Cum ar fi să vedeţi, în aceeaşi seară, trei concerte grele (Alice Cooper, Iron Maiden şi Motley Crue), unul după altul? Iar acesta este doar programul uneia dintre cele patru zile ale Wacken Open Air 2010.
Rockerii au primit un frumos cadou de Paşte: Wacken Open Air a prezentat programul pe zile al ediţiei 2010. Chiar dacă orarul nu este definitiv, „cel mai bun lineup al W:O:A” a fost anunţat pe site-ul evenimentului. Miercuri, 4 august, startul va fi dat de trupa de heavy-folk Fiddlers Green, pe scena medievală, iar câştigătorii competiţiilor Metal Battle naţionale vor urca, succesiv, pe W.E.T Stage.
„Noaptea de neuitat” va include, în seara a doua, recitaluri ale formaţiilor Skyline (trupa lui Thomas, fondatorul W:O:A, care îi va avea ca guest stars pe Doro Pesch şi Udo), Iron Maiden, Alice Cooper şi Motley Crue. Tot pe 5 august va cânta şi grupul ce va reprezenta România la Metal Battle, dar şi alţi 10 câştigători ai acestui concurs - inclusiv cei din Suedia, Norvegia şi Marea Britanie.
Vineri, Slayer, Arch Enemy şi veteranii de la Anvil vor încinge publicul. Corvus Corax îşi vor prezenta grandiosul show „Cantus Buranus”, iar Atrocity vor sărbători 25 de ani de carieră cu un recital special, concentrat pe albumul „WERK 80”.
Grave Digger vor celebra 30 de ani de la înfiinţare tot în această zi a Wacken. Şi ca şi cum nu ar fi destul, printre atâtea aniversări s-au strecurat și concertele susținute de Tarja Turunen sau Amorphis.
Spectacolele cu o încărcătură deosebită continuă și în ultima seară. Sâmbătă, suedezii de la Tiamat vor sărbători 15 ani de la cel mai apreciat album al lor, „Wildhoney”. Fear Factory, Cannibal Corpse, OverKill, W.A.S.P., Immortal, Stratovarius, Candlemass, Unleashed şi Tyr sunt alte câteva trupe care vor evolua tot pe 7 august.
Wacken Open Air 2010 va include evenimente repartizate pe nouă scene. Pe Black Stage și pe True Metal Stage vor urca numele mari, iar Party Stage va găzdui, la rându-i, câteva recitaluri de excepţie. Scena Medievală este rezervată, în special, trupelor de pagan şi folk metal, iar în Beer Garden vor fi zilnic concerte Mambo Kurt şi nu numai. Piaţa Medievală va reînvia spiritul cavalerilor de altădată, cu bătălii vikinge şi turniruri.
Pe W.E.T. Stage/Headbangers Ballroom vor evolua trupele câştigătoare ale competiţiilor naţionale Metal Battle, dar şi grupuri ca Lake of Tears sau Rotting Christ, „exilate” aici de inflaţia de headlineri. Moviefield este destinat proiecţiilor de filme, iar în Bullhead-City Wrestling vor avea loc diverse competiţii distractive.
Wacken Open Air 2010 va avea loc în Germania, între 4 şi 7 august. Biletele sunt aproape de a se epuiza, deşi mai sunt circa 120 de zile până la grandiosul eveniment. „Întârziaţii” pot apela la puţinii dealeri care mai deţin preţioasele tichete.
Paul Iancu (Cotidianul)
luni, 5 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu