O SEARĂ LA THEATRES DES VAMPIRES. Interviu cu doi vampiri: "Noi le oferim viaţă fanilor şi viselor lor"

Vampirul, poate cel mai fascinant personaj din "bestiarul" Halloween-ului, a fost reprezentat aşa cum merita pe scena Crossroads Live Club din Roma de Sărbătoarea tuturor sfinţilor. Înainte de concertul din clubul italian, Sonya Scarlet şi colegii săi din trupa Theatres des Vampires ne-au povestit despre sânge şi simboluri, despre Dracula şi Vlad Ţepeş, iar la final le-au transmis fanilor români "bloody kisses". 

Motto-ul vostru este "In Blood We Lust". Ambii termeni, "blood" şi "lust", sunt arhetipuri şi ambii conţin la rându-le o mulţime de sensuri. Ce înseamnă această sintagmă pentru voi? 
Fabian Varesi: E o poveste lungă, care începe prin 1999, când am cântat prima dată în Marea Britanie. Am participat la o întâlnire a "vampirilor" englezi. Era o comunitate foarte activă, organiza concerte şi alte evenimente care aveau vampirismul ca element central, iar concertul la care am cântat noi s-a intitulat "In blood we lust". După câţiva ani, organizaţia s-a desfiinţat, dar ne-am gândit să ducem mai departe numele, folosindu-l ca motto. Am făcut şi un DJ set pe care l-am intitulat la fel. De fapt, sintagma provine de la titlul unei cărţi.

Despre sânge există multe mituri, este folosit în o mulţime de ritualuri, de la cele păgâne şi până la Euharistia creştină. De asemenea, apare în magie. Cât timp pentru voi simbolismul joacă un rol important, ce mit vi se potriveşte cel mai bine? 
Sonya Scarlet: Sângele e viaţă, fiindcă nu putem trăi fără sânge. Este deci căutarea eternităţii, prin intermediul vieţii conţinute în sânge. Văzut în felul acesta, vampirismul este pentru mine foarte seducător şi, de asemenea, are un sens foarte adânc. Această căutare implică ezoterism; căutarea pornind de la sânge este o idee foarte bună.

Acum câţiva ani le-ai oferit fanilor câteva picături din sângele tău, în timpul unui show. Care a fost simbolul acelui gest?
Sonya: Unii au considerat gestul meu drept o nebunie. Pentru mine însă a avut valoare de simbol, pentru că eu le ofer fanilor sufletul meu, mă ofer pe mine însămi şi am vrut să le dau chiar şi sângele meu. E un mod de a oferi o parte din imortalitatea mea. E un dar pe care li l-am făcut. Le dau viaţa, energia mea, totul. Cei care m-au considerat "sărită" se înşală. Nu a fost ceva plănuit dinainte, nu e o chestiune pe care să o fac frecvent. Multă vreme n-am mai făcut acest gest şi nici n-am de gând să-l fac. Dar asta nu înseamnă că într-o bună zi n-aş putea să-l fac din nou. N-am avut ca scop să şochez prin asta absolut deloc, ci a fost un gest cu putere de simbol. A fost ceva ce s-a legat perfect de muzica noastră, de toate lucrurile în care noi credem. A avut un sens foarte adânc.

Vampirul este un personaj misterios, un amestec de Eros şi Thanatos. Iubire şi moarte, sau "sex and death", cum spuneţi voi într-o piesă. Fascinaţie în cel mai înalt grad. Ce înseamnă pentru voi vampirismul ca artişti, dar şi ca persoane? 
Sonya: Vampirul nu a fost dintotdeauna acel gentleman seducător pe care-l ştim din filme. Dimpotrivă, la începuturi vampirul din legende, din cele transilvănene, dar şi din întreaga parte de est a Europei nu era un personaj elegant, seducător şi fermecător. Dimpotrivă, era un monstru, apropiat mai mult de latura animalică. Era un animal, şi nu un dandy. Bram Stoker şi înaintea sa John William Polidori au descris vampirul drept un amestec de eleganţă, atracţie şi mister, transformându-l într-un dandy întunecat. Mie îmi plac ambele faţete. Acest gen de vampirism, amestecul de malefic şi seducător m-a fascinat. Am mii de cărţi despre vampirism, iar Fabian are o colecţie impresionantă de filme.

Am citat anterior un vers din "Pleasure and Pain", una dintre primele tale compoziţii; cât de mult te reprezintă această piesă? 
Sonya: De când am început să compun, am pus ceva din mine în fiecare melodie, ca tot ce găseşti în versurile noastre, cel puţin cele pe care le-am scris eu. Am început să compun din 2005, de la albumul "Pleasure and Pain", iar toate versurile sunt parte din mine, vorbesc despre povestea mea, despre lucrurile care îmi treceau prin minte, despre sentimentele mele. Deseori versurile le scrii în momentele critice ale vieţii. La fel în "Pleasure and Pain" - e o piesă despre o relaţie între două persoane, între doi vampiri: "Take me... cut my flesh"... Vorbim despre sentimente, emoţii...

Poate funcţiona scrisul ca o terapie? 
Sonya: Da, chiar este. Pentru că atunci când scrii îţi elimini durerea în acest mod: când scrii versuri, când pictezi, prin alte acte artistice. Îmi place foarte mult Van Gogh, întotdeauna a pictat în cele mai critice momente ale vieţii sale. Ultima sa pictură a făcut-o pe când era în ultima fază a bolii, era complet nebun. Întotdeauna în cele mai grele momente mi-a ieşit ceva extrem de bun. Unui artist îi este imposibil să creeze ceva când e fericit. Atunci când un artist e fericit, ceea ce nu se întâmplă prea des, preferă să se bucure de viaţă, să trăiască clipa, n-are chef să creeze nimic. Dar atunci când durerea se acumulează, artistul lucrează frenetic şi deseori îi iese o capodoperă. De aceea înclin să cred că Michelangelo sau Caravaggio n-au dus câtuşi de puţin o viaţă fericită.

Versurile tale vorbesc despre ură, moarte, durere, dar toate într-un mod romantic şi decadent. Apelezi la o estetică a urâtului, precum Baudelaire? 
Sonya: Îmi place la nebunie Baudelaire, ador "Les Fleurs du Mal". Iar "Spleen" este una dintre poeziile mele preferate. Îmi mai plac Coleridge, Woodworth, Oscar Wilde, o mulţime de scriitori şi poeţi. Toţi m-au inspirat când am scris versuri. Urâtul e ceva ce se află în interiorul omului, nu în exterior. Majoritatea oamenilor sunt de fapt urâţi. O persoană care are trăsături frumoase poate fi un monstru pe dinăuntru. Urâtul unei persoane vine din sufletul acesteia, iar asta n-are nici o legătură cu maleficul sau cu diavolul. Acestea din urmă le percep în sens romantic, nu-mi plac chestiile definite drept malefice. Prefer oamenii care au un suflet frumos. Îmi place să cred că pot vedea cum sunt oamenii în interior, iar dacă îmi place ce văd în interiorul unei persoane acea persoană îmi poate deveni un prieten adevărat. A fi malefic înseamnă o persoană a cărei singură trăsătură e aceasta, nu mai poate avea altceva în interior. Dar între cele două extreme, alb şi negru, găsim o întreagă paletă de nuanţe de gri.

Unii vă descriu concertele drept "film horror". Cât e teatru, cât e adevăr în show-ul vostru? 
Sonya: Totul ne reprezintă. Trebuie să credem în ceea ce facem şi să ne placă. Ne este imposibil să facem ceva care e departe de atitudinea noastră. Chiar şi scenografia este o interpretare a muzicii noastre, nu doar o chestiune pentru show. Trebuie să fim înconjuraţi de aceeaşi atmosferă ca atunci când creăm, s-o recreăm pe scenă. Iar cei care ne ascultă muzica trebuie să se integreze în aceeaşi atmosferă. În felul acesta pot înţelege sensul mesajului pe care îl transmitem. Noi chiar credem în ceea ce facem şi e important pentru noi. Dacă ar fi ceva fals, publicul ar simţi asta şi ne-ar taxa. Ar spune ceva de genul "E un spectacol frumos, e un show, dar nu e nimic dincolo de el". Noi vom rămâne fideli până la sfârşit acestei idei şi muzicii.
 
Fabian: Astăzi sunt o mulţime de trupe care nu cred foarte mult în ceea ce fac. Noi punem foarte multă pasiune în muzica pe care o facem. Conceptul de afacere în muzică ucide totul.

Cum e să cânţi "Dances With Satan" în ţara Papei? 
Sonya: E foarte dificil. Avem o mulţime de probleme cu muzica noastră, pentru că trăim într-o ţară creştină. Reşedinţa Papei e aici, la Roma. Majoritatea simbolurilor pe care le folosim nu prea sunt pe placul multora. În afara Italiei n-am avut probleme, la noi în ţară însă da.
 
Fabian: În Italia eşti privit chiorâş şi dacă te îmbraci complet în negru. Când am venit astăzi aici, oamenii se uitau ciudat la Sonya, văzând că negrul era culoarea dominantă atât în vestimentaţie, cât şi în machiaj. Nu ni se întâmplă aşa ceva în alte ţări. 
Sonya: Pentru mine nu constituie o problemă faptul că trăim în acelaşi oraş cu Papa. Cred în ceea ce facem, oamenilor le place muzica pe care o fac, mie îmi place ce fac, iar pe scenă fac numai ce-mi place. Indiferent de ce zice lumea, pe scenă mă manifest în stilul meu şi fac ceea ce simt. La religie mă deranjează faptul că se bazează pe ideea că oamenii sunt damnaţi. Nu poţi convinge pe cineva să creadă în ceva speriindu-l cu ceea ce ar putea face, ce-ar putea gândi, făcându-l să se teamă de asta. Teama este principalul fundament al Bisericii. Cel puţin aşa era în trecut, dar unele tradiţii s-au păstrat şi în zilele noastre. Cred că oamenii pot face ceea ce le place, ceea ce gândesc. Nu-mi plac cei care-ţi spun "trebuie să faci cum zic eu" doar pentru că bagă frica în tine, "trebuie să faci asta pentru că te sperii cu ceva" şi nu pentru că aşa simţi tu că trebuie să faci. Îmi plac cei care aderă la o religie, pentru că asta le dictează inima, nu fiindcă un preot le zice în ce să creadă.

Dar Italia nu e numai ţara Papei, ci şi a "streghelor"... 
Fabian: Termenul de "strega" îşi are originea în cuvântul latin "striga". Chiar şi voi aveţi cuvântul "strigoi", cu un sens asemănător. Mult timp a existat credinţa că de jur-împrejurul Romei există locuri încărcate cu energie negativă, unde vrăjitoarele îşi ţin sabatul.

Admiratorii vă răspund cu un fanatism aproape religios...
 
Sonya: Mă bucur că mesajul nostru ajunge la fani, că ei împărtăşesc trăirile noastre. E o legătură foarte puternică între noi şi ei în felul acesta. 
Fabian: Ei înţeleg cât de mult credem noi în ceea ce facem. Noi le oferim viaţă fanilor şi viselor lor. Ei înţeleg însă că trebuie să ia totul ca simbol, şi nu ad literam. Fanii ne apreciază pentru că îşi dau seama că tot ce facem e adevărat şi nu pentru a fi cool, că tot ce facem vine din interiorul nostru.

Ce înseamnă "răul" pentru voi? 
Fabian: Trăim într-o lume a răului. Răul se manifestă prin felul în care sunt tratate ţările din lumea a treia. Noi trăim bine datorită unor produse care sunt create cu sudoarea celor din lumea a treia. Avem televizoare cu plasmă, dar prea puţin ne pasă că undeva în Orient la ansamblarea lor a lucrat, poate, un copil de 12 ani. Ne gândim la "bine" şi "rău" în termeni etici, în termeni definiţi de religie, dar nu vedem cum se manifestă ele în realitate.

Stilul vostru a fost definit drept un amestec de genuri: gothic, electronic, opera, dark wave, deathrock, metal... Voi cum l-aţi defini? 
Fabian: Principala obsesie a jurnaliştilor asta este: să pună întotdeauna etichete. Pentru noi e pur şi simplu muzică. Probabil această diversitate de stiluri este datorită faptului că noi înşine ascultăm genuri diverse. De la început am simţit nevoia de a nu ne crampona de un singur stil. Nu ne-am propus niciodată să compunem într-un stil anume. Avem cu toţii între 30 şi 35 de ani şi am crescut cu muzica anilor acestora. Am crescut în gothic, punk, rock, heavy metal... Avem şi muzica clasică în background. Toate acestea au concurat la crearea pieselor noastre, dar când compunem ceva nu gândim niciodată că trebuie să scriem într-un anume stil.

Lord Vampyr a trasat o linie directoare pentru trupă. Care sunt diferenţele între direcţia lansată de el şi cea a voastră de acum, după plecarea sa? 
Fabian: Pentru mulţi a rămas ca o legendă faptul că Lord Vampyr ar fi trasat o linie directoare. Dar principalii compozitori au fost aceiaşi şi atunci, şi acum. Poate că diferenţe sunt în ceea ce priveşte versurile, cât timp acum le scrie Sonya. Dar, aşa cum spuneam, muzica e scrisă de aceeaşi tripletă: Zimon, Gabriel şi cu mine. Înainte făceam black metal cu diverse influenţe din toate părţile, în timp ce acum ne concentrăm mai mult asupra a ceea ce atunci era doar "adaos". E drept, se simţea influenţa lui Lord Vampyr, dar noi trei care cream duceam greul compunerii muzicii. Lord Vampyr avea o viziune diferită în privinţa vampirilor: îi plăceau filmele horror de serie B, în timp ce nouă ne plac mai mult filmele romantice pe tema vampirismului. Poate aceasta e diferenţa cea mai mare între atunci şi acum. Înainte erau orientate spre partea horror, acum însă, după plecarea sa, au evoluat într-o direcţie diferită. Nu pot spune că această evoluţie s-a produs pentru că el a plecat din trupă, ci mai degrabă plecarea sa a coincis cu faptul că noi toţi ne-am maturizat în acea perioadă. Pe când Lord Vampyr era în trupă, piesele erau în general black metal, însă nu erau constrânse, limitate de graniţele acestui stil, ci deseori puteau fi auzite şi alte influenţe. După ce el a plecat, ne-am spus: "OK, hai să ne aplecăm asupra influenţelor". 

Sonya, colaborezi la cel de-al treilea album al lui Beto Vasquez. Iar acesta a lăsat tradiţia de a invita voci renumite şi de a le aduna împreună pe acelaşi disc. Cum merge lucrul? 
Sonya: Tocmai înregistrez piesa pentru albumul lui Vasquez în această perioadă. Am terminat prima parte a piesei şi în câteva zile voi începe partea a doua. Din câte am lucrat în studio, cred că melodia va ieşi foarte interesantă. Am înregistrat refrenul, care e foarte liric, e un "cor" realizat din înregistrarea vocii mele pe diverse tonalităţi. Mi-a plăcut mult ce-a ieşit. Din păcate, nu pot divulga încă numele piesei. Pe acest album Beto lucrează şi cu alţi artişti, cum ar fi Johan Edlund, vocalul de la Tiamat. Albumul va ieşi în 2010. Deocamdată, pe piesa menţionată nu fac duet cu alt vocal, dar până la varianta finală mai e mult, Beto e un tip foarte creativ, îi poate veni oricând ideea să mai introducă o voce. Până acum mi-a oferit mână liberă, chiar şi asupra versurilor.

Dacă Beto ţi-ar propune ca partener de duet să-ţi fie Johan Edlund, ai accepta? 
Sonya: Da, bineînţeles. Tuturor din trupă ne place Tiamat, iar Edlund are o voce deosebită.

