Valor Kand: “Unii oameni nu ştiu când să se oprească”

În timpul concertului de la Wave Gotik Treffen (din Leipzig, Germania), Valor Kand, solistul formaţiei Christian Death, a fost agresat de un fan al regretatului Rozz Williams, legendarul fondator al trupei. Fiind cu spatele la public, artistul n-a văzut intrusul care a escaladat scena. Acesta din urmă l-a trântit la pământ, cu tot cu chitară, într-o fracţiune de secundă. Deşi afectat de incident, Valor a continuat show-ul, iar la final a acceptat invitaţia la o discuţie despre sex, drugs and rock’n’roll… dar şi despre violenţă.

În primul rând, eşti în regulă?
Da, sunt bine, n-am păţit nimic grav.

Te-ai “revanşat” faţă de cel care te-a trântit pe scenă?
Pe moment, am vrut să-l lovesc şi eu, dar m-am oprit. Ştii, violenţa nu produce decât violenţă. Este o reacţie automată. M-am înfuriat, recunosc, dar m-am abţinut.

Şi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum?
Nu mi s-a mai întâmplat să fiu atacat pe scenă. E din cauza celorlalţi tipi din California care îşi revendică numele de Christian Death. Tot timpul mă provoacă, mă vorbesc de rău, pentru că vor să facă parte din ceva ce nu le mai aparţine. Le-a aparţinut, oarecum, acum mulţi ani, iar acum, pentru că trupa Christian Death e cunoscută în toată lumea, vor o parte din succesul nostru. Iar eu n-am cum să-i las să obţină ceva ce nu merită, aşa că voi rămâne ferm pe poziţie.

Trupa a avut o istorie plină de momente tensionate, şi totuşi de fiecare dată aţi mers mai departe…
Aşa este, dar asta e ce ştiu să fac cel mai bine, asta fac de când am părăsit şcoala şi nu mă voi opri până în clipa în care voi muri.

În cazul albumului “Pornographic Messiah”, aţi avut probleme cu grafica de pe copertă. Sunt acum managerii caselor de discuri mai deschişi la minte?
Varianta finală a coperţii acelui album nu-mi place deloc, dar versiunea iniţială nu a putut trece cu nici un chip. Din fericire pentru noi, cu actualul producător, Season of Mist, nu am avut absolut nici o problemă, dimpotrivă. Sunt oameni cu care te poţi înţelege.

Dat fiind că sunteţi o trupă americană, dar mesajul pe care-l transmiteţi nu e deloc unul “ortodox”, nu pot să nu te întreb: cum vezi viitorul SUA după alegerile prezidenţiale din acest an?
Multor oameni nu le place George W. Bush. Însă pentru mine, oricine i-ar lua locul la Casa Albă, nu va însemna o diferenţă. Şi asta deoarece candidatul care va fi ales va depinde de oamenii care îi finanţează campania, care se ocupă de “promovarea” lui. Este ca în cazul trupelor care, indiferent cât de slabe sunt, beneficiază de promovarea caselor de discuri, iar publicul le alege doar pentru imaginea care le-a fost creată. Preşedinţii sunt desemnaţi de oamenii cu bani, iar cetăţenii au doar impresia că au libertatea de a alege, când de fapt tocmai libertatea le lipseşte. Însă cei bogaţi le oferă această iluzie, pentru ca muncitorii să producă şi mai mulţi bani pentru a le umple conturile.

În multe cronici ale celui mai recent album (“American Inquisition”, 2007), piesa “Dexter Said No To Methadone” are titlul trunchiat, “Dexter Said No”. Denotă aceasta o teamă a autorilor acestor articole faţă de titlul original?
Poate. Tocmai de aceea am şi compus această melodie. Versurile vorbesc despre ce se întâmplă într-o regiune din statul Maine. Acolo, existenţa se câştigă cu mari sacrificii, oamenii muncesc din greu, iar deseori suferă accidente de muncă. În special pescarii apelează la medic, iar aceştia le prescriu analgezice precum oxycodone şi alte opiacee. Însă acestea creează dependenţă, iar în momentul în care se prezintă din nou la cabinet, sunt refuzaţi. Sub pretextul că acum sunt dependenţi de opiaceul respectiv, deci nu mai pot primi o reţetă pentru o substanţă care n-ar mai fi folosită ca un medicament, ci ca un drog. Privat de calmante, dar dependent de ele, acel individ ajunge să consume halucinogene puternice, precum heroina, pe care le procură de la traficanţii de pe stradă. Clinicile care oferă metadonă ar putea îmbunătăţi situaţia acestor - deja - heroinomani, dar în unele locuri din America le este permisă funcţionarea, iar în altele nu.

Se spune că ai cunoaşte fenomenul din interior. Cât adevăr e în această afirmaţie?
Să punem problema în felul următor: oamenii au folosit alcoolul şi diverse substanţe timp de mii de ani, dar uneori utilizarea lor a fost interzisă prin lege - vezi perioada prohibiţiei. Mai mult, unii oameni consumă un păhărel de vin la masă, în timp ce alţii beau până când devin inconştienţi. Unii pot priza o doză mică dintr-un narcotic uşor, alţii sunt dependenţi. Îţi pot spune asta: eu unul nu îmi înfig ace în braţ. Însă vinul, alcoolul, consumate cu moderaţie, pot face parte dintre micile plăceri ale vieţii. Dacă îţi ştii limitele şi poţi fi sigur că nu le depăşeşti, e OK. Cred că ar trebui ca oamenii să aibă libertate şi din acest punct de vedere. America e o ţară liberă, dar totul e ilegal. Eu aş vrea ca oamenii să aibă dreptul să facă orice vor - şi oricând vor - cu propriul corp. Aş merge şi mai departe: dacă o persoană a ajuns la limită şi vrea să se sinucidă, ar trebui să aibă acest drept.

E o linie subţire între uzul şi abuzul de substanţe…
Aşa este, iar mulţi nu ştiu când să se oprească. Majoritatea oamenilor au o problemă când vine vorba de a spune “stop”. De exemplu, în Italia mulţi cresc cu paharul de vin pe masă, în timp ce în ţări ca SUA sau Suedia alcoolul are preţuri prohibitive. Rezultatul este că în Italia alcoolismul nu este o problemă, iar în alte părţi ale lumii sunt foarte mulţi dependenţi de alcool. Cred că, dacă au libertate, oamenii sfârşesc prin a face alegerea corectă. Şi asta pentru că, atunci când li se spune că un lucru este interzis, indivizii tânjesc şi mai mult după acel lucru.

Revenind la muzică - ce concerte mai aveţi în Europa?
După M’era Luna, a doua mare reuniune a gothicilor, mai avem programate două concerte în Suedia şi câte unul în Danemarca şi Norvegia. Apoi s-ar putea să participăm la un festival pe malul Mării Negre. Aşadar, e foarte posibil să ajungem în România. Însă nu este nimic sigur deocamdată.

Christian Death, o istorie tumultuoasă

Formaţia a fost înfiinţată în Los Angeles, în 1979, de Rozz Williams, iar primul album, “Only Theatre of Pain” (1982), a marcat naşterea curentului deathrock în Statele Unite şi a influenţat multe trupe de gothic rock. Trupa a suferit numeroase modificări de componenţă, iar la scurt timp după lansarea acestui disc s-a destrămat. Astfel că oferta casei de discuri franceze L’invitation au Suicide de a reedita în Europa “Only Theatre Of Pain” l-a găsit pe Rozz fără colegi, el fiind nevoit să “adopte” sub numele de Christian Death o trupă întreagă, Pompeii 99, din care făcea parte şi Valor Kand. După încă două albume, Rozz a decis să părăsească grupul, chiar în ajunul unui turneu european, astfel că Valor a devenit liderul formaţiei, postură păstrată până azi. Christian Death a înregistrat alte câteva albume fără Rozz, însă statutul acestuia din urmă, de fondator al grupului, i-a determinat pe promotori să-i propună o serie de concerte alături de un alt membru al primei formule, Rikk Agnew, sub numele de Christian Death, chiar dacă de ani buni cei doi nu mai avuseseră nici o legătură cu formaţia condusă acum de Valor. Ba mai mult, au înregistrat şi trei albume, spre nemulţumirea lui Kand. Moartea lui Rozz, care s-a sinucis pe 1 aprilie 1998, a complicat şi mai mult problema numelui trupei, revendicat de Agnew şi de Valor deopotrivă. Astfel că, la ediţia 2008 a Wave Gotik Treffen, pe afiş au apărut atât Christian Death, cât şi CD 1334.  

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)