joi, 15 aprilie 2010

CAPITALA GOTHICĂ EUROPEANĂ. Wave Gotik Treffen, la a 19-a aniversare


Lacrimosa, Moonspell, The LoveCrave, Diamanda Galas, Gitane Demone sunt doar câteva dintre cele 162 de nume confirmate anul acesta la Wave Gotik Treffen.

În perioada 21-24 mai, în Leipzig, Germania, se va desfăşura cea de-a 19-a ediţie a prestigiosului festival Wave Gotik Treffen. În fiecare an, WGT are loc de Rusalii, iar oraşul german găzduieşte "întâlnirea internaţională a amatorilor de dark", cea mai mare din întreaga lume. Muzica goth răsună de pretutindeni, festivalul "cucereşte" toată localitatea, iar "oamenii în negru" invadează străzile.

Concertele de gothic, EBM, industrial, ambiental, neofolk, synthpop, goth-metal sunt "miezul" evenimentului, dar şi alte manifestări adiacente, precum recitaluri de muzică clasică, spectacole în piaţa medievală, recitaluri de poezie sau spectacole de operă sunt incluse în programul WGT. Moritzbastei, arena din Parkbuhne, sălile de concerte Kohlrabizirkus sau Agrahalle sunt obiectivele unde se vor găsi cei mai mulţi rockeri pe metru pătrat.

Dacă în Volkerschlachtdenkmal va răsuna muzica lui Mozart, la Operă va avea loc o seară de balet Stravinsky, dar şi "Giselle" (muzica Adolphe Adam) şi "La Traviata" lui Verdi. Bildermuseum va găzdui o imensă expoziţie de artă, în timp ce satul şi piaţa medievală vor oferi vizitatorilor pe lângă muzică live tot ceea ce le pofteşte inima.

Nici amatorii de BDSM n-au fost uitaţi, ei fiind invitaţi la party-uri fetish. Agra, cel mai mare spaţiu expoziţional de profil din Germania, va fi o adevărată peşteră a lui Aladin pentru gothici: un supermagazin pe teme gothice, unde se pot găsi de toate pentru toţi... colecţionarii de gen, de la CD-uri şi haine până la accesorii, de la viniluri până la suveniruri.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu