luni, 5 mai 2008

WGT - Gothici din toate ţările, (re)uniţi-vă!


Festivalul german Wave Gotik Treffen strânge cel mai consistent lineup de până acum. Printre cele peste 170 de trupe care au confirmat participarea se numără Paradise Lost, Lake of Tears, Tristania, Christian Death, Jesus on Extasy, Tiamat sau Tarja Turunen. 

Între 9 şi 12 mai, Leipzigul va găzdui întâlnirea ("Treffen") fanilor dark cu idolii lor. Evenimentul nu se limitează doar la muzică, ci mai cuprinde expoziţii şi târguri de suveniruri etc. Neoficial, aproape 30.000 de participanţi vizitează an de an oraşul german, fapt care face din WGT cel mai frecventat festival de gen din Europa. Prima încercare de "întâlnire" a avut loc în 1987, la Potsdam, însă "psihoza" comunistă a făcut ca evenimentul să se desfăşoare la limita legii, astfel că au venit doar câteva sute de tineri. Căderea Cortinei de fier a favorizat însă permanentizarea WGT. Pornit din Clubul Eiskeller, din Leipzig, festivalul a avut ca "vârf" ediţia din 2000, cu peste 300 de trupe şi peste 27.000 de participanţi. Cu timpul, s-a format un public fidel, care revine an de an. Şi trupele se întorc cu plăcere în Leipzig: Moonspell a cântat la trei ediţii, Haggard - la cinci, recordul fiind deţinut de Subway to Sally, cu nu mai puţin de şapte prezenţe.

2008. Şi în acest an, manifestările vor începe în joia de dinainte de Rusalii (Pfingsten). Mai mult de 20 de locaţii răspândite în tot oraşul vor găzdui desfăşurarea de forţe: de la trupe de folk acustic şi ambiental la deathrock şi electro/industrial, de la târguri de obiecte de inspiraţie medievală sau vikingă la lansări de CD-uri şi filme, de la teatru neconvenţional şi muzică clasică la petreceri în cluburi. Complexul Markkleeberg (10.000 de locuri), cu expoziţia pe care o găzduieşte pe toată durata WGT, este probabil cel mai cunoscut loc de întâlnire din lume pentru "marea familie dark". Preţurile biletelor variază între 58 şi 94 de euro şi includ diverse facilităţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul evenimentului, www.wave-gotik-treffen.de.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu