miercuri, 24 martie 2010

HIM, "exilaţi" pe Second Stage la Download Festival

Organizatorii festivalului care se desfăşoară anual la Donington Park au anunţat, exact la miezul nopţii de luni spre marţi (ora 0:00 GMT), alte 22 de trupe confirmate pentru acest eveniment, dar şi ordinea intrării în scenă a artiştilor care vor cânta, în iunie, la Download.

"22 de trupe, acoperind toate genurile şi generaţiile" au fost confirmate la Download Festival. Astfel, la ediţia din 2010 vor evolua, printre alţii, HIM, Hell Yeah, Saxon şi Y&T. Ele se adaugă numelor mari deja anunţate, precum AC/DC, Aerosmith, Rage Against The Machine, Motorhead şi Megadeth.

Conform aceluiaşi anunţ, s-a realizat şi o primă variantă a "ţintarului" pe zile. Astfel, la 11 iunie, headlineri vor fi legendarii AC/DC (pe scena mare) şi Bullet For My Valentine (pe Second Stage), seara de 12 iunie va fi încheiată cu un recital Rage Against The Machine, precedaţi de Megadeth şi Deftones, dar şi de HIM (finlandezii fiind programaţi pe Second Stage), iar în ultima zi vor încinge atmosfera Steve Tyler şi colegii săi de la Aerosmith, precedaţi, printre alţii, de Billy Idol, Motorhead şi Stone Temple Pilots.

Cei care vor dori să vadă numai trupele dintr-o seară pot, tot din dimineaţa zilei de marţi, să cumpere bilete de o zi, în valoare de 75 de lire sterline. Rămân în continuare la vânzare şi abonamentele, cu preţuri cuprinse între 145 de lire (ce asigură doar intrarea în zona festivalului) şi 180 de lire (ce include şi cinci nopţi de campare, de la 9 până la 14 iunie).

Download Festival şi-a avut prima ediţie în 2003, înlocuind Monsters of Rock. Numele a fost ales după cunoscutul procedeu de descărcare a fişierelor muzicale, folosit de utilizatorii internetului pentru a obţine melodiile eludând plata drepturilor de autor. De altfel, una dintre scenele secundare a purtat numele notoriului site de p2p Napster (în 2005). Mai mult, la prima ediţie, pe bilete a fost inscripţionat un cod care permitea cumpărătorului să downloadeze piese ale headlinerilor. Şi totuşi, de-a lungul timpului, au cântat aici Iron Maiden, Metallica, Marilyn Manson, Sepultura, Arch Enemy şi mulţi alţii.

De anul acesta, Download a devenit cel mai important eveniment găzduit de Donington Park, după ce proprietarii circuitului auto au pierdut atât organizarea cursei de Moto GP, cât şi pe cea de Formula 1, ambele fiind mutate la Silverstone.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu