Trupa canadiană 3 Inches of Blood şi-a făcut bilanţul pe 2009, unul dintre cei mai favorabili ani ai carierei lor. Pe site-ul prestigioasei case de discuri Century Media chitaristul Justin Hagberg a trecut în revistă realizările formaţiei de heavy metal.
Printre acestea, Hagberg a amintit de apariţia celui de-al patrulea album de studio, "Here Waits Thy Doom" (primul scos la Century Media), urmat de o serie de turnee prin America de Nord, inclusiv unul alături de In Flames. Tot în 2009, canadienii au semnat un contract cu Bloody Disgusting, prin intermediul căreia au lansat clipul piesei "Battles and Brotherhood", care deschide CD-ul amintit. Ca producător şi regizor a fost ales Rick Podd, în CV-ul căruia figurează colaborări la filme precum "The Watcher" şi "Hellraiser".
2010 va începe în forţă pentru 3 Inches of Blood: trupa va porni, alături de The Black Dahlia Murder şi Necrophobic, în "Bonecrusher Fest 2010", un turneu european prezentat de reviste de prestigiu, precum Metal Hammer (lider al pieţei germane de profil) sau CloseUp Magazine (Suedia). Între 8 ianuarie şi 6 februarie, "caravana metalică" va opri aproape în fiecare seară în câte un oraş, din Malmo până în Barcelona şi din Londra până în Budapesta, călătorie în care a fost prevăzută o singură zi de pauză.
Justin Hagberg comentează: "Tocmai am revenit acasă, după cel mai recent turneu, alături de fraţii noştri de la Saviours şi Holy Grail! A fost super! Le mulţumim şi trupelor, dar şi tuturor celor care au venit la concertele noastre şi au petrecut alături de noi toţi. Suntem în Vancouver, unde am luat o mică pauză înainte de următoarea călătorie. Sunt entuziasmat să fiu din nou alături de The Black Dahlia Murder şi Necrophobic. 2009 a fost un an minunat pentru noi. Suntem mândri de noul album şi am avut parte de momente superbe în studio şi în turnee. Dar mai presus de toate, ne simţim onoraţi să vă avem alături pe voi, toţi maniacii care aţi venit la concertele noastre, petrecând ca nebunii alături de noi. Dacă voi n-aţi fi fost, nici noi n-am fi ajuns acolo unde suntem acum".
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
marți, 22 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu