Întâlnirea gothicilor din întreaga lume, în Leipzig

În fiecare an, de Rusalii, are loc în Germania cel mai mare festival gothic din lume. Italieni, francezi, finlandezi, spanioli, elveţieni, americani, români - dar cine mai ştie câte alte naţii - au venit între 21 şi 25 mai în Leipzig, pentru a lua parte la cea de-a 19-a ediţia a Wave Gotik Treffen.

Norul de cenuşă a trecut, aşa că amatorii de gen şi-au luat zborul spre Capitala europeană a gothicului. Cursele de avion au avut la bord pasageri costumaţi direct de la îmbarcare pentru festival.


Gothicul nu înseamnă doar muzică, ci un stil de viaţă. Astfel că manifestrările WGT nu se rezumă numai la concerte rock. Organizatorii propun o paletă ofertantă, pentru toate gusturile: expoziţii, proiecţii, lectură, pictură, poezie, film, teatru, operă, balet, muzică de cameră, şedinţe foto şi sesiuni de autografe, petreceri tematice, mic dejun cu absint şi muzică clasică sau cină romantică la lumina lumânărilor parfumate. Întregul oraş se transformă parcă într-o imensă galerie de artă, dar mai ales într-o fascinantă prezentare de modă pe străzile Leipzig-ului.


Anul acesta, în cadrul festivalului au evoluat 200 artişti şi de trupe, printre care Lacrimosa, Moonspell, Gitane Demone, The LoveCrave, Beloved Enemy, dar şi Carmen Ştefănescu, o pianistă româncă stabilită în Leipzig. Ar fi imposibil ca cineva să onoreze toate evenimentele din program, acestea fiind concentate, de dimineaţă până după miezul nopţii, în peste 40 de locaţii răspândite în tot oraşul. Din fericire, ai de unde alege, dar din păcate timpul nu-ţi permite să ajungi decât la o parte dintre ele, aşa se face că trebuie să alergi de la o sală la alta, de la o manifestare la alta, la Spiegelpalast, Passage Kinos, OneWay, Villa, Schaubuhne Lindenfels, Felsenkeller, Superkronik, Musikpavillon, Krystallpalast, Volkshaus, Darkflower, Auerbachs Keller, Stadtisches Kaufhaus, Moritzbastei, Ring Cafe, KunstGeist, Horns Erben, Distillery, MONAliesA e.V., Volkerschlachtdenkmal. Tocmai de aceea, fiecare participant a primit, odată cu biletul, o hartă a oraşului şi programul aferent, pe zile şi pe ore, astfel că mulţi şi-au însemnat cu markerul evenimentele la care au dorit să participe.


Cinestar a fost gazda perfectă pentru iubitorii de film, dar şi celebra absintherie Sixtina a proiectat pelicule în fiecare seară. "La Traviata" a umplut sala Operei, şi de asemenea, la concertele de cameră s-au ocupat toate locurile. Inclusiv bisericile şi-au deschis porţile pentru participanţii la festival, găzduind concerte de muzică medievală, renascentistă şi religioasă.

Hoteluri, moteluri sau pensiuni au găzduit serii întregi de turişti gothici. O altă alternativă de cazare a fost la cort, în campingul special amenajat în zona Agra. Biletul festivalului, în valoare de 66 de euro, a inclus transportul gratuit în perioada evenimentului şi, de asemenea, a asigurat intrarea la toate spectacolele, de la Operă şi până la cele rock.


Un tramvai numit WGT, cu numărul 31, a transportat zi de vară până-n seară gothici îmbrăcaţi în... toate nuanţele de negru. La fel s-a întâmplat şi cu garniturile de pe liniile 11, 11E şi 16, care au unit inelul central al localităţii de principalele săli de concert - Schauspielhaus, Parkbuhne, Kohlrabizirkus, Werk II şi, bineînţeles, Agra.

Pentru fotografii "de epocă", destinaţia perfectă a fost Parcul Clara Zethin, unde are loc Picnicul victorian. În Piaţa Medievală s-au vândut haine, suveniruri şi accesorii, iar Satul păgân s-a populat rapid cu elfi, spiriduşi, călugări, cavaleri şi domniţe, rockeri şi punkeri. Scenele amplasate în locurile amintite au fost repartizate menestrelilor şi saltimbancilor moderni, care cântau la cimpoaie, tobe şi chitări elecrice. Pitorescul manifestării constă şi în faptul că vânzătorii sunt costumaţi în ton cu evenimentul şi îşi oferă marfa în vase speciale.


În afară de concerte, Agra Halle găzduieşte, la fiecare ediţie a fest-ului cel mai mare târg de haine gothice şi accesorii, încălţăminte de toate felurile şi mărimile, zeci de standuri cu bijuterii, peruci, lentile de contact, CD-uri, viniluri, cărţi, suveniruri lucrate manual sau obiecte de design interior.


De câţiva ani încoace apare inclusiv tradiţionalul volum Wave Gotik Treffen. Pentru o amintire de neuitat şi un suvenir ilustrat a fost publicată şi de data aceasta cartea festivalului, în 192 de pagini de text şi imagini, toate cuprinzând cea de a 19-a ediţie WGT, 2010.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

WGT 2010, festival de muzică şi artă

Gothic rock, industrial, EBM, noise, darkwave, neofolk, neoclasic, experimental, gothic metal, deathrock, punk, symphonic metal, dar şi muzică clasică sau medievală, toate aceste genuri au putut fi ascultate în cadrul unui singur festival. Cel mai cunoscut şi cu siguranţă cel mai apreciat eveniment gothic, devenit deja o tradiţie, Wave Gotick Treffen a adunat recent mii de admiratori ai genului în Leipzig. Aici se desfăşoară an de an întâlnirea gothicilor, ajunsă la cea de a 19-a ediţie.

Puncte de reper şi de reuniune rămân Agra Halle, Musikpavillon, Kohlrabizirkus, Parkbuhne. Dacă Alte Borse găzduieşte concerte de muzică clasică, Opera îşi are admiratorii fideli. Cinestar a programat un maraton de filme, la fel şi celebra Absintherie Sixtina, unde, printre altele a rulat şi celebra peliculă "Dracula", avându-l ca erou principal pe Bela Logosi. "Sora" sa mai mică, "La Petite Absintherie", a aniversat un an de la deschidere, micul dejun cu muzică clasică şi absint transformându-se într-o petrecere colectivă: o mulţime de gothici şi-au sărbătorit aici ziua de naştere.

"Diavolul se îmbracă de la Prada", iar gothicii din imensa Agra, care a adus sub acelaşi acoperiş cele mai vândute mărci de haine, încălţăminte şi accesorii gothice, ţinutele amintite fiind la mare căutare.

Machiajele au fost ridicate la rang de artă: un retuş în tuş poate da feţei o cu totul altă... faţă! Apoi gene false, sprâncene desenate cu creionul, piercinguri în ton cu costumaţia, contur şi rimel negru. Mult, mult negru. Poţi face lejer un "curs" de coafură, numai privind aranjamentele podoabelor capilare: sărmăluţe, cozi, codiţe şi şuviţe, creste, ţepi, bretoane, peruci, capete rase total sau parţial, pieptănături asimetrice, tunsori filate, bucle umflate, tapaje supraetajate. Parafrazând poezia lui Coşbuc "La oglindă", la fiecare pas un astfel de cap răsare. Nu-i de goth, de gothic oare? Dar al cui şi la ureche uite-o... colecţie întreagă de cercei - în formă de schelet, de pisică neagră, de păianjeni, pentagrame, cruci cu vârfu-n sus sau cu susu-n jos, diverse accesorii purtate... pe dos.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

WGT 2010. Gitane Demone, o legendă a deathrock-ului

Luni, 24 mai, a fost ultima zi a festivalului Wave Gotik Treffen, care a început vinerea trecută în Leipzig. Întâlnirea gothicilor de pretutindeni are loc anual în oraşul german amintit, în weekendul Rusaliilor.

Ca orice zi de încheiere, programul a fost unul mai lejer. Totuşi, în lista manifestărilor şi-au făcut loc câteva evenimente importante.

Deşi premiera germană a filmului „Splice" este programată pentru luna următoare, participanţii la WGT l-au putut deja vedea la Passage-Kinos. Producţia amintită, în regia lui Vincenzo Natali şi avându-i în rolurile principale pe Adrien Brody şi Sarah Polley, şi-a avut avanpremiera luni, în Leipzig. „Splice" este un thriller SF bazat pe psihoza ce există în jurul ideii clonării umane.

Sixtina şi-a încheiat seria filmelor cu pelicula „Insomnia" din 2002, în regia lui Christopher Nolan şi avându-l în rolul principal pe Al Pacino. La Cinestar au fost programate filmul „Operation Atahualpa", dar şi un maraton de lectură.


Muzica lui Giuseppe Verdi a răsunat la Opera din Leipzig. Gothici de toate vârstele s-au strâns cu mult timp înainte de ridicarea cortinei, pentru a urmări „La Traviata". Gewandhaus Orchestra din Leipzig este cea mai veche orchestră simfonică din lume, cu origini datând din 1743. Numele actual a fost preluat de la sala Gewandhaus din Leipzig, unde a concertat pentru prima dată în 1781 şi unde s-a stabilit de atunci încolo.

Şi tot pentru amatorii de muzică clasică, în Ring-Cafe a concertat ansamblul Quattrocelli, înfiinţat în 1997. Cei patru artişti - Lukas Dreyer, Michael Peternek, Matthias Truck şi Hartwig Christ - au interpretat piese de pe coloana sonoră a unor filme binecunoscute ("Psycho", "Mission Impossible", "Pulp Fiction" etc.).

Muzica unor mari nume ca Ennio Morricone, John Williams, Dmitri Şostakovici, Johan Sebastian Bach, adaptată pentru patru violoncele, a răsunat în clubul amintit, aflat în centrul Leipzigului.


Tot luni a fost ultima zi în care operele pictorului Neo Rauch, originar din Leipzig, au putut fi admirate gratuit, la Muzeul de Arte Vizuale, de către posesorii unui bilet de festival.

Satul păgân

La aproximativ 300 de metri de Complexul Agra şi-au întins tabăra „păgânii". Vikingi, spiriduşi, domniţe, cavaleri, gothici, punkeri, rockeri, cu toţii au format populaţia Satului Păgân pe perioada celor patru zile de festival. Menestrelii şi saltimbancii au avut la dispoziţie câte o scenă, între acestea fiind amplasate diverse corturi, unde se vindeau de la armuri medievale şi condeie lucrate manual până la ţinute gothice şi tot felul de accesorii.


Vânzătorii costumaţi în ton cu evenimentul au servit specialităţi culinare, cocktailuri, bere şi alte licori. Treffen Met, băutura festivalului, a fost la mare căutare. Doritorii puteau face o baie într-o cadă de lemn, înconjuraţi de aroma beţişoarelor parfumate şi savurând un cocktail. A avut loc chiar şi un „târg de sclavi", actorii stârnind râsetele celor strânşi în jurul lor.


Concertele zilei

Svartsot şi Valravn în Agra, In Strict Confidence şi The Klinik în Kohlrabizirkus sunt doar câteva dintre trupele care au concertat în ultima seară a Wave Gotik Treffen.

În Parkbuhne au fost programaţi Zeraphine, Kommunity FK şi Gitane Demone. Capul de afiş vine de pe tărâmul legendelor. Artista americană are „vreo 50 de ani şi 30 de ani de carieră la activ", aşa cum a afirmat ea însăşi în timpul show-ului susţinut în arena din parcul Clara Zetkin. Într-adevăr, solista şi-a început cariera când curentul gothic rock abia îşi făcea apariţia.

Gitane Demone a fost mai întâi în Pompeii 99, alături de Valor Kand, pe care l-a urmat în Christian Death, grupul fondat de legendarul Rozz Williams. S-a despărţit şi de Valor, şi de trupă în 1989, însă a colaborat cu Rozz pentru o scurtă perioadă în 1995.

Solista a prezentat piese lansate în diverse perioade ale carierei sale, chiar dacă pe cele din tinereţe le-a abordat cu oarecare reţinere. „Nu ştiu dacă mă mai ţine vocea să le cânt", s-a destăinuit ea, însă a făcut faţă cu succes, iar fanii s-au bucurat ascultând vechile hituri și aplaudând-o frenetic.

Cântăreaţa a şocat din nou prin nonconformism, scoţându-şi sacoul în timpul show-ului, rămânând doar în ciorapi şi sutien. Mai mult decât atât, şi-a însoţit piesa „Perv" prin gesturi sugestive şi jucându-se în mod provocator cu microfonul. Apoi a redevenit serioasă, îmbrăcându-se la fel de nonşalant.


Din setlist au mai făcut parte, printre altele, „Incendiary Lover", „Tales of Innocence", „Gloomy Sunday", „Sound of War", „Somewhere", „Moon Without A Tear", „Golden Age", „Obituaire" sau „Solitary War".

Fanii au aclamat-o la finalul piesei „Manic Depression", pe care Gitane Demone a interpretat-o deseori alături de regretatul Rozz Williams.

Deşi nu aveau pregătită în program vreo melodie pentru bis, insistenţa cu care a fost aplaudată a determinat-o să revină în scenă. Gitane Demone a solicitat, drept unic acompaniament, un efect de ecou pe voce, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că vârsta nu şi-a pus amprenta şi asupra calităţilor ei interpretative.

Paul Iancu (Cotidianul)

WGT 2010. Absint, cultură şi gothic metal

Deşi descoperirea absintului este revendicată de elveţieni, nemţii îl apreciază la fel de mult. Iar gothicii din ziua de azi îl savurează cu aceeaşi plăcere ca şi unul dintre poeţii lor preferaţi, Charles Baudelaire.


Nu e de mirare că absintheriile din Leipzig sunt la mare căutare pe perioada Wave Gotik Treffen, mai ales că două dintre ele au organizat evenimente incluse în programul oficial al festivalului ce are loc între 21 şi 24 mai.

Duminică, 23 mai, La Petite Absintherie i-a invitat pe amatorii de „fee verte" şi de muzică clasică la un mic dejun aniversar, cu ocazia împlinirii unui an de la inaugurare. Mai mult, unii dintre cei aflaţi în oraş pe perioada WGT şi-au sărbătorit ei înşişi ziua de naştere în Mica Absintherie, bucurându-se de un tratament special.


Şi în Piaţa Medievală au curs licorile în valuri. De la cocktailuri trase în sticle de toate mărimile şi culorile până la vinuri cu diverse arome, toate vândute de personaje pitoreşti. Negustori costumaţi în elfi şi spiriduşi îmbiau clienţii să cumpere de la haine medievale şi costume gothice până la accesorii din argint, ornamente şi elemente de design interior.

Menestreli în haine fistichii au evoluat pe scena amplasată în mijlocul pieţei. Între două piese interpretate la cimpoaie, tobe şi chitare, cântăreţii invitau spectatorii la dans pe ritmuri din vechile burguri sau îi pofteau să treacă pe la standul de CD-uri pentru a le cumpăra albumele, înregistrate în studiouri ultramoderne.


Lectură şi balet

„Pour les connaisseurs", evenimentele culturale au avut un loc special în programul zilei a treia. Opera lui Goethe (lecturată în Auerbachs Keller), Requiem-ul lui Mozart (în Krypta) şi seara de balet Stravinski (la Opera din Leipzig) au atras gothici de toate vârstele.

Complexul Cinestar a găzduit alte momente de lectură. „Osferatu" a fost readus la viaţă de Oswald Henke pe marele ecran. Seara cinefililor a mai cuprins „Percy Jackson", dar şi deja clasicul „Twin Peaks", al lui David Lynch, cel din urmă fiind proiectat la Sixtina.


DJ-ii au continuat să-i delecteze pe clubberi cu selecţii ale celor mai cunoscute melodii din sfera dark, industrial şi electronic. O seară specială The Cure a avut loc în clubul One Way.

În Volkspalast a fost programată o noapte +18. Sub genericul „Obsession Bizarre", amatorii de BDSM au avut propria petrecere. Momente precum „Tight Love", „Cyberberesque" sau „Spirit of Shibari" i-au încântat pe cei prezenţi.

Concertele zilei

Muzica gothic metal şi-a tras şi în această zi partea leului. Welle:Erdball au fost headlinerii serii în Kohlrabizirkus, în timp ce artişti precum Lola Angst şi Suicide Commando au evoluat în Parkbuhne. Arcana şi Seventh Harmonic au fost doar două dintre formaţiile programate în Schauspielhaus; cei din urmă vor susţine un recital şi în faţa fanilor români, în decembrie, la Bucureşti.

Punctul cel mai fierbinte al WGT a rămas Agra. Celebrul complex expoziţional a găzduit un imens spaţiu unde magazinele de haine şi accesorii gothice au vândut la foc continuu. Într-o altă hală, scena le-a aparţinut trupelor Endless, Indica, The Crystelles, Big Boy, Faith & The Muse, Diary of Dreams şi The LoveCrave. Italienii şi-au prezentat cel de-al doilea album, „Soul Saliva", lansat chiar luna aceasta.


Francesca Chiara & Co. au dovedit că ştiu bine cum să-i ţină în priză pe nemţii amatori de rock, mai ales că se află sub contract cu labelul german RepoRecords. Deşi au insistat pe piese de pe noul CD („The Other You", „And Scream", „Warriors", „Get Outta Here" şi coverul „Thriller" după Michael Jackson), în setlist şi-au găsit loc şi clasicele „Can You Hear Me?", „Little Suicide" şi îndelung aplaudatul „Vampires", toate de pe „The Angel And The Rain".

Solista The LoveCrave a trecut pe la standul de merchandise la finalul show-ului, unde a fost „sechestrată" minute în şir de vânătorii de autografe şi de fotografii.

Cele mai aşteptate recitaluri au fost ale celebrelor formaţii Lacrimosa şi Alien Sex Fiend. Tilo Wolff şi Anne Nurmi şi-au prezentat recent lansatul album „Schattenspiel" şi şi-au întâlnit admiratorii de pe forumul oficial.

Nik Fiend şi Mrs. Fiend, cei doi membri ai Alien Sex Fiend, au susţinut „show-ul special de la miezul nopţii", chiar dacă britanicii au fost programaţi să urce pe scenă la ora 1.30.

Paul Iancu (Cotidianul)

WGT 2010. Francesca Chiara: „Muzica e singurul lucru care contează”

The LoveCrave a participat pentru a doua oară la Wave Gotik Treffen. Dacă în 2007 şi-a prezentat albumul de debut, „The Angel And The Rain”, anul acesta a venit iarăşi la festivalul din Leipzig cu piese noi: pe 14 mai, trupa italiană a lansat „Soul Saliva”, al doilea CD al său. Francesca Chiara, solista şi autoarea versurilor, ne-a acordat un interviu la finalul recitalului susţinut pe 23 mai în Agra Halle. Alături de Francesca, The LoveCrave îi mai are în componenţă pe Tank Palamara (chitară), Simon Dredo (bass) şi Bob „The Machine” Parolin (baterie).

Înainte de The LoveCrave ai mai cântat în Mistery şi The Flu.
Au fost, pot spune, mult mai multe, dar cele două sunt cele mai importante. Mistery a fost primul proiect serios, în timp ce The Flu este importantă pentru că alături de ea am scos primul album, deşi pe copertă este doar numele meu.


Pe Simon şi pe Tank îi ştii „de-o viaţă”, aşa cum spui. Cum ai început să colaborezi cu ei?
Cu Simon cânt de când aveam 16 ani, mi-e ca un frate. Pe Tank l-am cunoscut în 1991, eram amândoi tineri. În ciuda vârstei, Tank era deja un foarte bun chitarist, avea o mână foarte „nervoasă”, un stil care mie îmi plăcea foarte mult.

Ai cântat la Sanremo, deşi pe atunci erai într-o trupă punk.
Bineînţeles, m-am prezentat cu o piesă mult mai puţin dură. Despre Sanremo, ce să-ţi spun? E ca o poveste cu zâne, pe care o trăieşti câteva zile, dar care apoi se stinge. De-asta poate că unii artişti, după ce cântă acolo o dată, aleg să nu mai revină.

Multe trupe spun despre demo-urile lor că sunt dintr-o perioadă deja depăşită, totuşi tu încă le apreciezi pe ale tale.
Aşa este, nu-ţi pot spune de ce, dar sound-ul şi sentimentul lor îmi par foarte bune. Nu ştiu cum de au ieşit aşa.

Cânţi, compui, ai un job, iar de zece luni ai şi un băiat. Cum te descurci?
Nu mă întreba. Când Leonardo adoarme, mă pot apuca de lucru, iar atunci cu o mână lucrez, iar cu cealaltă am grijă de trupă, deschid e-mailurile primite, răspund fanilor etc. Abia aştept ca Leon să crească suficient de mare încât să-l pot trimite la joacă. Acum, cât suntem în turneu, l-am lăsat în grija mamei mele. Acum ea e nevoită să stea trează toată noaptea. 

Care ar fi principalele tale surse de inspiraţie?
Pe primul album, care a fost unul conceptual, e mai mult o poveste. Pe „Soul Saliva” ne inspirăm din realitate, din lumea din jurul nostru.

Ce ne poţi spune despre piesele de pe noul album?
„The Other You” vorbeşte despre faptul că, oricât de apropiat ai fi de cineva, rămân acele secrete pe care nu i le poţi spune. Însă nu poţi să i te oferi persoanei iubite dacă ţii închise în inima ta lucruri pe care nu i le poţi împărtăşi. „And Scream” este o chemare de a urca în vârful unui zgârie-nori, de unde să strigi toată furia, toată durerea şi să te eliberezi de toate sentimentele de genul acesta. „Warriors” este piesa mea preferată, descrie lumea în care vom ajunge cu toţii nişte roboţei, chiar dacă mereu vor exista rebeli care se vor ridica împotriva celor care doresc să le controleze mintea. „Fade” este o piesă de dragoste, am vrut să o includem pentru că nu prea avem astfel de melodii. „Get Out Of Here” vorbeşte despre violenţa domestică şi surprinde momentul în care femeia, în cele din urmă, nu mai poate suporta şi reacţionează, strigă „Basta! Acum pleacă!”. „Thriller” l-am înregistrat anul trecut, înainte de moartea lui Michael Jackson. Albumul omonim al lui Michael a fost, de altfel, prima casetă pe care am cumpărat-o vreodată. „Your Fire” vorbeşte despre clipa în care găseşti dragostea adevărată, dar nu te mai gândeşti deloc la sufletul tău, ci numai la corp, la partea strict fizică. „Leon’s Lullaby” este dedicată fiului meu, exprimă speranţele pentru viitor, speranţele ca lumea în care el va trăi să fie una mai bună decât a noastră, ca generaţia lui să poată schimba starea de fapt. „Tru Blood” vorbeşte despre tipii bogaţi şi arătoşi, plini de bani, care cred că pot obţine orice, iar eu le spun că nu toată lumea poate fi cumpărată. „Outside” este iarăşi o piesă la care ţin, e ultima de pe CD. Personajul ei este un tip care a ales să fie totalmente liber, nu e legat de vreo casă, nu are absolut nimic. Dar când ai această libertate nu poţi decât să fii singur. „Eşti sigur că eşti fericit cu această libertate?”, îi spun în piesă.

Ce ne poţi spune despre Rain?
Este doar un personaj, am vrut să fie pentru noi cum este Eddie pentru Iron Maiden, să apară pe coperta fiecărui album. Nu eu am creat-o, ci un prieten de-al meu, care se pricepe la grafică, inclusiv 3D, şi el a construit personajul care îmi seamănă. Văzând ce-a ieşit, am decis să-l folosim. Am fi vrut să-l includem şi în spectacole, dar deocamdată nu putem face asta, ar fi foarte costisitor.


Ai scris prima povestire la 10 ani. Ai mai scris de atunci sau te-ai exprimat doar prin intermediul versurilor şi al poveştii din bookletul primului album?
Am mai scris, dar acum nu-mi mai permite timpul. Şi „Soul Saliva” aş fi vrut să fie un album conceptual, la fel ca primul, dar nu am avut timp pentru a-l face astfel. Scrisul este treaba care-ţi consumă cel mai mult timp pe lumea asta. „The Angel And The Rain” mi-a luat o eternitate să-l termin.

Mai cântaţi piese de pe „Il Parco dei Sogni”?
Mai mult în Italia, dar şi acolo în principal versiuni acustice. În afară rareori, pentru că sunt piese vechi, şi sunt şi în italiană, cine le-ar înţelege?

Deşi ai respins permanent imaginea de „frumoasa blondină”, jurnaliştii continuă să te gratuleze astfel. Ce părere ai?
Sunt mult mai multe fete tinere şi frumoase. De-asta nici nu vreau să am această imagine, cânt doar în blugi, nu în costume extravagante, nu mă machiez excesiv. Muzica e tot ce contează.


Spuneai că unul dintre visurile tale este ca o piesă The LoveCrave să apară pe coloana sonoră a unui film. Ce poveste ar spune acel film?
Poate că pentru un desen animat s-ar potrivi, pentru un fantasy, cum sunt cele făcute de Pixar. E greu să scrii o piesă anume pentru un film, mai des se întâmplă ca regizorul să vină să-ţi ceară o melodie.

În cazul videoclipurilor, însă, puteţi alege. Vom vedea un clip The LoveCrave în viitorul apropiat?
Este destul de costisitor. Am strâns greu banii pentru album, aşa că acum abia ne revenim financiar. Sper însă ca până prin septembrie să putem veni şi cu un clip.

Pe primul album spuneaţi în special poveşti triste, precum în „Fading Roses”. De unde această atmosferă sumbră? Unii ar pune-o pe seama perioadei pe care ai petrecut-o în Veneţia...
Într-adevăr, pe vremuri îmi petreceam aproape fiecare weekend în Veneţia, iar acest oraş m-a inspirat foarte mult. Bunicii mei au murit anul trecut, dar am păstrat casa lor, mă duc deseori să mă închid acolo şi să mă scufund în amintiri.

Că veni vorba de poveşti triste, versuri gen „Nobody prays for us” s-ar potrivi şi în cazul lui Mauro Lentola?
Mauro a rămas mereu cu noi. Eu, Simon şi cu Mauro eram cei trei prieteni, cântam împreună... Moartea sa a fost un şoc pentru noi. Deşi i s-a descoperit un cancer încă de când avea 19 ani, a fost atât de hotărât să devină un chitarist faimos, încât ideea asta l-a ţinut în viaţă până la 30 de ani. S-a luptat ca un leu cu boala. Era foarte talentat, greu poţi găsi un al doilea ca el.

În Italia e posibil să trăieşti doar din muzică?
Dintre noi, doar Tank reuşeşte. Are mai multe trupe, înregistrează, lucrează în studio.

Mai lucrezi ca graphic designer? Ai reuşit să înveţi Maya, aşa cum îţi doreai?
Pe partea de grafică 3D l-am lăsat pe acel amic al meu să se ocupe. Maya e un soft complet diferit de cele cu care lucrez de obicei.

Ce hobby-uri ai?
Cititul, mă joc cu copilul, fac sport, ies uneori să alerg.

Ce sfaturi le-ai da trupelor tinere? Dezaprobai într-un blog atitudinea unei trupe care îşi împărţea nonşalant CD-urile pe gratis... Plus că voi aţi avut acea experienţă neplăcută în urma colaborării cu Sony Music Italia.
Le-aş spune tuturor să-şi stabilească un drum şi să-l urmeze. Să nu se lase deturnaţi de pe drumul lor de nimeni. Ei înşişi ştiu unde vor să ajungă, şi nu „binevoitorii” de pe margine. Eu însămi am făcut multe greşeli, cea mai mare fiind să plec urechea la alţii.

Ce le-ai transmite fanilor din România?
Îmi doresc să cânt în ţara voastră, sper din tot sufletul ca label-ul nostru să găsească un astfel de contract şi să venim.

Paul Iancu (Cotidianul)

WGT 2010. Moonspell a adus noaptea eternă peste Leipzig

De departe, evenimentul celei de-a doua zile a festivalului care are loc anual în oraşul german Leipzig a fost recitalul Moonspell. Pe 22 mai, portughezii au cântat aproape două ore în Kohlrabizirkus, după ce, cu câteva ore mai devreme, susţinuseră o sesiune de autografe în complexul Cinestar.


În Kohlrabizirkus, concertele au început la ora 16.20. Tonul l-au dat două trupe germane, Lord Of The Lost și My Insanity, urmate de două formaţii din Croaţia, Ashes You Leave şi Omega Lithium. Încă un grup german, The Vision Bleak, a făcut trecerea spre headlinerii serii.

Mai întâi, finlandezii de la Poisonblack i-au strâns în faţa scenei pe amatorii de gothic metal. Ville Laihiala şi colegii săi, aflaţi într-un miniturneu de patru show-uri în Germania, au încins atmosfera cu piese precum „Casket Case", „A Dead Heavy Day", „Nothing Else Remains", „Love Infernal", „Soul In Flames", „Invisible", „Left Behind" şi „Rush", păstrând pentru bis „Buried Alive", „Bear The Cross" şi „The Last Song".


Deşi au scos cu doar două luni în urmă albumul „Of Rust And Bones", finlandezii nu s-au concentrat doar pe melodiile incluse pe CD-ul amintit, ci au oferit un show echilibrat, cuprinzând cele mai îndrăgite piese din cariera de circa zece ani a trupei din Oulu.

„Full Moon Madness"

Finalul serii i-a aparţinut lui Langsuyar şi colegilor săi. Portughezii şi-au făcut probele de sunet cu o precizie germană, sporind nerăbdarea fanilor. Și totuși, a meritat aşteptarea: show-ul Moonspell a fost unul extraordinar, iar grafica de pe ecranul din fundal a întregit atmosfera întunecată a recitalului.

Fernando Ribeiro şi-a făcut intrarea pe acordurile piesei „At Tragic Heights". Au urmat „Night Eternal", „Finisterra" şi „The Southern Deathstyle". Moonspell a făcut apoi un salt în timp, oferindu-le fanilor „Opium" şi „Herr Spiegelman" (de pe albumul „Irreligious"), dar şi „Soulsick" (de pe „The Butterfly Effect").

Anneke van Giersbergen de la Agua de Annique a fost prezentă doar prin intermediul imaginilor din videoclipul oficial al „Scorpion Flower". Au urmat trei melodii centrate pe elementul feminin: „Luna", „Nocturna" şi „Magdalene".


„Vampiria" şi „Mephisto" au rămas piese de rezistenţă pentru orice show Moonspell, deşi au fost compuse în anii '90. La fel şi „Alma Mater", păstrată pentru finalul concertului. Rechemaţi în scenă, portughezii au mai interpretat două melodii, tot din aceeaşi perioadă, „Awake!" şi „Full Moon Madness".

Fernando Ribeiro şi colegii săi vor reveni în România peste doar câteva luni, urmând a susţine un concert în cadrul Samfest (8-10 iulie, Satu Mare), alături de Antract, Altar şi Agathodaimon.

Muzica Renaşterii a răsunat în sâmbăta Rusaliilor

Dacă la Kohlrabizirkus a fost un spectacol de sunet şi lumină, la Thomaskirche a fost linişte... ca-n biserică. În catedrala amintită s-a desfăşurat un recital de muzică medievală şi renascentistă oferit de Capella Fidicinia, elementul principal fiind Missa „L'homme arme" de Pierre de la Rue. Din program au mai făcut parte motetele lui Guillaume Dufay, dar şi compoziţii de Perotinus Magnus, Caspar Othmayr şi alţii. În Peterkirche au răsunat acordurile Recviemului lui Mozart.

Cocktail cultural

Midgards Boten - grup format din pianistul şi compozitorul Tilo Augsten şi cântăreţul şi actorul Axel Thielmann - a prezentat un spectacol în care artiştii au încercat să dea o formă muzicală textelor din Edda.

Alte Borse a găzduit un nou concert clasic, de data aceasta pianista Carmen Ştefănescu cântând alături de Juliane Tautz, într-un recital intitulat „Fantasien fur Klavierduo". Din program, piese de Francis Poulenc, Franz Schubert, Edvard Grieg, Isaac Albeniz şi Maurice Ravel.


În MonaLiesa e.V., Dunja Brill a susţinut lectura despre „Gothic şi utopia asexualităţii". Potrivit acesteia, în cultura goth nu numai că elementul feminin nu este dominat de cel masculin, ca în alte subculturi, ci este la fel de puternic reprezentat, ca principiu estetic şi, uneori, chiar filosofico-spiritual. „Eyes Wide Shut" a fost filmul de la miezul nopţii proiectat pe ecranul de la Sixtina. Agra şi Parkbuhne au găzduit concerte ale unor formaţii precum Rabia Sorda, Rotersand, Leaether Strip, respectiv Bury Me Deep, Catastrophe Ballet sau Veljanov.

O altă trupă pe care fanii români o pot vedea în 2010, de data aceasta la Bucureşti (Dark Bombastic Evening, 10-11 decembrie), este Sol Invictus. În cadrul Wave Gotik Treffen, britanicii au cântat la Volkspalast, alături de Sigillum S şi Phallus Dei.

 Paul Iancu (Cotidianul)

WGT 2010. Pianista Carmen Ştefănescu: „E minunat că tinerii vin la concerte de muzică de cameră"

Carmen Ştefănescu şi un Lukas Dreyer formează un cuplu atât în viaţa de zi cu zi, dar şi pe scenă, unde cântă ca duo, în Con Pasion. Carmen Ştefănescu trăiește de ani buni în Germania și este singura româncă de pe afişul Wave Gotik Treffen 2010, prestigiosul festival german care are loc în Leipzig în fiecare an, în weekendul Rusaliilor.

La a câta prezenţă în cadrul WGT aţi ajuns?
Carmen Ştefănescu: E a treia oară, prima dată am cântat în 2008, iar de atunci am participat în fiecare an.

Cum v-aţi întâlnit, ca artişti, dar şi ca parteneri în viaţa de zi cu zi? Cum e să fiţi un cuplu atât pe scenă, cât şi acasă?
C.Ş.: Ne-am întâlnit în timpul studiilor, în Aachen, acum 12 ani. L-am auzit cântând şi mi-a plăcut foarte mult, apoi m-a auzit şi el cântând şi i-a plăcut. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Însă e destul de greu pentru un cuplu abia sudat să cânte împreună. Când aveam divergenţe, muzica ne apropia din nou şi depăşeam momentul, sau dimpotrivă, aveam dispute pe teme muzicale. Şi acum am ajuns la 12 ani împreună, deci e bine.

Cântaţi piese celebre sau şi compuneţi?
C.Ş.: Nu compunem, de exemplu ultima piesă din programul de astăzi, „Le Grand Tango", este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Astor Piazzolla. E cam greu pentru un violoncelist să cânte o asemenea bucată. Combinaţia de tango cu muzica de cameră e ceva neobişnuit. Alt exemplu, „Siete Canciones populares Espanolas" a fost compus pentru cântăreaţă şi pian, noi a trebuit să-l transpunem pentru violoncel şi pian plus actriţa care a recitat textele piesei. „Cadiz" a lui Albeniz face parte din ciclul „Iberia" scris pentru pian solo, iar tatăl lui Lukas, care este compozitor, a aranjat-o pentru noi, pentru pian şi violoncel. La fel, sunt şi alte bucăţi care au fost prelucrate de noi sau pentru noi.

Cum abordaţi piesele? Separat sau direct împreună?
Lukas Dreyer: Majoritatea pieselor le găseşte Carmen, apoi îmi propune să încercăm să le cântăm. Încercăm să vedem ce iese şi apoi spunem: „Da, o vom cânta". Căutăm piese deja aranjate sau ni le aranjează cineva. Cum spunea şi Carmen, tatăl meu ne ajută în acest sens.


Un muzician român, unul german, dar ne-aţi oferit un concert plin de sentimente spaniole. Cum se face?
C.Ş.: Îmi place la nebunie flamenco-ul. Iar prima mea mare călătorie a fost în Spania. Am mers cu maşina, care s-a defectat într-o zonă aflată relativ izolată, aşa că a trebuit să rămânem acolo vreme de şase săptămâni. Aveam 23 de ani pe atunci. Mi s-a părut că e iadul pe pământ, dar de fapt am descoperit acolo paradisul. Pentru că acolo am descoperit oameni minunaţi, ne-am adaptat foarte bine, iar peisajul era incredibil. Când eşti într-o regiune aridă, te bucuri de fiecare petic de verdeaţă pe care îl vezi. În cele din urmă m-am îndrăgostit de acele locuri, de Spania, iar când maşina a fost reparată, am stat vreo oră plângând că trebuie să părăsesc acele meleaguri. Poate că e şi vorba de sentimentul latin ce-i aduce împreună pe români, spanioli, italieni...

Ca violoncelist, aţi cântat cu Chick Corea într-un turneu european, cum a fost această experienţă?
L.D.: A fost ceva incredibil. Făceam parte dintr-o orchestră clasică atunci când am fost invitat să cânt cu el. Chick Corea a fost solicitat să interpreteze jazz la un festival din Viena, dar şi piese de Mozart. A avut nevoie de o orchestră, de diverşi instrumentişti. Nu a fost nevoie să avem un dirijor, Corea ne conducea cu interpretarea sa. Am repetat cu el jazz. A fost incredibil: 14 concerte alături de o asemenea personalitate. Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat din această experienţă a fost când, în culise, după un show, ne-a spus: „Lumea e plină de muzicieni, trebuie să vă faceţi cunoscuţi, să vă prezentaţi potenţialului public. Ar trebui să mergeţi să cântaţi în cluburi în fiecare seară". Ca muzician de clasic, îţi vine mai întâi să te amuzi de această idee, cum să te duci să cânţi în cluburi? Dar curând am văzut că avea dreptate. Poate din acest motiv am şi decis să participăm la Wave Gotik Treffen.

Publicul de azi a fost într-adevăr unul foarte tânăr, iar ţinutele lor s-ar fi potrivit la un concert de un cu totul alt gen. Asta dacă am judeca strict după aparenţe. Cum s-a văzut de pe scenă?
C.Ş.: De obicei avem în sală oameni la vreo 60 de ani, care vin la concerte pentru că interpretăm muzică clasică. Aici, însă, este o cu totul altă experienţă. Este uimitor, este minunat că tot acest public tânăr a venit, mulţi dintre ei vor reveni, poate, şi la viitoarele concerte. Cât despre ţinute, este un weekend special pentru ei, astfel că au abordat aceste costume, dar pentru ei sunt costume de gală. Sigur la şcoală sau la serviciu nu se îmbracă aşa. Poate că în viaţa de zi cu zi nu merg nici la concertele de clasic. A fost modul lor de a onora evenimentul, prin vestimentaţie. Am văzut azi în sală un băiat, l-am recunoscut după accesorii, şi mi-am dat seama că şi anul trecut a fost la concertul nostru, îmbrăcat la fel.

Cântaţi în Con Pasion, Quattrocelli, 12 Thüringer Cellisten. Ce ne puteţi spune despre celelalte două proiecte?
L.D.: Quattrocelli va cânta de asemenea la WGT, pe 24 mai. Este un proiect demarat cam în acelaşi timp ca şi Con Pasion. Ne-am cunoscut tot la Aachen, eram patru tipi nebuni pasionaţi de violoncel, mai ales că acolo sunt profesori foarte buni care predau acest instrument. Cântam piese aranjate de noi. Şi la WGT vom interpreta ceva special, mai precis muzică de film aranjată pentru violoncel. La acest proiect colaborăm cu un regizor, care ne-a dat o mulţime de indicaţii utile.

Prin cele trei proiecte căutaţi modalităţi de a exprima cât mai multe laturi ale personalităţii dvs. muzicale?
L.D.: S-ar putea spune aşa, dar şi contrariul este adevărat, pentru că rămânem în sfera muzicii bune, a clasicului.

Există mulţi tineri interesaţi de violoncel?
L.D.: Violoncelul este un instrument foarte îndrăgit, aşa că îl poţi găsi în multe zone, muzical vorbind. Aş putea spune că este cel mai familiar instrument din familia celor cu coarde.

Ce părere aveţi de îmbinarea muzicii (şi instrumentelor) clasice cu metal-ul? În ultima vreme o mulţime de muzicieni se îndreaptă spre această zonă unde metalul şi clasicul se intersectează...
L.D.: Nu numai cu metalul. Tot din experienţa cu Chick Corea am învăţat asta. Muzicienii de jazz încearcă să combine la rându-le genul lor şi muzica clasică.

Trăiţi doar din muzică?
C.Ş.: Predau foarte mult, la trei şcoli. Mă duc zilele acestea la Lubeck, unde cântă un elev de-al meu. A câştigat concursurile regionale, iar acum a ajuns în faza naţională.

Sunt mai interesaţi potenţialii elevi de pian sau de violoncel?
C.Ş.: Sunt foarte mulţi care vor să înveţe pian. În multe case există un pian, rămas de la bunica, sau de la mama, care a învăţat în tinereţe. Un violoncel, însă, trebuie cumpărat. Trebuie găsit pe mărimea potrivită pentru un copil. Iar cei care nu au pian, pot exersa pe keyboards, pe chestiile electronice. Sunt foarte mulţi care vor să se apuce. Şi e o bază bună, învăţând pianul la 5-6 ani, poţi apoi să treci la un alt instrument.


Ce ne puteţi spune despre Silke Fritzsche, cea care a recitat în această seară?
C.Ş.: A lucrat ca jurnalistă, la radio, în televiziune, la Pro7 şi Sat1, acum se ocupă de coaching. Dar e o bună actriţă şi o şi mai bună cântăreaţă.

Paul Iancu (Cotidianul)

WGT 2010. Leipzig, Mecca gothicilor din întreaga lume

Ca în fiecare an, în weekendul Rusaliilor, Leipzig a fost din nou invadat de oamenii în negru. Fie că au venit să asculte trupe rock de primă clasă sau să vadă spectacole de operă, fie că au vizitat oraşul pentru muzica de cameră sau picnicul victorian, participanţii s-au integrat cu toţii în atmosfera dark a Wave Gotik Treffen.

Festivalul, ajuns deja la ediţia a 19-a, are loc în perioada 21-24 mai. Mecca gothicilor îşi merită din plin supranumele, ca şi în anii precedenţi: străzile au devenit o imensă scenă a paradei ţinutelor negre, de la simple tricouri până la somptuoase rochii în stil victorian, de la costumaţii punk până la cele tip Lolita şi BDSM.
Iar organizatorii le-au pus la dispoziţie un program pe măsură: filme clasice, spectacole de operă, expoziţii, vernisaje, party-uri tematice şi, bineînţeles, concerte. Încă din seara de 20 mai, diverşi DJ au dat tonul la muzica de calitate.


Mic-dejun cu absint, picnic victorian şi cină cu Bela Lugosi

Ziua de 21 a început pentru gothicii matinali cu un mic-dejun găzduit de absintheria Sixtina, urmat de diverse concerte pe scena din curtea localului. Seara, pe acolo a bântuit şi Contele Dracula, întruchipat de celebrul Bela Lugosi în filmul din 1931. Pelicula amintită a fost proiectată pe un ecran instalat în aer liber.

La prânz, nostalgicii erei victoriene au ieşit la picnic, costumaţi în ton cu ultima modă a secolului XIX. Dotaţi cu coşuleţe pline de merinde, cupe şi sticle de vin, ba chiar şi măsuţe, participanţii la picnicul victorian au invadat peluza din apropiere de Parkbuhne, spre deliciul fotoreporterilor şi al trecătorilor.


O româncă la mare preţ la bursă

Muzica de cameră a fost la mare preţ la Vechea Bursă, clădire transformată acum în sală de concerte. La Alte Borse a susţinut un recital Duo Con Pasion, în care am regăsit şi o româncă. Lukas Dreyer (violoncel), Carmen Ştefănescu (pian), alături de actriţa şi cântăreaţa Silke Fritzsche, au oferit o seară spaniolă. Muzica lui Isaac Albeniz, Enrique Granados, Manuel de Falla şi Astor Piazzolla a fost punctată de versurile poeţilor Pablo Neruda, Alfonsina Storni, Homero Manzi, Reiner M. Rilke şi Theophile Gautier.


De remarcat că publicul a fost format exclusiv din tineri, care au profitat de o „fereastră" în programul concertelor rock pentru a se bucura de recital. Şi, chiar dacă nu au venit la costum şi cravată, ci în haine de piele sau machiaţi excesiv, la final şi-au exprimat aprecierea aplaudând minute în şir. Ciclul de lieduri „Winterreise" al lui Franz Schubert, dar şi filmele de la Cinestar au fost alte evenimente ale zilei de vineri.


Între rock alternativ şi gothic metal

Amatorii de industrial şi alternativ s-au strâns în Felsenkeller, în timp ce la Kohlrabizirkus şi Agra s-a dat tonul la gothic şi metale grele. Dacă în Kohlrabi vedetele au fost Crematory şi Leaves Eyes, spectacolul din Agra a fost încheiat de „recitalul special de la miezul nopţii", susţinut de Brendan Perry, ex-Dead Can Dance.

Party-uri la care au fost invitaţi diverşi DJ au avut loc în mai multe cluburi din oraş. De altfel, nu mai puţin de 43 de locaţii găzduiesc evenimente incluse în programul oficial al Wave Gotik Treffen.

Paul Iancu (Cotidianul)

Maşina W:O:A

"Dust And Diesel" este o cursă auto organizată în scopuri caritabile. Organizatorii festivalului de la Wacken (Germania), cel mai mare eveniment de metal al verii, au înscris un vehicul în această cursă, care a plecat din Tarifa, Spania, la începutul lunii, urmând a ajunge în Mauritania în zilele următoare.

Maşinile sunt pregătite în mod profesionist pentru a rezista la condiţiile dificile din deşertul saharian. Pe lângă taxa de înscriere, participanţii se vor ocupa şi de eventualele reparaţii. Organizatorii le-au recomandat celor înscrişi să opteze pentru motoare diesel, atât pentru fiabilitatea prin deşert, cât şi pentru că, la final, automobilele vor fi vândute, iar banii vor fi donaţi unor orfelinate din Mauritania, în cadrul unei ceremonii prezidate de primarul din Nouakchott. Maşina Wacken va fi însoţită de o echipă de la Bayrischer Rundfunk, care va realiza un documentar despre raliu.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Irfan şi Sol Invictus, confirmate la Dark Bombastic Evening, ediţia a II-a

Organizatorii Dark Bombastic Evening au oferit azi primele detalii despre ediţia a doua a evenimentului, ce va avea loc pe 10 şi 11 decembrie.

După reuşita primei ediţii, DonisArt continuă proiectul Dark Bombastic Evening şi în 2010. Conform informaţiilor oferite pe site-ul evenimentului, în cele două seri de iarnă, în clubul Silver Church vor fi prezente trupe precum Sol Invictus şi Naevus (Marea Britanie), Seventh Harmonic (Suedia/Marea Britanie), Dirty Granny Tales (Grecia) şi Irfan (Bulgaria).

Dacă Irfan a concertat la Wave Gotik Treffen în 2008, Seventh Harmonic şi Sol Invictus vor fi prezente la ediţia din 2010 a festivalului german amintit, cel mai mare eveniment de dark din Europa.

Vecinii de la sud de Dunăre vor fi o surpriză plăcută pentru cei care îi vor asculta în premieră la Bucureşti. Cu un nume - Irfan - ce se poate traduce din persană prin „gnoză”, bulgarii îşi vor invita publicul într-o călătorie mistică în şi dincolo de timp.

Instrumentele, ca şi muzica lor, îşi au originea în Orientul Apropiat, Balcani şi Africa de Nord. Vocea eteric-mistică a Denitzei (revenită anul trecut în trupă) se îmbină cu naiul, viola da gamba, oud-ul, saz-ul, darbouka etc., pentru a crea un sound unic. 

Sol Invictus, cu o titulatură inspirată de cultul roman cu acelaşi nume, este proiectul muzicianului englez Tony Wakeford. Fostul membru al trupei punk Crisis a experimentat combinând muzica electronică şi chitarele tipice folkului, trecând ulterior la un sound neoclasic. În prezent, vocalul şi chitaristul îşi defineşte muzica drept „folk noir”. 

Seventh Harmonic a fost înfiinţată în 1999, dar între 2004 şi 2009 activitatea ei a fost suspendată. Toamna trecută, trupa a revenit, cu o nouă vocalistă, Ann-Mari Thim. Alături de prezenţa la ediţia 2010 a WGT, Seventh Harmonic îşi propune şi editarea unui nou material discografic. 

Naevus e o altă formaţie care a figurat în trecut pe afişul „întâlnirii” gothicilor din Leipzig, unde a cântat în două rânduri. Grupul londonez a fost înfiinţat în 1998 şi are în discografie şase albume, cel mai recent fiind „Relatively Close to the Sea” (2008).

Grecii de la Dirty Granny Tales îmbină muzica şi teatrul de marionete. Trupa are influenţe variate în privinţa soundului - de la black metal-ul Dimmu Borgir la stilul experimental al Diamandei Galas - şi se declară inspirată de butoh şi de teatrul gotic japonez în prestaţia scenică.

În zilele următoare, organizatorii vor anunţa trupele care vor întregi lineup-ul ediţiei 2010 a Dark Bombastic Evening, un eveniment ce promite să aducă din nou la Bucureşti atmosfera dark tipică evenimentelor de gen din Europa.

Paul Iancu (Cotidianul)

Moonspell, din nou în România!

"Nu vă facem promisiuni că vom invita 50 sau 100 de formaţii; nu vom fixa preţuri de bilete inaccesibile şi nici nu vom vâna trupe invitate de alţi organizatori. În schimb, vă promitem că vom organiza şi următoarea ediţie cu toată seriozitatea pe care o cunoaşteţi şi vom invita formaţii care să vă fie pe plac", spuneau, anul trecut, organizatorii Samfest.

Şi iată că se ţin de cuvânt. În cadrul Zilelor Culturale Sătmărene 2010, care vor dura... tot anul, este inclus şi Festivalul Internaţional "Samfest Rock", ce va avea loc în perioada 8-10 iulie. Printre formaţiile invitate la cea de-a şasea ediţie a manifestării amintite se numără Altar, Dirty Shirt, Luna Amară, Antract, Indian Fall, Agathodaimon (Germania), Moonspell (Portugalia), dar vor mai fi confirmate şi altele. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" şi va avea loc la Aeroclubul Satu-Mare. Portughezii de la Moonspell, răsfăţaţii publicului, în frunte cu Fernando Ribeiro "Langsuyar", vor evolua în ultima zi a fest-ului şi vor susţine un superrecital de zile mari, aşa cum au făcut şi în anii trecuţi, la Timişoara, Bucureşti sau Cluj-Napoca.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)