Therion la Bucureşti

Diseară, de la ora 20.00, la Sala Palatului, trupa suedeză Therion va susţine un concert simfonic, alături de prestigioase voci clasice ale marilor scene de operă din lume. 

Alături de membrii trupei (Christofer Johnsson - chitară, Kristian Niemann - chitară, Johan Niemann - bass şi Petter Karlsson - baterie), pe scenă se vor afla muzicieni din Suedia, Germania şi Austria. România va fi reprezentată de Corul Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia) şi de Orchestra Naţională Radio. Concertul de la Bucureşti are loc în cadrul unui proiect mai amplu, "Ars musicae, ars medicinae - muzica împotriva cancerului", încasările urmând să fie donate copiilor care suferă de cumplita maladie.

Cei 100 de instrumentişti şi corul de 70 de persoane vor fi conduşi de dirijorul german Markus Stollenwerk, care a mai colaborat cu trupele Rage şi Guano Apes. În prima parte a spectacolului, trupa Therion va interpreta piese proprii în versiuni instrumentale, urmând ca în partea a doua să abordeze muzică simfonică. Suedezii au păstrat pentru final piese de referinţă ale formaţiei. Invitat special va fi Uli Jon Roth, fost chitarist al trupei Scorpions, un artist polivalent: regizor, pictor, poet şi filosof. 

Paul Iancu (Cotidianul)

Megaconcert - Gothic simfonic suedez cu orchestră românească

9 decembrie, Sala Palatului, Bucureşti. "Therion Goes Classic". 100 de instrumentişti şi 70 de corişti, alături de trupa suedeză Therion. Liderul formaţiei, Christofer Johnsson, ne-a acordat un interviu înaintea acestei premiere mondiale. 

O trupă suedeză, un cor românesc şi un dirijor german. Cum crezi că va ieşi?

Christofer Johnsson: Va merge strună!

Cum a apărut ideea unui "Therion Goes Classic" şi de ce aţi ales România pentru această premieră mondială?

E un vis mai vechi, dar nu am avut niciodată posibilitatea să-l realizăm. Am vrut să se desfăşoare la Viena, tot în beneficiul copiilor bolnavi de cancer, dar proiectul a căzut din lipsa sponsorilor. Fundaţia Aquarius ne-a sugerat să-l facem în România şi, câtă vreme am fost mulţumiţi de spectacolul organizat de ei, tot la Bucureşti, în iunie 2005, am avut încredere să-i lăsăm să se ocupe şi de acest megaeveniment.

Va fi singurul show sau intenţionaţi să organizaţi ceva asemănător?

Cât timp acest spectacol costă peste 100.000 de euro, nu pot promite că vom avea ocazia să-l repetăm. Aşa că n-ar trebui să lipsiţi de la un eveniment poate unic în viaţă. Evident, ar fi fantastic să avem ocazia să mai punem în scenă o asemenea desfăşurare de forţe, dar ştiu foarte bine că va fi extrem de dificil.

Au fost cereri de bilete din Brazilia, Japonia, Mexic şi din toate ţările Europei. Iar admiratorii români au epuizat, după doar 10 zile, biletele de categoria a III-a. Aveţi emoţii?

Nu. Suntem obişnuiţi să cântăm în faţa unui public numeros. Mă bucur pentru fiecare bilet vândut, cât timp banii merg la copiii bolnavi de cancer. Biletul nu asigură doar intrarea la un astfel de show, ci şi sentimentul că faci un bine acestor copii. Şi, fiindcă a venit vorba de Mexic: unul dintre fanii noştri din această ţară şi-a vândut maşina pentru a-şi permite costurile deplasării şi preţul biletului. Sper ca fanii din România să înţeleaga ce privilegiu este ca acest show să se desfăşoare în ţara lor. Fiecare loc gol din sală va fi o ruşine, când oameni din ţări mult mai sărace vin din cealaltă parte a planetei pentru a vedea concertul.

Ce ţi se pare mai aproape de... chitara ta: Wagner, Mozart sau Verdi?

Wagner este favoritul meu. De la Verdi ascult cu plăcere "Traviata", iar o parte din "Trubadur" chiar o interpretăm şi îmi dă fiori de fiecare dată când o cântăm. Mozart a fost un geniu, cred, dar compoziţiile sale sunt deseori prea vesele pentru gustul meu. Le-aş folosi ca muzica ambientală la cină sau la picnic. Dar n-aş sta să ascult ore întregi. Astfel că în alegerea repertoriului voi face o selecţie de piese clasice şi nu de compozitori. Wagner a fost singurul om de pe planetă care şi-a ţintuit auditoriul în fotolii timp de opt ore cu "Rienzi". Nu vă îngrijoraţi însă, noi vom include în show-ul nostru doar o arie de 12-15 minute, alături de bucata mea favorită din "Siefgried".

Dacă versurile lui Thomas Karlsson se inspiră din mitologie, muzica ta de unde se inspiră?

Din muzica clasică, din operă, Wagner în special. De asemenea, trupe de rock progresiv şi simfonic precum Eloy, Klaatu, Kansas. Recent am descoperit o trupă românească, Phoenix, şi mi-a plăcut foarte mult. Dintre trupele hard rock din anii '70 pot aminti şi Uriah Heep. Nu pot trece cu vederea trupele heavy metal cu care am crescut în anii '80, precum Accept, Iron Maiden sau Judas Priest. De asemenea, Uli Jon Roth m-a inspirat în găsirea căii muzicale.

Ce scrieţi mai întâi, versurile sau muzica?

Muzica este compusă întotdeauna înaintea versurilor.

Ai intrat în Dragon Rouge. De ce acest ordin şi nu altul? Şi ce influenţă a avut asupra ta?

Să spunem doar că Dragon Rouge este un vânt de înnoire în aceste timpuri în care ordinele se axează pe păstrarea tradiţiilor străvechi. Cineva trebuie să şi pună în practică aceste concepte, altfel totul va sta în loc. Nu cred că alte ordine ar fi greşite, dar contează ce cauţi tu însuţi. Unii preferă vechiul, dar e dreptul lor, e propria lor alegere. Dragon Rouge mi-a deschis mintea şi, mai mult, mi-a trezit interesul pentru culturile orientale şi implicit muzica din aceste zone. Şi era inevitabil ca asta să nu se reflecte şi în muzica Therion.

Ce ne poţi spune despre noul vostru album, "Gothic Kaballah"?

E mai progresiv, are mai multe părţi de chitară, a costat mai mult decât orice album de până acum, iar de mixaje s-a ocupat Stefan Glaumman.

Crezi că muzica ta poate vindeca suflete?

E greu de găsit un răspuns care să nu fie interpretabil. Cred că da, într-un fel. Aş face o analogie cu terapia prin râs. Multe spitale au demarat astfel de proiecte. S-a dovedit ştiinţific că râsul şi buna dispoziţie influenţează pozitiv sănătatea. Mi se pare la fel de logic ca şi muzica să aibă un astfel de efect. Oricine îşi poate demonstra asta printr-un simplu experiment: nu mai ascultaţi muzică o perioadă mai lungă şi veţi vedea că nu vă veţi simţi deloc bine.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Metale grele şi ocultism

Fondator şi lider al trupei Therion, Christofer Johnsson este considerat de critica de specialitate drept „un Stravinski al metalului“.

Pentru prima dată în istoria trupei, Therion va cânta alături de o orchestră şi un cor. De unde a venit ideea acestui show, „Therion Goes Classic“?
De mulţi ani ne gândim să realizăm un astfel de concert, dar de fiecare dată ne-am lovit de problema financiară. Evenimentul de la Bucureşti a costat 110.000 de euro, destul de mult pentru bugetul unei trupe.

România va găzdui singurul concert de acest gen pe care îl realizaţi. De ce aţi ales tocmai ţara noastră?
De fapt, România ne-a ales pe noi, dacă pot spune aşa. Fundaţia Aquarius nu a organizat doar evenimentul din 9 decembrie, ci şi concertul pe care l-am susţinut în formula obişnuită, din iunie 2005, iar condiţiile pe care ni le-a oferit atunci ne-au surprins plăcut. Iniţial, Austria ar fi trebuit să găzduiască show-ul „Therion Goes Classic“, dar nu am găsit sponsorii în timp util. Fundaţia Aquarius ne-a propus să cântăm în Bucureşti şi am acceptat, ştiind că este cea mai bună ocazie de a ne împlini, în fine, acest vis pe care îl aveam de mult.

Anul trecut aţi cântat tot la Sala Palatului. Ce credeţi despre primirea pe care v-a făcut-o publicul român? V-a plăcut România?
Mi-a plăcut foarte mult, aş include-o printre ţările mele favorite. Oamenii sunt foarte ospitalieri, iar cultura m-a surprins plăcut. Publicul a fost şi el la înălţime. Deşi fanii metal nu se simt în largul lor într-o asemenea sală, din cauza rândurilor de scaune, m-a impresionat deosebit reacţia lor în timpul concertului.

Mitologia este una dintre temele care apar cel mai des în versurile trupei. Ca român, nu pot să nu te întreb: cunoşti opera conaţionalilor mei, istoricii religiilor Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu?
Opera lui Eliade nu-mi este străină, dar din păcate nu pot spune acelaşi lucru şi despre Culianu.

Citindu-vă versurile, se poate spune că îţi sunt familiare teoriile marelui ocultist Aleister Crowley. Ce părere ai despre opera sa? Unde l-ai plasa în sistemul tău de valori?
Pentru timpurile în care a trăit, teoriile sale au fost revoluţionare. Dar de la moartea sa au trecut aproape 60 de ani, astfel că acum nu mai prezintă o atât de mare influenţă. În plus, părerea mea este că a făcut multe lucruri doar pentru a provoca, pentru a atrage atenţia, or, eu nu văd scopul unei asemenea atitudini.

Potrivit site-ului trupei, eşti membru al ordinului Dragon Rouge, care e dedicat ocultismului. Cum te-a influenţat asta ca muzician?
Pot spune cu certitudine că mi-a oferit o perspectivă mai largă şi mi-a deschis mintea şi mai mult spre noi experimente.

Thomas Karlsson, fondatorul Dragon Rouge, este autorul majorităţii textelor pieselor Therion din ultimul deceniu. Ce a însemnat asta pentru Therion?
Cu siguranţă, am avut versuri mai bune.

În această lume atât de dominată de tehnologie şi de teorii „raţionaliste“, unde mai este astăzi locul GOTA (acronim desemnând, în engleză, caballa goetică, runosofia odinică, tantra şi alchimia, principii promovate de Dragon Rouge – n.r.)?
În inima şi în spiritul celor care caută.

Ce crezi despre spectrul religios actual al Europei?
Toate religiile sunt interesante. Totuşi, aparţinând spaţiului germanic, sunt mai familiarizat cu credinţele de aici.

Care ar fi scriitorul tău preferat?
Dacă vine vorba despre beletristică, l-aş alege pe Mihail Bulgakov.

Niciodată nu aţi dat publicităţii versurile piesei „Siren of The Woods“, doar membrii fan-clubului Therion având acces la ele. De ce?Pentru că nu mi-a plăcut cum au ieşit. A trebuit să adaug silabe suplimentare, să „chinuiesc“ unele cuvinte pentru a se potrivi cu muzica pe care deja o scrisese Jonas Mellberg. În plus, titlul însuşi este o formulă rămasă din varianta iniţială a versurilor. Trebuie să îi dezamăgesc pe cei care căutau vreun secret în textul acestei piese.

Albumul „Secret of The Runes“ este structurat pe formula 1 haos primordial + 9 tărâmuri mitice + 1 epilog. De asemenea, Dragon Rouge foloseşte aceeaşi formulă în iniţiere. Totalul de 11 îmi aminteşte de steaua în 11 colţuri care apare pe copertele albumelor voastre de la „Symphony Masses...“ încoace. Poţi explica aceste, să le zicem, coincidenţe?Versurile se inspiră deseori din acelaşi izvor ca şi ideile Dragon Rouge. Era inevitabilă apariţia lor.

Viitorul album se va numi „Gothic Kaballah“. Ce ne puteţi spune despre el, pornind de la titlu şi continuând cu povestea din spatele pieselor?Johannes Bureus este unul dintre cei mai excentrici mistici din nordul Europei. În plus, Bureus călătorea în mod frecvent prin ţară pentru a studia folclorul şi tradiţiile secrete ale ţăranilor. În afară de faptul că a scris cărţi de magie, a fost profesorul regelui Gustav II Adolf şi al Reginei Kristina. Ca atare, el a putut influenţa deciziile monarhului în timpul Războiului de 30 de ani. În plus, a jucat un rol important în mişcarea culturală numita goticism. În toamna anului 1613, l-a însoţit pe rege prin Suedia pentru a organiza tipărirea Bibliei. Pe când se aflau în Dalarna, Bureus a avut un moment de exaltare mistică, iar aceasta l-a determinat să se considere un profet în mijlocul unei lumi oarbe în faţa realităţilor ultime. Bureus a creat o filosofie mistică pe care a numit-o Caballa Gotică, în care a amestecat magia, astrologia şi alchimia secolului XVII, dar şi runosofia şi vechile religii scandinave. A încercat să readucă runele în actualitate, scriind „Adulruna rediviva“.

Spuneaţi cândva că, de prin 1980-1990, majoritatea trupelor se copiază între ele: introduc voci feminine şi chiar părţi clasice, deşi n-au ascultat în viaţa lor operele unui Wagner, de exemplu. Cât de original mai poţi fi însă în ziua de azi, când pe piaţa muzicală sunt atâtea formaţii?Este, într-adevăr, foarte greu pentru majoritatea trupelor, câtă vreme s-a experimentat cam tot ce se putea experimenta. Dar cel mai mare obstacol pe care îl întâlnesc aceşti muzicieni este frica de a-şi crea un drum propriu. Tinerii visează la un succes facil, motiv pentru care copiază sau cel puţin se lasă influenţaţi de alte trupe şi de „reţeta“ acestora. Nu zice nimeni că ar fi rău să te laşi influenţat de creaţiile predecesorilor, ba dimpotrivă, dar totul este să ştii să-ţi creezi propria operă, fie şi înglobând aceste influenţe.

Vreţi ca fiecare album să vină cu ceva nou faţă de precedentele. Care ar fi secretul originalităţii voastre?Pur şi simplu, doresc să realizez de fiecare dată albumul pe care eu însumi l-aş cumpăra. Ignor tendinţele şi nu mă las cuprins de tentaţia de a vinde cât mai multe CD-uri. În schimb, realizez un album ca şi cum aş munci pentru un salariu lunar.

Discografie
„Of Darkness“ (1991); „Beyond Sanctorum“ (1992); „Symphony Masses: Ho Drakon Ho Megas“ (1993); „Lepaca Kliffoth“ (1995); „Theli“ (1996); „A’arab Zaraq Lucid Dreaming“ (1997); „Vovin“ (1998); „Crowning of Atlantis“ (1999); „Deggial“ (2000); „Secret of The Runes“ (2001); „Live in Midgard“ (2002) „Lemuria“/„Sirius B“ (2004); „Gothic Kabbalah“ (2007).

Concert-mamut la Bucureşti
Therion - fondatoarea stilului opera/gotic simfonic - va susţine, alături de prestigioase voci clasice ale marilor scene de operă din lume, un concert simfonic pe 9 decembrie, la Sala Palatului. Alături de membrii trupei (Christofer Johnsson - chitară, Kristian Niemann - chitară, Johan Niemann - bass şi Petter Karlsson - baterie), pe scenă se vor afla 170 de muzicieni din Suedia, Germania, Austria şi din România, conduşi de dirijorul german Markus Stollenwerk, care a mai colaborat la proiecte similare, cu trupele Rage şi Guano Apes. Concertul are loc în cadrul unui proiect mai amplu, „Ars musicae, ars medicinae - muzica împotriva cancerului“. Evenimentul este realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Suediei la Bucureşti. Preţul biletelor variază între 89 şi 245 RON.

Paul Iancu (Cotidianul)

Tiamat - "Votaţi iubirea"

În Sala Agronomia din Capitală a avut loc sâmbătă seară primul concert în România al cunoscutei formaţii suedeze Tiamat.  

La 19 ani după ce şi-a înfiinţat trupa, Johan Edlund a ajuns şi la Bucureşti. Chiar de echinocţiu, "prietenii ştiu de ce", s-a împlinit visul fanilor români, care îi aşteptau de pe vremea când albumul "Wildhoney" domina topurile din întreaga Europă, inclusiv cele întocmite pe plaiurile mioritice. Unii, poate şi mai de dinainte... Deşi uşile sălii s-au deschis, conform anunţului oficial, la ora 18.00, rockerii au mai avut de aşteptat câteva zeci de minute în hol, mulţi profitând de asta pentru a cumpăra tot stocul de produse Tiamat (pe CD sau DVD) de la taraba amplasată acolo. Nici recitalul trupelor de deschidere nu a început "nemţeşte", dar aşteptarea a meritat: trupa Kratos a cântat un gothic a la Nightwish, încălzind atmosfera. Au avut şi o invitată, care a accentuat cu flautul său contrastul dintre vocea feminină şi sunetele dure ale instrumentelor tipice metalului. Nici Grimegod nu a dezamăgit, ardelenii arătând că apropierea Aradului de Ungaria nu e una doar geografică, ci şi muzicală.

"Copiii lumii de dincolo". Din întuneric, au răsărit cei patru Tiamaţi (Johan Edlund, Anders Iwers, Lars Sköld şi Thomas Petersson-Wyreson), plus clăparul de turneu. "Dictatorul" Johan a apărut purtând o manta până în pământ şi o caschetă amintind de uniformele din cel de-al Doilea Război Mondial. "Suntem Tiamat din Suedia", a spus el, deşi Edlund a părăsit de ani buni ţara scandinavă, iar recent a criticat violent schimbarea orientării politice a guvernului de la Stockholm. "Votaţi pentru iubire", i-a indemnat Tiamat pe spectatori, după "Vote For Love" urmând "Children Of The Underworld". După piesa "Cain", fotoreporterii au fost trimişi în zona publicului, spre bucuria fanilor cu aparate foto "neprofesioniste", ale căror blitzuri au sclipit continuu, nestingherite, până la finalul show-ului. Pentru rockerii români, trupa a fost "mai strălucitoare decât Soarele", în setlist venind - după "Brighter Than The Sun" - piesa "To Have And Have Not", urmată de nemuritoarea "Whatever That Hurts" de pe "Wildhoney" şi de "I Am In Love With Myself".

"Pe aripile cerului". Nici gafele organizării n-au putut strica impresia finală: totul a fost ca "într-un vis", cum spune titlul melodiei "In A Dream", ce deschide albumul "Clouds". Fanii au fost purtaţi pe "Wings Of Heaven", ca într-o "Phantasma Deluxe". Tot de pe CD-ul "A Deeper Kind Of Slumber" am putut asculta live "Cold Seed". "Clovenhoof" nu este numai numele dat semnului făcut de rockeri la concerte, ci şi titlul unei melodii de pe ultimul lor album, "Prey". Cu "As Long As You Are Mine" s-a încheiat spectacolul propriu-zis, dar românii nu au vrut deloc să-i lase pe Tiamaţi să plece. Pentru inevitabilul bis trupa a păstrat piese de referinţă: "Love Is As Good As Soma" şi "Sleeping Beauty", finalul fiind rezervat melodiei "Gaia". Toate trei au fost "oldies, but goldies". La fel am putea spune şi despre trupă, anii pe care îi au în spate cei patru însemnând pentru ei experienţă şi o tinereţe fără bătrâneţe. Şi aceasta în ciuda glumei făcute anterior de solist pe forumul formaţiei: "Va trebui să aleg o singură chitară, sunt prea bătrân pentru a putea căra mai multe".

Paul Iancu (Cotidianul)

Concert - Fanii au gustat mierea sălbatică a lui Edlund

Sâmbătă seară, chiar de echinocţiu, trupa suedeză Tiamat a concertat pentru prima dată în România. Aşa cum a promis, Johan Edlund a adus metalul la Bucureşti, la Sala Agronomia. 

În sfârşit, Edlund n-a mai fost pentru români doar "(In) a dream", ci a ajuns în fine şi pe plaiurile mioritice, unde fanii îl aşteptau de pe vremea când superbul său album "Wildhoney" domina topurile de profil din întreaga lume. La ora 18:00 s-au deschis nu numai uşile Sălii Agronomia, ci şi porţile sufletelor fanilor către lumea de dincolo, descrisă de geniul Edlund în cântecele sale. În deschidere au cântat trupele Kratos şi Grimegod, şi s-au descurcat bine, dar rockerii veniţi din toate colţurile ţării aşteptau cu nerăbdare headlinerii. Cei patru Tiamaţi, cărora li s-a adăugat clăparul de concert, au intrat în sală pe întuneric. Vocalistul Johan Edlund a apărut într-o haină neagră, lungă până-n pământ, cu ochelari asortaţi ţinutei şi o şapcă de piele, amintind mai degrabă de imaginea unui Obersturmbahnführer. "Doar nu degeaba s-au numit iniţial Treblinka", au comentat cunoscătorii.

VOTE FOR LOVE. Tiamat a demonstrat că este o trupă de gothic metal. Johan Edlund, Anders Iwers, Lars Sköld şi Thomas Petersson-Wyreson au creat o atmosferă psihedelică, în stilul lor caracteristic. "Suntem Tiamat din Suedia", a spus liderul, care a comentat pe la jumătatea concertului, impresionat de primirea surprinzător de caldă: "Romania fucking rules!". Setlistul a inclus "Vote for love", "Children of the Underworld", "Cain", "Brighter than The Sun" (partea feminină fiind interpretată de Thomas şi de Anders), "To Have and Have Not", "Whatever That Hurts" (trilurile păsărelelor, care deschid melodia, fiind "interpretate" de Johan şi Thomas), "I Am In Love With Myself", "In a Dream", "Wings Of Heaven", "Phantasma Deluxe", "Cold Seed", "Clovenhoof" şi "As Long As You Are Mine". Pentru bis au păstrat probabil cele mai cerute piese ale lor: "Love Is As Good As Soma", "Sleeping Beauty" şi genialul "Gaia". "Ne-ar omorî fanii dacă n-am cânta «Sleeping Beauty» în concerte", ne-a declarat Anders Iwers înainte de a porni spre Bucureşti. Mai pe româneşte, i-ar fi luat "Gaia" dacă l-ar fi omis.

TOO FAR GONE. Fiindcă nu li s-au dat nici un fel de explicaţii, fanii au luat neacordarea autografelor drept o aroganţă a solistului. Dar n-a fost nici pe departe aşa, din moment ce, după show, membrii trupei au coborât de pe scenă să dea mâna cu admiratorii. Iar faza cu paza a fost jenantă. Organizatorii au vrut probabil ca fanii să nu-l lase "Undressed" sau să nu-i taie lui Johan Edlund vreo şuviţă de păr, ca amintire - după cum se ştie, Hellie are cea mai strălucitoare chelie, şi la propriu, şi la figurat, din lumea metalului. Deci securitatea a fost sublimă, dar a lipsit (aproape) cu desăvârşire: o admiratoare care probabil s-a spălat pe cap cu şamponul Andreei Raicu a trecut de bodyguarzi şi a sărit pe Johan mai-mai să-l dărâme. Aşadar, cine a vrut să "e(d)lu(n)deze" măsurile de securitate a putut s-o facă în voie. Cu alte cuvinte, paza a fost o frecţie la picior de lemn. Cu toate gardurile de metal din jur, Tiamat a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că muzica trupei poate sparge toate barierele. Primele care au cedat au fost barierele sufletului, căci admiratorii au fost cu inima alături de ei.

BILE NEGRE. Micuţe, dar cam multe. Le-am acordat exclusiv organizatorilor, care au zbârcit-o din primul moment, întârziind nepermis de mult anunţul oficial, care a apărut după ce deja aflase toată lumea. Aţi văzut vreun afiş cu Tiamat prin oraş? Nici noi. Interviul luat de Metalfan lui Johan Edlund (retradus în engleză) a avut şi hibe, căci i-au interpretat greşit declaraţiile despre credinţă, iar Johan le-a dat peste nas în stilul său ironic, spunând că erorile or fi apărut din cauza "dialectului transilvănean". În viziunea celor trei oameni care au semnat interviul, Anders ar fi părăsit trupa într-o perioadă, fiindcă s-a căsătorit. În realitate, basistul trupei nu este însurat. În varianta în română, Anders Iwers avea un copil, iar în varianta retradusă în engleză s-a pricopsit cu mai mulţi. Personajul în cauză era chitaristul Thomas Petterson-Wyreson. 

RUŞINICĂ. Metalfan n-a fost în stare să organizeze o conferinţă de presă, nici măcar o sesiune de autografe pentru fanii care i-au aşteptat pe Tiamaţi de aproape două decenii! Dintre toate televiziunile din România, s-au găsit să-i ducă la un post tv cu audienţă cât o scară de bloc. Din politeţe, probabil, suedezii au stat de vorbă cu o proas...pătă ştiristă, în timp ce ziariştii tobă de rock n-au avut acces la interviuri. Aşa de bine s-au documentat gazdele, că nici numele nu i-l ştiau. În loc de Edlund, l-au botezat "Edmund". Vorba internauţilor: "Duoamne fereshte!". Corigenta în materie de rock nu şi-a găsit altceva mai bun să-i întrebe decât despre satanism, asta în condiţiile în care Johan Edlund a spus de mii de ori că el cântă despre iubire ("Vote for love") şi că multe dintre declaraţiile sale, ca şi simbolurile despre religie, sunt deseori greşit înţelese.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Johan Edlund - "Sângele meu e foarte dulce şi gustos"

Din ianuarie 2005, atunci când v-am prezentat primul interviu cu Johan Edlund, am ţinut legătura cu solistul trupei Tiamat. Am descoperit o parte dintre multiplele faţete ale personalităţii sale. Un lucru e cert: umorul lui e la fel de negru (şi de calitate) ca muzica pe care o compune... Am cules câteva dintre cele mai sugestive replici date fanilor prin Internet. Vă dezvăluim şi un secret: i-am pus şi noi câteva întrebări, în calitate de fani. Am putea spune că la acest interviu au contribuit toţi admiratorii care au navigat împreună cu Johan Edlund... Iată ce a ieşit!

Te vei opri şi în România, eventual la Castelul lui Dracula?

Johan Edlund: Sunt claustrofob, aşa că n-aş putea să dorm într-un sicriu.

Că veni vorba de vampiri, ce tip de sânge ai?

Roşu ca-n filme, foarte dulce şi gustos, ţinut 34 de ani în cele mai bune butoiaşe! Ca un Macon de calitate căruia i s-a adăugat o linguriţă de zahăr.

Care sunt cele mai mari dorinţe ale tale?

Să văd echipa (suedeză - n.r.) Hammarby IF evoluând în Europa, eventual să joace finala Cupei UEFA cu Hamburger SV. Şi mai vreau ca lumea să supravieţuiască epocii Bush! 

Dacă ai ieşi cu maşina din garaj, iar în faţa ta l-ai vedea pe G.W. Bush aplecat să ridice o bancnotă de pe carosabil, ce-ai face?
Hehe, aş accelera!

Te recunoaşte lumea pe stradă?

Depinde de stradă...

Ce faci cu şosetele când ţi se rup?

Crezi că apucă să se rupă? Le pierd până atunci...

Câte beri poţi să bei?

100 de beri! Doar suntem o trupă de rock!

Şi reţeta împotriva mahmurelii...?

Încă o bere! Ba nu, un Bloody Mary! 

Când te-ai maturizat?

Nu m-am maturizat încă.

Ce înseamnă pentru tine romantismul?

Ştii, stilul Baudelaire: fumezi opiu, îţi îneci amarul în autocompătimire, te faci nesuferit celor care ţin la tine, scrii poeme despre moarte şi frumuseţe... 

Ai plecat vreodată la pescuit în costumul de scenă?

Dacă eşti expus soarelui mexican arzător 16 ore într-un costum de latex negru, devii agresiv şi vrei să-l ucizi pe nenorocitul ăla de peşte! 

Ce părere ai de Eurovision? În 2005 a câştigat Elena Paparizou din Grecia...

Piesa ei sună mai degrabă a Lucyfire (proiectul său solo - n.r.): "You're my lover undercover..." Cred că am o şansă. Şi-aşa germanii mă invită în fiecare an să particip. Dar îmi trebuie o solistă, o grecoaică-minune superplasticată! Sigur am prinde topul! 

Hellie, tu cine mai eşti?

Eh, doar un ratat trist care pretinde că e cântăreţul ăla chel, cu burtă şi cu un curcan înfipt în gât...

Ce noutăţi mai ai?

Lucrăm la câteva melodii noi. Plănuim să înregistrăm un demo de vreo trei-patru melodii în săptămânile viitoare. Cu demo-ul asta vom încerca să stoarcem nişte bani de la o casă de discuri, noi suntem gata să înregistrăm un nou album!

Ce părere ai de Hagi? Îţi aduci aminte de el?

Sigur că noi, suedezii, ne aducem aminte cu plăcere de Hagi! Era căpitanul echipei pe care am eliminat-o în sferturile Cupei Mondiale din 1994! În acel meci, România putea profita de faptul că Hakan Mild a ratat un penalty... Crede-mă, îl ştiu bine pe Mild, nu numai că deseori ratează poarta, dar de multe ori nici mingea n-o nimereşte!

Un mesaj pentru fanii români.

Pregătiţi usturoiul, noi vă aducem metalul!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Uriah Heep - Deplasare cu peripetii

Legendarul grup rock Uriah Heep a concertat la 26 august în încheierea Zilelor Aradului. Fundaţia Phoenix, care l-a adus în România, intenţionează să organizeze un spectacol şi la Bucureşti, în noiembrie. 

Britanicii au fost încântaţi de cazare şi masă şi, lucru mai rar întâlnit, de sonorizarea asigurată de "Sincron Music". La capitolul gastronomie, au apreciat în mod special micii, frigăruile, salata de vinete şi brânza, dar mai ales o palincă veche de 25 de ani şi un vin adevărat, care i-au făcut să uite de Jack Daniel's, Remy Martin şi vinurile franţuzeşti cerute prin contract. Vârsta sau bunul-simţ britanic i-au determinat să cântărească doar din priviri şi din vorbe frumuseţile feminine locale. Aradul li s-a părut patriarhal şi... teutonic! Iar ştrandul... pitoresc. Dacă organizatorii şi colaboratorii tehnici şi-au făcut treaba ca la carte, deplasarea grupului s-a lăsat cu peripeţii. Sosiţi cu avionul de la Londra, membrii trupei urmau să fie preluaţi de la aeroportul din Budapesta şi aduşi la Arad cu un autocar de lux. Dar, din cauza tradiţionalei cozi de la Vama Nădlac, era cât pe ce ca maşina să nu ajungă la timp la aeroport şi oaspeţii să stea să-şi păzească cele peste 400 de kilograme de bagaje. Din fericire, gazdele au ajuns "la mustaţă", deoarece şi avionul a aterizat cu întârziere, aşa că s-au nimerit fix pe fix.  

AVENTURI. Plecarea, însă, n-a mai fost aşa de uşoară. Dacă peste vamă s-a trecut rapid şi fără nici un fel de probleme, de data aceasta pe la Turnu, autocarul i-a lăsat pe interpreţi în drum din cauza unor probleme tehnice. Remedierea a durat peste cinci ore, iar britanicii n-au mai putut ajunge în timp util la aeroport şi au pierdut avionul. Problema era şi mai gravă: cum să găseşti 11 camere libere într-un hotel din Budapesta în weekend chiar în seara respectivă? Şi, mai ales, cum să faci rost de bilete de avion chiar în ziua zborului? Ei bine, cu sprijinul prietenilor şi al unor profesionişti de la o agenţie, Paul Nancă a reuşit imposibilul. Mick Box şi colegii lui au reuşit să ajungă cu bine la destinaţie şi, în ciuda acestor amintiri palpitante, abia aşteaptă să revină în România. Căci Fundaţia Phoenix are de gând să-i aducă şi la Bucureşti, cel mai probabil în noiembrie.

MULŢUMIRI PRIN SMS. "Am ajuns în Londra. Mulţumiri amândurora pentru tot ajutorul. Apreciem foarte mult ce-aţi făcut. Vă voi trimite un e-mail cu detalii când mă întorc la birou. Salutări!" (Mick Box, Uriah Heep)

SHOW MAGNIFIC. Imediat ce-au aterizat pe Heathrow, Mick a trimis un SMS cu mulţumiri pentru Paul şi Mircea Nancă. Să sperăm că "Lady In Black" se va auzi şi la Bucureşti, căci concertul de la Arad a avut un succes imens. Contabilitatea municipală a înregistrat 8.700 de bilete, dar se pare că la spectacol au fost în total aproximativ 15.000 de spectatori. După magnificul show, printre cei care s-au înghesuit la autografe s-a numărat şi viceprimarul Aradului, îmbrăcat într-un tricou cu Uriah Heep. Se pare că edilul este mare fan, căci tricoul părea destul de purtat!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Concert - Johan Edlund aduce metalul la Bucureşti

Într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate anul trecut la Budapesta, Johan Edlund le transmitea fanilor români că le va aduce metalul în curând. Şi s-a ţinut de cuvânt. La 23 septembrie, la Sala Agronomia, Tiamat va cânta pentru prima dată în România. 

Ceea ce n-a reuşit nici un organizator de spectacole cu pretenţii au reuşit cei de la Metalfan, care, deşi n-au împlinit decât doi ani de existenţă, au intrat binişor în breaslă. I-au adus anul acesta şi pe cei de la Lake of Tears, care au fost încântaţi atât de primirea care li s-a făcut, cât şi de publicul de pe plaiuri mioritice. De data aceasta, "metaliştii" împreună cu One Event & Cynyc's Masterplan aduc la Bucureşti pe Tiamat, una dintre cele mai de succes trupe suedeze de gothic metal. Alături de Type O Negative sau de Paradise Lost, formaţia a "garnisit" programul multor festivaluri de gen. Trupa cu nume de zeiţă babiloniană a fost în turneu în SUA alături de Black Sabbath şi de Motorhead. A avut săli pline în timpul turneelor în Europa, unde a fost cap de afiş. A făcut furori în Israel, Nightwish a cântat în deschiderea câtorva dintre spectacolele trupei, iar colegi de scenă le-au fost de multe ori Hypocrisy şi Pain, formaţiile lui Peter Tägtgren, dar şi Sirenia sau Theatre of Tragedy. "Nu contează cine cântă înaintea noastră sau după noi, totul e să cântăm bine şi să ne simţim bine", spune liderul formaţiei, Johan Edlund. Iar "fratele Satanfuck", pe numele său adevărat Anders Iwers, declara că la fiecare show încearcă să dea 200% din ce pot. 

ISTORIE. Tiamat i-a cucerit definitiv pe rockeri, inclusiv pe cei români, în 1994, când s-au situat în toate topurile de specialitate. "Vizionarul" Johan Edlund a fost declarat "Cel mai bun solist", "Wildhoney" - "Cel mai bun album", iar "The sleeping beauty" - "Cea mai bună piesă", şi asta nu numai în revistele de gen din Vest, ci şi în autohtonul Heavy Metal Magazine. Mulţi admiratori sunt nostalgici, fiindcă Tiamat a trecut din zona black metal la un sound atmosferic, dar Johan declară, de fiecare dată, că vremea amărăciunii pure s-a sfârşit şi că nu vrea să fie tipul de artist care creează doar o stare de tristeţe şi de melancolie. Discografia Tiamat cuprinde: "Sumerian Cry" - 1990, "The Astral Sleep" - 1991, "Clouds" - 1992, "Wildhoney" - 1994, "A Deeper Kind Of Slumber" - 1997, "Skeleton Skeletron" - 1999, "Judas Christ" - 2002, "Prey" - 2003, iar în 2006 a scos DVD-ul "Church Of Tiamat". Biletele s-au pus în vânzare la sediul Metalfan, din Bulevardul Naţiunile Unite nr. 8, bl. 104, sc. 5, et. 6, ap. 100. Vor fi 1.200 de bilete la preţul de 55 RON, iar după epuizarea acestora vor mai fi disponibile alte 800 la preţul de 65 RON. 

OAMENII ÎN NEGRU DIN BISERICA TIAMAT. Cine este, aşadar, "The king of dreams" (Regele viselor)? Johan Edlund, aka Reverend Hellie, ne-a declarat că e "un suedez drăguţ, foarte puţin complicat". Cu prima parte suntem de acord. În ceea ce priveşte partea artistică, însă, putem spune că este extrem de creativ şi că are o mulţime de idei ciudate. Are aceleaşi pasiuni ca şi basistul trupei: fotbal, pescuit la mare adâncime şi artă modernă. Anders Iwers îi este ca un frate: le plac aceleaşi feluri de mâncare, aceleaşi băuturi (pe care şi le încurcă între ei deseori în turnee). Deşi acesta din urmă pare mai cu picioarele pe pământ, comunicarea dintre ei este perfectă. Anders este tăticul unei adorabile fetiţe, Leia, în vârstă de 1 an, şi îşi împarte timpul între trupă, familie şi un magazin de muzică unde se ocupă de zona "metalelor". Lars Sköld, bateristul trupei, este pasionat de maşini, de tobe, evident, şi de noul lui studio din Stockholm. Iar chitaristul Thomas Petersson Wyreson este căsătorit cu Catherine (DJ de meserie) şi este "mândrul părinte a doi băieţi", Morgan şi Leopold, care vor să devină fotbalişti.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Tiamat, pentru prima dată în România

Trupa suedeză va concerta, în premieră, în România, pe 23 septembrie, în Sala Agronomia din Bucureşti.  

Tiamat s-a format în Täby, în apropiere de Stockholm, în 1987. Dacă iniţial a abordat un sound "dur", death-metal-ul a lăsat locul, cu fiecare nou album apărut, unei muzicalităţi deosebite, atmosferice. După ce a înregistrat un demo în 1988 ("Crawling in Vomits"), urmat de primul album, "Sumerian Cry", formaţia a semnat un contract pentru şapte albume cu casa de discuri Century Media. Ieşirea din zona underground a impus şi schimbarea denumirii trupei, Treblinka, atât din motive obiective (peste Ocean exista o formaţie intitulată similar), cât şi subiective, mai precis evitarea unei asocieri între numele trupei şi cel al unui lagăr nazist de exterminare. S-a optat pentru Tiamat, după numele zeiţei-dragon din trupul căreia, potrivit mitului cosmogonic babilonian, au fost create cerurile şi pământul. Acesta e doar primul indiciu asupra preocupării liderului formaţiei, Johan Edlund, pentru zonele mai puţin explorate ale religiilor şi filosofiei. De altfel, dacă în plan muzical se simte influenţa Pink Floyd, textele aduc aminte de operele lui H.P. Lovecraft şi Aleister Crowley. 

Vis şi miere sălbatică. "Sumerian Cry" i-a adus în atenţia criticii europene de specialitate, dar "Astral Sleep" (1991) le-a confirmat poziţia în topuri, şi datorită începutului colaborării cu producătorul Waldemar Sorychta. Dacă pe "Clouds" (1992) începe să se simtă soundul atmosferic, următorul album, "Wildhoney" (1994), un succes de box-office, a însemnat deschiderea totală spre zonele puţin explorate. Totuşi, acest disc a fost şi cel care i-a adus lui Edlund (voce, chitară) renumele de "dictator": toţi vechii membri ai trupei au fost concediaţi! Chitaristul Thomas Petersson a revenit însă ulterior. "A Deeper Kind of Slumber" (1997) a fost un pas mai departe în materie de sunet, fiind folosite - în premieră în zona metal - instrumente precum theremin-ul. Tot în acel moment, actuala componenţă s-a definitivat, prin sosirea basistului Anders Iwers şi permanentizarea contractului bateristului Lars Sköld. 

"Church of Tiamat". "Arăţi ca un lider de sectă", i-a spus în glumă unul dintre producători lui Edlund. Aceste cuvinte au inspirat titlul piesei "Church of Tiamat", ce deschide următorul disc: "Skeleton Skeletron" (1999), dând totodată şi numele site-ului oficial al trupei. În 2002, pe piaţă a apărut "Judas Christ", titlu ales pentru a stârni controverse prin el însuşi. "Prey" (2003) se remarcă prin versuri pline de semnificaţii, la fel de greu de descifrat ca şi autorul lor. În primele luni ale lui 2006, formaţia a înregistrat DVD-ul "The Church of Tiamat", ce se doreşte o retrospectivă a carierei trupei cu nume de zeiţă.

Show-ul de la Bucureşti face parte dintr-o serie de concerte de promovare a acestui ultim produs discografic. Biletele se vor găsi pe piaţă după 10 august, dar pot fi comandate în avans pe site-ul oficial al evenimentului, tiamat.metalfan.ro.

Paul Iancu (Cotidianul)

Concert - Tiamat, în România!

Formaţia Tiamat va concerta pentru prima dată în România la 23 septembrie, la Sala Agronomia. Înainte de-a ajunge la Bucureşti, trupa suedeză va mai cânta în Ucraina şi Germania. Johan Edlund, liderul grupului, confirma zilele trecute, în stilul caracteristic, zvonul care circula de ceva vreme pe plaiurile mioritice: Tiamat vine la Bucureşti. "Români, pregătiţi-vă cu usturoi, noi vă vom aduce metalul!", le-a spus Johan fanilor.

ISTORIE. Formaţia figurează printre iniţiatorii curentului gothic metal, la începutul anilor '90, disputându-şi întâietatea cu la fel de cunoscutul grup Paradise Lost. Tiamat s-a înfiinţat în 1987, suferind de-a lungul timpului o serie de modificări ale componenţei. "Dictatorul" Edlund, aşa cum i s-a spus, este un caz poate unic în industria metalului: în 1994 şi-a concediat toţi colegii (unii revenind ulterior), însă trupa a rămas în topuri! Mai mult, în noua formulă au scos cel mai de succes album al lor, "Wildhoney". În timpul istoriei sale, Tiamat a trecut printr-un şir de metamorfoze, de la black metal până la sound-ul astral deschis influenţelor. Albumul lor de debut, "Sumerian Cry", a primit fără îndoială un răspuns favorabil din partea criticii, iar al doilea disc, "The Astral Sleep", a demonstrat o creştere substanţială. Prin al treilea album, "Clouds", trupa a dezvăluit deja primele semne pentru ceea ce avea să urmeze. Succesul a fost previzibil: cu "Wildhoney", Tiamat a prezentat o adevărată capodoperă, care a ajuns rapid pe primul loc în topul vânzărilor casei de discuri Century Media.  

MITOLOGIE. Presa a fost entuziasmată de magnificele lor călătorii în sound-ul Pink Floyd şi a atestat că trupa a înregistrat o poveste clasică pe care am putea s-o clasificăm drept "iubire şi spaţiu atmosferice". Doi ani şi jumătate după aceea, următorul disc, "A Deeper Kind Of Slumber", a dezvăluit o formaţie mai puţin rigidă, dar mai inspirată, cu un sound şi mai întunecat, uşor de reperat şi pe "Skeleton Skeletron" sau "Judas Christ". De altfel, "Prey", cel mai recent album al trupei, trădează vasta cultură a solistului în ceea ce priveşte filozofia şi religiile. Cei care i-au urmărit creaţiile cunosc înclinaţia lui Johan Edlund către mitologie, însuşi numele trupei - Tiamat - desemnând-o pe zeiţa-dragon a apelor sărate, personaj central al mitului cosmogonic babilonian. Prin urmare, în toamnă, fanii vor avea ocazia să-i vadă pe suedezi pentru prima oară în România: Lars Johan Edlund Andersson (voce, chitară), Anders Iwers (bass), Lars Sköld (baterie) şi Thomas Petersson (chitară) vor susţine un show psihedelic în binecunoscutul stil Tiamat. Organizatorii sunt Metalfan, iar producătorii evenimentului - One Event & Cynyc's Masterplan. Biletele costă între 55 şi 65 de RON şi vor fi disponibile în jurul datei de 10 august. 

JOHAN EDLUND, UN GENIU MUZICAL CU MULTE CHIPURI. "De multe ori, liderul formaţiei Tiamat, Johan Edlund, a fost descris ca un cameleon, un geniu muzical cu multe chipuri - un om care nu-şi află niciodată odihna, condus mereu de noi schimbări, care ajung în faţa publicului său prin muzica pe care el o creează", spunea germanul Robert Müller. Aceasta este probabil cea mai bună caracterizare care i-a fost făcută vreodată chitaristului, solistului şi compozitorului amintit. El şi-a părăsit ţara natală, Suedia, şi a locuit aproape zece ani în Germania. În 2005, Edlund s-a mutat în Grecia, la Salonic. Care sunt pasiunile lui? Fotbal, artă modernă (în special pictură şi fotografie), pescuit la mare adâncime. În funcţie de ţara în care s-a stabilit, a schimbat locuinţe, iubite, preferinţe culinare. O singură mare iubire a rămas şi va rămâne pentru el întotdeauna aceeaşi şi întotdeauna pe primul loc: echipa suedeză de fotbal Hammarby IF!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Gothic simfonic - Lacrimosa vine în România!

Iubitorii de gothic simfonic sunt norocoşi: după Nightwish şi Therion, vine în România Lacrimosa! 

La 1 iulie se anunţă un show incendiar la Bucureşti: Tilo Wolff (compoziţie, vocal, pian), Anne Nurmi (keyboards şi vocal), Jens Voigt Leonhardt (bass), Manfred Ruediger Uhlig (baterie), Jan-Peter Genkel (chitară) şi Dirk Wolff (chitară) vor concerta la Sala Polivalentă. Preţul biletelor este între 45 RON şi 60 RON.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Iată că primăvara a început în România

După un concert răsunător la Bucureşti, membrii trupei Lake of Tears vor să revină în ţara noastră.

"În ultimele luni, am văzut o creştere exponenţială a e-mail-urilor pe care le-am primit din România. Îmi pare rău că nu pot răspunde la toate... dar aş vrea să mulţumesc tuturor, susţinerea voastră e ceva minunat. Ştiu că avem propuneri concrete de la câţiva promotori români. Şi vedem în statistica vizitatorilor forumului că avem tot atâţia membri din România cât avem din Germania, de exemplu. Numai că în Germania am cântat de multe ori şi am fost foarte promovaţi. Simt că în România e un loc pentru noi, iar în Lake Of Tears e un loc şi pentru România. Vom veni în mod sigur!", scria solistul Daniel Brennare anul trecut pe www.lakeoftears.net. De altfel, forumul de pe pagina oficială a trupei suedeze e plin de compatrioţi de-ai noştri, aşa încât membrii formaţiei au mai scris şi... "pentru nonromâni: dacă se va ivi ocazia să cântăm în orice ţară... vom veni în mod sigur şi vă vom mulţumi personal".

SHOW. La 15 noiembrie 2005, când Lake of Tears a bătut palma cu Metalfan, organizatorul superconcertului din 13 martie, de la Bucureşti, Daniel a anunţat: "În foarte puţine cuvinte, pot spune: «România, venim! Cam prin martie 2006 vrem să cântaţi cântecele noastre... aşa că menajaţi-vă vocile până atunci (eventual beţi şi fumaţi pe rupte)! Aveţi grijă de voi. / Daniel»". Şi, imediat după show, nota: "Iată că «anotimpul primăverii a început» în România!»". (parafrază la "Şi anotimpul toamnei începe" - "And the season of the fall begins"; acesta este primul vers din "Forever Autumn", piesă pe care, în timpul spectacolului de la Sala Agronomia, publicul a cântat-o aproape mai tare decât trupa). "Şi ce început a fost! Aş vrea să le mulţumesc tuturor «magicienilor» care au făcut ca vizita noastră în România să fie atât de frumoasă. Celor care ne-au adus, celor care ne-au tratat regeşte cât am fost acolo şi mai ales celor care au făcut adevărata magie... care ne-au făcut să simţim că plutim în timpul concertului. Încă mă întreb cum de-aţi reuşit asta... într-adevăr nemaipomenit! Îmi pare foarte rău pentru cei care au vrut, dar n-au putut vedea spectacolul. Ne vom întoarce într-o bună zi... puteţi fi siguri de asta!" Să sperăm că se vor întoarce, căci suedezii încearcă să includă România şi în turneul de promovare a viitorului lor album, programat să apară la 28 august.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Noua generaţie

După Revoluţie s-a ridicat o nouă generaţie de pletoşi (sau chelioşi). Cu puţin noroc, s-au lansat cu chef de rock.

TRUPE TINERE. Au dat de gustul rockului după ce şi-au cumpărat discuri cu Pink Floyd, Iron Maiden, Deep Purple, Europe, Scorpions, Metallica. Apoi au mers la concertele trupelor româneşti. "Rockerii mai în vârstă mă ridicau pe umeri şi-mi făceau loc în primul rând", povesteşte Andy Ghost. S-au apucat şi ei de muzică. La debutul lui Andy s-au rupt scaune, s-a aruncat cu ele, era ca-n filme. Trupa clujeană Altar a început să facă furori chiar din 1991. "Mi-am dat seama ce înseamnă extazul după ce am ascultat Altar", mărturiseau rockerii. Câţiva ani mai târziu, presa scria: "Balamuc la Ţăndărică. Cântă Altar!". Nu se strângea atâta lume la concerte, decât poate la Phoenix, Iris sau Compact. Fanii disperaţi îi cereau lui Andy fire de păr. "Dacă le-aş da la fiecare, aş rămâne chel", zicea vocalistul. "Sunt răi, da' buni! Nu mai pot fi interzişi de Poliţie sau să li se taie pletele, aşa cum se făcea înainte", spuneau "greii" genului despre Altar. Şi cine credeţi că-i promova, la "Ora 25 tranzit tv"? Jeana Gheorghiu! Altar aducea publicul în delir. "Sunt senzaţionali!", declarau fanii isterizaţi. Dacă Teo Peter junior a fost mai cuminte, vocalul Andy Ghost o luase pe căi greşite. L-a marcat faptul că i-a murit tatăl şi, la 13 ani, a fost internat la dezalcoolizare. Numai muzica l-a salvat. Au cântat pe aceeaşi scenă cu Anathema, Iron Maiden, Kreator şi The Prodigy şi în deschidere la Sepultura, la Arenele Romane. Publicul i-a primit cu "Respect" în 1995. Mai ales că trupa şi-a anulat odată un spectacol, fiindcă organizatorii nu le-au spus că boxele sunt "arse". Fiindcă n-au vrut să facă playback, concertul s-a amânat. După multe schimbări şi frământări, Altar a revenit după opt ani de absenţă cu albumul "Atitudine", pe care l-a lansat recent.

ÎNCEPUTURI. Tot din aripa tânără face parte şi Antract. Grupul a fost înfiinţat în 1984 şi se numea iniţial Mini-Paradox, deoarece se afla în grija trupei Paradox din Râmnicu-Vâlcea. Cei mici s-au gândit să-şi spună Zig-Zag, dar în final au ales numele Antract. Au avut discuţii aprinse referitoare la "Eşti frumoasă", părerea unanimă fiind că e o piesă odioasă, dar, culmea, melodia a ajuns în top! Şi este extrem de folosită ca dedicaţie. Ştiţi continuarea? "Fă, eşti frumoasă, da' eşti proastă, da' eşti proastă/ Fă, eşti frumoasă, proasta dracului!" "Înainte de toate", "Sunt cu cucu' gol!". Şi ele poartă marca Antract. Şi, bineînţeles, "Cârciumăreasa".

Firma s-a înfiinţat în 2001 şi practică un fusion de rock, trip-hop şi blues, cu influenţe din jazz şi funk. Publicul "Crede în ei" şi cere această melodie la fiecare concert. Au "Dinţi de lapte" (doar şapte ani de când s-au lansat), dar grupul lor este unul "Important". Luna Amară a făcut şi ea valuri. O mână de băieţi, studenţi fiind în 1999, s-a gândit să compună muzică la Cluj. Genul abordat a fost de la bun început rock alternativ, cu elemente predominante de grunge, hardcore şi punk. Mai nou, au un "Loc lipsă", pe post de album. Luna Amară este prima formaţie clujeană care a cântat în Basarabia, în Club Elephant, şi sunt din nou aşteptaţi peste Prut.

Avatar a luat fiinţă în 1994, în Craiova, membrii formaţiei mergând pe linia metalului extrem. Au debutat cu "Orgiastic Ceremony", au "recidivat" cu "Holy Infection", iar în 2004 au cântat în deschidere la Pungent Stench într-un show la Salzburg. Au mai apărut alături de Cadaverous Condition şi Possession din Austria.

STILURI. Implant pentru Refuz vine din Timişoara. Spun că au antecedente de prin vara lui '95, când au observat că "nu sunt trupe româneşti care să spună lucrurilor pe nume". Aşa că au dat-o pe hardcore. Trupa, ca atare, există din 1996, când a lansat albumul ce poartă numele trupei. Dacă doriţi "Permis postsinucidere", vi-l oferă cu plăcere! Este unul dintre albumele lor! Iată cum şi-au făcut ieşirea în lume cei de la Trooper. Povestea a început în 1995, când, inspiraţi de trupe ca Maiden sau Priest, decid să se lanseze. Grupul s-a numit Megarock, apoi White Wolf şi, în final, Trooper. Peste trei ani cântau în deschidere la Iris. Coiot şi Balauru au "prestat" alături de Minculescu & Co., într-un concert de poveste, care a adunat peste 5.000 de oameni. Prin Negură Bunget bântuie tot felul de ciudaţi: Hupogrammos Disciple's, Sol Faur Spurcatu, Negru, Ursu, Vampir sau Necuratu. Ciudaţi numai după nume, căci în rest sunt superbăieţi. Care au ieşit pe-afară mai mult decât alţii. Au semnat condica la multe festivaluri, dar cel din Mannheim, unde au cântat cu Destruction şi Dew-Scented, pare a fi cel mai important. "Nu ne interesează neapărat să fim lângă o trupă mare, important e să cântăm noi bine. Dacă cântăm bine alături de oricine, e OK. Dacă nu avem nimic de zis, nu cântăm", spune Negru. Muzica lor are o profundă încărcătură spirituală şi este cam greu de "digerat" de ascultătorii neavizaţi.

Omul cu Sobolani a plecat din Constanţa. În 1997. Lansează "Vara pe oliţă" şi "Pasiune", iar în 1999 o iau "Razna". Ce nu fac pentru public? "Ne punem în cap"! Iar anul 2002 i-a găsit cu "Mâinile sus".

Viţa de Vie preferă să lucreze trei ani pentru un album, decât să apară cu un material slab. Au început cu "Rahova", primul lor album, au fost în Hollywood Rock Tour, iar în 2000 Viţa a fost desemnată drept cea mai bună trupă rock.

"Am susţinut primul concert în clasa a IX-a, eram în trupa Asfalt. Pe atunci cântam un fel de euro thrash. În public erau Costi Cămărăşan (Compact), Rareş Totu şi Butzi (Trans Express), Nimrod şi Teo Peter jr. Aveau nevoie de vocal şi toboşar. Aşa a apărut Altar, în 1991" (Andy Ghost, Altar)

"Nu am fost şi nu o să fim implicaţi în vreo mişcare cu tentă politică. Nu ne interesează acest aspect. Ceea ce ne interesează pe noi ţine de spiritualitate, este cu totul altceva. Ne interesează mai mult ceea ce ţine de echilibru. Preocuparea noastră este către spiritualitate" (Negru, Negură Bunget)

DE LA CRIZE LA COMA. Cu ce se mai mândreşte rockul românesc? Ne-a făcut Zob! Formaţia Zob. Ne-a dat Praf în ochi! Unii au intrat în Coma. Alţii în Crize. Unii şi-au lăsat Urma peste genul amintit, iar alţii au intrat în Traffic. Unii s-au conectat la Voltaj, alţii au Taine. Avem Class, avem Vank, avem Shekinah, avem E.M.I.L., Sfera, ba chiar şi-un Pistol cu Capse. Ca să nu mai spunem de AB4, care se mândreşte cu un album "Toxic". Ar trebui să intre în istorie şi trupa 4 1/2, cu Bubu la tobe. Au cântat ei în deschidere la Sepultura? Au cântat!

ROCKUL ROMÂNESC S-A EXTINS ÎN TOATE DIRECŢIILE. În ce direcţie se îndreaptă pop rockul românesc? Cam... în toate direcţiile. De fapt, mai mult spre pop decât spre rock. Direcţia 5, formată în 1991, a dat-o pe cântări de dragoste. Apoi s-a produs marea scindare. Aşa se face că prin 1996 existau două Direcţii 5! Una condusă de Florin Ionescu şi alta de Marian Ionescu, cea de-a doua fiind "Direcţia 5 cu Loredana". Loredana Groza care a tulburat, se pare, apele în trupă, dar, spre binele tuturor, s-a renunţat la această formulă şi din 1998 s-a reînfiinţat trupa, rămănând o singură Direcţie. Fără Loredana. Vama Veche s-a lansat în '96, iar în anul următor trupa cânta în deschidere la concertul Page & Plant (Led Zeppelin) la Bucureşti. Rezistenţa "sarmalistă" a apărut în 1993. După ce au lansat "Ţara te vrea prost", Sarmalelor Reci li s-a pus eticheta de "băieţi sarcastici". Iar cu "Aurolac" le-au pus capac. Proconsul recunoaşte că a cântat inclusiv în puburi, debutând cu piese Queen sau Status Quo. Interpretează doar melodii de dragoste, fiindcă asta ştiu cel mai bine.

ZDUBII BAT TOBA TARE. Cine se scoală dimineaţă departe ajunge! Moldovenii de la Zdob şi Zdub s-au trezit dimineaţa, pe răcoare, toţi cu faţa la soare! Aşa că îi putem considera de-ai noştri. După ce au fost nominalizaţi la MTV Romania, şi-au luat şi un premiu, s-au clasat, cu tot cu bunica cea care bate toba-n casa mare, pe locul 6 la Eurovision 2005. Şi adoptă un etno-rock de succes. Singurul care a rămas la "nivelul" anilor '60 este Ştefan Bănică jr. Care are în repertoriu piese de rock'n roll clasic, de-ale lui Elvis. Dar o are şi pe Veta, care i-a înfundat chiuveta.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Poveşti la gura sobei

Au cântat "La fereastra ta" şi au spus "Poveşti la gura sobei". Dar "Mai avem multe de făcut", spune astăzi Semnal M.

SEMNALUL LUI MERCA. Prin Semnal M au trecut mulţi muzicieni valoroşi, dar de bază a rămas tandemul Merca-Boldijar. Vara aveau contract permanent pe Litoral. Iar la filmări îşi prindeau părul la spate ca să poată apărea la televizor. Formaţia electriza publicul la fiecare concert, dar şi cântăreţii au fost "băgaţi în priză". Doi dintre ei s-au electrocutat la propriu! La un spectacol, regretatul Iuliu Merca a fost aruncat la pământ. Chitara s-a rupt în două, iar curentul i-a "tăiat" degetele de la mâini până la os. Merca a cerut o altă chitara şi a cântat aşa, plin de sânge! Şi Boldijar a păţit-o: "Am crezut că mor pe loc, iar publicul credea că fac joc de scenă! Eram albastru la faţă, aşa încât au trebuit să mă «îngroape». Pur şi simplu m-au băgat în pământ". Cel mai greu moment pentru trupă a fost atunci când Iuliu Merca a trecut în nefiinţă. S-a stins din viaţă în urma unui atac de cord, după o noapte pe care a petrecut-o pe scenă. Se întâmpla la Costineşti, în 1999. "A presimţit parcă ceva, atâta vreme cât şi-a ales un urmaş din timpul vieţii", povesteşte Boldijar. Este vorba despre Ştefan cel mic, adică cel mai tânăr Ştefan din trupă, Florin Ştefan. L-au întâlnit la Borşa, după un show. Florin le-a cântat ceva la chitară, iar Merca l-a "adoptat" pe loc. I-a arătat nişte "şmecherii muzicale" pe care le învăţase la rândul său de la un chitarist de culoare din SUA.

SUVENIR. "Avea probleme de sănătate şi m-a rugat să rămân cu trupa. Aşa m-am trezit cu ei pe scenă", povesteşte Florin. Dar şi mai emoţionat a fost când Iuliu i-a propus să facă schimb de instrumente. "Avea o chitară ca a lui Jimi Hendrix, erau surori, dacă pot spune aşa, o bijuterie, un Lamborghini muzical. O adusese cineva pe vapor, din America. E poate singura de acest gen din ţară, o adevărată piesă de muzeu! Deşi mi-o doream enorm, nu puteam accepta. Era prea scumpă. Dar atâta a insistat, că până la urmă am făcut schimbul. Este chiar chitara care s-a rupt în timpul concertului. Nu ştiu cine i-a reparat-o, poate un verişor de-al lui Einstein, dar ştiu că Iuliu glumea şi spunea că «sună mai bine decât înainte»", îşi aminteşte Florin, care a rămas să ducă mai departe Semnalul lui Merca.

TRUPEŢII DINTÂI. După o discuţie prealabilă din toamna lui 1976, între Iuliu Merca şi Ştefan Boldijar, ia fiinţă, în 1997, Semnal M în componenţa: Iuliu Merca - chitară solo, voce; Ştefan Boldijar - vocal, bas; Octavian Popovici - chitară; Liviu Hrişcu - percuţie. Activează în această formulă până în 1978. În această perioadă apare single-ul cu piesele "Moara" şi "Durata" şi L.P.-ul "Trenul cursă de persoane Apahida - Cluj". Tavi Popovici e înlocuit de Ghiţă Ciolac (orgă Hammond), iar Liviu Hrişcu de Moca Ioan (Ica). Fac şi un turneu în Iugoslavia, în anul următor.

NE-AU OFERIT MUZICAL "PLANETA VISURILOR NOASTRE". Până în 1980 au multe schimbări de componenţă: Constantin Sălăgean (percuţie, voce), Paul Mascgas (pian, blockflute, steeldrums, chitară, voce), Molnar Francisc (tobe), Radu Pârvu (tobe), Iuliu Ţoca (tobe), Ştefan Nagy (tobe), Nelu Ciocan (chitară), Dorel Bota (chitară), Dorin Ciobâcă (chitară, claviaturi, voce). O dată cu venirea bateristului Salamon Francisc (1981) grupul trece la "un ton mai rock", câştigând premiul de compoziţie la festivalul "Club A", în 1981 (cu piesa "Mai avem multe de făcut") şi înregistrează "O roată de foc", "Bal la Apahida", "Drumuri", piese care apar pe albumul "Cântece Transilvane". În 1983 apare albumul "Planeta visurilor noastre", iar Ghiţă Ciolac părăseşte grupul, stabilindu-se în Germania, fiind înlocuit de Dumitru Căpuşan (Teacă) - chitară, vioară, voce. Apar marile succese "La fereastra ta", "Spune-mi cine eşti", "Tânăra dimineaţă". În 1986 apare albumul "Mari succese". În 1992 Salamon Francisc părăseşte trupa. Se înregistrează "M-a vrăjit o stea", "Hupupu" şi "Nobody ask me" cu ajutorul lui Jimi El Laco (Night Losers).

SEMNAL CU 3 ŞTEFANI. În '96 este cooptat Ştefan Nagy la baterie. Apar MC-ul "Unplugged", L.P-ul şi CD-ul "Poveşti la gura sobei". În '98 li se alătură Dan Cosma (claviaturi, chitară, vioară, percuţie, voce) şi chitaristul Florin Ştefan. După o perioadă grea, cauzată de dispariţia lui Merca, grupul îşi continuă activitatea. Are loc festivalul "In memoriam Iuliu Merca", apoi înregistrează albumul "Ieri". În 2002 se înregistrează "Azi" în formula Ştefan Boldijar, Florin Ştefan, Marcel Moldovan (percuţie) şi Cornel Moldovan (chitară, muzicuţă, voce). Iar în 2004 apare dublul album "Ieri şi Azi".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Iris, o iubire fără sfârşit

"Începi cu «A fost odată»/ Poveşti ce poate s-au mai spus"... Nu ne vom sătura niciodată de muzica sau de poveştile lor. Fiindcă ne-au dăruit o "Floare de Iris". 

CEI CE VOR FI. Sălile erau arhipline. Fanii îi aclamau în picioare. Le ştiau versurile pe dinafară. Umbla vorba, înainte de Revoluţie, că Iris îşi isterizează fanii în aşa măsură, încât îi aduce în pragul sinuciderii colective. De isterizat se isterizau, într-adevăr, dar n-aveau de gând să-şi pună capăt zilelor. Fiindcă nici nu se termina bine show-ul, iar admiratorii întrebau când va fi viitorul concert.  

A FOST ODATĂ. În 1977, în plină iarnă, Nelu Dumitrescu s-a întâlnit cu Nuţu Olteanu şi cu Emil Lichinteanu, care i-au zis că fac o trupă şi i-au propus să cânte cu ei. Cel care a deschis uşa Iris-ului se numeşte Aurel Gherghel. "Ne-a introdus într-un spectacol la Polivalentă. Am cântat doar trei piese, dar sala s-a ridicat în picioare şi a strigat «Iris!». În acel moment s-a ştiut că există o trupă de băieţi, cam toţi în vârstă de vreo 18 ani. Chiar de-a doua zi ne-au chemat să înregistrăm piese la radio. Apoi la televiziune. Au început să curgă concertele", ne-a declarat Nelu Dumitrescu. Bună seara, prieteni! În Iris a venit Cristi Minculescuuu! La 7 ianuarie 1980, chiar de ziua lui Nelu. Îşi aminteşte de parc-a fost ieri. "Am dat o probă şi am rămas. Peste câteva săptămâni am avut primul concert." Venea din trupa Harap-Alb şi cânta mai mult pe la petreceri. Spre disperarea părinţilor, a renunţat la Facultatea de Construcţii. "M-aş fi lăsat oricum. Nu eram făcut pentru inginerie. A fost mare deranj în familia mea din cauza asta."

INTERZIŞI. Erau în plină glorie, dar pericolul plutea în aer, căci Iris strângea prea multă lume pe stadioane şi era considerată un "pericol". "Unii au renunţat din motive obiective sau subiective, alţii n-au rezistat presiunii, hăituielii şi cenzurii şi au fugit din ţară. În astfel de momente te agăţi de orice. Iris s-a agăţat de public", ne-a declarat Cristi. Aşadar, Iris a ales să rămână. Dar erau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Au fost interzişi de trei ori. În primele două rânduri au scăpat. "Primele două au fost ca nişte semnale de alarmă. Ştiam că dacă vine şi a treia, va fi ultima." În 1988, inevitabilul s-a produs. Membrii trupei au fost avertizaţi că li se pregăteşte interdicţia definitivă, tocmai de aceea au compus "Floare de Iris", melodia care a devenit imnul trupei. "Dacă noi nu vom mai fi/ Vă veţi aminti/ Că a fost odată Iris!" Cristi Minculescu n-ar spune nici să-l pici cu ceară cine le-a purtat sâmbetele. "Nu mai contează, nici măcar nu le purtăm ranchiună celor care ne-au făcut rău." "Prietenii" însă îl arată cu degetul pe Mihai Tatulici, pe atunci angajat al UTC. Acesta ar fi scris, se pare, ceva despre o sală devastată şi sugera interzicerea rockului. Iar autorităţile atâta aşteptau. Noroc c-a venit Revoluţia! Ce mai freamăt, ce mai zbucium la concertele Iris! Au cântat în cluburi, în săli de sport, în teatre, în cămine culturale, pe stadioane arhipline cu Cenaclul Flacăra. Aveau peste 180 de concerte pe an. Prin '86 au avut un turneu prin Valea Jiului: Anina, Uricani, Lupeni. Au cântat chiar şi în comuna Pui din judeţul Hunedoara, la Căminul Cultural! S-a strâns o mulţime de spectatori. O întâmplare de pomină au trăit la Haţeg. "Ni s-a stricat maşina pe drum şi n-am putut s-o reparăm decât după câteva ore. Credeam că lumea a plecat de mult, dar nimeni nu s-a mişcat din sală. Concertul a început după ora 2:00 noaptea şi-a ţinut pân' la 5:00 dimineaţă. De la concert oamenii au plecat direct la serviciu. A fost extraordinar! Absolut emoţionant", povestesc Iriş-ii.  

COVOR DE FLORI. "Bună seara, prieteni!" Este introducerea pe care o auzim, invariabil, la fiecare concert. "Bună seara, Sinaia!" sau "Bună seara, Mamaia!", chiar şi "Bună seara, Dâlga!", dacă ar cânta acolo. Odată însă, când au cântat în Lehliu, Cristi a salutat publicul cu "Bună seara, Lehliu gară!", fiindcă acestea au fost primele cuvinte pe care le-a văzut la intrarea în localitate. Circulă şi o glumă printre artişti: singura localitate în care Cristi spune doar "Bună seara, prieteni!" este Băicoi. Acum câţiva ani au avut un spectacol unde se agaţă harta-n cui. La Rădăuţi. "Nu ştiam pe unde să ieşim din scenă să nu călcăm pe flori. Se făcuse un covor gros de-o palmă cu flori pe care le aruncau spectatorii", ne-a povestit Doru. "Nu pot să uit, la una dintre aniversările noastre, erau oameni care nu mai aveau loc în sală. S-au cocoţat pe schelele de metal din apropiere de scenă. Chiar mi-era frică să nu cadă vreunul de-acolo", mărturiseşte Valter. Chiar dacă nu vă vine să credeţi, toţi au simţul umorului. Cristi e o enciclopedie de bancuri şi nimeni n-a scăpat de păcăleli. "Odată, dar asta n-a fost o glumă - ne-a povestit Doru - ne aflam într-un turneu în Italia. Eu aveam cheia de la vilă. Dintr-o dată mi s-a făcut rău. Colegii nu ştiau că sunt în casă, au crezut că am plecat la un chef. S-au dus şi-au dormit la nişte prieteni, la vreo 20 de kilometri distanţă. Dar eu eram în cameră şi nu mai puteam de rău. Mâncasem picioare de broască şi nu mi-au priit." Mai au puţin şi vor împlini 30 de ani. De activitate. Povestea continuă.  

"Cu excepţia unui an în Totuşi şi altul în Voltaj, am cântat numai în Iris. Mergeam la concerte cu Phoenix, Roşu şi Negru, Sfinx. Nu văzusem niciodată Iris. Veneam din Craiova şi vorbeam olteneşte, iar băieţii făceau glume pe seama mea. Am renunţat la facultate, oricum n-aş fi fost un inginer bun. Nu-mi plac ştiinţele exacte. După ani şi ani, regretata mamă m-a înţeles, dar la vremea respectivă a fost mare deranj în familie. Aşa era pe-atunci" - Cristi Minculescu, Iris

"La început puteam să bat doar vreo două ritmuri, dar am repetat cu Nuţu şi Emil un an întreg, zi de zi, de la trei după-amiaza şi până la zece seara. Studiam de pe un magnetofon. Mai târziu a început balul! Cântam rock, nu puteai să-i ţii pe spectatori pe scaun şi să aplaude ca la teatru. Era nebunie! Un moment extrem de dificil pentru noi a fost atunci când ne-au ars instrumentele. A fost o grea pierdere" - Nelu Dumitrescu, Iris

IRIS MAXIMA ŞI BEST OF. Prin trupă au mai trecut Lucian Chivu, Sorin Chifiriuc, Florin Ochescu, Marty Popescu, Anton Hasias, Nikki Dinescu, Nuţu Olteanu şi Adrian Ilie. Iris înseamnă acum Nelu Dumitrescu (singurul dintre membrii fondatori), Cristi Minculescu, Valter Popa, Doru Borobeică şi Relu Marin. Au lansat nu mai puţin de 14 albume: 1988 - Iris III - Nu te opri, 1990 - Iris IV, 1993 - Iris 1993, The best of Iris, 1996 - Lună plină, 1997 - Iris 20 de ani, 1998 - Mirage, 1999 - De vei pleca, 2000 - Iris 2000, Athenaeum 2002 - Da, da, eu ştiu, Mătase albă, 2003 - Iris 4Motion, 2005 - Iris Maxima.

CRISTI MINCULESCU NU SE DECOLOREAZĂ LA SPĂLAT. În urmă cu doi ani, la Mamaia, Cristi Minculescu a stat de vorbă cu fanii în spatele scenei. Le-a dat autografe. Toţi aveau tricouri cu Iris. "Nu ies la spălat?" "Nu, că te spălăm cu grijă", au zis fanii. Toamna trecută, la Sinaia, Cristi & Co. au umplut Parcul Ghica. Fanii îi adoră, fiindcă Iris n-a păcălit niciodată publicul. Printre admiratorii lor circulă o poveste despre câţiva fani care au mers la atâtea concerte şi au luat atâtea autografe, încât trupa s-a obişnuit cu ei. Cică unul dintre tineri a mers într-o iarnă, pe un frig de crăpau pietrele, cu personalul, la toate spectacolele din turneul respectiv. La ultimul show nu mai avea bani decât de tren. Cristi i-a propus să meargă cu microbuzul lor. Au mers la o pizza, la un hotel. Pe drum, a ascultat atâtea bancuri spuse de Cristi că era să leşine de râs. Sau poate de emoţie, cine ştie... Dar l-a emoţionat până la lacrimi când, la una dintre aniversările Iris, pe ecran a apărut şi o poza cu el şi cu Cristi, fotografie pe care băiatul i-o făcuse cadou idolului său de ziua lui.

CEL MAI FRUMOS CADOU. Peste 7.000 de oameni au fost prezenţi la Sala Polivalentă când Iris şi-a lansat albumul "Iris Maxima". Acesta este un omagiu adus Universităţii Maxima, dar şi regretatului Ioan Chirilă. Cristi a primit înaintea concertului, din partea Universităţii Craiova şi a cotidianului Ediţie Specială, "cel mai frumos cadou": tricoul Universităţii Craiova cu numărul 10 şi inscripţionat pe spate "MINCULESCU": "Nu pot să cred, mă bucur enorm. Vă mulţumesc din suflet!", a spus Cristi, iar băiatul lui, Florin, a confirmat: "Nu l-am mai văzut de mult atât de emoţionat pe tatăl meu!".

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Phoenix - Cei ce ne-au dat nume

Au fugit din ţară şi s-au întors. S-au despărţit şi s-au reunit. Au renăscut din propria cenuşă, ca pasărea Phoenix. 

CANTAFABULE MEMORABILE. Phoenix s-a născut pe vremea când mulţi dintre noi nici nu erau pe lume. În 1961, la Şcoala medie nr. 2 din Timişoara. Iniţial, erau Sfinţii, dar numele lor nu era pe placul autorităţilor, care-l considerau prea mistic, aşa că şi-au spus Phoenix. Iar eroii erau Nicu Covaci (chitară, voce), Florin (Moni) Bordeianu (voce), Gunter Reininger (pian, orgă), Bela Kamocsa (bas), Ioan (Pilu) Stefanovici (baterie). Interpretau piese din repertoriul Beatles, The Shadows sau Rolling Stones. Şi cântau în cantina Facultăţii de Medicină din oraşul de pe Bega. Succesul era garantat.

CE VREMURI! În 1968 au obţinut Marele Premiu la Festivalul Naţional al artei studenţeşti de la Iaşi. Se întrevedeau "Vremuri" bune pentru Phoenix. A dat startul emigrărilor Moni Bordeianu, care a plecat în SUA. Au avut loc schimbări de trupe, anul 1971 găsindu-i în componenţa: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Iosif Kappl, Gunter Reininger şi Costin Petrescu. Pe lângă "Cei ce ne-au dat nume" a mai venit Valeriu Sepi (percuţie). Interesantă a fost povestea cooptării lui Iosif Kappl în formaţie. Ioji s-a rugat zile în şir de Covaci să lucreze împreună, dar Nicu nu şi nu. Până într-o zi când a venit la Kappl şi i-a zis că au de vorbit. Şi-au vorbit o noapte întreagă! Au pus la cale strategii şi proiecte bazate pe folclorul autentic. Au stat închişi în casa unei mătuşi de-a lui Covaci vreo trei luni, timp în care au mâncat tone de iaurt şi cornuleţe. Apoi s-au prezentat în faţa publicului cu "Cei ce ne-au dat nume". În sală era linişte, ei s-au retras la garderobă şi... s-au resemnat. Apoi s-a auzit, ca o explozie, reacţia publicului. Nu se mai opreau din urale şi aplauze. Dar ce nebunie avea să urmeze la concertele Phoenix!

CA-N FILME! În perioada 1972-1973, trupa făcea spectacol la spectacol aducând pe scenă măşti populare, capre, goarne şi tălăngi. Pe-atunci doar numele grupului trecea peste graniţă. Au fost invitaţi la festivalurile "Lira de aur" din Cehoslovacia, la "Festivalul discului" din Polonia, în Ungaria şi Iugoslavia, iar în ţară, cu Cenaclul Flacăra, adunau mii de oameni. "Andrii Popa", "Mugur de fluier", "Mica Ţiganiadă" făceau furori. Dar şi lor li s-a pus pumnul în gură. În 1975, Covaci a fost luat la Poliţie şi interogat zi de zi, timp de două săptămâni, în urma unor acuzaţii false. A renunţat la cetăţenia română şi un an mai târziu a plecat în Olanda. S-a întors în 1977 şi, înfruntând riscurile, a scos din ţară toată gaşca, mai puţin pe Mircea Baniciu, care n-a vrut să plece. După două concerte de pomină la Constanţa şi Tulcea, membrii trupei au trecut graniţa, ascunşi în... instalaţia lor de sonorizare. Secretul era aşa de bine tăinuit, că Nicu nu le-a spus ce avea să se întâmple decât când au ajuns în Timişoara. Boxele Marshall, cu băieţii pitiţi înăuntru, au luat drumul Germaniei. În timp ce Mircea Baniciu a încasat săpuneala autorităţilor. O dată ajunşi în Germania, au înregistrat, cu Moni Bordeianu şi violonistul Erland Krauser, albumul "Medhouse". Iar în 1982, Nicu Covaci şi Ovidiu Lipan Ţăndărică au scos "Transsylvania Phoenix". Prima revenire în România a avut loc, evident, după Revoluţie, la Festivalul Rock '91, în formula Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Volker Vaessen, Mani Neumann, Ovidiu Lipan. A urmat o perioadă fără Baniciu, o alta fără Ţăndărică şi Kappl. Dar la lansarea albumului "Baba Novak" Sala Palatului a fost arhiplină. În 2001 şi-au dat din nou întâlnire, la Sala Operei Române, concert în care s-au reunit Covaci, Baniciu, Ţăndărică, Manfred "Mani" Neumann şi basistul de jazz Eugen Tegu. Dar show-ul show-urilor a fost în 2003: "Phoenix 40 de ani".

"S-au chinuit din răsputeri să ne disperseze, să ne desfiinţeze, să ne interzică. Singura noastră «vină» era că atrăgeam mase mari de oameni. Phoenix era deja un fenomen, iar asta era periculos, în viziunea autorităţilor" - Ovidiu Lipan Ţăndărică

LE-AU FURAT SUCCESUL. În fiecare iarnă, băieţii se retrăgeau la o cabană din Munţii Semenicului, unde compuneau piese. Ioji povestea că i-a fost foarte greu să părăsească ţara, fiindcă au plecat în culmea gloriei şi au simţit că li s-a furat succesul. Când li s-au interzis concertele, s-au hotărât să plece. După Revoluţie, se întrebau dacă fanii îşi mai aduc aminte de ei. Nu numai că şi-au adus aminte, dar nepoţii şi copiii acestora le ştiu fiecare cântec.

COLABORARE ROMÂNO-GERMANĂ, ÎN UMBRA MARELUI URS. Nicu Covaci a primit un premiu de originalitate din partea "Deutschen Phonoakademie", în 1981. Fiindcă în Germania exista o formaţie Phoenix, şi-au spus Transsylvania Phoenix. Iar când s-au întors în ţară, au reeditat "Cantafabulele" pe un dublu album în 1993. Dacă "Mugur de fluier" a fost înregistrat în 24 de ore, la "Vremuri. Anii '60" a pus umărul şi Cornel Chiriac, care realiza în anii respectivi emisiunea "Metronom" la Radio România. "În umbra marelui urs", produs de Nicu Covaci, are la rândul său o poveste aparte. Înregistrările au fost făcute în Germania şi pe lângă Nicu Covaci apar noii componenţi ai trupei, Tavi Colen, Alin Oprea şi Lucian Cioarga, plus Erwin Krauser, Mani Neumann, C. Brylankowski, V. Hildermann, V. Vaessen, S. Dankelmann şi F. Tienemann. O variantă în limba engleză a albumului amintit, "In The Shadow Of The Big Bear", cu Malcolm J. Lewis, fost basist al grupului Black Sabbath, în calitate de solist vocal, a apărut pe piaţa germană.

DISCOGRAFIA DIN ROMÂNIA. "Phoenix" - 1968, "Phoenix" - 1969, "Cei ce ne-au dat nume", "Phoenix (Meşterul Manole)" - 1973, "Mugur de fluier" - 1974, "Cantafabule" - 1975, "Remember Phoenix" - 1990, "Symphoenix - Timişoara" - 1992, "Evergreens" - 1995, "Aniversare 35" - 1998, "Vremuri, anii '60" - 1998, "În umbra marelui urs" - 2001, "Baba Novak" - 2003. Şi în Germania: "Medhouse (From East... to West)" - 1979, "Transsylvania Phoenix" - 1982.

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Destinul Cargo

 
Ce "Destin" a avut trupa Cargo! Sărituri peste graniţă, accidente de motocicletă, interdicţii. Vedete: Kempes şi Barese.

Cine era Barese? Nu fotbalistul, ci cantăreţul. Nimeni altul decât Adi Bărar, care mai întâi a făcut Autostopul (prima lui trupă), iar în 1985 a înfiinţat Cargo, la Timişoara. Prima formulă era: Carol Bleich (zis Ţucu) - baterie, Octavian Iepan - chitară, Tibi Gajdo - bass, "Profesorul" Dinel Tollea - clape, Nae Ionel Tarnotzi (ex-Progresiv TM/ Pro Musica) - voce şi, evident, Adi Bărar - chitară. În acea perioadă au deschis "Porţile de Fier" şi au făcut "Fotografia", "Dincolo de oglindă", "Ninge" şi "Închis - Caz de boală". O întâmplare de povestit nepoţilor s-a petrecut prin '86. Aveau spectacol în Timişoara. Ţucu i-a spus lui Adi Bărar că în noaptea aceea, după concert, urma să fugă din ţară. Ce era de făcut, căci a doua zi aveau spectacol? "Am găsit un tobar pe care l-am învăţat, până dimineaţă, câteva piese. Colegii nu ştiau nimic despre intenţia lui Bleich şi nici de tobarul nostru ad-hoc. «Unde-i Ţucu? Şi ăla de la tobe cine-i?» «Ăla-i tobaru' nostru.» «Cum tobaru' nostru!?» Nu ştiam cum să le spun...", spune Adi Bărar. Au stat cu nervii întinşi la maximum şi cu stomacul la gât până când au aflat că Ţucu a trecut graniţa. Sau alta: la un popas Bărar a vrut să urce, în autobuzul cu care călătoreau, un mânz găsit pe marginea drumului. Dar n-a reuşit.

ALESUL. În 1988, la Costineşti, la Teatrul de Vară, scena cu steagul. Leo Iorga a fluturat tricolorul pe scenă, în timpul unui concert. Urmarea? Au fost interzişi. Rocada cu Leo Iorga şi Mircea Nedelcu l-a adus în Cargo pe Kempes. Pe numele lui adevărat Ovidiu Ioncu. S-a ales cu porecla celebrului fotbalist fiindcă, la fel ca şi acesta, îşi flutura pleata-n vant, pasionat fiind de balonul rotund. S-au dat nişte probe, doritorii trebuiau să înveţe nişte piese, numai Kempes (care sosea de la Capricorn) a venit cu lecţia neînvăţată. Şi totuşi el a fost alesul. Dar ce înseamnă destinul! Într-o seară ploioasă, Kempes a avut un accident grav cu motocicleta. Timp de o lună s-a zbătut între viaţă şi moarte. "Ceasul s-a oprit în loc pentru noi. Mi-a rămas întipărită în minte fiecare figură plânsă, cunoscută sau necunoscută, fiecare halat alb, fiecare rocker din câţi am întâlnit atunci, întrebând ce poate să facă pentru Kempes", scrie Adi Bărar în Jurnalul de bord. Rockerii s-au strâns şi-au cântat la Sala Polivalentă pentru el. După acest concert, "Baciu" Igrisan (ex-RIFF) a rămas la Cargo şi a ocupat locul de chitarist-armonie, cântând singur sau alături de Kempes. Abia prin toamnă Kempes a reusit să cânte două piese la Festivalul Rock '95. În 2001, o păţeşte şi Igrişan. După Festivalul Motocicliştilor, de la Sibiu, Baciu a căzut de pe motocicletă şi şi-a rupt piciorul. O perioadă a cântat stând pe scaun. În 2003, Cargo a luat Discul de aur cu "Spiritus Sanctus", pe care l-a înregistrat de două ori, fiindcă Kempes a plecat în Australia. Iar Igrişan a rămas vocal. De-a lungul anilor, în Cargo au mai cântat Peter Kocsef - tobe, Tibi Bako - chitară bas, Leo Iorga - voce, Mircea Nedelcu - voce, Raul Dudnic - bas, Adrian Popescu - chitară-armonie, Ramon Radosav - bas. Ultima formulă este Cristi Pup, Alin Achim, Tavi Pilan, Adrian Igrişan şi Adi Bărar. 

CIORAPII ŞI VAMEŞII. Ajutaţi de Victor Socaciu, au adus "Brigadierii" la Radio România. Era prima lor înregistrare! Şi tot atunci au tras "Buletin de ştiri", rebotezat "Gândurile". Vara lui '89 i-a prins în Costineşti. Acolo Dinel Tollea a compus piesa "Doi prieteni", iar Adrian Bărar - "Ana". Împreună cu Raul Dudnic au compus "1989", cântecul-premoniţie al trupei. Un an mai târziu au avut prima lor întâlnire cu rockeri adevăraţi: trupele sârbeşti Riblja Corba şi Bajaga i Instructori, alături de care au cântat în Iugoslavia. A urmat un turneu prin Franţa, încheiat şi el cu probleme: pe coperta discului trona o pereche de picioare feminine, iar vameşii au crezut că fac contrabandă cu ciorapi! Colac peste pupăză, Adrian Popescu a rămas în Franţa. Alte declaraţii, altă distracţie. Kempes s-a îmbolnăvit de hepatită şi-au pierdut concertele din Grecia. În 1992 au lansat primul album, "Povestiri din gară", şi au început colaborarea cu Ramon Radosav, care cânta la vioară. Acum se află în America. Regretatul Dinel Tollea se stabilise în Elveţia, iar după scurt timp la clape a venit Cristian Pup. Durere mare şi în 1997, la Costineşti. Dinel Tollea şi-a salvat băiatul de la înec, dar el nu s-a mai întors...

"A fost acel extraordinar concert de la Sala Polivalentă în care alături de Cargo au cântat Mircea Nedelcu, Berti Barbera, Leo Gherasim, Zsolt Gaspar, Adrian Igrişan, IRIS, Weinberger, Tiberiu Bitte şi mulţi alţii. Acum le mulţumim încă o dată" (Adi Bărar, Cargo)

"Ne-am gândit noi că ar fi bine să subliniem printr-un moment coregrafic cântecul «Brigadierii», aşa că am construit din scânduri un soclu ca de statuie. Leo s-a urcat pe soclu cu tricolorul în mână şi, tot timpul cât a cântat, a fluturat steagul. Autorităţile ne-au interzis spectacolele în public până la sfârşitul sezonului" (Adi Bărar, Cargo)

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Concert - Lake of Tears, la Bucureşti

Aşa cum a promis, Metalfan a adus Lake of Tears în România. Sâmbătă seară, Sala Agronomia din Bucureşti a fost plină-ochi. 

Daniel Brennare însuşi a ieşit de câteva ori din culise pentru a lua "pulsul" publicului, în timp ce pe scenă evoluau Voices of Silence şi Celelalte Cuvinte. Jumătate din "Lacul Lacrimilor" este din Borås (acolo unde s-a format şi trupa în 1992) şi jumătate din Stockholm. Au pus bazele formaţiei trei dintre foştii membri ai grupului Carnal Eruption (Daniel Brennare, Jonas Eriksson şi Michael Larsson), cărora li s-a alăturat Johan Oudhuis (ex-Forsaken Grief). Au înregistrat un prim demo în 1993, care le-a adus un contract cu Black Mark Production, pentru cinci albume.  

EXPERIENŢE. Acesta a fost începutul, iar restul este istorie. În 1997, suedezii au dat lovitura cu "A Crimson Cosmos", care le-a asigurat o poziţie solidă pe scena metal-ului european. După al patrulea album, "Forever Autumn", trupa s-a desfiinţat, dar au revenit în forţă, în 2004. Formula actuală este: Daniel, Magnus, Johan, Mikael. Dar cine sunt cei patru scandinavi care au isterizat Sala Agronomia? Daniel Brennare (voce/chitară) din Borås. Album favorit: ultimul. Amintiri neplăcute: în Polonia, în primul turneu, când li s-a spart toba pe scenă, iar show-ul a durat... zece secunde. Ar visa să scrie o carte. Îi plac persoanele generoase şi care nu-şi ţin nasul pe sus. Urăşte lăcomia. Teama supremă: timpul şi spaţiul. Cărţi: Tolkien - trilogia "Stăpânul Inelelor" şi Schoppenhauer - "The World as Will and Idea". Obiceiuri urâte în trupa: dieta lui Johan (care mănâncă numai dulciuri şi îngheţată). Mikael Larsson (bass), Borås. Albume favorite: A Crimson Cosmos/Black Brick Road. Amintire urâtă: perioada despărţirii trupei. Ar cânta cu Black Sabbath & Ozzy. Ce visează: să trăiască din muzică, măcar o vreme. Ce-i place la o persoană: toleranţa, altruismul, îndrăzneala de a fi ea însăşi. Teama supremă: să n-aibă prieteni. Cartea favorită: trilogia "Inelelor". În timpul liber: joacă fotbal american. Obiceiuri urâte: Johan. "E un miracol că e încă în viaţă, la cum şi ce mănâncă!"  

OBICEIURI. Magnus Sahlgren (chitara), Stockholm. "De când sunt în trupă? Cine mai ştie?! Echipament: păi... o chitară!?" Album preferat: ultimul. Amintire plăcută: Rusia 2005. Amintiri neplăcute: din fericire, încă nu. Ar vrea să cânte în Siberia. Urăşte egoismul. Teama supremă: o boală incurabilă. În timpul liber evoluează. Obiceiuri urâte: Johan, care are nevoie de un nutriţionist! Johan Oudhuis (baterie), Stockholm. Ocupaţie, în afara LoT: Factotum. Album favorit: ultimul. Cea mai urâtă amintire: când i s-a spart toba în timpul concertului. Ce visează să facă: să-şi trăiască viaţa. Ce-i place la o persoană: umorul şi altruismul. Teama supremă: moartea. Obiceiuri urâte: chiar el. Zice că n-are nici un obicei bun. În timpul liber îşi înrăutăţeşte obiceiurile urâte! 

CIUPERCUŢA LUI DANIEL A RĂMAS LA BUCUREŞTI. Pe cel mai recent album Lake of Tears, intitulat "Black Brick Road" şi lansat în 2004, se simte un amestec de gothic, rock şi metal, toate reunite într-o atmosferă psihedelică. Tocmai de aceea, admiratorii spun despre pălăriuţele în formă de ciupercă pe care Daniel le poartă la concerte că sunt "ciuperci halucinogene". Nici la concertul de la Bucureşti Brennare n-a făcut excepţie şi, după primele două melodii, a aruncat pălăria-ciupercă în public. Mare bătălie a fost şi pe beţele de la tobele lui Johan sau pe penele de chitară pe care Magnus şi Mikael le-au aruncat înspre fani. Suedezii au fost plăcut impresionaţi de publicul român, aşa încât, la un moment dat, când sala cânta mai-mai să-i acopere, Daniel a spus: "It's fucking good!". Singura dezamăgire a publicului, dacă-i putem spune aşa, a fost că n-au interpretat şi piesa "Demon you / Lily Anne", deşi fanii i-au strigat pe tot parcursul show-ului: Daniel, "Demon you!", Lake of Tears, "Demon you!!!". 

 
TRADIŢIONAL ROMÂNEŞTI!

Aţi reuşit să vizitaţi vreun obiectiv turistic?

Magnus: Eu am ajuns cu o zi înaintea celorlalţi colegi. Am văzut oraşul, marele palat al lui Ceauşescu (Casa Poporului). Intenţionam să intru să văd cum arată şi în interior, dar erau foarte mulţi agenţi de securitate prin zonă. M-am speriat şi am renunţat. Am văzut partea veche a oraşului, am fost prin câteva baruri.

Mai toate trupele străine care vin în România şi vorbesc despre frumuseţile ţării se referă la fetele de aici.

Daniel: Da, cam ca peste tot femeile sunt mai frumoase decât bărbaţii (râsete generale). Nu am apucat să vedem prea multe, dar am remarcat arhitectura specifică.

Magnus, ai lucrat cu Tiamat, chiar la Wildhoney. A fost greu? Cum se face că ai sărit apoi în Lacul Lacrimilor?

Magnus: Nu pot să zic că a fost uşor. Era o perioadă tumultuoasă în viaţa lor. Când am înregistrat albumul, am stat vreo lună în Dortmund şi nu e deloc cel mai vesel oraş din lume. Schimbările din trupă, presiunea fanilor şi mass-media ne-au afectat pe toţi. A fost o perioadă dificilă.

Şi Johan Edlund pare o persoană dificilă.

Magnus: Nu, nu e. E o persoană... deosebită. E un tip extrem de creativ şi, ca orice persoană creativă, are o grămadă de idei ciudate.

Să trecem de la filosofia Tiamat la cea a lui Daniel. Te pasionează acest subiect. Care este filozoful tău preferat?

Daniel: În această perioadă n-am prea avut timp să mai citesc. Dar filozoful preferat este Schoppenhauer. Scrie într-un fel foarte special.

Dar despre religie ce ne poţi spune?

Daniel: N-am fost niciodată o persoană pasionată de religie. Nu văd lumea prin prisma religiei. Evident, pot să mă gândesc la cine a creat lumea, dar nu-mi pun problema din punct de vedere religios.

Cât de mult te influenţează filozofia în ceea ce scrii?

Daniel: De fapt, nu căutam nici un fel de filozofie atunci când am început să citesc. Sunt idei pe care le-am avut toată viaţa şi abia acum câţiva ani am aflat că aceste idei pot fi reunite în conceptul de filozofie.

Spuneai că scrii despre propriile trăiri. "Demon you" este despre o experienţă personală sau e un concept general?

Daniel: Pot spune şi că este ceva general, dar da, este vorba despre o experienţă personală. Şi "To Blossom Blue", este, pot spune, un cântec de despărţire.

Aţi avut probleme în ultimii ani pe care le-aţi rezolvat. Se pare că o problemă (insurmontabilă) tot mai aveţi: dieta lui Johan!

(Toţi izbucnesc în râs) Johan: Apropo de dietă şi de mâncare, să-ţi povestesc ceva. Aseară am luat masa la un restaurant cu specific românesc. Pe un platou mare, ni s-au adus o grămadă de feluri de carne, şi ni s-a spus că unul dintre preparate este "cow pussy"! (toţi râd cu poftă).

Poate era uger de vacă...

Nu ştiu, ni s-a spus că e "cow vagina"! (toţi într-un glas, pronunţând perfect româneşte cuvântul): Pi...ulice! (râsete şi mai colorate). În orice caz, am fost surprinşi. Ba chiar şocaţi!

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)

Recital - Iris Maxima: "Cristi, te iubesc!"

Iris este greu de găsit în această perioadă. Legendara trupa rock se află într-un turneu de promovare a albumului "Iris Maxima". Joi seară, însă, formaţia a făcut o escală în Bucureşti, unde a susţinut un recital, urmând ca astăzi să plece din nou prin ţară. Cu Iris pe afiş, Yellow Club a fost plin ochi. Spectatorii, toţi plătitori de bilete (200 de lei noi bucata), şi-au pus ştampila pe mână la intrare şi au cerut autografe pe bilete, pe chitanţe, ba chiar şi pe tricouri, în dreptul inimii.  

BUNĂ SEARA, PRIETENI! O galerie mică (atât cât permite capacitatea clubului), dar inimoasă, a cântat, vers cu vers, împreună cu Iris. O seară ca între prieteni s-a transformat din prima într-o petrecere incendiară, care a durat până după ora 1:00 noaptea. Întâlnire la intensitate maximă: Cristi Minculescu&Co pe scenă, iar fanii la un pas de ei. Între două reprize de melodii mai vechi sau mai noi, a fost sesiune de autografe. Plus fotografiile aferente, făcute pe telefoanele mobile. O prezenţă discretă la masa artiştilor a fost chiar floarea de Iris în persoană, adică Rodica, doamna şi soţia vocalistului. A trădat-o un pupic oferit lui Cristi Minculescu, înainte de-a urca pe scenă. "Să nu crezi ce-ţi spun acum, vei fi a mea oricum", "Baby, baby, baby, tu vei fi a mea, eşti unica iubire", "Te voi aştepta, voi veni pe strada ta / Te aştept mereu, fără tine mi-e greu" sau "Da, da, eu ştiu" au făcut deliciul publicului, care nu-i mai lăsa să plece de pe scenă. Cu prosoapele de gât, Nelu, Valter, Doru, Relu şi Cristi s-au întors pentru bis cu "Floare de Iris", ultimul dintre ei aruncând, la final, pupici din vârful degetelor. Foile pentru autografe au trecut din mână-n mână pe la toţi membrii trupei. Iar bomboana de pe tort s-a dovedit a fi o blondă care i-a spus lui Minculescu scurt şi cuprinzător: "Cristi, te iubesc!". 

NE-AŢI DAT SPERANŢA. "Iris Maxima" cuprinde 12 melodii, piese variind între forţă şi melancolie: "Zi de zi", "Vino pentru totdeauna", "Ziua care va veni", "Vals", "Saray", "Appasionata", "Oglinda vieţii", "Omul ce-mi aduce ploaia", "După-amiaza unui cântec", "Nu te mai cred", "Erată" şi "Vals fără de sfârşit". Mesajul cu care Iris îşi promovează cel mai nou album este "Şi ce dacă e vânt, şi ce dacă sunt nori/ Nu ne vom opri din noapte în zori/ Ne-aţi dat puterea, ne-aţi dat speranţa/ De a fi împreună mereu". Un omagiu pe care trupa îl aduce susţinătorilor săi.

PENTRU PUBLIC. "În curând vom împlini... 30 de ani. Dacă am reuşit să facem publicul fericit, trăim cu toţii o mare bucurie ce nu se poate compara cu nici un alt sentiment. E o mare împlinire. Tot ce facem, facem pentru public şi totul vine din inimă. E o plăcere foarte mare să văd în sală tineri care ne cântă versurile unor melodii pe care le-am lansat când ei nici nu erau pe lume. Care e albumul la care ţin cel mai mult? De obicei, se spune ca la cel mai nou" (Cristi Minculescu, Iris)

Cătălina Iancu (Jurnalul Naţional)