Show-uri bune anul...ate, cam aşa s-ar rezuma 2009. De la ţepe la edili locali cu ochelari de cal, de la problemele medicale la cele legate de viză sau transport, de la organizatori cu buzunare prea goale la spectatori care nu dau bani pe bilete, toate au făcut ca multe concerte aşteptate să nu se mai ţină. Unele s-au reprogramat, altele au căzut cu totul.
Ţeapa ţepelor pe 2009 a fost Bucharest Rock Arena, care urma să aibă drept cap de afiş trupa AC/DC. După ce rockerii s-au bucurat, s-au inflamat, s-au agitat şi au dat fuga să-şi cumpere bilet (s-au vândut nu mai puţin de 8.000 de tichete!), a explodat bomba: AC/DC nu cântă în România. Renumita trupă australiană a anunţat pe site-ul oficial că nu participă la festivalul ce urma să se desfăşoare la sfârşitul lunii mai. Aşadar, celebrul kilometru 15 al Autostrăzii Soarelui a rămas în amintirea tuturor drept "locul unde nu s-a întâmplat nimic". Până la urmă, s-a aflat vinovatul: o firmă israeliană de apartament, ai cărei patroni i-au lăsat pe potenţialii spectatori cu buza umflată, făcându-se nevăzuţi. Vestea bună, confirmată de data aceasta oficial, este că AC/DC va sosi în România, dar în 2010, iar numele organizatorului e sinonim cu seriozitatea: Marcel Avram va aduce trupa australiană la Bucureşti la data de 16 mai.
La capătul celălalt al autostrăzii buclucaşe, mare, mare anulare. Rock City Open Air, care se anunţa drept un festival ce n-a văzut Parisul, a fost, în cele din urmă, cel mai mare eşec al anului. În lunca de lângă Borcea nu s-au auzit în vara aceasta cântând decât greierii, căci cele peste 100 de trupe anunţate cu surle şi trâmbiţe au confirmat una câte una că... nu mai vin. Tonul l-au dat italienii de la Theatres des Vampires, urmaţi de Immortal, Mayhem, Amon Amarth şi toată floarea cea vestită a headlinerilor. Festivalul programat pentru 20-23 august în apropiere de Feteşti se dorea a fi un fel de Wacken Open Air, Summer Breeze sau WGT, însă, în loc de o copie a prestigioaselor evenimente germane, am avut parte de un fâs în stil mioritic. S-a încercat o formulă "de criză" a RCOA, în Bucureşti, dar şi "ediţia reloaded" a căzut. Prin urmare, s-a ajuns şi la anularea reprogramării.
Cenzura încă funcţionează
La 20 ani de la Revoluţie, am trăit s-o vedem şi pe-asta: primul concert interzis de autorităţile locale, mai ceva decât pe vremea cenzurii. Consilierul orădean Dan Octavian, demn urmaş al lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, s-a băşicat aflând că în urbea sa va cânta God Dethroned. Conform deciziei "organului", "show-ul, programat duminică, 5 iulie, în Clubul Blue Monday din Oradea, trebuie anulat din motive care ţin de faptul că trupa este calificată ca fiind satanistă... "Pentru God Dethroned este, de asemenea, o premieră, trupa nefiind cenzurată în acest fel niciodată de-a lungul celor aproape 20 de ani de activitate!", comunicau consternaţi organizatorii de la Axa Valahă. Din fericire, consilierul habotnic nu a putut împiedica şi recitalul God Dethroned din Bucureşti, unde oamenii sunt mai deschişi la minte...
Scorpions a cerut de la organizatorii români o rigurozitate... germană: o întârziere cu patru zile la plata uneia dintre rate a fost considerată de nemţi drept motiv suficient ca să-şi anuleze concertul programat la 5 noiembrie în Bucureşti. Ce s-a întâmplat în cazul turneului Paradise Lost & Samael, care includea şi o oprire în Cluj la 3 decembrie? Oraşul transilvănean s-a numărat printre cele şase "oropsite", din cauză că Milly Evans, înlocuitorul de ultim moment al chitaristului "titular", Greg Mackintosh, avea obligaţii contractuale cu trupa sa de bază, Terrorvision. Aşa se face că atât trupele, cât şi organizatorii au fost nevoiţi să cadă de acord asupra altei date, iar concertul a fost reprogramat pentru 15 februarie 2010. Nu la fel au stat lucrurile cu alt turneu ce urma să treacă în noiembrie prin Cluj, dar şi prin Bucureşti: impresarul lui Paul Di'Anno i-a tratat pe fanii români cu răceală (la propriu!). Din motive medicale, ambele concerte au fost anulate.
Criză și crize
Meshuggah şi Biohazard urmau a fi headlinerii celei de-a doua ediţii a My Metal Festival de la 10-11 iulie. Însă trupele n-au mai ajuns pe scena Arenelor Romane, din motive ce n-au fost precizate. Nici HeartRock (26 septembrie), eveniment la care cap de afiş era Saturnus, nu s-a mai ţinut, din cauză că organizatorul principal n-a mai finanţat manifestarea. Tot criza a fost invocată şi de agenţia care ar fi trebuit să organizeze turneul Destroying Europe, în care urmau să cânte trupe ca Shining, Gwydion sau Sarkom. Caravana, care avea în program concerte în 11 ţări, printre care şi România, nu s-a putut urni. Shining dă vina pe "acţiunile sau, mai bine zis, lipsa de acţiune a agenţiei româneşti Metal Maniac", în timp ce managerul acesteia se apără invocând un complex de împrejurări nefericite.
De anulări n-am scăpat nici în preajma Crăciunului. Două trupe ce urmau să iasă din sacul lui Satan Klaus au rămas acasă, pe celălalt mal al Prutului, pentru că n-au primit viza de intrare în România în timp util. Ca atare, Moşul metalist va ajunge în Live Metal Club din Bucureşti abia la 8 ianuarie. Din lineup-ul "upgradat" vor face parte şi cele două formaţii din Chişinău, Ka.Dingir.Ra şi Abnormyn Deffect.
Un alt concert care n-a mai avut loc, cel al trupei olandeze Gorefest (Braşov, 25 aprilie), scoate în evidenţă o altă problemă: interesul scăzut pentru cumpărarea de bilete. "Nu vreau să găsesc scuze de doi bani, că şi-a luxat tobarul o unghie sau basistul nu-şi găseşte cămaşa de concert. Rockerii români... s-au plictisit chiar să îşi mai cumpere bilete presale, chiar dacă toţi urmau să îşi cumpere biletul «mâine». Ei bine, din păcate, acel «mâine» a fost prea târziu", comunicau cu amărăciune organizatorii show-ului.
Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)
luni, 28 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu