marți, 13 aprilie 2010

Black metal în Suburbia

Clubul bucureştean Suburbia va găzdui joi, 22 aprilie, un concert de black metal, în care capete de afiş vor fi grupul suedez Setherial şi formaţia Impiety din Singapore. Peste numai o zi, cele două trupe vor susţine un al doilea recital în România, la Baia Mare.

Setherial şi Impiety au demarat recent turneul „European Terror Reign 2010”. Primul concert a avut deja loc, pe 10 aprilie, în Germania, iar ultima oprire va fi în Portugalia, pe 1 mai. Clubul Suburbia din Bucureşti şi Casa de Cultură a Tineretului din Baia Mare au fost incluse şi ele în traseul caravanei metalice.

Deşi încă este considerată o trupă de underground, Setherial cântă deja de şapte ani, timp în care au lansat şase albume. Ultimul - „Ekpyrosis” - va apărea pe piaţă chiar anul acesta, iar nordicii îl vor prezenta fanilor în cadrul turneului „European Terror Reign”. Infaustus (voce), Kraath şi Guh.Lu (chitară), Mysteriis (bass) şi Atum (baterie) sunt sub contract cu Regain Records, una dintre importantele case de discuri din Suedia.

Trupa Impiety va arăta europenilor că şi în Singapore se cântă metal de calitate. Cu zece ani vechime, formaţia - compusă în prezent din Shyaithan (voce, chitară), Mike Priest (chitară), Demonomancer (bass) şi Tremor (baterie) – are la activ deja şapte LP-uri, cel mai recent dintre acestea fiind „Terroreign (Apocalyptic Armageddon Command)", apărut în 2009.

Potrivit comunicatului trimis de organizatorii concertului din Bucureşti, în deschiderea concertului vor evolua I Divine (Ungaria) şi Akral Necrosis (România). Preţul unui bilet, ce poate fi achiziţionat în ziua show-ului direct de la clubul de pe strada Şelari, este de 25 de lei.

Paul Iancu (Cotidianul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu