Noi i-am ridicat mingea la plasă, iar el a început să jongleze. Cu cuvintele. Noni Hutterrer, artist în arenă şi PR la circ, ne-a dezvăluit cum e să fii rocker în viaţa de zi cu zi şi, uneori, balerină în manej.
Într-un spectacol ai avut rol de "balerină". Cum te-ai simţit purtând fustă?
Noni Hutterrer: Am purtat fustă de balerină în două spectacole. Prima oară s-a întâmplat în 2001, în spectacolul "Brasil, Brasil", şi a doua oară la cea de-a treia ediţie a Galelor Circului, în 2003. Deci, s-ar putea zice că începusem să-mi intru în "mână", sau picioare, dacă vrei, cu acest rol. Există un moment pe care dacă-l depăşeşti, poţi trece la următoarea fază: momentul critic în care pricepi că fermoarul unei fuste nu este şliţul pantalonilor şi vine într-o parte, nu în faţă.
Cum e să fii rocker adevărat şi în acelaşi timp "dansatoare" la circ?
Pentru că realizez o emisiune la radio, implicarea în muzica rock este mult mai mare acum. În spectacolul "Brasil, Brasil" eram o "dansatoare" cât se poate de rock: costumul meu de lycra, inclusiv fusta, era negru ca întunericul pădurilor din Nordul îngheţat. În afară de asta, pentru machiaj, foloseam nuanţe foarte deschise de fond de ten, conturul ochilor era accentuat cu creion negru, tatuajele erau expuse în toată splendoarea lor, aşa că iată cât negru şi cât rock puteau fi într-o zână aparent nevinovată.
Nu prea s-au văzut jongleri care să poarte ochelari. De ce nu renunţi la "bicicletă" în timpul spectacolelor?
Norocul meu că sufăr de astigmatism şi că nu sunt miop! Văd recuzita cu care jonglez, aşa că nu asta e problema. În rarele momente când am jonglat cu ochelarii pe nas, s-a întâmplat numai în emisiunile de divertisment, iar acolo e altceva. E mai lejer. În unele cazuri, e posibil să fi uitat ochelarii pe nas şi să mă fi mirat şi eu cât de bine văd la distanţă. La bicicletă nu renunţ pentru că e una dintre plăcerile mele. Chiar anul trecut mi-am schimbat un fier ieftin, marfă de supermarket, cu o "Doamnă bicicletă", nu de alta, dar îmi revenise pofta de a mă da iarăşi prin bălării, pe două roţi. Acum, sunt un ochelarist biciclist. Sau invers.
Câte bile albe ai şi câte negre?
Recunosc că suma bilelor negre o depăşeşte cu ani-lumină pe cea a bilelor albe, căci aşa îi stă bine unui rocker adevărat, nu? Am citit întâmplător un articol în care se povestea cât de mult atrag personalităţile celor mai negre bile din istorie. Chestia asta mi se pare mai fascinantă decât povestea în sine, drept pentru care mi-am cumpărat un marker negru, permanent, cu care o să încep să colorez toate bilele albe ce mi-au rămas în portofoliu. Măcar aşa să ajung şi eu celebru... Omu’ care a colorat cu negru bilele albe, sună mişto, este?
Câte ţi-au căzut în cap până ţi-au intrat în reflex?
La propriu au început să-mi cadă în cap abia în momentul în care am fost nevoit să mă administrez de unul singur. Plata facturilor lunare e un exerciţiu de mare risc, pe bune! Entorse, fracturi, stop cardio-respirator sunt numai câteva dintre riscurile la care te expui. În lunile de iarnă, dacă socotesc în leii vechi, facturile au mai multe zerouri în coadă decât bilele albe cu care am reuşit eu vreodată să jonglez!
Ce ştii să faci în arenă şi ce nu ştii să faci în casă?
Nu m-am priceput niciodată la politică, fotbal şi sex. Nici în arenă, nici acasă.
Care a fost cea mai importantă "jonglerie" pe care ai făcut-o în afara circului?
O să-ţi răspund cu un şablon: încă nu am făcut-o. E un răspuns second hand, dar prefer o variantă de fugă pentru că întrebarea mă cam pune pe gânduri. Of, cum facem, că, uite, la capitolul ăsta sunt plicticos. N-am nici un răspuns la îndemână. Dacă la şcoală, în clasa I, am primit premiul I, cu coroniţă şi nota 10 la purtare se pune?
Imaginează-te în manej... a trois. Cine ar fi celelalte două persoane cu care ţi-ai dori să lucrezi?
"În manej a trois" am făcut-o şi mai rău decât atât! Pe vremuri am lucrat într-o trupă de 11 persoane, deci era o treabă în grup, nu aşa...
Cine ţi-a scos peri albi? Mai precis, când ţi-a apărut şuviţa?
Şuviţa este un element decorativ care mă însoţeşte din fragedă copilărie, iar cele câteva fire de păr alb de atunci au fost observate de frizerul fără scrupule care mi-a secerat frumoasele bucle infantile, înainte de primul meu 15 septembrie. Mare parte din actualul snop de fire albe mi-a fost scos de un ansamblu de motive, general definite de către Mircea Badea: "Trăim în România".
De unde ţi se trag numele şi prenumele? Numele e lăsat moştenire de bunicul din partea tatălui, el fiind de origine germană. Nici acum nu mi-e clar de ce nu a rămas în Germania lui şi a venit aici, dar e prea târziu să mai aflu răspunsul. Prenumele are o poveste mai romanţată. Maică-mea voia fată, iar medicul cu care a născut a prezis un băiat, aşa că a rămas stabilit că dacă cumva se adevereşte şi se naşte un băiat, să i se zică Noni, după numele doctorului.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu