luni, 7 decembrie 2009

Altar a ţinut Suburbia "Under Control"


Aşa cum au fost invitaţi de organizatorii Stay Metal Forever, rockerii au luat "Atitudine" şi au venit vineri seară la "Altar". Mai precis, la concertul susţinut de renumita trupă clujeană în clubul Suburbia, cu ocazia lansării şi în Bucureşti a EP-ului "Under control".

După lansarea făcută în vară, la Cluj, iată că a venit şi rândul bucureştenilor să se bucure de EP-ul "Under control" semnat Altar. După cum spunea Andy Ghost, trupa a avut în plan să facă lansări similare în Bucureşti sau în alte oraşe unde oamenii vor fi interesaţi. Şi iată că în Capitală au fost interesaţi Stay Metal Forever. "EP-ul nu a fost făcut cu scop comercial, ci dimpotrivă, este un cadou din partea noastră, un fel de preview a ceea ce facem şi ce vom face", ne-a declarat Andy Ghost. Accesul publicului s-a făcut începând cu ora 19:00, iar primii 150 de plătitori de bilete au primit un CD Altar ­ ediţie limitată ­ cu piesele noi şi materiale video în premieră. Aşa se face că biletele s-a vândut ca pâinea caldă.

Altar a avut şi invitaţi ­ două trupe bucureştene. A deschis balul Conflict Mental (thrash/hardcore metal). Băieţii au interpretat, printre altele, piese precum "Gândul necurat", "Acatistele unui zombie", dedicaţie pe care vocalul a făcut-o trupei Altar: "Sunt fan Altar de când eram vai p... mea!", a spus Dorin, care a mai cântat, alături de colegii de trupă "Moartea inutilă", "Virusul American", "Oracolul durerii" sau "Sperietori de oameni" ­ "văd câţiva chiar aici, în sală", a completat vocalul (aflat în) Conflict Mental. A urmat Negative Core (thrash/death metal), fosta Tarantula, venită în noua formulă. Băieţii au inclus în playlist "MotherFucker", "Death Empire", "Blood God", "Symbolic", "Drops of hate-red" şi au încheiat apoteotic cu "Roots" (cover Sepultura).

Headlinerii au urcat pe scenă şi imediat au "electrizat" întreaga sală cu "Make yourself Heard", "Născut învingător", "Protest", "Back in My Business". Bănuiţi probabil de ce Altar cântă piesa "American Justice" ­ cei prezenţi l-au aplaudat şi acum, ca de altfel de fiecare dată la concertele Altar, pe regretatul artist Teo Peter Sr. A urmat "Stop The Silence", apoi Altar ne-a reamintit ce se întâmplă... "La noi": peste tot "Se fură"! Aşa că toată sala a luat "Atitudine", a sărit şi a cântat o dată cu Andy Ghost (voce), Damian (chitară), Teo Peter Jr (bass) şi Levi (tobe). Nu uita că eşti "Singur împotriva tuturor", a amintit vocalul, apoi a continuat cu binecunoscuta piesă de pe primul lor album "Prison of Death". Au mai urmat "Mum" şi "Under control", iar la final au reluat "Make yourself Heard". În încheiere, Andy şi colegii săi au oferit publicului un cocktail de hituri internaţionale, inclusiv piese Metallica.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu