Un vis împlinit după 20 de ani: Altar la Wacken Open Air

Câştigarea W:O:A Metal Battle Romania 2010 a însemnat pentru grupul clujean Altar încununarea unei cariere de aproape 20 de ani. 

Formată în 1991, trupa a susţinut primul concert naţional la Festivalul Samrock, unde a obţinut premiul de popularitate. Un an mai târziu, trupa a fost desemnată cel mai bun newcomer de către presa de specialitate. „The Last Warning" (1993), primul lor album, este cel mai bine vândut disc de rock de după 1989, iar în 1994 participă alături de celebrele grupuri Anathema şi Schnitt Acht la „Manic Depression Tour". „Respect" (1995), „Born Again" (1998) şi „Atitudine" (2006, singurul disc Altar cu versuri în română) le-au reconfirmat valoarea şi le-au adus prezenţa la festivaluri precum Sziget (Ungaria), Skip Rock, Top T, Artmania, Peninsula, Rock la Mureş etc.

Concursul desfăşurat la Bran, weekendul trecut, în cadrul Festivalului Rockin' Transilvania, le aduce calificarea în finala W:O:A Metal Battle 2010, care va avea loc la Wacken, între 4 şi 7 august. Altar este a doua trupă care reprezintă România la cel mai mare eveniment metal din Europa, după X-plod în 2009. La câteva minute de la anunţul oficial de duminică seară, Andy Ghost (voce), Damian (chitară), Teo Peter jr. (bas) şi Levi (tobe) au acordat un interviu pentru cotidianul.ro. Membrii trupei clujene ne-au vorbit despre semnificaţia acestei victorii, venită la aproape 20 de ani de la înfiinţarea grupului Altar.

Dacă „American Justice" (piesă inspirată de cazul Teo Peter, tatăl basistului Altar - n.r.) e o utopie, putem spune că s-a făcut măcar „German Justice"?
Andy: S-a făcut „Justice"... for Romania.
Teo: E OK, noi ne bucurăm foarte mult că o să ajungem la Wacken, practic noi ne trăim în continuare visul pe care îl avem de 20 de ani, de când ne-am apucat de muzică, și o facem cu plăcere, iar asta e ceea ce contează cel mai mult. Am trecut peste orice ar însemna orgoliile unei trupe vechi de 20 de ani în a participa la o competiţie, dar, aşa cum am spus, ne face foarte mare plăcere. Cred că merităm să ajungem acolo. Dacă nu se poate altfel, măcar aşa. Chiar ne-a plăcut foarte mult.

Vor lua nemţii „Atitudine"?
Andy: Să vedem. Noi îi vom chema la atitudine. Îi vom ţine „Under Control" şi îi vom îndemna: „Make Yourself Heard" (râsete). Teo: Nu ştiu dacă vor lua atitudine, pentru că ei în general sunt un popor cu atitudine. Eu sper să le arătăm că şi noi avem cel puţin la fel de multă atitudine ca şi ei.

Cum e să fiţi printre câştigători? Cum e să ajungeţi la Waken tocmai acum?
Levi: E foarte OK. Până la urmă, şi pentru noi e o onoare şi avem oportunitatea să arătăm, între trupe tari, că suntem cineva. E o provocare, dar simultan e un semn că nu ne facem degeaba treaba. Sincer, m-am mirat foarte tare că am câştigat noi, pentru că ştiu că în România de obicei astfel de concursuri se tranşează pe alte căi. Nu mă gândeam că vom câştiga noi. Întotdeauna am fost cam ai nimănui.
Andy: Eu cred că după 20 de ani de cântat în România, reprezentând scena metal aşa cum se cuvine, a fost momentul nostru. Suntem onoraţi că am fost în primul rând chemaţi şi suntem onoraţi că am fost aleşi pentru a reprezenta România la W:O:A. Şi cred că vom fi într-adevăr trupa care va sta în prima linie pentru România şi nu vom da ţara de ruşine, ca să zic aşa. Ci, dimpotrivă, vom arăta că şi la noi se poate face muzică la nivel internaţional şi cred că era momentul ca într-adevăr cineva din România să poarte steagul acolo. Şi noi îl vom purta cu mare mândrie şi cu mare drag.

Vă aşteptaţi să fiţi învingători?
Damian: Într-un fel, parcă nu mai conta. Am mai fost la concursuri din astea, deşi nu mi se pare fair ca o trupă care, fără să ne lăudăm, de 20 de ani scrie istorie în România, care a făcut ce n-a mai făcut nimeni în timpul ăsta, cu membri de aproape 40 de ani, să trebuiască să vină să concureze contra unor copii de 15 ani, ca pe vremea când eram la şcoală şi mergeam la olimpiade. Se putea face şi chestia următoare: hai să reprezentăm România printr-o trupă veche şi de profesionişti, iar trupele tinere să se bată pentru prima poziţie la Metal Battle. Dacă n-a fost varianta asta, am venit să participăm la concurs, cu cei tineri, cu cei care au fost aici.


Poate, în fine, valoarea îşi spune şi la noi cuvântul...
Levi: Au mai fost cazuri când am cântat alături de trupe mega-penibile, în timp ce noi am avut o audienţă dublă sau triplă faţă de ele, apoi am citit în presă că „Altar a reuşit să nu fie penibilă". Am cântat şi la Sziget în 2006, înainte de Napalm Death, şi ne-am mirat că, deşi pe scenă am vorbit şi engleză, şi maghiară, şi română, până la urmă în public erau şi mulţi veniţi din România, dar şi din alte ţări.

Veţi trage după voi şi alte trupe?
Andy: Sigur că da. Eu consider că e momentul ca trupe din Est, care de atâţia ani au aşteptat o astfel de şansă, să-şi reprezinte ţara la Wacken. Au trecut 20 de ani, iar noi dintotdeauna ne-am dorit să cântăm pe o scenă internaţională, pe o scenă metal unde într-adevăr vine un public care ştie la ce să se aştepte, şi cred că momentul nostru va fi unul care va scrie istorie.

Poate data viitoare veţi merge invitaţi direct, şi nu prin intermediul concursurilor.
Teo: Practic asta ne-am fi dorit. Dar din păcate în România, de 20 de ani de când facem treaba asta, n-a existat vreun promoter care să aibă interesul sau dorinţa să scoată o trupă de metal românească afară. Asta fiind singura variantă de a ajunge la Wacken, am ales să facem pasul acesta. Noi ne trăim în continuare visul.
Levi: O luăm pas cu pas, nu poţi să mergi din prima în vârf. Aşa şi în 1996, când am fost la Sziget, am fost prima trupă din România ajunsă acolo. Şi am cântat şi pe scena mare. Tot aşa am trimis o casetă şi am fost selectaţi pentru scena mare. Dar atunci a fost, cred, un noroc din acesta, din 1.000 o dată. Acum e mai normal traseul acesta, să mergi la concursuri. Oricum, noi evoluăm mai bine în deplasare.

Aveţi ceva special pregătit pentru show-ul de la Wacken? Ştiţi câte piese veţi cânta?
Teo: Să vedem întâi regulamentul. În principiu însă va fi acelaşi program de la Metal Battle Romania, poate vom schimba o piesă sau două. Toate melodiile sunt noi, cu excepţia „Prison of Death", care e de pe primul album, e compusă în 1992. Am decis să cântăm numai şi numai piese noi, care vor figura pe noul album, care sper ca în toamna asta să fie editat. Deocamdată nu putem dezvălui numele albumului, îl ţinem în mânecă. Este gata în proporţie de 70%, în luna iulie dorim să intrăm în studio.


Cum e să concuraţi cu trupe din ţări cu tradiţie? Reprezentanţii Suediei, de exemplu, sunt programaţi în aceeaşi zi cu voi.
Teo: Nu e o regulă fenomenul ABBA, să se repete şi în metal. Noi, cred, ne merităm locul acolo şi ne vom face treaba cât putem mai bine. De aici încolo, alţii decid.
Damian: Ştim că o să fie bine. Nu ne-am gândit niciodată la concurenţă, ne-am gândit să ajungem acolo şi să dăm tot ce ştim noi mai mult şi să fim aşa cum ştim noi că putem fi, în ziua noastră bună. De obicei, la concursuri rezultatul depinde de factori care nu ţin de noi. Noi vrem să fim acolo, să reprezentăm România şi munca noastră de 20 de ani, la care noi chiar am pus umărul, chiar am încercat să ţinem visul ăsta viu. În atâtea momente am fost aproape constrânşi şi siliţi de împrejurări să renunţăm, şi totuşi n-am făcut asta. Ne-am dat seama că fără pasiune n-am putea trăi, n-am fi la fel de compleţi sau de fericiţi ca persoane, aşa că încercăm să mergem mai departe.

Aveţi o casă de discuri care să vă susţină? Dacă label-urile româneşti nu vă „văd", ar fi o şansă acum să vă „vadă" cele de-afară?
Damian: Suntem complet independenţi. Şi când am avut o casă de discuri, tot pe cont propriu se poate spune că am fost. A trebuit să ne autofinanţăm şi, în afară de un clip şi de distribuţia şi producţia unui album, nu s-a întâmplat nimic. Noi ne-am făcut concertele, noi ne-am făcut afişele, noi am făcut totul, pe buzunarul fiecăruia. Nici ei nu erau mulţumiţi că nu le aduceam milioane, nici noi nu eram mulţumiţi că nu ne sprijineau în nici un fel. Dacă nu e o casă de discuri care să se ocupe strict de mişcarea asta... Categoric nu o să ne vezi alături de muzică mainstream.
Levi: Nu-i vorba numai de noi, ci sunt nu-ştiu-câte trupe de metal care nu sunt susţinute. E vorba mai mult de curent, e vorba de faptul că nu există interesul ca oamenii să promoveze un gen de muzică, piese care să-i pună pe gânduri şi aşa mai departe. Este interesul ca oamenii se asculte muzică şi să nu se mai gândească la nimic după aceea. Aşa că este evident că n-o să fie promovată o trupă de metal sau alt gen care transmite mesaje, lucruri care te pun eventual pe gânduri. Chiar şi afară este situaţia asta. Chiar dacă acolo showbiz-ul înseamnă mai mult, iar pentru trupele de metal există evenimente mai mari, dacă le comparăm cu celelalte chestii, rezultă tot o cantitate redusă, procentual vorbind.


Andy: Deocamdată nu avem nimic, noi oricum pregătim un album în engleză, un album complex şi foarte masiv, foarte brutal şi super-agresiv, ca să zic aşa, super-metal, va fi cred cel mai masiv şi mai complet album al trupei Altar. Chiar lucrăm de multă vreme la acest album şi chiar în seara asta am cântat două piese în primă audiţie, şi anume „Disaster" şi „Never Back Down". Au fost piese cântate prima oară şi suntem onoraţi că putem aduce ceva de calitate în România şi cred că asta se va simţi în orice ţară. Simt că muzica asta nu are bariere, nu are naţionalitate. Eu cred că muzica pe care o cântăm noi în vremurile acestea sună pentru oricine, oriunde, pentru vremurile noastre. Trupa Altar este, cred, o trupă actuală şi va demonstra acest lucru prin viitorul album.

Cum e cu visul care s-a împlinit tocmai acum, după aproape 20 de ani? E mult 20 de ani?
Damian: E bine... da-i păcat că-i tocmai acum. Dacă şansa asta era acum zece ani, măcar acum cinci ani, cred că se întâmplau mult mai multe lucruri. Aşa, stăm în ţara asta, închişi ca-ntr-o închisoare, unde, vezi, mişcarea nu-i dezvoltată, nu există un circuit de cluburi, de organizatori care să facă din asta o chestie continuă, să poţi să trăieşti din asta, mă refer la un nivel de subzistenţă. Ori faci totul pe banii tăi, şi ai un job şi îţi întreţii pasiunea, ori altă şansă n-ai. Sperăm ca Wacken să fie măcar o poartă deschisă, măcar spre altceva.

În 1993, când deschideaţi pentru marile trupe venite în România, vă gândeaţi că veţi ajunge la Wacken?
Andy: Noi întotdeauna ne-am dorit acest lucru, am pornit cu acest vis, este visul nostru de a cânta la festivaluri internaţionale, de a fi o trupă recunoscută pe plan internaţional. Până acum cel puţin, nu ni s-a dat această ocazie, dar uite că, odată cu Metal Battle-ul pentru Wacken Open Air, pe care l-am câştigat, şi le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, cred că trupa Altar şi-a atins în sfârşit un vis, iar acolo ne vom face treaba aşa cum ne-o facem de fiecare dată pe orice scenă, oriunde cântăm, 100%.

Tot la Wacken va cânta şi Anvil, o trupă care nu a obţinut decât recent succesul pe care îl merita de 20 de ani, abia acum se poate spune că i se face dreptate. Puteţi spune acelaşi lucru şi despre situaţia voastră?
Andy: Asta vorbim după concertul de acolo. Deocamdată nu avem vreun manager, ne avem pe noi înşine şi credinţa în noi şi în ce am făcut în cei 20 de ani şi cred că vom face faţă cu brio...
Teo: ...şi spate! (râsete)
Andy: Teo cu spatele, eu cu faţa. Eu cred că va fi momentul nostru şi vom exploata acest moment 100%.

Steffen Kiederer, membrul german al juriului, îşi exprima convingerea că trupa care va câştiga la Metal Battle România se poate clasa între primele şapte la finala de la Wacken (din 26 de ţări participante - n.r.).
Damian: Atunci va trebui să fim mai buni şi decât celelalte şase.

Paul Iancu (Cotidianul)