duminică, 27 iunie 2010

Ce-aţi avut şi ce-aţi pierdut: Rockin’ Transilvania, la Castelul Bran


Muzică de calitate, trupe bune, peisaj de poveste, istorie şi legende, o minivacanţă la munte, de toate acestea s-au bucurat cei care au fost week-end-ul trecut la Bran, acolo unde s-a desfăşurat Festivalul Rockin' Transilvania. Deloc surprinzător sau aproape deloc, public... ioc. Şi e cu atât mai trist, cu cât evenimentul a fost unul reuşit, iar formaţiile care au evoluat pe platoul Inima Reginei, si­tuat la poalele Castelului Bran, n-ar fi trebuit ratate. Mai ales că preţul biletelor a fost unul extrem de accesibil: 30 de lei.


În cadrul manifestării a avut loc şi etapa W:O:A Metal Battle, ocazie cu care a fost aleasă reprezentanta României la faza finală a concursului Wacken Open Air. A câştigat Altar, trupa clujeană fiind remarcată de membrii juriului internaţional, format din ziarişti, artişti şi organizatori de spectacole. Pentru un loc la Waken s-au întrecut Dirty Shirt, Guerrillas şi Pillfed (sâmbătă), respectiv Altar, Bucium (foto) şi Nexus (duminică). "Este visul nostru, în sfârşit e un vis împli­nit", ne-a declarat Andy Ghost, în culmea fericirii, moment în care a fost luat în braţe şi ridicat pe sus de... o fată! "Acum încearcă şi cu Teo!", i-a sugerat acesteia vocalul. La faza finală a Metal Battle, care va avea loc în cadrul Wacken Open Air Germania şi care va reuni câştigătoarele din cele 26 de ţări participante, Altar va evolua în ziua a doua, la 5 august 2010. Şapte trupe străine au susţinut recitaluri electrizante la Rockin' Transilvania: Handful of Rain (Spania), In Slumber (Austria), Derdian (Italia), Axxis (Germania) - în prima zi, Firefly (Olanda), Shadowside (Brazilia) şi Contradiction (Germania), în cea de-a doua zi a festivalului.

"Ne aflăm pentru prima dată în România şi, de asemenea, suntem la primul nostru concert în afara graniţelor Spaniei. Este absolut minunat acest loc, ne bucurăm din suflet că suntem prezenţi aici, că am avut ocazia să cântăm şi totodată să vizităm aceste locuri minunate", ne-a declarat Jaime, vocalul Handful of Rain. Austriecii de la In Slumber au apreciat mai degrabă berea românească: "Ne bucurăm să fim aici şi să fim beţi", a spus vocalul Wolfgang Rothbauer mai în glumă, mai în serios. Olandezii de la Firefly s-au declarat, de asemenea, entuziasmaţi de privelişte. "Este minunat. E peste aşteptările noastre ce se întâmplă aici, la Bran. Nu ne aşteptam să vedem asemenea locuri de poveste, ne-am simţit foarte bine atât pe scenă, cât şi în această deplasare", ne-au mărturisit artiştii.


Ce să vă mai spunem despre brazilieni? Solista Dani Nolden de la Shadowside, care a făcut şi parte din juriul W:O:A Metal Battle România 2010, a fost de-a dreptul încântată: "Intenţionam să vin ca turist, însă, dacă ni s-a oferit ocazia să şi cântăm, e cu atât mai bine. A fost fantastic. M-am simţit excelent. Am fost surprinsă să constat că există trupe foarte bune de rock în România".


Entuziasmaţi s-au declarat şi nemţii de la Contradiction. "Am vizitat castelul, am admirat împrejurimile, România e o ţară foarte frumoasă. Ne bucurăm că am cântat aici şi poate vom susţine, cu altă ocazie, şi un concert la Bucureşti", ne-au declarat headlinerii celei de-a doua seri.

Recitalul lor a încheiat evenimentul de la Bran, iar marele final a aparţinut practic tuturor. Artiştii i-au invitat pe scenă pe toţi cei prezenţi, muzicieni, organizatori, admiratori, pentru a cânta împreună Rockin' Transilvania, imnul festivalului pe care trupa germană l-a compus special pentru această a treia ediţie.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu