vineri, 4 decembrie 2009

Moş Crăciun soseşte via Wacken Open Air

Organizatorii festivalului german Wacken Open Air le fac un cadou inedit potenţialilor spectatori ai ediţiei din 2010. În fiecare zi a lui decembrie este dezvăluit câte un nume de pe afiş. Dar nu numai atât: trupa anunţată este "cheia" ce deschide drumul spre premiile puse în joc în concursul WOA.

Numele celor 24 de trupe anunţate în cele tot atâtea zile ale competiţiei conţin câte o literă a cuvântului-soluţie, ce poate aduce câştigătorilor fie un set de tobe D-Drum, fie o călătorie pentru două persoane spre o metropolă europeană la alegere. Pe lângă marile trofee, sunt oferite premii zilnice, constând în chitări cu autograf sau în merchandise.

Dacă primele trei formaţii anunţate - UDO, The Devil's Blood, Die Apokalyptischen Reiter - i-au făcut deja pe fani să treacă biletul la Wacken pe lista cumpărăturilor de Crăciun, ziua de 4 decembrie le-a adus cea mai mare bucurie: Arch Enemy (foto) va cânta la prestigiosul festival! Pe lângă trupele deja enumerate, au mai confirmat prezenţa la WOA 2010 Corvus Corax şi Immortal.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

LANSARE / Altar, "Under control"

Stay Metal Forever prezintă lansarea EP-ului Altar "Under Control" şi în Bucureşti. Invitaţia organizatorilor sună astfel: "Rockeri, luaţi Atitudine!" Vă aşteptăm vineri, 4 decembrie, ora 20:00, la Suburbia Club, pentru o cură serioasă de thrashing, stage diving şi headbanging".

Concertul este prilejuit de lansarea EP-ului "Under Control" al renumitei trupe clujene de thrash/hardcore metal Altar. După cum ne spunea Andy Ghost într-un interviu, grupul a intenţionat (şi iată că a şi reuşit) ca, după lansarea de la Cluj, să facă una asemănătoare şi în Capitală. Astfel, Andy Ghost (voce), Damian (chitară), Teo Peter Jr (bass) şi Levi (tobe) au toate motivele să se bucure de "Respect"-ul fanilor.

Trupa va avea şi invitaţi speciali: formaţiile bucureştene Negative Core (thrash/death metal) - ex Tarantula (în noua formulă) şi Conflict Mental (thrash/hardcore metal). Accesul publicului se va face începând cu ora 19.00, iar primii 150 de plătitori, pe lângă RockShot-ul inclus în preţul biletului (20 de lei), primesc un CD Altar - ediţie limitată - cu piesele noi şi materiale video în premieră!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

marți, 1 decembrie 2009

"We Are The Void", al nouălea album Dark Tranquillity

La aproape trei ani de la lansarea CD-ului "Fiction", trupa suedeză de death metal melodic Dark Tranquillity revine cu un nou produs discografic la începutul anului viitor. La 24 februarie 2010, artiştii vor lansa "We Are The Void", al nouălea album de studio al formaţiei.

Trupa din Göteborg a dezvăluit pe pagina de MySpace numele viitorului lor CD. Intitulat "We Are The Void", acesta va fi scos tot la casa de discuri Century Media, cu care suedezii colaborează încă din 1998. Albumul a fost înregistrat în studioul trupei, Rogue Music, şi a fost mixat şi masterizat de celebrul Tue Madsen în Danemarca, la Antfarm Studio. Pentru cei interesaţi de felul în care a fost creat "We Are The Void", Anders Björler (chitarist în The Haunted şi un bun prieten al celor de la Dark Tranquillity) a realizat o serie de reportaje, pe care o va lansa în săptămânile viitoare.

Până la lansarea noului album - într-o perioadă cuprinsă între 24 februarie (în Suedia) şi 9 martie (în America de Nord) -, trupa va continua turneele de promovare a DVD-ului "Where Death Is Most Alive", lansat anul acesta. Începutul lui decembrie îi găseşte pe muzicieni în Turcia, unde susţin patru concerte, iar după un show în calda Tunisie vor urma alte două în îngheţata Rusie (plus un altul în Belarus). În ultimele zile ale anului, se va lăsa "Întunericul deasupra Crăciunului", după cum se numeşte miniturneul pe care-l vor face alături de Heaven Shall Burn, Caliban, Swashbuckle şi Deadlock.

În 2010, la doar o zi după ce "We Are The Void" va ajunge în magazinele suedeze, Mikael Stanne şi colegii săi îşi vor invita conaţionalii într-o croazieră pe mare, cu ocazia festivalului organizat anual de revista de profil "CloseUp" pe nava Galaxy a companiei Silja. Dintre festivalurile de vară, Dark Tranquillity a confirmat prezenţa până acum doar la Summer Breeze, care va avea loc în august, în localitatea germană Dinkelsbühl.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

luni, 30 noiembrie 2009

"Poveşti magice" în Suburbia


 Clubul Suburbia din Bucureşti a găzduit vineri, 27 noiembrie, cea de-a doua ediţie "Magic Tales of a Winternight". Pe afişul celei de-a doua ediţii a "poveştilor magice ale unei nopţi de iarnă" au figurat Silver Bullet, True Mind şi Highlight Kenosis.

Primii au urcat pe scenă cei de la Silver Bullet, care au trecut repede peste emoţiile debutului. Tiberiu Niculae (bass), Iacob Marius (chitară), Silviu Bercus (chitară) şi Vladimir Sima (voce), "întăriţi" cu tobarul Alexandru "Gomez" Dăscăloiu de la Inopia, au cântat piese proprii, dar au riscat să abordeze şi câteva cover-uri: "Fear of the Dark" (Iron Maiden) şi "Seek and Destroy" (Metallica) le-au ieşit onorabil, mai ales pe partea instrumentală, şi s-au descurcat binişor la "Hail and Kill" (Manowar) şi "Breaking the Law" (Judas Priest).

Trupa True Mind, participantă şi la prima ediţie a "Magic Tales of a Winternight" a venit cu trei membri noi: Tero la tobe şi chitariştii Marius şi Dodo. Cu Dragoş (bass), Vlad Andrei (clape şi voce) şi, bineînţeles, solista Anna ­ rămaşi din componenţa iniţială ­ braşovenii au interpretat 12 melodii, printre care şi cover-ul "Mother Earth" (Within Temptation). Setlistul lor a mai inclus piese de pe EP-ul "No More Silence", lansat anul trecut ("Tainted Angel", "Self Anthem" şi "Stop Killing Them"), alături de "The Raven", "Fire in the Hole", "Nopţi", "Freedom of My Mind", "Bittersweet" sau "Apus".

Headliner a fost altă trupă din Bucureşti: Highlight Kenosis (Matei Damian Ulmu ­ chitară, Oana Maria Stoica ­ voce, Dragoş Şerbănescu ­ bass şi John Ciurea ­ tobe). Formaţia a lansat în urmă cu o lună primul album, "Glowing", la care au colaborat cu producătorul suedez Teddy Möller. Şi totuşi, păcat că într-o seară de week-end s-a strâns cam puţin public pentru trei formaţii, la concert de 15 lei biletul (cu un shot inclus în preţ). Dar ne-am obişnuit cu criza în general şi cu cea din zona rockului în special.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

vineri, 27 noiembrie 2009

Poveşti de iarnă cu metale în Suburbia


Clubul Suburbia din Bucureşti va găzdui vineri, 27 noiembrie, cea de a doua ediţie "Magic Tales of a Winternight". La eveniment participă trei trupe (două din Bucureşti şi una din Braşov).

Formaţia de melodic progressive metal Highlight Kenosis îi are în componenţă pe Matei Damian Ulmu (chitară), Oana Maria Stoica (voce), Dragoş Şerbănescu (bass) şi John Ciurea (tobe). Tot din Capitală este şi Silver Bullet, grup ce abordează stilul heavy power metal. Din Silver Bullet fac parte: Tiberiu Niculae (bass), Iacob Marius (chitară ritm), Silviu Bercus (chitară solo), Vladimir Sima (voce) şi Alexandru "Gomez" Dăscăloiu (tobe). Braşovenii de la True Mind revin în faţa publicului bucureştean, într-o componenţă diferită de cea de acum un an. Noul lineup al trupei de melodic symphonic metal îi cuprinde pe: Anna (voce), Vlad Andrei (clape, voce), Dragoş (bass), Tero (tobe), Marius (chitară) şi Dodo (chitară).

Aşadar, în prima zi din week-end sunteţi aşteptaţi în Suburbia: publicului i se va permite intrarea în sală începând cu ora 19:00, iar concertul va începe la ora 20:00. Biletele cumpărate în ziua show-ului costă 15 lei, sumă ce include şi un shot Kamikaze. Ediţia 1 s-a desfăşurat la 13 decembrie 2008, în Live Metal Club şi a inclus concerte ale trupelor Piatra (Suceava), Fortuneteller (Constanţa), True Mind (Braşov), Fortress of Faith, Inopia, Ashmeera (toate Bucureşti).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

joi, 19 noiembrie 2009

Amorphis aniversează 20 de ani de carieră cu un DVD live


Cum în primăvara anului viitor se vor împlini două decenii de activitate a finlandezilor de la Amorphis, ei au decis să marcheze evenimentul prin lansarea unui DVD live. Pe lângă concertul propriu-zis, discul va conţine diverse materiale bonus, adunate în cei 20 de ani de existenţă a trupei.

Pentru înregistrare a fost ales show-ul din Club Teatria din Oulu, care se va desfăşura la 20 noiembrie. În deschidere vor cânta Stratovarius şi Before The Dawn. Evenimentul face parte din turneul pe care Amorphis îl susţine în ţara natală, după ce, în ultimele cinci săptămâni, trupa a "colindat" scenele europene. După ce au cântat cu casa închisă în Paris, Londra sau Sofia, a venit rândul show-urilor din "ţara celor o mie de lacuri" să fie sold-out: în Jyväskylä şi Joensuu, stocul de bilete s-a terminat la case cu mult înaintea orei de începere a spectacolelor.

Iar căldura fanilor le prinde numai bine muzicienilor în timpul toamnei nordice: "După turneul european de succes, ne simţim excelent revenind pe scenele din ţara natală. Şi ne bucurăm să vedem că nu ne-au uitat «cei de-acasă»!", a comentat chitaristul Esa Holopainen pe pagina de MySpace a formaţiei.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

miercuri, 18 noiembrie 2009

Turneul Hypocrisy în SUA, anulat din cauza birocraţiei americane


Aşa cum anunţam anterior, trupa suedeză Hypocrisy a trebuit să-şi anuleze prima parte a seriei de concerte în America de Nord. Cum obţinerea permisului de muncă (document necesar inclusiv pentru artişti) a fost tergiversată în continuare, Peter Tagtgren şi colegii săi au fost nevoiţi să renunţe la întregul turneu.

Aşa cum afirma într-un comunicat postat pe site-ul oficial, "Suntem nevoiţi să vă anunţăm în mod oficial anularea turneului nostru în America de Nord. Până acum, am încercat tot ce ne-a stat în puteri să evităm acest lucru, dar se pare că procesul de obţinere a documentelor unuia dintre membrii trupei va dura mai mult decât ne aşteptam. Vom încerca să revenim în SUA cât de curând va fi posibil, deoarece dorim să le arătăm fanilor noştri de acolo cât de mult îi preţuim şi suntem gata să interpretăm live noile noastre piese!".

Managementul formaţiei a făcut tot posibilul să rezolve problemele birocratice, dar nu au reuşit să evite dificultăţile pe care le anunţau acum două săptămâni, în precedentul comunicat: "Din motive independente de voinţa noastră, suntem obligaţi să rămânem acasă până ce Serviciul de Cetăţenie şi Imigraţie al SUA ne va elibera vizele de muncă. Este prima dată când formaţia noastră se confruntă cu o asemenea problemă. Este extrem de frustrant, dar şi deprimant, pentru că nu vrem să ne dezamăgim fanii loiali.

Mai ales că aceştia au fost nevoiţi să aştepte ani buni pentru a ne vedea concertând în America de Nord. Am depus cererile pentru viză cu mult timp înainte, dar, aşa cum poate unii dintre voi n-au aflat încă, Guvernul SUA a schimbat regulamentele de acordare a vizei pentru artişti, înăsprind condiţiile de obţinere a acesteia. N-a contat nici măcar faptul că am mai cântat de numeroase ori pe tărâm american", afirmau muzicienii la 4 noiembrie.

Cum nu au primit "undă verde", aşa cum îşi exprimau speranţa atunci, Hypocrisy a trebuit să renunţe la turneul alături de Ensiferum, Blackguard şi Swashbuckle. O altă formaţie ce figura pe afiş, Ex Deo, anunţase şi ea, prin vocea lui Maurizio Iacono, că tot din cauza birocraţiei va participa doar la ultima săptămână a turneului.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)