luni, 16 noiembrie 2009
VESTE TRISTĂ / Concertul Paradise Lost a fost amânat
Paradise Lost a emis următorul comunicat, publicat de casa lor de discuri, Century Media, pe site-ul oficial: "Aşa cum poate aţi aflat, a trebuit să-l înlocuim pe chitaristul Greg Mackintosh cu Milly Evans pentru câteva show-uri, dat fiind că o rudă apropiată a lui Greg este grav bolnavă".
"Am recurs la această soluţie pentru a preveni anularea show-urilor şi pentru a nu ne dezamăgi fanii care au cumpărat deja bilete, astfel că abia aşteptam să începem turneul. Dar vă anunţăm cu regret că, inevitabil, câteva concerte au trebuit amânate, urmând a le reprograma cât de repede va fi posibil. Şi aceasta din cauza obligaţiilor pe care Milly le are faţă de propria sa trupă (Terrorvision, în care cântă la clape - n.r.). Căutăm soluţii pentru ca Milly «să facă naveta» între concertele celor două formaţii, astfel încât să minimizăm orice întreruperi ale turneului, dar vă rugăm să fiţi îngăduitori cu noi în această perioadă dificilă".
Cele şase concerte pe care Terrorvision le avea deja programate pentru începutul lui decembrie în Marea Britanie i-au determinat pe cei de la Paradise Lost să renunţe la următoarele show-uri: 3 decembrie (Cluj, România); 4 decembrie (Sofia, Bulgaria); 5 decembrie (Zagreb, Croaţia); 10 şi 12 decembrie (Winterthur şi Solothurn, Elveţia) şi 11 decembrie (Dortmund, Germania). Paradise Lost ne asigură că "În caz că vor apărea noi modificări, vi le vom comunica imediat ce va fi posibil. Vă mulţumim din nou pentru înţelegere".
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu