joi, 12 februarie 2009

IT’S ONLY THEM / Bal de metal cu Peter Tagtgren

 
Dacă-i bal, vienez să fie! Dar să fie de industrial metal! Clubul Szene din capitala Austriei este în această perioadă gazda unei serii de concerte rock. Miercuri seară, formaţia suedeză Pain a susţinut aici un maraton care a inclus 22 de piese.

Pornit la 3:00 dimineaţă din Stuttgart, autocarul de turneu a fost parcat exact în uşa clubului după un drum de 685 km. Artiştii încă dormeau la bordul masivului Setra când tour managerul Ewo a început debarcarea echipamentelor. În timp ce Michael (chitară) şi Tomas (tobe) au plecat la o cafea şi la o plimbare prin oraş, liderul Peter şi basistul Johan au preferat să rămână la căldură în maşină. 

CYNIC CAMPAIGN. După probele de sunet, Peter Tagtgren ne-a povestit câte ceva despre actualul turneu, European Cynic Campaign 2009. "Până acum, totul se desfăşoară normal, conform programului. Publicul a fost OK, atmosfera ­ minunată. Am pornit chiar din Leipzig, unde, ultima oară când am fost, am avut probleme cu câţiva tipi puşi pe scandal. De data aceasta însă am văzut cealaltă faţă a localnicilor ­ fanii care ne-au aclamat şi s-au bucurat de concert." Chiar dacă în acest şir de spectacole David Wallin a rămas acasă, deoarece prietena tocmai i-a dăruit un băieţel, "el îşi va lua tobele în primire la următorul turneu, când vom pleca din nou alături de Nightwish. Până atunci, Tomas are mare grijă de baterie", a glumit Peter, de altfel un artist extrem de serios când e "în exerciţiul funcţiunii" - şi pe scenă şi la interviuri. Şi, totuşi, în restul timpului dă dovadă de un dezvoltat simţ al umorului. Chiar tricoul pe care-l purta când ne-a dat aceste declaraţii avea un astfel de mesaj: "N-am job, n-am bani, n-am nici maşină, dar... cânt într-o trupă". La fel de inventivi, când vine vorba despre poante, sunt şi ceilalţi membri ai grupului: "Michael este bloggerul nostru, el ţine jurnalul turneului şi vine cu ideile cele mai trăsnite în materie de poze şi comentarii". După ultimele reglaje ale instrumentelor, băieţii au profitat de timpul rămas pentru a urmări un film pe plasma instalată chiar la bordul autocarului. 

I AM ROCK. Porţile s-au deschis nemţeşte la 19:00 fix, aşa cum prevedea programul afişat la intrarea în Szene, un club având o capacitate de 460 de locuri. În deschidere a cântat formaţia finlandeză Brother Firetribe. Cei cinci şi-au luat titulatura grupului de la traducerea în engleză a numelui unei glorii a tenisului local, Veli Paloheimo. Pekka Heino & Co. au cântat şapte piese, ultima dintre ele, "I Am Rock", potrivindu-se cel mai bine cu ceea ce avea să urmeze. Recitalul Pain a început cu un film făcut ad-hoc: un cameraman a surprins imagini cu fani, de la intrarea în club până în faţa scenei, iar secvenţele au fost difuzate pe două ecrane. De altfel, proiecţiile au reprezentat un spectacol în sine, fie că era vorba de scene din videoclipuri, de fotografii, ba chiar de înregistrări inedite. "Sunt femei în sală?", a întrebat Peter şi i s-a răspuns cu un "Da" entuziast. "Ei bine, le dedic acum o melodie. Nu ne înţelegeţi greşit, ne plac femeile, dar de data asta e vorba despre o altfel de femeie. Bitch!", a introdus vocalul piesa cu acest titlu. Pe parcursul melodiei, el a şi exemplificat mesajul versurilor, mai mult decât relevant, prin semne ob...Szene. 

GREED. Playlistul a inclus nu mai puţin de 22 de piese, din care şase au fost păstrate pentru final. "I’m Going In", "Follow Me" (de data aceasta fără Anette Olzon de la Nightwish), "Zombie Slam", "Suicide Machine", "Stay Away", "Bitch", "Dancing With The Dead", "Crashed", "Walking on Glass", "I Don’t Care", "Just Hate Me", "End Of The Line", "Nailed to the Ground", "It’s Only Them!" şi "On and On" i-au făcut pe vienezi să-i recheme de două ori. Mult cerutul "Same Old Song" a deschis primul bis, completat de "Eleanor Rigby" şi "Shut Your Mouth". Cum "too much is never enough", publicul a continuat să scandeze numele trupei. Iar Pain i-a recompensat cum puţini se aşteptau: "Vă place alcoolul? Beţi cu moderaţie, căci uitaţi ce se poate întâmpla", a mai spus liderul formaţiei. În timp ce a interpretat "Have A Drink On Me", pe cele două ecrane au fost difuzate diverse imagini cu faţa mai puţin văzută a trupei. "Bye/Die" şi "Greed" au pus punct unui show de-a dreptul incendiar, iar Peter Pain a promis că va reveni cât se poate de curând la Viena. 

TROFEE. Bodyguarzii au avut mult de lucru, preluând şi expediind înapoi, per pedes, "coletele umane" livrate pe deasupra capetelor celor din primele rânduri. De altfel, s-au "premiat" pentru efort autoservindu-se cu penele de chitară inscripţionate cu sigla Pain. Mare a fost bătălia pe trofeele de concert: s-au împărţit de la beţe de tobă, pene şi playlisturi până la prosoapele cu care s-au şters artiştii. Chiar şi la standul de merchandise, tricourile "Cynic Paradise" au fost sold out. Autocarul (gri-)metalizat a plecat puţin după miezul nopţii spre viitoarea destinaţie, cele două trupe urmând să cânte în această seară la München. Turneul, început la 31 ianuarie la Leipzig, se va încheia la 21 februarie la Barcelona.  

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu