Wave Gotik Treffen - Festin gothic în Leipzig

Marea familie gotică s-a reunit la jumătatea lunii mai, la festivalul Wave Gotik Treffen, în Leipzig, Germania. Gothicul nu se limitează doar la muzică de scuturat din plete, ci e un adevărat stil de viaţă. Aşa se face că evenimentul din Leipzig a conţinut câte o felie de bucurie pe gustul tuturor. 

Desfăşurat între 9 şi 12 mai, WGT a fost, ca în fiecare an, mult mai mult decât un festival de muzică, singura problemă a participanţilor fiind să aleagă din multitudinea de oferte. "Misiunea" fiecăruia a fost să călătorească de-a lungul şi de-a latul oraşului, între cele nu mai puţin de 26 de locaţii, să urmărească recitaluri, să facă shopping în cel mai mare târg de haine şi accesorii, să petreacă până la răsăritul soarelui, iar norocoşii să găsească timp şi pentru masă şi odihnă. Astfel că pentru fiecare dintre cei peste 20.000 de participanţi, WGT a fost o experienţă individuală în capitala mondială a gothicului.

WGT PE FAŢĂ ŞI PE DOS. Curentul gothic nu înseamnă, aşa cum cred unii, oameni supăraţi pe viaţă, ci am văzut stând laolaltă atât purtători de cruci întoarse, cât şi cu ele puse "în poziţie ortodoxă". Ba mai mult, magazinele de accesorii ofereau crucifixuri cu atârnătoare la ambele capete, pentru ca posesorul să o poarte cum vrea. Dacă la noi chiar şi un tricou cu cranii atrage priviri suspicioase, pentru nemţi gothicul înseamnă cu totul altceva: muzică, poezie, film, teatru, într-un cuvânt cultură. În catedrale s-a putut intra chiar şi în ţinută de concert. Mai mult, bisericile însele s-au aliniat la festival, două importante lăcaşe de cult deschizându-şi porţile participanţilor la WGT: Catedrala Sf. Toma a găzduit un concert de muzică medievală şi renascentistă, în timp ce la Sf. Petru a avut loc evenimentul "Gothic Christ", ce a cuprins, printre altele, un recital de orgă. Atmosfera vechilor burguri a fost reînviată de menestreli şi saltimbanci moderni, care cântau cu aceeaşi virtuozitate la cimpoi, tobă şi… chitări electrice, iar la final îşi scandau adresa paginii de web şi invitau doritorii să le cumpere CD-urile ("A se asculta cu acordul… istoricilor", erau atenţionaţi cumpărătorii pe coperta albumului trupei de comedie Nachtwindheim). În Piaţa Medievală şi în Satul Păgân s-au desfăşurat târguri de obiecte lucrate de mână, iar "spiriduşii" şi "călugării" vindeau mied în carafe.

CLASIC. Doar pentru români ar fi o contradicţie în termeni prezenţa muzicii clasice la un festival de rock. Şi totuşi, Verdi şi Schubert au convieţuit sub umbrela WGT cu trupele metal. La Krystallpalast, amatorii s-au putut delecta (şi nu din snobism, ca la noi) cu "Winterreise", cele 24 de lieduri scrise de Wilhelm Müller şi puse pe note de Franz Schubert. La Opera din Leipzig a avut loc premiera capodoperei "La Traviata" de Giuseppe Verdi, în timp ce în Casa Mendelssohn prezenţa a depăşit toate aşteptările: melomanii au savurat compoziţii de Faure, Debussy şi Ravel, îmbinate cu poezia lui Baudelaire. De altfel, poetul francez e la loc de cinste în pantheonul gothic, însăşi opera sa fiind sursă de inspiraţie pentru multe trupe din zona dark. România a avut o reprezentantă la acest festival, dar nu la capitolul rock. Pianista Carmen Ştefănescu, stabilită chiar în Leipzig, şi ceilalţi muzicieni din Con Pasion Trio au umplut sala din Mendelssohn-Haus, publicul stând inclusiv pe scări. La Krystallpalast, la pian s-a aflat o interpretă din Orientul Îndepărtat, Ayako Tanaka. Pasionaţii de literatură au avut de optat între lecturile din autori ca Edgar Allan Poe ­ în FHL Club ­ şi un tur al oraşului alături de scriitorul Henner Kotte, autor de romane poliţiste.

ŢINUTE… ÎN LESĂ. Complexul Agra, epicentrul festivalului, a cuprins, ­ în afară de săli de concert, ­ un camping pentru 10.000 de persoane, plus o imensă hală, mare cât Polivalenta bucureşteană, în care şi-au instalat standurile cele mai importante firme de vestimentaţie dark, o adevărată peşteră a lui Aladin pentru gothici. N-au lipsit de pe tarabe CD-urile, ba chiar şi accesorii pentru amatorii de bondage şi SM. De altfel, în programul oficial al WGT a fost inclusă şi o "petrecere a fetişurilor", ce a programat performance-uri intitulate sugestiv, "Dancing in Ropes" sau "Romance and Surrender". Accesorii din această categorie puteau fi văzute prin tot oraşul: "stăpâne" în costume de latex îşi purtau "sclavii" în lesă, printre Lolite şi "asistente" în halate pătate cu vopsea imitând sângele. În materie de costume, imaginaţia nu a avut limite: domniţe şi principese se intersectau cu "plasticate" în vestimentaţii futuriste. S-au purtat fustele. La bărbaţi. De la kilturi, la şorturi gen măcelar. Ba chiar şi corsete, tot la bărbaţi. Până şi ziariştii şi-au ales un look în ton cu evenimentul: o jurnalistă din Italia a optat pentru o rochie gen secolul al XVIII-lea, ce i-a atras porecla de "balena nera" din cauza volanelor prea umflate, iar unul dintre reporterii suedezi îşi etala creasta la intrarea în zona rezervată fotografilor acreditaţi. "Iisus" şi "Satana" au circulat cu acelaşi tramvai. Garniturile de pe liniile 11 şi 16, care uneau centrul oraşului de principalele săli de concert ­ - Schauspielhaus, Parkbuhne, Kohlrabizirkus, Werk II şi, bineînţeles, Agra ­ - erau mereu pline de oameni în negru, costumaţi care mai de care mai întunecat, în ton cu sound-ul celor peste 170 de trupe trecute pe lista WGT 2008.

DE TOATE PENTRU TOŢI. Berea a fost la loc de cinste, că doar ne aflăm în Germania. A fost servită în toate punctele fierbinţi, în pahare cu sigla WGT. În sticle personalizate s-a vândut şi "tăria" festivalului. Pentru cei cu gusturi rafinate, absintheria Sixtina de pe Katherinenstrasse oferea licoarea preferată de Baudelaire, în 51 de sortimente, în top aflându-se, se putea altfel, "Fleurs du mal", alături de "Mata Hari", "Grune fee", "Antiqua formula" şi "Seeteufel". Clubul, mereu plin până la refuz, a mai găzduit expoziţii, proiecţii, şedinţe foto în criptă, lecturi şi petreceri. În complexul Cinestar au fost proiecţii de filme şi DVD-uri, precum şi lansări şi sesiuni de autografe. Multe ar mai fi de povestit, atât de multe încât organizatorii au scos chiar o carte a întâlnirii de anul acesta, ediţie glossy în 160 de pagini, însoţită de un CD, pentru cei care şi-au dorit un ghid atotcuprinzător şi, simultan, un suvenir ilustrat.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Familia gothică s-a întâlnit din nou în Leipzig

Cei peste 20.000 de participanţi la WGT au avut parte de tot ce înseamnă gothic: de la acorduri dark metal şi industrial până la muzică clasică sau celtică, de la poezia lui Baudelaire la sesiuni de autografe, de la expoziţii de obiecte medievale, create manual, până la petreceri bondage şi SM. 

Cinci scene au fost rezervate concertelor susţinute de cele peste 170 de trupe, întregul oraş transformându-se într-o scenă a paradei costumelor purtate de fani, de la kilturi scoţiene sau fuste de piele la “contesele” în ţinute fastuoase şi umbreluţe negre pentru a se feri de soare. N-au lipsit din personajele specifice tipologiei dark: mireasa moartă, văduva neagră, ba chiar un diavol cu coarne sau un Iisus purtându-şi coroana de spini deasupra ochilor scăldaţi în “lacrimi” de fard negru. Chiar dacă prin număr nu s-a atins recordul de acum opt ani, când nu mai puţin de 300 de trupe au concertat la WGT, ediţia 2008 a excelat prin “greutatea” formaţiilor prezente. 

În prima seară, Paradise Lost şi-a prezentat în avanpremieră DVD-ul “The Anatomy of Melancholy”, ce va fi lansat pe 23 mai. Vizionarea a fost urmată de o sesiune de autografe, după care britanicii s-au grăbit să ajungă la Agra Halle, pentru recitalul de la miezul nopţii. Tot în seara de vineri au concertat alte două nume grele: norvegienii de la Tristania (cu Mariangela Demurtas, solista născută în Sardinia preluând toamna trecută poziţia lăsată liberă de Vibeke Stene) şi noua trupă a Tarjei Turunen, fosta voce a trupei Nightwish. Şi cum un eveniment gothic metal nu există fără suedezi, sâmbătă seară Tiamat s-a aflat la primul concert de după lansarea CD-ului “Amanethes”, după o “tăcere” de cinci ani, în care au produs doar două albume “best of”. Johan&Co. au fost precedaţi, printre alţii, de conaţionalii lor de la Lake of Tears şi de finlandezii de la Battlelore, în timp ce alţi suedezi, Covenant, au cântat în Agra Halle, în deschidere la Northern Lite. 

Nemţii au răspuns invaziei scandinave prin trupele locale în plină afirmare: arena din Parcul Clara Zetkin a găzduit, printre altele, recitalul Jesus on Extasy. Al doilea disc al JoE, “Beloved Enemy”, proaspăt lansat pe 2 mai, domină deja topurile de gen din Germania. Tot sâmbătă, bulgarii de la Irfan au încântat prin piesele lor atmosferice cu influenţe orientale, vocea Vladislavei Todorova creând o atmosferă onirică în sala teatrului din Leipzig. Duminică, pe scena de la Agra au evoluat London after Midnight, în timp ce “concertul de la miezul nopţii” a fost susţinut de Fields of the Nephilim. Welle: Erdball, Suicidal Romance şi Neurotic Fish sunt numai câteva dintre trupele care au mai urcat pe diversele scene în a treia zi a festivalului. 

Cele două formaţii californiene care îşi dispută titulatura Christian Death au fost programate în zile diferite, dar asta nu i-a scutit pe organizatori de un eveniment neplăcut. Deşi au trecut zece ani de când s-a sinucis Rozz Williams, cel care a fondat CD în 1979, resentimentele nu s-au atenuat: în timpul concertului Christian Death de luni, liderul trupei, Valor Kand, a fost agresat verbal încă de la primele acorduri de către un grup de fani ai CD 1334 - trupă având în componenţă doi membri ai formulei iniţiale a CD şi pe văduva lui Rozz. Unul dintre spectatori chiar a urcat pe scenă la un moment dat, a sărit asupra solistului şi l-a trântit, cu tot cu chitară, la podea. Până să intervină forţele de ordine, agresorul şi-a primit porţia de pumni chiar de la membrii trupei, bodyguarzii intervenind mai mult pentru a-l scăpa din mâinile muzicienilor pe turbulentul transformat în victimă. Incidentul a fost repede uitat, la finalul show-ului Christian Death fanii plecând spre concertul care a încheiat recitalurile de la WGT: Corvus Corax, în complexul Agra. 

Cum gothic înseamnă mai mult decât un stil de muzică, fiind la urma urmei un stil de viaţă, Wave Gotik Treffen a cuprins elemente ale tuturor artelor ţinute la mare cinste de adepţii genului. Filmul, teatrul, fotografia au ocupat părţi însemnate ale programului acestei manifestări. Şi, cum nimic nu e mai aproape de inima gothicului decât poezia lui Charles Baudelaire, evenimentul nu putea fi lipsit de versurile autorului “Florilor răului”. În cadrul unei “Seri franceze”, lecturile din Baudelaire s-au îmbinat cu muzica unor compozitori din Hexagon, la fel de celebri. Creaţii de Debussy, Ravel, Faure au fost interpretate de Con Pasion Trio, grup din care face parte şi pianista de origine română Carmen Ştefănescu. Petrecerea de final a avut loc luni noapte în clubul Darkflower, gothicii urmând să se reîntâlnească anul viitor, tot de Pfingsten (Rusalii), în ultimul weekend al lunii mai, când WGT va ajunge la “majorat”, respectiv la cea de-a 18-a ediţie. 

Paul Iancu (Cotidianul)

Peste 170 de trupe la Wave Gotik Treffen

Zilele acestea se desfăşoară în Leipzig cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Wave Gotik Treffen. În perioada 9-12 mai, WGT strânge cel mai consistent lineup de până acum. 

Peste 170 de trupe concertează în diverse puncte ale oraşului. Chiar dacă numeric nu s-a depăşit recordul din 2000 (300 de trupe), în 2008 sunt totuşi cele mai multe capete de afiş din zona gothic: Paradise Lost, Tristania, Tarja Turunen, Lake of Tears, Jesus on Extasy, Tiamat sau Christian Death. Fanii au avut de unde alege, ba mai mult, fiind atât de multe atracţii, au trebuit să renunţe la unele evenimente pentru a participa la altele, şi asta şi din cauza distanţelor mari dintre săli.

Şi trupele au avut un program încărcat: Paradise Lost şi-a prezentat în avanpremieră DVD-ul „The Anatomy of Melancholy“, care va ajunge în magazinele din Germania la 23 mai. Jesus on Extasy a avut primul concert de după lansarea celui de-al doilea album, „Beloved Enemy“, iar Tiamat şi-a promovat cel mai recent produs discografic, „Amanethes“. Festivalul nu se reduce numai la concerte rock, ci este un adevărat eveniment cultural, ce cuprinde expoziţii, lansări, filme, documentare, teatru, muzică clasică, lectură, poezie, sesiuni de autografe etc. Pe lângă manifestările din programul oficial, multe cluburi organizează party-uri tematice, astfel că activităţile se întind la unii până spre miezul nopţii, iar la alţii până după răsăritul soarelui.

Piaţa Medievală şi Satul Păgân găzduiesc expoziţii cu vânzare, de unde pot fi achiziţionate tot felul de suveniruri gotice şi medievale. Un alt punct important este complexul Agra, în care se află atât zona corturilor, cât şi standuri ale celor mai importante firme de vestimentaţie şi accesorii dark. Numărul mare de locaţii (peste 25) transformă întregul oraş într-o scenă, dacă ar fi să ne referim numai la parada ţinutelor, miile de gothici fiind costumaţi special pentru eveniment. WGT, cel mai mare festival de gen din Germania şi chiar din întreaga Europă, se va termina oficial luni seară, cu petrecerea de închidere, găzduită de Darkflower, dar DJ-ii din cluburi îi vor ţine pe gothici cel puţin încă o zi în oraş.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional) - corespondenţă din Leipzig

WGT - Gothici din toate ţările, (re)uniţi-vă!

Festivalul german Wave Gotik Treffen strânge cel mai consistent lineup de până acum. Printre cele peste 170 de trupe care au confirmat participarea se numără Paradise Lost, Lake of Tears, Tristania, Christian Death, Jesus on Extasy, Tiamat sau Tarja Turunen. 

Între 9 şi 12 mai, Leipzigul va găzdui întâlnirea ("Treffen") fanilor dark cu idolii lor. Evenimentul nu se limitează doar la muzică, ci mai cuprinde expoziţii şi târguri de suveniruri etc. Neoficial, aproape 30.000 de participanţi vizitează an de an oraşul german, fapt care face din WGT cel mai frecventat festival de gen din Europa. Prima încercare de "întâlnire" a avut loc în 1987, la Potsdam, însă "psihoza" comunistă a făcut ca evenimentul să se desfăşoare la limita legii, astfel că au venit doar câteva sute de tineri. Căderea Cortinei de fier a favorizat însă permanentizarea WGT. Pornit din Clubul Eiskeller, din Leipzig, festivalul a avut ca "vârf" ediţia din 2000, cu peste 300 de trupe şi peste 27.000 de participanţi. Cu timpul, s-a format un public fidel, care revine an de an. Şi trupele se întorc cu plăcere în Leipzig: Moonspell a cântat la trei ediţii, Haggard - la cinci, recordul fiind deţinut de Subway to Sally, cu nu mai puţin de şapte prezenţe.

2008. Şi în acest an, manifestările vor începe în joia de dinainte de Rusalii (Pfingsten). Mai mult de 20 de locaţii răspândite în tot oraşul vor găzdui desfăşurarea de forţe: de la trupe de folk acustic şi ambiental la deathrock şi electro/industrial, de la târguri de obiecte de inspiraţie medievală sau vikingă la lansări de CD-uri şi filme, de la teatru neconvenţional şi muzică clasică la petreceri în cluburi. Complexul Markkleeberg (10.000 de locuri), cu expoziţia pe care o găzduieşte pe toată durata WGT, este probabil cel mai cunoscut loc de întâlnire din lume pentru "marea familie dark". Preţurile biletelor variază între 58 şi 94 de euro şi includ diverse facilităţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul evenimentului, www.wave-gotik-treffen.de.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

S-a rupt Therion!

Prietenia n-a murit, dar trupa s-a scindat. "Avem de făcut un anunţ care vă va şoca pe mulţi. Am avut o discuţie din care a rezultat că avem viziuni diferite în privinţa viitorului nostru. Aşadar, e mai bine pentru trupă, pentru noi şi pentru fani să mergem pe căi separate", au anunţat cei patru membri permanenţi ai trupei Therion. 

Aşadar, Christopher Johnsson va continua sub titulatura Therion, în timp ce fraţii Niemann ­ - chitaristul Kristian şi basistul Johan ­-, precum şi bateristul Petter Karlsson vor pleca pe propriile drumuri muzicale. "Prietenia noastră nu a murit, iar proiectele deja demarate (cum ar fi editarea materialelor pentru DVD-urile viitoare) le vom finaliza împreună. Salutări tuturor şi mulţumim pentru susţinerea pe care aţi oferit-o trupei în tot timpul cât am fost în această formulă", au spus cei patru. Anunţul a căzut ca un trăsnet pe pagina oficială a formaţiei. Evident, toată lumea se întreabă ce va fi cu Therion în continuare.

CLARIFICĂRI. Anticipând lamentările fanilor, Christopher a ţinut să facă şi câteva precizări, pe care le-a numit chiar aşa: gânduri şi clarificări ale evenimentelor recente. "Pentru mulţi poate părea greu de înţeles cum de s-a întâmplat aşa ceva. Dacă m-aţi fi întrebat acum un an, aş fi zis că e formula care va rezista mulţi ani de acum înainte, poate chiar pentru totdeauna. Dar viaţa se schimbă, iar persoanele, de asemenea, inclusiv eu însumi. Şi, ce e cel mai important, chiar şi viaţa trupei se schimbă." Artistul mai spune că fanii nu văd decât produsul final al muncii lor: prestaţia live sau sound-ul albumelor, dar nu au de unde şti CUM fac muzicienii ceea ce fac. "În multe trupe membrii discută asupra sound-ului, dar cred că una dintre cele mai importante teme în Therion este CUM facem când vine vorba despre înregistrări şi turnee. Pentru noi, asta e mai important chiar şi decât cum va suna viitorul album." De asemenea, Johnsson a ţinut să clarifice un lucru pentru a evita viitoarele speculaţii: nimeni nu a fost concediat din trupă! A observat însă că viziunile lor evoluează în direcţii diferite.

MOTIVAŢIE. "Cel mai rău lucru care se putea întâmpla în viaţa Therion ar fi fost să-şi piardă dinamismul şi să devină o simplă «obligaţie de serviciu» pentru cei implicaţi, aşa că le-am cerut deschis tuturor să se gândească asupra viitorului lor alături de Therion din 2009 încolo. În urma unei întâlniri a rezultat că n-ar fi corect faţă de ei, de mine şi de fani să se implice într-un nou album şi un nou turneu mondial. Therion nu este un simplu proiect. Ca atare, am estimat că înregistrările ar dura un an, iar turneul, ­ încă unul. Aşadar, am vrut ca oamenii să fie 100% motivaţi şi să n-o facă doar pentru a mai câştiga un ban, în loc să-şi urmeze chemarea muzicală." Christopher a mai spus că se bucură că a luat această decizie acum, "când flacăra încă nu a apucat să se stingă".

PE DRUMURI SEPARATE. Cât despre viitorul Therion, liderul spune că nu trebuie să ne facem griji: Therion a fost mereu "un organism viu", nu doar o simplă trupă. "Cu toţii sunteţi ataşaţi de Therion din diferite etape şi veţi avea mereu nostalgia unei anume componenţe a trupei, unui anume album sau turneu etc. Şi e firesc să fie aşa. Întotdeauna filosofia mea în privinţa membrilor trupei a fost că «toţi sunt extrem de importanţi, dar nimeni nu e de neînlocuit»". Chiar dacă Johnsson admite că "nu-i uşor să înlocuieşti trei muzicieni incredibil de talentaţi, şi pe toţi trei o dată", ca acum, "cel puţin până la festivalul din septembrie aceasta nu e o problemă, fiţi liniştiţi". Christopher recunoaşte că va fi greu fără fraţii Niemann, care erau de opt ani în trupă, şi cu siguranţă îi vor lipsi toţi cei trei foşti colegi. "Le voi urmări însă cariera cu interes, mai ales că toţi au stiluri interesante ­ noul album al trupei Demonoid (proiectul fraţilor Niemann, ­ n.r.) cu siguranţă va sparge topurile. Johan sigur mă va uimi cu ce va compune. Iar Petter va fi ocupat cu proiectele sale în zona progressive metal."

SHOW UNIC. "Am văzut multe reacţii de genul «de-acum n-o să-i mai văd live». Asta e însă situaţia la Therion: nu trebuie să iei nimic de-a gata. Dacă chiar vrei să vezi ce are de oferit Therion, vino la concert sau vei pierde această şansă. E drept, uneori puteţi cumpăra DVD-ul înregistrat în timpul turneului, dar nu e acelaşi lucru. Therion live e precum o floare: o poţi privi şi îi poţi simţi parfumul numai fiind ACOLO. Un album nu poate decât să-ţi dea o impresie, dar nu-ţi poate oferi pe deplin această senzaţie. Therion este o trupă ce trebuie redescoperită o dată cu fiecare turneu, la fel cum fiecare album e o schimbare de percepţie asupra a ce este (şi a ce nu este) Therion", a concluzionat Christopher Johnsson.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

JoE, dincolo de imagine

La jumătate de an de la lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", membrii trupei germane Jesus on Extasy au avut primul turneu ca headlineri. Dorian & Co. ne-au acordat un interviu la Berlin, înaintea show-ului susţinut în Clubul Knaack.

Faptul că v-aţi format în Valea Ruhrului, zona cea mai industrializată a Germaniei, se simte în muzica voastră?
JoE: Da, am încercat să transpunem atmosfera industrială în muzica noastră. Mai mult, primul videoclip, cel pentru piesa "Assassinate Me", l-am filmat într-o hală.

Acum asistăm la o altă revoluţie, cea a tehnologiei informaţiei. Şi asta se vede şi în versurile voastre, în piese ca "Holy Beauty", de exemplu...
Piesa am compus-o după ce am văzut un film, "Simone", cu Al Pacino, în care un inventator creează o "actriţă" pe computer, care îi entuziasmează pe toţi, însă nimeni nu-şi dă seama că e doar o imagine, că nu e reală. Dar nu e numai asta, tehnologia devine din ce în ce mai importantă. Totuşi, nu aceasta este principala sursă de inspiraţie pentru piesele noastre, ci lucrurile pe care le trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem -­ oameni.

În "Assasinate Me" spuneţi: "Suntem produsul minţii voastre". În ziua de azi, cât din imaginea unei trupe este "produsul minţii" fanilor?
De multe ori o trupă este un astfel de produs, pentru că managerii, casele de discuri manipulează această imagine, pentru ca trupa să vândă cât mai bine. Astfel că formaţiile trebuie să fie aşa cum îşi doresc fanii. Însă şi fanii obişnuiesc să te includă în anumite categorii. Mai ales în cazul trupelor metal, ei se aşteaptă ca muzicienii să fie răi şi în afara scenei, să ucidă animale, de exemplu.

Publicul copiază această imagine prin mimetism?
Uneori, da. E trist că unii iau prea în serios anumite lucruri. E drept, nu e cazul trupei noastre, fiindcă noi nu avem legătură cu extremismul sau violenţa, dar sunt formaţii care cântă despre violenţă. E în special cazul unor trupe metal, iar fanii lor iau în serios aceste versuri, adoptă această imagine, ajungând la profanări, în cazuri extreme. Nu mi-aş dori să văd adolescenţi începând să se drogheze din cauza unor versuri. Şi trupele ar trebui să fie mai responsabile.

Andrea, ai cântat în Pain, trupa-proiect a lui Peter Tagtgren de la Hypocrisy. A fost dureros (engl. "painful") să pleci din Pain?
A fost o perioadă superbă cea alături de Peter, dar era doar un proiect al lui, astfel că pe fiecare album folosea o altă componenţă, iar noi cântam doar în concerte. Sunt tristă, pentru că ne-am simţit foarte bine, dar tot răul spre bine: acum sunt într-o trupă cu o componenţă stabilă, astfel că nu am de ce să mă plâng.

Dacă Andrea a avut legături muzicale cu Suedia, Ophelia vine din Belarus. Cum ai ajuns în Germania şi cum te-ai adaptat?Sunt născută în Minsk, iar atunci când am ajuns aici nu ştiam limba. Dar cântam deja de mult la pian clasic, aşa că aceasta a fost limba în care am putut comunica, cea a muzicii. A fost uşor să găsesc o trupă, chiar dacă a fost mai greu să găsesc o trupă cu adevărat bună.

Ce ne poţi spune despre proiectul tău, numit Leandra? Colaborezi cu membri din Jesus on Extasy?Chai a făcut deja un remix pentru o piesă, "Lie to Me", şi se ocupă deja de o a doua. De altfel, Chai a colaborat şi cu o altă trupă aflată sub contract cu Drakkar, şi anume cu Xandria. El va face chitara în concerte pentru Leandra, care de puţin timp a semnat cu Drakkar. Acum lucrez la primul album, e aproape gata. Iniţial, nu mă gândisem să scot un album, ci pur şi simplu scrisesem câteva piese pentru a le asculta eu însămi. Am căutat astfel de melodii în repertoriul altor trupe, dar nu am găsit nici una care să sune astfel. Aşa că le-am şi înregistrat, iar apoi m-am gândit că n-ar fi o idee rea să le şi scot pe un disc.

Dorian, ai ales drept citat favorit un fragment din "Faust" de Goethe. Te pasionează astfel de literatură?
M-a pasionat dintotdeauna literatura in general. Şi cea germană, dar şi cea engleză sau americană. Însă în ultima vreme nu mai am atât timp cât mi-aş dori pentru a mă afunda într-o carte. Aşa că acum citesc mai mult scrisorile de la fani şi facturile (râde).

Ophelia, în schimb, se declară o fană a lui Carlos Castaneda. Romanele sale sunt destul de controversate, unii considerându-le ficţiune, alţii dimpotrivă...
Indiferent dacă e sau nu o ficţiune, e OK. Dacă e doar ficţiune, e una foarte inteligent scrisă. Avem extrem de multe de învăţat din operele lui Castaneda. Unii spun şi despre Biblie că e doar ficţiune, dar nu asta e important, ci ceea ce putem să învăţăm din ea.

O întrebare pe care şi-o pun toţi când aud de voi: de ce Jesus on Extasy? Care e povestea?
Povestea se petrece când încă ne căutam un nume pentru trupă. Ştiu că mulţi caută diverse sensuri ale acestui nume. Dar e mult mai simplu: eram cu Chai la o petrecere şi stăteam sub o lustră, iar lumina cădea într-un mod aparte. Purtam amândoi barbă pe vremea aceea, astfel că el s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Omule, arăţi de parcă ai fi Jesus on Extasy".

Multe dintre piese par a izvorî din experienţe personale profunde: "Drowning", "Alone"...Pot spune că toate sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Multe astfel de lucruri pe care mi le amintesc le transpun în versurile pieselor.

Cum aţi traduce mesajul piesei "Assassinate Me" ("puteţi să ne ucideţi, dar nu puteţi amuţi şi vocea din mintea voastră")?
Piesa e dedicată tuturor celor cărora li se spune întruna că nu pot realiza nimic, că nu pot obţine nimic. Mesajul nostru este că, indiferent câţi le-ar repeta că nu pot face nimic cu viaţa lor, ei trebuie să creadă în ei înşişi şi să meargă mai departe.

Sound din Valea Ruhrului

Vocalul Dorian Devereaux s-a născut în "citadela voodoo, New Orleans". Alături de Chai (chitară), a înfiinţat trupa Jesus on Extasy. La sfârşitul anului trecut, băieţilor li s-au alăturat chitarista Andrea Odendahl (ex-Pain, aka Alicia Vayne) şi Ophelia Dax (clape, ex-Rya). Trupa a fost completată de BJ (baterie), care a devenit membru permanent la scurt timp după lansarea albumului de debut, "Holy Beauty", în martie 2007. După ce a participat la câteva festivaluri de prestigiu, precum M'era Luna şi Woodstage, JoE a avut primul turneu ca headliner în octombrie, urmând ca în decembrie să cânte alături de Nightwish în Austria şi Germania. Piesa "Nuclear Bitch" a dominat clasamentele din ţara de origine, unde a ajuns în top 3 alternativ. De altfel, melodii ca "Reach Out", "Second Skin" sau "Puppet" au cucerit admiratori din toată lumea. Chiar dacă este o trupă tănără, JoE are fan-cluburi în America Latină, Franţa, Anglia, SUA, Olanda etc.

EXPERIENŢE PERSONALE. "Piesele noastre sunt inspirate din experienţe, trăiri şi sentimente personale. Transpun în versurile pieselor ceea ce trăim zi de zi, sentimente, lucruri pe care le facem sau de care ne amintim. Lucruri care ne fac să fim ceea ce suntem - oameni" (Dorian Devereaux, vocal Jesus on Extasy) 

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

"Abbey of Thelema" - O comedie neagră despre "cel mai rău om de pe planetă"

Filmul "Abbey of Thelema" prezintă viaţa versatului şi controversatului Aleister Crowley. Producătorul şi regizorul Vince Jennings ne-a dezvăluit câteva secrete din culisele producţiei. Premiera oficială va avea loc la 15 octombrie, în Teatrul Tivoli din St. Louis (Missouri), oraş din care provin majoritatea celor care au colaborat la această producţie. Lansarea mondială este programată la 1 decembrie, când se împlinesc 60 de ani de la moartea scriitorului şi ocultistului englez. Din distribuţie fac parte: Mike Ketcher (Aleister Crowley), Lynn Mastio-Rice (Leah), Blandine Fromont (Ninette), Erin Marie Hogan (Mary Butts), Lena Ketorah (Betty May), Natalie Nicole (Francesca), Ron Jeremy (Father Pacianus) şi alţii.

Cum v-a venit ideea acestui film?
Vince Jennings: Aş zice mai degrabă cum a venit universul cu ideea de a-l folosi pe Vincent Jennings pentru a face un film despre Crowley. Din prima zi m-am simţit ca şi cum mă purta curentul 93. A fost un proces gradual, o culme a experienţelor mele de la naştere încoace. Dacă ar fi să găsesc un moment când am luat decizia de a face acest film, aş spune că acesta a fost vizionarea, pe 1 ianuarie 2007, a unui film despre The Doors... Jim Morrison este aşadar responsabil de "scânteia" producerii acestui film - haha! Serios vorbind, am ascultat muzica trupei The Doors şi scenele privind viaţa lui Crowley au început să mi se succeadă în minte. Şi m-am gândit... wow, ar fi super să fac un film despre Crowley cu The Doors ca muzică de fundal. M-am interesat şi am aflat că îmi cereau 20.000 de dolari pe melodie ca drepturi de autor - aşa că am renunţat şi am ales ceva şi mai potrivit: The Devil (Devlin John Andersen - n.r.) şi alţi cinci muzicieni au fost atraşi de idee şi au colaborat din acest punct de vedere. De aici, cu paşi de copil, am avansat deschizând uşă după uşă (n.r. - în engleză "door"), aşa că legătura cu The Doors s-a păstrat. Orice mintea concepe, omul poate realiza. Am făcut în acest film lucruri pe care unii le considerau iniţial imposibile.

Cum ar fi?
Unii ziceau că nu putem filma toate scenele în zece zile şi au avut dreptate, ne-a luat doar nouă! Ideea unui film despre Crowley e veche, prima dată a apărut în 1914. Dar noi am fost primii care am pus-o în practică. Chiar dacă acum câţiva ani a fost făcut un film numit "Perdurabo", dar în care Crowley nu apare. "Abbey of Thelema" este o comedie neagră, este un film foarte, foarte nostim. Şi, cu cât ştii mai multe despre Crowley şi despre Thelema, cu atât mai nostim devine filmul. Există niveluri care pot fi savurate doar dacă ai anumite cunoştinte. Am strecurat multe idei thelemice. Am folosit mult lumina şi umbra. Şi am lucrat mult cu diferite culori, fiecare dintre ele având un sens propriu. Ba chiar şi umbra are sensul ei aparte. Producţia este o călătorie în timp. Vezi filmul, care are vreo 90 de minute, şi ţi se pare că vizionarea abia dacă a durat cinci minute. Este ca un râu care curge, nu are momente de întrerupere.

Câţi actori au dat probe şi cum l-aţi ales pe Mike Ketcher pentru rolul principal?
Am audiat 80 de oameni şi, dacă ar fi fost nevoie, încă 3.000 de actori se înscriseseră deja pentru audiţii în Los Angeles. Însă nu a fost nevoie, găsind oamenii potriviţi în Missouri. Doar patru dintre interpreţi au fost nevoiţi să călătorească, venind cu avionul. Mike Ketcher ni s-a părut omul potrivit pentru acest rol.

Aţi menţionat folosirea unor "filmări în Cefalu", locul unde are loc acţiunea şi unde a existat Abaţia Thelema. Aţi filmat şi clădirea?
Am avut câţiva fotografi şi operatori care ne-au pus la dispoziţie imagini ale Abaţiei. Însă pentru film am reconstruit clădirea în mod digital.

Veţi folosi imagini ale lui Crowley însuşi?
Aici există o problemă: deşi am intrat în posesia unor astfel de imagini filmate în Londra, în care Crowley se urcă într-un taxi, nu suntem siguri că filmarea este autentică. Totuşi este posibil să folosim fotografii ale sale în prolog sau în epilog, dar asta vom vedea în momentul editării finale.

Când va apărea filmul pe marile şi micile ecrane?
Vom folosi cele două date importante din viaţa lui Crowley: 12 octombrie, ziua naşterii sale, va fi aniversată prin difuzarea în premieră a producţiei, în timp ce lansarea propriu-zisă va avea loc pe 1 decembrie, la exact 60 de ani de la moartea sa. Din păcate, n-am putut rezerva sala decât pe 15 octombrie, astfel că premiera a trebuit amânată cu trei zile.

Aţi semnat deja cu vreun distribuitor?
Deja contăm pe Netflix şi am semnat contracte cu câteva firme de distribuţie a DVD-urilor. Imediat ce vom avea produsul finit, vom aborda marile case de distribuţie. Avem în vedere şi participarea la o serie de festivaluri de film. Nu puteam rata Sundance, cel mai mare festival al filmului independent, un eveniment la care anual participă în jur de 45.000 de persoane din toată lumea. De asemenea, pelicula va participa la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi la cel de la Santa Barbara. Vom ajunge şi la antipozi, mai precis la Sydney, în Australia, în cadrul Mardi Gras Film Festival.

Aleister Crowley: Beast or Genius?
La 60 de ani de la moartea sa, scriitorul şi ocultistul englez Aleister Crowley rămâne o personalitate controversată. De la Beatles (care l-au plasat pe coperta albumului "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", alături de alte personalităţi care au marcat secolul XX) şi Led Zeppelin până la Ozzy Osbourne şi Tiamat, trupele rock n-au putut rămâne indiferente. Numeroase biografii au fost scrise, dintre care cea a lui Lawrence Sutin rămâne de referinţă, fiind cea mai documentată şi obiectivă. Numai cetatea filmului a rămas necucerită, dacă facem abstracţie de documentarul lui Kenneth Anger, "Thelema Abbey" (1955). Iată însă că, în 2007, producătorul, scenaristul şi regizorul Vincent Jennings îşi prezintă propria viziune, într-o comedie neagră intitulată "Abbey of Thelema". Jennings abordează perioada cea mai controversată a vieţii lui Crowley, începând din perioada newyorkeză, când artistul era nevoit să-şi câştige existenţa din pictură, continuând cu înfiinţarea Thelema Abbey la Cefalu şi încheind cu expulzarea scriitorului din Italia, în vremea lui Mussolini. Abaţia înfiinţată în 1920 în Sicilia a fost o precursoare a comunităţilor hippie din America anilor '60, stârnind însă un scandal în ultraconservatoarea Anglie victoriană din cauza experimentării nelimitate în domeniul drogurilor şi al sexualităţii. Campania media susţinută de câteva tabloide londoneze, pentru care scriitorul devenise "englezul pe care am dori să-l vedem spânzurat" şi "cel mai netrebnic om de pe pământ", dar şi dorinţa lui Mussolini de a desfiinţa toate organizaţiile închise, de la Mafia siciliană până la cele oculte, pentru a-şi consolida dictatura au fost doar două dintre motivele pentru care Crowley a devenit persona non grata pentru autorităţile de la Roma, în 1923 fiind nevoit să părăsească definitiv Italia. Şi totuşi, pentru multă lume, cei trei ani petrecuţi in Cefalu au devenit evenimentul central al vieţii unei personalităţi cu multiple faţete, trecute însă sub tăcere de detractorii săi. Cele două expediţii in Himalaya, pe Chogo Ri (K2) şi Kangchenjunga, deşi au eşuat, au deschis drumul spre cucerirea acestor vârfuri, lucru care s-a întâmplat însă abia jumătate de secol mai târziu. Exploratorii au ajuns însă în vârf folosind aproximativ aceleaşi trasee pe care urcase şi Crowley. Aleister a călătorit în toată lumea, ajungând până în Extremul Orient şi fiind unul dintre primii occidentali care au studiat yoga şi budismul, cu decenii înainte ca fascinaţia faţă de aceste religii să se răspândească în Vest. Creaţia sa lirică, atât de ignorată azi, a deschis noi drumuri şi a influenţat numeroşi poeţi. Romanele sale de ficţiune au fost deseori comparate cu cele ale unor mari nume, precum contemporanul său de peste Ocean H.P. Lovecraft. Arta plastică a fost un alt domeniu abordat de Crowley -­ de altfel, întâlnirea cu Leah Hirsig, cea care i-a fost alături timp de un deceniu, a avut loc în atelierul său de pictură din New York. Ca ocultist, este definit de Lawrence Sutin drept "un scriitor mistic de o rară sofisticaţie şi originalitate... Crowley a fost unul dintre puţinii oameni care au îndrăznit să promoveze un sistem de gândire nou şi distinct şi să se dedice el însuşi promovării acestuia".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)