WGT 2010. Francesca Chiara: „Muzica e singurul lucru care contează”

The LoveCrave a participat pentru a doua oară la Wave Gotik Treffen. Dacă în 2007 şi-a prezentat albumul de debut, „The Angel And The Rain”, anul acesta a venit iarăşi la festivalul din Leipzig cu piese noi: pe 14 mai, trupa italiană a lansat „Soul Saliva”, al doilea CD al său. Francesca Chiara, solista şi autoarea versurilor, ne-a acordat un interviu la finalul recitalului susţinut pe 23 mai în Agra Halle. Alături de Francesca, The LoveCrave îi mai are în componenţă pe Tank Palamara (chitară), Simon Dredo (bass) şi Bob „The Machine” Parolin (baterie).

Înainte de The LoveCrave ai mai cântat în Mistery şi The Flu.
Au fost, pot spune, mult mai multe, dar cele două sunt cele mai importante. Mistery a fost primul proiect serios, în timp ce The Flu este importantă pentru că alături de ea am scos primul album, deşi pe copertă este doar numele meu.


Pe Simon şi pe Tank îi ştii „de-o viaţă”, aşa cum spui. Cum ai început să colaborezi cu ei?
Cu Simon cânt de când aveam 16 ani, mi-e ca un frate. Pe Tank l-am cunoscut în 1991, eram amândoi tineri. În ciuda vârstei, Tank era deja un foarte bun chitarist, avea o mână foarte „nervoasă”, un stil care mie îmi plăcea foarte mult.

Ai cântat la Sanremo, deşi pe atunci erai într-o trupă punk.
Bineînţeles, m-am prezentat cu o piesă mult mai puţin dură. Despre Sanremo, ce să-ţi spun? E ca o poveste cu zâne, pe care o trăieşti câteva zile, dar care apoi se stinge. De-asta poate că unii artişti, după ce cântă acolo o dată, aleg să nu mai revină.

Multe trupe spun despre demo-urile lor că sunt dintr-o perioadă deja depăşită, totuşi tu încă le apreciezi pe ale tale.
Aşa este, nu-ţi pot spune de ce, dar sound-ul şi sentimentul lor îmi par foarte bune. Nu ştiu cum de au ieşit aşa.

Cânţi, compui, ai un job, iar de zece luni ai şi un băiat. Cum te descurci?
Nu mă întreba. Când Leonardo adoarme, mă pot apuca de lucru, iar atunci cu o mână lucrez, iar cu cealaltă am grijă de trupă, deschid e-mailurile primite, răspund fanilor etc. Abia aştept ca Leon să crească suficient de mare încât să-l pot trimite la joacă. Acum, cât suntem în turneu, l-am lăsat în grija mamei mele. Acum ea e nevoită să stea trează toată noaptea. 

Care ar fi principalele tale surse de inspiraţie?
Pe primul album, care a fost unul conceptual, e mai mult o poveste. Pe „Soul Saliva” ne inspirăm din realitate, din lumea din jurul nostru.

Ce ne poţi spune despre piesele de pe noul album?
„The Other You” vorbeşte despre faptul că, oricât de apropiat ai fi de cineva, rămân acele secrete pe care nu i le poţi spune. Însă nu poţi să i te oferi persoanei iubite dacă ţii închise în inima ta lucruri pe care nu i le poţi împărtăşi. „And Scream” este o chemare de a urca în vârful unui zgârie-nori, de unde să strigi toată furia, toată durerea şi să te eliberezi de toate sentimentele de genul acesta. „Warriors” este piesa mea preferată, descrie lumea în care vom ajunge cu toţii nişte roboţei, chiar dacă mereu vor exista rebeli care se vor ridica împotriva celor care doresc să le controleze mintea. „Fade” este o piesă de dragoste, am vrut să o includem pentru că nu prea avem astfel de melodii. „Get Out Of Here” vorbeşte despre violenţa domestică şi surprinde momentul în care femeia, în cele din urmă, nu mai poate suporta şi reacţionează, strigă „Basta! Acum pleacă!”. „Thriller” l-am înregistrat anul trecut, înainte de moartea lui Michael Jackson. Albumul omonim al lui Michael a fost, de altfel, prima casetă pe care am cumpărat-o vreodată. „Your Fire” vorbeşte despre clipa în care găseşti dragostea adevărată, dar nu te mai gândeşti deloc la sufletul tău, ci numai la corp, la partea strict fizică. „Leon’s Lullaby” este dedicată fiului meu, exprimă speranţele pentru viitor, speranţele ca lumea în care el va trăi să fie una mai bună decât a noastră, ca generaţia lui să poată schimba starea de fapt. „Tru Blood” vorbeşte despre tipii bogaţi şi arătoşi, plini de bani, care cred că pot obţine orice, iar eu le spun că nu toată lumea poate fi cumpărată. „Outside” este iarăşi o piesă la care ţin, e ultima de pe CD. Personajul ei este un tip care a ales să fie totalmente liber, nu e legat de vreo casă, nu are absolut nimic. Dar când ai această libertate nu poţi decât să fii singur. „Eşti sigur că eşti fericit cu această libertate?”, îi spun în piesă.

Ce ne poţi spune despre Rain?
Este doar un personaj, am vrut să fie pentru noi cum este Eddie pentru Iron Maiden, să apară pe coperta fiecărui album. Nu eu am creat-o, ci un prieten de-al meu, care se pricepe la grafică, inclusiv 3D, şi el a construit personajul care îmi seamănă. Văzând ce-a ieşit, am decis să-l folosim. Am fi vrut să-l includem şi în spectacole, dar deocamdată nu putem face asta, ar fi foarte costisitor.


Ai scris prima povestire la 10 ani. Ai mai scris de atunci sau te-ai exprimat doar prin intermediul versurilor şi al poveştii din bookletul primului album?
Am mai scris, dar acum nu-mi mai permite timpul. Şi „Soul Saliva” aş fi vrut să fie un album conceptual, la fel ca primul, dar nu am avut timp pentru a-l face astfel. Scrisul este treaba care-ţi consumă cel mai mult timp pe lumea asta. „The Angel And The Rain” mi-a luat o eternitate să-l termin.

Mai cântaţi piese de pe „Il Parco dei Sogni”?
Mai mult în Italia, dar şi acolo în principal versiuni acustice. În afară rareori, pentru că sunt piese vechi, şi sunt şi în italiană, cine le-ar înţelege?

Deşi ai respins permanent imaginea de „frumoasa blondină”, jurnaliştii continuă să te gratuleze astfel. Ce părere ai?
Sunt mult mai multe fete tinere şi frumoase. De-asta nici nu vreau să am această imagine, cânt doar în blugi, nu în costume extravagante, nu mă machiez excesiv. Muzica e tot ce contează.


Spuneai că unul dintre visurile tale este ca o piesă The LoveCrave să apară pe coloana sonoră a unui film. Ce poveste ar spune acel film?
Poate că pentru un desen animat s-ar potrivi, pentru un fantasy, cum sunt cele făcute de Pixar. E greu să scrii o piesă anume pentru un film, mai des se întâmplă ca regizorul să vină să-ţi ceară o melodie.

În cazul videoclipurilor, însă, puteţi alege. Vom vedea un clip The LoveCrave în viitorul apropiat?
Este destul de costisitor. Am strâns greu banii pentru album, aşa că acum abia ne revenim financiar. Sper însă ca până prin septembrie să putem veni şi cu un clip.

Pe primul album spuneaţi în special poveşti triste, precum în „Fading Roses”. De unde această atmosferă sumbră? Unii ar pune-o pe seama perioadei pe care ai petrecut-o în Veneţia...
Într-adevăr, pe vremuri îmi petreceam aproape fiecare weekend în Veneţia, iar acest oraş m-a inspirat foarte mult. Bunicii mei au murit anul trecut, dar am păstrat casa lor, mă duc deseori să mă închid acolo şi să mă scufund în amintiri.

Că veni vorba de poveşti triste, versuri gen „Nobody prays for us” s-ar potrivi şi în cazul lui Mauro Lentola?
Mauro a rămas mereu cu noi. Eu, Simon şi cu Mauro eram cei trei prieteni, cântam împreună... Moartea sa a fost un şoc pentru noi. Deşi i s-a descoperit un cancer încă de când avea 19 ani, a fost atât de hotărât să devină un chitarist faimos, încât ideea asta l-a ţinut în viaţă până la 30 de ani. S-a luptat ca un leu cu boala. Era foarte talentat, greu poţi găsi un al doilea ca el.

În Italia e posibil să trăieşti doar din muzică?
Dintre noi, doar Tank reuşeşte. Are mai multe trupe, înregistrează, lucrează în studio.

Mai lucrezi ca graphic designer? Ai reuşit să înveţi Maya, aşa cum îţi doreai?
Pe partea de grafică 3D l-am lăsat pe acel amic al meu să se ocupe. Maya e un soft complet diferit de cele cu care lucrez de obicei.

Ce hobby-uri ai?
Cititul, mă joc cu copilul, fac sport, ies uneori să alerg.

Ce sfaturi le-ai da trupelor tinere? Dezaprobai într-un blog atitudinea unei trupe care îşi împărţea nonşalant CD-urile pe gratis... Plus că voi aţi avut acea experienţă neplăcută în urma colaborării cu Sony Music Italia.
Le-aş spune tuturor să-şi stabilească un drum şi să-l urmeze. Să nu se lase deturnaţi de pe drumul lor de nimeni. Ei înşişi ştiu unde vor să ajungă, şi nu „binevoitorii” de pe margine. Eu însămi am făcut multe greşeli, cea mai mare fiind să plec urechea la alţii.

Ce le-ai transmite fanilor din România?
Îmi doresc să cânt în ţara voastră, sper din tot sufletul ca label-ul nostru să găsească un astfel de contract şi să venim.

Paul Iancu (Cotidianul)