acum, dar în 2010 ne-am întors şi am pus punct acestei pauze. Sper că nu vor trece alţi 11 ani până ce vom fi iarăşi pe afişul W:O:A! (râde).

Aşa cum spuneam mai devreme, ceilalţi sărbătoriţi se axează pe câte un CD care le-a marcat cariera, voi aţi anunţat că veţi face un show "Werk 80". De ce aţi ales acest album, ce conţine prelucrări ale unor piese pop în variantă metal?
Cântăm "Werk 80", dar vom include melodii din întreaga discografie. Prezentăm un mix din toate perioadele Atrocity. Sunt patru dansatoare, dar show-ul este unul metal, ce urmăreşte cariera noastră în ordine cronologică, începând cu albumul din 1990.

Pentru că a venit vorba despre seria "Werk", mulţi se întreabă dacă, după primul album (din 1997) şi după al doilea (din 2008), va urma şi un al treilea.
Cred că "Werk II" va fi ultimul al seriei, dar să nu spui niciodată niciodată. Cu primul am vrut să spargem tiparele, să îndrăznim ceva nou. Pe vremea aceea, să faci un cover metal al unui hit pop era ceva ieşit din comun, dar apoi a fost un val imens de astfel de prelucrări. Pe "Werk II" am inclus piese pe care le aveam în vedere încă din 1997, dar care nu putuseră să intre pe primul album. În plus, am colaborat cu o orchestră, aceasta a fost ideea "Werk II". Astfel că nu văd acum cu ce am putea veni pentru un "Werk III". Şi pentru albumul pe care îl lansăm anul acesta avem ceva deosebit, va fi ethno-metal, realizat în colaborare cu Yasmin, sora lui Alex Krull, iar apoi avem în pregătire un nou album de studio, în linia metal clasică.

Aveaţi în vedere de multă vreme să scoateţi un DVD, veţi folosi înregistrări din seara aniversară pentru a le include pe acest disc?
Recitalul aniversar va fi înregistrat şi va constitui o parte din viitorul DVD Atrocity.

Pentru Alex e ceva obişnuit să-şi ia băiatul în turnee. Îşi va vedea Leon tatăl evoluând în faţa unui public atât de numeros, la cel mai mare festival metal al lumii?
Leon e un mic maniac al bateriei, şi în studio e foarte dornic să dea cât poate de tare în talgere şi să-şi facă numărul la tobe. În turnee, Alex îl ia deseori, în special când plecăm pentru o lungă perioadă, pentru că îi e greu să-l lase acasă când ambii părinţi lipsesc atâta timp. La festivaluri şi în deplasările scurte, Leon rămâne de obicei acasă, cu bunicii. Mai ales că în felul acesta nu e nevoit să-şi supună urechile încă sensibile atâtor decibeli.

Cum e pentru membrii trupei să călătorească alături de "micuţul toboşar"?
Nu suntem o trupă de rockeri tipică, în autocarul de turneu ducem o viaţă normală, încercăm să păstrăm un mediu sigur şi curat. Este locul unde dormim, unde încercăm să ne relaxăm între concerte, astfel că nu ni s-ar potrivi un autocar unde toată lumea bea şi vorbeşte tare. Bineînţeles, dăm şi petreceri, însă nu de genul celor pe care ţi le-ai imagina la o trupă tipică de rockeri. Chiar dacă e diferit, e mai liniştit, totuşi ne distrăm foarte bine.

Spuneai mai devreme despre colaborarea dintre Atrocity şi Yasmin, sora lui Alex, pe albumul "After the Storm". Şi totuşi, nu este prima dată când vi se alătură: aţi colaborat cu ea şi pe "Calling the Rain", în 1995. Ce ne poţi spune?
Ideea unui album precum "After the Storm" a apărut acum mulţi ani, dar nu am avut până acum ocazia să-l realizăm. Prima dată când Yasmin a cântat pe un album Atrocity a fost în 1994, când am scos "Blut", iar apoi, bineînţeles, am extins colaborarea pe "Calling the Rain". Ideea unui CD precum "After the Storm" a apărut prin 2000-2002, dar abia acum avem ocazia să punem aceste idei în practică, fără a lucra sub presiune. Diferenţa principală faţă de "Calling the Rain" este că EP-ul din 1995 se baza mai mult pe un sound ethno, în timp ce acum am intenţionat să mixăm elementele ethno cu cele metal pentru a obţine ceva nou. Veţi putea auzi diverse instrumente de percuţie, un sound tipic pentru world music, şi suntem extrem de mulţumiţi de rezultat.

Pe "After the Storm" aveţi o piesă intitulată "Transilvania", în timp ce întregul album "Blut" s-a concentrat asupra mitului lui Dracula. Cum vedeţi aceste legende şi de ce le-aţi ales drept sursă de inspiraţie?
Când Atrocity a creat albumul "Blut", abia venisem în trupă. Ideea a fost a lui Alex, a cărui familie e originară din România. De altfel, am cântat în ţara voastră de câteva ori, inclusiv la Sibiu în 2008. Pentru multe trupe, un astfel de subiect este fascinant. "Transilvania" a fost una dintre piesele pe care le-am scris pentru acel album şi îmi aduce aminte foarte mult de perioada când am venit în Atrocity pe atunci aveam vreo 20 de ani, acum am 36 , de albumul "Blut".

Când ai venit prima dată în Transilvania, cum ţi s-a părut, comparativ cu imaginea mentală pe care ţi-o creaseşi despre acele locuri?
A fost o experienţă deosebită pentru toţi membrii trupei, a fost ca o aventură. Cel mai mult ne-au impresionat peisajele, a fost ceva deosebit să vedem animale sălbatice (lupi, urşi), pe care în Germania nu prea avem ocazia să le vedem, iar asta ne-a impresionat pe toţi.

Aţi cântat în urmă cu doi ani la Festivalul Artmania, în Sibiu. Cum s-a văzut de pe scenă?
A fost minunat, mai ales dată fiind primirea pe care ne-a făcut-o publicul românesc, ne-au tratat cu toţii foarte bine, aşa că a fost o călătorie minunată. Unul dintre cele mai frumoase lucruri care ţi se pot întâmpla când eşti într-o trupă şi călătoreşti prin toată lumea este să întâlneşti un astfel de public, şi asta ne-a impresionat.

Chiar dacă pentru tine personal nu a fost prima dată când ai venit în România, nu acelaşi lucru se poate spune despre basista voastră, Alla Fedynitch. Ea tocmai se alăturase trupei, trecând de la un mastermind (Peter Tagtgren, alături de care cântase în Pain) la altul (Alex Krull), iar între timp colaborase cu un alt nume mare al muzicii metal - Waldemar Sorychta.
Aş spune că Alla însăşi este propriul "mastermind". Este un basist experimentat, a ştiut cum să se integreze trupei încă din primele momente. Chiar dacă, într-un fel, Alex este figura centrală a trupei, rolul ei este unul foarte bine conturat, îi place să cânte la bass şi se descurcă foarte bine.

Prin albumul "Werk 80", aţi fost una dintre primele trupe metal care a reuşit să spargă topurile mainstream. Ce a însemnat acest lucru pentru Atrocity?
La primul "Werk 80" a fost o mare surpriză, nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Lumea industriei muzicale arăta cu totul altfel pe atunci, aşa că a fost un succes incredibil pentru noi, lucru care ne-a ajutat foarte mult. Am reuşit atunci să ne punem la punct propriul studio de înregistrări, Mastersound Studio, iar asta n-ar fi fost posibil fără succesul acelui album. Am participat la multe festivaluri europene. La al doilea album, a fost diferit, "Werk II" a ajuns şi mai sus în topuri, dar deja era un lucru la care ne aşteptam. A fost totuşi minunat ca, la 10-11 ani de la primul "Werk 80", să vedem că oamenilor încă le place acest concept. Şi, chiar dacă între timp o mulţime de trupe metal făcuseră şi ele coveruri ale unor hituri din anii '80, am fost recunoscuţi drept cei care am dat tonul acestei tendinţe.

În 1997, când aţi scos primul "Werk 80", nu foarte mulţi fani puteau accepta ideea ca o trupă de acest gen să cânte hituri pop, fie ele şi în variantă metal. A fost uşor ca în cele din urmă să vă convingeţi fanii să se împace cu demersul vostru, mai mult, să accepte faptul că singura constantă a trupei Atrocity este permanenta diversitate?
Fanii noştri s-au împărţit atunci în două: unii care au fost entuziasmaţi, care au fost bucuroşi că nu facem acelaşi şi acelaşi lucru, în continuu, în timp ce alţii au fost dezamăgiţi tocmai de această continuă schimbare. Pentru noi, este ceva natural să căutăm mereu ceva nou, să nu ne repetăm, să nu ne simţim închişi într-un sound, deşi am vrea să căutăm noi provocări. Poate că suntem exigenţi cu fanii noştri, pentru că le cerem să ţină pasul cu noi, le cerem să accepte că suntem într-o continuă schimbare. Unii gândesc ceva de genul "Aţi scos un album superb, mai faceţi unul exact la fel!". Noi nu vrem să ne repetăm, vrem să scoatem mereu ceva diferit.

Poate pentru unii vă mişcaţi prea repede din punct de vedere al acestor schimbări.
Poate, nu le cerem tuturor să ne accepte, însă sunt alţii care înţeleg că facem exact ceea ce ne place. Când noi suntem mulţumiţi de muzica noastră, şi oamenii sunt fericiţi că suntem în top.

La ce surprize să ne aşteptăm?
Dacă ţi-aş spune, n-ar mai fi o surpriză. Întotdeauna ne aranjăm scena încă de dimineaţă, de pe la 8:00-9:00, este masivă, puteţi să vă aşteptaţi la ceva deosebit. Din punct de vedere muzical, va fi o trecere în revistă a celor 25 de ani de Atrocity. Este un setlist total diferit de cele de până acum. Şi pentru noi este ceva deosebit din acest punct de vedere, este extrem de variat.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Heri Joensen (Tyr) a dat o „lecţie" de viking metal la Wacken

Publicul participant la ediţia de anul acesta a Wacken Open Air a trebuit să se împartă între cele şase scene amplasate în apropiere de micuţa localitate din nordul Germaniei. Pe Wackinger Stage, aflată în „Satul viking", cap de afiş a fost trupa feroeză Tyr. 

După un concert ce a inclus piese precum „By the Sword in My Hand", „Trondur i Gotu", „Olavur Riddararos", „Regin Smidur", „Sinklars Visa", „Hail to the Hammer", „Hold the Heathen Hammer High", „Northern Gate", „Lokka Tattur", „The Wild Rover" şi „Ramund Hin Unge", l-am abordat pe Heri Joensen, solistul şi chitaristul formaţiei de viking metal amintite, care a vorbit despre cel mai recent album, despre proiectele la care lucrează în prezent, dar şi despre schimbările care au avut loc în viaţa sa odată cu mutarea lui în Germania.


Aţi revenit la Wacken la trei ani după precedentul concert, din 2007. Cum a fost?
Minunat, fantastic! Tot spaţiul din faţa scenei a fost plin, nu cred că ar fi încăput mai mulţi.

Simultan cu recitalul vostru, pe scena mare cânta Cannibal Corpse.
Or mai fi rămas spectatori şi pentru Cannibal Corpse? (râsete). Eh, cred că au fost doar câteva mii la concertul nostru, deci au mai rămas.

Acest concert l-ai susţinut destul de aproape de noua ta reşedinţă. Cum de te-ai mutat în Hamburg? Şi ce schimbări a implicat asta?
M-am mutat cu ceva vreme în urmă pentru că partenera mea e din Germania. Ca schimbări... trăiesc în altă ţară acum. Trupa e obişnuită cu distanţele mari între noi, cred că de prin 2002 nu mai locuim toţi în aceeaşi ţară, aşa că mutarea mea nu a complicat deloc lucrurile. Terji (Skibenaes, chitară - n.r.) e singurul care mai locuieşte în Feroe. Gunnar (Thomsen, bass - n.r.) stă de multă vreme în Danemarca, şi tot acolo s-a mutat şi Kari (Streymoy, tobe - n.r.), acum vreo două săptămâni. Ne trimitem partiturile prin internet, mai ales acum, când lucrăm la un nou material.

Pe lângă motivele strict personale, a contat şi faptul că aşa eşti mai aproape de epicentrul lumii metal? Mă refer la case de discuri, festivaluri...
Nu am luat asta în considerare ca motiv al venirii mele în Hamburg, dar am remarcat aceste avantaje acum, după ce m-am stabilit aici.

În Hamburg - spuneai pe pagina ta de MySpace - vei preda chitara. S-au înscris deja elevi?
S-au înscris deja câţiva. Sunt de vârste foarte diferite, de la vreo 17 până pe la 25 de ani. Unii dintre ei sunt deja destul de avansaţi. Începători încă nu s-au înscris, deşi nu m-ar fi deranjat acest aspect.

Tu însuţi eşti un foarte bun chitarist, foarte tehnic. Cu cine ai studiat?
Mai bun ca Terji, nu-i aşa? (râsete) Glumeam, desigur, e o permanentă rivalitate între noi din punctul acesta de vedere. Am avut profesori foarte buni la universitate, în Copenhaga. Am studiat cu un profesor de chitară clasică, specializat pe flamenco. Cânta un amestec de muzică tradiţională scandinavă şi sounduri spaniole.


Unde găseşti textele baladelor feroeze pe care le prelucrezi? Le culegi tu însuţi sau le iei din volumele culegătorilor de folclor?
Unele le culeg eu însumi, altele le iau din colecţiile publicate, iar altele de pe discuri. Multe le iau de la cei în vârstă.

La ce lucrezi acum alături de colegii din Tyr?
Avem deja trei-patru piese gata, poate chiar cinci, nu am apucat să vorbesc prea multe pe această temă cu colegii de trupă.

Spuneai că, după ce scoţi albumul „Land", îţi doreşti ca toţi membrii trupei să poată trăi numai din muzică. Între timp, aţi scos „By the Light of the Northern Star", cât de aproape eşti de împlinirea acestui vis?
Încă nu am reuşit, dar mai mult din cauză că în ultimul an nu am avut foarte multe concerte. Însă încet-încet ne vom reveni din acest punct de vedere.

Pe albumul „By the Light of the Northern Star" v-aţi exprimat foarte deschis opinia în ceea ce priveşte religia, şi aţi fost şi mai direcţi prin regia videoclipului de la piesa „Hold the Heathen Hammer High". Ce-ar mai rămâne de adăugat?
Nu mă provoca, fiindcă dacă mă pornesc... Ar trebui să i se reziste prin toate mijloacele posibile.

Ce înseamnă a fi „heathen" în secolul XXI?
Nu-i dau un sens acestui cuvânt în termeni de religie. Ţine mai mult de cultura scandinavă. Nu aş lega acest termen de ceva spiritual sau supranatural. E ceva care a existat pe acele meleaguri înainte de venirea creştinismului.

În afară de Tyr, ai înfiinţat recent o altă trupă, Heljareyga. De ce ai simţit nevoia unei trupe-proiect?
Am compus unele piese care nu se potriveau pentru Tyr, aşa că am vrut să le scot sub o altă titulatură, în consecinţă am creat Heljareyga.

L-ai ales ca tobar pe Amon Djurhuus în urma perioadei de un an în care l-a înlocuit pe Kari?
Bineînţeles, a contat şi asta, dar mai ales faptul că Amon e foarte bun.

Prin ce anume se diferenţiază piesele de pe albumul „Heljareyga" al trupei omonime de cele cântate cu formaţia de bază?
Sunt mai rapide, sunt mai epice, într-un fel. Versurile sunt numai în feroeză, iar melodiile nu sunt atât de accesibile ca acelea ale Tyr, nu e genul de muzică la care să adere atât de mulţi fani.

Paul Iancu (Cotidianul)