Aţi făcut diverse featuring-uri, cu Valor Kand (Christian Death), Gian Pyres (ex-Cradle of Filth), pentru a menţiona doar doi dintre cei cu care aţi colaborat. Şi amândoi sunt nume grele ale muzicii, au personalităţi puternice. 
Sonya: Cu Valor a fost o colaborare strict muzicală, am făcut un cover după "Lacrima Christi", melodie a trupei Christian Death, iar el a colaborat la versiunea noastră. Însă ne-a păsat mână liberă la a recrea piesa în stilul nostru. Gian e un vechi prieten al nostru, putem spune despre el că e un fan secret al Theatres des Vampires. Avem relaţia asta apropiată şi datorită faptului că Gian e italian, născut în Sardinia. Piras e un nume de familie italian, în timp ce prenumele e pur şi simplu Gianpiero. Cu Valor am colaborat pentru că îl considerăm un foarte bun muzician, în timp ce pe Gian l-am ales pentru că ne este şi un bun prieten. 
Fabian: Gian a stat în casa mea vreo lună, aşa că a fost foarte uşor să-l convingem să cânte la chitară în piesa "The Enchanted Forest".

Pentru albumul "Anima Noir" aţi studiat intens. În ce direcţie aţi cercetat cel mai mult? 
Sonya: Una dintre temele albumului este decadenţa, şi asta se vede cel mai bine în piesa "Dust". Tot ce ai construit, creat, tot ce ai avut de-a lungul timpului, toate le vei pierde. Oricât de mult ai încerca să păstrezi totul, în cele din urmă le vei pierde. Oricât de importante ar fi pentru tine acele lucruri şi oricât de mult ai încerca să le ţii, într-un an, doi, zece, cincizeci, în cele din urmă totul devine praf, dispare. Este un album ce reflectă ideea de decădere a vieţii şi a tot ce e legat de ea. Ultima piesă, care dă şi titlul albumului, "Anima Noir", e o melodie foarte adâncă: eşti aici şi nu poţi vedea nici un Paradis atunci când suferi, şi atunci strigi la cineva care nu te mai poate auzi: cum îmi mai poţi spune că există un loc unde există lumină şi bucurie atunci când sunt atât de tristă şi am strâns atâta durere în suflet, cum să cred că există un paradis? "Where is your heaven, where is your lie?" Evident, şi aici, şi în piesele mai puţin întunecate sunt părţi din experienţa personală, din sentimentele şi ideile mele.

N-aţi avut posibilitatea să promovaţi albumul, luând o pauză aproape imediat ce l-aţi lansat. Îi veţi face o promovare aşa cum trebuie, cu un turneu, eventual lansând un videoclip? 
Sonya: Vom face, într-adevăr, un turneu, dar imediat după aceea pregătim un nou album. Avem în plan un turneu în Rusia şi unul în America de Sud, iar apoi vom începe lucrul la noul disc. Trebuie să lucrăm din greu pentru a compune noile piese.

De ce aţi luat acea pauză de aproape un an? 
Sonya: Aşa cum spuneam anterior, uneori oamenii au nevoie de o pauză în care să se dedice lor înşile. Din motive personale şi pentru a rezolva problemele pe care le-am avut. Dar după o pauză artiştii revin de obicei cu o energie nouă, care să-i ţină în următoarele concerte şi să le dea puterea să creeze din nou. E ceva normal în viaţa unui om să aibă din când în când o pauză, ca după aceea să pornească din nou la drum.

Numele trupei provine din seria romanelor scrise de Anne Rice. De asemenea, citaţi deseori în piese fragmente din autori precum Baudelaire, Novalis, Carducci, Bram Stoker, ca să numesc doar o parte dintre ei. Care sunt principalele surse de inspiraţie, pentru muzică şi versuri? 
Sonya: Totul ne poate inspira în domeniul muzical, tot ce ascultăm. Putem găsi inspiraţie oriunde, de la ascultarea unui CD, vizionarea unui film, o frază sau o imagine dintr-un film îmi poate genera o idee care să stea apoi la baza unei piese. La fel, o întâmplare din viaţa de zi cu zi. Bineînţeles, literatura e una dintre marile noastre surse de inspiraţie. Citim foarte mult, de la literatura antică până la cea modernă. Mai mult, fiecare dintre noi vine cu propriile influenţe asimilate şi acestea se reflectă în momentul creării unui album. Iar acest lucru e foarte important, să ne aducem cu toţii contribuţia la crearea unui album.

Sonya Scarlet este un personaj, dar el este creat după chipul şi asemănarea ta. Eşti chiar tu însăţi. Acest nume nu are totuşi rezonanţe italiene, de unde provine? 
Sonya: Prenumele este real. Sonya e un nume de origine est-europeană, mamei mele i-a plăcut foarte mult, tatălui meu, şi mai mult. Astfel că au decis să mă numească astfel. În timp ce Scarlet vine de la Scarlet Letter, Scarlet Woman, culoarea sângelui, sunt o mulţime de coincidenţe în viaţa mea care m-au îndreptat spre acest nume. Astfel că am unit prenumele real cu pseudonimul ce simbolizează tot ce-mi place şi astfel s-a născut Sonya Scarlet.

Există vreo legătură între Sonya şi verbul italian sognare (a visa)? 
Sonya: Da. Chiar dacă Sonya e un nume slav, mama mi-a spus deseori că mi-a ales foarte bine numele, fiindcă deseori sunt visătoare şi nu dau prea mare atenţie lucrurilor care sunt importante în viaţă. Chiar şi prietenii mei au remarcat această coincidenţă: nu dau prea mare importanţă lucrurilor reale, vieţii reale.

Ai spus că te vei căsători doar cu "tipul perfect", cum arată acesta în viziunea ta? 
Sonya: E greu de spus. E cel care înţelege toate laturile personalităţii tale, e cel care te vede goală, dar nu în sens fizic, care te iubeşte pentru ceea ce eşti. E sufletul cu care poţi realiza o comuniune. E cel pe care îl simţi înăuntrul tău, e cel care e deja o parte din tine. E cel cu care eşti tot timpul împreună, dar e foarte greu de găsit o astfel de persoană.

Spuneai că hainele sunt pentru tine "o a doua piele". Ce fel de "piele" îţi place să porţi? 
Sonya: Îmi plac mii de haine. Ca femeie, era imposibil să nu mă atragă diverse haine, pantofi. Pe lângă asta, am urmat cursuri de design vestimentar în facultate, pentru că asta a fost pasiunea mea, astfel că am început să studiez acest domeniu. Hainele reflectă şi elementele de cultură şi civilizaţie şi se poate studia cultura unei ţări prin intermediul vestimentaţiei. Cei care studiază istoria fac deseori apel la hainele purtate în acea vreme pentru a înţelege specificul şi cultura unei epoci sau a unei ţări. Hainele şi elemente ale vieţii de zi cu zi sunt folosite în acest scop. La universitate, înainte de a studia propriu-zis designul vestimentar, studiezi cultura, din perioada egipteană şi chiar de dinainte, şi studiezi absolut totul, nu numai hainele propriu-zise: istoria unor timpuri, a unor oameni, a unei ţări.

Ţi-ai creat propria colecţie? 
Sonya: Nu, am preferat să-mi cumpăr hainele. Îmi place să cumpăr creaţiile altor designeri, îmi plac foarte mult creatorii italieni. Poate într-o bună zi îmi voi pune eu însămi amprenta pe o colecţie, dar deocamdată mă concentrez pentru a crea muzică. Poate că în viitor mă voi dedica acestui domeniu, designul vestimentar.

Mai ai ca hobby pictura... ce alte hobby-uri mai ai? 
Sonya: Îmi place să pictez. La cursurile de design vestimentar, pictura, designul erau aproape inevitabile. Dar principalul meu hobby este muzica. Prefer să o văd drept un hobby şi nu drept muncă, pentru că eu leg noţiunea de muncă de aceea de venit, de bani. Nu fac muzică pentru bani, ci pentru că asta e ceea ce îmi place.

Admiri trei soliste: Tarja Turunen, Angela Gossow, Diamanda Gallas. Ce te atrage la ele? 
Sonya: Îmi place Tarja, are o voce minunată. A intrat în metal venind din zona clasicului, a studiat foarte mult pentru a avea această voce, a studiat opera şi tot ce ţine de ea şi şi-a folosit această experienţă în muzica metal, ieşind o combinaţie foarte bună. O apreciez deci pe Tarja, pentru că a muncit din greu pentru a deveni ceea ce este. La Angela Gossow (Arch Enemy) îmi place foarte mult energia pe care o emană. Admir foarte mult faptul că a decis să-şi câştige locul într-o lume a bărbaţilor. Îi e foarte greu unei femei să fie acceptată într-un stil aproape exclusiv al bărbaţilor, iar ea a reuşit nu numai să facă faţă, ci şi să se impună. Angela a trebuit să facă o muncă dublă pentru a ajunge acolo unde este acum. Despre Diamanda Gallas, ce-ar mai fi de spus? Am ascultat-o de multă vreme şi a fost o sursă importantă de inspiraţie pentru mine. Poate acoperi o gamă largă de tonalităţi, este creativă, este un muzician bun, un solist bun. Mi-ai enumerat trei artiste de excepţie, care sunt printre cele mai bune.

Vorbind despre vampiri, e imposibil de evitat un nume: Dracula. Ce ştii despre el, despre Transilvania? Ai studiat istoria României, ce te-a impresionat cel mai mult? 
Sonya: Ne place istoria lui Vlad Ţepeş. E foarte diferită de faţeta pe care i-o văd oamenii de obicei. Mulţi ştiu doar de Dracula, dar majoritatea ignoră personajul istoric Vlad Ţepeş, cel care a stat la baza poveştii celebrului vampir. Nici măcar numele Vlad Ţepeş nu i-l ştiu. Pentru români, domnitorul a fost un erou care s-a războit cu turcii pentru libertatea poporului său. A decis să-şi apere ţara de invadatori. Dar, din ce am citit, a fost necruţător, iar faptele de cruzime par a-l fi transformat ulterior în personajul vampir. Dar această latură a sa făcea parte din personalitatea lui puternică şi ca atare îl consider un personaj interesant. În ceea ce priveşte România, am văzut diverse imagini cu peisaje, păduri; îmi plac locurile în care natura e lăsată să domine. Cunosc şi apreciez că România are o istorie foarte lungă, spre deosebire de state precum SUA, care, dincolo de probabil numeroasele valori pe care le-a generat, are o istorie mult mai scurtă, faţă de Europa şi mai ales Europa de Est.

Aveţi nevoie de România, aşa cum România are nevoie de voi. Şi totuşi, singurul concert pe care urma să-l susţineţi aici n-a mai avut loc, în urma anulării festivalului RCOA de la Feteşti. Ce le transmiteţi fanilor din România, care încă vă aşteaptă? 
Sonya: Ne-am dori să cântăm în România, în ciuda experienţei nefaste pe care am avut-o. Vă mulţumim pentru iubirea pe care ne-o arătaţi. Am primit multe mesaje din România în care ni se spune că suntem apreciaţi acolo, deci ştim că există mulţi fani de-ai noştri în ţara voastră. Sperăm să venim la voi cât de curând pentru un concert.

Scurtă istorie

Trupa Theatres des Vampires activează sub acest nume din 1994. La început s-a orientat spre black metal-ul simfonic, dar ulterior sound-ul a inclus influenţe din genuri ca operă, muzică clasică, darkwave, deathrock sau gothic rock. Formaţia a creat o imagine coerentă a vampirismului în concerte, dar şi în versuri şi în atmosfera muzicală, fapt ce i-a adus un nucleu important de fani. A cântat la festivaluri importante, precum Wave Gotik Treffen, Gods of Metal, Gotham sau Metal Female Voices Fest. După plecarea lui Lord Vampyr (alias Alessandro Nunziati) în 2004, Sonya Scarlet a devenit principalul autor al versurilor şi vocea întâi a trupei. Theatres des Vampires are în prezent următoarea componenţă: Sonya Scarlet (voce), Fabian Varesi (keyboards), Stephan Benfante (chitară), Zimon Lijoi (bass) şi Gabriel Valerio (baterie).

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)