Fernando Ribeiro ( Moonspell): “Mă consider mai mult un muzician interesat de literatură decât un scriitor interesat de muzică”

Show-ul din cadrul B’estfest a fost cel de-al doilea concert susţinut de trupa Moonspell la Bucureşti. Liderul formaţiei portugheze ne-a vorbit despre plăcerea cu care revine de fiecare dată în România. Fernando Ribeiro a prezentat şi o latură mai puţin cunoscută a sa, cea de scriitor.

Concertul Moonspell de la B’estfest este al cincilea în România. Ce înseamnă acest lucru pentru voi?
Şi noi ne gândeam la asta pe drumul dintre aeroport şi hotel. Uneori pierdem şirul recitalurilor dintr-o anume ţară. În schimb, îmi amintesc foarte bine şi acum de primul concert, cel din Timişoara. Pentru noi a fost ca o vizită care a fost prea mult timp amânată, simţeam că fanii români, care de multă vreme ne scriau şi ne întrebau când vom ajunge şi în ţara lor, fuseseră cumva nedreptăţiţi, o lungă perioadă din cariera noastră nu avusesem ocazia să venim. De fiecare dată ne-am simţit foarte bine aici, cred că toate show-urile de până acum ne-au demonstrat că numărul admiratorilor creşte permanent. De data aceasta, programul a fost făcut foarte avantajos pentru noi, în sensul că ni s-au acordat 75 de minute pentru acest show. Ne-am dorit foarte mult să ne întoarcem aici, mai ales că românii de fiecare dată ne-au întâmpinat cu căldură, cu inima deschisă, cu ospitalitate. Cred că este din nou o bună ocazie de a petrece un timp plăcut alături de fanii noştri.

În Bucureşti cântaţi pentru a doua oară. Ce amintiri vă leagă de acest oraş?
Data trecută am cântat din postura de headlineri, iar după concert am avut o zi la dispoziţie. Chiar dacă timpul a fost destul de scurt faţă de cât am fi vrut, ne-am putut plimba prin Bucureşti. Ne-am oprit în centru pentru o bere, de asemenea am vizitat palatul lui Ceauşescu (Palatul Parlamentului, n.r.). Programul obişnuit al trupei nu ne permite să vedem prea multe din oraşul în care cântăm, avem un timp pe care trebuie să-l organizăm foarte bine. De exemplu, în Paris am ajuns de vreo 10-15 ori, dar abia la una dintre ultimele vizite am putut vedea Turnul Eiffel. Şi despre Mexico City aş putea spune cam acelaşi lucru. Tocmai de aceea, ziua liberă care ni s-a oferit în Bucureşti a fost o experienţă plăcută, ne-am simţit minunat, mai ales că şi concertul ieşise foarte bine şi am putut vedea şi oraşul. S-a produs o confuzie în ceea ce priveşte avionul cu care urma să plecăm spre Portugalia, am pierdut noţiunea timpului şi am ajuns prea târziu la aeroport, astfel că a trebuit să cumpărăm alte bilete. Mai ales că şi în Lisabona trebuia să participăm la un show radio, la un post important din Portugalia. În plus, a trebuit să petrecem o noapte în aeroportul din München, dar n-a mai contat, cât timp ne-am simţit atât de bine în Bucureşti.

Aşa este, când vii ca artist, programul nu-ţi permite foarte multe. Ţi-ai dori să vii şi ca turist, pentru ca timpul să nu mai fie atât de limitat?
Sunt locuri unde ajungi, iar apoi revii luându-ţi o mai mare rezervă de timp, aşa cum spuneai. Dacă n-ar fi existat Moonspell, n-aş fi avut ocazia să călătoresc atât de mult. Programul riguros, orarul curselor aeriene reprezintă poate cele mai mari dezavantaje pentru un artist care vine să susţină un concert. Deseori oamenii uită că astfel de lucruri ne dictează programul. Uneori ai un zbor foarte devreme, alteori nu apuci să dormi sau să mănânci, iar când eşti pe scenă trebuie să nu laşi să se vadă toate acestea. Este datoria noastră să evoluăm ca şi cum am fi putut dormi opt ore înainte, ca şi cum totul ar fi perfect. Cu siguranţă că îmi doresc să pot veni să vizitez din nou Bucureştiul. Însă chiar şi când avem perioade mai lungi de pauză un zbor cu avionul este obositor, astfel că din acest motiv prefer să-mi petrec scurtele vacanţe în Portugalia în loc să aleg o destinaţie din străinătate. Asta nu înseamnă însă că nu mi-ar face plăcere să vin să vizitez mai mult din Bucureşti, care este un oraş frumos. Cred că a evoluat foarte mult de când am venit prima dată. Atunci văzusem foarte multe locuri unde se construia; acele clădiri sunt acum terminate.

Ce părere ai despre publicul român? Spuneai că mereu te-a întâmpinat cu căldură.
Prima mea întâlnire cu fanii români s-a produs cu ocazia concertului de la Timişoara, însă, aşa cum am spus de fiecare dată, mi-aş fi dorit ca primul recital în România să aibă loc la Bucureşti. Însă s-a întâmplat ca primul promoter să ne invite la Timişoara. Am venit atunci însoţiţi de bunii noştri prieteni de la Rotting Christ. Şi paza este foarte diferită acum faţă de atunci, când am văzut mulţi în uniforme militare, lucru care ne-a surprins, mai ales că veneam după un turneu european, alături de Behemoth şi Napalm Death. Evoluasem în locuri pe care le cunoşteam foarte bine: Germania, Franţa, ţări din Europa Centrală. Însă atunci când am ajuns în România am beneficiat din plin de avantajul pe care îl ai atunci când cânţi pentru prima oară într-o ţară. Mă refer la pasiunea oamenilor, pe care o manifestă faţă de o trupă pe care au aşteptat-o atât de mulţi ani. Astfel că, atunci când am susţinut şi concertul din Bucureşti, am ales o arenă mare, iar atunci când am urcat pe scenă am văzut mulţi oameni strânşi în faţa noastră, a fost o senzaţie deosebită. În plus, între portughezi şi români cred că există o legătură invizibilă. Sunt mulţi români în Portugalia, şi cred că le vine foarte uşor să se adapteze acolo: ambele limbi au o rădăcină comună, latina, iar temperamentul este şi el unul latin. Pentru mulţi poate părea ciudat că oameni din două ţări plasate atât de departe din punct de vedere geografic împărtăşesc aceleaşi viziuni, comunică atât de bine, folosesc cuvinte similare. Şi din acest motiv mă simt atât de bine aici, iar după părerea mea fanii români sunt printre cei mai entuziaşti din Europa.

Ai scris trei cărţi de poezie, însă recent ai schimbat domeniul şi ai publicat o colecţie de proză scurtă. Despre volumul “Senhora Vingança” s-a spus că, deşi povestirile sunt ficţionale, ele se apropie periculos de mult de realitate. Ce ne poţi spune despre această trecere înspre proză? Dar despre sursele de inspiraţie?
A fost o carte care şi pentru mine a venit oarecum pe neaşteptate. Urma să fie lansată o colecţie de povestiri pe tema miturilor europene, iar editorul m-a invitat să contribui. În acea vreme mă concentram mai mult pe compunerea noului album Moonspell şi pe sintetizarea unor idei poetice. Am făcut o pauză pentru a mă concentra asupra cărţii amintite. Aveam câteva idei. Cred că pe măsură ce avansezi, inclusiv în vârstă, eşti legat mai intens de realitate decât atunci când eşti tânăr. Bineînţeles, nu mă refer doar la chestiile de zi cu zi, ci şi la realitatea supranaturală, la cea mai ciudată chiar şi decât ficţiunea, la faptul că lumea de dincolo are ceva de oferit. Chiar şi multe dintre piesele Moonspell îşi au originea în lucruri pe care le-am observat în lumea reală. Le-am privit însă prin ochii mei, le-am trecut prin propria imaginaţie, iar apoi le-am transformat în versuri ale pieselor Moonspell sau în texte pentru cărţile de poezie. Pentru a rămâne în spiritul colecţiei, pentru volumul de proză am abordat, la început, tema vampirilor, mai ales că îmi repugnă seria “Twilight”, ca şi mare parte din ce s-a scris despre vampiri în lumea filmului sau a literaturii. Pur şi simplu nu seamănă cu propria-mi viziune. Mama şi tata mi-au povestit despre mireasa lui Dracula, iar de atunci am fost interesat de aceste personaje fascinante şi puternice. Poate că autorii seriei “Twilight” au scris având în vedere un public format din adolescenţi, astfel că au dus toate atributele vampirilor până într-acolo încât nu mai seamănă cu originalul. Astfel că prima dintre povestiri, intitulată “Trve”, are în centru un vampir scriitor, unul modern, dar foarte puternic, care ajunge la un târg de carte din Paris, iar acolo găseşte un grup de vampiri care trăiesc departe de ochii lumii. Aceştia încearcă să se răzbune, deranjaţi fiind de imaginea pe care le-a creat-o vampirilor în cărţile sale. A doua povestire, intitulată “Exercício de Cidadania”, îl are în centru pe un ucigaş în serie care îşi alege victimele numai din rândul politicienilor ale căror decizii au schimbat în rău viaţa oamenilor. Portughezilor le vine mult mai uşor să rezoneze cu această nuvelă, mai ales că în contextul crizei, al clasei politice, ai tendinţa de a-ţi face dreptate, chiar şi printr-o ficţiune, faţă de cei care se îmbogăţesc pe spatele populaţiei. “Senhora Vingança” a fost o scriere atipică pentru mine, dar a fost o experienţă plăcută, iar cartea a beneficiat de o prezentare foarte bună. Nu m-am putut bucura pe deplin de acest fapt, dat fiind că în acele zile lucram la “Alpha Noir / Omega White” (cel de-al nouălea album Moonspell, lansat în aprilie 2012 - n.r.). Din studio am plecat direct la un târg de carte din Lisabona, unde volumul a fost lansat într-un cadru deosebit, cu şampanie şi toate celelalte. Însă eu eram atât de obosit încât n-am mai putut decât să citesc un fragment în faţa publicului, iar apoi am plecat acasă, deoarece dimineaţa următoare mă aştepta o nouă zi în studio, pentru a continua înregistrările.

Dacă un traducător ţi-ar cere permisiunea de a-ţi traduce volumele în limba română, ţi-ar surâde ideea?
Da, bineînţeles. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Jose Luis Peixoto, este scriitor, am colaborat cu el la albumul “The Antidote”. Chiar dacă eu sunt muzician, iar el scriitor, ne-am împărtăşit experienţele în privinţa călătoriilor, a ideilor - eu prin prisma Moonspell, el prin cea a cărţilor sale. Mereu mi-a spus, şi are dreptate, că pentru orice autor a-i fi traduse cărţile în orice altă limbă este o mare realizare. Bineînţeles, eu mă consider în primul rând un muzician interesat de poezie şi de literatură decât un scriitor interesat de muzică, aşa cum este prietenul meu. Tocmai de aceea consider că ne completăm reciproc. Bineînţeles că aş accepta o propunere de genul celei despre care m-ai întrebat. Nu ştiu dacă va fi greu sau uşor, dar, aşa cum spuneam, între cele două limbi există multe similarităţi, astfel că, presupun, n-ar fi chiar atât de dificil, iar fanii din România mi-ar putea vedea această latură diferită. Deşi mi-am propus să traduc eu însumi în engleză, nu am avut niciodată timpul pentru asta, fiind mereu extrem de ocupat.

Ne putem aştepta în viitorul apropiat la o nouă carte, una de versuri, de nuvele, poate un roman?
Un roman încă nu, deşi am câteva idei. Citesc multe romane şi consider că nu am atins încă acel nivel pentru a scrie eu însumi unul. În schimb, proză scurtă - da. Sunt mult mai atras de a scrie versuri, fie pentru piese, fie pentru un volum de poezie. Aparent, între cele două variante nu există diferenţe, însă versurile melodiilor se supun cumva regulilor muzicii, suferind anumite schimbări care le deosebesc de poezia clasică, de cea din cărţi. Însă muzicalitatea este importantă pentru amândouă. În prezent sunt cumva la jumătatea procesului de a scrie o nouă carte de poezie, care se va intitula “Purgatorial” şi în care va fi vorba de ultimii patru ani din viaţa mea. În prezent nu am însă timpul pentru a mă linişti, pentru a-mi sedimenta ideile, astfel că o voi lăsa până la următorul turneu, în care Moonspell va cânta alături de Pain, Swallow the Sun şi Lake of Tears. Unul dintre visurile mele cele mai arzătoare, despre care încă sper că poate fi realizat anul acesta, ar fi cel de a lansa o fotobiografie Moonspell, care să includă poze de la începutul anilor ’90 până în prezent, un document care să marcheze aceşti douăzeci de ani, mai ales că nu am pregătit nici un show ori turneu aniversar şi nici vreun album best of. Ar fi un mod original şi s-ar potrivi stilului Moonspell să lansăm o astfel de carte, cu multe fotografii şi cu impresii din partea fanilor, a artiştilor şi a altor oameni pentru care Moonspell este important. De asemenea, voi include o parte dintre textele pe care le-am scris, din diverse perioade ale carierei. Cam acestea sunt planurile pe care le am în privinţa scrisului, care pentru mine e un hobby, de fapt mai mult o pasiune: un nou volum de versuri şi, dacă totul merge cum trebuie, o biografie în imagini a trupei.

Moonspell împlineşte anul acesta 20 de ani de la înfiinţare. Fernando Ribeiro şi colegii săi au lansat în aprilie “Alpha Noir / Omega White”, al nouălea album din carieră. Recitalul de la B’estfest este cel de-al doilea în Bucureşti şi cel de-al cincilea din România, după Timişoara, Cluj Napoca şi Satu Mare. Pe lângă versurile trupei, Fernando Ribeiro scrie şi poezie, publicând până acum trei volume - “Como escavar um abismo”, “As feridas essenciais” şi “Dialogo de vultos” - şi lucrează la un al patrulea. În 2011 a debutat în proză, cu “Senhora Vingança”, o carte apreciată atât de critici, cât şi de public. Artistul este de asemenea şi un cunoscut traducător, abordând în special scrierile lui H.P. Lovecraft, dar şi alte opere de ficţiune.

Cătălina Iancu (B365.ro)

Theatres des Vampires au bântuit prin Transilvania

După ce, anul trecut, au cântat în premieră în România, Sonya Scarlet şi colegii săi au revenit pentru încă două spectacole, în Bucureşti, dar şi în Cluj.

Theatres des Vampires au demarat turneul european pe 13 aprilie, cu un show în Slovenia. După Maribor au urmat Zagreb (Croaţia), Ankara şi Istanbul (Turcia), iar pe teritoriu românesc au intrat pe 19 aprilie. Ei au venit însoţiţi de conaţionalii de la JTR Sickert şi Lunocode.

În viziunea multora, viaţa de artist pare o continuă distracţie - muzicienii vin, cântă, se distrează, apoi pornesc către următoarea destinaţie. Însă aceasta este doar partea frumoasă a lucrurilor: reporterii adevarul.ro au simţit pe pielea lor ce înseamnă un turneu. Cele două zile - dintre cele 18 ale periplului european - au fost extrem de solicitante.

Indiferent cât de confortabil şi de stabil ar fi autocarul - lung de douăzeci de metri şi înalt de patru, plus o remorcă destinată instrumentelor -, pentru cei care nu sunt deprinşi să doarmă în maşină este un adevărat calvar. „După o vreme te obişnuieşti, te simţi ca un prunc în leagăn", a încercat să glumească unul dintre cei 19 membri ai „caravanei vampirilor".

Însă nu este chiar aşa, mai ales dacă străbaţi şoseaua sinuoasă de pe Valea Prahovei atunci când e somnul mai dulce. Artiştii spun că bioritmul le este dat peste cap. Unii nu se pot odihni aşa cum ar trebui, şi aceasta nu este singura lor problemă.

O oprire în parcarea unei benzinării nu este benefică doar pentru şoferul care conduce şi câte 11 ore, ci şi pentru trupeţi, care profită de popas pentru un spălat pe dinţi şi pe faţă. Iar întârzierile din motive neprevăzute le pot da peste cap întregul program, făcut de altfel foarte riguros.

Un mic-dejun frugal luat la măsuţele din autocar nu este întotdeauna suficient pentru a le asigura caloriile necesare. „Avem asigurată doar o masă pe zi, însă uneori suntem nevoiţi ca din lipsă de timp să alegem între cină şi duş, câtă vreme probele de sunet nu pot fi tăiate de pe listă", ne-a mărturisit Sonya Scarlet. Şi la aceste activităţi se adaugă nelipsitele interviuri şi alte activităţi de protocol.

Şi în drum spre Bucureşti s-a întâmplat ceva neprevăzut: un control de rutină al poliţiei din Bulgaria i-a ţinut în loc mai bine de două ore, astfel că programul din clubul Wings a trebuit să fie comprimat la maximum. Însă, cum trupa Eufobia, iniţial anunţată pe afiş, nu s-a mai alăturat turneului, desfăşurătorul nu a suferit modificări majore.

La 19.30, pe scenă a urcat Lunocode, trupă înfiinţată în 2004 de fraţii Perseo şi Paride Mazzoni (tobe, respectiv chitară), lor alăturându-li-se Giordano Boncompagni (chitară) şi Francesco Rossi (bass). După ce au activat iniţial sub titulatura Anima, italienii şi-au schimbat numele în 2010, după semnarea contractului cu Spider Rock Promotion. Lunocode este un joc de cuvinte între Lunokhod (cuvânt care în rusă înseamnă „care păşeşte pe Lună") şi termenul „code" din limba engleză.

În acelaşi an au schimbat şi solista, Daphne Romano devenind noua voce a formaţiei. Roşcata a încălzit atmosfera în clubul bucureştean, strângând fanii în faţa scenei. Muzicienii au constituit o surpriză plăcută pentru publicul român. Ei au prezentat piese de pe albumul „Celestial Harmonies", apărut anul acesta. O veste bună ne-a dat-o chiar Daphne: „Lucrăm la un nou produs discografic, avem gata câteva piese", ne-a dezvăluit interpreta.

Din motive tehnice, Tiarra a cântat mai devreme decât era prevăzut: cât timp celelalte două grupuri de pe afiş au folosit setări de sunet similare, s-a impus această modificare de program. Şi grupul român a avut aproape o oră la dispoziţie, încântându-şi admiratorii şi surprinzându-i plăcut pe „oaspeţii" din Peninsulă.

O apariţie mai mult decât plăcută a fost JTR Sickert. Trupa din Modena, înfiinţată în 2005, a avut o ascensiune rapidă, iar stilul industrial gothic i-a propulsat în rândul formaţiilor care şi-au căpătat deja succesul.

Concertul lor de la Viadana, unde au împărţit scena cu Dark Tranquillity, dar şi cu Theatres des Vampires, a convins-o pe Sonya Scarlet să-i includă în turneul actual. De altfel, între cele două formaţii italiene există o strânsă prietenie, aşa cum am putut observa în cele două zile petrecute alături de ei.

Delicata solistă Emy Zona şi energicul Tiziano Panini, alias Billy T Cooper (foto), s-au completat perfect. În timp ce vocea ei suavă a punctat părţile mai lente, el a oferit dinamism show-ului, dansând pe tot parcursul recitalului. Vocalul n-a stat o clipă locului, agitând deseori stativul microfonului ornat cu leduri, pe deasupra capetelor celor din primele rânduri.

Contrar altor trupe, în care prezenţa feminină este cea care îşi schimbă ţinutele, la JTR Sickert lucrurile au stat exact pe dos: peste bluza de plasă, Billy T Cooper a îmbrăcat jachete negre, asortate la un joben ce amintea de Slash. Cu un machiaj a la Lord Vampyr şi cu o atitudine ce te ducea cu gândul la Valor Kand, solistul grupului din Modena a reuşit să rămână original, fiind o apariţie inedită, cu mult potenţial.

Însă cei mai aşteptaţi au fost headlinerii, cu o Sonya Scarlet în mare vervă. Puţini au fost cei care au ştiut că interpreta nu se simţea deloc bine atunci când autocarul a tras în faţa clubului Wings. Însă până la ora recitalului ea a reuşit să-şi revină şi a dat maximum posibil. Intrarea în atmosfera de spectacol a remontat-o: părea că-şi trage energia, precum vampirii, din entuziasmul celor din sală.

Şi la Bucureşti, dar şi la Cluj, ei au optat pentru acelaşi setlist: „Keeper of Secrets", „Lilith Mater Inferorum", „Bring Me Back", „Angel of Lust", „Blood Addiction", „Le Grand Guignol", „Unspoken Words", „Moonlight Waltz", „Apart", „Anno Dracula", „Medousa", „Rain", „Wherever You Are", „Sangue", „La Danse Macabre du Vampire", iar pentru bis au păstrat „Carmilla" şi „Blut Divine". 

„Vampiriţa" şi-a etalat caninii ascuţiţi şi a regurgitat „sânge" la piesa „Sangue". Spre regretul multora, a lipsit momentul în care solista deschidea Necronomiconul din care ţâşneau flăcări. Însă din piesele cerute insistent - dar zadarnic - de public s-ar fi putut forma un setlist de încă 17 melodii, cu nimic mai prejos decât cel prezentat în cele două seri.

Ca noutate a apărut însă "Apart", una dintre cele trei piese compuse de formaţia italiană pentru coloana sonoră a filmului "The Cult of Lamia". În pelicula care va fi lansată în curând, Sonya Scarlet a primit un rol, ocazie de a colabora din nou cu David Bracci şi cu Abraam Fontana, regizorul, respectiv interpretul personajului principal masculin în videoclipul piesei "Carmilla".

Solista a schimbat trei costume chiar pe scenă, în dosul unui paravan improvizat. Astfel că, spre deosebire de concertul de anul trecut, a putut să-şi afişeze vestimentaţia extravagantă, descompusă de fiecare dată până când a rămas în ţinute extrem de sexy.

Nu au lipsit accesoriile purtate pe cap, unul dintre acestea făcând-o să semene cu legendara „Medousa", la melodia cu acelaşi nume. Dacă la primul costum domina culoarea roşie, cel de-al doilea a fost complet negru, în timp ce la final a apărut într-o rochie albă. Fanii nu au părăsit clubul până ce nu şi-au primit porţia de autografe şi fotografii alături de artişti, astfel că muzicienii au rămas în Wings până mult după miezul nopţii.

În jurul orei 3 dimineaţa, caravana a plecat spre Transilvania, având doi pasageri în plus la bord. Jurnaliştii adevarul.ro au profitat de locurile rămase libere după ce trupa bulgară Eufobia „a sărit din schemă". Muzicienii au mai rămas ceva vreme la măsuţele din autocar, înainte de a urca în „dormitorul" de la etaj.

Am putut schimba impresii la cald cu artiştii, care au fost impresionaţi şi de această dată de căldura cu care i-au primit admiratorii lor din România. Un singur regret au avut: „Ne-am fi dorit foarte mult să vizităm castelul Bran, asociat cu numele lui Dracula", ne-a spus cu regret bateristul Gabriel Valerio. Însă timpul şi aşa scurt nu a permis nici o oprire suplimentară, astfel că obiectivul turistic a rămas pentru o dată viitoare.

Dacă există o sarcină mai ingrată decât cea de a păzi o turmă de iepuri, este aceea de a coordona un grup de 19 persoane, fiecare cu propriile necesităţi, de la alcătuirea meniului pentru vegetarieni la programarea ordinii la duş. Plus negociatul cu organizatorii locali şi rezolvarea situaţiilor neprevăzute. Tour managerul Francesco Grieco s-a ocupat de toate acestea, în plus înlocuindu-l şi pe şofer în ultima oră a drumului.

Lui i-a revenit şi misiunea delicată de a conduce imensul vehicul pe străzile Clujului şi de a coordona descărcarea cutiilor voluminoase în care erau ambalate sculele, în cel mai scurt timp posibil. Astfel că şi el are o parte din meritul că show-ul din Irish & Music Pub, organizat de Welcome2Cluj, a ieşit la fel de bine ca şi cel pus la cale de Stay Metal Forever, în Bucureşti.

După ce au pus umărul la dusul bagajelor prin labirintul din clubul clujean, artiştii s-au răspândit care încotro: unii la duşuri, alţii la masă, alţii la probele de sunet. Responsabilă cu aranjatul standului de merchandise a fost Katia „Diktator", cea pe care fanii înrăiţi au recunoscut-o în persoana celei care îi realizează de obicei impunătoarele ţinute Sonyei Scarlet. S-ar putea spune că grupul formează o adevărată familie, şi la figurat, dar uneori şi la propriu: Katia este soţia inginerului de sunet Christian Ice, aflat la butoane pe întreg turneul.

Produsele cu logoul trupelor au fost pentru toate buzunarele: de la DVD-ul „Moonlight Waltz Tour 2011" (80 de lei), care urmează a fi lansat oficial abia la finalul acestei luni, până la insignele de 4 lei. Nu au lipsit tricourile, afişele, pandantivele, CD-urile şi alte suveniruri.

Show-ul a fost deschis de o formaţie locală: pentru clujenii de la The Hourglass a fost primul concert important sub această titulatură. Alma Vomastek şi colegii săi au pregătit publicul pentru festinul ce avea să urmeze.

Deşi setlisturile au fost similare cu cele de la Bucureşti, cei mai mulţi dintre muzicieni au optat pentru alte costume decât în Capitală. Mai ales că în Wings cei de la Lunocode au fost nevoiţi să cânte în „ţinuta de lucru", din cauza decalării programului, după cum a dezvăluit unul dintre trupeţi. Daphne i-a cucerit şi pe clujeni, cu privirea sa seducătoare - efectul fiind amplificat de conturul negru ce-i punea în evidenţă ochii -, dar mai ales cu talentul său muzical.

În faţa scenei s-a strâns un grup compact care nu s-a clintit de pe poziţiile strategice până la final. Şi solistul JTR Sickert i-a entuziasmat pe spectatori, unii cunoscându-i deja piesele de pe Internet. „Sunt pentru prima dată în România, dar cu siguranţă nu şi ultima", avea să ne spună Tiziano după spectacol.

Aşa cum era de aşteptat, headlinerii au fost la înălţime, cu Fabian Varesi la clape, Stephan Benfante la chitară, Zimon Lijoi la bass şi Gabriel Valerio la tobe. „Ne-am întors acasă, în Transilvania", i-a salutat Sonya Scarlet pe cei din sală. Poate că şi o astfel de declaraţie i-a făcut pe clujeni să fie mai zgomotoşi decât rockerii din Bucureşti. Alte trei vestimentaţii, de data aceasta două negre şi una albă, au fost etalate de „contesa" italiană, şi, bineînţeles, un altfel de machiaj, dar la fel de spectaculos.

De la un asemenea concert nu puteau lipsi artiştii locali, printre care s-a numărat şi Andy Ghost, care a profitat de o zi liberă în programul trupei Altar, al cărei solist este, pentru a asista la show. Nici el nu a ratat ocazia de a se fotografia cu muzicienii italieni.

După sesiunea de autografe, „vampirii" au bântuit noaptea prin Cluj, dar nu în căutare de victime, ci pentru a ajunge la hotelul unde urmau să facă un duş înainte de a pleca spre Budapesta. Pe drum, au admirat arhitectura specifică Transilvaniei şi s-au fotografiat în Piaţa Unirii, cu Biserica Sfântul Mihail pe fundal.

Dacă pentru reporteri această experienţă interesantă, dar obositoare s-a încheiat o dată cu recitalurile din club, turneul Theatres des Vampires ajungea abia la jumătate. Artiştii urmau să mai cânte în Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Czestochowa, Varşovia şi Poznan (Polonia), Torgau (Germania) şi Praga (Cehia).

Sonya Scarlet ne-a mai dezvăluit cum rezistă unui asemenea ritm infernal: „Duc o viaţă sportivă şi sănătoasă, nu beau alcool. Desfac o bere mai mult de complezenţă, dar aproape niciodată nu reuşesc să o termin. Am făcut balet, iar de trei ori pe săptămână merg la bazinul de înot. Am acest stil de viaţă de la cinci ani". Într-un ritm la fel de echilibrat, abordat de la o vârstă la fel de fragedă, trăieşte şi Tiziano de la JTR Sickert, ne-a declarat ea. Păcat că efortul lor este răsplătit de prea puţini plătitori de bilete, aşa cum se întâmplă în ultimii ani în România la tot mai multe concerte ale unor trupe de metal.

Multe ar mai fi de spus, dar, aşa cum spunea un rockstar internaţional, ce se întâmpă în turneu e mai bine să rămână în turneu.

Paul Iancu (Adevărul) 

Kruna Marta: Underground-ul a cucerit Reduta din Braşov

Conceptul Kruna se doreşte o extensie a Dark Bombastic Evening. Festivalul organizat de DonisArt se va desfăşura doar o dată pe an, dar este completat de o serie de evenimente reunite sub titulatura „Kruna, the music bible". Prima dintre acestea, Marta, a avut loc la Braşov, în Centrul Cultural Reduta, în ultimul weekend al lunii martie. Următoarele două, Pratar şi Neios, sunt programate pe 5 mai, respectiv 8 decembrie.

Ca o avanpremieră la festivalul Dark Bombastic Evening, ajuns la a patra ediţie, care va avea loc pe 17 şi 18 august la Alba Iulia, organizatorii au oferit publicului român un show în care au reunit trei trupe aparţinând unor stiluri diferite. Deşi genurile abordate sunt considerate a fi de nişă, concertele au stârnit interesul publicului, iar sala a fost plină.

În timp ce grecii de la Dirty Granny Tales au revenit pentru a treia oară în România, Slumber s-a reunit pentru o ultimă reprezentaţie sub această titulatură. Muzicienii suedezi au prezentat la Braşov şi noua abordare muzicală, trupa AtomA susţinându-şi primul concert din carieră. Albumul grupului condus de Ehsan Kalantarpour va fi lansat în curând, la casa de discuri Napalm Records.

După ce, la precedentele reprezentaţii, au prezentat „Jealous", ultima parte a trilogiei a cărei protagonistă este marioneta Didi, grecii au venit la Braşov cu un nou spectacol, intitulat „Rejection". Scenariul este inspirat de povestea criminalului Edward Theodore „Ed" Gein, ale cărui acte macabre au îngrozit America anilor 1950.

Departe de a fi o relatare a evenimentelor, show-ul Dirty Granny Tales a transpus povestea în planul fantastic. Grecii au accentuat o latură mai puţin exploatată a subiectului: dependenţa lui Gein de mama sa, Augusta, şi implicaţiile psihologice ale acestui fapt.

Pe parcursul a 14 scene, reprezentate de tot atâtea piese, muzicienii au prezentat un spectacol complex, care a inclus muzică, dans, animaţie şi teatru de marionete. Vocea lui Stavros, care acoperă o gamă largă de tonalităţi, dar şi sonorităţile întunecate ale cântecelor lor, au fost apreciate de spectatori, unii deja cuceriţi de evoluţiile anterioare, alţii descoperindu-i abia atunci. Publicul i-a aplaudat în picioare, iar artiştii au revenit cu încă două piese, în cadrul bisului prezentând două dintre melodiile de pe albumul anterior.

Cea de-a doua parte a evenimentului a reprezentat un capăt de drum, dar şi un nou început: muzicienii suedezi au interpretat, pentru o ultimă oară, albumul „Fallout", sub titulatura Slumber, şi au continuat sub noua denumire, cea de AtomA. Artiştii au susţinut la Braşov primul show din cariera noului grup, anticipând lansarea CD-ului „Skylight".

Jumătatea amatoare de melodic doom death metal a sălii s-a delectat cu piese precum „Rapture", „Conflict", „Where Nothing Was Left", „Fallout", „Distress", „Dreamscape", „A Wonderer's Star". După o scurtă pauză, în care instrumentele au fost rearanjate pe scenă, suedezii au schimbat stilul, abordând sonorităţi experimental metal rock. Muzicienii au invitat publicul într-o călătorie atmosferică prin Univers, ghid fiind Ehsan Kalantarpour (voce, clape). Dintre cele zece piese ale albumului „Skylight", ce va fi lansat curând, au lipsit doar două. În setlistul oferit în Braşov au figurat „Cloud Nine", „Rainmen", „Highway", „Resonance", „Hole In The Sky", „Skylight", „Bermuda Riviera" şi „Atoma".

La final, artiştii şi publicul s-au reunit la un afterparty desfăşurat în sala Arcadia a Centrului Cultural Reduta, schimbând impresii până târziu în noapte. Organizatorii promit noi surprize în cadrul serilor speciale Kruna Pratar şi Neios, pentru 5 mai fiind deja anunţat un alt concert de excepţie, avându-i ca protagonişti pe norvegienii de la Arcturus, o trupă cu peste două decenii de activitate. În 8 decembrie, la Braşov vor evolua formaţiile Cecilia Eyes (Belgia, instrumental post-rock), Every Silver Lining Has a Cloud (Franţa, romantic post-rock), Rome (Luxemburg, melodramatic neofolk) şi Syven (Finlanda, shamanic ambient waves).

Pentru Kruna Pratar, se pot face rezervări online, trimiţând o cerere de rezervare pe adresa krunafest@gmail.com. Biletele, în valoare de 100 lei, se vor achita în seara spectacolului, însă vor putea fi achiziţionate şi la eveniment, în limita locurilor care vor rămâne disponibile.

Paul Iancu (Adevărul) 

Teatru, muzică şi dans cu Dirty Granny Tales: «Nu ne plac poveştile cu happy end»

După ce a oferit publicului român spectacolul „Jealous", la Bucureşti (2010) şi Alba Iulia (2011), Dirty Granny Tales a revenit cu un al doilea show, intitulat „Rejection". De data aceasta, trupa elenă a evoluat la Braşov, în cadrul Kruna Marta, organizat în weekend de DonisArt. După reprezentaţie, artiştii au vorbit despre povestea care a stat la baza show-ului „Rejection", un spectacol întunecat, în stilul deja consacrat al formaţiei din Grecia.

Sunteţi pentru a treia oară în România. Cum vi s-au părut aceste experienţe?
Este un public foarte călduros, organizatorii şi-au făcut foarte bine treaba, mai ales că noi nu suntem o trupă de concerte, ci oferim un spectacol de teatru. Este dificil să organizezi o manifestare în care să evolueze trupe care au concepte atât de diferite. Şi totuşi cei de la DonisArt au reuşit să îmbine cele două stiluri în cadrul aceluiaşi eveniment.

Unde vă situaţi pe scena din Grecia, sunteţi tot în underground?
În Atena avem spectacole destul de frecvent şi deja ne-am creat un public destul de numeros. Evoluăm în teatre mari, iar anul trecut am ajuns pe scena celui mai mare dintre ele, Badminton Theater. Însă în afara Greciei este mai greu să oferim un astfel de show - ba chiar în afara Atenei, am zice. Mai ales pentru că spectacolul nostru se pretează mai bine într-un teatru şi nu într-o sală de concerte live. Este puţin mai dificil, pentru că nu ni se poate pune la dispoziţie o scenă potrivită. Situaţia în Grecia este destul de complicată din acest punct de vedere.

În România v-aţi câştigat deja un public, într-un timp foarte scurt.
Am răspuns cu plăcere de fiecare dată când ni s-a propus să venim. Iar dacă am cânta mai des, cred că publicul s-ar plictisi. Nu considerăm că este bine să evoluăm de prea multe ori în acelaşi loc. Am vrea ca spectatorii să rămână cu amintirea unui show bun, să fie pentru ei ceva deosebit şi nu o obişnuinţă. Şi „Jealous" l-am oferit de două ori publicului român pentru că am cântat în două oraşe diferite. Nu am mai veni încă o dată la Bucureşti, de exemplu, cu acelaşi spectacol. În Atena am obişnuit publicul cu o prestaţie elaborată, folosind toate resursele pe care le avem la dispoziţie. În afara Greciei este mai greu să transportăm toate echipamentele.

Cine joacă rolul „bunicii" care ţese firul poveştilor? Altfel spus, cum iau naştere istorioarele pe care le prezintă Dirty Granny Tales?
Stavros este compozitorul, el este şi creatorul poveştilor. După aceea, unii dintre noi realizează păpuşile, dansatorii îşi concep coregrafiile, pe baza scenariului pe care el îl proiectează. Tot Stavros se ocupă şi de animaţii. Versurile sunt scrise de membrii grupului, sub îndrumarea lui, pentru a se potrivi conceptului.

Care sunt principalele voastre surse de inspiraţie?
Dintre muzicieni i-aş numi pe Diamanda Galas, Tiger Lilies, Dimmu Borgir, The Residence, Danny Elfman, compozitorul grec Hatzidakis. Iar pentru show în general ne inspiră teatrul gotic japonez, regizori precum Guillermo del Toro, Tim Burton, Jan Svankmajer, acesta din urmă fiind un cineast ceh, care realizează filme de scurt metraj... şi mulţi alţii.

Aţi colaborat cu membrii trupei de metal Rotting Christ, conaţionalii voştri.
Da, Stavros a luat parte la turneul din 1993 al acestei formaţii. De asemenea, pentru albumul „Aealo", din 2010, a făcut câteva părţi vocale.

Pentru „Rejection", spectacolul pe care l-aţi prezentat de data aceasta, aţi folosit ca punct de plecare povestea criminalului american Ed Gein. De ce v-aţi oprit tocmai asupra lui?
Deoarece Ed Gein era foarte dependent de mama sa. Iar acest lucru s-a reflectat asupra actelor pe care el le-a comis. Am vrut să prezentăm acest lucru. Am vrut să arătăm faptul că felul în care el a crescut l-a afectat mental pentru totdeauna. Mama lui a încercat să-l protejeze o bună parte din viaţă, iar dorinţa ei de a-l feri de pericole l-a izolat ca într-o închisoare. Însă în cele din urmă tocmai din acest motiv el a comis toate acele lucruri îngrozitoare.

A fost, până la urmă, el însuşi o victimă?
Atunci când încerci să îţi protejezi excesiv copilul în faţa pericolelor lumii exterioare, îl expui tocmai acestor pericole, îi creezi exact reacţia opusă. În cele din urmă, cea vinovată pentru actele sale este de fapt mama sa. Orice părinte care face acest lucru poartă o mare vină. Dacă îşi protejează excesiv copilul, poate să-i imprime un astfel de caracter. Iar cei proveniţi din astfel de familii pot cădea foarte uşor pradă drogurilor sau altor lucruri rele.

Până la ultima piesă, publicul a sperat, poate, că Ed Gein se va salva, datorită felului în care evolua povestea. Ba chiar s-ar fi potrivit pentru spectacolul vostru un titlu mai optimist, precum „Redemption". Însă ultimul episod a dat din nou totul peste cap: eroul nu se poate elibera de sub influenţa mamei sale nici măcar după moarte.
Într-un astfel de caz, din punct de vedere realist, nu există salvare. Dacă eşti crescut în acest fel, nu poţi schimba mersul lucrurilor. În plus, Stavros detestă poveştile cu happy end. În prea multe filme americane „totul se termină cu bine", iar după un astfel de scenariu te poţi duce relaxat la o bere. În schimb, unul care nu are happy end te pune pe gânduri.

La începuturile carierei, aţi cântat într-un teatru micuţ, care, spuneaţi voi, semăna cu o peşteră. Mai mult, aţi afirmat că locul ideal pentru un show Dirty Granny Tales ar fi o peşteră, un vechi castel sau o clădire abandonată. Aţi găsit vreun astfel de spaţiu, care măcar să semene cu decorul visat de voi?
Am găsit multe săli care seamănă cu acel teatru, mici şi destul de întunecoase. Dar într-o peşteră adevărată, aşa cum ne-am imaginat-o, nu am evoluat încă, deşi ne-am dori. Am cântat însă în teatre care iniţial au fost fabrici vechi şi au fost transformate în săli de spectacole.

Există vreun loc în lume unde v-aţi dori să evoluaţi şi nu aţi ajuns încă?
Sunt foarte multe, am dori să cântăm pe tot globul. Dat fiind că trăim în Grecia, unde situaţia este atât de dificilă, ne este greu să promovăm ceea ce ne-am dori. Era greu înainte, dar acum este şi mai greu. Ne-am dori să plecăm într-un turneu european, poate şi în Statele Unite, apoi peste tot în lume. Dacă ni s-ar oferi această şansă, am accepta-o fără să stăm pe gânduri.

Paul Iancu (Adevărul) 

Conceptul Dark Bombastic Evening capătă o nouă dimensiune

Deşi festivalul Dark Bombastic Evening rămâne cu o singură ediţie pe an, conceptul s-a extins cu o nouă serie de evenimente: Kruna, the music bible. Prima dintre serile speciale va avea loc sâmbătă, 31 martie, la Braşov, iar pe afiş vor figura Atoma, Dirty Granny Tales şi Slumber.

Cu toate că este un gen de nişă, publicul este unul stabil, iar cei de la Donis Art îi oferă anul acesta încă trei ocazii de a asculta muzică de calitate, fără compromisuri sau condiţionări. Cele trei evenimente, intitulate Marta (31 martie), Pratar (5 mai) şi Neios (8 decembrie), vor avea loc în Centrul Cultural Reduta din Braşov şi se doresc o completare a festivalului amintit. Cea de-a patra ediţie a Dark Bombastic Evening va avea loc la Alba Iulia, pe 17 şi 18 august.

Trei dintre formaţiile care vor participa la Kruna vor reveni în România cu noi reprezentaţii, trei vor susţine primul concert din carieră, iar alte două au inclus ţara noastră, în premieră, în turneele lor.

În cadrul celor trei seri speciale vor evolua Arcturus (Norvegia, avantgarde black metal), Atoma (Suedia, experimental metal rock), Dirty Granny Tales (Grecia, dark theatrical music and dance puppets theatre), Cecilia Eyes (Belgia, instrumental post-rock), Every Silver Lining Has a Cloud (Franţa, romantic post-rock), Rome (Luxemburg, melodramatic neofolk), Syven (Finlanda, shamanic ambient waves) şi Slumber (Suedia, melodic doom death metal).

Deşi la finalul acestei săptămâni vor susţine primul concert, membrii trupei Atoma au o bogată experienţă, majoritatea provenind din formaţia Slumber. De altfel, şi aceasta din urmă va concerta în cadrul Kruna Marta. Pe afiş va mai fi prezent grupul Dirty Granny Tales, o mai veche cunoştinţă a publicului din România. Grecii au fost prezenţi la două dintre ediţiile DBE, cele din 2010 şi 2011, din Bucureşti, respectiv Alba Iulia.

Elenii vor veni cu un nou concept, intitulat „Rejection". Formaţiile suedeze vor prezenta cele două faţete ale exprimării lor artistice: sub titulatura Slumber vor interpreta exclusiv piesele de pe albumul „Fallout", lansat în 2004, urcând apoi din nou pe scenă, sub numele de Atoma, unde vor prezenta noua lor dimensiune muzicală, exprimată prin discul de debut, intitulat „Skylight".

Biletele pentru fiecare eveniment în parte se vor găsi numai în seara concertului, însă publicul poate face rezervări în avans, pe mail, la adresa krunafest@gmail.com. Pentru ediţia din 31 martie, tichetele costă 60 de lei.

Accesul în sală va fi permis începând cu ora 18.30, pentru cei care au făcut rezervare, apoi vor fi puse în vânzare şi restul biletelor, în limita locurilor disponibile. După terminarea reprezentaţiilor, publicul este invitat la un after party, unde fanii genului vor putea sta până dimineaţă în compania artiştilor, la un pahar de vorbă.

Paul Iancu (Adevărul) 

Lunocode, Tiarra şi Eufobia vor deschide concertul Theatres des Vampires din Bucureşti

Sonya Scarlet şi colegii săi vor reveni în România, după recitalul din martie anul trecut. De data aceasta, grupul italian Theatres des Vampires va susţine două show-uri, unul în Capitală, pe 19 aprilie, şi altul la Cluj, o zi mai târziu.

În afara headlinerilor, în evenimentul din Bucureşti vor mai urca pe scenă formaţiile Lunocode, Tiarra şi Eufobia. Prima dintre acestea, care provine tot din Italia, a fost fondată în 2004. Grupul va promova în România cel mai recent album, „Celestial Harmonies", lansat la începutul acestui an. Printre temele predilecte care apar în versurile Lunocode se numără universul, filosofia şi explorarea necunoscutului. Solista Daphne Romano s-a alăturat formaţiei în urmă cu doi ani, după ce predecesoarea sa s-a retras din motive personale.

Tot din 2004 activează şi Tiarra, formaţie din Bucureşti care a scos, în ianuarie 2012, EP-ul „Le Monde des Tenebres". La formula de opt membri s-a ajuns după o lungă serie de modificări de componenţă, dar şi de stil, în cele din urmă îndreptându-se spre zona gothic. Tema predilectă a melodiilor lor este reprezentată de dualitatea şi antagonismul sentimentelor umane.

Eufobia va însoţi Theatres des Vampires pe o parte a turneului european al acestora, începând din Bulgaria, ţara de origine a grupului, şi până în Cehia. Deşi s-a înfiinţat acum şase ani, istoria trupei începe cu adevărat din 2008, după cum afirmă cei patru membri pe site-ul oficial. Ei au la activ două albume, „Insemination" şi „Cup of Mud", dar şi o serie de turnee şi prezenţe la festivaluri.

Dacă pe scena metal sunt deja de 18 ani, şi cei de la Theatres des Vampires se pregătesc de o premieră. Ei vor colabora din nou cu David Bracci, cel care a regizat două dintre videoclipuri: „Lilith Mater Inferorum" şi „Carmilla". Sonya Scarlet va schimba scena cu marele ecran, primind un rol în pelicula „The Cult of Lamia", ce va fi lansat în cursul acestui an.

Printre ceilalţi actori se numără şi protagonistul clipului „Carmilla", Abraam Fontana, în timp ce din coloana sonoră vor face parte melodii compuse de Fabio Varesi (clape). Bineînţeles, filmul regizat de David Bracci are ca temă vampirii. Şi tot în 2012 italienii vor scoate pe piaţă un nou DVD, ce va conţine înregistrări video din turneul european susţinut în 2011, an în care grupul a cântat şi în România.

Paul Iancu (Adevărul) 

Opeth, visul unei nopţi de iarnă

Până şi pentru artiştii nordici care au concertat pe 29 februarie în Jukebox Venue din Capitală, ultima zi de iarnă calendaristică a fost prea rece. Însă Opeth şi Von Hertzen Brothers au încălzit atmosfera din clubul bucureştean, chiar de la primele acorduri.

Deşi uşile ar fi trebuit să se deschidă la ora 18.30, publicul a trebuit să aştepte la uşă timp de două ore, plus încă una în holul clubului, până ce muzicienii au terminat probele de sunet. Au circulat mai multe variante: autocarul care venea de la Budapesta a întârziat cinci ore, au spus organizatorii, însă au fost şi câteva probleme tehnice. În plus, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au fost riguroşi în ce priveşte sound-ul, ca orice trupă cu peste două decenii de existenţă.

În aşteptarea evenimentului, fanii au cumpărat aproape toate CD-urile puse la vânzare şi s-au aşezat la un pahar de vorbă la mesele din faţa barului. Holul s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea rockerilor dornici de a revedea cele două formaţii - Opeth a concertat la Sibiu în 2009, iar Von Hertzen Brothers, în octombrie anul trecut.

Toate problemele au fost date însă uitării o dată cu începutul show-ului. Ce-i drept, programul s-a „comprimat", astfel că finlandezii s-au rezumat la un setlist de şase piese, dintre care până la urmă au rămas doar cinci - „Brother", „River", „Freedom Fighter", „Angel's Eyes" şi „Let Thy Will Be Done". Însă asta nu i-a oprit să ofere un program variat, cuprinzând cel puţin câte o melodie de pe fiecare dintre cele patru albume pe care le-au lansat până acum.

Nu numai Von Hertzen Brothers şi-au început recitalul cerând scuze fanilor pentru întârziere, ci şi headlinerii. „A fost ceva ce nu a depins de noi", a precizat, elegant, Akerfeldt, evitând să acuze pe cineva anume. De altfel, solistul Opeth a comunicat frecvent cu admiratorii. El a abordat deseori un ton glumeţ, destinzând atmosfera.

În turneul care a cuprins şi concertul din Bucureşti, suedezii au promovat cel mai recent album al lor, „Heritage", patru dintre piesele existente pe acest material discografic fiind prezentate live în România: „The Devil's Orchard", „I Feel The Dark", „Folklore" şi „Slither". Aceasta din urmă a fost scrisă în memoria marelui Ronnie James Dio, care s-a stins din viaţă în perioada în care a fost compus CD-ul amintit.

Cum pe „Heritage" elementele metalului extrem, care i-au caracterizat la începutul carierei, aproape că au dispărut, fanii le-au cerut cântece mai „evil". Vocalul a precizat că această tentă există încă în piesele lor, chiar dacă sound-ul trupei s-a modificat.

Ce-i drept, pe final au compensat prin melodii mai vechi, care au electrizat sala. Setlistul a acoperit toate etapele din existenţa formaţiei, incluzând „Face of Melinda", „Credence", „To Rid The Disease", „Heir Apparent" şi „The Grand Conjuration".

Înaintea acesteia din urmă, Akerfeldt şi-a chemat colegii pentru o „şedinţă", după cum a afirmat el, prilej pentru cei doi chitarişti, plus basistul, de a se fotografia cu publicul în spate. De asemenea, a filosofat pe tema instalaţiei de fum, „nelipsită de la concertele rock". „Creează o atmosferă de iad", a observat vocalul, „însă basistul nostru arată mult mai bine privit prin această ceaţă", a glumit solistul.

„De obicei, la spectacole, noi anunţăm: «Aceasta va fi ultima piesă», apoi ne retragem în culise. Dar cum e cam înghesuială acolo, vă propun un joc. Rămânem aici, lângă tobe, iar voi vă prefaceţi că noi am fi în spate, bând bere, şi strigaţi: «One more song!». Aşadar, acesta este ultimul cântec al serii", a introdus suedezul piesa „The Drapery Falls", în râsetele celor prezenţi. După care jocul a continuat: publicul a scandat în timp ce cei cinci membri ai trupei s-au odihnit preţ de câteva momente în întunericul care a cuprins scena.

Pentru bis, Opeth a păstrat „Deliverance", după care Mikael Akerfeldt (voce, chitară), Martin Mendez (bass), Fredrik Akesson (chitară), Joakim Svalberg (clape) şi Martin Axenrot (baterie) şi-au luat rămas bun de la fanii români. „E curios că am ajuns aici doar pentru a doua oară, ar trebui să venim mai des", a constatat solistul, impresionat de atmosfera creată de publicul bucureştean. O ninsoare ca-n poveşti, coborâtă parcă din nordul scandinav, îi aştepta pe spectatori la ieşirea din club.

Paul Iancu (Adevărul) 

Concertul Opeth din Bucureşti, pe ultima sută de metri

Trupa suedeză va reveni în România, după ce a concertat în Sibiu, la Artmania, în 2009. Opeth va susţine un recital pe 29 februarie, în Jukebox Venue din Capitală.

Show-ul de la Bucureşti face parte din a doua etapă a turneului „Heritage Tour", în care îşi promovează cel mai recent produs discografic. După o serie de spectacole susţinute în toamna trecută, Mikael Akerfeldt şi colegii săi au reluat seria concertelor în primăvara acestui an.

„Heritage" este cel de-al zecelea album de studio al grupului fondat în Stockholm, în 1990. Discul, lansat în septembrie 2011, a fost bine primit de critici, dar şi de fani, fiind nominalizat la câteva prestigioase distincţii în ţara natală, precum Grammis sau P3 Guld. „Heritage" marchează o desprindere de stilul muzical abordat pe ultimele albume, fiind al doilea de pe care lipsesc elementele specifice metalului extrem, după „Damnation" (2003).

Solistul Mikael Akerfeldt este singurul rămas din componenţa originală a Opeth. Alături de el, pe scenă vor urca Martin Mendez (bass), Martin Axenrot (baterie), Fredrik Akesson (chitară) şi Joakim Svalberg (clape), acesta din urmă alăturându-se trupei anul trecut.

În deschiderea concertului din Bucureşti va evolua trupa finlandeză Von Hertzen Brothers. Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi costă 85 de lei până pe 28 februarie, iar în ziua concertului pot fi achiziţionate de la intrarea în club, cu 95 de lei.

Paul Iancu (Adevărul) 

Iron Butterfly a dus publicul român «In the Garden of Eden»

Trupa americană a fost fondată în 1966. Urma să cânte la Woodstock, în 1969, însă nu a putut ajunge în timp util pentru a participa la legendarul festival. În România au ajuns, în premieră, în weekendul trecut.

Duminică seară, trei bătrânei simpatici împărţeau o masă în Hard Rock Cafe din Capitală, în timp ce un al patrulea a preferat să rămână în culise. Puţini dintre cei care ar fi intrat atunci în club şi-ar fi putut imagina că, doar cu câteva zeci de minute mai devreme, aceştia entuziasmaseră publicul român cu piese care, chiar şi acum, sună la fel de proaspăt ca în urmă cu patru decenii.

Seara de muzică bună a fost deschisă de trupa Raygun Rebels (Germania/SUA), care a interpretat opt piese, printre acestea numărându-se „Goodbye", „Financial Distress Blues" şi „Bring Me Home". "Sunteţi gata pentru Iron Butterfly?", i-a întrebat vocalul pe cei prezenţi, intuind cu câtă nerăbdare era aşteptat momentul în care headlinerii urmau să cânte în clubul bucureştean.

Lee Dorman a intrat pe scenă sprijinindu-se de umărul unui membru al staffului, aşezându-se cu greu pe scaunul din dreptul microfonului. Însă, în momentul în care mâinile sale au atins bass-ul, vocalul s-a transformat ca printr-o magie, părând că întinereşte cu patruzeci de ani. El a cântat fără pană, dar şi-a protejat degetele mâinii drepte cu bandaje.

După ce pozarii au ieşit din „zona zero", s-a creat un gol destul de mare între spectatori şi artişti, astfel că aceştia din urmă i-au îndemnat să se apropie: „O cutumă cere ca, la concertele noastre în cluburi, să avem publicul aproape de noi, deci vă invit să veniţi lângă scenă. Nu vă mâncăm!", le-a spus Dorman celor prezenţi.

De altfel, el a menţinut legătura cu fanii pe tot parcursul concertului. „Într-o vreme era suficient să respiri atmosfera plină de fum din bar ca să te droghezi", a introdus el piesa „Stone Believer". Melodia „Flowers And Beads" a fost dedicată reprezentantelor sexului frumos.

Şi ceilalţi membri ai trupei şi-au făcut propriile numere prin care au ieşit în evidenţă: Charlie Marinkovich a dat o scurtă lecţie de chitară unui copil, îndemnându-l să atingă coardele instrumentului. La un moment dat a zbughit-o de pe scenă şi s-a cocoţat pe bar, cântând astfel câteva minute, timp în care publicul l-a aplaudat încontinuu. Doar finalul a fost cu probleme: când a sărit de acolo, înălţimea fiind destul de mare, şi-a luxat piciorul stâng şi a şchiopătat preţ de câteva minute.

Cea mai aşteptată piesă a recitalului a fost „In-A-Gadda-Da-Vida", care a durat nu mai puţin de 19.57 minute. Partea vocală i-a revenit clăparului Martin Gerschwitz, ovaţionat îndelung.

Tobarul şi-a primit, la rândul său, porţia de aplauze. „Ne ştim de mai bine de 42 de ani, dar prin natura meseriei sale trebuie să stea mereu în spate", a spus Lee Dorman despre Ron Bushy. Nu a existat pauză înainte de bis, dar colegii l-au lăsat pe Ron să susţină un solo de baterie: în timp ce Martin şi Charlie au ieşit, Lee Dorman s-a retras într-un colţ al scenei, stând pe un scaun.

Deşi spuneau că vor întrerupe concertul dacă se mai pozează sau filmează după primele trei piese, artiştii au fost mai indulgenţi şi au închis ochii atunci când cei care şi-au mai dorit să mai tragă câteva cadre şi-au scos din nou aparatele foto.

Din setlistul unui recital care a durat mai bine de o oră au mai făcut parte melodiile „Iron Butterfly Theme", „Unconscious Power", „Time of Our Lives", „Butterfly Blue", „Are You Happy?", dar şi „Easy Rider", un omagiu adus motocicletelor Harley Davidson, devenite un simbol al spiritului veşnic liber. După concert, unul dintre admiratori i-a făcut cadou claparului o cravată cu motociclete, pe care acesta şi-a agăţat-o la gât, peste maioul pe care trona sigla celebrului constructor de vehicule pe două roţi.

După concert, trei dintre membrii Iron Butterfly au acordat autografe şi s-au pozat cu fanii, rămânând în sală, printre admiratori, şi după încheierea sesiunii propriu-zise. Doar Lee Dorman a preferat să nu revină din culise.

Paul Iancu (Adevărul) 

Arch Enemy la Bucureşti: "Legiunile haosului" s-au dezlănţuit la Arenele Romane

Trupa suedeză a cântat în premieră în România. Arch Enemy, fondată în 1996 de chitaristul Michael Amott, a evoluat pe 18 ianuarie la Arenele Romane. Concertul a deschis partea a doua a turneului european de promovare a albumului "Khaos Legions".

De la ora 19.30, pe scenă a urcat formaţia Aria. Deşi membrii acesteia au activat în alte grupuri, pentru muzicieni recitalul a fost primul sub această titulatură. Cosmin Lupu, Cezar Popescu, Robert Ursache şi Andrei Ilie au avut în setlist opt piese. Cu toate că au fost la primul show şi, în plus, abordează un cu totul alt stil decât headlinerii, băieţii s-au descurcat onorabil. Spre finalul recitalului lor, publicul a devenit însă nerăbdător, astfel că, după ultima melodie, artiştii români au lăsat repede locul echipei tehnice care a pregătit scena pentru mult aşteptata formaţie suedeză.

Cum Angela Gossow a dorit să-şi protejeze vocea, organizatorii au făcut apel ca spectatorii să nu fumeze în cort, pe toată durata show-ului, rugăminte pe care aproape toţi cei prezenţi au respectat-o. Solista germană i-a răsplătit printr-o evoluţie în stilu-i caracteristic, una plină de energie. Angela n-a stat o clipă locului, iar piesele au curs aproape fără întrerupere.

"Yesterday is Dead and Gone", deşi aparţinând celui mai recent album, este deja un hit, aceasta şi datorită promovării prin intermediul unui clip cu multe vizualizări pe YouTube. Melodia a fost urmată de clasicele "Revolution Begins", "Ravenous", "Enemy Within" şi "My Apocalypse".

"Genul metal îşi are rădăcinile în punk, şi la începuturi avea un mesaj politic mult mai puternic. Cred că este momentul să ne întoarcem la aceste rădăcini şi să devenim din nou critici la adresa problemelor sociale", spunea Angela Gossow într-un recent interviu. Astfel că mesaje de acest gen au servit drept introduceri la unele dintre melodii.

„Dacă urâţi religiile de orice fel la fel de mult ca şi noi, această piesă vă este dedicată. Să violezi copii nu este un lucru de joacă", a spus ea înainte de „Bloodstained Cross", cu referire la scandalul declanşat recent în ţara sa natală, unde cazurile preoţilor pedofili au făcut mii de germani să declare că renunţă la religie.

„Taking Back My Soul" a fost urmat de un electrizant solo de baterie oferit de Daniel Erlandsson. Apoi Angela a pus mâna pe „steagul negru al revoltei", pe care era desenată sigla Arch Enemy şi pe care l-a fluturat pe toată durata piesei „Under Black Flags We March".

La curent cu ultimele evenimente din Romania, solista a luat şi ea atitudine, condamnând incidentele violente din ultima vreme. „Dead eyes see no future!", a atras ea atenţia în cele cateva cuvinte prin care a introdus melodia cu acest nume.

Cei doi fraţi Amott şi-au demonstrat măiestria. După soloul „mezinului" Christopher, a preluat ştafeta celălalt chitarist, Michael Amott. După piesa „Burning Angel", Angela a transmis un alt mesaj al trupei: oamenii trebuie să înţeleagă ca sunt propriii lor stăpâni. „No Gods, No Masters!", a strigat nemţoaica introducând piesa amintită, al cărei titlu era inscripţionat şi pe tobele lui Daniel Erlandsson.

„Dead Will Bury Their Dead" şi „We Will Rise" au electrizat şi mai mult atmosfera. Fanii au scandat, minute în şir, numele trupei şi al solistei. După scurta pauză de dinainte de bis, primii au intrat tot fraţii Amott, cu un nou moment de virtuozitate. În afară de piesa instrumentală „Snow Bound", au mai fost păstrate pentru final „Nemesis" şi „Fields of Desolation".

În afară de concertul organizat la Bucureşti de Phoenix Entertainment, turneul Arch Enemy mai cuprinde recitaluri în Atena, Salonic, Tel Aviv, Istanbul, Rusia, Sankt Petersburg şi Helsinki.

Paul Iancu (Adevărul) 

Angela Gossow, solista Arch Enemy: “Sunt stăpâna propriului destin”

Trupa suedeză Arch Enemy va cânta în premieră în România pe 18 ianuarie, la Arenele Romane. Cu doar câteva zile înainte de concertul din Bucureşti, solista şi managerul formaţiei, Angela Gossow, a vorbit despre cel mai recent album, unul extrem de divers, în care se reflectă toate temele importante abordate în piesele grupului. Expresii ale concepţiei sale despre viaţă, libertatea, ateismul, respectul pentru drepturile celuilalt se regăsesc, poate mai radical decât oricând, în versurile melodiilor de pe "Khaos Legions".

„Khaos Legions” este un album care, pe de o parte, sintetizează esenţa Arch Enemy, dar, pe de alta, este extrem de variat. Este aceasta una dintre consecinţele faptului că a apărut la patru ani după precedentul disc de studio, “Rise of the Tyrant”?
Da, am avut o perioadă mult mai lungă decât în cazul “Rise of the Tyrant”, în care am strâns riff-uri, melodii şi idei de piese. Bineînţeles, am avut o arie mult mai largă de sonorităţi în momentul în care am intrat în studio pentru a înregistra “Khaos Legions”.

În multe piese abordaţi subiectul ateismului. De ce credeţi că oamenii au nevoie de o “entitate superioară”, fie că aceasta este denumită Dumnezeu sau altfel?
O mulţime de oameni se tem de responsabilităţi, se tem să-şi ia viaţa în propriile mâini. Preferă să creadă într-un basm, într-o zeitate superioară care să aibă grijă de ei, de problemele şi de dificultăţile lor. Am ales să las în urmă credinţele din copilărie şi să înfrunt realitatea aşa cum este ea. Sunt stăpâna propriului destin. Cred în ştiinţă, nu în ficţiune.

În special de la începutul crizei economice, care se manifestă şi în plan social şi spiritual, oamenii aşteaptă un ajutor „de sus”, fie că acest „de sus” desemnează un zeu sau guvernul. Vor înţelege oamenii vreodată că ei sunt de fapt singurii care au puterea de a schimba ceva, vor înţelege că ei sunt cei care trebuie să acţioneze în loc să aştepte ca altcineva să le rezolve problemele?
Sper că da, dar mă tem că nu va fi aşa. Mulţi oameni sunt slabi şi laşi. Se tem de schimbare, se tem să lupte pentru a-şi croi un viitor mai bun. Ei vor ca o putere superioară, fie că e guvernul sau vreun zeu, să aibă grijă de ei şi de problemele lor. Astfel că nu vor putea fi liberi, ci doar sclavii religiei, ai politicii, ai băncilor şi ai corporaţiilor. Dar nu sunt singură în lupta mea: există puternice mişcări ateiste şi revoluţionare în rândul tinerilor. Sper ca aceste noi generaţii să poată schimba ceva. Dar se pare că superstiţiile şi credinţa oarbă deţin încă puterea. Stilul meu este cel de a găsi găurile din acest sistem şi să-mi trăiesc viaţa în această societate în cel mai pur stil anarhic ateist. Fiind un muzician care petrece mult timp în turnee, aceasta este cea mai bună evadare.



În multe ţări - Egipt, Libia, Siria, oamenii au început lupta pentru schimbare. Aceste evenimente au fost una dintre sursele voastre de inspiraţie pentru realizarea videoclipului piesei „Yesterday is Dead and Gone”. Dar, dacă schimbarea care se va realiza nu va fi una în sensul dorit de cei din stradă, vor avea oamenii puterea să continue lupta?
Nu ştiu, dar sper din toată inima că o vor avea. Altfel toate sacrificiile ar fi inutile. Însă este greu să trăieşti într-un permanent climat de ameninţare şi de violenţă. Am cel mai profund respect pentru aceşti oameni care îşi riscă viaţa demonstrând împotriva unor guverne violente, nedrepte şi corupte. Unii tirani cad, alţii sunt ucişi. Astfel că schimbările se petrec. Lucrul care mă înspăimântă cel mai mult este însă faptul că partidele religioase conservatoare obţin încă majoritatea voturilor. Religia este rădăcina tuturor relelor; cât timp în aceste ţări nu se va separa puterea seculară de religie, vieţile acestor oameni nu se vor schimba în bine.

Haosul conţine sămânţa unei noi creaţii. Crezi că este nevoie de acest nou haos, pentru ca din el să se nască o lume nouă, mai bună?
Corect, cuvântul grec „kaos” înseamnă crearea a ceva nou din - evident - haos. Acum avem „haos” în multe părţi ale lumii. Este nevoie de măsuri extreme pentru a produce mari schimbări. Haosul social este o stare extremă, dar are potenţialul de a distruge vechiul sistem plin de disfuncţii şi de a construi unul nou. Depinde foarte mult de cine va prelua conducerea: rebelii tineri, adepţi ai progresului, sau bătrâna elită bogată care va perpetua vechiul sistem.

Eşti un avocat al „totalei libertăţi personale”. Ce înseamnă pentru tine „libertatea”?
Libertatea înseamnă că pot colinda pământul fără a fi hărţuită pentru culoarea pielii, pentru rasa sau sexul pe care îl am. Înseamnă că pot alege dacă vreau să beau alcool sau să fumez iarbă. Libertatea înseamnă de asemenea un sistem de taxe care să încurajeze o clasă de mijloc sănătoasă, taxe mari pentru cei bogaţi şi reduse pentru cei săraci. Libertatea înseamnă ca fiecare să-şi poată permite un standard de viaţă acceptabil, o educaţie corespunzătoare, să aibă acces la servicii de sănătate şi să-şi poată alege activităţile din timpul liber după cum doreşte, cât timp nu interferează cu drepturile altora. Libertatea înseamnă o intervenţie redusă a statului sau a guvernului - iar oamenii să-şi obţină înapoi responsabilităţile.



Pentru turneul european de toamnă, aţi încheiat un parteneriat cu Amnesty International, dar şi cu PETA2. Una dintre piesele de pe albumul „Khaos Legions”, mai precis „Cruelty Without Beauty”, are ca temă drepturile animalelor. Ne poţi spune mai multe despre mesajul vostru pe această temă?
Milităm pentru drepturile oamenilor, pentru drepturile animalelor şi pentru protecţia mediului. Amnesty International îndeplineşte o sarcină foarte importantă, este „câinele de pază” în ceea ce priveşte drepturile omului, iar în astfel de vremuri are extrem de multe de făcut! Genul metal îşi are rădăcinile în punk, şi la începuturi avea un mesaj politic mult mai puternic. Cred că este momentul să ne întoarcem la aceste rădăcini şi să devenim din nou critici la adresa problemelor sociale. Este timpul să ieşim din apatie! Sunt vegan pentru că animalele sunt tratate oribil de către noi, oamenii; producţia şi consumul masiv de carne duc la o mulţime de probleme de sănătate costisitoare şi la o distrugere severă a mediului. Nu vreau să contribui la aşa ceva! Nu vreau să fac rău altei creaturi de pe această planetă şi sper ca din ce în ce mai mulţi oameni să adopte un stil de viaţă „verde”.

Trageţi un semnal de alarmă prin mesajul vostru, dar credeţi că este perceput suficient de clar? Sau sunt mulţi cei care vin la spectacole doar pentru distracţie?
Oamenii pot alege dacă vor să vină să se bucure de un show metal sau dacă vin pentru a primi un impuls care să-i schimbe în bine. Le las această libertate fanilor, pentru că libertatea de a alege este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă! Vorbesc mult despre lucrurile în care cred - cei care au vrut să audă au auzit până acum. De asemenea, ofer o mulţime de sfaturi celor care vor să înceapă să se schimbe, le spun unde să găsească informaţii şi cum să fie motivaţi. Puteţi accepta sau respinge, totul depinde de fiecare în parte.

Ai afirmat că „tot ce nu te omoară te face mai puternic”. Ce experienţe te-au făcut mai puternică?
A trebuit să depăşesc o mulţime de prejudecăţi, ca să încep cu asta. Fiind privită cu suspiciune, am fost nevoită să lucrez de două ori mai intens. În plus, un muzician care pleacă în turnee nu-şi permite să se îmbolnăvească, este expus deseori unor situaţii ameninţătoare, fiecare nouă zi este diferită de precedenta. Au fost multe dăţi când am crezut că nu mă pot ridica din pat, darămite să susţin un concert. Dar de fiecare dată am urcat pe scenă. Indiferent cât de bolnavă, de obosită sau de deprimată aş fi fost. Am învăţat într-adevăr cum să depăşesc durerea fizică sau mentală. Sunt o luptătoare, am căpătat multă energie şi disciplină graţie numeroaselor situaţii dificile cu care m-am confruntat.



Unii te percep drept „frumoasa Angela”, drept „hot chick”, uneori ajung chiar să uite de „artistul Gossow”. Ce mesaj ai avea pentru aceştia?
Nu-mi pasă ce gândesc oamenii despre mine. Acţiunile şi succesul meu vorbesc mult mai puternic decât cuvintele lor ignorante.

Eşti un model pentru multe artiste din metal. Cum priveşti acest lucru? Care ar fi cel mai important sfat pe care le-ai da?
Acest lucru mă face să mă simt fericită şi mândră. Scena metal s-a schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani, iar femeile joacă un rol mult mai important astăzi. Îmi plac echilibrul, yin şi yang, tipii şi tipele. Şi le iubesc pe fetele din metal! Sfatul meu ar fi: fiţi voi înşivă, nu vă pretindeţi ce nu sunteţi. Bucuraţi-vă de viaţă, nu vă luaţi în serios mai mult decât trebuie. Nu faceţi niciodată discriminări, fiţi unite şi celebraţi acest stil de muzică, ce vă oferă atâta putere şi tărie. Rămânem uniţi. Nu contează ce sex avem.

Eşti şi manager al trupei, iar în această calitate ai trasat un program ferm pentru următorii doi ani. La ce să ne aşteptăm din partea Arch Enemy după aceste turnee şi după sezonul festivalurilor de vară?
Vom încheia ciclul turneelor de promovare a „Khaos Legions” în 2012, iar anul viitor vom avea doar câteva alte spectacole dedicate acestui album, apoi ne vom sufleca mânecile şi vom începe lucrul la un nou album Arch Enemy. Am înregistrat deja, în condiţii profesionale, concertul din cadrul festivalului Loudpark din Japonia, dar şi cel din oraşul meu natal, Koln, şi vom mai înregistra câteva alte concerte din acest an pentru un DVD „World Khaos”. Acesta va fi lansat undeva în 2013. Un nou album Arch Enemy va apărea în 2014, iar apoi vom relua ciclul turneelor. Cercuri şi cicluri de nebunie metal!

Cu toate aceste turnee în toată lumea, unele deja încheiate, altele care vor urma, îţi permiţi să-ţi rezervi un timp numai pentru tine, în care să-ţi încarci bateriile, între perioada în care promovaţi „Khaos Legions” şi momentul în care veţi începe lucrul la un nou album?
Îmi voi încărca bateriile în 2013. Nu am cum să mă opresc din lucru: am nevoie să mă întreţin, dar pe de altă parte aş fi teribil de plictisită dacă aş sta departe de muzică. Sunt workaholică, ador să muncesc şi să-mi îndeplinesc planurile cu precizie şi succes. Viaţa e prea scurtă ca să stai degeaba. Nu mi-ar plăcea să lenevesc.



Înainte de a te alătura Arch Enemy, ai lucrat tu însăţi ca jurnalistă. Ce părere ai despre interviurile pe care le-ai acordat de-a lungul timpului?
Mi-au fost puse toate întrebările pe care şi le poate imagina cineva. Unele de-a dreptul idioate. Detest faptul că unii oameni încearcă să-şi vâre nasul în viaţa ta personală.

Ai cântat în multe locuri în care lumea nici nu-şi imaginează că există o scenă metal, precum Dubai sau Maldive. Ce ne poţi spune despre aceste experienţe?
A fost o experienţă suprarealistă. Deseori luăm de-a gata multe lucruri pe care cei de acolo nu le au. În Dubai am întâlnit mulţi oameni din Iran, Irak etc. şi am aflat că în aceste ţări încă sunt condamnaţi la închisoare cei care poartă părul lung sau tricouri metal. Au atât de multă pasiune pentru această muzică, pentru ei metalul reprezintă cu adevărat un imn al rebeliunii lor, reprezintă cântecele lor de luptă. Şi nu doar un fundal pentru petreceri. În Maldive, au existat demonstraţii ale unor grupuri musulmane radicale în apropierea zonei unde am cântat. Când ştii că nu te afli în siguranţă, că oricând se poate întâmpla ceva rău, ajungi să apreciezi şi mai mult faptul că trăieşti într-o ţară sigură. Fanii din acele locuri sunt fericiţi şi recunoscători pentru fiecare artist care are curajul să cânte acolo. Suntem mândri că avem astfel de fani şi ne bucurăm că putem să aducem o rază de lumină în viaţa lor.

Acesta va fi primul show Arch Enemy în România. Ce aşteptări aveţi de la concertul pe care îl veţi susţine în Bucureşti?
Cred că va fi o nebunie... La fel cum este acum pe străzile Bucureştiului, unde românii demonstrează în aceste zile. Muzica noastră este fundalul perfect pentru asta. Veniţi şi canalizaţi-vă furia alături de noi, pe 18 ianuarie, la Arenele Romane. Unul pentru toţi şi toţi pentru unul! We are one! Nemesis!

Paul Iancu (Adevărul) 

Arch Enemy, primul concert important al anului

Partea a doua a turneului european "Live Khaos" va începe la Bucureşti, pe 18 ianuarie, cu un recital la Arenele Romane. Cu această ocazie, Arch Enemy va cânta în premieră în România.

Formaţia suedeză îşi va promova cel mai recent produs discografic, "Khaos Legions", apărut anul trecut. Deşi a fost lansat la patru ani după "Rise of The Tyrant", a meritat aşteptarea. Deja multe dintre piesele de pe cel de-al optulea album de studio au devenit hituri, videoclipul oficial al piesei "Yesterday is Dead and Gone" având peste 1,3 milioane de vizualizări.

Fondată în 1996, de fraţii Michael şi Christopher Amott, trupa s-a despărţit în 2000 de solistul Johan Liiva, însă acesta a fost înlocuit de cea care va deveni imaginea emblematică a grupului. Nemţoaica Angela Gossow a adus un plus de energie, iar stilul său de interpretare a impus Arch Enemy în rândul trupelor de top ale genului metal.

În afară de piesele de pe "Khaos Legions", ei vor interpreta şi melodii de pe albumele precedente. Fanii bucureşteni se aşteaptă ca din setlist să facă parte şi hituri precum "My Apocalypse", "Revolution Begins", "Ravenous", "The Day You Died", "Diva Satanica" etc.

Biletele se găsesc în reţeaua Eventim - magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, dar şi la Sala Palatului, la Arenele Romane şi online pe eventim.ro. Până în 17 ianuarie, vor costa 105 lei, iar în ziua concertului vor putea fi achiziţionate cu 120 lei.

În deschidere, organizatorii pregătesc spectatorilor o surpriză: Phoenix Entertainment a anunţat că la ora 19.30, înaintea recitalului Arch Enemy, va evolua "o formaţie de nivel internaţional care va avea un cuvânt important de spus în industria muzicală a rockului românesc".

Paul Iancu (Adevărul) 

Trupa care a lansat “In-A-Gadda-Da-Vida”, în premieră la Bucureşti

Pe 19 februarie, Iron Butterfly, una dintre formaţiile legendare ale rockului mondial, va cânta în clubul Hard Rock Café din Capitală.

Fondat în 1966, grupul californian are o istorie cu care puţine trupe se pot mândri. Iron Butterfly a fost prima formaţie care a obţinut "Discul de Platină", pentru albumul "In-A-Gadda-Da-Vida". Ulterior, discul a fost vândut în peste 25 de milioane de bucăţi. Piesa care dă titlul LP-ului, care ocupă în totalitate faţa a doua, are peste 17 minute şi a rămas în topuri timp de 140 de săptămâni, dintre care 81 în Top 10.

Trupa şi-a adus contribuţia la transformarea rock-ului psihedelic în ceea ce va purta denumirea de heavy metal. A cântat de-a lungul timpului în turnee alături de nume importante ale scenei mondiale, precum The Doors, Jefferson Airplane sau The Who. Iron Butterfly a împărţit scena cu Jimi Hendrix, Led Zeppelin, Frank Zappa, Janis Joplin, Yes şi mulţi alţii. A figurat pe afişul festivalului de la Woodstock, însă nu a mai putut ajunge.

Piese ale trupei Iron Butterfly au figurat pe coloana sonoră a unor filme precum „Nightmare on Elm Street", „Texas Chainsaw Massacre 2" sau „Fatal Instinct" sau a serialului „The Simpsons". Din componenţa iniţială au rămas până în prezent basistul şi vocalul Lee Dorman, dar şi tobarul Ron Bushy. Din grup mai fac parte Charlie Marinkovich (chitară şi voce) şi Martin Gerschwitz (clape, vioară, voce).

În turneul european, care va începe pe 15 februarie şi se va încheia pe 18 martie, ei vor fi însoţiţi de formaţia Raygun Rebels (Germania/SUA). Concertul din Bucureşti, organizat de Stay Metal Forever, va începe la ora 20.30, accesul publicului fiind permis de la 19.30.

Biletele pot fi achiziţionate de la Hard Rock Cafe, Unirea Shopping Center, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Palatul Naţional al Copiilor, dar şi din reţeaua librăriilor Adevărul. Pot fi cumpărate şi online, pe www.biletoo.ro şi www.blt.ro. Biletele VIP costă 300 lei şi includ întâlnirea cu trupa, fotografii, autografe etc. Categoria I (cu loc la masă) costă 130 de lei, iar categoria II (în picioare) - 90 de lei.

Paul Iancu (Adevărul)