Concert - Tiamat, în România!

Formaţia Tiamat va concerta pentru prima dată în România la 23 septembrie, la Sala Agronomia. Înainte de-a ajunge la Bucureşti, trupa suedeză va mai cânta în Ucraina şi Germania. Johan Edlund, liderul grupului, confirma zilele trecute, în stilul caracteristic, zvonul care circula de ceva vreme pe plaiurile mioritice: Tiamat vine la Bucureşti. "Români, pregătiţi-vă cu usturoi, noi vă vom aduce metalul!", le-a spus Johan fanilor.

ISTORIE. Formaţia figurează printre iniţiatorii curentului gothic metal, la începutul anilor '90, disputându-şi întâietatea cu la fel de cunoscutul grup Paradise Lost. Tiamat s-a înfiinţat în 1987, suferind de-a lungul timpului o serie de modificări ale componenţei. "Dictatorul" Edlund, aşa cum i s-a spus, este un caz poate unic în industria metalului: în 1994 şi-a concediat toţi colegii (unii revenind ulterior), însă trupa a rămas în topuri! Mai mult, în noua formulă au scos cel mai de succes album al lor, "Wildhoney". În timpul istoriei sale, Tiamat a trecut printr-un şir de metamorfoze, de la black metal până la sound-ul astral deschis influenţelor. Albumul lor de debut, "Sumerian Cry", a primit fără îndoială un răspuns favorabil din partea criticii, iar al doilea disc, "The Astral Sleep", a demonstrat o creştere substanţială. Prin al treilea album, "Clouds", trupa a dezvăluit deja primele semne pentru ceea ce avea să urmeze. Succesul a fost previzibil: cu "Wildhoney", Tiamat a prezentat o adevărată capodoperă, care a ajuns rapid pe primul loc în topul vânzărilor casei de discuri Century Media.  

MITOLOGIE. Presa a fost entuziasmată de magnificele lor călătorii în sound-ul Pink Floyd şi a atestat că trupa a înregistrat o poveste clasică pe care am putea s-o clasificăm drept "iubire şi spaţiu atmosferice". Doi ani şi jumătate după aceea, următorul disc, "A Deeper Kind Of Slumber", a dezvăluit o formaţie mai puţin rigidă, dar mai inspirată, cu un sound şi mai întunecat, uşor de reperat şi pe "Skeleton Skeletron" sau "Judas Christ". De altfel, "Prey", cel mai recent album al trupei, trădează vasta cultură a solistului în ceea ce priveşte filozofia şi religiile. Cei care i-au urmărit creaţiile cunosc înclinaţia lui Johan Edlund către mitologie, însuşi numele trupei - Tiamat - desemnând-o pe zeiţa-dragon a apelor sărate, personaj central al mitului cosmogonic babilonian. Prin urmare, în toamnă, fanii vor avea ocazia să-i vadă pe suedezi pentru prima oară în România: Lars Johan Edlund Andersson (voce, chitară), Anders Iwers (bass), Lars Sköld (baterie) şi Thomas Petersson (chitară) vor susţine un show psihedelic în binecunoscutul stil Tiamat. Organizatorii sunt Metalfan, iar producătorii evenimentului - One Event & Cynyc's Masterplan. Biletele costă între 55 şi 65 de RON şi vor fi disponibile în jurul datei de 10 august. 

JOHAN EDLUND, UN GENIU MUZICAL CU MULTE CHIPURI. "De multe ori, liderul formaţiei Tiamat, Johan Edlund, a fost descris ca un cameleon, un geniu muzical cu multe chipuri - un om care nu-şi află niciodată odihna, condus mereu de noi schimbări, care ajung în faţa publicului său prin muzica pe care el o creează", spunea germanul Robert Müller. Aceasta este probabil cea mai bună caracterizare care i-a fost făcută vreodată chitaristului, solistului şi compozitorului amintit. El şi-a părăsit ţara natală, Suedia, şi a locuit aproape zece ani în Germania. În 2005, Edlund s-a mutat în Grecia, la Salonic. Care sunt pasiunile lui? Fotbal, artă modernă (în special pictură şi fotografie), pescuit la mare adâncime. În funcţie de ţara în care s-a stabilit, a schimbat locuinţe, iubite, preferinţe culinare. O singură mare iubire a rămas şi va rămâne pentru el întotdeauna aceeaşi şi întotdeauna pe primul loc: echipa suedeză de fotbal Hammarby IF!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Gothic simfonic - Lacrimosa vine în România!

Iubitorii de gothic simfonic sunt norocoşi: după Nightwish şi Therion, vine în România Lacrimosa! 

La 1 iulie se anunţă un show incendiar la Bucureşti: Tilo Wolff (compoziţie, vocal, pian), Anne Nurmi (keyboards şi vocal), Jens Voigt Leonhardt (bass), Manfred Ruediger Uhlig (baterie), Jan-Peter Genkel (chitară) şi Dirk Wolff (chitară) vor concerta la Sala Polivalentă. Preţul biletelor este între 45 RON şi 60 RON.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Iată că primăvara a început în România

După un concert răsunător la Bucureşti, membrii trupei Lake of Tears vor să revină în ţara noastră.

"În ultimele luni, am văzut o creştere exponenţială a e-mail-urilor pe care le-am primit din România. Îmi pare rău că nu pot răspunde la toate... dar aş vrea să mulţumesc tuturor, susţinerea voastră e ceva minunat. Ştiu că avem propuneri concrete de la câţiva promotori români. Şi vedem în statistica vizitatorilor forumului că avem tot atâţia membri din România cât avem din Germania, de exemplu. Numai că în Germania am cântat de multe ori şi am fost foarte promovaţi. Simt că în România e un loc pentru noi, iar în Lake Of Tears e un loc şi pentru România. Vom veni în mod sigur!", scria solistul Daniel Brennare anul trecut pe www.lakeoftears.net. De altfel, forumul de pe pagina oficială a trupei suedeze e plin de compatrioţi de-ai noştri, aşa încât membrii formaţiei au mai scris şi... "pentru nonromâni: dacă se va ivi ocazia să cântăm în orice ţară... vom veni în mod sigur şi vă vom mulţumi personal".

SHOW. La 15 noiembrie 2005, când Lake of Tears a bătut palma cu Metalfan, organizatorul superconcertului din 13 martie, de la Bucureşti, Daniel a anunţat: "În foarte puţine cuvinte, pot spune: «România, venim! Cam prin martie 2006 vrem să cântaţi cântecele noastre... aşa că menajaţi-vă vocile până atunci (eventual beţi şi fumaţi pe rupte)! Aveţi grijă de voi. / Daniel»". Şi, imediat după show, nota: "Iată că «anotimpul primăverii a început» în România!»". (parafrază la "Şi anotimpul toamnei începe" - "And the season of the fall begins"; acesta este primul vers din "Forever Autumn", piesă pe care, în timpul spectacolului de la Sala Agronomia, publicul a cântat-o aproape mai tare decât trupa). "Şi ce început a fost! Aş vrea să le mulţumesc tuturor «magicienilor» care au făcut ca vizita noastră în România să fie atât de frumoasă. Celor care ne-au adus, celor care ne-au tratat regeşte cât am fost acolo şi mai ales celor care au făcut adevărata magie... care ne-au făcut să simţim că plutim în timpul concertului. Încă mă întreb cum de-aţi reuşit asta... într-adevăr nemaipomenit! Îmi pare foarte rău pentru cei care au vrut, dar n-au putut vedea spectacolul. Ne vom întoarce într-o bună zi... puteţi fi siguri de asta!" Să sperăm că se vor întoarce, căci suedezii încearcă să includă România şi în turneul de promovare a viitorului lor album, programat să apară la 28 august.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Noua generaţie

După Revoluţie s-a ridicat o nouă generaţie de pletoşi (sau chelioşi). Cu puţin noroc, s-au lansat cu chef de rock.

TRUPE TINERE. Au dat de gustul rockului după ce şi-au cumpărat discuri cu Pink Floyd, Iron Maiden, Deep Purple, Europe, Scorpions, Metallica. Apoi au mers la concertele trupelor româneşti. "Rockerii mai în vârstă mă ridicau pe umeri şi-mi făceau loc în primul rând", povesteşte Andy Ghost. S-au apucat şi ei de muzică. La debutul lui Andy s-au rupt scaune, s-a aruncat cu ele, era ca-n filme. Trupa clujeană Altar a început să facă furori chiar din 1991. "Mi-am dat seama ce înseamnă extazul după ce am ascultat Altar", mărturiseau rockerii. Câţiva ani mai târziu, presa scria: "Balamuc la Ţăndărică. Cântă Altar!". Nu se strângea atâta lume la concerte, decât poate la Phoenix, Iris sau Compact. Fanii disperaţi îi cereau lui Andy fire de păr. "Dacă le-aş da la fiecare, aş rămâne chel", zicea vocalistul. "Sunt răi, da' buni! Nu mai pot fi interzişi de Poliţie sau să li se taie pletele, aşa cum se făcea înainte", spuneau "greii" genului despre Altar. Şi cine credeţi că-i promova, la "Ora 25 tranzit tv"? Jeana Gheorghiu! Altar aducea publicul în delir. "Sunt senzaţionali!", declarau fanii isterizaţi. Dacă Teo Peter junior a fost mai cuminte, vocalul Andy Ghost o luase pe căi greşite. L-a marcat faptul că i-a murit tatăl şi, la 13 ani, a fost internat la dezalcoolizare. Numai muzica l-a salvat. Au cântat pe aceeaşi scenă cu Anathema, Iron Maiden, Kreator şi The Prodigy şi în deschidere la Sepultura, la Arenele Romane. Publicul i-a primit cu "Respect" în 1995. Mai ales că trupa şi-a anulat odată un spectacol, fiindcă organizatorii nu le-au spus că boxele sunt "arse". Fiindcă n-au vrut să facă playback, concertul s-a amânat. După multe schimbări şi frământări, Altar a revenit după opt ani de absenţă cu albumul "Atitudine", pe care l-a lansat recent.

ÎNCEPUTURI. Tot din aripa tânără face parte şi Antract. Grupul a fost înfiinţat în 1984 şi se numea iniţial Mini-Paradox, deoarece se afla în grija trupei Paradox din Râmnicu-Vâlcea. Cei mici s-au gândit să-şi spună Zig-Zag, dar în final au ales numele Antract. Au avut discuţii aprinse referitoare la "Eşti frumoasă", părerea unanimă fiind că e o piesă odioasă, dar, culmea, melodia a ajuns în top! Şi este extrem de folosită ca dedicaţie. Ştiţi continuarea? "Fă, eşti frumoasă, da' eşti proastă, da' eşti proastă/ Fă, eşti frumoasă, proasta dracului!" "Înainte de toate", "Sunt cu cucu' gol!". Şi ele poartă marca Antract. Şi, bineînţeles, "Cârciumăreasa".

Firma s-a înfiinţat în 2001 şi practică un fusion de rock, trip-hop şi blues, cu influenţe din jazz şi funk. Publicul "Crede în ei" şi cere această melodie la fiecare concert. Au "Dinţi de lapte" (doar şapte ani de când s-au lansat), dar grupul lor este unul "Important". Luna Amară a făcut şi ea valuri. O mână de băieţi, studenţi fiind în 1999, s-a gândit să compună muzică la Cluj. Genul abordat a fost de la bun început rock alternativ, cu elemente predominante de grunge, hardcore şi punk. Mai nou, au un "Loc lipsă", pe post de album. Luna Amară este prima formaţie clujeană care a cântat în Basarabia, în Club Elephant, şi sunt din nou aşteptaţi peste Prut.

Avatar a luat fiinţă în 1994, în Craiova, membrii formaţiei mergând pe linia metalului extrem. Au debutat cu "Orgiastic Ceremony", au "recidivat" cu "Holy Infection", iar în 2004 au cântat în deschidere la Pungent Stench într-un show la Salzburg. Au mai apărut alături de Cadaverous Condition şi Possession din Austria.

STILURI. Implant pentru Refuz vine din Timişoara. Spun că au antecedente de prin vara lui '95, când au observat că "nu sunt trupe româneşti care să spună lucrurilor pe nume". Aşa că au dat-o pe hardcore. Trupa, ca atare, există din 1996, când a lansat albumul ce poartă numele trupei. Dacă doriţi "Permis postsinucidere", vi-l oferă cu plăcere! Este unul dintre albumele lor! Iată cum şi-au făcut ieşirea în lume cei de la Trooper. Povestea a început în 1995, când, inspiraţi de trupe ca Maiden sau Priest, decid să se lanseze. Grupul s-a numit Megarock, apoi White Wolf şi, în final, Trooper. Peste trei ani cântau în deschidere la Iris. Coiot şi Balauru au "prestat" alături de Minculescu & Co., într-un concert de poveste, care a adunat peste 5.000 de oameni. Prin Negură Bunget bântuie tot felul de ciudaţi: Hupogrammos Disciple's, Sol Faur Spurcatu, Negru, Ursu, Vampir sau Necuratu. Ciudaţi numai după nume, căci în rest sunt superbăieţi. Care au ieşit pe-afară mai mult decât alţii. Au semnat condica la multe festivaluri, dar cel din Mannheim, unde au cântat cu Destruction şi Dew-Scented, pare a fi cel mai important. "Nu ne interesează neapărat să fim lângă o trupă mare, important e să cântăm noi bine. Dacă cântăm bine alături de oricine, e OK. Dacă nu avem nimic de zis, nu cântăm", spune Negru. Muzica lor are o profundă încărcătură spirituală şi este cam greu de "digerat" de ascultătorii neavizaţi.

Omul cu Sobolani a plecat din Constanţa. În 1997. Lansează "Vara pe oliţă" şi "Pasiune", iar în 1999 o iau "Razna". Ce nu fac pentru public? "Ne punem în cap"! Iar anul 2002 i-a găsit cu "Mâinile sus".

Viţa de Vie preferă să lucreze trei ani pentru un album, decât să apară cu un material slab. Au început cu "Rahova", primul lor album, au fost în Hollywood Rock Tour, iar în 2000 Viţa a fost desemnată drept cea mai bună trupă rock.

"Am susţinut primul concert în clasa a IX-a, eram în trupa Asfalt. Pe atunci cântam un fel de euro thrash. În public erau Costi Cămărăşan (Compact), Rareş Totu şi Butzi (Trans Express), Nimrod şi Teo Peter jr. Aveau nevoie de vocal şi toboşar. Aşa a apărut Altar, în 1991" (Andy Ghost, Altar)

"Nu am fost şi nu o să fim implicaţi în vreo mişcare cu tentă politică. Nu ne interesează acest aspect. Ceea ce ne interesează pe noi ţine de spiritualitate, este cu totul altceva. Ne interesează mai mult ceea ce ţine de echilibru. Preocuparea noastră este către spiritualitate" (Negru, Negură Bunget)

DE LA CRIZE LA COMA. Cu ce se mai mândreşte rockul românesc? Ne-a făcut Zob! Formaţia Zob. Ne-a dat Praf în ochi! Unii au intrat în Coma. Alţii în Crize. Unii şi-au lăsat Urma peste genul amintit, iar alţii au intrat în Traffic. Unii s-au conectat la Voltaj, alţii au Taine. Avem Class, avem Vank, avem Shekinah, avem E.M.I.L., Sfera, ba chiar şi-un Pistol cu Capse. Ca să nu mai spunem de AB4, care se mândreşte cu un album "Toxic". Ar trebui să intre în istorie şi trupa 4 1/2, cu Bubu la tobe. Au cântat ei în deschidere la Sepultura? Au cântat!

ROCKUL ROMÂNESC S-A EXTINS ÎN TOATE DIRECŢIILE. În ce direcţie se îndreaptă pop rockul românesc? Cam... în toate direcţiile. De fapt, mai mult spre pop decât spre rock. Direcţia 5, formată în 1991, a dat-o pe cântări de dragoste. Apoi s-a produs marea scindare. Aşa se face că prin 1996 existau două Direcţii 5! Una condusă de Florin Ionescu şi alta de Marian Ionescu, cea de-a doua fiind "Direcţia 5 cu Loredana". Loredana Groza care a tulburat, se pare, apele în trupă, dar, spre binele tuturor, s-a renunţat la această formulă şi din 1998 s-a reînfiinţat trupa, rămănând o singură Direcţie. Fără Loredana. Vama Veche s-a lansat în '96, iar în anul următor trupa cânta în deschidere la concertul Page & Plant (Led Zeppelin) la Bucureşti. Rezistenţa "sarmalistă" a apărut în 1993. După ce au lansat "Ţara te vrea prost", Sarmalelor Reci li s-a pus eticheta de "băieţi sarcastici". Iar cu "Aurolac" le-au pus capac. Proconsul recunoaşte că a cântat inclusiv în puburi, debutând cu piese Queen sau Status Quo. Interpretează doar melodii de dragoste, fiindcă asta ştiu cel mai bine.

ZDUBII BAT TOBA TARE. Cine se scoală dimineaţă departe ajunge! Moldovenii de la Zdob şi Zdub s-au trezit dimineaţa, pe răcoare, toţi cu faţa la soare! Aşa că îi putem considera de-ai noştri. După ce au fost nominalizaţi la MTV Romania, şi-au luat şi un premiu, s-au clasat, cu tot cu bunica cea care bate toba-n casa mare, pe locul 6 la Eurovision 2005. Şi adoptă un etno-rock de succes. Singurul care a rămas la "nivelul" anilor '60 este Ştefan Bănică jr. Care are în repertoriu piese de rock'n roll clasic, de-ale lui Elvis. Dar o are şi pe Veta, care i-a înfundat chiuveta.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Poveşti la gura sobei

Au cântat "La fereastra ta" şi au spus "Poveşti la gura sobei". Dar "Mai avem multe de făcut", spune astăzi Semnal M.

SEMNALUL LUI MERCA. Prin Semnal M au trecut mulţi muzicieni valoroşi, dar de bază a rămas tandemul Merca-Boldijar. Vara aveau contract permanent pe Litoral. Iar la filmări îşi prindeau părul la spate ca să poată apărea la televizor. Formaţia electriza publicul la fiecare concert, dar şi cântăreţii au fost "băgaţi în priză". Doi dintre ei s-au electrocutat la propriu! La un spectacol, regretatul Iuliu Merca a fost aruncat la pământ. Chitara s-a rupt în două, iar curentul i-a "tăiat" degetele de la mâini până la os. Merca a cerut o altă chitara şi a cântat aşa, plin de sânge! Şi Boldijar a păţit-o: "Am crezut că mor pe loc, iar publicul credea că fac joc de scenă! Eram albastru la faţă, aşa încât au trebuit să mă «îngroape». Pur şi simplu m-au băgat în pământ". Cel mai greu moment pentru trupă a fost atunci când Iuliu Merca a trecut în nefiinţă. S-a stins din viaţă în urma unui atac de cord, după o noapte pe care a petrecut-o pe scenă. Se întâmpla la Costineşti, în 1999. "A presimţit parcă ceva, atâta vreme cât şi-a ales un urmaş din timpul vieţii", povesteşte Boldijar. Este vorba despre Ştefan cel mic, adică cel mai tânăr Ştefan din trupă, Florin Ştefan. L-au întâlnit la Borşa, după un show. Florin le-a cântat ceva la chitară, iar Merca l-a "adoptat" pe loc. I-a arătat nişte "şmecherii muzicale" pe care le învăţase la rândul său de la un chitarist de culoare din SUA.

SUVENIR. "Avea probleme de sănătate şi m-a rugat să rămân cu trupa. Aşa m-am trezit cu ei pe scenă", povesteşte Florin. Dar şi mai emoţionat a fost când Iuliu i-a propus să facă schimb de instrumente. "Avea o chitară ca a lui Jimi Hendrix, erau surori, dacă pot spune aşa, o bijuterie, un Lamborghini muzical. O adusese cineva pe vapor, din America. E poate singura de acest gen din ţară, o adevărată piesă de muzeu! Deşi mi-o doream enorm, nu puteam accepta. Era prea scumpă. Dar atâta a insistat, că până la urmă am făcut schimbul. Este chiar chitara care s-a rupt în timpul concertului. Nu ştiu cine i-a reparat-o, poate un verişor de-al lui Einstein, dar ştiu că Iuliu glumea şi spunea că «sună mai bine decât înainte»", îşi aminteşte Florin, care a rămas să ducă mai departe Semnalul lui Merca.

TRUPEŢII DINTÂI. După o discuţie prealabilă din toamna lui 1976, între Iuliu Merca şi Ştefan Boldijar, ia fiinţă, în 1997, Semnal M în componenţa: Iuliu Merca - chitară solo, voce; Ştefan Boldijar - vocal, bas; Octavian Popovici - chitară; Liviu Hrişcu - percuţie. Activează în această formulă până în 1978. În această perioadă apare single-ul cu piesele "Moara" şi "Durata" şi L.P.-ul "Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj". Tavi Popovici e înlocuit de Ghiţă Ciolac (orgă Hammond), iar Liviu Hrişcu de Moca Ioan (Ica). Fac şi un turneu în Iugoslavia, în anul următor.

NE-AU OFERIT MUZICAL "PLANETA VISURILOR NOASTRE". Până în 1980 au multe schimbări de componenţă: Constantin Sălăgean (percuţie, voce), Paul Mascgas (pian, blockflute, steeldrums, chitară, voce), Molnar Francisc (tobe), Radu Pârvu (tobe), Iuliu Ţoca (tobe), Ştefan Nagy (tobe), Nelu Ciocan (chitară), Dorel Bota (chitară), Dorin Ciobâcă (chitară, claviaturi, voce). O dată cu venirea bateristului Salamon Francisc (1981) grupul trece la "un ton mai rock", câştigând premiul de compoziţie la festivalul "Club A", în 1981 (cu piesa "Mai avem multe de făcut") şi înregistrează "O roată de foc", "Bal la Apahida", "Drumuri", piese care apar pe albumul "Cântece Transilvane". În 1983 apare albumul "Planeta visurilor noastre", iar Ghiţă Ciolac părăseşte grupul, stabilindu-se în Germania, fiind înlocuit de Dumitru Căpuşan (Teacă) - chitară, vioară, voce. Apar marile succese "La fereastra ta", "Spune-mi cine eşti", "Tânăra dimineaţă". În 1986 apare albumul "Mari succese". În 1992 Salamon Francisc părăseşte trupa. Se înregistrează "M-a vrăjit o stea", "Hupupu" şi "Nobody ask me" cu ajutorul lui Jimi El Laco (Night Losers).

SEMNAL CU 3 ŞTEFANI. În '96 este cooptat Ştefan Nagy la baterie. Apar MC-ul "Unplugged", L.P-ul şi CD-ul "Poveşti la gura sobei". În '98 li se alătură Dan Cosma (claviaturi, chitară, vioară, percuţie, voce) şi chitaristul Florin Ştefan. După o perioadă grea, cauzată de dispariţia lui Merca, grupul îşi continuă activitatea. Are loc festivalul "In memoriam Iuliu Merca", apoi înregistrează albumul "Ieri". În 2002 se înregistrează "Azi" în formula Ştefan Boldijar, Florin Ştefan, Marcel Moldovan (percuţie) şi Cornel Moldovan (chitară, muzicuţă, voce). Iar în 2004 apare dublul album "Ieri şi Azi".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Iris, o iubire fără sfârşit

"Începi cu «A fost odată»/ Poveşti ce poate s-au mai spus"... Nu ne vom sătura niciodată de muzica sau de poveştile lor. Fiindcă ne-au dăruit o "Floare de Iris". 

CEI CE VOR FI. Sălile erau arhipline. Fanii îi aclamau în picioare. Le ştiau versurile pe dinafară. Umbla vorba, înainte de Revoluţie, că Iris îşi isterizează fanii în aşa măsură, încât îi aduce în pragul sinuciderii colective. De isterizat se isterizau, într-adevăr, dar n-aveau de gând să-şi pună capăt zilelor. Fiindcă nici nu se termina bine show-ul, iar admiratorii întrebau când va fi viitorul concert.  

A FOST ODATĂ. În 1977, în plină iarnă, Nelu Dumitrescu s-a întâlnit cu Nuţu Olteanu şi cu Emil Lichinteanu, care i-au zis că fac o trupă şi i-au propus să cânte cu ei. Cel care a deschis uşa Iris-ului se numeşte Aurel Gherghel. "Ne-a introdus într-un spectacol la Polivalentă. Am cântat doar trei piese, dar sala s-a ridicat în picioare şi a strigat «Iris!». În acel moment s-a ştiut că există o trupă de băieţi, cam toţi în vârstă de vreo 18 ani. Chiar de-a doua zi ne-au chemat să înregistrăm piese la radio. Apoi la televiziune. Au început să curgă concertele", ne-a declarat Nelu Dumitrescu. Bună seara, prieteni! În Iris a venit Cristi Minculescuuu! La 7 ianuarie 1980, chiar de ziua lui Nelu. Îşi aminteşte de parc-a fost ieri. "Am dat o probă şi am rămas. Peste câteva săptămâni am avut primul concert." Venea din trupa Harap-Alb şi cânta mai mult pe la petreceri. Spre disperarea părinţilor, a renunţat la Facultatea de Construcţii. "M-aş fi lăsat oricum. Nu eram făcut pentru inginerie. A fost mare deranj în familia mea din cauza asta."

INTERZIŞI. Erau în plină glorie, dar pericolul plutea în aer, căci Iris strângea prea multă lume pe stadioane şi era considerată un "pericol". "Unii au renunţat din motive obiective sau subiective, alţii n-au rezistat presiunii, hăituielii şi cenzurii şi au fugit din ţară. În astfel de momente te agăţi de orice. Iris s-a agăţat de public", ne-a declarat Cristi. Aşadar, Iris a ales să rămână. Dar erau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Au fost interzişi de trei ori. În primele două rânduri au scăpat. "Primele două au fost ca nişte semnale de alarmă. Ştiam că dacă vine şi a treia, va fi ultima." În 1988, inevitabilul s-a produs. Membrii trupei au fost avertizaţi că li se pregăteşte interdicţia definitivă, tocmai de aceea au compus "Floare de Iris", melodia care a devenit imnul trupei. "Dacă noi nu vom mai fi/ Vă veţi aminti/ Că a fost odată Iris!" Cristi Minculescu n-ar spune nici să-l pici cu ceară cine le-a purtat sâmbetele. "Nu mai contează, nici măcar nu le purtăm ranchiună celor care ne-au făcut rău." "Prietenii" însă îl arată cu degetul pe Mihai Tatulici, pe atunci angajat al UTC. Acesta ar fi scris, se pare, ceva despre o sală devastată şi sugera interzicerea rockului. Iar autorităţile atâta aşteptau. Noroc c-a venit Revoluţia! Ce mai freamăt, ce mai zbucium la concertele Iris! Au cântat în cluburi, în săli de sport, în teatre, în cămine culturale, pe stadioane arhipline cu Cenaclul Flacăra. Aveau peste 180 de concerte pe an. Prin '86 au avut un turneu prin Valea Jiului: Anina, Uricani, Lupeni. Au cântat chiar şi în comuna Pui din judeţul Hunedoara, la Căminul Cultural! S-a strâns o mulţime de spectatori. O întâmplare de pomină au trăit la Haţeg. "Ni s-a stricat maşina pe drum şi n-am putut s-o reparăm decât după câteva ore. Credeam că lumea a plecat de mult, dar nimeni nu s-a mişcat din sală. Concertul a început după ora 2:00 noaptea şi-a ţinut pân' la 5:00 dimineaţă. De la concert oamenii au plecat direct la serviciu. A fost extraordinar! Absolut emoţionant", povestesc Iriş-ii.  

COVOR DE FLORI. "Bună seara, prieteni!" Este introducerea pe care o auzim, invariabil, la fiecare concert. "Bună seara, Sinaia!" sau "Bună seara, Mamaia!", chiar şi "Bună seara, Dâlga!", dacă ar cânta acolo. Odată însă, când au cântat în Lehliu, Cristi a salutat publicul cu "Bună seara, Lehliu gară!", fiindcă acestea au fost primele cuvinte pe care le-a văzut la intrarea în localitate. Circulă şi o glumă printre artişti: singura localitate în care Cristi spune doar "Bună seara, prieteni!" este Băicoi. Acum câţiva ani au avut un spectacol unde se agaţă harta-n cui. La Rădăuţi. "Nu ştiam pe unde să ieşim din scenă să nu călcăm pe flori. Se făcuse un covor gros de-o palmă cu flori pe care le aruncau spectatorii", ne-a povestit Doru. "Nu pot să uit, la una dintre aniversările noastre, erau oameni care nu mai aveau loc în sală. S-au cocoţat pe schelele de metal din apropiere de scenă. Chiar mi-era frică să nu cadă vreunul de-acolo", mărturiseşte Valter. Chiar dacă nu vă vine să credeţi, toţi au simţul umorului. Cristi e o enciclopedie de bancuri şi nimeni n-a scăpat de păcăleli. "Odată, dar asta n-a fost o glumă - ne-a povestit Doru - ne aflam într-un turneu în Italia. Eu aveam cheia de la vilă. Dintr-o dată mi s-a făcut rău. Colegii nu ştiau că sunt în casă, au crezut că am plecat la un chef. S-au dus şi-au dormit la nişte prieteni, la vreo 20 de kilometri distanţă. Dar eu eram în cameră şi nu mai puteam de rău. Mâncasem picioare de broască şi nu mi-au priit." Mai au puţin şi vor împlini 30 de ani. De activitate. Povestea continuă.  

"Cu excepţia unui an în Totuşi şi altul în Voltaj, am cântat numai în Iris. Mergeam la concerte cu Phoenix, Roşu şi Negru, Sfinx. Nu văzusem niciodată Iris. Veneam din Craiova şi vorbeam olteneşte, iar băieţii făceau glume pe seama mea. Am renunţat la facultate, oricum n-aş fi fost un inginer bun. Nu-mi plac ştiinţele exacte. După ani şi ani, regretata mamă m-a înţeles, dar la vremea respectivă a fost mare deranj în familie. Aşa era pe-atunci" - Cristi Minculescu, Iris

"La început puteam să bat doar vreo două ritmuri, dar am repetat cu Nuţu şi Emil un an întreg, zi de zi, de la trei după-amiaza şi până la zece seara. Studiam de pe un magnetofon. Mai târziu a început balul! Cântam rock, nu puteai să-i ţii pe spectatori pe scaun şi să aplaude ca la teatru. Era nebunie! Un moment extrem de dificil pentru noi a fost atunci când ne-au ars instrumentele. A fost o grea pierdere" - Nelu Dumitrescu, Iris

IRIS MAXIMA ŞI BEST OF. Prin trupă au mai trecut Lucian Chivu, Sorin Chifiriuc, Florin Ochescu, Marty Popescu, Anton Hasias, Nikki Dinescu, Nuţu Olteanu şi Adrian Ilie. Iris înseamnă acum Nelu Dumitrescu (singurul dintre membrii fondatori), Cristi Minculescu, Valter Popa, Doru Borobeică şi Relu Marin. Au lansat nu mai puţin de 14 albume: 1988 - Iris III - Nu te opri, 1990 - Iris IV, 1993 - Iris 1993, The best of Iris, 1996 - Lună plină, 1997 - Iris 20 de ani, 1998 - Mirage, 1999 - De vei pleca, 2000 - Iris 2000, Athenaeum 2002 - Da, da, eu ştiu, Mătase albă, 2003 - Iris 4Motion, 2005 - Iris Maxima.

CRISTI MINCULESCU NU SE DECOLOREAZĂ LA SPĂLAT. În urmă cu doi ani, la Mamaia, Cristi Minculescu a stat de vorbă cu fanii în spatele scenei. Le-a dat autografe. Toţi aveau tricouri cu Iris. "Nu ies la spălat?" "Nu, că te spălăm cu grijă", au zis fanii. Toamna trecută, la Sinaia, Cristi & Co. au umplut Parcul Ghica. Fanii îi adoră, fiindcă Iris n-a păcălit niciodată publicul. Printre admiratorii lor circulă o poveste despre câţiva fani care au mers la atâtea concerte şi au luat atâtea autografe, încât trupa s-a obişnuit cu ei. Cică unul dintre tineri a mers într-o iarnă, pe un frig de crăpau pietrele, cu personalul, la toate spectacolele din turneul respectiv. La ultimul show nu mai avea bani decât de tren. Cristi i-a propus să meargă cu microbuzul lor. Au mers la o pizza, la un hotel. Pe drum, a ascultat atâtea bancuri spuse de Cristi că era să leşine de râs. Sau poate de emoţie, cine ştie... Dar l-a emoţionat până la lacrimi când, la una dintre aniversările Iris, pe ecran a apărut şi o poza cu el şi cu Cristi, fotografie pe care băiatul i-o făcuse cadou idolului său de ziua lui.

CEL MAI FRUMOS CADOU. Peste 7.000 de oameni au fost prezenţi la Sala Polivalentă când Iris şi-a lansat albumul "Iris Maxima". Acesta este un omagiu adus Universităţii Maxima, dar şi regretatului Ioan Chirilă. Cristi a primit înaintea concertului, din partea Universităţii Craiova şi a cotidianului Ediţie Specială, "cel mai frumos cadou": tricoul Universităţii Craiova cu numărul 10 şi inscripţionat pe spate "MINCULESCU": "Nu pot să cred, mă bucur enorm. Vă mulţumesc din suflet!", a spus Cristi, iar băiatul lui, Florin, a confirmat: "Nu l-am mai văzut de mult atât de emoţionat pe tatăl meu!".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Phoenix - Cei ce ne-au dat nume

Au fugit din ţară şi s-au întors. S-au despărţit şi s-au reunit. Au renăscut din propria cenuşă, ca pasărea Phoenix. 

CANTAFABULE MEMORABILE. Phoenix s-a născut pe vremea când mulţi dintre noi nici nu erau pe lume. În 1961, la Şcoala medie nr. 2 din Timişoara. Iniţial, erau Sfinţii, dar numele lor nu era pe placul autorităţilor, care-l considerau prea mistic, aşa că şi-au spus Phoenix. Iar eroii erau Nicu Covaci (chitară, voce), Florin (Moni) Bordeianu (voce), Gunter Reininger (pian, orgă), Bela Kamocsa (bas), Ioan (Pilu) Stefanovici (baterie). Interpretau piese din repertoriul Beatles, The Shadows sau Rolling Stones. Şi cântau în cantina Facultăţii de Medicină din oraşul de pe Bega. Succesul era garantat.

CE VREMURI! În 1968 au obţinut Marele Premiu la Festivalul Naţional al artei studenţeşti de la Iaşi. Se întrevedeau "Vremuri" bune pentru Phoenix. A dat startul emigrărilor Moni Bordeianu, care a plecat în SUA. Au avut loc schimbări de trupe, anul 1971 găsindu-i în componenţa: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Iosif Kappl, Gunter Reininger şi Costin Petrescu. Pe lângă "Cei ce ne-au dat nume" a mai venit Valeriu Sepi (percuţie). Interesantă a fost povestea cooptării lui Iosif Kappl în formaţie. Ioji s-a rugat zile în şir de Covaci să lucreze împreună, dar Nicu nu şi nu. Până într-o zi când a venit la Kappl şi i-a zis că au de vorbit. Şi-au vorbit o noapte întreagă! Au pus la cale strategii şi proiecte bazate pe folclorul autentic. Au stat închişi în casa unei mătuşi de-a lui Covaci vreo trei luni, timp în care au mâncat tone de iaurt şi cornuleţe. Apoi s-au prezentat în faţa publicului cu "Cei ce ne-au dat nume". În sală era linişte, ei s-au retras la garderobă şi... s-au resemnat. Apoi s-a auzit, ca o explozie, reacţia publicului. Nu se mai opreau din urale şi aplauze. Dar ce nebunie avea să urmeze la concertele Phoenix!

CA-N FILME! În perioada 1972-1973, trupa făcea spectacol la spectacol aducând pe scenă măşti populare, capre, goarne şi tălăngi. Pe-atunci doar numele grupului trecea peste graniţă. Au fost invitaţi la festivalurile "Lira de aur" din Cehoslovacia, la "Festivalul discului" din Polonia, în Ungaria şi Iugoslavia, iar în ţară, cu Cenaclul Flacăra, adunau mii de oameni. "Andrii Popa", "Mugur de fluier", "Mica Ţiganiadă" făceau furori. Dar şi lor li s-a pus pumnul în gură. În 1975, Covaci a fost luat la Poliţie şi interogat zi de zi, timp de două săptămâni, în urma unor acuzaţii false. A renunţat la cetăţenia română şi un an mai târziu a plecat în Olanda. S-a întors în 1977 şi, înfruntând riscurile, a scos din ţară toată gaşca, mai puţin pe Mircea Baniciu, care n-a vrut să plece. După două concerte de pomină la Constanţa şi Tulcea, membrii trupei au trecut graniţa, ascunşi în... instalaţia lor de sonorizare. Secretul era aşa de bine tăinuit, că Nicu nu le-a spus ce avea să se întâmple decât când au ajuns în Timişoara. Boxele Marshall, cu băieţii pitiţi înăuntru, au luat drumul Germaniei. În timp ce Mircea Baniciu a încasat săpuneala autorităţilor. O dată ajunşi în Germania, au înregistrat, cu Moni Bordeianu şi violonistul Erland Krauser, albumul "Medhouse". Iar în 1982, Nicu Covaci şi Ovidiu Lipan Ţăndărică au scos "Transsylvania Phoenix". Prima revenire în România a avut loc, evident, după Revoluţie, la Festivalul Rock '91, în formula Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Volker Vaessen, Mani Neumann, Ovidiu Lipan. A urmat o perioadă fără Baniciu, o alta fără Ţăndărică şi Kappl. Dar la lansarea albumului "Baba Novak" Sala Palatului a fost arhiplină. În 2001 şi-au dat din nou întâlnire, la Sala Operei Române, concert în care s-au reunit Covaci, Baniciu, Ţăndărică, Manfred "Mani" Neumann şi basistul de jazz Eugen Tegu. Dar show-ul show-urilor a fost în 2003: "Phoenix 40 de ani".

"S-au chinuit din răsputeri să ne disperseze, să ne desfiinţeze, să ne interzică. Singura noastră «vină» era că atrăgeam mase mari de oameni. Phoenix era deja un fenomen, iar asta era periculos, în viziunea autorităţilor" - Ovidiu Lipan Ţăndărică

LE-AU FURAT SUCCESUL. În fiecare iarnă, băieţii se retrăgeau la o cabană din Munţii Semenicului, unde compuneau piese. Ioji povestea că i-a fost foarte greu să părăsească ţara, fiindcă au plecat în culmea gloriei şi au simţit că li s-a furat succesul. Când li s-au interzis concertele, s-au hotărât să plece. După Revoluţie, se întrebau dacă fanii îşi mai aduc aminte de ei. Nu numai că şi-au adus aminte, dar nepoţii şi copiii acestora le ştiu fiecare cântec.

COLABORARE ROMÂNO-GERMANĂ, ÎN UMBRA MARELUI URS. Nicu Covaci a primit un premiu de originalitate din partea "Deutschen Phonoakademie", în 1981. Fiindcă în Germania exista o formaţie Phoenix, şi-au spus Transsylvania Phoenix. Iar când s-au întors în ţară, au reeditat "Cantafabulele" pe un dublu album în 1993. Dacă "Mugur de fluier" a fost înregistrat în 24 de ore, la "Vremuri. Anii '60" a pus umărul şi Cornel Chiriac, care realiza în anii respectivi emisiunea "Metronom" la Radio România. "În umbra marelui urs", produs de Nicu Covaci, are la rândul său o poveste aparte. Înregistrările au fost făcute în Germania şi pe lângă Nicu Covaci apar noii componenţi ai trupei, Tavi Colen, Alin Oprea şi Lucian Cioarga, plus Erwin Krauser, Mani Neumann, C. Brylankowski, V. Hildermann, V. Vaessen, S. Dankelmann şi F. Tienemann. O variantă în limba engleză a albumului amintit, "In The Shadow Of The Big Bear", cu Malcolm J. Lewis, fost basist al grupului Black Sabbath, în calitate de solist vocal, a apărut pe piaţa germană.

DISCOGRAFIA DIN ROMÂNIA. "Phoenix" - 1968, "Phoenix" - 1969, "Cei ce ne-au dat nume", "Phoenix (Meşterul Manole)" - 1973, "Mugur de fluier" - 1974, "Cantafabule" - 1975, "Remember Phoenix" - 1990, "Symphoenix - Timişoara" - 1992, "Evergreens" - 1995, "Aniversare 35" - 1998, "Vremuri, anii '60" - 1998, "În umbra marelui urs" - 2001, "Baba Novak" - 2003. Şi în Germania: "Medhouse (From East... to West)" - 1979, "Transsylvania Phoenix" - 1982.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)